Cele mai citite
 


Doze ridicate de vitamina B pot reduce cu 30% până la 50% procesul de atrofiere cerebrală la persoanele afectate de un declin cognitiv moderat, întârziind şi evoluţia maladiei Alzheimer, conform unui studiu britanic publicat în ultimul număr al revistei online PLOS One (Public Library of Science One), conform AFP.

Persoanele rezistente la insulină şi care suferă de diabet de tip 2, forma cea mai răspândită în lume, prezintă, se pare, un risc crescut să dezvolte plăci în creier, legate de boala Alzheimer, arată un studiu japonez publicat miercuri în Statele Unite, relatează AFP.

Femeile de peste 40 de ani prea stresate prezintă un risc cu 65% mai mare să dezvolte boala Alzheimer, afirmă un studiu efectuat de cercetători suedezi de la Universitatea din Goteborg, scrie site-ul maxisciences.com.

Laboratorul american Eli Lilly a oprit cercetările asupra Semagacestat, un potenţial tratament împotriva maladiei Alzheimer, din cauza ineficienţei acestuia şi a efectelor nefaste, relatează AFP.

Preşedintele Fundaţiei Ana Aslan International, dr. Luiza Spiru, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, în care vorbeşte, printre altele, despre răspândirea bolilor de memorie, precum şi despre noile terapii şi importanţa prevenţiei în acest domeniu.

Dezvoltarea şi întărirea capacităţilor intelectuale, combaterea depresiei, prevenirea şi tratarea diabetului sunt măsurile cele mai potrivite pentru scăderea numărului cazurilor de demenţă apărute la pesoanele de peste 65 de ani, arată un studiu, menţionat de AFP.

Identificarea prezenţei unei proteine în concentraţie ridicată în organism constituie semnul unei îmbolnăviri de Alzheimer chiar şi cu 10 ani înainte de declanşarea propriu-zisă a maladiei, conform unui material prezentat de cotidianul britanic The Telegraph.

GuidAge?, un amplu studiu clinic european în prevenţia Demenţei Alzheimer efectuat de Compania Ipsen pe o perioadă de cinci ani, a evidenţiat că la persoanele care sunt tratate cu EGb 761? se întârzie apariţia bolii.

Un nou Complex Social de Servicii, care vine în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu handicap şi vârstnicilor din Sectorul 1, prin oferirea de servicii de recuperare şi de petrecere a timpului liber a fost inaugurat, marţi, de primarul, Andrei Chiliman.

Alimentaţia nesănătoasă poate duce la declanşarea Alzheimer şi poate influenţa evoluţia acestei boli, susţin specialiştii, după ce au realizat o serie de cercetări la Centrul înfiinţat în comuna arădeană Socodor.

Pagina precedenta | Pagina urmatoare