Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ACTOS 45mg
 
Denumire ACTOS 45mg
Descriere Este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2: la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) controlaţi inadecvat prin dietă şi exerciţiu fizic, la care metforminul este inadecvat datorită contraindicaţiilor sau intoleranţei, ca terapie orală dublă în asociere cu metformin, la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) cu control glicemic insuficient în pofida dozei maxime tolerate a monoterapiei cu metformin. o sulfoniluree, numai la pacienţii care manifestă intoleranţă la metformin sau la care metforminul este contraindicat, cu control glicemic insuficient în pofida dozei maxime tolerate a monoterapiei cu o sulfoniluree. Ca terapie orală triplă în asociere cu metformin şi o sulfoniluree, la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) cu control glicemic insuficient în pofida terapiei orale duble. Pioglitazona este de asemenea indicată în asociere cu insulina la pacienţi cu diabet tip 2 la care insulina nu asigură un control glicemic suficient şi la care metforminul este inadecvat datorită contraindicaţiilor sau intoleranţei
Denumire comuna internationala PIOGLITAZONUM
Actiune terapeutica ANTIDIABETICE ORALE SI PARENTERALE, EXCLUSIV INSULINE TIAZOLIDINDIONE
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 45mg
Ambalaj Cutie x 14 compr.(blist. Al/Al)
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC A10BG03
Firma - Tara producatoare TAKEDA IRELAND LIMITED - IRLANDA
Autorizatie de punere pe piata TAKEDA GLOBAL RESEARCH AND DEVELOPMENT CENTRE LTD - MAREA BRITANIE

Ai un comentariu sau o intrebare despre ACTOS 45mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> ACTOS 15mg Comprimate, 15mg >> ACTOS 30mg Comprimate, 30mg >> ACTOS 45mg Comprimate, 45mg
Prospect si alte informatii despre ACTOS 45mg, comprimate   Prospect       

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Actos 45 mg comprimate.

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine 45 mg pioglitazonă sub formă de clorhidrat.

Pentru excipienţi, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate.

Comprimatele sunt de culoare albă sau aproape albă, rotunde, plate având marcat „45” pe una din feţe.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Pioglitazona este indicată în tratamentul diabetului zaharat tip 2:

în monoterapie

- la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) controlaţi inadecvat prin dietă şi exerciţiu fizic,

la care metforminul este inadecvat datorită contraindicaţiilor sau intoleranţei.

ca terapie orală dublă în asociere cu

- metformin, la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) cu control glicemic insuficient în pofida dozei maxime tolerate a monoterapiei cu metformin.

- o sulfoniluree, numai la pacienţii care manifestă intoleranţă la metformin sau la care metforminul este contraindicat, cu control glicemic insuficient în pofida dozei maxime tolerate a monoterapiei cu o sulfoniluree.

ca terapie orală triplă în asociere cu

- metformin şi o sulfoniluree, la pacienţi (în special pacienţii supraponderali) cu control glicemic insuficient în pofida terapiei orale duble.

Pioglitazona este de asemenea indicată în asociere cu insulina la pacienţi cu diabet tip 2 la care insulina nu asigură un control glicemic suficient şi la care metforminul este inadecvat datorită contraindicaţiilor sau intoleranţei (vezi pct. 4.4).

4.2 Doze şi mod de administrare

Comprimatele de pioglitazonă se administrează oral o dată pe zi, cu sau fără alimente.

Tratamentul cu pioglitazonă poate fi iniţiat cu doza de 15 sau 30 mg o dată pe zi. Doza poate fi crescută în trepte până la 45 mg o dată pe zi.

În asocierea cu insulină, doza curentă de insulină poate fi păstrată după iniţierea tratamentului cu pioglitazonă. Dacă pacienţii raportează hipoglicemie, doza de insulină trebuie scăzută.

27

Vârstnici:

La pacienţii vârstnici nu este necesară modificarea dozei (vezi pct. 5.2).

Pacienţi cu insuficienţă renală:

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearance al creatininei > 4 ml/min) (vezi pct. 5.2) nu este necesară modificarea dozei. Nu sunt disponibile informaţii referitoare la pacienţi dializaţi, în consecinţă pioglitazona nu trebuie utilizată la aceşti pacienţi.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică:

Pioglitazona nu trebuie utilizată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi:

Nu sunt disponibile date asupra utilizării pioglitazonei la pacienţi cu vârsta sub 18 ani; în consecinţă utilizarea pioglitazonei la acest grup de vârstă nu este indicată.

