Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

MICARDISPLUS 40/12,5mg
Denumire MICARDISPLUS 40/12,5mg
Descriere Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.Administrarea asocierii în doză fixă MicardisPlus (80 mg telmisartan/12,5 mg hidroclorotiazidă) este indicatăla pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat numai cu telmisartan
Denumire comuna internationala COMBINATII (TELMISARTANUM+HYDROCHLOROTHIAZIDUM)
Actiune terapeutica ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II, COMBINATII ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II SI DIURETIC
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 40/12,5mg
Ambalaj Cutie x 56compr. ( blist. PA/Al/PVC)
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC C09DA07
Firma - Tara producatoare BOEHRINGER INGELHEIM PHARMA GMBH & CO. KG - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata BOEHRINGER INGELHEIM INT. GMBH - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre MICARDISPLUS 40/12,5mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre MICARDISPLUS 40/12,5mg, comprimate       

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS

MicardisPlus 40 mg/12,5 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Excipienţi: lactoză monohidrat 112 mg şi sorbitol 169 mg / comprimat

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate.

Comprimate de formă ovală, cu două straturi roşu şi alb, gravate cu sigla companiei şi codul H4.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Administrarea asocierii în doză fixă MicardisPlus (40 mg telmisartan/12,5 mg hidroclorotiazidă) este indicată la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat numai cu telmisartan.

4.2 Doze şi mod de administrare

Adulţi

MicardisPlus trebuie administrat o dată pe zi cu lichide, cu sau fără alimente, la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat în urma administrării de telmisartan în monoterapie. Se recomandă ajustarea dozei individuale pentru fiecare din cele două componente înaintea trecerii la combinaţia în doză fixă. Dacă este adecvat din punct de vedere clinic, se poate avea în vedere trecerea directă de la monoterapie la combinaţia fixă.

• MicardisPlus 40 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Micardis 40 mg.

• MicardisPlus 80 mg/12,5 mg poate fi administrat la pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat cu Micardis 80 mg.

Insuficienţă renală: Se recomandă monitorizarea periodică a funcţiei renale (vezi pct. 4.4)

Insuficienţă hepatică: La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, doza zilnică de MicardisPlus nu trebuie să depăşească 40 mg/12,5 mg o dată. Nu este indicată administrarea MicardisPlus la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4.).

Vârstnici: Nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi. MicardisPlus nu este recomandat pentru utilizare la copii sub 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la oricare dintre substanţele active sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1).

• Hipersensibilitate la alţi derivaţi de sulfonamidă (deoarece hidroclorotiazida este un produs medicamentos derivat al sulfonamidei)

• Trimestrele doi şi trei ale sarcinii şi alăptarea (vezi pct. 4.6)

• Colestază şi afecţiuni biliare obstructive

• Insuficienţă hepatică severă.

• Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min)

• Hipokaliemie refractară, hipercalcemie

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Insuficienţă hepatică: Nu trebuie să se administreze MicardisPlus pacienţilor cu colestază, afecţiuni biliare obstructive sau insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal în bilă. Se aşteaptă ca la aceşti pacienţi clearance-ul hepatic al telmisartanului să fie redus.

În plus, MicardisPlus trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu funcţie hepatică alterată sau boală hepatică în evoluţie, deoarece modificări minore ale echilibrului hidro-electrolitic pot precipita coma hepatică. Nu există experienţă clinică referitoare la administrarea MicardisPlus la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Hipertensiune arterială renovasculară: Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală la pacienţii cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale a rinichiului unic funcţional, trataţi cu medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.

Insuficienţă renală şi transplant renal: Nu trebuie utilizat MicardisPlus la pacienţii cu insuficienţă renală

severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min)( vezi pct. 4.3). Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea MicardisPlus la pacienţii cu transplant renal recent. Experienţa referitoare la administrarea

MicardisPlus este modestă la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, de aceea se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale potasiului, creatininei şi ale acidului uric. La pacienţii cu insuficienţă renală poate să apară azotemie asociată administrării diureticului tiazidic.

Hipovolemie intravasculară: La pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu în urma unei terapii diuretice intensive, restricţie de sare din dietă, diaree sau vărsături, poate să apară hipotensiune arterială

simptomatică, în special după administrarea primei doze. Asemenea situaţii trebuie corectate înainte de administrarea MicardisPlus.

