Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

AMIOKORDIN
 
Denumire AMIOKORDIN
Descriere Indicat in tratamentul tahicardiei supraventriculare si profilaxia recidivelor în caz de: tahicardie sau fibrilaţie ventriculară potenţial letale; tahicardie ventriculară simptomatică şi invalidantă; tahicardie supraventriculară la pacienţii coronarieni sau cu disfuncţie ventriculară stângă; tahicardie supraventriculară refractară la terapia convenţională sau în caz de contraindicaţii sau rezistenţă la alte antiaritmice; tulburări de ritm asociate sindromului Wolff-Parkinson-White
Denumire comuna internationala AMIODARONUM
Actiune terapeutica ANTIARITMIC
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 200 mg
Ambalaj Cutie x 6 blist. Al/PVC x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC C01BD01
Firma - Tara producatoare KRKA D.D. - SLOVENIA
Autorizatie de punere pe piata KRKA D.D. - SLOVENIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre AMIOKORDIN ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre AMIOKORDIN, comprimate       

Amiokordin

Amiodaron
Comprimate, 200 mg

Compoziţie

Un comprimat conţine amiodaronă 200 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, polividonă, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică:

Sistem cardio-vascular, terapia cordului, antiaritmice clasa III.

Indicaţii terapeutice

Profilaxia recidivelor în caz de:

  • tahicardie sau fibrilaţie ventriculară potenţial letale;
  • tahicardie ventriculară simptomatică şi invalidantă;
  • tahicardie supraventriculară la pacienţii coronarieni sau cu disfuncţie ventriculară stângă;
  • tahicardie supraventriculară refractară la terapia convenţională sau în caz de contraindicaţii sau rezistenţă la alte antiaritmice;
  • tulburări de ritm asociate sindromului Wolff-Parkinson-White;

Tratamentul tahicardiei supraventriculare:

  • încetinirea sau reducerea fibrilaţiei sau flutter-ului atrial.

Contraindicaţii

  • Hipersensibilitate la clorhidratul de amiodaronă, la iod sau la oricare dintre excipienţii produsului.
  • Bradicardie sinusală şi bloc sinoatrial fără pacemaker.
  • Boala nodului sinusal fără pacemaker (risc de stop sinusal).
  • Tulburări de conducere de grad înalt fără pacemaker.
  • Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială severă.
  • Hipertiroidie (posibilitatea agravării).
  • Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO).
  • Sarcină în trimestrele II şi III.
  • Alăptare.
  • Asocierea cu anumite medicamente care pot determina torsada vârfurilor (vezi Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni).

Precauţii

Se recomandă ca iniţierea tratamentului cu amiodaronă să se efectueze de către medici cu experienţă în terapia tulburărilor de ritm cardiac, iar tratamentul să fie atent monitorizat.

De obicei, reacţiile adverse sunt legate de doză; de aceea, pentru a evita sau a minimaliza reacţiile adverse, se va utiliza doza minimă eficace.

Se recomandă prudenţă în timpul tratamentului cu amiodaronă la pacienţii vârstnici, deoarece scăderea frecvenţei cardiace (bradicardie) este mai accentuată la această grupă de pacienţi.

Acţiunea farmacologică a amiodaronei determină modificări ale ECG-ului: alungirea intervalului QT (repolarizare prelungită) cu posibilă apariţie a undei U. Aceste modificări nu reflectă cardiotoxicitatea.

În cazul apariţiei în timpul tratamentului cu amiodaronă a blocului sinoatrial, blocului atrioventricular (AV) de grad doi sau trei sau a blocului bifascicular, tratamentul trebuie întrerupt. În timpul tratamentului cu amiodaronă, se recomandă monitorizarea ECG-ului la interval de trei luni precum şi la apariţia aritmiilor noi sau a semnelor de exacerbare a afecţiunii cardiace de bază.

Dispneea progresivă sau tusea neproductivă, izolate sau asociate unei alterări a stării generale se pot asocia cu toxicitatea pulmonară a amiodaronei. S e recomandă efectuarea unui examen radiografic al toracelui înainte de începerea terapiei şi la intervale de 3 - 6 luni în timpul tratamentului, pentru depistarea modificărilor interstiţiale difuze sau a infiltratelor alveolare asociate cu toxicitatea pulmonară. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu afecţiuni pulmonare în antecedente.

Se recomandă efectuarea examenului clinic obiectiv pulmonar la intervale periodice. Prezenţa ralurilor, diminuarea murmurului vezicular sau prezenţa frecăturii pleurale pot indica toxicitate pulmonară; pot fi necesare teste funcţionale respiratorii şi radiografie pulmonară. Bronhoscopia şi biopsia pulmonară pot fi utile dacă apar simptome de toxicitate pulmonară ce nu poate fi diagnosticată prin radiografie toracică.