4.3 Contraindicaţii

Pioglitazona este contraindicată la pacienţii cu:

- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi

- insuficienţă cardiacă sau istoric de insuficienţă cardiacă (stadiile NYHA I până la IV)

- insuficienţă hepatică.

- cetoacidoză diabetică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Retenţia hidrică şi insuficienţa cardiacă:

Pioglitazona poate determina retenţie de hidrică, care poate exacerba sau precipita insuficienţa cardiacă. Când sunt trataţi pacienţi care au cel puţin un factor de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace congestive (de exemplu infarct miocardic în antecedente sau boală arterială coronariană simptomatică), medicii trebuie să înceapă cu cea mai mică doză disponibilă şi să crească doza gradat.

Pacienţii, în special cei cu rezervă cardiacă scăzută, trebuie urmăriţi pentru decelarea semnelor şi simptomelor de insuficienţă cardiacă, creştere în greutate sau apariţia edemelor. Pioglitazona trebuie întreruptă dacă apare orice deteriorare a stării cardiace. După punerea pe piaţă s-au raportat cazuri de insuficienţă cardiacă atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina sau la pacienţi cu istoric de insuficienţă cardiacă; atunci când pioglitazona este utilizată în asociere cu insulina, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor de insuficienţă cardiacă, creştere în greutate şi edeme. Dat fiind că insulina şi pioglitazona se asociază cu retenţie hidrică, administrarea lor concomitentă poate creşte riscul de edeme. Pioglitazona trebuie întreruptă dacă apare orice deteriorare a stării cardiace.

Un studiu de evaluare a efectelor cardiovasculare ale pioglitazonei a fost efectuat la pacienţi sub 75 ani cu diabet de tip II şi boală majoră macrovasculară preexistentă. Pioglitazona sau placebo au fost adăugate la medicaţia antidiabetică şi cardiovasculară pentru până la 3,5 ani. Acest studiu a arătat o creştere a rapoartelor referitoare la insuficienţa cardiacă, totuşi aceasta nu a dus la o creştere a mortalităţii în acest studiu. Este necesară prudenţă la pacienţii peste 75 ani datorită experienţei limitate la acest grup de pacienţi.

Monitorizarea funcţiei hepatice:

În cadrul experienţei după punerea pe piaţă au existat rare raportări de disfuncţie hepatocelulară (vezi

28

pct. 4.8). În consecinţă, se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice la pacienţii trataţi cu pioglitazonă. Înainte de instituirea terapiei cu pioglitazonă, la toţi pacienţii trebuie verificate valorile concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice. Tratamentul cu pioglitazonă nu trebuie instituit la pacienţii cu valori iniţiale crescute ale concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice (ALAT > 2,5 ori limita superioară a normalului) sau cu orice alte semne de hepatopatie.

După instituirea tratamentului cu pioglitazonă se recomandă ca valorile concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice să fie monitorizate periodic, în funcţie de evaluarea clinică. Dacă în cursul tratamentului cu pioglitazonă valorile ALAT cresc de până la 3 ori limita superioară a normalului,

concentraţia plasmatică a enzimelor hepatice trebuie reevaluată cât mai curând posibil. Dacă valorile

ALAT rămân > 3 ori limita superioară a normalului, tratamentul trebuie întrerupt. Dacă pacientul dezvoltă simptome care sugerează disfuncţie hepatică, ce pot include greaţă, vărsături, dureri abdominale, oboseală, anorexie şi/sau urini hipercrome inexplicabile, trebuie verificate valorile concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice. Până la obţinerea datelor de laborator, decizia de continuare a tratamentului cu pioglitazonă trebuie luată pe baza evaluării clinice. Dacă se constată icter, tratamentul medicamentos trebuie întrerupt.

Creşterea în greutate:

În studiile clinice cu pioglitazonă au existat dovezi de creştere în greutate dependentă de doză, care poate fi datorată acumulării de ţesut adipos şi în unele cazuri asociată cu retenţia de fluide. În unele cazuri creşterea în greutate poate fi un simptom al insuficienţei cardiace, în consecinţă, greutatea trebuie atent monitorizată. O parte a tratamentului diabetului este controlul dietei. Pacienţii trebuie sfătuiţi să respecte strict o dietă cu control al caloriilor.

Hematologie:

În cursul tratamentului cu pioglitazonă a apărut o uşoară reducere a valorii medii a hemoglobinei (4%

scădere relativă) şi hematocritului (4,1% scădere relativă), compatibilă cu hemodiluţia. În studii controlate, comparative, ale pioglitazonei s–au observat modificări similare la pacienţii trataţi cu metformin (hemoglobină 3 - 4% şi hematocrit 3,6 - 4,1% scăderi relative) şi, în mai mică măsură, cu sulfoniluree şi insulină (hemoglobină 1 - 2% şi hematocrit 1 - 3,2% scăderi relative).

Hipoglicemia:

Ca o consecinţă a sensibilităţii crescute la insulină, pacienţii cărora li se administrează pioglitazonă în dublă sau triplă asociere cu o sulfoniluree sau în dublă asociere cu insulină pot prezenta risc de hipogligemie dependentă de doză şi, o scădere a dozei de sulfoniluree sau insulină poate fi necesară.

Tulburări oculare:

În perioada după punerea pe piaţă au fost semnalate pentru tiazolidindione, inclusiv pioglitazonă,

rapoarte despre apariţia sau agravarea edemului macular diabetic cu scăderea acuităţii vizuale. Mulţi dintre aceşti pacienţi au raportat edeme periferice concomitente. Nu este clar dacă există sau nu o asociere directă între pioglitazonă şi edemul macular, dar medicii care prescriu acest medicament trebuie să aibă în vedere posibilitatea apariţiei edemelui macular dacă pacienţii raportează afectări ale acuităţii vizuale; trebuie avută în vedere recomandarea unui consult oftalmologic corespunzător.

Altele:

Ca o consecinţă a accentuării efectului insulinei, tratamentul cu pioglitazonă al pacientelor cu sindrom ovarian polichistic poate determina reluarea ovulaţiei. La aceste paciente poate apare riscul de sarcină.

Pacientele trebuie să cunoască acest risc iar dacă o pacientă doreşte să rămână gravidă sau dacă rămâne gravidă, tratamentul trebuie întrerupt (vezi pct. 4.6).

29

Pioglitazona trebuie utilizată cu precauţie în cazul administrării concomitente de inhibitori (de exemplu gemfibrozil) sau de inductori (de exemplu rifampicină) ai citocromului P450 2C8. Trebuie urmărit îndeaproape controlul glicemiei. Trebuie luată în considerare ajustarea dozelor de pioglitazonă în intervalul de dozaj recomandat sau modificări ale tratamentului diabetului (vezi pct. 4.5).

Comprimatele Actos conţin lactoză monohidrat şi, în consecinţă, nu trebuie administrate la pacienţii cu probleme ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-galactoză.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Studiile privind interacţiunile medicamentoase au arătat că pioglitazona nu are efect relevant asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii digoxinei, warfarinei, fenprocumonei şi metforminului.

Administrarea asociată a pioglitazonei cu sulfoniluree nu afectează farmacocinetica sulfonilureei.

Studiile la om sugerează absenţa inducerii principalelor izoenzime inductibile ale citocromului P450,

1A, 2C8/9 şi 3A4. Studiile in vitro nu au evidenţiat inhibarea nici unei izoenzime a citocromului P450.

Nu sunt de aşteptat interacţiuni cu substanţele metabolizate de aceste enzime, de exemplu anticoncepţionale orale, ciclosporină, blocante ale canalului de calciu şi inhibitorii HMGCoA

reductazei.

Asocierea pioglitazonei cu gemfibrozil (un inhibitor al izoenzimei 2C8 a citocromului P450) a determinat o creştere de 3 ori a ASC pentru pioglitazonă. Deoarece în cazul administrării concomitente de gemfibrozil există un potenţial de creştere dependentă de doză a evenimentelor adverse, poate fi necesară scăderea dozei de pioglitazonă (vezi pct. 4.4). Asocierea pioglitazonei cu rifampicină (un inductor al izoenzimei 2C8 a citocromului P450) a determinat o scădere cu 54% a ASC pentru pioglitazonă. Atunci când se administrează concomitent cu rifampicină poate fi necesară creşterea dozei de pioglitazonă. Trebuie luată în considerare o monitorizare atentă a glicemiei (vezi pct. 4.4).

4.6 Sarcina şi alăptarea

Utilizarea în cursul sarcinii:

Nu există date adecvate la om pentru a se determina siguranţa pioglitazonei în cursul sarcinii. În studiile cu pioglitazonă la animale s-a observat restricţia creşterii fetale. Aceasta poate fi atribuită acţiunii pioglitazonei de diminuare a hiperinsulinemiei materne şi a rezistenţei crescute la insulină care apar în timpul sarcinii, reducând astfel disponibilitatea substraturilor metabolice pentru creşterea fetală. Relevanţa la om a unui astfel de mecanism este neclară iar pioglitazona nu trebuie utilizată în cursul sarcinii.

Utilizarea în cursul alăptării:

S-a demonstrat că pioglitazona este prezentă în laptele femelelor de şobolan. Nu se ştie dacă pioglitazona se excretă în laptele uman. În consecinţă, pioglitazona nu trebuie administrată la femeile care alăptează.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au observat efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse raportate mai frecvent (> 0,5 %) decât cu placebo şi ca mai mult decât un caz izolat la pacienţii care au primit pioglitazonă în studiile dublu-orb sunt enumerate mai jos sub forma clasificării MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi ca frecvenţă absolută. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvent >1/10; frecvent > 1/100, < 1/10; mai puţin frecvent > 1/1000, < 1/100; rar

> 1/10000, < 1/1000; foarte rar < 1/10000; frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată pe baza datelor

30

disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

PIOGLITAZONĂ ÎN MONOTERAPIE

Tulburări oculare

Frecvent: tulburări de vedere

Infecţii şi infestări

Frecvent: infecţie a căilor respiratorii superioare

Mai puţin frecvent: sinuzită

Investigaţii diagnostice

Frecvent: creştere în greutate

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvent: hipoestezie

Mai puţin frecvent: insomnie

PIOGLITAZONĂ ÎN ASOCIERE CU METFORMIN

Tulburări hematologice şi limfatice

Frecvent: anemie

Tulburări oculare

Frecvent: tulburări de vedere

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvent: flatulenţă

Investigaţii diagnostice

Frecvent: creştere în greutate

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvent: artralgii

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvent: cefalee

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Frecvent: hematurie

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Frecvent: disfuncţie erectilă

31

PIOGLITAZONĂ ÎN ASOCIERE CU SULFONILUREE

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvent: vertij

Tulburări oculare

Mai puţin frecvent: tulburări de vedere

Tulburări gastro-intestinale

Frecvent: flatulenţă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvent: oboseală

Investigaţii diagnostice

Frecvent: creştere în greutate

Mai puţin frecvent: creştere a valorilor concentraţiei plasmatice a dehidrogenazei lactice

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvent: creşterea apetitului alimentar, hipoglicemie

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvent: ameţeli

Mai puţin frecvent: cefalee

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvent: glicozurie, proteinurie

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvent: transpiraţie

PIOGLITAZONĂ ÎN TRIPLĂ ASOCIERE CU METFORMIN ŞI SULFONILUREE

Investigaţii diagnostice

Frecvent: creştere în greutate, creşterea creatinfosfokinazei sanguine

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Foarte frecvent: hipoglicemie

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvent: artralgii

32

PIOGLITAZONĂ ÎN ASOCIERE CU INSULINĂ

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Frecvent: hipoglicemie

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Foarte frecvent: edeme

Infecţii şi infestări

Frecvent: bronşită

Investigaţii diagnostice

Frecvent: creştere în greutate

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvent: dureri de spate, artralgii

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvent: dispnee

Tulburări cardiace

Frecvent: insuficienţă cardiacă

DATE DIN PERIOADA DUPĂ PUNEREA PE PIAŢĂ

Tulburări oculare

Edem macular: frecvenţă necunoscută

În studiile clinice controlate s-au raportat edeme la 6 - 9% dintre pacienţii trataţi cu pioglitazonă timp de un an. Ratele de apariţie a edemelor în grupurile de comparaţie (sulfoniluree, metformin) au fost de 2 - 5%. Edemele au fost în general uşoare până la moderate şi de obicei nu au necesitat întreruperea tratamentului.

În studiile controlate cu comparator activ, creşterea medie în greutate în cazul pioglitazonei administrată în monoterapie a fost 2 - 3 kg în timp de un an. Aceasta a fost similară cu cea constatată într-un grup comparator activ cu sulfoniluree. În studiile cu asocieri medicamentoase, pioglitazona adăugată la metformin a dus la o medie a creşterii în greutate de 1,5 kg în timp de un an, iar adăugată la sulfoniluree creşterea a fost de 2,8 kg. În grupurile de comparaţie adăugarea sulfonilureei la metformin a dus la creştere medie în greutate de 1,3 kg iar adăugarea metforminului la sulfoniluree a dus la o scădere medie a greutăţii de 1,0 kg.

Tulburarea vederii a fost raportată în principal la începutul tratamentului, este legată de modificările valorilor glicemiei şi se datorează alterării temporare a turgidităţii şi a indicelui de refracţie al cristalinului, aşa cum se constată şi cu alţi agenţi hipoglicemianţi.

În studiile clinice cu pioglitazonă incidenţa creşterii valorilor concentraţiei plasmatice a ALAT mai mare decât de trei ori limita superioară a normalului a fost egală cu incidenţa în grupul placebo dar mai mică decât cea constatată în grupurile de comparaţie cu sulfoniluree sau metformin. Valorile medii ale concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice au scăzut sub tratamentul cu pioglitazonă. În cadrul experienţei după punerea pe piaţă au survenit cazuri rare de creşteri ale valorilor concentraţiei

33

plasmatice a enzimelor hepatice şi disfuncţie hepato-celulară. Cu toate că, în cazuri foarte rare, s–a raportat deznodământ letal, nu a fost stabilită o relaţie cauzală.

În studiile clinice controlate incidenţa raportărilor de insuficienţă cardiacă sub tratament cu pioglitazonă a fost aceeaşi ca în grupurile de tratament cu placebo, metformin şi sulfoniluree, dar a fost crescută în cazul asocierii cu insulina. Într-un studiu de evaluare a efectelor la pacienţi cu boală majoră macrovasculară preexistentă, ,incidenţa insuficienţei cardiace grave a fost cu 1,6% mai mare cu pioglitazonă decât cu placebo atunci când pioglitazona a fost adăugată la terapie ce includea insulina.

Totuşi, aceasta nu a dus la o creştere a mortalităţii în acest studiu. În cadrul utilizării după punerea pe piaţă a pioglitazonei insuficienţa cardiacă a fost raportată rar, dar mai frecvent atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina sau la pacienţi cu un istoric de insuficienţă cardiacă.

4.9 Supradozaj

Pacienţii au luat pioglitazonă în doză mai mare decât cea mai mare doză recomandată, de 45 mg/zi.

Doza maximă raportată, de 120 mg/zi timp de patru zile, apoi 180 mg/zi timp de şapte zile, nu s-a asociat cu nici un simptom.

În asociere cu sulfoniluree sau cu insulină poate să survină hipoglicemie. În caz de supradozaj trebuie instituite măsuri simptomatice şi suportive generale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice orale; tiazolidindione, cod ATC: A10 BG03.

Efectele pioglitazonei pot fi mediate de reducerea rezistenţei la insulină. Pioglitazona pare să acţioneze prin activarea unor receptori nucleari specifici (receptorul gama activat de proliferatorul peroxizomilor), ducând la creşterea sensibilităţii la insulină a celulelor hepatice, adipocitelor şi celulelor musculare striate la animale. S-a arătat că tratamentul cu pioglitazonă reduce producţia hepatică de glucoză şi creşte consumul periferic de glucoză în cazul rezistenţei la insulină.

Controlul glicemic în condiţii de repaus alimentar şi postprandial la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 se îmbunătăţeşte. Controlul glicemic îmbunătăţit se asociază cu reducerea concentraţiilor plasmatice ale insulinei atât în condiţii de repaus alimentarcât şi postprandial. Un studiu clinic cu pioglitazonă versus.

gliclazidă în monoterapie a fost extins la doi ani pentru a evalua timpul până la eşecul tratamentului

(definit prin valori ale HbA1c ≥ 8,0% după primele şase luni de tratament). Analiza Kaplan-Meier a evidenţiat un timp mai scurt până la eşecul tratamentului la pacienţii trataţi cu gliclazidă în comparaţie cu pioglitazonă. La doi ani, controlul glicemic (definit prin valori ale HbA1c < 8,0%) s-a menţinut la 69% dintre pacienţii trataţi cu pioglitazonă, în comparaţie cu 50% dintre cei trataţi cu gliclazidă. Întrun studiu cu durata de doi ani, cu terapie asociată, comparând pioglitazona cu gliclazida atunci când a fost adăugată la metformin, controlul glicemic, măsurat ca modificarea medie a HbA1c faţă de valoarea iniţială, a fost similar în cele două grupuri de tratament după un an. Rata deteriorării HbA1c în cel de-al doilea an a fost mai mică cu pioglitazonă decât cu gliclazidă.

Într-un studiu controlat cu placebo, pacienţi cu control glicemic neadecvat chiar după o perioadă de trei luni de optimizare a dozei de insulină au fost randomizaţi pe pioglitazonă sau placebo pentru 12

luni. Pacienţii cărora li s-a administrat pioglitazonă au avut o scădere medie a HbA1c de 0,45% faţă de cei care au continuat tratamentul cu insulină în monoterapie şi o scădere a dozei de insulină în cadrul grupului tratat cu pioglitazonă.

Analiza HOMA arată că pioglitazona îmbunătăţeşte funcţia celulelor beta, pe lângă creşterea sensibilităţii la insulină. Studii clinice cu durata de doi ani au arătat menţinerea acestui efect.

34

În studiile clinice de un an, pioglitazona s-a asociat constant cu o reducere semnificativă statistic a raportului albumină/creatinină în comparaţie cu raportul iniţial.

Efectul pioglitazonei (45 mg în monoterapie vs. placebo) a fost studiat într-un studiu restrâns cu durată de 18 săptămâni la pacienţi cu diabet tip 2. Pioglitazona s-a asociat cu creştere semnificativă în greutate. Ţesutul adipos la nivel visceral s-a redus semnificativ, constatându-se în acelaşi timp o creştere a masei ţesutului adipos extraabdominal. Modificări similare ale distribuţiei ţesutului adipos în organism s-au însoţit de creşterea sensibilităţii la insulină. În majoritatea studiilor clinice s-a observat, în comparaţie cu placebo, reducerea concentratiei trigliceridelor plasmatice totale şi a acizilor graşi liberi şi creşterea valorilor concentratiei plasmatice a colesterolului HDL, cu creşteri mici, fără semnificaţie clinică, ale valorilor colesterolului LDL.

În studiile clinice cu durată până la doi ani, pioglitazona a redus valorile concentraţiei trigliceridelor plasmatice totale şi acizilor graşi liberi şi a crescut valorile concentraţiei plasmatice a colesterolului

HDL în comparaţie cu placebo, metforminul sau gliclazida. Pioglitazona nu a produs creşteri semnificative statistic ale valorilor concentraţiei plasmatice a colesterolului LDL în comparaţie cu placebo, în timp ce cu metformin şi gliclazidă s-au observat reduceri. Într-un studiu de 20 săptămâni,

pe lângă reducerea valorilor concentraţiei plasmatice a trigliceridelor în condiţii de repaus alimentar,

pioglitazona a redus hipertrigliceridemia postprandială printr-un efect atât asupra trigliceridelor absorbite, cât şi asupra celor sintetizate hepatic. Aceste efecte au fost independente de efectele pioglitazonei asupra glicemiei şi au fost semnificativ diferite statistic de glibenclamidă.

În studiul PROactive, un studiu al efectelor cardiovasculare, 5238 pacienţi cu diabet tip 2 şi boală majoră macrovasculară preexistentă au fost randomizaţi pe pioglitazonă sau placebo ca supliment al medicaţiei existente antidiabetice şi cardiovasculare pentru o perioadă de până la 3,5 ani. Pacienţii incluşi în studiu au avut o vârstă medie de 62 ani; durata medie a bolii diabetice a fost 9,5 ani.

Aproximativ o treime din pacienţi urmau tratament cu insulină în asociere cu metformin şi/sau o sulfoniluree. Pentru a fi eligibili pacienţii trebuiau să fi avut una sau mai multe din următoarele: infarct miocardic, accident vascular cerebral, intervenţie cardiacă percutanată sau bypass arterial coronarian cu implant, sindrom coronarian acut, boală arterială coronariană sau boală arterială obstructivă periferică. Aproape jumătate dintre pacienţi au avut în antecedente un infarct miocardic şi aproximativ 20% au avut un accident vascular cerebral. Aproximativ jumătate dintre pacienţii incluşi în studiu au avut cel puţin două dintre criteriile de istoric cardiovascular necesare intrării în studiu. Aproape toţi subiecţii (95%) urmau tratament cu medicaţie cardiovasculară (beta-blocanţi, inhibitori ECA,

antagonişti ai angiotensinei II, blocanţi ai canalelor de calciu, nitraţi, diuretice, acid acetilsalicilic,

statine, fibraţi).

