Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

MANINIL 1,75 mg
 
Denumire MANINIL 1,75 mg
Descriere Este indicat in diabetul zaharat tip II (de tip adult) insulino-independent, cand dieta este insuficienta, dar nu se impune instituirea tratamentului cu insulina. Se poate incerca un tratament simultan cu insulina in cazul unui esec terapeutic. In cazul sistarii complete a secretiei endogene de insulina in diabetul zaharat de tipul II, combinatia glibenclamid-insulina nu asigura un efect terapeutic de durata.
Denumire comuna internationala GLIBENCLAMIDUM
Actiune terapeutica ANTIDIABETICE ORALE SI PARENTERALE , EXCLUSIV INSULINE SULFONAMIDE, DERIVATI DE UREE
Prescriptie P-RF/S - Stupefiante/psihotrope cu prescriptie care se retine in farmacie
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 1,75mg
Ambalaj Cutie x 1 flac. x 120 compr.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC A10BB01
Firma - Tara producatoare BERLIN CHEMIE AG MENARINI GROUP - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata BERLIN CHEMIE AG MENARINI GROUP - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre MANINIL 1,75 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> cimpeanuion (vizitator) : mod de administrare,cite pastile se ia pe zii,daca pacientul are 80 de ani
>> dr. Oana Iordache : Efecte adverse: Poate aparea hipoglicemie. Cauzele pot fi: supradozare, functii renala si hepatica alterate...
Prospect si alte informatii despre MANINIL 1,75 mg, comprimate       

Compozitie:

1 comprimat contine: glibenclamid 5 mg.

Indicatii:

Este indicat in diabetul zaharat tip II (de tip adult) insulino-independent, cand dieta este insuficienta, dar nu se impune instituirea tratamentului cu insulina. Se poate incerca un tratament simultan cu insulina in cazul unui esec terapeutic. In cazul sistarii complete a secretiei endogene de insulina in diabetul zaharat de tipul II, combinatia glibenclamid-insulina nu asigura un efect terapeutic de durata.

Contraindicatii:

Este contraindicat tratamentul cu sulfamida hipoglicemianta in diabetul zaharat de tip I, insulino-dependent si in esecul secundar complet al terapiei cu glibenclamid in diabetul zaharat de tip II, in special in decompensarea metabolica acidozica, in precoma sau coma diabetica, in decompensarea metabolica in cursul bolilor infectioase, interventiilor chirurgicale, precum si in rezectia pancreatica. Alte contraindicatii sunt: tulburari hepatice grave, o alterare importanta a functiei renale cu clearance la creatinina sub 30 ml/min, o hipersensibilitate cunoscuta la glibenclamid sau la unul din excipienti. Este contraindicata administrarea in timpul sarcinii si a alaptarii

Efecte adverse:

Poate aparea hipoglicemie. Cauzele pot fi: supradozare, functii renala si hepatica alterate, consum de alcool, mese neregulate (in special omiterea meselor), solicitari fizice excesive, tulburari endogene ale metabolismului hidratilor de carbon cat si interactiuni medicamentoase. Cand hipoglicemia se instaleaza lent, simptomele unei dereglari adrenergice sunt minime sau lipsesc. Ocazional pot aparea tulburari gastrointestinale ca: greata, pirozis, alterarea simtului gustativ, epigastralgii, voma, dureri abdominale si diaree. Rareori apar reactii de fotosensibilizare. Izolat s-au observat: eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell, dermatita exfoliativa, eritrodermie si eritem nodos, precum si colestaza, hepatita; cresterea enzimelor hepatice. De asemenea tulburarile hematopoietice sunt rare (trombocitopenie cu purpura), respectiv foarte rar (leucocitopenie, eritrocitopenie, pancitopenie si granulocitopenie pana la agranulocitoza). S-a observat un efect slab diuretic al glibenclamidului. Poate aparea o crestere in greutate. Dupa administrarea de durata se poate ajunge la hipofunctie tiroidiana.

