Definiţie şi caracteristici:

Urina este produs al rinichilor, organe amplasate pe ambele părţi ale coloanei vertebrale la baza bazinului. Urina străbate anumite tuburi numite uretre, în drumul ei de la rinichi către vezica urinară, acolo fiind depozitată temporar.

Urina este, în general, un lichid steril, dar uneori bacteriile pot trece de la nivelul pielii în aceste uretre, cauzând infecţii ale tractului urinar (UTI).

Analiza urocultură depistează şi identifică bacterii din urină.

Când se efectuează

O analiză pentru urocultură şi antibiogramă se efectuează atunci când pacientul prezintă simptome ce indică posibilitatea unei infecţii ale tractului urinar, cum ar fi dureri şi arderi la urinare sau urinare frecventă.

Ghid de recoltare urină pentru urocultură

• Se recoltează prima urină de dimineaţă sau după cel puţin patru ore de la micţiunea anterioară;
• Se recoltează înainte de începerea tratamentului antibiotic;
• Se efectuează obligatoriu toaleta riguroasă a organelor genitale externe cu apă şi săpun, urmată de uscare prin tamponare cu tifon steril;
• Spălarea şi ştergerea se fac în sens unic: la femeie, din faţă în spate; la barbat dinspre meatul urinar spre şanţul balanoprepuţial (glandul fiind complet decalotat);
• La pacientele cu scurgeri vaginale se recomandă introducerea unui tampon steril în vagin şi apoi recoltarea probei;
• La barbati se menţine şi în timpul urinării glandul decalotat;
• La nou-nascuţi şi la sugari după spălarea organelor genitale externe se fixează în jurul penisului sau a vulvei, orificiul pungii (speciale pentru recoltare) cât mai steril;
• Se urinează în toaletă primii 100 ml şi fără a întrerupe jetul de urină, se recoltează cca 20 ml (din jetul mijlociu) în recipientul adecvat (urocultor steril), cu grijă pentru a nu atinge gura acestuia de tegument sau lenjerie;
• Recipientul se închide cu capac ermetic, se etichetează şi se trimite către laborator în maxim o oră de la recoltare.

Urocultura

Urocultura este o metoda de lucru utilizata în laboratoarele de microbiologie clinica pentru analiza probelor de urina, constand din cultivarea si identificarea agentilor patogeni care produc infectii ale tractusului urinar.

Metoda se practica ori de cate ori medicul clinician suspecteaza infectii ale cailor urinare, de la rinichi si pana la uretra. Acest gen de infectii sunt foarte frecvente si evolueaza deseori asimptomatic, iar la copiii sub 2 ani cu o simptomatologie nespecifica.

Prelevarea probei de urina

• Se poate efectua la nivelul oricarei unitati sanitare sau chiar la domiciliul pacientului, cu respectarea instructiunilor de recoltare. In acest scop, se face în prealabil o toaleta a organelor genitale exterioare cu apa si sapun si stergerea cu un tampon de vata imbibat cu apa sterilizata prin fierbere.
• Prelevarea se efectueaza din jetul mijlociu direct într-un recipient steril (pahare din plastic sterilizate, cu capac, de unica folosinta). Volumul necesar unei examinari uzuale este de 10 15 ml.
• In situatii speciale, urina se poate recolta direct din vezica prin punctie suprapubiana.
• Prelucrarea probei trebuie facuta inainte de inceperea tratamentului cu antibiotice si in cazul in care este necesara urmarirea eficientei lui, recoltarea se repeta dupa 48-96 ore. Scaderea numarului de germeni sau disparitia lor constitue un indiciu mai pretios decIt simptomatologia subiectiva. Aspectul urinii, apreciat in momentul recoltarii sau imediat dupa aceasta, nu poate oferi indicatii certe asupra continutului in germeni. Astfel o urina clara poate contine un numar semnificativ de germeni, in timp ce constatarea unei turbiditati nu inseamna intotdeauna infectie. Turbiditatea poate fi cauzata si de precipitarea elementelor in solutie ( fosfati, urati, carbonati), fenomen care apare mai ales la rece.