Deşi studiul a eşuat în demonstrarea obiectivului primar, reprezentat de o combinaţie a mortalităţiilor de orice cauză, infarct miocardic non-letal, accident vascular cerebral, sindrom coronarian acut,

amputaţie majoră de membru inferior, revascularizare coronariană şi revascularizare a membrului inferior, rezultatele sugerează că nu există motive de îngrijorare la nivel cardiovascular privind administrarea pe termen lung a pioglitazonei. Totuşi, incidenţa edemelor, a creşterii în greutate şi a insuficienţei cardiace au fost crescute. Nu a fost observată o creştere a mortalităţii datorate insuficienţei cardiace.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţia:

După administrarea orală pioglitazona este absorbită rapid iar concentraţiile plasmatice maxime ale pioglitazonei nemodificate se realizează de obicei la 2 ore după administrare. Pentru doze între 2-

60 mg s-au observat creşteri proporţionale ale concentraţiei plasmatice. Concentraţia la starea de echilibru se realizează după 4-7 zile de administrare. Administrarea repetată nu duce la acumularea compusului sau a metaboliţilor săi. Absorbţia nu este influenţată de ingestia de alimente.

Biodisponibilitatea absolută este mai mare de 80 %.

35

Distribuţia:

Volumul de distribuţie estimat la om este 0,25 l/kg.

Pioglitazona şi toţi metaboliţii ei se leagă extensiv de proteinele plasmatice (> 99 %).

Metabolizarea:

Pioglitazona suferă metabolizare hepatică extensivă prin hidroxilarea grupărilor metil alifatice.

Aceasta se realizează predominant de către izoenzima 2C8 a citocromului P450 cu toate că şi alte izoforme pot fi implicate într-o măsură mai mică. Trei din cei şase metaboliţi identificaţi sunt activi.

(M-II, M-III şi M-IV). Atunci când se iau în considerare activitatea, concentraţiile şi legarea de proteine, pioglitazona şi metabolitul M-III contribuie egal la eficacitate. Pe baza acestui fapt,

contribuţia la eficacitate a M-IV este aproximativ de trei ori cea a pioglitazonei, în timp ce eficacitatea relativă a lui M-II este minimă.

Studiile in vitro nu au adus dovezi că pioglitazona inhibă vreuna din izoenzimele citocromului P450.

La om nu există inducţie a principalelor izoenzime P450 inductibil: 1A, 2C8/9 şi 3A4.

Studiile privind interacţiunile au arătat că pioglitazona nu are efect relevant asupra farmacocineticii sau farmacodinamicii digoxinei, warfarinei, fenprocumonei şi metforminului. Administrarea concomitentă de pioglitazonă cu gemfibrozil (un inhibitor al izoenzimei 2C8 a citocromului P450) sau cu rifampicină (un inductor al izoenzimei 2C8 a citocromului P450) a determinat creşterea, respectiv scăderea concentraţiei plasmatice a pioglitazonei (vezi pct. 4.5).

Eliminarea:

După administrarea orală la om a pioglitazonei marcate radioactiv, marcajul s-a regăsit în principal în fecale (55%) şi, în cantitate mai mică, în urină (45%). La animale, în urină sau fecale se pot detecta doar mici cantităţi de pioglitazonă nemodificată. Valoarea medie a timpului de înjumătăţire plasmatică a pioglitazonei nemodificate la om este 5 până la 6 ore iar pentru totalul metaboliţilor activi este 16

până la 23 ore.

Vârstnici:

Farmacocinetica la starea de echilibru este similară la pacienţii de 65 ani sau mai mult şi la subiecţii tineri.

Pacienţi cu insuficienţă renală:

La pacienţii cu insuficienţă renală concentraţiile plasmatice ale pioglitazonei şi metaboliţilor ei sunt mai mici decât cele constatate la subiecţii cu funcţie renală normală, dar clearance-ul oral al substanţei de referinţă este similar. Astfel, concentraţia pioglitazonei libere (nelegate) este nemodificată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică:

Concentraţia plasmatică totală a pioglitazonei este nemodificată, dar cu un volum de distribuţie mai mare. Astfel, clearance-ul intrisec este redus, cuplat cu o cantitate mai mare a fracţiunii libere

(nelegate) a pioglitazonei.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile toxicologice, după administrarea de doze repetate la şoareci, şobolani, câini şi maimuţe au apărut constant expansiunea volumului plasmatic, cu hemodiluţie, anemie şi hipertrofie cardiacă excentrică, reversibilă. Suplimentar, s-a observat creşterea depunerilor şi infiltrării de ţesut adipos.

