Cele mai citite
 


Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au sancţiona o unitate farmaceutică din Târgu-Jiu cu suma de 5.000 lei pentru deficienţe în evidenţa gestionării deşeurilor medicamentoase, a declarat marţi directorul instituţiei, Gheorghe Sanda.
Fostul manager al Spitalului Municipal Motru, Zavate Teodor Codrin, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru luare de mită, se arată într-un comunicat al Direcţiei Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Gorj.
Primarul general Gabriela Firea a subliniat, marţi, că în cadrul proiectului de buget al Capitalei suma cea mai importantă va fi alocată spitalelor, iar pentru proiectele de infrastructură noi au fost repartizate deocamdată doar sumele destinate studiilor de fezabilitate, care reprezintă doar 3 - 5% din investiţia totală.
Mai mulţi avocaţi care reprezintă victimele incendiului de la Colectiv au solicitat marţi, la Judecătoria Sectorului 4, introducerea ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanţa le va stabili la finalul procesului.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi OUG 74/2016 prin care se prelungeşte cu doi ani posibilitatea decontării tratamentelor victimelor tragediei din clubul Colectiv, care beneficiază de îngrijire medicală în străinătate.
Ziua Mondială a Sindromului Down a fost marcată marţi la Braşov, prin prezentarea unui spectacol susţinut de copii şi tineri cu acest sindrom, alături de copii de la Grădiniţa nr. 13 şi Corul "Unison".
O problemă de sănătate considerată "neobişnuită" şi care poate conduce la atacuri de cord, unele dintre ele fatale, afectează cu preponderenţă femeile tinere care se confruntă cu situaţii stresante, precum sarcina, travaliul, munca extenuantă sau decesul unei persoane apropiate, potrivit unui studiu efectuat recent în Marea Britanie. Numai în această ţară se estimează că peste 1.000 de femei pe an, multe dintre ele tinere, cad victime ale acestui tip de atac de cord cauzat în principal de stres, informează duminică The Telegraph. De asemenea, studiul demonstrează că afecţiunea - care este neobişnuită deoarece afectează în general persoane care nu prezintă un risc ridicat de atac de cord - este responsabilă de sute de internări pe an şi de cel puţin 100 de decese în Marea Britanie.
Celebrele păpuşi "muppets" din programul de televiziune pentru copii "Sesame Street" vor avea un nou prieten, diferit de ceilalţi copii, care se numeşte Julia şi este autistă, au anunţat responsabilii programului, relatează luni EFE.
Peste un milion de filipinezi s-au lăsat de fumat după ce guvernul filipinez a majorat accizele pentru produsele pe bază de tutun din 2013, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii, relatează DPA.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra pericolului mortal reprezentat de un grup de superbacterii rezistente la antibiotice, bacterii pe care forul internaţional le numeşte "patogeni prioritari" şi care prezintă cel mai mare pericol pentru sănătate, conform unui material publicat de Live Science.
Pagina precedenta | Pagina urmatoare