Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ASPIMAX 500 mg
Denumire ASPIMAX 500 mg
Denumire comuna internationala ACIDUM ACETYLSALICYLICUM
Actiune terapeutica ALTE ANALGEZICE SI ANTIPIRETICE ACID SALICILIC SI DERIVATI
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 500mg
Ambalaj Cutie cu 2 blist. Al/PVC x 8 compr.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC N02BA01
Firma - Tara producatoare LAROPHARM S.R.L. - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata LAROPHARM S.R.L. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre ASPIMAX 500 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre ASPIMAX 500 mg, comprimate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4290/2004/01

Anexa 1

Prospect

ASPIMAX

Comprimate, 500 mg

Compoziţie

Un comprimat conţine acid acetilsalicilic 500 mg şi excipienţi: amidon de porumb, talc, povidonă K30, dioxid de siliciu coloidal anhidru.

Grupa farmacoterapeutică: analgezice şi antipiretice, derivaţi de acid acetilsalicilic.

Indicaţii terapeutice

Analgezic şi antipiretic

-  dureri de intensitate slabă sau moderată, cefalee, mialgii, dureri reumatice articulare şi periarticulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree

- febră (în boli infecţioase, gripă, răceală comună, etc.) Antiinflamator

- fenomene inflamatorii în reumatismul articular acut

- poliatrita reumatoidă

- profilaxia arsurilor solare

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la acidul acetilsalicilic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienţii produsului.

Ulcer gastric sau duodenal în evoluţie. Diateze hemoragice şi afecţiuni cu risc hemoragic. Sarcină - după luna a VI a. Copii sub 6 ani.

Precauţii

În cazul automedicaţiei se recomandă ca doza totală să nu depăşească 4 g şi pacienţii să se adreseze medicului dacă durerea nu dispare în 10 zile, febra în 3 zile şi durerile faringiene în 2 zile.

Nu se administrează acid acetilsalicilic cu 7 – 10 zile înainte de o intervenţie chirurgicală, pentru a preveni hemoragia.

Interacţiuni

- anticoagulante orale, heparine, ticlopidină şi alte antiagregante plachetare, streptokinază şi alte trombolitice, pentoxifilină: deoarece creşte riscul hemoragic; este necesară prudenţă şi controlul parametrilor de coagulare şi a timpului de sângerare;

- metotrexat: asocierea este contraindicată absolut sau relativ (pentru dozele de metotrexat ≥ 15 mg/săptămână, respectiv < 15 mg/săptămână), deoarece toxicitatea hematologică a metotrexatului este favorizată (prin mecanism farmacocinetic);

- interferon alfa: acidul acetilsalicilic poate inhiba acţiunea interferonului;

-  alte antiinflamatoare nesteroidiene: datorită creşterii riscului ulcerogen şi de hemoragie digestivă;

-  uricozurice (de exemplu probenecid): datorită scăderii efectului uricozuric (competiţie pentru eliminarea acidului uric la nivelul tubilor renali); se recomandă utilizarea altui analgezic;

-  antidiabetice orale: creşte riscul hipoglicemiant al antidiabeticelor orale; sunt necesare informarea pacientului şi controlul mai frecvent al glicemiei.

1

Atenţionări speciale

Folosirea acidului acetilsalicilic impune prudenţă în următoarele situaţii clinice:

-   pacienţi cu teren alergic; în caz de astm bronşic şi alte bronhopneumopatii obstructive cronice, alergie la polen, rinită alergică, polipi nazali, reacţii alergice la alte medicamente, tratamentul se face sub supraveghere medicală;

-   ulcer gastro-duodenal în antecedente;

-   afecţiuni cu risc hemoragic, meno- metroragii;

-   afecţiuni renale preexistente;

-   insuficienţă hepatică severă;

-   insuficienţă cardiacă necontrolată terapeutic;

-   deficit congenital de glucozo – 6 – fosfat – dehidrogenază. Acidul acetilsalicilic în doze mari scade eliminarea acidului uric, de aceea trebuie evitat la

pacienţii cu gută.

Copii

Administrarea acidului acetilsalicilic în scop analgezic, antipiretic nu este recomandată la copii şi adolescenţi cu gripă, viroze respiratorii sau varicelă, datorită riscului de sindrom Reye, o boală rară, dar gravă.

În general, administrarea la copii trebuie făcută sub supraveghere medicală.

Sarcina şi alăptarea

Acidul acetilsalicilic s-a dovedit teratogen în studii experimentale, la animale de laborator.

Studii epidemiologice la femeia însărcinată nu au evidenţiat efecte teratogene şi fetotoxice în condiţiile administrării în primele 2 trimestre de sarcină, dar experienţa este limitată pentru utilizarea cronică de doze mari. Folosirea în ultimul trimestru de sarcină a fost asociată cu toxicitate cardio-pulmonară şi renală la făt, închiderea precoce a canalului arterial, întârzierea şi prelungirea travaliului (pentru dozele mari de acid acetilsalicilic) şi creşterea frecvenţei accidentelor hemoragice (inclusiv pentru dozele mici).

În primele două trimestre de sarcină se poate administra acid acetilsalicilic, dar numai la indicaţia medicului; se recomandă evitarea tratamentului cronic cu doze > 150 mg pe zi. În ultimul trimestru de sarcină acidul acetilsalicilic este contraindicat (cu excepţia utilizării ocazionale pentru anumite indicaţii cardiologice şi obstetricale foarte limitate).