Alte situaţii asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron: La pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu o afecţiune renală preexistentă, inclusiv stenoză de arteră renală), tratamentul cu medicamente, care afectează acest sistem s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, hiperazotemie, oligurie sau, rareori, insuficienţă renală acută (vezi pct.4.8).

Hiperaldosteronism primar: Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente antihipertensive, care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă utilizarea MicardisPlus.

Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă: Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie specială la pacienţii suferind de stenoză aortică, stenoză mitrală sau de cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Efecte metabolice şi endocrine: Tratamentul cu tiazide poate să scadă toleranţa la glucoză. La pacienţii cu diabet zaharat poate fi necesară modificarea dozei de insulină sau a hipoglicemiantelor orale. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în timpul tratamentului cu tiazide.

Tratamentul diuretic cu tiazide s-a asociat cu creşteri ale valorilor concentraţiilor plasmatice de colesterol şi trigliceride; însă, în cazul administrării dozei de 12,5 mg conţinută în MicardisPlus, s-au raportat efecte minime sau nu s-au raportat efecte. La unii pacienţi trataţi cu tiazide poate să apară hiperuricemie sau se poate precipita accesul de gută.

Dezechilibre electrolitice: Trebuie efectuate determinări ale concentraţiilor plasmatice ale electroliţilor la intervale adecvate, ca în cazul tuturor pacienţilor care urmează tratament diuretic.

Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, pot determina dezechilibre hidro-electrolitice (inclusiv hipokaliemie,

hiponatremie şi alcaloză hipocloremică). Semne care avertizează apariţia dezechilibrului hidro-electrolitic sunt xerostomie, sete, astenie, letargie, somnolenţă, nelinişte, durere musculară sau crampe, oboseală

musculară, hipotensiune arterială, oligurie, tahicardie şi tulburări gastro-intestinale, precum greaţă sau vărsături (vezi pct. 4.8).

- Hipokaliemie

Deşi poate să apară hipokaliemie în cazul utilizării diureticelor tiazidice, terapia asociată cu telmisartan poate determina reducerea hipokaliemiei induse de diuretic. Riscul de hipokaliemie este mai mare la pacienţii cu ciroză hepatică, la pacienţii care prezintă diureză rapidă, la pacienţii care primesc un aport necorespunzător de electroliţi şi la pacienţii care urmează un tratament concomitent cu corticosteroizi sau ACTH (vezi pct. 4.5).

- Hiperkaliemie

Invers, datorită antagonismului dintre receptorii angiotensinei II (AT1) şi componenta telmisartan a produsului

MicardisPlus, poate să apară hiperkaliemia. Deşi, în cazul utilizării produsului MicardisPlus, nu s-a studiat hiperkaliemia din punct de vedere clinic, factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală şi/sau insuficienţa cardiacă şi diabetul zaharat. Diureticele care economisesc potasiu, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu trebuie administraţi cu precauţie împreună cu

MicardisPlus (vezi pct. 4.5).

- Hiponatremie şi alcaloză hipocloremică

Nu există dovezi conform cărora MicardisPlus ar reduce sau ar preveni hiponatremia indusă de diuretice.

Deficitul de clor este în general mic şi, de obicei, nu necesită tratament.

- Hipercalcemie

Tiazidele pot să determine scăderea secreţiei urinare a calciului şi pot să determine o creştere uşoară şi intermitentă a calcemiei, în absenţa unor tulburări cunoscute ale metabolismului calciului. O hipercalcemie marcată poate fi dovada unui hiperparatiroidism latent. Trebuie întreruptă administrarea tiazidelor înainte de efectuarea testelor pentru evaluarea funcţiei paratiroidiene.

- Hipomagneziemie

S-a demonstrat că tiazidele măresc excreţia urinară a magneziului, ceea ce poate duce la hipomagneziemie

(vezi pct. 4.5).

Sorbitol şi lactoză monohidrat : Acest medicament conţine lactoză monohidrat şi sorbitol. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză şi/sau cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,

deficienţă Lapp de lactază sau malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Diferenţe etnice: După cum s-a observat în cazul utilizării tuturor antagoniştilor angiotensinei, telmisartanul este aparent mai puţin eficace ca antihipertensiv la populaţia de origine africană, decât la cei de alte etnii,

posibil datorită prevalenţei crescute a valorilor mici ale reninei la acest grup populaţional.