Aceste constatări s-au observat la toate speciile, la concentraţii plasmatice ≤ 4 ori expunerea clinică. În studiile cu pioglitazonă la animale a apărut restricţia creşterii fetale. Aceasta poate fi atribuită acţiunii

36

pioglitazonei de diminuare a hiperinsulinemiei materne şi a rezistenţei crescute la insulină care au loc în cursul sarcinii, reducând astfel disponibilitatea substraturilor metabolice ale creşterii fetale.

Pioglitazona nu a avut potenţial genotoxic într-o baterie comprehensivă de teste in vivo şi in vitro de evaluare a genotoxicităţii. La şobolanii trataţi cu pioglitazonă timp de până la 2 ani a apărut incidenţă crescută a hiperplaziei (la masculi şi femele) şi a tumorilor (la masculi) epiteliului vezicii urinare.

Relevanţa acestor constatări nu este cunoscută. La şoarecii de ambele sexe nu a existat răspuns tumorigen. Hiperplazia epiteliului vezicii urinare nu s-a constatat la câinii sau maimuţele tratate timp de până la 12 luni.

Într-un model animal de polipoză adenomatoasă familială (PAF), tratamentul cu două alte tiazolidindione a crescut multiplicarea tumorilor la nivelulcolonului. Relevanţa acestei constatări nu este cunoscută.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Carmeloză calcică

Hidroxipropilceluloză

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din aluminiu/aluminiu, cutii cu 14, 28, 30, 50, 56, 84, 90 şi 98 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Takeda Global Research and Development Centre (Europe) Ltd

Arundel Great Court 2 Arundel Street

London

WC2R 3DA

Marea Britanie

37

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/00/150/011-015, 022-024

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 13-10-2000

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 13-10-2005

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
SINDROMUL METABOLIC Sindromul metabolic constă într-o alterare metabolică profundă care creează premizele apariţiei bolii cardiovasculare şi a diabetului zaharat. Acest sindrom poate fi diagnosticat la 1 din 4 adulţi, interesând în mod egal atât sexul masculin cât şi sexul feminin. Prevalenţa sindromului metabolic...
Educația persoanelor cu diabet zaharat stă la baza prevenției neuropatiei diabetice, a ulcerațiilor și amputațiilor Neuropatia diabetică este cea mai frecventă şi invalidantă complicaţie a diabetului zaharat. Una din trei persoane cu diabet zaharat este diagnosticată cu o formă de neuropatie diabetică şi se estimează că una din două persoane are de fapt această complicaţie.
Mureş: Cazurile de diabet zaharat sunt în creştere, în special în rândul femeilor Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat, luni, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului, că în judeţul Mureş cazurile de diabet au crescut considerabil în acest an de la 732, la sfârşitul anului trecut, la 925 doar în primele 9 luni ale acestui an, în special în rândul femeilor.
Specialişti: Persoanele care au diabet zaharat trebuie să-şi examineze regulat membrele inferioare Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat trebuie să-şi examineze regulat membrele inferioare, deoarece în acest fel factorii de risc predictivi ai ulceraţiilor şi amputaţiilor vor putea fi identificaţi din timp, susţin specialiştii reuniţi la Chişinău la simpozionul "Complicaţiile microvasculare -...
Braşov: Numărul persoanelor cu diabet zaharat din judeţ este în creştere, depăşind 27.000 Direcţia de Sănătate Publică Braşov avea în evidenţe la finalul 2012 un număr de 27.064 bolnavi cu diabet zaharat, în creştere faţă de anii precedenţi, a informat instituţia, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului Zaharat, marcată în 14 noiembrie.
O SINGURĂ ORĂ POATE SALVA O ÎNTREAGĂ VIAŢĂ - Descălțarea persoanelor cu diabet zaharat și screeningul neuropatiei diabetice, prima condiție pentru reducerea amputaţiilor Neuropatia diabetică este cel mai frecvent întâlnită complicație invalidantă cauzată de diabetul zaharat. Amputațiile care pot surveni afectează nu numai pacientul cu diabet, ci și întreaga familie. O viaţă cu independenţă redusă în mobilitate, cu costuri crescute, dar şi o viaţă care, în 50% din cazuri...