Transportul trebuie sa fie asigurat in curs de o ora de la prelevare. Urina fiind un excelent mediu de cultura sunt suficienti cativa germeni, spre exemplu din flora prezenta in uretra anterioara, pentru a se obtine in scurt timp o contaminare masiva. In situatia în care aceasta conditie nu poate fi respectata, urina poate fi pastrata la 2-8 grade cateva ore.

Modul de lucru

Urocultura in sensul uzual al termenului inseamna determinarea cantitativa a numarului de germeni pe mililitru din proba de examinat,cu precizarea taxonomiei lor. Pentru realizarea uroculturii cantitative sunt disponibile trei metode:

• metoda dilutiilor in placi;
• metoda ansei calibrate;
• metoda uricult.

Urocultura cantitativa prin metoda ansei calibrate este procedeul care asigura obtinerea de rezultate fidele si poate fi utilizata la nivelul oricarui laborator clinic.

Calculul si interpretarea rezultatelor

• Numarul UFC/ml este dat de numarul UFC de pe placa de geloza-sange x 100.
• Semnificatia clinico-patogenica a numarului de germeni (UFC) se stabileste dupa urmatoarele criterii valabile in afara oricarui tratament cu antibiotice sau cu dezinfectante urinare:
  
  • peste 100.000 UFC/ml = bacteriurie semnificativa pentru o infectie urinara.
  • 10.000 - 100.000 UFC/ml = bacteriurie cu suspiciune de infectie urinara. Urocultura trebuie repetata.
  • 1.000 - 10.000 UFC/ml = bacteriurie fiziologica, clinic nesemnificativa
  • sub 1.000 UFC/ml = contaminare, in special atunci cand sunt prezenti germeni variati, provenind frecvent din uretra anterioara.

Orice numar de germeni observati intr-o proba de urina recoltata prin punctie vezicala este clinic semnificativa.

Germenii intalniti cel mai frecvent in bacteriurii sunt cei din familia Enterobacteriaceae (Escherichia, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, Citrobacter, Providencia). Dar mai pot fi izolati din infectiile urinare si germeni din alte grupe: Staphylococcus, Enterococcus, Pseudomonas, Acinetobacter, Alcaligenes, Acromobacter, Haemophilus.

In situatii speciale se face numai urocultura calitativa, pentru identificarea urmatorilor germeni: Neisseria, Salmonella, Leptospira Mycobacterium.

Dacă o cultură prezintă o creştere a mai multor tipuri de bacterii, poate fi ca rezultat al contaminării. Acest lucru este cel mai probabil dacă printre organismele prezente întâlnim Lactobacillus şi bacterii vaginale nonpatologice. Dacă simptomele persistă, medicul poate cere repetarea analizei pe o mostră colectată cu o mai mare atenţie.

Prezenţa unei cantităţi semnificative dintr-un singur tip de bacterie indică, în mod normal, o infecţie. Orice infecţie poate fi destul de gravă şi se poate răspândi în alte zone ale corpului dacă nu se tratează.

Antibiograma

Principiul metodei

O cantitate de substanta antimicrobiana este depusa pe suprafata unui mediu de cultura agarizat, preinsamantat cu bacteria testata.
Concomitent se produc doua fenomene: difuzarea substantei antimicrobiene si cresterea bacteriei.
In zonele in care substanta antimicrobiana realizeaza concentratii mai mari decat concentratia minima inhibitoare, bacteria nu creste.

Indicatii

Metoda este indicata pentru laboratoarele care testeaza un numar relativ mic de tulpini bacteriene cu crestere rapida la 35-37°C, fara diferente semnificative, de la tulpina la tulpina, a ratei de crestere (Enterobacteriaceae, Pseudomonas, Staphylococcus, Enterococcus).