Deoarece acidul acetilsalicilic se excretă în lapte, utilizarea în timpul alăptării trebuie evitată sau alăptarea se întrerupe, în funcţie de raportul beneficiu matern/risc potenţial pentru sugar.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Aspimax nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Adulţi

Pentru efectul analgezic şi antipiretic se recomandă 500 mg acid acetilsalicilic (un comprimat Aspimax) o dată, repetând în funcţie de necesităţi la 4-6 ore.

Pentru efectul antiinflamator, se recomandă 3 – 7 g acid acetilsalicilic (6-14 comprimate Aspimax) pe zi în 4 – 6 prize.

Copii peste 6 ani

Pentru efectul analgezic şi antipiretic se recomandă 25 – 50 mg acid acetilsalicilic/kg şi zi; ca antireumatic se pot administra până la 100 mg acid acetilsalicilic/kg şi zi fără a se depăşi dozele recomandate la adult.

Comprimatele se administrează cu o cantitate suficientă de apă sau se pot dizolva într-o jumătate de pahar cu apă.

Administrarea se face de preferinţă după mese.

Reacţii adverse

Au fost semnalate sîngerări diverse – hematemeză, melenă, hemoragii digestive oculte (eventual cu anemie feriprivă), epistaxis, gingivoragii, purpură. Riscul hemoragic chirurgical

2

este crescut. Favorizarea hemoragiilor se menţine timp de 4-8 zile după întreruperea administrării acidului acetilsalicilic.

Fenomenele de iritaţie gastrică sunt rare, dacă tratamentul se face corect. Au fost raportate cazuri de agravare a ulcerului gastro-duodenal.

La copii şi adolescenţi cu boli virale trataţi cu acid acetilsalicilic în scop analgezic/antipiretic s-a raportat apariţia sindromului Reye (encefalopatie şi afectare hepatică).

Reacţii adverse cutanate: purpură, porfirie, eritem pigmentar fix.

Reacţii alergice diverse: bronhospasm (mai ales la astmatici); rareori accidente anafilactice, ameţeli, cefalee. sudoraţie, greaţă, vărsături, stare confuzională, tahicardie.

Reacţii adverse renale: nefropatie interstiţială cronică.

În doze mari poate determina scăderea acuităţii auditive, acufene, reversibile la întreruperea tratamentului.

Supradozaj

Semnele şi simptomele pot varia în funcţie de gravitatea intoxicaţiei:

- moderată – tulburări de auz (tinitus, hipoacuzie), cefalee, vertij, greaţă, care se pot remite prin scăderea dozei;

-  gravă – febră, hiperventilaţie, cetoză, alcaloză respiratorie, acidoză metabolică, comă, colaps, insuficienţă respiratorie, hipoglicemie marcată.

În caz de supradozaj:

- pacientul trebuie internat de urgenţă într-o unitate de terapie intensivă;

- dacă ingestia este recentă, se efectuează lavaj gastric pentru indepărtarea medicamentului din stomac;

- se evaluază echilibrul acido-bazic;

-  se efectuează diureză alcalină forţată şi, dacă este necesar, hemodializă sau dializă peritoneală;

- tratament simptomatic.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere a câte 8 comprimate.

Producător

S.C. Laropharm S.R.L., Bragadiru, Ilfov, România

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

S.C. Laropharm S.R.L.

Şoseaua Alexandriei Nr. 145A, Bragadiru, Ilfov, România

Data ultimei verificări a prospectului

Martie 2004

3

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Aspirina protejează ficatul împotriva efectelor nocive ale alcoolului Aspirina luată cu regularitate are efectul de a proteja ficatul împotriva abuzului de alcool sau a supradozelor de medicamente, dar şi împotriva unor maladii asociate obezităţii, conform unui studiu publicat luni în Statele Unite ale Americii, informează AFP.
Aspirina reduce riscul de cancer de colon la persoanele obeze cu sindromul Lynch (studiu) Aspirina reduce riscul de cancer colorectal la persoanele obeze cu sindromul Lynch, care sunt predispuse genetic la acest gen de tumoră, potrivit unui studiu internaţional publicat în revista americană Journal of Clinical Oncology, informează AFP.
Aspirina luată în doze mici, preventive, prezintă mai multe riscuri decât beneficii /studiu/ Riscurile asociate luării unei doze mici de aspirină în fiecare zi de către persoane care nu suferă de boli cardiovasculare depăşesc beneficiile în ceea ce priveşte prevenirea unui accident cardiac, potrivit unui studiu publicat marţi în revista americană de specialitate Archives of Internal Medicine...
Aspirina ar putea încetini degradarea creierului (studiu) Consumul regulat de aspirină ar duce la limitarea pierderii agilităţii mentale la unele paciente, arată o echipă de cercetători suedezi. Dintre 500 de femei cu risc, cu vârste cuprinse între 72 şi 90 de ani, cele care au luat aspirină timp de cinci ani au obţinut rezultate mai bune la testele de capacitate...
Aspirina poate produce orbirea Milioane de persoane iau zilnic aspirina fara a sti la ce pericole se expun.
Experţi americani recomandă aspirina pentru prevenirea infarctului şi a cancerului Un grup de experţi independenţi consultaţi de guvernul federal din SUA (United States Preventive Services Task Force, USPSTF) a recomandat luni administrarea în mod regulat de aspirină în doză scăzută pentru a reduce riscul de infarct miocardic, de accident vascular cerebral şi de cancer colorectal,...