Cele mai citite
 


Exerciţiile fizice pot fi la fel de bune ca pastilele pentru cei care suferă de afecţiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, indică un studiu citat miercuri de BBC.

iua Mondială a Inimii este sărbătorită în fiecare an pe 29 septembrie la iniţiativa World Heart Organization. Potrivit instituţiei, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces din lume, anual înregistrându-se 17,3 milioane de decese. Numărul acestora este în continuă creştere, motiv pentru care se preconizează că până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare. 

In perioada 26 – 29 septembrie, la Iasi, se va desfasura Congresul National de Chirurgie Cardiovasculara, inalt for stiintific care va reuni eminenti profesionisti din urmatoarele domenii: chirurgie cardiovasculara, anestezie, cardiologie, circulatie extracorporeala, medicina de familie si alte domenii conexe chirurgiei cardiovasculare.

 

Aproximativ 10 milioane de români suferă de afecţiuni reumatice, cele mai frecvente fiind artroza, poliartrita reumatoidă şi spondilita anchilozantă, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Persoanele cu probleme ale arterelor coronariene trebuie să fie atente la obezitatea abdominală. Dr Olivier Meillard arată că, "în mod surprinzător, se observă la pacienţii cu boli coronariene o relaţie inversă între indicele de masă corporală (IMC) şi mortalitate, aşa încât se poate vorbi despre paradoxul obezităţii", relatează passionsante.be.

O australiancă de 41 de ani a fost readusă la viaţă după 42 de minute de moarte clinică, în timpul cărora medicii i-au administrat masaje cardiace, informează AFP.

Oamenii fericiţi riscă mai puţin să sufere crize cardiace, arată un studiu apărut în American Journal of Cardiology şi preluat de Huffington Post.

 

 

 

Tumefacţiile, dilataţiile de pe suprafaţa celei mai mari artere a organismului uman care apar fără nici un simptom, vă ameninţă viaţa la fel ca o bombă gata să explodeze. În baza noilor metode de diagnosticare şi tratament, este posibil ca această bombă să fie anihilată înainte să explodeze! 

Un studiu desfasurat pe 8.800 de persoane care prezentau tensiune arteriala ridicata si erau supraponderale a aratat ca si aceste aspecte pareau a afecta creierul, dar in proportie mai mica. Fumatul afecteaza negativ creierul, prin degradarea memoriei, a capacitatii de a învata si judeca, arata cercetatori de la King's College din Londra. 

Oamenii de stiinta sunt de parere ca oamenii trebuie sa fie avertizati ca stilul de viata poate duce la degradarea atat a psihicului, cat si a corpului. Ei au studiat legaturile dintre probabilitatea unui infarct si a unui atac cerebral si starea creierului.  Au fost strânse date despre sanatatea si stilul de viata al unui grup de persoane de peste 50 de ani, care au fost supuse unor teste precum învatarea unui numar cât mai mare de cuvinte si nume de animale într-un minut. Ele au fost testate din nou dupa patru si opt ani. Rezultatele au aratat ca riscul unui infarct sau al unui atac cerebral era 'legat în mod semnificativ de declinul cognitiv': cei care prezentau riscul cel mai ridicat au fost cei cu cel mai mare declin. Studiul a mai aratat ca exista 'o legatura semnificativa' între fumat si rezultate mai slabe la teste.  http://www.columnatv.ro 

 

 

 

Kilogramele in plus pot cauza hipertensiunea si pot declansa sau agrava boala cardiaca. Ce alimente si ceaiuri sint recomandate, celor care au suferinta cardio-vasculara ? Afla, chiar aici !

www.irinareisler.ro

 

Pagina precedenta | Pagina urmatoare