Scop, optiune, orientare, monitorizare

• Scopul terapiei antimicrobiene ramane acela de a distruge sau cel putin de a stanjeni multiplicarea unui agent patogen intr-un organism care, la un moment dat, nu poate realiza el insusi aceasta sau o face insuficient.
• Optiunea, orientarea si controlul terapiei antimicrobiene sunt decizii bazate pe triada formata de: subtilitatea rationamentului clinic; cunoasterea farmacologiei substantelor antimicrobiene; rezultatul testelor de laborator;
• Pentru necesitatile terapeutice curente definim o tulpina microbiana în raport cu un medicament antimicrobian ca:
  - sensibila: in situatia in care concentratia minima inhibitoare (CMI) este de minimum 2-4 ori mai mica decat nivelul medicamentului in ser sau alte umori, in conditiile administrarii unor doze mici sau repetate, normale. In aceste conditii, efectul terapeutic este posibil.
  - rezistenta: daca CMI este mai mare decat nivelul medicamentului in ser sau alte umori. In acest caz medicamentul este toxic pentru pacient inainte de a fi toxic pentru germenul respectiv.
  - intermediara, sau moderat sensibila: daca CMI este apropiata de nivelul medicamentului din sange sau alte umori. in acest ultim caz, efectul terapeutic este intermediar sau imprevizibil, cu exceptia situatiilor in care se pot administra doze foarte mari si medicamentul se concentreaza in focarul de infectie, sau poate fi administrat local.
• Dintre multiplele metode, procedee si variante de antibiograme existente, pentru Laboratorul Clinic se recomanda metoda difuzimetrica. Aceasta este mai usor de executat, mai economica si asigura o reproductibilitate de aproximativ 90% daca se respecta strict toate conditiile de lucru.

Modul de lucru

• Insamantarea. Se imerseaza tamponul de vata steril in suspensia bacteriana etalonata. Se scurge excesul de lichid prin rotirea tamponului pe peretii eprubetei. Se descarca tamponul in striuri paralele pe toata suprafata mediului, succesiv in trei directii, prin rotirea placii cu 600. Insamantarea se poate realiza si prin inundare, urmata de eliminarea lichidului in exces.
• Se lasa placile timp de 3-5 minute pentru absorbtia inoculului.
• Placile însamantate se lasa la uscat, prin mentinerea la temperatura camerei 5 - 15 minute pana la depunerea discurilor. Discurile se vor aseza in placa numai atunci cand nu mai exista lichid pe suprafata mediului.
• Se depun discurile cu substante antimicrobiene la distanta de minimum 15 mm de marginea placii si de 30 mm între centrele a doua discuri vecine.
• Dupa repartizarea discurilor, placile se incubeaza imediat, la 37°C, timp de 16-18 ore.

Citirea si interpretarea rezultatelor

• Dupa trecerea perioadei de incubatie se masoara cu rigla gradata in mm diametrul zonelor de inhibitie completa in lumina reflectata pe fond negru mat.
• In caz de urgenta placile pot fi citite la 5-6 ore de incubare, cu conditia verificarii diametrelor zonelor de inhibitie dupa 16-18 ore.
• In cazul mediilor transparente, masurarea se face pe spatele placilor, iar in cazul mediilor cu sange pe suprafata agarului din cauza opacitatii.
• Se urmareste inhibitia completa a cresterii, facand abstractie de hemoliza pe mediile cu sange si de coloniile fine, periferice, vizibile numai la scrutare atenta prin transparenta.
• Coloniile mari din zona de inhibitie trebuie identificate si retestate. Acestea pot fi constituite din variante rezistente sau contaminanti (inocul mixt).
• Se urmareste marginea cresterii masive facand abstractie de valul invaziv format de Proteus si de cresterea pulverulenta (80% inhibitie) in zonele sulfamidei si a trimethoprimului.
• Se verifica daca diametrele zonelor de inhibitie a fiecarei substante antimicrobiene se cuprind in limitele variatiei admise (conform tabelelor universale, standardului NCCLS)