Altele: Ca în cazul utilizării în cazul utilizării oricărui alt medicament antihipertensiv, reducerea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau ateroscleroză avansată poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Generale: Reacţiile de hipersensibilitate la hidroclorotiazidă pot să apară la pacienţii cu sau fără antecedente de hipersensibilitate sau de astm bronşic, dar este mai probabil să apară la cei cu astfel de antecedente.

În cazul utilizării diureticelor tiazidice s-a raportat exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.

Litiu: În cazul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei s-au raportat creşteri reversible ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi ale toxicităţii acestuia. De asemenea, în cazul utilizării antagoniştilor receptorului angiotensinei II (inclusiv de MicardisPlus), s-au raportat rareori astfel de cazuri. Administrarea în asociere de litiu şi MicardisPlus nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere se dovedeşte esenţială, se recomandă monitorizarea cu atenţie a concentraţiei plasmatice a litiului în timpul utilizării concomitente.

Medicamente asociate cu pierdere de potasiu şi hipokaliemie (de exemplu, alte diuretice kaliuretice, laxative,

corticosteroizi, ACTH, amfotericină, carbenoxolonă, penicilină G sodică, acid salicilic şi derivaţii săi). Dacă aceste medicamente urmează să fie prescrise împreună cu asociere hidroclorotiazidă-telmisartan, se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de potasiu. Aceste medicamente pot potenţa efectul hidroclorotiazidei asupra concentraţiei plasmatice a potasiului (vezi pct. 4.4).

Medicamente care pot creşte valorile potasiului sau pot induce hiperkaliemia (de ex. inhibitorii ACE,

diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu,

ciclosporină sau alte medicamente, cum ar fi heparina sodică) : Dacă aceste medicamente urmează să fie prescrise împreună cu asocierea hidroclorotiazidă-telmisartan, se recomandă monitorizarea concentraţiei potasiului plasmatic. Pe baza experienţei privind utilizarea altor medicamente care afectează sistemul reninăangiotensină,

utilizarea concomitentă a medicamentelor de mai sus poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului şi, de aceea, nu este recomandată (vezi pct. 4.4).

Medicamente care sunt afectate de modificările concentraţiilor plasmatice ale potasiului: Se recomandă monitorizarea perioadică a concentraţiei plasmatice a potasiului şi ECG în cazul administrării MicardisPlus în asociere cu medicamente ale căror acţiuni sunt afectate de modificările concentraţiei plasmatice a potasiului

(de exemplu digitalice, antiaritmice) şi următoarele medicamente care induc torsada vârfurilor (care includ unele antiaritmice), hipokaliemia fiind un factor care predispune la apariţia torsadei vârfurilor.

- antiaritmice clasa Ia (de ex. chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

- antiaritmice clasa III (de ex. amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

- unele antipsihotice: (de ex. tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină,

ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol) şi altele (de ex. bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină,

sparfloxacină, terfenadină, vincamină i.v.).

Glicozide digitalice: Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă favorizează apariţia aritmiei determinată de digitalice (vezi pct. 4.4).

Alte medicamente antihipertensive: Telmisartanul poate potenţa efectul hipotensiv al altor medicamente antihipertensive.

Baclofen, amifostină: poate să apară potenţarea efectului antihipertensiv.

Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină): poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic (vezi pct. 4.4).

Metformină: Metformina trebuie administrată cu precauţie: risc de acidoză lactică indusă de o posibilă

insuficienţă renală funcţională datorată hidroclorotiazidei.

Răşini- colestiramină şi colestipol: absorbţia hidroclorotiazidei este scăzută în prezenţa răşinilor anionice schimbătoare de ioni.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene: AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice antiinflamatoare, inhibitori COX-2 şi AINS neselectivi) pot determina reducerea efectelor diuretice,

natriuretice şi a efectelor antihipertensive ale diureticelor tiazidice şi a efectelor antihipertensive ale antagoniştilor de angiotensină II.

La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II cu medicamente 6

care inhibă ciclooxigenaza, poate determina o deteriorare ulterioară a funcţiei renale, inclusiv un risc de insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, combinaţia trebuie administrată cu atenţie,

în special la vârstnici. După începerea terapiei asociate şi, în continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua în considerare monitorizarea funcţiei renale.

Amine presoare (de ex. noradrenalină): efectul aminelor presoare poate fi scăzut.