Deoarece amiodarona conţine iod, poate interfera cu testele privind funcţia tiroidiană (scintigrama tiroidiană, PBI) şi poate modifica valorile hormonilor tiroidieni (T3, T4 şi TSH). De aceea, se recomandă monitorizare clinică şi de laborator înainte de iniţierea, în timpul şi până la câteva luni de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă. În caz de suspiciune clinică de disfuncţie tiroidiană se recomandă determinarea concentraţiei plasmatice a TSH-ului. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu antecedente personale sau heredocolaterale de afecţiuni tiroidiene.

În timpul tratamentului cu amiodaronă se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice (ALT, AST) pentru depistarea hepatopatiei indusă de amiodaronă. Se recomandă întreruperea administrării dacă există o creştere a transaminazelor de 3 ori faţă de valorile normale sau de 2 ori faţă de valorile normale la pacienţii care prezentau iniţial valori crescute ale transaminazelor sau dacă apare hepatomegalie.

În timpul tratamentului cu amiodaronă nu se recomandă expunerea la razele solare sau UV fără protecţie (creme fotoprotectoare).

Datorită conţinutului de lactoză, produsul este contraindicat la pacienţii cu galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei sau deficit de lactază.

Interacţiuni

Datorită timpului de înjumătăţire plasmatică al amiodaronei prelungit şi variabil, există riscul unor interacţiuni medicamentoase atât în timpul tratamentului cu amiodaronă cât şi după întreruperea acestuia.

Asocieri contraindicate:

  • antiaritmice clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), antiaritmice clasa III (dofetilidă, ibutilidă, sotalol): risc de apariţie a torsadei vârfurilor;
  • bepridil, cisapridă, eritromicină intravenos, mizolastină, pentamidina intravenos, vincamină intravenos, sultopridă: risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor;
  • sparfloxacină: risc de apariţie a torsadei vârfurilor prin alungirea intervalului QT (efecte electrofiziologice aditive).

Asocieri nerecomandate:

  • anumite neuroleptice fenotiazinice (clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), benzamide (amisulpridă, sulpridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol), alte neuroleprice (pimozidă): risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor;
  • halofantrină, moxifloxacină, pentamidină: risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor. Se recomandă întreruperea tratamentului cu amiodaronă. Dacă asocierea nu poate fi evitată, se recomandă controlul prealabil al intervalului QT şi monitorizarea ECG-ului.
  • diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi bloc atrioventricular. Dacă asocierea nu poate fi evitată, se recomandă monitorizare clinică şi ECG.
  • Betablocante altele decât sotalol şi esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (supresia mecanismului simpatic compensator).

Asocieri care necesită prudenţă:

  • anticoagulante orale: creşterea efectului anticoagulant şi risc de hemoragie. Se recomandă controlul mai frecvent al timpului de protrombină, monitorizarea INR-ului şi ajustarea dozei de anticoagulant oral în timpul tratamentului cu amiodaronă şi după întreruperea acestuia.
  • ciclosporină: creşterea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei prin scăderea metabolizării hepatice cu risc de efecte nefrotoxice. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, controlul frecvent al funcţiei renale şi ajustarea dozelor în timpul tratamentului cu amiodaronă şi după întreruperea acestuia.
  • diltiazem oral: risc de bradicardie sau bloc AV, mai ales la vârstnici. Se recomandă monitorizare ECG.
  • digitalice: inhibă automatismul (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere AV. În caz de utilizare a digoxinei, creşterea digoxinemiei prin scăderea clearance-ului digoxinei. Se recomandă monitorizare clinică şi ECG, eventual a digoxinemiei şi ajustarea dozelor de digoxină.
  • esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (supresia mecanismului simpatic compensator). Se recomandă monitorizare ECG.
  • medicamente hipokaliemiante: diuretice hipokaliemiante (în monoterapie sau în asociere), laxative stimulante, glucocorticoizi oral, tetracosactide, amfotericină B intravenos: risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant). Se recomandă monitorizare clinică, biologică şi ECG.
  • fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei cu semne de supradozaj, în special neurologice (scăderea metabolizării hepatice a fenitoinei). Se recomandă monitorizare clinică şi a concentraţiei plasmatice a fenitoinei, eventual ajustarea dozei.
  • medicamente bradicardizante: antagonişti ai canalelor de calciu (diltiazem, verapamil), betablocante (cu excepţia sotalolului), clonidină, guanfacină, digitalice, meflocină, anticolinesterazice (rivastigmină, tacrină, neostigmină, piridostigmină): risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor. Se recomandă monitorizare ECG.
  • simvastatină: risc major de apariţie a reacţiilor adverse (dependente de doză) de tipul rabdomiolizei (scăderea metabolizării hepatice a simvastatinei). Se recomandă să nu se depăşească doza zilnică de 20 mg simvastatină. Dacă obiectivul terapeutic nu poate fi atins cu această doză, se recomandă utilizarea unei alte statine care să nu determine astfel de interacţiuni.

