Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

STUGERON 25 mg
Denumire STUGERON 25 mg
Denumire comuna internationala CINNARIZINUM
Actiune terapeutica MED. PENTRU TRATAMENTUL TULBURARILOR DE ECHILIBRU MEDICAMENTE ANTIVERTIGINOASE
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 25mg
Ambalaj Cutie x 4 blist. x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC N07CA02
Firma - Tara producatoare JANSSEN PHARMACEUTICA/TERAPIA SA - BELGIA/ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata TERAPIA SA - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre STUGERON 25 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> elisa (vizitator) : Buna ziua!Pt.tinitus,picioare reci,spondiloza cervicala,dureri usoare cap din cauza cervicalei aratandu-va...
>> elisa : Ne mai raspunde si noua cineva la intrebari sau nu??!...pt ca vad ca nici macar la intrebarea persoanei...
>> Dr.Daniela Stelea : luati doar la recomandarea medicului. nu se ia numai la nevoie, ci pe o perioada determinata de timp...
>> ismi : pt zgomote in urechi mi s-a recomandat stugeron si pentoxifilin.e corect acest tratament?
>> Dr. Petre : Poate fi corect, depinde de cauza acestora.
>> Lisa : Buna seara! D-le Dr. va rog f mult sa-mi spuneti daca stugeronul 25 mg trebuie sa se administreze sub...
>> Dr. Petre : Daca va duceti la 10 cu siguranta nu vor fi doua identice. Atat timp cat simptomatologia este persistenta...
>> lISA : Va multumesc din suflet d-le dr.Petre,chiar mi-ati fost de un real folos pt ca nu stiam ce sa fac,incotr-o...
>> Lisa : Buna ziua!D-le Dr.Petre va rog pt ameteli,circulatie proasta de aceea si dureri cap,tiuit in urechi continuu...
>> Zabrina (vizitator) : That's not even 10 miuntes well spent!
Prospect si alte informatii despre STUGERON 25 mg, comprimate   Prospect       

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

STUGERON 25 mg comprimate
Cinarizină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Stugeron 25 mg şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Stugeron 25 mg
3. Cum să luaţi Stugeron 25 mg
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Stugeron 25 mg
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE STUGERON 25 mg ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Stugeron 25 mg conţine o substanţă activă numită cinarizină. Aceasta aparţine grupului de medicamente numită antivertiginoase.

Stugeron 25 mg este recomandat în următoarele afecţiuni:
- tratament de întreţinere în tulburările labirintice: vertij, ameţeli, zgomote în urechi (acufene), mişcări laterale rapide şi repetate ale globilor ocular (nistagmus), greţuri şi vărsături;
- tratament de întreţinere în patologia cerebro-vasculară: ameţeli, zgomote în urechi (acufene), durere de cap de cauză vasculară, dereglări manifestate prin nesociabilitate şi iritabilitate, pierderea memoriei şi lipsa capacităţii de concentrare;
- tratament de întreţinere în tulburările circulaţiei periferice: sindrom Raynaud – înroşirea bruscă a extremităţilor, învineţirea şi răcirea extremităţilor (acrocianoză), crampe musculare intense şi foarte dureroase care împiedică mersul (claudicaţie intermitentă), modificări ale pielii şi ţesuturilor moi de la nivelul extremităţilor (tulburări trofice), ulcerarea pielii şi a ţesuturilor moi de la nivelul extremităţilor (ulcere trofice sau varicoase), senzaţie de amorţeală sau înţepături (parestezii), crampe nocturne, extremităţi reci;
- profilaxia răului de mişcare;
- profilaxia migrenelor.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI STUGERON 25 mg

Nu luaţi Stugeron 25 mg
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cinarizină sau la oricare dintre celelalte componente ale Stugeron 25 mg.


Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Stugeron 25 mg
- dacă aveţi o iritaţie a stomacului – este bine să luaţi Stugeron 25 mg imediat după masă;
- dacă aveţi boală Parkinson – medicul vă va recomanda Stugeron 25 mg doar după o evaluare completă a raportului risc/beneficiu.

Deoarece cinarizina poate produce somnolenţă, este prudent să nu consumaţi alcool în timpul tratamentului cu Stugeron 25 mg.

Stugeron 25 mg conține lactoză și zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebați înainte de a utiliza acest medicament.


Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

În special spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:
- antidepresive triciclice,
- deprimante ale sistemului nervos central.

Interferenţe diagnostice: datorită efectului său antihistaminic, cinarizina poate preveni reacţia faţă de indicatorii reactivităţii dermice, în mod obişnuit pozitivă, dacă se utilizează cu cel puţin 4 zile înainte de testele cutanate.


Folosirea Stugeron 25 mg împreună cu alimente şi băuturi
Deoarece Stugeron 25 mg produce somnolenţă, nu este recomandat consumul de alcool pe durata tratamentului.


Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Deşi studiile la animale nu au indicat efecte teratogene, Stugeron 25 mg nu se administrează în timpul sarcinii decât dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt.
Nu există date privind excreţia cinarizinei în laptele matern; de aceea, alăptarea va fi întreruptă la femeile care folosesc Stugeron 25 mg.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Datorită riscului de instalare a somnolenţei, în special la începutul tratamentului, se impun precauţii pentru persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.