Curarizante antidepolarizante (de ex. tubocurarină): Efectul curarizantelor antidepolarizante poate fi potenţat de hidroclorotiazidă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (de exemplu probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol): poate fi necesară ajustarea medicaţiei uricozurice, deoarece hidroclorotiazida poate creşte concentraţia plasmatică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea în asociere cu tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Săruri de calciu: diureticele tiazidice pot determina creşterea concentraţiei plasmatice a calciului datorită excreţiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată concentraţia plasmatică a calciului, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător.

Beta-blocante şi diazoxid: Efectul hiperglicemiant al beta-blocantelor şi diazoxidului poate fi crescut de tiazide.

Anticolinergice (de ex. atropină, biperiden) pot determina creşterea biodisponibilităţii diureticelor tiazidice prin scăderea motilităţii gastro-intestinale şi a vitezei de golire a stomacului.

Amantadină: Tiazidele pot determina creşterea riscului reacţiilor adverse la amantadină.

Agenţi citotoxici: (de ex. ciclofosfamidă, metotrexat): Tiazidele pot determina reducerea excreţiei renale a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele lor mielosupresoare.

Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.

În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau antidepresive.

4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcina (vezi pct. 4.3): Nu există date adecvate privind utilizarea MicardisPlus la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Studiile la animale nu au indicat efecte teratogene, dar au indicat fetotoxicitate. Prin urmare,

ca măsură de precauţie, este de preferat să nu se utilizeze MicardisPlus pe durata primului trimestru al sarcinii. Înainte de o sarcină planificată, se va trece la un tratament alternativ adecvat.

Administrate în al doilea şi al treilea trimestru, substanţele care acţionează direct asupra sistemului reninăangiotensină pot determina leziuni şi chiar moartea fătului în dezvoltare, de aceea este contraindicată administrarea MicardisPlus în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.

Dacă sarcina este diagnosticată în cursul tratamentului, trebuie întreruptă administrarea MicardisPlus cât mai curând posibil.

Tiazidele traversează bariera feto-placentară şi apar în sângele ombilical. Ele pot determina fătului tulburări electrolitice şi chiar alte reacţii decât cele care au apărut la adulţi. S-au raportat cazuri de trombocitopenie neonatală şi de icter fetal şi neonatal, în cazul unui tratament cu tiazide la mamă.

Alăptarea (vezi pct. 4.3): Este contraindicată administrarea MicardisPlus în timpul alăptării, deoarece nu se

ştie dacă telmisartanul se excretă în laptele uman. Tiazidele apar în laptele uman şi pot determina inhibarea secreţiei lactate.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea când pacientul intenţionează să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere posibilitatea apariţiei ocazionale de ameţeli sau somnolenţă în timpul tratamentului antihipertensiv.

4.8 Reacţii adverse

Asocierea în doză fixă

Incidenţa generală a evenimentelor adverse raportate în cazul administrării MicardisPlus® a fost comparabilă

cu cea raportată în caz de administrare numai a telmisartanului, în studii randomizate controlate, în care 1471

pacienţi randomizaţi au primit telmisartan plus hidroclorotiazidă (835) sau numai telmisartan (636). Nu s-a stabilit o legătură între reacţiile adverse şi doză şi nu s-a constatat nici o corelaţie cu privire la sexul, vârsta sau etnia pacienţilor.

Reacţiile adverse raportate în toate studiile clinice şi care apar mai frecvent (p≤0,05) în cazul administrării de telmisartan plus hidroclorotiazidă, decât în cazul administrării placebo, sunt prezentate mai jos, funcţie de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe. În timpul tratamentului cu MicardisPlus®, pot să apară reacţiile adverse cunoscute în cazul fiecărui component administrat singur, dar care nu au fost observate în studiile clinice.

Reacţiile adverse au fost clasificate, în ceea ce priveşte frecvenţa, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (> 1/10); frecvente (> 1/100, < 1/10); mai puţin frecvente (> 1/1000, < 1/100); rare (> 1/10000,

<1/1000); foarte rare (< 1/10000).