Influenţarea testelor de laborator:

Amiodarona poate interfera cu testele privind funcţia tiroidiană, în special cu dozarea T3, T4 şi TSH.

Atenţionări speciale

Înainte de iniţierea terapiei, se recomandă efectuarea unei electrocardiograme (ECG), determinarea concentraţiei plasmatice a TSH-ului şi a kaliului. H ipokaliemia favorizează apariţia aritmiilor (amiodarona poate fi ineficientă sau aritmogenă); hipokaliemia trebuie corectată înainte de iniţierea terapiei cu amiodaronă.

Înaintea unei intervenţii chirurgicale pacientul trebuie să atenţioneze medicul anestezist că se află sub tratament cu amiodaronă. Reacţiile adverse ale amiodaronei (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului cardiac, tulburări de conducere) pot fi intensificate de administrarea anestezicelor locale sau generale.
S-au observat câteva cazuri de complicaţii respiratorii severe, cu evoluţie letală, majoritatea apărute imediat după intervenţia chirurgicală (sindromul de detresă respiratorie acută la adulţi). Datorită unei posibile reacţii determinate de concentraţiile mari de oxigen, se recomandă prudenţă în timpul oxigenoterapiei postoperatorii.

Copii
La copii, siguranţa şi eficacitatea utilizării amiodaronei nu au fost stabilite.

Sarcina şi alăptarea
Amiodarona traversează bariera feto-placentară. De aceea, administrarea în timpul sarcinii este contraindicată. În cazul în care administrarea este absolut necesară (când tratamentul cu toate celelalte antiaritmice a eşuat), amiodarona poate fi utilizată numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potenţial fetal.
Deoarece amiodarona se excretă în laptele matern, administrarea în timpul alăptării este contraindicată.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Datorită reacţiilor adverse, tratamentul cu amiodaronă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Efectul este mai pronunţat la începutul tratamentului, la modificări ale dozelor şi mai ales în asociere cu alcoolul etilic.

Doze şi mod de administrare

Doza trebuie ajustată individual. Se recomandă administrarea dozei minime eficace. Doza zilnică recomandată poate fi administrată în priză unică sau divizat, în 2 - 3 prize.

Doza de atac recomandată este de 3 comprimate Amiokordin (600 mg amiodaronă) pe zi, timp de 8 - 10 zile. În anumite cazuri, doza de atac poate fi de 4 - 5 comprimate Amiokordin (800 - 1000 g amiodaronă) pe zi, pentru o scurtă perioadă de timp şi sub strictă monitorizare electrocardiografică.

Doza de întreţinere recomandată este de 1/2 - 2 comprimate Amiokordin (100 - 400 mg amiodaronă) pe zi.
Alternativ, doza de întreţinere recomandată poate fi administrată astfel: doză zilnică dublă la interval de două zile sau doză zilnică timp de 5 zile pe săptămână (terapie cu pauză în weekend).

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid, în timpul mesei sau după masă.
Se recomandă administrarea comprimatelor Amiokordin la aceeaşi oră din zi. În cazul în care pacientul a uitat administrarea unei doze, se recomandă administrarea acesteia cât mai curând posibil. Dacă este momentul administrării următoarei doze, se recomandă administrarea numai a acestei doze (fără a o dubla).

Reacţii adverse

Reacţii adverse cardiovasculare
Amiodarona încetineşte ritmul cardiac, la unii pacienţi determinând bradicardie. În general, bradicardia este moderată şi dependentă de doză.
Dacă frecvenţa cardiacă are o valoare mai mică de 55 bătăi pe minut, trebuie scăzută doza sau întreruptă temporal terapia.
Amiodarona poate agrava aritmiile existente sau poate induce unele noi. Efectul aritmogen al amiodaronei este inferior majorităţii antiaritmicelor şi survine, în general, în cazul anumitor asocieri medicamentoase sau tulburări electrolitice. Rar, poate determina tulburări de conducere (bloc sinoatrial, bloc AV de diferite grade).
Amiodarona poate determina insuficienţă cardiacă sau o poate agrava pe cea existentă (este necesar tratament concomitent cu tonicardiace).

