Cele mai citite
 


Consumul regulat de hrană condimentată ar proteja împotriva unei serii de boli şi ar reduce riscul decesului prematur, se arată într-un studiu al unei echipe de cercetători chinezi pe marginea obiceiurilor alimentare ale aproximativ o jumătate de milion de persoane, relatează marţi passionsante.be.

În timpul curelor de slăbire, mai ales în perioada de iarnă, apar o serie de deficienţe nutritive, fie din cauza unui aport insuficient de trofine (substanţe alimentare), fie din cauza unui superconsum sau a unor pierderi de substanţe nutritive în timpul digestiei, explică nutriţioniştii.

Copiii cărora li se administrează antibiotice iau în greutate mai repede decât cei care nu iau medicamente, iar această creştere a masei corporale poate fi cumulativă şi progresivă, conform unui studiu citat joi de Fox News.

Considerată cauză a migrenelor, anxietăţii, acidităţii gastrice şi chiar a unor avorturi sau bună împotriva diabetului, cancerului şi demenţei, cafeaua face obiectul mai multor studii publicate în Columbia, care arată că alimentul respectiv este indicat unora şi nerecomandabil altora.

Specialiştii în nutriţie arată că mai multe produse alimentare au afectat starea de sănătate a oamenilor în perioada modernă, printre care zahărul rafinat, făina albă, sărurile nitrice, uleiul rafinat, aditivii alimentari, organismele modificate genetic (OMG).

Un nou studiu desfăşurat de cercetători de la Universitatea din Oxford arată că insectele sunt mai hrănitoare decât carnea care se consumă în mod obişnuit. Echipa de oameni de ştiinţă a comparat aporturile nutritive ale insectelor cu cele al tipurilor de carne cel mai des consumate, informează site-ul Medical Daily, preluat de slate.fr.

Varza albă este cunoscută de pe vremea grecilor şi a romanilor, care îi recunoşteau proprietăţile medicinale. Specialiştii susţin, în prezent că varza are rol terapeutic în numeroase afecţiuni.

Ouăle de găină sunt adevărate comori de energie, conţinând aproape toate vitaminele importante, numeroase minerale, precum şi proteine preţioase, relatează 20minutes.ch.

 

 

 

 

In ultimii ani impactul bolilor de inima asupra femeilor a atras tot mai multa atentie. Desi toata lumea crede ca bolile de inima ii afecteaza si pe barbati in aceeasi masura, de fapt acestea cauzeaza mai multe decese in randul femeilor. In occident 1 din 3 femei moare de o boala de inima in fiecare an, bolile cardiace facand mai multe victime printre femei decat toate tipurile de cancer la un loc. 

 

 

 

 

Pe 1 octombrie am sarbatorit ziua internationala a vegetarienilor de pretutindeni, iar luna octombrie este dedicata lor. Mai mult, in aceasta perioada este recomandata o alimentatie din care sa se incerce excluderea carnii si a produselor animale.  

Pagina precedenta | Pagina urmatoare