În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Infecţii şi infestări

Frecvente:

bronşită, faringită, sinuzită, infecţii de căi respiratorii superioare, infecţii de tract urinar

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente:

hipersensibilitate

Tulburări endocrine

Mai puţin frecvente:

control inadecvat al diabetului zaharat

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

hipercolesterolemie, hipokaliemie hiperuricemie

Tulburări psihice

Frecvente:

anxietate

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente:

ameţeli

Tulburări acustice şi vestibulare

Frecvente:

vertij

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente:

durere abdominală, diare, dispepsie, gastrită

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente:

eczemă

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului 8

conjunctiv

Frecvente:

artralgie, osteoartrită, durere de spate, spasme musculare sau durere la nivelul extremităţii, mialgie

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Frecvente:

disfuncţie erectilă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente:

afecţiune asemănătoare gripei, durere

Ca şi în cazul utilizării altor antagonişti ai angiotensinei II, s-au raportat cazuri izolate de edem angioneurotic,

urticarie şi alte reacţii asemănătoare.

Rezultate ale testelor de laborator

Modificările rezultatelor testelor de laborator, observate în studiile clinice cu telmisartan şi hidroclorotiazidă,

sunt prezentate mai sus (vezi pct. 4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare).

Informaţii suplimentare în legătură cu componentele individuale

Reacţiile adverse raportate anterior în legătură cu una dintre componentele individuale sunt reacţii adverse potenţiale şi în cazul MicardisPlus, chiar dacă nu s-au fost observat în studiile clinice cu acest medicament.

Telmisartan:

Reacţiile adverse au apărut cu aceeaşi frecvenţă atât la pacienţii trataţi cu telmisartan cât şi la cei trataţi cu placebo.

Incidenţa generală a evenimentelor adverse raportate în cazul administrării telmisartanului (41,4%) a fost de obicei comparabilă cu placebo (43,9%), în studii controlate cu placebo. Lista de mai jos a reacţiilor adverse de mai jos a fost întocmită pe baza studiilor clinice, care au inclus 5788 pacienţi hipertensivi trataţi cu telmisartan:

În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Infecţii şi infestări

Frecvente:

simptome de infecţie (de exemplu infecţie de tract urinar, inclusiv cistită), infecţie de căi respiratorii superioare, inclusiv faringită şi sinuzită

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente:

anxietate

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente:

tulburări vizuale

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente:

vertij

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

Rare:

durere abdominală, diaree, dispepsie,

xerostomie, flatulenţă tulburări gastrice

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

eczemă hiperhidroză 9

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

artralgie, durere de spate (de exemplu sciatică),

spasme musculare sau durere la nivelul extremităţii,

mialgie tendinită

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente:

durere toracică, afecţiune asemănătoare gripei

În plus, după punerea pe piaţă a telmisartanului, s-au raportat cazuri de eritem, prurit, sincopă, insomnie,

depresie, vărsături, hipotensiune arterială (inclusiv hipotensiune ortostatică), bradicardie, tahicardie,

disfuncţie hepatică, afecţiune hepatică, insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală acută (vezi pct.4.4),

hiperkaliemie,dispnee, anemie,eozinofilie, trombocitopenie, astenie şi lipsă de eficacitate a medicamentului.

Nu se cunoaşte frecvenţa apariţiei acestor efecte.

Ca şi în cazul utilizării altor antagonişti ai angiotensinei II s-au raportat cazuri izolate de edem angioneurotic,

urticarie şi alte evenimente adverse înrudite.

Rezultate ale testelor de laborator

Ocazional, s-au observat o scădere a valorilor hemoglobinei sau o creştere a valorilor plasmatice ale acidului uric, mai frecvent în timpul tratamentului cu telmisartan, în comparaţie cu placebo. În timpul tratamentului cu telmisartan s-au observat creşterea valorilor creatininemiei sau creşterea concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, dar modificările acestor parametrii apar cu frecvenţă similară sau chiar inferioară,

comparativ cu placebo. În plus, de la introducerea pe piaţă a telmisartanului, s-au raportat cazuri de creştere a creatin fosfochinazei sanguine (CPK).

Hidroclorotiazidă:

Hidroclorotiazida poate determina sau exacerba hipovolemia, care poate duce la dezechilibru electrolitic (vezi pct. 4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare).

