Cele mai citite
 


Este mai greu să dormim atunci când pe cer este Lună plină, susţine o echipă de oameni de ştiinţă elveţieni în cadrul unui studiu care oferă, conform lor, o primă dovadă ştiinţifică asupra influenţei ciclului lunar asupra somnului oamenilor, informează AFP.

Satoshi Kanazawa, profesor de psihologie la London School of Economics, a realizat un studiu care a dezvălui diferenţe importante de comportament între cei care se culcă târziu şi cei care se scoală foarte devreme, informează marţi ziarul ABC.

O bună hidratare şi un duş răcoritor înainte de culcare sunt câteva sfaturi pentru nopţile de vară caniculară când a dormi cu fereastra deschisă este o slabă consolare pentru cei care nu au aer condiţionat, sau pentru cei care evită să-l lase pornit. Eduard Estivill, medic la o clinică din Barcelona, oferă câteva trucuri pentru a evita ca o noapte prea caldă să ne alunge ori să ne tulbure somnul, notează vineri ziarul ABC.

Nivelul provocărilor pe care sistemul nervos trebuie să le suporte este într-o continuă creştere, acest lucru fiind demonstrat de cifrele oficiale care arată că 1 european din 3 are probleme sau suferă de afecţiuni neurologice şi psihiatrice, de la insomnie până la demenţă, statistică valabilă şi pentru România, potrivit unei informări de presă a Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii.

Un grup de experţi independenţi se va reuni miercuri, în SUA, la cererea Agenţiei americane de medicamente (FDA), pentru a face recomandări asupra autorizării sau nu a unui somnifer creat de laboratorul american Merck, dintr-o nouă clasă, care se dovedeşte mult mai eficient în lupta cu insomnia.

Tulburările de somn ar putea creşte riscul cancerului de prostată, arată un studiu realizat de cercetători islandezi şi menţionat de huffingtonpost.fr.

Un nivel mai mic de sinteză a melatoninei, hormonul somnului produs de glanda pineală, este legat de un risc ridicat de îmbolnăvire de diabet de tipul 2, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei Journal of the American Medical Association (JAMA), transmite AFP.

Cazurile de ,,astenie de primăvară' sunt uzuale în această perioadă, a arătat într-o informare de presă, dr. Tudor Ciuhodaru de la Spitalul Clinic Judeţean "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Ziua Somnului în lume
vineri, 15 martie 2013 :: Stiri, Somnul
 ZIUA INTERNAȚIONALĂ A SOMNULUI - ÎNCEPUTURI

Ziua Internațională a Somnului (ZIS) este un eveniment care a căpătat amploare de la an la an. Prima Zi Internațională a Somnului a avut loc în data de 14 martie 2008, sub sloganul „Dormi bine și trăiește complet treaz”. ZIS din 2009 a promovat sloganul „Condu cu atenție și vei ajunge cu bine”și la aceasta au participat reprezentanți ai 13 țări importante, fiind publicate 49 de articole distincte despre acest subiect. 

Lista laboratoarelor de somn si cabinetelor de consultatie somnologie din Romania 

Pagina precedenta | Pagina urmatoare