Definiţie şi caracteristici:

Hepatita C este un virus care poate infecta şi distruge ficatul. Anticorpii HCV sunt produsi în organism, ca răspuns la expunerea la virusul hepatitei C, iar testul cel mai des efectuat determină prezenţa acestor anticorpi. Alte teste medicale depistează prezenţa virală a acidului ribonucleic (ARN), cantitatea totală a acidului sau determină specificitatea de subclasei de virus.

Ce indică

Există 5 analize medicale care se efectuează în mod frecvent pentru pacienţii infestaţi sau suspecţi cu virusul Hepatitei C.

Testul Anti-HCV depistează prezenţa anticorpilor virusului, indicând expunerea la HCV. Acest test nu poate spune dacă pacientul încă mai are o infecţie virală activă, ci doar dacă a fost expus la virusul în trecut. De obicei, reszultatul testului se raportează ca fiind "pozitiv" sau "negativ."

Anticorpii nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face distinctia intre infectia acuta si cea cronica.

Daca testul este  pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea erorilor de laborator.

Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 % dintre persoane. Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele infectate, doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si determina severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului 

Enzimele hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele hepatice sunt distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate a bolii.

Testul HCV RIBA este o analiză suplimentară, efectuată pentru a confirma prezenţa anticorpilor virusului. În cele mai multe cazuri, se poate spune dacă testul anti-HCV este pozitiv , cauza fiind expunerea la HCV (pozitiv RIBA) sau reprezintă un semnal fals (RIBA negativ). În anumite cazuri, rezultatele nu pot răspunde la această întrebare (indeterminate RIBA). La fel ca şi analiza anti-HCV, testul RIBA nu poate spune dacă în prezent pacientul este infectat, ci doar dacă a fost expus la virusul hepatic.

Testul ARN-HCV identifică dacă virusul este prezent în sânge si dacă pacientul prezintă , care o infecţie activă cu HCV.

Determinarea cantitatii de  ARN a virusului hepatitei  C prin metoda PCR (Polymerase Chain Reaction ) pentru masurarea replicarii virale.

In scopul uniformizarii modului de exprimare a rezultatelor obtinute in diferite laboratoare ce utilizeaza metode diferite,se foloseste ca unitate de masura a incarcaturii virale, unitatea internationala UI, definita ca o unitate arbitrara atribuita standardului OMS pentru a-i defini concentratia [egala cu 10⁵ UI/ml].

Determinarea cantitativa a ARN-VHC este necesara pentru argumentarea deciziei de introducere a terapiei, stabilirea dozelor medicamentoase si evaluarea raspunsului bolnavilor la terapie.

Scaderea viremiei cu cel putin 2 log (disparitia a doua zerouri, de exemplu de la o valoare de 100.000 la o valoare de 1.000), intre momentul de inceput al terapiei antivirale si saptamana 12 de tratament, este asociata cu raspunsul la tratament.

 Testele ARN HCV sunt utile si pentru evaluarea pacientului dupa 6 luni de terapie, la sfarsitul tratamentului si in faza de urmarire post terapeutica

Testul cantitativ pentru HCV măsoară numărul de particule virale ARN din sânge. Analiza este adesea efectuată înainte şi în timpul tratamentului pentru a ajuta la determinarea gradului de eficacitate a tratamentului prin compararea cantităţii viruslui înainte şi după tratament (de obicei după 3 luni).

Testul genotipului viral este realizat pentru a determina natura, sau genotipul, virusului prezent.

Determinarea genotipului viral este utila deoarece anumite tipuri de virus raspunzand mai bine la tratament decat altele. Genotipul nu are insa legatura cu felul in care va evolua boala ca severitate. Este util de stiut genotipul viral doar pentru a putea face o evaluare a raspunsului care ar putea fi obtinut la tratamentul antiviral. Astfel, studiile au aratat ca genotipul 1 (cel mai frecvent in SUA) este cel mai rezistent la tratament.

Bolnavii care au acest tip de virus au sanse 40-45% de a obtine un raspuns sustinut dupa tratamentul asociat. Bolnavii care au infectie cu genotipul 2 au sanse de 85% de a obtine un raspuns sustinut la tratament in cadrul procesului de determinare a diagnosticului trebuie discutata si prezenta factorilor de risc si calea prin care infectarea s-a produs.