Interactiuni cu alte medicamente:

Daca pacientii se afla sub un tratament de durata cu glibenclamid, o alta terapie medicamentoasa poate periclita efectul sau. De asemenea, intreruperea unei alte terapii poate schimba metabolismul. Efectul hipoglicemiant poate fi potentat de substante care inhiba eliminarea glibenclamidului. Hipoglicemia se instaleaza si daca sunt administrate concomitent medicamente care scad glicemia sau cresc sensibilitatea la insulina (insulina si alte antidiabetice orale ca: metformin, acarboza, substante ca salicilati, fenilbutazona, acid paraaminosalicilic), inhibitori MAO, fenfluramin, pentoxifilina (supradozate in administrarea parenterala), oxitetraciclina, anabolizante, inhibitori ai ACE, derivati de ac. clofibric, fluoxetina, tritocalina si ciclofosfamida, ifosfamida, trofosfamida. Consumul de alcool acut sau cronic poate potenta sau reduce in mod imprevizibil efectul hipoglicemiant.

Mod de administrare:

Se recomanda o dozare gradata. Se incepe cu o doza de 2,5 mg glibenclamid/zi respectiv 1/2 comprimat Maninil 5/zi. Doza poate fi marita treptat, la interval de cateva zile pana la doza terapeutica de intretinere. Maximul de eficacitate se atinge cu 15 mg de glibenclamid/zi (3 comprimate de Maninil 5/zi). Deoarece ameliorarea metabolismului glucidic este in corelatie cu o hipersensibilitate la insulina, doza necesara de glibenclamid poate scadea in cursul terapiei. Pentru a fi evitate hipoglicemiile se vor ajusta corespunzator dozele. Administrarea la copii si la adulti tineri: Pentru ca tipul II al diabetului zaharat este foarte rar la adultii tineri (MODY), administrarea de Maninil 5 la aceasta varsta reprezinta o exceptie. La pacientii cu o greutate corporala sub 50 kg se incepe cu o doza zilnica cat mai redusa, de 2,5 mg glibenclamid/zi (1/2 comprimat/zi) Maninil 5.

Modul si durata administrarii:

Doze zilnice de pana la 2 comprimate pot fi administrate o singura data, dimineata a jeune cu putin lichid. La o doza de 3 comprimate se recomanda o administrare de 2 comprimate dimineata si 1 seara. Comprimatele omise nu se mai pot lua dupa 1-2 ore, iar greselile de dozare nu se compenseaza cu doze mai mari. Se poate combina cu insulina, metformina, acarboza si guar.

Forma de prezentare:

Cutie cu 30 comprimate (N 1). Cutie cu 120 comprimate (N 2).

Producator:

Berlin-Chemie Menarini Group

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Pancreasul - limba engleza Descopera functiile pancreasului
Diabetul zaharat un inamic invizibil de temut datorita afecţiunilor asociate Îndeamnă-i pe cei dragi să efectueze analizele periodice, să adopte un stil de viaţă echilibrat.
Diabetul zaharat - problemă de sănătate publică prioritară! Diabetul zaharat înregistrează o creştere epidemică a numărului de cazuri în România. Cum afecţiunea are implicaţii serioase din perspectiva suferinței persoanelor afectate asupra sistemului sanitar şi financiar, atât prin costurile aferente îngrijirii medicale, cât şi prin resursele necesare...
Diabetul zaharat de tip 2 este boala secolului 21 Diabetul zaharat de tip 2 este o problemă majoră de sănătate publică, cu o incidență de peste 400 de milioane de pacienți la nivel global, estimându-se o creștere de 50% în următorii 15-20 de ani.
Diabetul zaharat nu doare, complicațiile însă dor Pentru persoanele cu diabet zaharat, neuropatia diabetică, cea mai frecventă complicație severă și chiar invalidantă, poate fi considerată o altă boală. Neuropatia diabetică are consecințe grave asupra sănătății, de multe ori ireversibile, astfel că se impune o abordare intensă a acestei problematici...
Diabetul zaharat nu doare, complicațiile însă dor Pentru persoanele cu diabet zaharat, neuropatia diabetică, cea mai frecventă complicație severă și chiar invalidantă, poate fi considerată o altă boală. Neuropatia diabetică are consecințe grave asupra sănătății, de multe ori ireversibile, astfel că se impune o abordare intensă a acestei problematici...