Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

DILZEM 60 mg
Denumire DILZEM 60 mg
Denumire comuna internationala DILTIAZEMUM
Actiune terapeutica BLOC. SELECTIVE CANALE CALCIU CU EF. PREPONDERENT VASCULAR DERIVATI DE BENZOTIAZEPINE
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 60mg
Ambalaj Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC C08DB01
Firma - Tara producatoare PFIZER MANUFACTURING DEUTSCHLAND GMB - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata PFIZER EUROPE MA EEIG - MAREA BRITANIE

Ai un comentariu sau o intrebare despre DILZEM 60 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> Carmen-Constanta (vizitator) : Deoarec sufar de esofagita de reflux urmez un tratament cu nexium(40mg) iar pt hipertensiune arteriala...
>> Dr. Petre : In mod normal nu ar trebui sa apara interferente intre toate aceste medicamente.
>> dumitrache ion traian (vizitator) : unde gasesc dilzem 60,in ce farmacii
Prospect si alte informatii despre DILZEM 60 mg, comprimate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR.5926/2005/01; 5927/2005/01                                          Anexa 1

Prospect

DILZEM 60 mg

Comprimate

DILZEM 90 mg retard

Comprimate filmate cu eliberare prelungită

Vă rugăm să citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe administrarea medicamentului

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră..

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Dilzem şi pentru ce se utilizeazǎ

2. Înainte sǎ utilizaţi Dilzem

3. Cum sǎ utilizaţi Dilzem

4. Efecte nedorite posibile

5. Păstrarea Dilzem

Dilzem 60 mg, comprimate 60 mg

Dilzem 90 mg retard, comprimate filmate cu eliberare prelungită 90 mg

Diltiazem (sub formă de clorhidrat)

Dilzem 60 mg

Substanţa activă este clorhidratul de diltiazem. Un comprimat conţine clorhidrat de diltiazem 60 mg.

-  Celelalte componente (excipienţii) sunt: lactoză monohidrat, ulei de ricin hidrogenat, acid stearic, carmeloză sodicǎ 300, stearat de magneziu.

Dilzem 90 mg retard

Substanţa activă este clorhidratul de diltiazem. Un comprimat filmat cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de diltiazem 90 mg.

Celelalte componente (excipienţii) sunt: în nucleu - lactoză monohidrat, ulei de ricin hidrogenat, acid stearic, carmeloză sodicǎ 300, stearat de magneziu, în film - hipromelozǎ, dioxid de titan (E171), talc, macrogol 6000, siliconǎ.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă: Pfizer H.C.P. Corporation, 235 East 42nd Street, New York, NY 10017-5755, SUA.

Dilzem este produs de Gödecke GmbH, Mooswaldallee, 1, D-79090 Freiburg, Germania.

1. CE ESTE DILZEM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Dilzem face din grupa de medicamente denumite blocante ale canalelor de calciu.

Comprimatele Dilzem 60 mg sunt albe, rotunde, plane, cu un şanţ de diviziune pe una din feţe şi inscripţionate „D 60” pe cealaltă faţă.

1

Comprimatele Dilzem 90 mg retard sunt albe, biconvexe, rotunde, filmate.

Dilzem 60 mg

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Dilzem 90 mg retard

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate cu eliberare prelungită.

Comprimatele Dilzem sunt folosite pentru tratarea durerilor de inimă (angina pectorală), a hipertensiunii arteriale şi pentru prevenirea respingerii transplantului de rinichi atunci când se administrează ciclosporină.

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI DILZEM

Nu utilizaţi Dilzem dacă:

-  sunteţi alergic la diltiazem sau la oricare dintre componentele medicamentului;

-  suferiţi de anumite boli de inimă cum sunt boala nodului sinusal sau blocul atrio-ventricular de gradul II sau III, fără să aveţi implantat un stimulator cardiac (pacemaker);

-  suferiţi de hipotensiune arterială (tensiune arterială scăzută) cu valoarea maximă <90 mm Hg;

-  suferiţi de infarct miocardic acut;

-  sunteţi internat pentru o boală de plămâni denumită congestie pulmonară.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Dilzem, dacǎ:

- suferiţi de insuficienţă cardiacă congestivă;

- suferiţi de boli de ficat sau de rinichi.

- aveţi bloc atrio-ventricular de grad I sau bradicardie.

Utilizarea Dilzem cu alimente şi băuturi

Este preferabil să luaţi comprimatele înainte de masă.

Sarcina

Dilzem comprimate nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât la stricta recomandare a medicului. Dacă rămâneţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Dilzem, informaţi-l pe medicul dumneavoastrǎ.

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza orice medicament în timpul sarcinii.

Alăptarea

Dilzem comprimate nu trebuie utilizat în timpul alăptǎrii. Folosiţi alte metode de alimentare a sugarului.