Reacţii adverse gastro-intestinale
Reacţiile adverse la nivelul tractului gastro-intestinal includ: greaţă, vărsături, constipaţie, pierderea apetitului, rar afectare hepatică tranzitorie (creşterea enzimelor hepatice). De asemenea, reacţiile adverse se pot manifesta sub formă de insuficienţă hepatică acută (creşterea transaminazelor şi/sau icter) şi boli hepatice cronice (hepatită pseudoalcoolică, ciroză hepatică). De aceea, se recomandă monitorizarea mai frecventă a pacienţilor cu tulburări hepatice preexistente, şi, dacă este cazul, întreruperea terapiei. De obicei, semnele clinice şi biologice de afectare hepatică se remit după întreruperea tratamentului.

Reacţii adverse oftalmologice
Terapia cu amiodaronă se poate asocia cu apariţia macrodepozitelor în straturile superioare ale corneei (de obicei, acestea nu determină probleme majore, dar se pot asocia în mod excepţional cu halouri colorate în vederea la lumină sau vedere înceţoşată). Nu este necesară întreruperea terapiei, dar pacientul trebuie supus unui control oftalmologic.

La pacienţii trataţi cu amiodaronă s-au raportat cazuri de neuropatie optică şi/sau nevrită optică, determinând de obicei afectarea vederii. În unele cazuri, afectarea vederii a progresat până la orbire permanentă. Neuropatia optică şi/sau nevrita pot să apară în orice moment de la iniţierea terapiei. Relaţia cauzală cu acest medicament nu a fost stabilită. Dacă apar simptome de afectare vizuală, cum sunt modificări de acuitate vizuală şi scăderea vederii periferice, se recomandă efectuarea imediată a unui examen oftalmologic. Apariţia neuropatiei optice şi/sau nevritei necesită reevaluarea terapiei cu amiodaronă. La pacienţii cu aritmii cardiace se recomandă evaluarea riscurilor şi complicaţiilor terapiei antiaritmice cu amiodaronă în raport cu beneficiile terapiei. De aceea, în timpul tratamentului cu amiodaronă, se recomandă efectuarea periodică a controlului oftalmologic, inclusiv a fundului de ochi şi a examinării cu lampă cu fantă de lumină.

Reacţii adverse tiroidiene
În timpul tratamentului cu amiodaronă sau după întreruperea acestuia pot să apară hipotiroidie sau hipertiroidie. În aceste cazuri, terapia cu amiodaronă trebuie întreruptă. În caz de hipotiroidie, trebuie administrată terapie de substituţie; în hipertiroidie, dacă este necesar, trebuie administrate temporar antitiroidiene de sinteză. De obicei, revenirea la normal a funcţiei tiroidiene se face în câteva luni de la întreruperea terapiei.

Reacţii adverse pulmonare
Tusea şi dispneea progresivă reflectă direct sau indirect toxicitatea pulmonară a amiodaronei.

Afecţiunile ce apar pot include pneumonie interstiţială, fibroză pulmonară, pleurită, bronşită obliterantă. Aceste reacţii adverse au de obicei un caracter reversibil. Dacă apare hipersensibilitate la amiodaronă tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie administrată corticoterapie.

Reacţii adverse cutanate
Fotosensibilitatea părţilor expuse ale corpului, rash, sau decolorarea gri - albastră a pielii pot să apară în timpul terapiei cu amiodaronă sau la câteva săptămâni de la întreruperea acesteia. Pacientul trebuie să utilizeze creme de protecţie solară în timpul verii.

Reacţii adverse neurologice
Tulburările neurologice asociate cu amiodarona includ neuropatie periferică, parestezie, tremor, ataxie cerebrală, cefalee, polineuropatie, ameţeală, uşoară creştere a presiunii intracraniene, coşmare şi halucinaţii.

Alte reacţii adverse
Alte posibile reacţii adverse includ miopatie, epididimită, impotenţă, gust metalic, alopecie, oboseală, vasculită, insuficienţă renală cu creştere plasmatică a creatininei, trombocitopenie, cazuri singulare de anemie hemolitică şi aplastică.

Supradozaj
Reacţiile adverse mai frecvente şi mai severe apar de obicei în caz de supradozaj. În cele mai multe cazuri este suficient să se reducă doza sau să se întrerupă temporar administrarea amiodaronei şi să se monitorizeze pacientul (tensiune arterială, ECG).

Îngerarea unui număr mare de comprimate poate avea ca rezultat hipotensiune arterială, bradicardie, tulburări de conducere atrioventriculară, alte aritmii şi leziuni hepatice.

Tratamentul supradozajului cu amiodaronă este simptomatic. Se recomandă lavaj gastric, administrarea de cărbune activ şi laxative saline. Pacientul trebuie strict monitorizat (în special tensiunea arterială şi ECG). Nu există un antidot specific. Hemodializa nu este o metodă eficace pentru îndepărtarea amiodaronei din organism. Posibila bradicardie se va trata cu atropină, beta-blocante, glucagon sau cu pacemaker temporar.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.
Cutie cu 6 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.