Evenimentele adverse raportate în cazul utilizării numai de hidroclorotiazidă includ

Infecţii şi infestări sialoadenită

Tulburări hematologice şi limfatice anemie (inclusiv anemie aplastică), anemie hemolitică, depresia măduvei osoase, leucopenie,

neutropenie, agranulocitoză, trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar reacţii anafilactice

Tulburări metabolice şi de nutriţie anorexie, pierderea apetitului alimentar

Tulburări psihice depresie, agitaţie

Tulburări ale sistemului nervos ameţeală, parestezie, tulburări de somn

Tulburări oculare tulburări de vedere, xantopsie

Tulburări acustice şi vestibulare vertij

Tulburări cardiace aritmie

Tulburări vasculare hipotensiune ortostatică, vasculită necrotizantă 10

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale insuficienţă respiratorie, pneumonie şi edem pulmonar

Tulburări gastro-intestinale constipaţie, pancreatită, diaree, tulburări gastrice

Tulburări hepatobiliare icter (hepatocelular sau colestatic)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat lupus eritematos cutanat, vasculită cutanată, reacţii de fotosensibilitate, erupţie cutanată, urticarie, necroliză epidermică toxică

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv astenie, spasm muscular

Tulburări renale şi ale căilor urinare nefrită interstiţială, insuficienţă renală

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare hipertermie

Rezultate ale testelor de laborator

Hiperglicemie, glicozurie, hiperuricemie, dezechilibru electrolitic (inclusiv hiponatremie şi hipokaliemie),

creşteri ale concentraţiei plasmatice ale colesterolului şi trigliceridelor.

4.9 Supradozaj

Pacienţii trebuie să fie monitorizaţi atent, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Tratamentul depinde de timpul scurs după ingerare şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ provocarea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. În tratamentul supradozajului poate fi utilă administrarea cărbunelui activat.

Concentraţiile plasmatice ale electroliţilor şi creatininemia trebuie monitorizate frecvent. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi i se vor administra rapid soluţii hidroelectrolitice pentru refacerea volumului circulant.

Cele mai probabile manifestări ale supradozajului cu telmisartan se aşteaptă să fie hipotensiune arterială şi tahicardie; de asemenea, poate să apară bradicardie. Supradozajul cu hidroclorotiazidă se asociază cu depleţia electroliţilor (hipokaliemie, hipocloremie) şi deshidratare rezultând din diureza excesivă. Cele mai frecvente semne şi simptome de supradozaj sunt greaţa şi somnolenţa. Hipokaliemia poate determina spasme musculare

şi/sau aritmie accentuată, asociată cu utilizarea concomitentă de digitalice sau unele medicamente antiaritmice.

Nu sunt disponibile date despre supradozajul cu telmisartan la om. Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Nu s-a stablit gradul în care este eliminată hidroclorotiazida prin hemodializă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupă farmacoterapeutică: antagonişti de angiotensină II şi diuretic. Cod ATC: C09DA07

MicardisPlus este o asociere dintre un antagonist al receptorilor angiotensinei II, telmisartan şi un diuretic tiazidic, hidroclorotiazidă. Asocierea acestora are un efect antihipertensiv aditiv, reducând tensiunea arterială

într-o măsură mai mare decât fiecare component în parte. MicardisPlus administrat o dată pe zi determină scăderi eficace şi regulate ale tensiunii arteriale în cadrul dozei terapeutice.

Telmisartanul este un antagonist specific al receptorilor angiotensinei II, subtipul 1 (AT1), activ după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, având afinitate foarte mare pentru situsul său de legare de receptor la nivelul subtipului AT1, responsabil de acţiunile cunoscute ale angitensinei II.

Telmisartan nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT1. Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lungă durată. Telmisartan nu prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT2 şi alţi receptori AT mai puţin caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibil de suprastimulare a acestora de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescută de către telmisartan. Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan.

Telmisartanul nu inhibă renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzimă care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.

O doză de 80 mg telmisartan, administrată la voluntari sănătoşi, inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil până la 48 ore.

După administrarea primei doze de telmisartan, activitatea antihipertensivă devine evidentă treptat în decursul a 3 ore. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general în 4-8 săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată. Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator. Aceasta se confirmă şi prin măsurătorile efectuate în momentul efectului maxim şi imediat înainte de administrarea dozei următoare (prin raportul dintre concentraţia plasmatică înaintea administrării dozei următoare şi concentraţia plasmatică maximă care se menţine constant peste 80% pentru doze de 40 şi 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo).

La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea diastolică,

fără a afecta frecvenţa pulsului. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).

La întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan, tensiunea arterială revine treptat, în decurs de câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.

Frecvenţa tusei chintoase a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două tratamente antihipertensive.

Nu se cunosc efectele telmisartanului asupra mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare.

Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut. Tiazidele afectează mecanismele reabsorbţiei electrolitice la nivelul tubilor renali,

crescând direct excreţia de sodiu şi clor, în cantităţi aproximativ egale. Acţiunea diuretică a hidroclorotiazidei determină reducerea volumului plasmatic, creşte activitatea reninei plasmatice, creşte secreţia de aldosteron,

crescând în consecinţă pierderea urinară de potasiu şi bicarbonat şi scăderea concentraţiei plasmatice a potasiului. Administrarea în asociere cu telmisartanul tinde să inverseze pierderea de potasiu asociată cu aceste diuretice, probabil prin blocarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron. În cazul hidroclorotiazidei,

debutul diurezei are loc în 2 ore, iar efectul maxim are loc la circa 4 ore, acţiunea persistând aproximativ 6-12

ore.

Studiile epidemiologice au arătat că tratamentul cu hidroclorotiazidă pe termen lung reduce riscul mortalităţii

şi morbidităţii cardiovasculare.

Nu se cunosc până în prezent efectele asocierii în doză fixă de telmisartan/hidroclorotiazidă (HCTZ) asupra mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

La subiecţi sănătoşi, administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă şi telmisartan nu pare să afecteze farmacocinetica niciunuia dintre medicamente.

Absorbţie: Telmisartan: După administrare orală concentraţiile maxime de telmisartan se ating în 0,5 - 1,5

ore după administrare. Biodisponibilitatea absolută pentru telmisartan administrat în doze de 40 mg şi 160 mg 12

a fost de 42%, respectiv 58%. Alimentele reduc uşor biodisponibilitatea telmisartanului, determinând reducerea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) cu aproximativ 6%, pentru un comprimat de 40 mg şi cu aproximativ 19%, la o doză de 160 mg. La 3 ore după de la administrare,

concentraţiile plasmatice sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu alimente. Este probabil ca mica reducere a ASC să nu determine o scădere a eficacităţii terapeutice. Farmacocinetica telmisartanului administrat oral nu este lineară în cazul administrării dozelor cuprinse între 20 şi 160 mg, cu creşteri disproporţionale ale concentraţiei plasmatice (Cmax şi ASC), în cazul creşterii progresive a dozelor. După administrări repetate, telmisartanul nu se acumulează semnificativ în plasmă.

Hidroclorotiazidă: După administrarea orală de MicardisPlus, concentraţiile maxime de hidroclorotiazidă se ating în aproximativ 1- 3 ore după administrare. Pe baza excreţiei renale cumulative a hidroclorotiazidei,

biodisponibilitatea absolută a fost de aproximativ 60%.

Distribuţie: Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (>99,5%), în principal de albumină şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie pentru telmisartan este de aproximativ 500 l, indicând o legătură tisulară suplimentară.

Hidroclorotiazida se leagă în proporţie de 68% de proteinele plasmatice şi volumul său aparent de distribuţie este de 0,83 - 1,14 l/kg.

Metabolizare şi eliminare: Telmisartan: după administrare intravenoasă sau după administrare orală a telmisartanului marcat 14C, cea mai mare parte din doza administrată (>97%) a fost eliminată în materiile fecale, prin intermediul excreţiei biliare. În urină au fost decelate doar cantităţi mici. Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare, formând acilglucuronid, produs inactiv din punct de vedere farmacologic. Glucuronidul produsului iniţial este singurul metabolit care a fost identificat la om. După o singură doză de telmisartan marcat 14C, glucuronidul reprezintă 11% din radioactivitatea măsurată în plasmă.

Izoenzimele citocromului P450 nu sunt implicate în metabolizarea telmisartanului. Clearance-ul plasmatic total al telmisartanului după administrare orală este >1.500 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost >20 ore.

Hidroclorotiazidă: La om, hidroclorotiazida nu este metabolizată în organism şi este eliminată aproape nemodificată prin urină. Aproximativ 60% din doza orală se elimină nemodificată într-un interval de 48 ore.

Clearance-ul renal este de aproximativ 250-300 ml/min. Timpul de înjumătăţire plsmatică prin eliminare a hidroclorotiazidei este de 10-15 ore.

