Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

Denumire VIROLEX
Denumire comuna internationala ACICLOVIRUM
Actiune terapeutica ANTIVIRALE CU ACTIUNE DIRECTA NUCLEOZIDE SI NUCLEOTIDE excl INHIBITORI REVERSTRANSCRIPTAZA
Prescriptie S/P-RF - Medicamente eliberate in locatii speciale (spitale) si prescriptia se retine in farmacie
Forma farmaceutica Pulbere pentru solutie injectabila/perfuzabila
Concentratia 250mg
Ambalaj Cutie x 5 flac. x 250 mg pulb. pt. sol. inj./perf.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC J05AB01
Firma - Tara producatoare KRKA D.D. NOVO MESTO - SLOVENIA
Autorizatie de punere pe piata KRKA D.D. NOVO MESTO - SLOVENIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre VIROLEX ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> marius (vizitator) : Buna ziua de unde pot sa procur virolex pulbere pe4ntru solutie injectabila/perfuzabila 250 mg si la...
Prospect si alte informatii despre VIROLEX, pulbere pentru solutie injectabila/perfuzabila       

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

VIROLEX 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
aciclovir

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Virolex şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să vi se administreze Virolex
3. Cum să vi se administreze Virolex
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Virolex
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE VIROLEX ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Virolex conţine aciclovir, care este o substanţă antivirală. Virolex este utilizat în tratamentul şi prevenţia infecţiilor cu virusurile Herpes simplex tip 1 şi tip 2 (HSV-1 şi HSV-2) şi Varicella-zoster (VZV).

Infecţii cu virusul Herpes simplex:
- herpes genital primar
- encefalită herpetică şi infecţii generalizate
- herpes cutaneomucos la pacienţii pacienţi imunodeficitari
- herpes neonatal
- alte infecţii (eczema herpetică, hepatită, proctită, esofagită, pneumonia)
- prevenţia infecţiilor cu virusul Herpes simplex (după transplant de măduvă osoasă sau rinichi, în aplazia măduvei osoase după tratament cu citostatice; herpes genital recurent (de 6 ori sau mai mult pe an), infecţii frecvente ce apar la pacienţii imunocompetenţi, infecţii la pacienţii imunodeficitari.

Infecţii cu virusul Varicella-zoster:
- varicela la pacienţii imunodeficitari
- forme severe sau prelungite de varicelă la pacienţii imunocompetenţi
- complicaţiile varicelei prin efectul direct al virusului Varicella-zoster
- herpes zoster la pacienţii imunodeficitari
- complicaţiile herpes zoster produse prin efectul direct al virusului Varicella-zoster
- herpes zoster oftalmic, herpes zoster otic, herpes zoster în special la pacienţii peste 50 ani.

2. ÎNAINTE SĂ VI SE ADMINISTREZE VIROLEX

Nu trebuie să vi se administreze Virolex
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la aciclovir, valaciclovir sau la oricare dintre ingredientele Virolex.

Aveţi grijă deosebită când vi se administrează Virolex

- dacă aveţi probleme la rinichi;
- dacă aveţi vârsta de peste 65 ani. Medicul dumneavoastră poate ajusta doza, pentru reducerea riscului de reacţii adverse;
În timpul tratamentului trebuie să vă asiguraţi că veţi consuma suficientă apă;
Evitaţi contactul soluţiei cu zona ochilor sau gurii..


Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Aciclovir poate interacţiona cu alte medicamente, iar efectul aciclovirului sau al celorlalte medicamente poate scădea sau creşte.
Informaţi medicul sau farmacistul dacă luaţi:
- medicamente care determină excreţia acidului uric şi prevenirea crizelor de gută (probenecid);
- medicamente utilizate în tratamentul ulcerelor la stomac (cimetidină);
- medicamente utilizate pentru inhibarea răspunsului imun în transplantul de organe (tacrolimus, ciclosporină sau micofenolat de mofetil).


Utilizarea Virolex împreună cu alimente şi băuturi
Alimentele şi băuturile nu afectează modul de acţiune al medicamentului .


Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Vi se poate face tratament cu Virolex în timpul sarcinii, numai dacă beneficiul potenţial al tratamentului depăşeşte riscurile potenţiale.
Virolex trebuie utilizat cu precauţie la femeile care alăptează.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Medicamentul nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.


Informaţii importante privind unele componente ale Virolex
Virolex conţine 1,01 mmol (23,3 mg) sodiu per fiolă. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.

3. CUM SĂ VI SE ADMINISTREZE VIROLEX

Utilizaţi întotdeauna Virolex exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Este important ca tratamentul cu aciclovir să fie iniţiat cât mai curând posibil, la apariţia primelor semne de boală (în faza prodromală).

Înainte de a vi se administra medicamentul va fi diluat.
Virolex vă va fi administrat într-o venă, printr-o perfuzie. Administrarea va fi lentă şi va avea durata de minim o oră.

Doza, frecvenţa administrării şi durata tratamentului va fi stabilită în funcție de:
• tipul infecţiei
• greutatea sau suprafaţa corporală
• vârstă
• starea de funcţionare a rinichiului.

Dacă vi s-a administrat mai mult Virolex decât trebuie

Deoarece Virolex este administrat de personal medical calificat este puțin probabil să apară o asemenea situație. În cazul în care vi se pare că vi s-a administrat mai mult Virolex decât trebuie, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră.
În cazul unei supradozări pot apare următoarele manifestări:
- stare de confuzie sau de agitație,
- halucinații (vederea, auzirea sau perceperea unor evenimente sau persoane care nu există în realitate),
- pierderea stării de conştiență – comă.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Virolex poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentați una dintre următoarele reacții adverse opriți administrarea Virolex și contactați imediat medicul:
• erupții cutanate tranzitorii însoțite sau nu de mâncărime sau umflături ale pielii;
• umflarea feței, buzelor, limbii și gâtului;
• scurtarea respirației, respirație șuierătoare sau dificultăți ale respirației;
• apariția bruscă și inexplicabilă a febrei, stării de leșin, mai ales la ridicarea bruscă în picioare.
Acestea pot fi manifestările unor reacții alergice severe și pot necesita tratament imediat.

Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea aciclovir:
Frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):
• durere de cap,
• amețeli,
• greață,
• vărsătură,
• diaree,
• durere abdominală,
• mâncărimea pileii,
• erupție cutanată tranzitorie,
• oboseală,
• febră.

Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):
• erupții cutanate tranzitorii supranivelate, însoțite sau nu de mâncărime,
• accelerarea căderii difuze a părului.

Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
• reacții alergice severe,
• respirație dificilă,
• creșterea nivelului seric al bilirubinei și enzimelor hepatice,
• creșterea nivelului seric al ureei și creatininei,
• umflarea feței, limbii, extremităților însoțită de respirație dificilă și stare generală alterată (angioedem).

Foarte rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
• scăderea numărului de celule roșii din sânge (anemie),
• scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de coagularea acestuia (trombocitopenie),
• scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de apărarea împotriva infecțiilor (leucopenie),
• tulburări psihice,
• inflamația ficatului (hepatită),
• îngălbenirea albului ochilor și/sau pielii (icter),
• dureri de rinichi, disfuncție renală acută (insuficiență renală acută).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ VIROLEX

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Virolex după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC. A se păstra în ambalajul original.
Perioada de valabilitate a soluţiei reconstituite este de 12 ore la temperatură sub 25°C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Virolex
- Substanţa activă este aciclovir. Fiecare flacon conţine aciclovir 250 mg.


Cum arată Virolex şi conţinutul ambalajului
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă de culoare albă sau aproape albă.

Cutie cu 5 flacoane din sticlă incoloră a câte 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Krka d.d., Novo Mesto,
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Pentru orice informații despre acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizațieide punere pe piață.


Acest prospect a fost aprobat în ianuarie 2015.


Informaţiile următoare sunt destinate numai medicilor și profesioniştilor din domeniul sănătății:

Incompatibilităţi
Apa pentru preparate injectabile în care se dizolvă pulberea pentru soluţie perfuzabilă trebuie să nu conţină conservanţi (alcool benzilic sau paraben), datorită riscului de precipitare.

Reconstituirea soluţiei pefuzabile

Conţinutul unui flacon trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile sau ser fiziologic.
Soluţia astfel obţinută poate fi administrată cu o seringă. Pentru perfuzie i.v., este necesară o diluţie suplimentară cu cel puţin 50 ml lichid de perfuzie. Conţinutul a 2 flacoane de medicament trebuie amestecat cu 100 ml lichid de perfuzie. Dacă este necesară o doză mai mare de 500 mg, trebuie adăugată o cantitate adecvată de lichid pentru perfuzie.
Pentru copii la care dozele sunt de 100 mg sau mai puţin, conţinutul unui flacon trebuie întâi dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile sau ser fiziologic, după care se adaugă o cantitate adecvată, corespunzătoare dozei, în lichidul de perfuzie, într-un raport de 1:5 (de exemplu, 4 ml în 20 ml).
Pulberea pentru soluţie perfuzabilă trebuie dizolvată şi diluată îmediat înainte de utilizare, în mediu aseptic. Deoarece flacoanele nu conţin conservant, soluţia rămasă neutilizată, trebuie îndepărtată.
Agitaţi bine înainte de utilizare. Dacă devine opacă sau cristalizează, soluţia trebuie îndepărtată.
Ca lichide de perfuzie, pot fi utilizate soluţie de ser fiziologic sau soluţie Ringer lactat.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Virusul herpes simplex activează răspunsul imunitar Virusul herpes simplex (HSV) nu blochează apărarea organismului, ci, din contră, activează răspunsul imunitar, potrivit unui studiu internaţional condus de Consiliul Superior de Cercetări Ştiinţifice (CSIC) din Spania, informează EFE.
Herpesul genital - Tratament Nu exista nici tratament care sa elimine infectia cu virusul Herpes Simplex 2, dar medicii pot recomanda medicamente antivirale, cu administrare orala sau unguente, care pot grabi vindecarea leziunilo
Afla totul despre herpesul genital Herpesul genital este o boală cu transmitere sexuală (BTS) cauzată de virusurile herpes simplex tip 1 (HSV 1) sau tip 2 (HSV 2). Majoritatea cazurilor de herpes genital se datorează HSV 2. Majoritatea persoanelor infectate cu unul din tipurile de virus herpetic nu au simptome, sau acestea...
Cercetătorii australieni se apropie de vindecarea definitivă a infecţiei cu virusul herpetic Cercetătorii australieni consideră ca au spart codul care ar putea duce la ţinerea sub control a temutului virus herpetic, care provoacă pe nepregătite inflamaţii recurente, informează agenţia de presă Xinhua.
Peste două treimi dintre persoanele sub 50 de ani suferă de herpes (OMS) Două treimi dintre persoanele sub 50 de ani din întreaga lume sunt afectate de virusul herpesului de tip 1, o infecţie incurabilă aflată la originea herpesului şi, uneori, a herpesului genital, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), informează agenţia France Presse.
Boala Alzheimer ar putea avea legătură cu virusul herpesului (studiu) Persoanele purtătoare ale virusului herpesului ar putea prezenta un risc crescut de a dezvolta boala Alzheimer, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetătorii suedezi de la Universitatea din Umea, scrie marţi passionsante.be.