Informaţii importante privind unele component ale Stugeron 25 mg
Stugeron 25 mg conţine lactoză şi zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.

3. CUM SĂ LUAŢI STUGERON 25 mg

Luaţi întotdeauna Stugeron 25 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

Tulburări labirintice: 1 comprimat Stugeron 25 mg de 3 ori pe zi.

Patologie cerebro-vasculară: doza recomandată este de 1 comprimat Stugeron 25 mg de 3 ori pe zi.

Tulburări ale circulaţiei periferice: doza recomandată este de 2-3 comprimate Stugeron 25 mg de 3 ori pe zi.

Rău de mişcare:
- adulţi - 1 comprimat Stugeron 25 mg cu o jumătate de oră înainte de călătorie, cu repetarea dozei din 6 în 6 ore;
- copii - se recomandă jumătate din doza pentru adulţi.


Mod de administrare
Stugeron 25 mg se va administra de preferinţă, după mese. Doza maximă administrată la adulţi nu trebuie să depăşească 225 mg (9 comprimate Stugeron 25 mg pe zi).
Efectul cinarizinei în vertij fiind dependent de doză, aceasta se va mări progresiv.


Dacă aţi luat mai mult Stugeron 25 mg decât trebuie
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Stugeron 25 mg adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe a unui spital sau la farmacie. Luaţi acest prospect cu dumneavoastră şi cutia pentru ca medicul să ştie ce medicament aţi luat.


Dacă aţi uitat să luaţi Stugeron 25 mg
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Stugeron 25 mg poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de cinarizină:

Mai puţin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):
- somnolenţă,
- tulburări gastro-intestinale.

Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
- durere de cap,
- uscăciunea gurii,
- creşteri în greutate,
- transpiraţii,
- reacţii alergice.

Foarte rare (afectează mai puțin de 1 din 10000 utilizatori):
- inflamaţia pielii şi uneori a mucoasei bucale (lichen plan),
- modificări cutanate asemănătoare celor din lupus.
- tremor în repaus, rigiditate musculară şi lentoare în mişcări (simptome extrapiramidale) – determinat sau agravat – necesită întreruperea tratamentului,
- îngălbenirea albului ochilor sau pielii prin eliminarea insuficientă a bilei (icter colestatic).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reactive adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ STUGERON 25 mg

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminate medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Stugeron 25 mg
- Substanţa activă este cinarizina. Un comprimat conţine cinarizină 25 mg.
- Celelalte component sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, zahăr, talc, ulei hidrogenat din seminţe de bumbac, povidonă K 90

Cum arată Stugeron 25 mg şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 4 blistere a câte 10 comprimate.


Detinătorul Autorizatiei de punere de piată şi fabricantul
S.C. TERAPIA S.A.
Str. Fabricii nr.124, Cluj-Napoca, România

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2013.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
NASA intenţionează să dezvolte un spray nazal pentru combaterea răului de mişcare NASA a semnat un acord cu o companie cu sediul în California pentru a dezvolta şi comercializa un spray nazal pentru rău de mişcare, a informat agenţia spaţială americană, relatează duminică Reuters.
90% din oameni suferă de rău de mare (specialişti germani) Nouă persoane din 10 pot avea rău de mare la un moment dat în viaţă, însă acesta nu reprezintă un motiv de îngrijorare, susţine Martin Dirksen-Fischer, directorul Centrului de Sănătate Portuară din Hamburg, citat de DPA.
Retete impotriva raului de masina Raul de masina este doar unul din "raurile de miscare" pe care o persoana le poate experimenta. Stare de greata, ameteala, oboseala - sunt toate simptome asociate raului de masina. Cum putem evita asta? Exista cateva alimente care v-ar putea ajuta sa va bucurati de calatoriile cu masina fara...
Raul de miscare. Modalitati pentru a-l opri Chiar si marinarii cei mai experimentati pot suferi de rau de mare . In aer, este raul de zbor. Pe uscat, este raul de masina. Vi se poate face greata si calatorind cu o nava de linie daca drumul vi se pare ca nu se mai termina. Oricum l-ati numi, este vorba despre acelasi lucru — o senzatie...
Pe cine afecteaza oscilatiile de temperatura si cum le putem combate? “Una calda, una rece“ – aceasta pare a fi zicala ce descrie perfect oscilatiile de temperatura din aceasta perioada. Astfel de variatii meteorologice nu cauzeaza probleme doar in alegerea vestimentatiei potrivite sau a starii de spirit, ci constituie un adevarat pericol pentru imunitatea ...
Raul de miscare. Modalitati pentru a-l opri Chiar si marinarii cei mai experimentati pot suferi de rau de mare. In aer, este raul de zbor. Pe uscat, este raul de masina. Vi se poate face greata si calatorind cu o nava de linie daca drumul vi se pare ca nu se mai termina. Oricum l-ati numi, este vorba despre acelasi lucru — o senzatie neplacuta...