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza orice medicament în timpul alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli. Acest efect nedorit poate sǎ aparǎ mai ales la începutul tratamentului cu Dilzem.

Folosirea altor medicamente

Unele medicamente, atunci când sunt utilizate în acelaşi timp cu Dilzem, pot influenţa modul în care Dilzem acţionează, sau Dilzem poate influenţa modul în care aceste medicamente acţionează. Spuneţi medicului dumneavoastrǎ dacă sunteţi în tratament cu oricare dintre medicamentele următoare:

2

- beta-blocante (de exemplu, propranolol), digoxină, chinidină sau diuretice (folosite pentru a trata anumite boli de inimă sau pentru scăderea tensiunii arteriale);

-  carbamazepină (folosită pentru tratarea crizelor de epilepsie);

-  cimetidină sau ranitidină (folosite pentru tratarea ulcerului gastric);

- litiu (folosit pentru tratarea depresiei);

- warfarină (folosită pentru a preveni coagularea excesivă a sângelui);

- rifampicină (folosită pentru tratarea anumitor infecţii bacteriene);

-  ciclosporină (folosită după transplantul de organe).

De asemenea, dacă trebuie să suferiţi o intervenţie chirurgicală, informaţi-l pe medicul dumneavoastrǎ, deoarece dozele de diltiazem şi cele de anestezic (folosit pentru prevenirea durerii) trebuie modificate.

Informaţi medicul dumneavoastrǎ sau farmacistul dacă luaţi sau aţi luat recent orice alt medicament, chiar şi dintre cele care se eliberează fără prescripţie medicală.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI DILZEM

Utilizaţi întotdeauna Dilzem cu respectarea strictă a indicaţiilor medicului. Dacă aveţi nelămuriri, cereţi sfatul medicului dumneavoastrǎ sau farmacistului.

Medicul dumneavoastrǎ vǎ poate prescrie dozele de Dilzem sub formă de comprimate de 60 mg sau sub formă de comprimate cu eliberare prelungită de 90 mg.

Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.

Luaţi comprimatele în mod regulat, la aceleaşi ore din zi.

Dacă aveţi impresia că Dilzem acţionează prea slab sau prea puternic, informaţi medicul dumneavoastrǎ sau farmacistul.

Boalǎ cardiacǎ ischemică

Doza iniţială este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, medicul putând decide creşterea ulterioară a acesteia în mod treptat, la intervale de 1 - 2 zile, până la obţinerea unui rezultat satisfăcător, de obicei până la 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. Doza totală zilnică este divizată în 2-4 doze egale, care se administrează de preferinţă înainte de mese şi seara înainte de culcare. Dacă este nevoie, doza zilnică poate fi crescută până la maximum 480 mg clorhidrat de diltiazem.

Hipertensiune arterială

Doza va fi ajustată în mod individual de cǎtre medicul dumneavoastrǎ. Doza iniţială este de 120-240 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, putând fi crescută la indicaţia medicului până la obţinerea unor valori satisfăcătoare ale tensiunii arteriale, de obicei până la 240-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. Doza totală zilnică este divizată în 2-4 doze egale, care se administrează de preferinţă înainte de mese şi seara înainte de culcare.

Dacă utilizaţi şi alte medicamente pentru tratarea hipertensiunii arteriale, medicul dumneavoastrǎ poate decide scăderea dozelor acestor medicamente sau scăderea dozei de Dilzem.

Transplant renal

Doza iniţială este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, divizată în 2 doze egale. Doza obişnuită este de 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. În funcţie de tensiunea arterială, doza poate fi crescută până la maximum 360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, divizată în 3 doze egale.

3

Utilizarea concomitentă cu alte medicamente cu efect la nivelul aparatului cardiovascular În funcţie de situaţia clinicǎ, în cursul tratamentului cu diltiazem poate fi administrată şi nitroglicerinǎ cu administrare sublinguală pentru tratarea crizele anginoase acute sau pot fi administraţi nitraţi cu acţiune scurtă sau prelungită pentru prevenirea crizelor de anginǎ pectoralǎ.

Utilizarea la pacienţii cu boli de ficat sau de rinichi

Dacă suferiţi de boli de ficat sau de rinichi şi tratamentul cu diltiazem este de lungă durată, este posibil ca medicul dumneavoastrǎ să vă recomande efectuarea regulată de analize de laborator.

Utilizarea la copii

Dilzem nu trebuie utilizat la copii.

Dacă luaţi prea multe comprimate de Dilzem odată

Dacă luaţi prea multe comprimate odată, anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastrǎ sau adresaţi-vă celui mai apropiat spital. Nu conduceţi vehicule.

Dacă uitaţi să luaţi o doză de Dilzem

Luaţi doza imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă momentul pentru următoarea doză este apropiat, luaţi doar această doză şi nu mai luaţi doza pe care aţi uitat-o. Nu luaţi o doză dublă pentru a recupera doza uitată.

Dacă doriţi să întrerupeţi tratamentul cu Dilzem

Continuaţi tratamentul cu Dilzem chiar dacă vă simţiţi bine. Nu întrerupeţi tratamentul înainte de a vă adresa medicului dumneavoastră.

4. EFECTE NEDORITE POSIBILE

Ca şi în cazul altor medicamente, Dilzem poate produce efecte nedorite.

Cele mai frecvente efecte nedorite pot fi: oboseală accentuată, umflarea mâinilor sau picioarelor, înroşirea bruscă a feţei, rărirea bătăilor inimii, dureri de cap, ameţeli, erupţii cutanate, greaţă.

Efecte nedorite mai puţin frecvente sunt: durere în piept, palpitaţii, insuficienţă cardiacă congestivă, scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), leşin, pierderea poftei de mâncare, constipaţie sau diaree, tulburări gastrice, vărsături, creştere în greutate, apariţia de pete roşii pe piele sau alte erupţii cutanate, mâncărime, hipersensibilitate a pielii la lumina soarelui, urticarie, modificări ale unor teste de sânge, creşterea glicemiei (concentraţia de zahăr din sânge), dureri musculare sau articulare, tulburări de memorie, depresie, tulburări de mers, halucinaţii, insomnie sau somnolenţă, nervozitate, tulburări de personalitate, amorţeli, zgomote în urechi, tremurături, tulburări sexuale, dificultăţi de respiraţie, sângerări nazale, nas înfundat, urinare frecventă, iritaţie oculară, tulburări de vedere.

Rareori, a fost observată umflarea gingiei (hiperplazie gingivală).

Dacă observaţi unul dintre următoarele fenomene, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastrǎ: umflarea feţei, ochilor, limbii, buzelor, respiraţie dificilă sau dificultăţi de înghiţire, erupţii cutanate, mâncărime generalizată, pe tot corpul, înmulţirea sau accentuare durerilor în piept.

Dacă observaţi apariţia unui alt efect nedorit decât cele menţionate, vă rugăm, de asemenea, să informaţi medicul dumneavoastrǎ sau farmacistul.

4

5. PĂSTRAREA DILZEM

A nu se utiliza după data de expirare înscrisǎ pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Data ultimei verificări a prospectului

Noiembrie 2005

5

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Îngrijirea pacienţilor hipertensivi, dezbătută la Cursul C.O.M.B.A.T. Asist. de la Brăila Aproximativ 40 de asistenţi medicali au participat sâmbătă, 12 aprillie 2014 la Cursul Naţional de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualități în Diagnostic și Tratament - C.O.M.B.A.T. Asist., organizat de Societatea Română de Hipertensiune la Hotel Belvedere din Brăila.
Cadrele medicale, faţă în faţă cu pacienţii hipertensivi la C.O.M.B.A.T. 2 Asist. de la Craiova Cursul National de Management al Bolnavului Hipertensiv – Actualități în Diagnostic și Tratament - C.O.M.B.A.T. 2 Asist., organizat de Societatea Română de Hipertensiune pe 7 martie 2014, la Hotel Plaza din Craiova, a înregistrat un nou succes. Peste 90 de asistenţi medicali au participat la manifestare...
Timiş: Foarte mulţi timişoreni sunt hipertensivi, arată studii medicale preliminare Procentajul timişorenilor care au hipertensiune arterială (HTA) sau care sunt pasibili să dezvolte boala este de 55%, mult mai mare decât în restul ţării, unde media se cifrează la 49,5%.
ARCHA: Se estimează că în România sunt peste cinci milioane de hipertensivi Fundaţia Română a Inimii (FRI) şi Alianţa Română de Combatere a Hipertensiunii Arteriale (ARCHA) sărbătoresc duminică Ziua Hipertensiunii Arteriale la Sibiu, în Piaţa Mare, unde oamenii vor primi informaţii despre această afecţiune de care suferă peste cinci milioane de români.
ARCHA: În România sunt peste 7 milioane de hipertensivi Alianţa Română de Combatere a Hipertensiunii Arteriale îşi propune un screening al populaţiei, în condiţiile în care în România sunt peste 7 milioane de hipertensivi, număr care se situează peste media europeană, se arată vineri într-un comunicat de presă al ARCHA.
Sfaturi de la specialiști privind prevenția și diagnosticarea precoce a hipertensiunii arteriale Aproximativ 3 din 10 persoane trăiesc cu hipertensiune arterială, ceea ce înseamnă că la nivel mondial există aproape 1,8 miliarde de hipertensivi. Din nefericire, aproape 50% din aceştia nu ştiu că au tensiune arterială crescută, arată statisticile furnizate de World Hypertension League (WHL). Mai...