Cele mai citite
 


Diabetul zaharat poate fi considerat o adevărată problemă de sănătate publică în România, în condiţiile în care Federaţia Internaţională de Diabet estimează că aproximativ 1,5 milioane de români au diabet. Medicii români consideră însă că afecţiunea este subdiagnosticată.

Consumul zilnic de doi litri de Coca-Cola şi alte răcoritoare acidulate sau îndulcite cu zahăr reprezintă un pericol foarte mare, mai ales că în ultima perioadă există o tendinţă de a consuma doar răcoritoare cu zahăr, iar tocmai de aceea părinţii ar trebui să le permită copiilor doze foarte mici, de maxim 300 de mililitri de suc pe zi, doze acceptate şi în dietele marilor nutriţionişti din străinătate, a spus miercuri, într-o conferinţă de presă, Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. dr. Maria Moţa.

Agava, planta din care se produce tequila, băutura alcoolică emblematică pentru Mexic, conţine o substanţă care ar putea preveni diabetul sau osteoporoza, a anunţat un centru de cercetare mexican, citat de AFP.

 

 Medici diabetologi, cardiologi, nefrologi, endocrinologi, dar și medici chirurgi, oftalmologi, neurologi, medici de familie și rezidenți au participat sâmbătă, 6 aprilie, la Cursul ,,Actualități și Controverse în Diabetul Zaharat, organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. 

Un grup de cercetători ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara, condus de prof. univ. dr. Ersilia Alexa, a produs zece alimente speciale destinate celor care au intoleranţă la gluten sau pentru diabetici: cozonaci, cel mai interesant fiind cel gătit cu fructe de cătină, biscuiţi cu conţinut glucidic scăzut, paste făinoase speciale. Pentru copii a fost realizat un premix nutritiv cu extract de linte şi cătină, un premix cu un conţinut foarte bun de fier. Despre produsele răsplătite la Salonul de Inventică de la Cluj, dar şi despre cât de sănătoase sau de periculoase sunt vegetalele pentru sănătatea umană, prof. univ. dr. Ersilia Alexe a vorbit într-un interviu acordat AGERPRES. Produsele au fost deja testate cu succes la Clinica de pediatrie din Timişoara, rezultatele benefice fiind vizibile deja.

Un grup de cercetători ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara, condus de prof. univ. dr. Ersilia Alexa, a produs zece alimente speciale destinate celor care au intoleranţă la gluten sau pentru diabetici: cozonaci, cel mai interesant fiind cel gătit cu fructe de cătină, biscuiţi cu conţinut glucidic scăzut, paste făinoase speciale.

 

 

 

Roche Romania Diabetes Care lanseaza campania “Sanatos poate fi si gustos!”, alaturi de Maestrul Bucatar Horia Virlan si Dr. Simona Tivadar, medic specialist in diabet si boli de nutritie. 

Zi de zi, zeci de medici diabetologi din cadrul Institutului Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof.dr. N.C. Paulescu” se preocupă să ofere persoanelor care trec pragul spitalului, cea mai bună îngrijire medicală. 

 

 

 

 

 

 

Organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, congresul din acest an se desfăşoară sub auspiciile Academiei Române şi ale “European Association for the Study of Diabetes”, prin prezenţa preşedintelui EASD – Prof. Andrew Boulton. 

Tulburările de somn cresc riscul dezvoltării unui diabet: s-a stabilit că o genă care joacă un rol esenţial în reglarea ceasului biologic este implicată în forma cel mai des întâlnită a bolii, arată un studiu franco-britanic, citat de Le Point.

Pagina precedenta | Pagina urmatoare