Grupuri speciale de pacienţi

Pacienţi vârstnici: Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârste sub 65 ani.

Sex: Concentraţiile plasmatice de telmisartan sunt în general de 2 -3 ori mai mari la femei decât la bărbaţi.

Însă, în studiile clinice, nu s-au constatat creşteri semnificative ale răspunsului tensiunii arteriale sau a frecvenţei hipotensiunii arteriale ortostatice la femei. Nu este necesară ajustarea dozei. A existat o tendinţă către concentraţii plasmatice mai mari ale hidroclorotiazidei la femei decât la bărbaţi. Acest fapt nu este considerat ca având relevanţă clinică.

Pacienţi cu insuficienţă renală: Excreţia renală nu contribuie la clearance-ul telmisartanului. Pe baza experienţei modeste dobândite la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei de 30-60 ml/min, media de aproximativ 50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală. Telmisartan nu este eliminat din sânge prin hemodializă. La pacienţi cu afectare renală,

rata eliminării hidroclorotiazidei este redusă. Într-un studiu tipic la pacienţi cu un clearance mediu al creatininei de 90 ml/min, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a hidroclorotiazidei a fost mărit. La pacienţi anurici, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 34 ore.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică: Studiile de farmacocinetică la pacienţi cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii absolute de până la aproape 100%. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu afectare hepatică.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile preclinice de siguranţă, efectuate prin administrarea asociată de telmisartan şi hidroclorotiazidă, la

şobolani şi câini normotensivi, doze care determină expunere comparabilă cu cea determinată de dozele situate în intervalul terapeutic clinic nu au avut ca rezultat date suplimentare celor care s-au observat după administrarea individuală a fiecărei substanţe. Datele de toxicologie observate par a nu avea nici o relevanţă pentru tratamentul la om.

De asemenea, datele de toxicologie, bine cunoscute din studiile preclinice, atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, cât şi pentru antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, au fost: reducere a parametrilor eritrocitari (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale ureei şi creatininei în sânge), creşterea activităţii reninei plasmatice, hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare şi leziuni ale mucoasei gastrice. Leziunile gastrice pot fi prevenite/ameliorate prin administrarea suplimentară de sare pe cale orală. La câine, s-au observat dilatare şi atrofie tubulară renală. Se consideră că aceste modificări se datorează activităţii farmacologice a telmisartanului.

În studiile in vitro nu s-au evidenţiat pentru telmisartan efecte mutagene şi activitate clastogenă relevantă, iar la şobolani şi şoareci nu s-au evidenţiat efecte carcinogene. Studiile cu hidroclorotiazidă au arătat dovezi echivoce pentru efecte genotoxice sau carcinogene, în cadrul unor modele experimentale. Totuşi, experienţa vastă pentru administrarea de hidroclorotiazidă la om nu a dovedit o asociere între utilizarea acesteia şi creşterea frecvenţei neoplasmelor.

Pentru potenţialul toxic fetal al combinaţiei telmisartan/hidroclorotiazidă, vezi pct.4.6.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat,

stearat de magneziu,

amidon de porumb,

meglumină,

celuloză microcristalină,

povidonă (K25),

oxid roşu de fer (E172),

hidroxid de sodiu,

amidonglicolat de sodiu (tip A),

sorbitol (E420).

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original, pentru a se feri de umiditate.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

14 comprimate.

28 comprimate.

30 comprimate 56 comprimate.

84 comprimate.

90 comprimate 98 comprimate.

Blistere din poliamidă/aluminiu/PVC

28 x 1 comprimate.

Blistere din poliamidă/aluminiu/PVC perforate

Este posibil ca nu toate tipurile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Ocazional, s-a observat că stratul exterior al blisterului se separă de stratul interior, între compartimentele blisterului. Dacă acest fenomen se observă, nu este necesară nici o acţiune.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH

Binger Str.173,

D-55216 Ingelheim am Rhein, Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/02/213/001-005

EU/1/02/213/011

EU/1/02/213/013-014

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

19 Aprilie 2002

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arterială ar putea fi tratată fără pastile Stimularea rinichilor cu impulsuri electrice ar putea duce la normalizarea tensiunii arteriale, susţin oameni de ştiinţă australieni care au dezvoltat şi testat în practică noua modalitate de combatere a hipertensiunii arteriale, relatează joi portalul theheart.org.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă