Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

VIRAMUNE 50mg/ml
Denumire VIRAMUNE 50mg/ml
Descriere VIRAMUNE este indicat ca parte a terapiei asociate pentru tratamentul antiviral al pacienţilor infectaţi cu HIV-1, cu imunodeficienţă avansată sau progresivă Cea mai mare parte din experienţa cu VIRAMUNE este în asociere cu inhibitori nucleozidici ai revers transcriptazei (INRT). În prezent există date insuficiente privind eficacitatea utilizării ulterioare a terapiei triple, incluzând inhibitori de protează (PI) după tratamentul cu VIRAMUNE
Denumire comuna internationala NEVIRAPINUM
Actiune terapeutica ANTIVIRALE CU ACTIUNE DIRECTA INHIBITORI NON-NUCLEOZIDICI AI REVERSTRANSCRIPTAZEI
Prescriptie PR
Forma farmaceutica Suspensie orala
Concentratia 50mg/5ml
Ambalaj Cutie x 1 flacon PEID x 240 ml + o seringa x 5 ml + un dispozitiv de adaptare a seringii la flacon
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC J05AG01
Firma - Tara producatoare BOEHRINGER INGELHEIM PHARMA GMBH & CO. KG - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata BOEHRINGER INGELHEIM INT. GMBH - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre VIRAMUNE 50mg/ml ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre VIRAMUNE 50mg/ml, suspensie orala       


REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

A. DEŢINĂTORII AUTORIZAŢIEI DE FABRICAŢIE RESPONSABILI PENTRU ELIBERAREA SERIEI

B. CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

A. ETICHETAREA

B. PROSPECTUL

ANEXA I
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

VIRAMUNE 50 mg/5 ml suspensie orală

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml de suspensie orală 10 mg de nevirapină (sub formă de nevirapină hemihidrat). Fiecare flacon conţine 2,4 g nevirapină.

Excipienţi: fiecare ml de suspensie orală conţine 150 mg zaharoză, 162 mg sorbitol, 1,8 mg parahidroxibenzoat de metil şi 0,24 mg para-hidroxibenzoat de propil

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Suspensie orală
Suspensie omogenă, de culoare albă sau aproape albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

VIRAMUNE este indicat în terapia asociată cu alte antivirale pentru tratamentul pacienţilor adulţi, adolescenţi sau copii de orice vârstă infectaţi cu HIV-1 (vezi pct. 4.4).

Cea mai mare parte din experienţa cu VIRAMUNE este în asociere cu inhibitori nucleozidici ai revers transcriptazei (INRT). Alegerea tratamentului ulterior celui cu VIRAMUNE trebuie să se bazeze pe experienţa clinicăşi pe testele la rezistenţă (vezi pct. 5.1) .

4.2 Doze şi mod de administrare

VIRAMUNE trebuie administrat de către medicii care au experienţă în tratamentul infecţiei HIV.

Doze

Pacienţi cu vârsta de 16 ani şi peste

Doza recomandată de VIRAMUNE este de 20 ml (200 mg) suspensie orală, o dată pe zi, în primele 14 zile (această perioadă de iniţiere trebuie utilizată deoarece s-a observat că scade frecvenţa apariţiei erupţiilor cutanate), urmată apoi de 20 ml (200 mg) suspensie orală, de două ori pe zi, în combinaţie cu cel puţin înca doi agenţi antiretrovirali .

VIRAMUNE este disponibil, de asemenea, sub formă de comprimate a 200 mg, pentru pacienţii cu vârsta de 16 ani şi peste, sau pentru copiii mai mari, în special adolescenţi, cu greutatea de 50 kg sau peste sau cu suprafaţa corporală mai mare de 1,25 m2.

VIRAMUNE poate fi administrat cu sau fără alimente.

Dacă o doză este uitată pacientul nu trebuie să ia data următoare o doză dublă, dar trebuie să ia doza următoare cât mai curând posibil.

Consideraţii privind abordarea terapeutică

Pacienţii care au prezentat erupţie cutanată tranzitorie în decursul celor 14 zile de iniţiere cu 200 mg pe zi, (4 mg/kg şi zi sau 150 mg/m2 pe zi pentru copii şi adolescenţi), nu trebuie să crească doza de VIRAMUNE până la dispariţia acesteia. Erupţia cutanată izolată trebuie monitorizată îndeaproape (vezi pct. 4.4). Schema de tratament de 200 mg o dată pe zi nu trebuie continuată mai mult de 28 zile; după această perioadă trebuie luat în considerare un tratament alternativ, datorită unui posibil risc de subexpunere şi rezistenţă.

Pacienţii care au întrerupt administrarea dozelor de VIRAMUNE pentru o perioadă mai mare de 7 zile, trebuie să reînceapă tratamentul după schema terapeutică recomandată, utilizând perioada de iniţiere de două săptămâni.

Pentru efecte toxice care impun întreruperea tratamentului cu VIRAMUNE, vezi pct. 4.4.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală, care necesită dializă, se recomandă administrarea unei doze suplimentare de 200 mg VIRAMUNE, după fiecare dializă. Pacienţii cu CL cr ≥ 20 mg/min nu necesită o ajustare/modificare a dozei, vezi pct. 4.4 şi 5.2.

Insuficienţă hepatică
VIRAMUNE nu trebuie administrat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh C, vezi pct.
4.3). Nu este necesară modificarea dozei la pacienţi cu insuficienţă hepatică mică până la medie (vezi pct.

4.4 şi 5.2).

Vârstnici:

Nu s-au efectuat investigaţii specifice cu VIRAMUNE la pacienţi cu vârstă peste 65 ani.

Copii şi adolescenţi

Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 400 mg pentru niciun pacient. VIRAMUNE poate fi dozat la copii şi adolescenţi prin raportare, fie la aria suprafeţei corporale (BSA), fie la greutatea corporală, după cum urmează: doza orală recomandată pentru copii şi adolescenţi de toate vârstele, în funcţie de BSA calculată cu formula lui Mosteller, este de 150 mg/m2 , o dată pe zi, timp de două săptămâni, urmată după aceea de 150 mg/m2, de două ori pe zi.

Calcularea volumului de Viramune suspensie orală (50 mg/5 ml) la copii şi adolescenţi, pe baza ariei suprafeţei corporale, pornind de la 150 mg/m2: Formula Mosteller: BSA (m2) =

 

 

Intervalul BSA (m2)

Volum (ml)

0,08 – 0,25

2,5

0,25 – 0,42

5

0,42 – 0,58

7,5

0,58 – 0,75

10

0,75 – 0,92

12,5

 

0,92 – 1,08

15

1,08 – 1,25

17,5

1,25+

20

 

Doza orală recomandată pentru copii cu vârsta până la 8 ani, în funcţie de greutate, este de 4 mg/kg, o dată pe zi, timp de două săptămâni, urmată după aceea de 7 mg/kg de două ori pe zi. Doza orală recomandată pentru copii şi adolescenţi cu vârsta de 8 ani şi peste este de 4 mg/kg o dată pe zi, timp de două săptămâni, urmată după aceea de 4 mg/kg, de două ori pe zi.

Calcularea volumului de Viramune suspensie orală (50 mg/5 ml), la copii şi adolescenţi, după perioada de iniţiere de două săptămâni:

 

 

Interval de greutate corporală (kg) la copii cu vârsta < 8 ani, în funcţie de greutate corporală, trataţi cu doze de 7 mg/kg.

Interval de greutate corporală (kg) la copii şi adolescenţi cu vârsta ≥ 8 ani, în funcţie de greutatea corporală , trataţi cu doze de 4 mg/kg.

Volum (ml)

1,79 – 5,36

3,13 – 9,38

2,5

5,36 – 8,93

9,38 – 15,63

5

8,93 – 12,50

15,63 – 21,88

7,5

12,50 – 16,07

21,88 – 28,12

10

16,07 – 19,64

28,12 – 34,37

12,5

19,64 – 23,21

34,37 – 40,62

15

23,21 – 26,79

40,62– 46,88

17,5

26,79+

46,88+

20

 

La toţi pacienţii cu vârsta mai mică de 16 ani cărora li se administrează VIRAMUNE suspensie orală, trebuie verificată frecvent greutatea corporală sau BSA pentru a evalua dacă este necesară ajustarea dozei.

Mod de administrare

Este importatnt să fie administrată întreaga doză măsurată de VIRAMUNE suspensie orală. Acest lucru este asigurat prin utilizarea seringii dozatoare incluse în ambalaj. Dacă este utilizat un alt dispozitiv de dozare (de exemplu capac dozator sau sau linguriţă dozatoarepentru cantităţi mai mari) este important ca dispozitivul de dozare să fie clătit, pentru a se asigura îndepărtarea completă a suspensiei orale reziduale.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

VIRAMUNE nu trebuie readministrat la pacienţii care au necesitat întreruperea permanentă ca urmare a unei erupţii cutanate severe, a unei erupţii cutanate însoţite de simptome sistemice, reacţii de hipersensibilitate sau hepatită clinic manifestă datorate nevirapinei.

VIRAMUNE nu trebuie utilizat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh C) sau la cei care au prezentat valori crescute ale ASAT sau ALAT de > 5 LSN înainte de începerea tratamentului, până când valorile ASAT/ALAT iniţiale sunt stabilizate < 5 LSN.

VIRAMUNE nu trebuie readministrat la pacienţii care au avut anterior ASAT sau ALAT > 5 LSN (limita superioara a normalului) în timpul tratamentului cu VIRAMUNE şi au prezentat reapariţia modificărilor funcţiei hepatice după readministrarea VIRAMUNE (vezi pct. 4.4).

În timpul administrării VIRAMUNE, nu trebuie utilizate preparate vegetale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) datorită riscului de scădere a concentraţiilor plasmatice şi de reducere a efectelor clinice ale nevirapinei (vezi pct. 4.5).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

VIRAMUNE trebuie utilizat numai împreună cu cel puţin alţi 2 agenţi antiretrovirali (vezi pct. 5.1)

VIRAMUNE nu trebuie utilizat ca unic antiretroviral activ, deoarece monoterapia cu oricare antiretroviral a dus la rezistenţă virală.

Primele 18 săptămâni de tratament cu VIRAMUNE constituie o perioadă critică care necesită o monitorizare atentă a pacienţilor pentru a evidenţia apariţia potenţială a reacţiilor cutanate severe sau care pun viaţa în pericol (incluzând cazuri de sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET)) şi hepatită severă/insuficienţă hepatică severă. Riscul cel mai mare de apariţie a evenimentelor hepatice şi a reacţiilor cutanate apare în primele 6 săptămâni de tratament. Cu toate acestea, riscul de apariţie a unui eveniment hepatic continuă să existe şi după această perioadăşi monitorizarea trebuie continuată la intervale regulate pe parcursul tratamentului. La pacienţii de sex feminin şi pacienţii cu un număr mărit de limfocite CD4 (>250/mm3 la femei adulte şi >400/mm3 la bărbaţi adulţi) iniţierea terapiei cu VIRAMUNE se asociază cu risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse hepatice. dacă pacienţii au concentraţii detectabile în plasmă de ARN HIV-1, adică o concentraţie ≥ 50 copii/ml la iniţierea tratamentului cu VIRAMUNE. Deoarece apariţia cazurilor de hepatotoxicitate gravăşi care pun viaţa în pericol, au fost observate în studiile controlate şi necontrolate, predominant la pacienţii cu încărcătură virală plasmatică cu virus HIV-1 de 50 copii/ml sau mai mare, tratamentul cu VIRAMUNE nu trebuie iniţiat la femeile adulte cu numărul de limfocite CD4 mai mare de 250 celule/mm3 sau pacienţilor bărbaţi adulţi cu numărul de limfocite CD4 mai mare de 400 celule/mm3, care au concentraţii plasmatice detectabile de ARN HIV-1 până când nu se stabileşte dacă beneficiile depăşesc riscul administrării de VIRAMUNE. În anumite cazuri leziunile hepatice au avansat chiar dacă tratamentul a fost întrerupt. Pacienţii care prezintă semne sau simptome de hepatită, reacţii cutanate severe sau reacţii de hipersensibilitate trebuie să întrerupă tratamentul cu VIRAMUNE şi să solicite imediat o evaluare medicală. După reacţii hepatice, cutanate şi de hipersensibilitate severe, tratamentul cu VIRAMUNE nu trebuie reluat (vezi pct. 4.3).

Dozajul trebuie respectat cu stricteţe, în special în timpul perioadei de 14 zile de iniţiere a tratamentului (vezi pct. 4.2).

Reacţii cutanate

La pacienţii trataţi cu VIRAMUNE au apărut în special, în primele 6 săptămâni de tratament, reacţii cutanate severe şi care au pus în pericol viaţa pacientului, incluzând cazuri letale. Acestea au inclus cazuri de sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxicăşi reacţii de hipersensibilitate caracterizate prin erupţii cutanate, modificări sistemice şi afectări viscerale. Pacienţii trebuie monitorizaţi intensiv în timpul primelor 18 săptămâni de tratament. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape dacă apare erupţie cutanată izolată. VIRAMUNE trebuie întrerupt definitiv la orice pacient care a manifestat erupţii cutanate severe sau erupţii cutanate însoţite de simptome sistemice (cum sunt febră, pustule, leziuni bucale, conjunctivită, edeme faciale, mialgii sau artralgii sau stare generală alterată), incluzând sindrom Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică. VIRAMUNE trebuie întrerupt definitiv la orice pacient care a prezentat reacţii de hipersensibilitate (caracterizate prin erupţii cutanate însoţite de simptome sistemice, plus afectări viscerale, cum sunt hepatita, eozinofilia, granulocitopenia şi disfuncţii renale), vezi punctul 4.4.

Administrarea VIRAMUNE în doze mai mari decât cele recomandate poate să crească frecvenţa şi gravitatea reacţiilor cutanate, cum este sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică.

La pacienţii care au prezentat reacţii cutanate şi/sau hepatice asociate tratamentului cu VIRAMUNE, s-au observat cazuri de rabdomioliză.

Utilizarea concomitentă de prednison (40 mg/zi în timpul primelor 14 zile de administrare a VIRAMUNE) a arătat ca nu scade incidenţa erupţiilor cutanate asociate cu VIRAMUNE şi pot fi asociate cu o creştere a incidenţei şi severităţii acestora în timpul primelor 6 săptămâni de tratament cu VIRAMUNE.

Au fost identificaţi unii factori de risc pentru dezvoltarea reacţiilor cutanate grave, aceştia incluzând incapacitatea de a urma doza iniţială de 200 mg pe zi (4 mg/kg sau 150 mg/m2 la copii şi adolescenţi) în timpul perioadei de iniţiere a tratamentului şi o perioadă lungă de timp între simptomele iniţiale şi consultul medical. Femeile par a prezenta un risc mai mare de dezvoltare a erupţiilor cutanate decât bărbaţii, indiferent dacă tratamentul include sau nu VIRAMUNE.

Pacienţii trebuie instruiţi că cea mai importantă reacţie toxică pentru VIRAMUNE este erupţia cutanată. Ei trebuie sfătuiţi să anunţe imediat medicul lor despre orice erupţie cutanatăşi să evite întârzierea consultului medical după apariţia simptomelor iniţiale. Majoritatea formelor de erupţie cutanată asociate cu VIRAMUNE apar în primele 6 săptămâni de la începerea tratamentului. Prin urmare, pacienţii trebuie supravegheaţi atent pentru apariţia erupţiilor cutanate în această perioadă. Pacienţii trebuie instruiţi că dacă apare orice formă de erupţie cutanată în primele 2 săptămâni ale perioadei de iniţiere nu trebuie să crească doza până la dispariţia manifestărilor cutanate. Schema de tratament de 200 mg o dată pe zi nu trebuie continuată mai mult de 28 zile; după această perioadă trebuie luat în considerare un tratament alternativ, datorită unui posibil risc de subexpunere şi rezistenţă. Orice pacient care prezintă forme severe de erupţii cutanate sau erupţii cutanate însoţite de simptome sistemice precum febră, pustule, leziuni bucale, conjunctivită, edeme faciale, mialgii sau artralgii sau stare de disconfort general, trebuie să întrerupă medicamentul şi să solicite imediat o evaluare medicală. La aceşti pacienţi VIRAMUNE nu trebuie readministrat.

Dacă pacienţii prezintă erupţii cutanate care se presupune că ar fi asociate administrării de VIRAMUNE, trebuie efectuate testele hepatice. Pacienţii cu creşteri moderate până la severe (ASAT sau ALAT > 5 LSN) trebuie să întrerupă definitiv VIRAMUNE.

Dacă apare o reacţie de hipersensibilitate, caracterizată prin erupţie cutanată cu simptome sistemice cum sunt febră, artralgii, mialgii şi limfadenopatie, plus afectări viscerale, ca hepatită, eozinofilie, granulocitopenie şi disfuncţie renală, VIRAMUNE trebuie întrerupt permanent şi nu trebuie reluat (vezi pct. 4.3).

Reacţii hepatice

La pacienţii trataţi cu VIRAMUNE a apărut hepatotoxicitate severă cu potenţial letal, incluzând cazuri de hepatită fulminantă letală. Primele 18 săptămâni de tratament reprezintă o perioadă critică care necesită monitorizare atentă. Riscul apariţiei evenimentelor hepatice este mai mare în primele 6 săptămâni de tratament. Cu toate acestea, riscul continuă să existe şi după această perioadăşi monitorizarea trebuie continuată la intervale regulate pe parcursul tratamentului.

La pacienţii care au prezentat reacţii cutanate şi/sau hepatice asociate tratamentului cu VIRAMUNE, s-au observat cazuri de rabdomioliză.

Creşterea nivelelor ASAT sau ALAT ≥ 2,5 LSN şi/sau co-infectare cu virus hepatitic B şi/sau C la începutul terapiei antiretrovirale, incluzând schemele terapeutice care conţin VIRAMUNE sunt asociate cu un risc mai mare de reacţii adverse hepatice.

Sexul feminin şi numărul mai mare de limfocite CD4, la iniţierea tratamentului cu VIRAMUNE la pacienţi netrataţi anterior sunt asociate cu creşterea riscului de apariţie a evenimentelor adverse hepatice. Femeile prezintă un risc de 3 ori mai mare decât bărbaţii pentru evenimente hepatice simptomatice, deseori asociate erupţiei cutanate (5,8% comparativ cu 2,2%), iar pacienţii ne trataţi anterior, indiferent de sex, care au concentraţii detectabile de ARN HIV-1 în plasmă, cu un număr crescut de limfocite CD4 la începerea administrării de VIRAMUNE, prezentă un risc mai mare de evenimente hepatice simptomaticeasociate tratamentului cu VIRAMUNE. Într-o analiză retrospectivă, predominant la pacienţii cu încărcătură virală plasmatică cu virus HIV-1 de 50 copii/ml sau mai mare, femeile cu un număr de limfocite CD4 > 250 celule/mm3 au prezentat un risc de 12 ori mai mare de apariţie de evenimente adverse hepatice simptomatice, comparativ cu femeile cu un număr de limfocite CD4 < 250 celule/mm3 (11,0% comparativ cu 0,9%). S-a observat un risc crescut la bărbaţii cu concentraţii palsmatice detectabile de HIV-1 şi cu un număr de limfocite CD4 > 400 celule/mm3 (6,3% comparativ cu 1,2% la pacienţii bărbaţi cu un număr de limfocite CD4 < 400 celule/mm3). Acest risc crescut de toxicitate bazat pe valoarea limită a numărului de limfocite CD4 nu a fost detectat la pacienţii cu încărcătură virală plasmatică nedetectabilă (adică < 50 copii/ml).

Pacienţii trebuie informaţi că reacţiile hepatice sunt o formă majoră de toxicitate a VIRAMUNE necesitând o monitorizare atentă în timpul primelor 18 săptămâni. Ei trebuie informaţi că apariţia de simptome sugestive de hepatită trebuie să-i determine să întrerupă tratamentul cu VIRAMUNE şi să solicite imediat o evaluare medicală, care să includăşi testarea funcţiilor hepatice.

Monitorizare hepatică Înainte de a începe tratamentul cu VIRAMUNE şi pe parcursul lui, la intervale regulate, trebuie efectuate determinări/teste biochimice de laborator, care includ şi teste ale funcţiei hepatice.

S-au raportat teste ale funcţiei hepatice anormale după administrarea de VIRAMUNE, unele chiar în primele câteva săptămâni ale tratamentului.

Creşteri asimptomatice ale enzimelor hepatice sunt frecvent descrise şi nu sunt neapărat o contraindicaţie pentru utilizarea VIRAMUNE. Creşteri asimptomatice ale GGT nu sunt contraindicaţii pentru a continua tratamentul.

Monitorizarea testelor hepatice trebuie făcută la fiecare 2 săptămâni, pe durata primelor 2 luni de tratament, la 3 luni şi apoi regulat. Monitorizarea testelor hepatice trebuie efectuată dacă pacientul prezintă semne sau simptome sugestive de hepatităşi/sau de hipersensibilitate.

Dacă ASAT sau ALAT ≥ 2,5 LSN înainte sau în timpul tratamentului, testele hepatice trebuie monitorizate mai frecvent, în timpul consulturilor medicale regulate. VIRAMUNE nu trebuie administrat la pacienţi cu valori ASAT/ALAT > 5 LSN înainte de începerea tratamentului, până când valorile ASAT/ALAT se stabilizează < 5 LSN (vezi pct. 4.3).

Medicii şi pacienţii trebuie să fie atenţi la semnele prodromale sau la cele care indică hepatită, cum sunt anorexie, greaţă, icter, bilirubinemie, scaune acolice, hepatomegalie sau sensibilitate hepatică. Pacienţii trebuie instruiţi să solicite imediat consult medical dacă acestea apar.

Dacă ASAT sau ALAT cresc > 5 LSN în timpul tratamentului, VIRAMUNE trebuie imediat întrerupt. Dacă ASAT sau ALAT revin la valorile iniţiale şi pacientul nu manifestă semne sau simptome de hepatită, erupţie cutanată, simptome constituţionale sau alte indicii sugestive ale unei disfuncţii organice, este posibil să se reînceapă tratamentul cu VIRAMUNE, de la caz la caz, începând cu doza de început de 200 mg/zi timp de 14 zile, urmată de doza de 400 mg/zi. În aceste cazuri este necesară o monitorizare hepatică mai frecventă. Dacă valorile anormale ale funcţiei hepatice revin, atunci VIRAMUNE trebuie întrerupt definitiv.

Dacă apare hepatită manifestă clinic, caracterizată prin anorexie, greaţă, vărsături, icter, ŞI rezultate modificate ale testelor de laborator (cum sunt valori anormale ale testelor funcţiei hepatice moderate sau severe (excluzând GGT)), VIRAMUNE trebuie întrerupt permanent. VIRAMUNE nu trebuie readministrat la pacienţii care au necesitat întreruperea permanentă pentru hepatită manifestă clinic datorată nevirapinei.

Afecţiuni hepatice

Siguranţa şi eficacitatea tratamentului cu VIRAMUNE nu au fost stabilite încă la pacienţi cu tulburări hepatice semnificative pre-existente. VIRAMUNE este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh C, vezi pct. 4.3). Rezultatele de farmacocinetică sugerează că trebuie manifestată precauţie când VIRAMUNE este administrat la pacienţi cu disfuncţie hepatică moderată (Child-Pugh B). Pacienţii cu hepatită cronică B sau C trataţi cu terapia asociată antiretrovirală au un risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse hepatice severe şi potenţial letale. În cazul terapiei antivirale concomitente pentru hepatită B sau C vă rugăm să citiţi informaţiile relevante din Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru aceste medicamente.

Pacienţii cu afecţiuni hepatice pre-existente incluzând hepatită cronică activă prezintă cu frecvenţă mai mare tulburări funcţionale hepatice în timpul terapiei retrovirale asociate şi trebuie monitorizaţi conform practicilor standard. Dacă există indicii de agravare a bolii hepatice pre-existente, la aceşti pacienţi trebuie luate în considerare întreruperea temporară sau definitivă a tratamentului.

Alte atenţionări

Profilaxia post-expunere: La indivizi neinfectaţi cu HIV, cărora li s-au administrat doze multiple de VIRAMUNE în cadrul profilaxiei post-expunere (PPE), aceasta indicaţie nefiind autorizată, s-a raportat hepatotoxicitate gravă, incluzând insuficienţă hepatică care necesită transplant. Utilizarea VIRAMUNE nu a fost evaluată într-un studiu specific privind PPE, în special în ceea ce priveşte durata tratamentului şi de aceea în mod special este nerecomandată.

Terapia combinată incluzând VIRAMUNE nu este un tratament curativ pentru pacienţii infectaţi HIV-1; pacienţii pot continua să prezinte afecţiuni asociate cu infecţia HIV-1 avansată, inclusiv infecţii oportuniste.

Terapia asociată cu VIRAMUNE nu a evidenţiat o reducere a riscului de transmitere a HIV-1 prin contact sexual sau prin contaminare sanguină.

Metode hormonale de contracepţie altele decât AMPD nu trebuie utilizate ca metode contraceptive unice de către femeile care utilizează VIRAMUNE, deoarece nevirapina poate să scadă concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Din acest motiv şi pentru a reduce riscul de transmisie a infecţiei HIV, se recomandă utilizarea contracepţiei de barieră (de exemplu prezervative). În plus, dacă se utilizează tratamente hormonale postmenopauză în timpul administrării VIRAMUNE, trebuie monitorizat efectul terapeutic al acestora.

Terapia asociată antiretrovirală la pacienţii infectaţi cu HIV a fost însoţită de redistribuirea depozitelor adipoase (lipodistrofie). Nu se cunosc, în prezent, consecinţele pe termen lung ale acestor evenimente. Cunoştinţele despre mecanism sunt incomplete. S-a emis ipoteza unei legături între lipomatoza visceralăşi IP şi între lipoatrofie şi INRT. Un risc mai mare de lipodistrofie s-a asociat cu factori individuali, cum ar fi vârsta înaintatăşi cu factori ce au legătură cu medicamentul, cum ar fi o durată mai mare a tratamentului antiretroviral şi tulburările metabolice asociate. Examenul clinic trebuie să includă evaluarea semnelor clinice de redistribuire a depozitelor adipoase. Trebuie să se ia în considerare determinarea lipidelor plasmatice şi glicemiei, pe nemâncate. Tulburările lipidice se vor aborda în concordanţă cu manifestările clinice (vezi pct. 4.8).

În studiile clinice, VIRAMUNE a fost asociat cu o creştere a HDL-colesterolului şi o îmbunătăţire generală a raportului dintre colesterolul total şi HDL- colesterol. Cu toate acestea, nu se cunoaşte impactul din punct de vedere clinic al acestor observaţii, din cauza lipsei studiilor specifice despre VIRAMUNE asupra modificării riscului cardiovascular la pacienţii infectaţi cu HIV. Alegerea medicamentelor antiretrovirale trebuie să se bazeze în primul rând pe eficacitatea lor antivirală.

Osteonecroză: cu toate că etiologia este considerată a fi multifactorială (incluzând utilizarea de corticosteroizi, consumul de alcool etilic, imunosupresia severă, indicele de masă corporală crescut), s-au raportat cazuri de osteonecroză mai ales la pacienţii cu boală HIV avansatăşi/sau expunere îndelungată la terapie antiretrovirală combinată (TARC). Pacienţii trebuie îndrumaţi să ceară sfatul medicului în cazul în care prezintă dureri şi artralgii, redoare articulară sau dificultate la mişcare.

Sindromul Reactivării Imune: La pacienţii infectaţi cu HIV care au imunodeficienţă avansată în momentul iniţierii terapiei asociate pentru tratamentul antiviral (CART), poate să apară o reacţie inflamatorie la patogeni asimptomatici sau oportunisti reziduali şi să producă pacienţilor stări grave din punct de vedere clinic, sau agravarea simtomelor. Astfel de reacţii au fost observate, în mod specific, pe parcursul primelor săptămâni sau luni de iniţiere a CART. Exemple relevante sunt retinita cu cytomegalovirus, infecţii micobacteriene focalizate şi/sau generalizate, şi pneumonie cu Pneumocystis jiroveci. Orice simptom inflamator trebuie evaluat şi atunci când este necesar se instituie tratamentul adecvat.

Datele farmacocinetice disponibile sugerează ca administrarea concomitentă de rifampicinăşi VIRAMUNE nu este recomandată (vezi de asemenea pct. 4.5).

Zaharoză: VIRAMUNE suspensie orală conţine 150 mg de zaharoză pe ml. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, malabsorpţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă la sucroză-isomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Sorbitol: VIRAMUNE suspensie orală conţine 162 mg de sorbitol pe ml. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Para-hidroxibenzoat de metil şi para-hidroxibenzoat de propil: VIRAMUNE suspensie orală conţine parahidroxibenzoat de metil şi para-hidroxibenzoat de propil, care pot sa producă reacţii alergice (posibil întârziate).

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nevirapina este un inductor al CYP3A şi potenţial al CYP2B6, fenomenul de inducţie metabolică este maxim în 2 – 4 săptămâni de la inţierea terapiei.

Concentraţia plasmatică a medicamentelor care utilizează această cale metabolică a scăzut atunci când au fost administrate concomitent cu VIRAMUNE. Se recomandă monitorizarea atentă a eficacităţii terapeutice a medicamentelor metabolizate de P450 atunci când sunt administrate în asociere cu VIRAMUNE.

Absorbţia nevirapinei nu este afectată de alimente, antiacide sau medicamente care conţin un agent de tamponare alcalin.

Datele de interacţiune reprezintă corespondentul valorilor mediilor geometrice cu un interval de încredere de 90% (IÎ 90%), când aceste date sunt disponibile. ND = nedetectabil, ↑ = creştere, ↓ = scădere, ↔ = fără efect.

 

 

Clase de medicamente în funcţie de aria terapeutică

Interacţiuni

Recomandări privind administrarea concomitentă

ANTIINFECŢIOASE

 

 

Antiretrovirale

 

 

INRT

 

 

Didanozină 100-150 mg de două ori pe zi

ASC a didanozinei ↔ 1,08 (0,921,27) Cmin a didanozinei ND Cmax a didanozinei ↔ 0,98 (0,791,21)

Didanozina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Lamivudină 150 mg de două ori pe zi

Nu există modificări ale clearanceului aparent şi volumului de distribuţie al lamivudinei, sugerând lipsa efectului de inducţie al nevirapinei asupra clearance-ului lamivudinei.

Lamivudina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Stavudină: 30/40 mg de două ori pe zi

ASC a stavudinei ↔ 0,96 (0,89-1,03) Cmin a stavudinei ND Cmax a stavudinei ↔ 0,94 (0,86-1,03) Nevirapină: concentraţiile par a fi nemodificate în comparaţie cu datele din antecedente.

Stavudina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Tenofovir 300 mg o dată pe zi

Concentraţiile plasmatice ale tenofovir rămân nemodificate atunci când sunt administrate concomitent cu nevirapină.

Tenofovir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

 

 

Concentraţiile plasmatice de nevirapină nu au fost modificate în cazul administrării concomitente cu tenofovir.

 

Zidovudină 100-200 mg de trei ori pe zi

ASC a zidovudinei ↓ 0,72 (0,600,96) Cmin a zidovudinei ND Cmax a zidovudinei ↓ 0,70 (0,49-1,04) Nevirapină: Zidovudina nu are efect asupra proprietăţilor farmacocinetice ale nevirapinei.

Zidovudina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

INNRT

 

 

Efavirenz 600 mg o dată pe zi

ASC a efavirenz-ului ↓ 0,72 (0,660,86) Cmin de efavirenz ↓ 0,68 (0,65-0,81) Cmax de efavirenz ↓ 0,88 (0,77-1,01)

Nu se recomandă administrarea concomitentă de efavirenz şi VIRAMUNE datorită toxicităţii crescute şi deoarece această asociere nu îmbunătăţeşte eficacitatea fiecărui INNRT în parte.

IP

 

 

Atazanavir/ritonavir 300/100 mg o dată pe zi 400/100 mg o dată pe zi

Atazanavir/r 300/100 mg: ASC a atazanavir-ului/r ↓ 0,58 (0,480,71) Cmin de atazanavir/r ↓ 0,28 (0,200,40) Cmax de atazanavir/r ↓ 0,72 (0,600,86) Atazanavir/r 400/100 mg ASC a atazanavir-ului ↓ 0,81 (0,651,02) Cmin de atazanavir/r ↓ 0,41 (0,270,60) Cmax de atazanavir/r ↔ 1,02 (0,851,24) (comparat cu 300/100 mg fără nevirapină) ASC a nevirapinei ↑ 1,25 (1,17-1,34) Cmin a nevirapineiă ↑ 1,32 (1,22-1,43) Cmax a nevirapinei ↑ 1,17 (1,09-1,25)

Nu se recomandă administrarea concomitentă de aztazanavir/ritonavir şi VIRAMUNE..

Darunavir/ritonavir 400/100 mg de două ori pe zi

ASC a darunavir-ului ↑ 1,24 (0,971,57) Cmin de darunavir ↔ 1,02 (0,79-1,32) Cmax de daraunavir ↑ 1,40 (1,14-1,73)

Darunavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

 

 

ASC a nevirapinei ↑ 1,27 (1,12-1,44) Cmin a nevirapinei ↑ 1,47 (1,20-1,82) Cmax a nevirapinei ↑ 1,18 (1,02-1,37)

 

Fosamprenavir 1400 mg de două ori pe zi

ASC a amprenavir-ului ↓ 0,67 (0,550,80) Cmin de amprenavir ↓ 0,65 (0,490,89) Cmax de amprenavir ↓ 0,75 (0,631,37) ASC a nevirapinei ↑ 1,29 (1,19-1,40) Cmin a nevirapinei ↑ 1,34 (1,21-1,49) Cmax a nevirapinei ↑ 1,25 (1,14-1,37)

Nu se recomandă administrarea concomitentă de fosamprenavir şi VIRAMUNE dacă fosamprenavir nu este administrat concomitent cu ritonavir.

Fosamprenavir/ ritonavir 700/100 mg de două ori pe zi

ASC a amprenavir-ului ↔ 0,89 (0,77-1,03) Cmin de amprenavir ↓0,81 (0,69-0,96) Cmax de amprenavir ↔ 0,97 (0,851,10) ASC a nevirapinei ↑ 1,14 (1,05-1,24) Cmin a nevirapineiu ↑1,22 (1,10-1,35) Cmax a nevirapinei ↑ 1,13 (1,03-1,24)

Fosamprevir/ritonavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Lopinavir/ritonavir (capsule) 400/100 mg de două ori pe zi

Pacienţi: ASC a lopinavir-ului ↓ 0,73 (0,530,98) Cmin de lopinavir ↓ 0,54 (0,28-0,74) Cmax de lopinavir ↓ 0,81 (0,62-0,95)

În cazul asocierii cu VIRAMUNE, se recomandă creşterea dozei de lopinavir/ritonavir la 533/133 mg (4 capsule) sau 500/125 mg (5 comprimate având fiecare o concentraţie de 100/25 mg) de două ori pe zi, administrată împreună cu alimente. Nu este necesară ajustarea dozei de VIRAMUNE în cazul administrării concomitente cu lopinavir.

Lopinavir/ritonavir (soluţie orală) 300/75 mg/m2 de două ori pe zi

Pacienţi copii: ASC al lopinavir-ului ↓ 0,78 (0,561,09) Cmin de lopinavir ↓ 0,45 (0,25-0,82) Cmax de lopinavir ↓ 0,86 (0,64-1,16)

La copii trebuie luată în considerare creşterea dozei de lopinavir/ritonavir la 300/75 mg/m2 de două ori pe zi, administrată împreună cu alimente, atunci când se administrează concomitent cu VIRAMUNE, mai ales la pacienţii la care se suspectează scăderea sensibilităţii la lopinavir/ritonavir.

Nelfinavir 750 mg de trei ori pe zi

Nelfinavir ASC ↔ 1,06 (0,78-1,14) Cmin ↔ 0,68 (0,50-1,5) Cmax ↔ 1,06 (0,92-1,22)

Nelfinavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

 

 

Metabolitul M8 al nelfinavirului ASC ↓ 0,38 (0,30-0,47) Cmin ↓ 0,34 (0,26-0,45) Cmax ↓ 0,41 (0,32-0,52) Nevirapină: concentraţiile par a fi nemodificate în comparaţie cu datele din antecedente.

 

Ritonavir 600 mg de două ori pe zi

ASC a ritonavir-ului ↔ 0,92 (0,791,07) Cmin de ritonavir ↔ 0,93 (0,76-1,14) Cmax de ritonavir ↔ 0,93 (0,78-1,07) Nevirapină: Administrarea concomitentă de ritonavir nu determină modificări relevante din punct de vedere clinic ale concentraţiilor plasmatice de nevirapină.

Ritonavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Saquinavir/ritonavir

Datele limitate disponibile cu privire la administrarea concomitentă de saquinavir capsule gelatinoase moi şi ritonavir, nu sugerează nicio interacţiune semnificativă din punct de vedere clinic între saquinavir administrat concomitent cu ritonavir şi nevirapină.

Saquinavir/ritonavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Tipranavir/ritonavir 500/200 mg de două ori pe zi

Nu au fost efectuate studii clinice specifice privind interacţiunea medicamentelor. Datele limitate, disponibile dintr-un studiu de fază IIa cu pacienţi infectaţi cu HIV, au evidenţiat o scădere nesemnificativă din punct de vedere clinic de 20% a Cmin a TPV.

Tipranavir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Inhibitori primari

 

 

Enfuvirtidă

Datorită căii de metabolizare, nu sunt de aşteptat interacţiuni farmacocinetice semnificative din punct de vedere clinic între enfuvirtidă şi nevirapină.

Enfuvirtida şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Maraviroc 300 mg o dotă pe zi

ASC a maraviroc-ului ↔ 1,01 (0,61,55) Cmin de maraviroc ND

Maraviroc şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

 

 

Cmax de maraviroc ↔ 1,54 (0,942,52) comparativ cu valorile anterioare Concentraţiile de nevirapină nu sunt măsurate, nu sunt de aşteptat efecte.

 

Inhibitori ai integrazei.

 

Raltegravir 400 mg de două ori pe zi

Nu sunt disponibile date clinice. Datorită căii de metabolizare a raltegravirului sunt de aşteaptat interacţiuni.

Raltegravir şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Antibiotice

 

Clarithromicină 500 mg de două ori pe zi

ASC a claritromicinei ↓ 0,69 (0,620,76) Cmin a claritromicinei ↓ 0,44 (0,300,64) Cmax a claritromicinei ↓ 0,77 (0,690,86) ASC a metabolitului 14-OH claritromicină ↑ 1,42 (1,16-1,73) Cmin a metabolitului 14-OH claritromicină ↑ 0 (0,68-1,49) Cmax a metabolitului 14-OH claritromicină ↑ 1,47 (1,21-1,80) ASC a nevirapinei ↑ 1,26 Cmin a nevirapinei ↑ 1,28 Cmax a nevirapinei ↑ 1,24 comparativ cu valorile anterioare.

Expunerea la claritromicină a fost scăzută semnificativ, iar expunerea metabolitului 14-OH a crescut. Deoarece activitatea metabolitului activ al claritromicinei împotriva complexului intracelular al mycobacterium avium a scăzut, toate activităţile împotriva acestui microorganism patogen pot fi modificate. Trebuie luată în considerare o terapie alternativă la claritromicină, cum ar fi azitromicină. Se recomandă monitorizarea atentă a modificărilor hepatice.

Rifabutină 150 sau 300 mg o dată pe zi

ASC a rifabutinei ↑ 1,17 (0,98-1,40) Cmin a rifabutinei ↔ 1,07 (0,84-1,37) Cmax a rifabutinei ↑ 1,28 (1,09-1,51) ASC a metabolitului 25-Odesacetilrifabutină ↑ 1,24 (0,84-1,84) Cmin a metabolitului 25-Odesacetilrifabutină ↑ 1,22 (0,86-1,74) Cmax a metabolitului 25-Odesacetilrifabutină ↑ 1,29 (0,98-1,68) A fost raportată o creştere nesemnificativă din punct de vedere clinic a clearance-ului aparent al nevirapinei (cu 9%) comparativ cu date farmacocinetice anterioare.

Nu se observă niciun efect semnificativ asupra principalilor parametri farmacocinetici ai rifabutinei şi VIRAMUNE. Rifabutina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor. Cu toate acestea datorită variabilităţii interindividuale mari, unii pacienţi pot prezenta creşteri ale concentraţiilor în cazul expunerii la rifabutină şi pot prezenta un risc crescut de intoxicaţie la rifabutină. Prin urmare, administrarea concomitentă a acestor medicamente trebuie efectuată cu precauţie.

Rifampicină

ASC a rifampicinei ↔ 1,11 (0,96

Nu se recomandă administrarea

 

600 mg o dată pe zi

1,28) Cmin a rifampicinei ND Cmax a rifampicinei ↔ 1,06 (0,911,22) ASC a nevirapinei ↓ 0,42 Cmin a nevirapinei ↓ 0,32 Cmax a nevirapinei ↓ 0,50 comparativ cu datele anterioare.

concomitentă a rifampicinei şi VIRAMUNE (vezi pct. 4.4). Medicii care trebuie să trateze pacienţi infectaţi concomitent şi cu tuberculoză, şi a căror schemă de tratament conţine VIRAMUNE, pot lua în considerare înlocuirea acestuia cu rifabutină.

Antifungice

 

 

Fluconazol 200 mg o dată pe zi

ASC a fluconazolului ↔ 0,94 (0,881,01) Cmin de fluconazol ↔ 0,93 (0,861,01) Cmax de fluconazol ↔ 0,92 (0,850,99) Expunerea la nevirapină: ↑100% în comparaţie cu datele anterioare în care a fost administrată doar nevirapina.

Datorită riscului crescut de expunere la VIRAMUNE, administrarea concomitentă a acestor medicamente trebuie efectuată cu prudenţă, iar pacienţii trebuie monitorizaţi atent .

Itraconazol 200 mg o dată pe zi

ASC a itraconazol-ului ↓ 0,39 Cmin de itraconazol ↓ 0,13 Cmax de itraconazol ↓ 0,62 Nu a apărut o diferenţă semnificativă a parametrilor farmacocinetici ai nevirapinei.

Atunci când aceste două medicamente sunt administrate concomitent, trebuie luată în considerare creşterea dozei de itraconazol.

Ketoconazol 400 mg o dată pe zi

ASC a ketoconazol-ului ↓ 0,28 (0,200,40) Cmin de ketoconazol ND Cmax de ketoconazol ↓ 0,56 (0,420,73) Concentraţiile plasmatice ale nevirapinei: ↑ 1,15-1,28 comparativ cu datele anterioare.

Nu se recomandă administraea concomitentă de ketoconazol şi VIRAMUNE.

ANTIACIDE

 

 

Cimetidină

Cimetidină: nu se observă niciun efect semnificativ asupra parametrilor farmacocinetici ai cimetidinei Cmin a nevirapinei ↑ 1,07

Cimetidina şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

ANTITROMBOTICE

 

 

Warfarină

Interacţiunea între nevirapină şi

Este necesară monitorizarea atentă a

 

 

medicamentul antitrombotic warfarină este complexă, cu potenţial de creştere şi scădere a timpului de coagulare atunci când sunt administrate concomitent.

activităţii anticoagulante.

CONTRACEPTIVE

 

Acetat de medroxiprogesteron depo (DMPA/AMPD) 150 mg la fiecare 3 luni

ASC a AMPD ↔ Cmax a AMPD ↔ Cmin a AMPD ↔ Nevirapină ASC ↑ 1,20 Nevirapină Cmax ↑ 1,20

Administrarea concomitentă de VIRAMUNE nu influenţează efectul de inhibare a ovulaţiei al AMPD. AMPD şi VIRAMUNE pot fi administrate concomitent fără ajustarea dozelor.

Etinil estradiol (EE) 0,035 mg

ASC a EE ↓ 0,80 (0,67-0,97) Cmin de EE ND Cmax de EE ↔ 0,94 (0,79-1,12)

Contraceptivele orale hormonale nu trebuie utilizate ca unică metodă contraceptivă de către femeile care utilizează VIRAMUNE (vezi pct. 4.4). Dozele corespunzătoare de contraceptive hormonale (orale, sau alte forme de administrare) altele decât AMPD în asociere cu VIRAMUNE, nu au fost stabilite din punct de vedere al siguranţei şi eficacităţii.

Noretindronă (NET) 1,0 mg (o dată pe zi)

ASC a NET ↓ 0,81 (0,70-0,93) Cmin a NET ND Cmax a NET ↓ 0,84 (0,73-0,97)

UTILIZAREA STUPEFIANTELOR

 

Doza individuală de metadonă

ASC a metadonei ↓ 0,40 (0,31-0,51) Cmin a metadonei ND Cmax a metadonei ↓ 0,58 (0,50- 0,67)

Pacienţii trataţi cu metadonă, care încep tratamentul cu VIRAMUNE, trebuie monitorizaţi pentru evidenţierea sevrajului, iar doza de metadonă trebuie ajustată corespunzător.

MEDICAMENTE DIN PLANTE MEDICINALE

 

Sunătoare

Concentraţiile plasmatice ale nevirapinei pot scădea dacă se administrează concomitent medicamente din plante medicinale pe bază de sunătoare (Hypericum perforatum). Aceasta se datorează inducţiei enzimelor de metabolizare a medicamentului şi/sau a proteinelor de transport de către sunătoare.

Medicamentele din plante medicinale pe bază de sunătoare nu trebuie administrate concomitent cu VIRAMUNE (vezi pct. 4.3). Dacă un pacient utilizează deja sunătoare, trebuie verificate concentraţiile plasmatice ale nevirapinei şi încărcătura virală posibile şi trebuie întreruptă administrarea de sunătoare. Concentraţiile plasmetice ale nevirapinei pot creşte dacă se întrerupe administrarea de sunătoare. Este posibil să fie necesară ajustarea dozei de VIRAMUNE. Efectul de inducţie enzimatică poate persista cel puţin 2 săptămâni după întreruperea tratamentului cu sunătoare.

 

 

Alte informaţii:

Metaboliţii nevirapinei: Studiile utilizând microzomi din celule hepatice umane au indicat că formarea metaboliţilor hidroxilaţi ai nevirapinei nu a fost afectată de prezenţa dapsonei, rifabutinei, rifampicinei sau trimetoprim/ sulfametoxazolului. Ketoconazolul şi eritromicina inhibă semnificativ formarea metaboliţilor hidroxilaţi ai nevirapinei.

4.6 Fertilitate, sarcina şi alăptarea

Femei aflate în perioada fertilă/ Contracepţia la bărbaţi şi femei

Femeile aflate în perioade fertilă nu trebuie să utilizeze contraceptive orale drept metodă unică/exclusivăde contracepţie, deoarece nevirapina poate scădea concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Sarcina
Datele disponibile în prezent cu privire la femeile gravide nu indică apariţia malformaţiilor sau a toxicităţii feto/neonatale. Până în prezent nu sunt disponibile alte date epidemiologice relevante. În studiile asupra funcţiei de reproducere efectuate la femele gestante de şobolan şi iepure nu s-au observat efecte teratogene (vezi pct.5.3). La gravide nu există studii adecvate şi bine controlate.Se vor lua măsuri de precauţie dacă se va prescrie VIRAMUNE la gravide (vezi pct. 4.4). Deoarece hepatotoxicitatea apare mai frecvent la femeile care au numărul de celule CD4 mai mare de 250 celule/mm3, cu concentraţii plasmatice detectabile de ARN HIV-1 (50 sau mai multe copii/mL), acest lucru trebuie avut în vedere în momentul în care se ia o decizie terapeutică (vezi pct. 4.4). Nu există suficiente dovezi care să ateste căabsenţa riscului crescut de hepatotoxicitate observat la femeile care au mai fost tratate şi care prezintăîncărcătură virală plasmatică nedetectată (mai puţin de 50 copii /ml ale HIV-1) şi numărul de limfocite CD4 mai mare de 250 celule/mm3 se aplicăşi la femeile gravide. Toate studiile randomizate asupra acestei probleme au exclus femeile gravide, acestea fiind slab reprezentate atât în studiile de cohortă cât şi
în metaanalize.

Alăptarea
Nevirapina traversează rapid placenta şi se regăseşte în laptele matern.

Se recomandă ca mamele infectate cu HIV să nu-şi alăpteze sugarii, pentru a evita riscul transmiterii postnatale a HIV şi acele mame să întrerupă alăptarea dacă li se administrează VIRAMUNE.

Fertilitate
În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere s-a observat afectarea fertilităţii la şobolan.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

4.8 Reacţii adverse

a)Sumar al profilului de siguranţă

Reacţiile adverse asociate cu VIRAMUNE cel mai frecvent raportate în timpul tuturor studiilor clinice au fost erupţii cutanate, reacţii alergice, hepatită, valori anormale ale testelor funcţiei hepatice, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, fatigabilitate, febră, cefalee, şi mialgii.

Experienţa după punerea pe piaţă a medicamentului a arătat că cele mai grave reacţii adverse sunt sindromul Stevens-Jonhson şi necroliza epidermică toxică, hepatite grave/insuficienţă hepatică gravăşi erupţie cutanată medicamentoasă cu eozinofilie şi simptome sistemice caracterizate prin erupţie cutanată cu simptome constituţionale cum sunt febră, artralgii, mialgii şi limfadenopatie, plus afectări viscerale, cum sunt hepatită, eozinofilie, granulocitopenie şi disfuncţie renală. Primele 18 săptămâni de tratament constituie o perioadă critică care necesită o monitorizare atentă (vezi punctul 4.4).

b)Sumarul reacţiilor adverse

S-au raportat următoarele reacţii adverse care pot fi datorate administrării de VIRAMUNE. Frecvenţa estimată are la bază cumularea datelor din studiile clinice pentru evenimentele considerate a avea legătură cu tratamentul cu VIRAMUNE.

Reacţiile adverse au fost clasificate, în ceea ce priveşte frecvenţa, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice

Frecvente granulocitopenie* Mai puţin frecvente anemie

* În studiul 1100.1090, din care s-au primit majoritatea reacţiilor adverse (n=28) raportate, pacienţi trataţi cu placebo au prezentat o incidenţă crescută a evenimentelor de granulocitopenie (3,3%), faţă de cei trataţi cu nevirapină (2,5%).

Tulburări ale sistemului imunitar

 

Frecvente

hipersensibilitate (inclusiv reacţii anafilactice angioedem, urticarie)

Mai puţin frecvente

erupţie cutanată medicamentoasă cu eozinofilie şi simptome sistemice**, reacţie

 

anafilactică**

 

 

**Aceste reacţii adverse nu au fost observate la cei 1761 subiecţi expuşi la nevirapină în cadrul studiilor clinice.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente cefalee

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente greaţă, vărsături, durere abdominală, diaree

Tulburări hepatobiliare

Frecvente hepatită [inclusiv hepatotoxicitate severăşi care pune viaţa în pericol (1,4%)]
Mai puţin frecvente icter
Rare hepatită fulminantă (care poate fi letală)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte frecvente erupţii cutanate (13,6%) Mai puţin frecvente sindrom Stevens Johnson / necroliză epidermică toxică (care poate fi letală) (0,1%), angioedem, urticarie

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente mialgie Mai puţin frecvente artralgie

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente pirexie, oboseală

Investigaţii diagnostice

Frecvente valori anormale ale testelor funcţiei hepatice (valori serice crescute ale alaninaminotransferazei, transaminaze crescute, valori serice crescute ale aspartat aminotransferazei, valori serice crescute ale gamma-glutamil transferazei, valori serice crescute ale enzimelor hepatice, hipertransaminemie).

c) Descrierea reacţiilor adverse selectate

Terapia antiretrovirală asociată la pacienţii infectaţi cu HIV a fost asociată cu redistribuirea depozitelor adipoase din organism (lipodistrofie), incluzând pierderea ţesutului adipos subcutanat periferic şi facial, creşterea ţesutului adipos abdominal şi visceral, hipertrofie a sânilor şi acumularea ţesutului adipos dorsocervical (ceafa de bizon).

Terapia antiretrovirală asociată a fost însoţită de anomalii metabolice, cum ar fi hipertrigliceridemie, hipercolesterolemie, rezistenţă la insulină, hiperglicemie şi hiperlactatemie (vezi pct. 4.4).

De asemenea, au fost raportate următoarele evenimente când VIRAMUNE a fost utilizat în asociere cu alţi agenţi antiretrovirali: pancreatită, neuropatie perifericăşi trombocitopenie. Aceste evenimente sunt, de obicei, asociatealţi agenţi antiretrovirali şi poate fi de aşteptat să apară când VIRAMUNE este utilizat în asociere cu alţi agenţi; cu toate acestea, este puţin probabil ca aceste evenimente să se datoreze tratamentului cu VIRAMUNE. Rareori au fost raportate cazuri de insuficienţă hepato - renală.

La pacienţii infectaţi cu HIV, cu imunodeficienţă avansată la iniţierea terapiei asociate antiretrovirale (CART), poate să apară o reacţie inflamatorie la infecţiile asimptomatice sau oportuniste reziduale (vezi pct. 4.4).

Osteonecroză: au fost raportate cazuri de osteonecroză, mai ales la pacienţii cu factori generali de risc dovediţi, boală HIV avansată sau după expunere îndelungată la terapia antiretrovirală combinată (TARC). Frecvenţa acestora nu este cunoscută (vezi pct. 4.4).

Pielea şi ţesuturile subcutanate

Cea mai frecventă reacţie adversă clinică a VIRAMUNE este erupţia cutanată, cea datorată VIRAMUNE apărând la 13,6% dintre pacienţii la care s-au efectuat studii controlate cu regimuri terapeutice asociate.

Tipurile de erupţii cutanate sunt de obicei erupţii cutanate eritematoase maculo-papuloase uşoare până la moderate, cu sau fără prurit, localizate pe trunchi, faţă şi extremităţi. S-a raportat hipersensibilitate (reacţie anafilactică, angioedem şi urticarie). Erupţiile cutanate apar singure sau în contextul erupţiei cutanate medicamentoase cu eozinofilie şi simptome sistemice, caracterizate prin erupţie cutanată cu simptome constituţionale cum sunt febră, artralgii, mialgii şi limfadenopatie plus afectări viscerale cum sunt hepatită, eozinofilie, granulocitopenie şi disfuncţie renală.

Reacţii cutanate severe şi care pun viaţa în pericol au apărut la pacienţii trataţi cu VIRAMUNE, incluzând cazuri de sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET). S-au raportat cazuri letale de NET, SSJ şi erupţie cutanată medicamentoasă cu eozinofilie şi simptome sistemice. Majoritatea formelor severe de erupţii cutanate au apărut în primele 6 săptămâni de tratament şi unele au necesitat spitalizare, iar un pacient a necesitat intervenţie chirurgicală (vezi pct.4.4).

Ficat şi căi biliare

Cele mai frecvente anomalii ale testelor de laborator observate sunt creşterile valorilor testelor funcţiei hepatice (TFH), incluzând ALAT, ASAT, GGT, bilirubina totalăşi fosfataza alcalină. Creşterile asimptomatice ale nivelelor GGT sunt cele mai frecvente. S-au raportat cazuri de icter. La pacienţii trataţi cu VIRAMUNE au fost raportate cazuri de hepatită (hepatotoxicitate severăşi care a pus în pericol viaţa, incluzând cazuri letale de hepatită fulminantă). Într-un studiu clinic amplu, riscul unui eveniment hepatic grav printre 1121 pacienţi trataţi cu VIRAMUNE pentru o durată medie de tratament mai mult de un an a fost 1,2% (faţă de 0,6% în grupul placebo). Cel mai bun semn care anunţă un eveniment hepatic grav, au fost reprezentate de valorile crescute ale testelor funcţiei hepatice comparativ cu valorile inţiale. Primele 18 săptămâni de tratament constituie o perioadă critică care necesită o monitorizare atentă (vezi pct. 4.4).

d) Copii şi adolescenţi

Bazându-se pe experienţa clinică la 361 copii şi adolescenţi, în majoritate trataţi cu tratament asociat cu YDV sau/şi ddI, cele mai frecvente evenimente adverse legate de VIRAMUNE raportate au fost similare cu cele observate la adulţi. Granulocitopenia a fost mai frecvent observată la copii. În cadrul unui studiu clinic deschis (ACTG 180) granulocitopenia, apărută ca interacţiune medicamentoasă, a apărut la 5/37 (13,5%) dintre pacienţi. În ACTG 245, un studiu placebo, dublu-orb controlat, frecvenţa cazurilor de granulocitoză gravă, ca interacţiune medicamentoasă a fost de 5/305 (1,6%). La acest grup populaţional s-au raportat cazuri izolate de sindrom Stevens-Johnson sau un sindrom de tranziţie Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică.

4.9 Supradozaj

Nu se cunoaşte antidotul pentru supradozajul cu VIRAMUNE. S-au raportat cazuri de supradozaj cu VIRAMUNE la doze cuprinse între 800 – 6000 mg pe zi, pentru o perioadă de până la 15 zile. Pacienţii au prezentat edem, eritem nodos, oboseală, febră, cefalee, insomnie, greaţă, infiltrate pulmonare, erupţii cutanate, vertij, vărsături, creşterea valorilor transaminazelor şi scăderea greutăţii. Toate aceste efecte se ameliorează în momentul în care se întrerupe tratamentul cu VIRAMUNE.

Copii şi adolescenţi

A fost raportat un caz de suprodozaj accidental masiv în cazul unui nou născut. Doza ingerată a fost de 40 ori doza recomandată de 2 mg/kg şi zi. Au fost observate neutropenie uşoară, izolatăşi hiperlactatemie, care au dispărut spontan în interval de o săptămână fără complicaţii clinice. Un an mai târziu dezvoltarea copilului a rămas normală

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: INNRT (Inhibitori non-nucleozidici ai revers transcriptazei) Cod ATC: J05A G01

Mecanism de acţiune Nevirapina este un INNRT al HIV-1. Nevirapina este un inhibitor necompetitiv al HIV-1 revers transcriptazei, dar nu are un efect inhibitor semnificativ din punct de vedere biologic asupra HIV-2 revers transcriptazei sau aupra ADN polimerazelor eucariote α, β, γ, sau δ.

Activitatea antivirală in vitro:

Nevirapina are o valoare mediană CI50 (concentraţie inhibitorie 50) de 63 nM comparativ cu o varietate de izolate HIV-1 de grup M, de subtipurile A, B, C, D, F, G şi H şi formele circulante recombinate (CRF), CRF01 AE, CRF02_AG şi CRF12_BF replicate pe celule renale 293 embrionare umane. Într-o varietate de 2923 izolate clinic HIV-1, între care predomină subtipul B, valoarea mediană CI50 a fost 90nM. Valori similare CI50 au fost obţinute când a fost măsurată activitatea antivirală a nevirapinei pe celule mononucleare din sânge periferic, macrofage derivate din monocite sau linii celulare limfoblastice. Nevirapina nu are activitate antivirală in vitro faţă de izolatele HIV-1 din grupul O sau faţă de izolatele HIV-2.

Nevirapina în asociere cu efavirenz prezintă o puternică activitate antagonistă anti-HIV-1 in vitro (vezi pct. 4.5) şi a potenţat antagonismul inhibitorului de protează ritonavir sau a inhibitorului de fuziune efuvirtidă. Nevirapina în asociere cu inhibitorii de protează amprenavir, atazanavir, indinavir, lopinavir, nelfinavir, saquinavirşi tipranavir, şi cu INRT abacavir, didanozidă, emtricitabină, lamivudină, stavudină, tenofovir şi zidovudină, potenţează activitatea sinergică anti HIV-1. Activitatea anti-HIV-1 a nevirapinei a fost antagonizată in vitro de medicamentul anti-VHB adefovir şi de medicamentul anti-VHC ribavirin.

Rezistenţă

În culturi de celule,izolatele HIV-1 prezintă o sensibilitate scăzută (de 100 - la 250 ori) la nevirapină. Analize genotipice au demonstrat existenţa mutaţiilor Y181C şi/sau V106A ale genei RT a HIV-1 în funcţie de tulpina virusului şi de linia de celule utilizată. Timpul de apariţie al rezistenţei la nevirapină în culturile de celule nu a fost modificat atunci când nevirapina a fost utilizată împreună cu alţi câţiva INNRT.

Modificările fenotipice şi genotipice ale izolatelor HIV-1 provenite de la pacienţi netrataţi anterior, care au primit fie nevirapină (n=24) fie nevirapinăşi ZDV (n=14) au fost examinate în studii clinice de fază I/II timp de 1 până la ≥12 săptămâni. După 1 săptămână de monoterapie cu nevirapină, izolatele de la 3/3 pacienţi au demonstrat o scădere a sensibilităţii la nevirapină în culturile de celule. Una sau mai multe mutaţii în gena RT, ce au rezultat din substituirea de aminoacizi K103N, V106A, V108I, Y181C, Y188C şi G190A, au fost detectate în izolatele HIV-1 provenind de la anumiţi pacienţi la sfârşitul celei de-a 2 săptămâni de la începerea tratamentului. După săptămâna a 8-a de monoterapie cu nevirapină, 100% dintre pacienţii testaţi (n=24) au prezentat izolate HIV-1 cu o scădere de > 100 ori a sensibilităţii la nevirapină în culturile de celule comparativ cu valorile iniţiale şi au prezentat una sau mai multe mutaţii ale genei RT asociate cu rezistenţa la nevirarapină. Nouăsprezece dintre aceşti pacienţi (80%) au prezentat tulpini izolate cu substituţii Y181C, indiferent de doză. Analizele genotipice pe tulpinile izolate de la pacienţii netrataţi anterior cu medicamente antiretrovirale şi care au prezentat eşec virologic (n=71) după ce li s-a administrat nevirapină o dată pe zi (n=25) sau de două ori pe zi (n=46) în asociere cu lamivudinăşi stavudină timp de 48 săptămâni, au arătat că tulpinile izolate de la 8/25 pacienţi şi respectiv 23/46 pacienţi, au avut una sau mai multe dintre următoarele substituţii asociate cu rezistenţă la INNRT: Y181C, K101E, G190A/S, K103N, V106A/M, V108I, Y188C/L, A98G, F227L şi M230L.

Rezistenţă încrucişată In vitro s-a observat apariţia rapidă a tulpinilor de HIV care prezintă rezistenţă încrucişată la INNRT. După eşecul virologic la nevirapină, este de aşteptat apariţia rezistenţei încrucişate la delavirdinăşi efavirenz. În funcţie de rezultatele testelor de rezistenţă poate fi administrat ulterior un tratament care să conţină etravirină. Rezistenţă încrucişată între nevirapinăşi alţi inhibitori de protează HIV, inhibitori de integrază HIV sau inhibitori de intrare HIV este puţin probabilă deoarece enzimele ţintă implicate sunt diferite. În mod similar, potenţialul unei rezistenţe încrucişate între nevirapinăşi INRT este redus deoarece moleculele au diferite locuri de legare de revers transcriptază..

Rezultate clinice

VIRAMUNE a fost evaluat atât la pacienţii netrataţi anterior, cât şi la pacienţii trataţi anterior.

Studii la pacienţi netrataţi anterior

Studiul 2NN

Studiul dublu 2NN a fost un studiu randomizat, deschis, multicentric, prospectiv, care a comparat două medicamente INNRT VIRAMUNE şi efavirenz, administrate individual şi simultan. 1216 pacienţi netrataţi anterior antiretroviral, cu ARN HIV-1 plasmatic iniţial > 5000 copii/ml au fost înrolaţi pentru administrarea VIRAMUNE 400 mg o dată pe zi, Viramune 200 mg de două ori pe zi, efavirenz 600 mg o dată pe zi sau VIRAMUNE (400 mg) şi efavirenz (800 mg) o dată pe zi, plus stavudinăşi lamivudină timp de 48 săptămâni. Criteriul final principal, eşecul terapeutic, a fost definit ca mai puţin de o scădere de 1 log10 a ARN HIV-1 plasmatic în primele 12 săptămâni sau două măsurători consecutive a peste 50 copii/ml începând din săptămâna a 24-a sau evoluţia afecţiunii (Centre noi pentru Controlul şi Prevenţia Afecţiunii de gradul C sau deces) sau modificarea tratamentului stabilit. Vârsta medie a fost de 34 ani şi circa 64% din pacienţi au fost bărbaţi, numărul mediu al de limfocite CD4 a fost 170 şi 190 celule pe mm3 în grupul tratat cu VIRAMUNE de două ori pe zi şi, respectiv, în grupul tratat cu efavirenz. Nu au existat diferenţe semnificative între caracteristicile demografice şi iniţiale ale grupurilor de tratament.

Compararea eficacităţii primare predeterminate a fost efectuată între grupul tratat cu VIRAMUNE de două ori pe zi şi grupul tratat cu efavirenz. Detalii ale comparaţiei eficacităţii primare sunt date în tabelul 1.

Tabelul 1: Numărul de pacienţi cu eşec terapeutic, componente ale eşecului terapeutic şi număr de pacienţi cu concentraţii plasmatice de ARN-HIV < 50 c/ml, la săptămâna a 48-a (Analiză a Intenţiei

 

 

De Tratament (ITT)).

VIRAMUNE

Efavirenz

200 mg de două ori pe

600 mg o dată pe zi

zi

(n = 400)

(n = 387)

 

Eşec terapeutic în sau înainte de săptămâna a 48-a, % (IÎ 95%)

43,7% (38,7-48,8)

37,8% (33,0-42,7)

Componentele eşecului (%)

 

 

Virologic

18,9%

15,3%

Progresie

2,8%

2,5%

Schimbarea tratamentului

22,0%

20,0%

Schimbare permanentă a INNRT (n) Întrerupere temporară a INNRT (n)

61 13

51 8

Medicamente antiretrovirale suplimentare (n)

1

1

Schimbări de INNRTI nepermise (n)

1

1

TAR* care nu a fost iniţiată (n)

9

19

Concentraţii plasmatice de ARN HIV-1 <50 c/mL la 48 săptămâni, %(IÎ 95%)

65,4% (60,4-70,1)

70,0% (65,2-74,5)

 

* TAR = terapie antiretrovirală

În general, deşi eşecul terapeutic a fost numeric mai scăzut la grupul tratat cu efavirenz faţă de grupul tratat numai cu nevirapină, concluziile acestui studiu nu prezintă nicio evidenţă a faptului că efavirenz este superior faţă de nevirapina administrată de două ori pe zi în termeni de eşec terapeutic. Cu toate acestea, echivalenţa în limite de 10% ale acestor grupe de tratament nu a fost evidenţiată deşi studiul a fost conceput adecvat pentru o astfel de analiză. Tratamentul cu nevirapină administrată de două ori pe zi şi tratamentul cu efavirenz nu au fost semnificativ diferite (p= 0,091) în termeni de eficacitate, măsurată prin incidenţa eşecului terapeutic. De asemenea, nicio diferenţă semnificativă nu a fost observată între grupul tratat cu VIRAMUNE de două ori pe zi şi grupul tratat cu efavirenz, în ceea ce priveşte oricare dintre componentele eşecului terapeutic, inclusiv eşecul virologic.

Administrarea concomitentă de nevirapină (400 mg) cu efavirenz (800 mg) a fost asociată cu cea mai mare frecvenţă de apariţie a reacţiilor adverse şi cu cea mai mare rată de eşec terapeutic (53,1%). Deoarece tratamentul cu nevirapină asociată cu efavirenz nu a avut eficacitate sporităşi a determinat mai multe reacţii adverse decât fiecare medicament luat separat, acest tratament nu este recomandat.

Douăzeci la sută dintre pacienţii trataţi cu nevirapină de două ori pe zi şi 18% dintre pacienţii trataţi cu efavirenz au suferit cel puţin o reacţie adversă de gradul 3 sau 4. Hepatita clinică raportată ca reacţie adversă clinică a apărut la 10 (2,6%) şi 2 (0,5%) pacienţi din grupurile tratate cu nevirapină de două ori pe zi, respectiv cu efavirenz. Proporţia pacienţilor care au prezentat cel puţin o reacţie de gradul 3 sau 4 asociată cu hepatotoxicitate determinată prin analize de laborator a fost de 8,3% pentru nevirapină administrată de două ori pe zi şi 4,5 % pentru efavirenz. Dintre pacienţii care au prezentat reacţii de gradul 3 sau 4 asociate cu hepatotoxicitate determinată prin analize de laborator, proporţia pacienţilor suprainfectaţi cu virusul hepatitei B sau C a fost de 6,7% şi 20,0% în grupul tratat cu nevirapină de două ori pe zi, respectiv 5,6% şi 11,1% în grupul tratat cu efavirenz.

Studiul de urmărire pe trei ani 2NN

Acesta este un studiu retrospectiv, multicentric, care compară eficacitatea antivirală după 3 ani de tratament cu VIRAMUNE şi efavirenz în combinaţie cu stavudinăşi lamivudină, la pacienţi care au participat la studiul 2NN din săptămâna 49 până în săptămâna 144. Pacienţi care au participat la studiul 2NN şi care încă erau monitorizaţi activ în săptămâna 48, când studiul a fost închis, şi erau încă sub tratament la clinica unde se desfăşoară studiul, au fost rugaţi să participe la acest studiu. Criteriile finale principale (procentul pacienţilor cu eşec terapeutic) şi criteriile finale secundare ale studiului, precum şi schema terapeutică principală au fost similare studiului iniţial 2NN.

Tabelul 2 prezintă principalele rezultate ale eficacităţii acestui studiu.

Tabelul 2: Numărul de pacienţi cu eşec terapeutic,detaliile eşecului terapeutic şi numărul de pacienţi cu concentraţii plasmatice de ARN-HIV < 400 copii/ml, între săptămâna 49 şi săptămâna 144 (analiza ITT).

 

 

VIRAMUNE

Efavirenz

200 mg de două ori pe

600 mg o dată

zi

pe zi (n=223)

(n=224)

 

Eşec terapeutic (%)

35,7

35,0

Eşec virologic (>400 c/ml) (%)

5,8

4,9

pVL <400 c/ml la săptămâna 144 (%)

87,2

87,4

creştere CD4 (celule/mm3)

+135

+130

Evoluţia afecţiunii/deces (%)

5,8

6,3

 

 

Un răspuns durabil referitor la VIRAMUNE pentru cel puţin trei ani a fost dovedit în acest studiu. Cu privire la eşecul therapeutic, a fost demonstrată o echivalenţă cu o marjă de 10% între VIRAMUNE 200 mg de două ori pe zi şi efavirenz. Ambele, criteriilele finale principale (p = 0,92) şi criteriile finale secundare au arătat că nu există diferenţe semnificative din punct de vedere statistic între efavirenz şi VIRAMUNE 200 mg de două ori pe zi.

Studii la pacienţi trataţi anterior

Studiul NEFA

Studiul NEFA este un studiu controlat, prospectiv, randomizat, care evaluează opţiunile terapeutice la pacienţii cu încărcătură virală nedetectabilă, la care schema de tratament pe bază de inhibitori de protează (IP), a fost schimbată cu VIRAMUNE, efavirenz sau abacavir. Studiul a evaluat 460 pacienţi adulţi cu concentraţii plasmatice de ARN-HIV-1 mai mici de 200 c/ml cel puţin în ultimele şase luni, şi trataţi cu doi inhibitori nucleozidici de reverstranscriptazăşi cel puţin un IP, şi care au fost randomizaţi pentru schimbarea IP cu VIRAMUNE (155 pacienţi), efavirenz (156) sau abacavir (149). Criteriile finale principale au fost deces, evoluţia afecţiunii spre sindromul imunodeficienţei dobândite sau o creştere a concentraţiilor plasmatice de ARN HIV-1 la 200 copii/ml sau peste această valoare. Principalele date referitoare la criteriile finale principale sunt prezentate în tabelul 3.

Tabelul 3: Rezultatul tratamentului pe 12 luni după ce terapia cu IP a fost schimbată

 

 

VIRAMUNE

Efavirenz

Abacavir

(n=155)

(n=156)

(n=149)

Număr de pacienţi

 

Deces

1

2

1

Evoluţie spre SIDA

0

0

2

 

 

Eşec virologic 14 7 16 În timpul administrării medicaţiei de studiu 8 5 16 După schimbarea medicaţiei de studiu 6 2 0

 

 

Încetarea urmăririi

3

6

8

Schimbarea medicaţiei de studiu fără eşec virologic

20

29

9

Răspuns; medicaţia de studiu este încă administrată după 12 luni

117

112

113

 

 

La 12 luni, estimările Kaplan-Meier referitoare la probabilitatea de a atinge criteriile finale principale au fost de 10% în grupul tratat cu VIRAMUNE, 6% în grupul tratat cu efavirenz şi de 13% în grupul tratat cu abacavir (p=0,10 conform unei analize a intenţiei de tratament).

Incidenţa totală a reacţiilor adverse a fost semnificativ mai mică (61 pacienţi, sau 41%) în cadrul grupului tratat cu abacavir decât în grupul tratat cu nevirapină (83 pacienţi, sau 54%) sau cu efavirenz (89 pacienţi, sau 57%). Un număr semnificativ de mic de pacienţi din grupul tratat cu abacavir (9 pacienţi, sau 6%) au înterupt medicaţia în cadrul studiului din cauza reacţiilor adverse, comparativ cu cei din grupul tratat cu nevirapină (26 pacienţi, sau 17%) sau efavirenz (27 pacienţi, sau 17%) (vezi tabelul de mai jos).

 

 

Număr de pacienţi care au prezentat una sau mai multe reacţii adverse*

 

Reacţii adverse

Nevirapină (N=155)

Efavirenz (N=156)

Abacavir (N=149)

 

 

Orice reacţie adversă

Reacţie adversă de grad 3 sau 4

Reacţie adversă care a dus la întrerupe rea tratament ului

Orice reacţie adversă

Reacţie adversă de grad 3 sau 4

Reacţie adversă care a dus la întrerupe rea tratament ului

Orice reacţie adversă

Reacţie adversă de grad 3 sau 4

Reacţie adversă care a dus la întrerupe rea tratament ului

 

Număr de pacienţi (procent)

Clinice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

- Neuropsihice

11

6

6

48

22

19

14

1

0

- Cutanate

20

13

12

11

3

3

7

0

0

- Gastrointestinale

6

2

0

8

4

4

12

2

1

- Sistemice**

7

1

1

5

2

0

10

8

8

- Altele

25

8

1

11

5

1

12

3

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teste de laborator

 

 

 

 

 

 

 

 

 

- Valori crescute ale aminotransferazel or

12

6

4

4

1

0

5

1

0

- Hiperglicemie

2

2

2

2

2

0

1

1

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

83 (54)***

38

26 (17)****

89 (57)***

39

27 (17)****

61 (41)***

16

9 (6)****

 

 

* O reacţie adversă de gradul 3 a fost definită ca severă, iar o reacţie adversă de gradul 4 pune viaţa pacientului în pericol ** Reacţiile adverse sistemice includ reacţii de hipersensibilitate *** p=0,02 pe test chi-pătrat **** p=0,01 pe test chi-pătrat

Transmiterea perinatală

Studiul HIVNET 012 efectuat în Kampala (Uganda) a evaluat eficacitatea VIRAMUNE în prevenirea transmiterii verticale a infecţiei cu HIV-1. Pe durata acestor studii, mamele au primit doar medicaţia antiretrovirală din studiu. Cuplurile mamă-copil au fost tratate oral cu VIRAMUNE, prin randomizare (mama: 200 mg nevirapină la începutul travaliului; copil: 2 mg/kg în primele 72 de ore de la naştere) sau un regim ultra - scurt oral cu zidovudină (mama: 600 mg la începutul travaliului şi 300 mg din 3 în 3 ore până la naştere; copil: 4 mg/kg oral, de 2 ori pe zi, în primele 7 zile după naştere). Ratele cumulative ale infecţiei HIV-1 la copil la 14-16 săptămâni au fost 13,1% (n = 310) în grupul VIRAMUNE, comparativ cu 25,1% (n = 308) in grupul cu zidovudină în regim ultra – scurt (p = 0,00063).

Într-un studiu în care copiii mamelor infectate cu HIV au fost trataţi fie cu placebo fie cu nevirapină în doză unică, 30 de copii infectaţi cu HIV (15 copii au fost trataţi cu placebo şi 15 copii au fost trataţi cu nevirapină) au fost trataţi ulterior cu nevirapină în asociere cu alte medicamente antiretrovirale. Eşecul virologic după 6 luni de tratament cu nevirapină în asociere cu alte medicamente antiretrovirale a fost semnificativ mai mare la copiii care au primit anterior o sigură doză de nevirapină (10 din 15) comparativ cu copiii care au fost trataţi cu placebo (1 din 15). Acest lucru arată că la copiii care au primit anterior o singură doză de nevirapină pentru prevenirea transmiterii HIV -1 de la mamă la copil, eficacitatea VIRAMUNE ca parte a terapiei combinate pe care o primesc copiii pentru propria lor sănătate, poate fi diminuată.

Într-un studiu în care femeile care au fost tratate cu nevirapină în doză unică pentru prevenirea transmiterii HIV-1 de la mamă la copil au fost tratate cu VIRAMUNE în asociere cu alte medicamente antiretrovirale , pentru propria lor sănătate, 29 din 123 sau 24% au manifestat eşec virologic şi cinci (38%) din 13 femei HIV-1-rezistente la nevirapină au manifestat eşec virologic. Acest lucru arată că, la femeile tratate anterior doar cu nevirapină în doză unică pentru prevenirea transmiterii HIV-1 de la mamă la copil, eficacitatea VIRAMUNE ca parte a terapiei combinate poate fi scăzută.

Un studiu clinic orb, randomizat, (PACTG 316) la femei gravide aflate în tratament antiretroviral, nu a demonstrat o reducere suplimentară a transmiterii verticale a HIV-1 când mama şi copilul au fost trataţi cu

o singură doză de VIRAMUNE în timpul travaliului şi respectiv după naştere. Procentele de transmitere a HIV-1 au fost scăzute similar în ambele grupuri (1,3% în grupul tratat cu VIRAMUNE, 1,4% în grupul la care s-a administrat placebo). Transmiterea verticală nu a scăzut nici la femei cu nivel ARN HIV-1 sub limita cuantificării, nici la cele cu nivel ARN HIV-1 peste limita cuantificării înaintea naşterii. Din cele 95 femei cărora li s-a administrat VIRAMUNE intrapartum, 15% au dezvoltat mutaţii rezistente la nevirapine la 6 săptămâni după naştere.

Până în prezent, relevanţa clinică a acestor date la populaţiile din Europa nu a fost stabilită. În plus, în cazul în care se utilizează VIRAMUNE în doză unică pentru prevenirea transmiterii verticale a infecţiei cu HIV-1, riscul de hepatotoxicitate la mamăşi la copil nu poate fi exclus.

Copii şi adolescenţi

Rezultatele analizei studiului clinic de 48 săptămâni din Africa de Sud BI 1100.1368 confirmă că dozele de nevirapină de 4/7 mg/kg şi 150 mg/m2 administrate la grupurile de copii şi adolescenţi netrataţi anterior au fost bine tolerate şi eficace. În ambele grupuri de tratament, s-a observat o îmbunătăţire marcată a procentului de celule CD4+ după 48 de săptămâni. De asemenea, ambele scheme terapeutice au fost eficace în reducerea încărcăturii virale. În acest studiu de 48 săptămâni nu s-au observat date de siguranţă neaşteptate la nici unul dintre grupurile de tratament studiate.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

S-a demonstrat că VIRAMUNE comprimate şi suspensie orală sunt comparabile ca biodisponibilitate şi pot fi administrate una în locul celeilalte la doze până la 200 mg.

Absorbţie: Nevirapina este rapid absorbită (>90%) după administrare orală la voluntari sănătoşi şi la adulţi infectaţi cu HIV-1. Biodisponibilitatea absolută la 12 adulţi sănătoşi după administrarea unei doze unice a fost de 93 ± 9% (media SD) pentru un comprimat de 50 mg şi de 91 ± 8% pentru soluţia orală. Concentraţiile plasmatice maxime ale nevirapinei de 2 ± 0,4 µg/ml (7,5 µM) s-a atins după 4 ore de la administrarea unei doze unice de 200 mg. După administrarea de doze multiple, concentraţiile maxime ale nevirapinei par să crească liniar la doze între 200 – 400 mg/zi. Datele raportate în literatură de la 20 pacienţi infectaţi HIV arată la starea de echilibru Cmax de 5,74 µg/ml (5,00-7,44) şi Cmin de 3,73 µg/ml (3,20-5,08) şi ASC de 109,0 h*µg/ml (96,0- 143,5) la pacienţi care utilizează 200 mg nevirapină de 2 ori pe zi. Alte date publicate susţin aceste concluzii. Eficacitatea pe termen lung este mai probabilă la pacienţi ale căror concentraţii ale nevirapinei depăşesc 3,5 µg/ml.

Distribuţie: Nevirapina este lipofilăşi este în principal neionizată la pH-ul fiziologic. După administrarea intravenoasă la adulţi sănătoşi, volumul aparent de distribuţie (Vdss) al nevirapinei a fost de 1,21 ± 0,09 l/kg sugerând că nevirapina este distribuită larg în organismul uman. Nevirapina traversează rapid placenta şi este găsită în lapte. Nevirapina la concentraţii plasmatice cuprinse între 1 – 10 µg/ml se leagă în proporţie de aproximativ 60% de proteinele plasmatice. Concentraţia nevirapinei în lichidul cefalorahidian la om (n = 6) a fost de 45% (± 5%) din concentraţia plasmatică; acest procent este aproximativ egal cu fracţiunea nelegată de proteinele plasmatice.

Biotransformare şi eliminare: Studiile in vivo efectuate la om şi studiile in vitro efectuate pe microzomi hepatici umani au demonstrat că nevirapina este biotransformată masiv pe calea citocromului P450, în câţiva metaboliţi hidroxilaţi. Studiile in vitro pe microzomi hepatici umani sugerează că metabolizarea oxidativă a nevirapinei este mediată în principal de izoenzimele citocromului P450 din grupa CYP3A deşi alte izoenzime pot avea un rol secundar. Într-un studiu de masă echilibru/excreţie la 8 voluntari sănătoşi, de sex masculin cărora li s-a administrat doza de nevirapină de 200 mg de 2 ori pe zi până la starea de echilibru, urmată de o doză unică de 50 mg de 14C – nevirapină, aproximativ 91,4 ± 10,5 % din doza marcată radioactiv a fost recuperată, calea urinară (81,3 ± 11,1 %) reprezentînd principala cale de excreţie comparativ cu materiile fecale (10,1 ± 1,5%). Mai mult de 80% din radioactivitatea din urină a fost determinată de glucuronoconjugaţii metaboliţilor hidroxilaţi. Astfel, calea de metabolizare prin intermediul citocromului P450, glucuronoconjugarea şi excreţia urinară a metaboliţilor glucuronoconjugaţi, reprezintă principala cale de biotransformare şi de eliminare a nevirapinei la om. Numai o mică fracţiune (< 5%) din radioactivitatea urinară (reprezentând < 3 % din doza totală) a fost formată din substanţa iniţială; prin urmare, excreţia renală joacă un rol minor în eliminarea substanţei iniţiale.

Nevirapina a dovedit acţiune inductoare a enzimelor hepatice ale citocromului P450. Farmacocinetica autoinducţiei se caracterizează printr-o creştere de aproximativ 1,5-2 ori a clearance-ului oral aparent al nevirapinei, dacă tratamentul continuă de la o singură doză pe zi la 200-400 mg/zi pentru 2-4 săptămâni.De asemenea, autoinducţia poate determina o scădere corespunzătoare a timpului de înjumătăţireplasmatic terminal de la aproximativ 45 ore (doză unică) la aproxinmativ 25-30 ore după administrarea repetată de doze de 200-400 mg/zi.

Grupe de populaţii speciale:
Disfuncţia renală: Farmacocinetica nevirapinei administrată în doză unică s-a comparat la 23 subiecţi cu disfuncţie renală uşoară (50 ≤ CLcr < 80 ml/min), moderată (30 ≤ CLcr < 50 ml/min) sau severă (CLcr < 30 ml/min), insuficienţa renală sau boală renală în ultim stadiu (ESRD) necesitând dializăşi 8 subiecţi cu funcţie renală normală (CLcr > 80 ml/min). Insuficienţa renală (uşoară, moderată sau severă) nu a determinat modificări semnificative ale farmacocineticii nevirapinei. Totuşi, subiecţii cu ESRD necesitînd dializă au prezentat o reducere de 43,5% a ASC a nevirapinei după o perioadă de expunere de o săptămână. De asemenea, au fost determinate acumulări de hidroxi-metaboliţi ai nevirapinei în plasmă. Aceste rezultate sugerează că suplimentarea tratamentului cu VIRAMUNE cu 200 mg în plus după fiecare dializă ar ajuta la compensarea efectelor dializei asupra clearance-ului nevirapinei. Altfel, pacienţi cu CLcr ≥ 20 ml/min nu necesită o ajustare a dozei de VIRAMUNE.

Disfuncţie hepatică: A fost efectuat un studiu la starea de echilibru pentru a măsura insuficienţa hepatică, prin compararea a 46 pacienţi cu fibroză hepatică
uşoară (n=17: scor Ishak 1-2),
moderată (n=20: scor Ishak 3-4)
sau gravă (n=9: scor Ishak 5-6, Child-Pugh A în 8 pct., nu se aplică pentru scorul Child-Pugh 1).

Pacienţilor din studiu li s-a administrat tratament antiretroviral conţinând Viramune 200 mg de două ori pe zi, cu cel puţin 6 săptămâni înainte de testarea farmacocinetică, cu o durată medie a tratamentului de 3,4 ani. În acest studiu, nu au apărut modificări în ceea ce priveşte profilul farmacocinetic după doze repetate al nevirapinei şi al celor cinci metaboliţi oxidativi.

Cu toate acestea, aproximativ 15% dintre aceşti pacienţi cu fibroză hepatică au concentraţiile minime ale nevirapinei peste 9000 ng/ml (de 2 ori mai mare decât media uzuală a concentraţiei minime). Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie monitorizaţi cu atenţie, în vederea evidenţierii toxicităţii induse de medicament.

Într-un studiu farmacocinetic cu o doză unică de 200 mg nevirapină la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoarăşi moderată (Child-Pugh A, n=6; Child-Pugh B, n=4), o creştere semnificativă a ASC a nevirapinei a fost observată la un pacient Child-Pugh B cu ascită, ceea ce sugerează că pacienţii cu agravare a funcţiei hepatice şi ascită pot prezenta risc de acumulare a nevirapinei în circulaţia sistemică. Deoarece nevirapina îşi induce propriul metabolism la doze repetate, studiul cu o doză unică poate să nu reflecteze impactul insuficienţei hepatice asupra farmacocineticii după doze repetate (vezi pct. 4.4).

În studiul multinaţional 2NN, grupul populaţional farmacocinetic din substudiul de 1077 pacienţi a fost format incluzând 391 femei. Pacienţii femei au avut un clearance al nevirapinei mai mic cu 13,8% decât pacienţii bărbaţi. Acestă diferenţă nu este considerantă relevantă din punct de vedere clinic.Deoarece nici greutatea corporalăşi nici indicele de masă corporală (IMC) nu au influenţat clearance-ul nevirapinei, efectul asupra sexului nu poate fi explicat prin dimensiunea corporală. Farmacocinetica nevirapinei la adulţii infectaţi cu HIV-1 nu pare să se modifice cu vârsta (interval 19-68 ani) sau rasa (negri, hispanici sau caucazieni). VIRAMUNE nu a fost evaluat în mod deosebit la pacienţii peste 65 ani.

Copii şi adolescenţi

Datele privind parametrii farmacocinetici ai nevirapinei au provenit din două surse majore: un studiu clinic de 48 săptămâni la copii şi adolescenţi din Africa de Sud (BI 1100.1368) incluzând 123 pacienţi HIV-1 pozitivi, netrataţi anterior, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 16 ani; şi o analiză consolidată a protocoalelor din cinci grupuri de studii clinice SIDA la copii şi adolescenţi (GSCSCA) incluzând 495 pacienţi cu vârste între 14 zile şi 19 ani.

Datele de farmacocinetică de la 33 pacienţi (vârsta medie între 0,77 – 13,7 ani) dintr-un grup intensiv de selecţie demonstrează că clearance-ul nevirapinei creşte o dată cu creşterea vârstei, în concordanţă cu creşterea suprafeţei corporale. Administrarea dozei de 150 mg/m2 de două ori pe zi (după perioada de iniţiere de două săptămâni cu 150 mg/m2 pe zi) produce o medie geometrică sau media concentraţiilor minime de nevirapină între 4 – 6 µg/ml (ca rezultat al datelor de la pacienţii adulţi). În plus, concentraţiile minime ale nevirapinei determinate prin cele două metode au fost comparabile.

Analiza consolidată a protocoalelor 245, 356, 366, 377 şi 403 ale grupurilor de studii clinice SIDA la copii şi adolescenţi (GSCSCA) permit evaluarea copiilor cu vârstă mai mică de 3 luni (n=17) înrolaţi în aceste studii GSCSCA. Concentraţiile plasmatice ale nevirapinei s-au încadrat în intervalul valorilor observate la adulţi şi la restul populaţiei formate din copii şi adolescenţi, dar variabilitatea interindividuală a fost mai mare, în special la grupul de vârstă de două luni.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele preclinice nu au evidenţiat riscuri deosebite la om, altele decât cele observate în cadrul studiilor clinice bazate pe studiile convenţionale de siguranţă, farmacologie, toxicitate dupa doze repetate şi genotoxicitate. În studiile de carcinogenitate, nevirapina a indus tumori hepatice la şobolan şi şoarece. Aceste constatări sunt cel mai probabil legate de faptul că nevirapina este un puternic inductor al enzimelor hepatice şi nu, datorită unui mod de acţiune genotoxic.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Carbomer
Para-hidroxibenzoat de metil (E218)
Para-hidroxibenzoat de propil (E216)
Sorbitol
Zahăr
Polisorbat 80
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Apă purificată.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani
Medicamentul trebuie utilizat în decurs de 6 luni de la deschiderea flaconului.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Flacon alb din polietilenă de înaltă densitate (HDPE), cu sistem de închidere securizat pentru copii din două piese (capac exterior din propilenă de înaltă densitate, capacul interior din polipropilenă naturală) cu garnitură din spumă de polipropilenă de joasă densitate (LDPE). Fiecare flacon conţine 240 ml suspensie orală.

Seringă de dozare de 5 ml din polipropilenă transparentă cu piston din cauciuc siliconic.

Dispozitiv de adaptare a seringii la flacon din polipropilenă transparentă de joasă densitate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Instrucţiuni de manipulare:
Volumul care conţine doza necesară trebuie măsurat utilizând seringa şi dispozitivul de adaptare, aşa cumeste descris în paşii 1-5 de mai jos. Volumul maxim care poate fi măsurat cu seringa este 5 ml şi prin urmare, pentru a doza volume mai mari de 5 ml, trebuie repetaţi paşii 3-5.

Se agită uşor flaconul

Se potriveşte/fixează dispozitivul de adaptare (prin presare mai întâi şi apoi prin înşurubare) la gâtul deschis al flaconului

Se fixează seringa în dispozitivul de adaptare

Se răstoarnă flaconul

Se extrage volumul necesar

Flaconul poate fi păstrat închis cu capacul flexibil al dispozitivului de adaptare. VIRAMUNE suspensie orală trebuie utilizat în 6 luni de la prima deschidere a flaconului.

Eliminare:
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH, Binger Strasse 173 55216 Ingelheim am Rhein Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/97/055/002

DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Data primei autorizări: 18 Iunie 1999 Data ultimei reautorizări: 10 Ianuarie 2008

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) http://www.ema.eu.int/

Viramune 50 mg/5 ml suspensie orală

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG Binger Strasse 173 - 55216 Ingelheim am Rhein Germania

Prospectul tipărit al medicamentului trebuie să menţioneze numele şi adresa producǎtorului responsabil pentru eliberarea seriei respective.

B. CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

• CONDIŢII SAU RESTRICŢII PRIVIND FURNIZAREA ŞI UTILIZAREA IMPUSE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Medicament cu eliberare pe bază de prescripţie medicală restrictivă (Vezi Anexa I: Rezumatul Caracteristicilor Produsului, 4.2).

CONDIŢII SAU RESTRICŢII CU PRIVIRE LA SIGURANŢA ŞI EFICACITATEA UTILIZĂRII MEDICAMENTULUI

ALTE CONDIŢII

Nu este cazul.

RPAS: Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa va continua să prezinte RPAS în fiecare an.

ANEXA III
ETICHETAREA ŞI PROSPECTUL

A. ETICHETAREA

INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJUL SECUNDAR ETICHETA CUTIE BLISTERE

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Viramune 50 mg/5 ml suspensie orală nevirapină

2. DECLARAREA SUBSTANŢEI(LOR) ACTIVE

Fiecare ml de suspensie orală conţine nevirapină 10 mg (sub formă de hemihidrat)

3. LISTA EXCIPIENŢILOR

Excipienţi: includ zahăr, sorbitol, para-hidroxibenzoat de metil, para-hidroxibenzoat de propil (vezi prospectul pentru mai multe informaţii)

4. FORMA FARMACEUTICĂŞI CONŢINUTUL

240 ml suspensie orală

5. MODUL ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE

Orală A se agita uşor înainte de utilizare A se citi prospectul înainte de utilizare.

6. ATENŢIONARE SPECIALĂ PRIVIND FAPTUL CĂ MEDICAMENTUL NU TREBUIE PĂSTRAT LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

7. ALTĂ(E) ATENŢIONARE(ĂRI) SPECIALĂ(E), DACĂ ESTE(SUNT) NECESARĂ(E)

Sistem de închidere securizat pentru copii

8. DATA DE EXPIRARE

EXP A se utiliza în termen de 6 luni de la deschiderea flaconului

70

CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE

PRECAUŢII SPECIALE PRIVIND ELIMINAREA MEDICAMENTELOR NEUTILIZATE SAU A MATERIALELOR REZIDUALE PROVENITE DIN ASTFEL DE MEDICAMENTE, DACĂ ESTE CAZUL

NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH Binger Strasse 173 55216 Ingelheim am Rhein Germania

12. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/97/055/002

13. SERIA DE FABRICAŢIE

Serie

14. CLASIFICARE GENERALĂ PRIVIND MODUL DE ELIBERARE

Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală.

INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE

INFORMAŢII ÎN BRAILLE

INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJUL SECUNDAR ETICHETA CUTIE FLACON

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Viramune 50 mg/5 ml suspensie orală nevirapină

2. DECLARAREA SUBSTANŢEI(LOR) ACTIVE

Fiecare ml de suspensie orală conţine nevirapină 10 mg (sub formă de hemihidrat)

3. LISTA EXCIPIENŢILOR

Excipienţi: include zahăr, sorbitol, para-hidroxibenzoat de metil, para-hidroxibenzoat de propil (vezi prospectul pentru mai multe informaţii)

4. FORMA FARMACEUTICĂŞI CONŢINUTUL

240 ml suspensie orală

5. MODUL ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE

Orală A se agita uşor înainte de utilizare A se citi prospectul înainte de utilizare.

6. ATENŢIONARE SPECIALĂ PRIVIND FAPTUL CĂ MEDICAMENTUL NU TREBUIE PĂSTRAT LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

7. ALTĂ(E) ATENŢIONARE(ĂRI) SPECIALĂ(E), DACĂ ESTE(SUNT) NECESARĂ(E)

Sistem de închidere securizat pentru copii

8. DATA DE EXPIRARE

EXP A se utiliza în termen de 6 luni de la deschiderea flaconului

CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE

PRECAUŢII SPECIALE PRIVIND ELIMINAREA MEDICAMENTELOR NEUTILIZATE SAU A MATERIALELOR REZIDUALE PROVENITE DIN ASTFEL DE MEDICAMENTE, DACĂ ESTE CAZUL

NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH Binger Strasse 173 55216 Ingelheim am Rhein Germania

12. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/97/055/002

13. SERIA DE FABRICAŢIE

Serie

14. CLASIFICARE GENERALĂ PRIVIND MODUL DE ELIBERARE

Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală.

INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE

INFORMAŢII ÎN BRAILLE

Viramune 50 mg/5 ml

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

VIRAMUNE 50 mg/5 ml suspensie orală nevirapină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Dacă aveţi întrebări suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului

În acest prospect găsiţi:

Ce este VIRAMUNE şi pentru ce se utilizează

Înainte să utilizaţi VIRAMUNE

Cumsă utilizaţi VIRAMUNE suspensie orală

Reacţii adverse posibile

Cum se păstrează VIRAMUNE

Informaţii suplimentare

1. CE ESTE VIRAMUNE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

VIRAMUNE aparţine unui grup de medicamente numite antiretrovirale, utilizate în tratamentul infecţiei cu Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV-1).

Componenta activă a medicamentului dumneavoastră se numeşte nevirapină. Componenta activă este substanţa din acest medicament care reduce cantitatea de viruşi din sânge, îmbunătăţind astfel starea dumneavoastră de sănătate.

Nevirapina aparţine unui grup de medicamente anti-HIV numite inhibitori non-nucleozidici ai reverstranscriptazei (INNRT). Reverstranscriptaza este o enzimă de care HIV are nevoie pentru a se multiplica. Nevirapina blochează activitatea reverstranscriptazei. Prin blocarea activităţii reverstranscriptazei VIRAMUNE ajută la ţinerea sub control a infecţiei HIV-1.

Trebuie să luaţi VIRAMUNE împreună cu alte medicamente antiretrovirale.Medicul dumneavoastră va recomanda care medicamente sunt cele mai bune pentru dumneavoastră.

În cazul în care VIRAMUNE a fost prescris pentru copilul dumneavoastră, vă rugăm să notaţi că toate informaţiile din acest prospect se adresează copilului dumneavoastră (în acest caz vă rugăm citiţi „copilul dumneavoastră” în loc de „dumneavoastră”).

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI VIRAMUNE

Nu utilizaţi VIRAMUNE:

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la nevirapină sau la oricare dintre celelalte componente ale VIRAMUNE (Vezi pct. 6 al acestui prospect pentru lista celorlalte componente („Ce conţine VIRAMUNE”)

- dacă aţi mai luat VIRAMUNE anterior şi a trebuit să întrerupeţi definitiv tratamentul deoarece aţi suferit de :

erupţie cutanată severă

erupţie cutanată însoţită de alte simptome cum ar fi.

febră

formare de băşici

ulceraţii bucale

inflamaţii ale ochilor

umflarea feţei

 edem generalizat

 dificultăţi în respiraţie

  dureri musculare sau ale articulaţiilor

stare generală de rău

 durere abdominală

reacţii de hipersensibilitate (alergice)

inflamarea ficatului (hepatită)

dacă aveţi o afecţiune hepatică severă

dacă a trebuit, în trecut, să întrerupeţi definitiv tratamentul cu VIRAMUNE din cauza modificărilor funcţiei dumneavoastră hepatice.

dacă utilizaţi un medicament conţinând substanţe din planta sunătoare (Hypericum perforatum) Această substanţă din plantă poate împiedica VIRAMUNE să acţioneze corect.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VIRAMUNE:

În primele 18 săptămâni de tratament cu VIRAMUNE este foarte importanta ca dumneavoastrăşi medicul dumneavoastră să vă supravegheaţi atent dacă apar reacţii hepatice sau cutanate. Acestea pot deveni severe şi chiar vă pot pune viaţa în pericol. Cel mai mare risc de apariţie a acestor reacţii adverse este în primele 6 săptămâni de tratament.

Dacă prezentaţi o erupţie cutanată severă sau hipersensibilitate (reacţii alergice care pot să apară sub formă de erupţie cutanată însoţită de alte reacţii adverse, cum sunt

-febră,

-pustule,

-ulceraţii bucale,

-inflamaţii ale ochilor,

-umflarea feţei,

-edem generalizat,

-dispnee,

-dureri musculare sau articulare,

-stare generală de rău,

-sau durere abdominală

TREBUIE SĂ ÎNTRERUPEŢI ADMINISTRAREA DE VIRAMUNE ŞI SĂ LUAŢI

IMEDIAT LEGĂTURA cu medical dumneavoastră, deoarece astfel de reacţii vă pot pune viaţa în pericol sau pot fi letale.

Dacă prezentaţi vreodată simptome puţin severe ale unei erupţii cutanate, vă rugăm spuneţi imediat medicului dumneavoastră, care vă va sfătui dacă să întrerupeţi administrarea VIRAMUNE.

Dacă manifestaţi simptome care sugerează o leziune a ficatului, cum sunt:

-pierderea apetitului alimentar,

-stare de rău (greaţă),

-vărsături,

-îngălbenirea pielii (icter),

-durere abdominală trebuie să întrerupeţi administrarea de VIRAMUNE şi să luaţi legătura imediat cu medicul dumneavoastră.

Dacă în timpul adminstrării VIRAMUNE, prezentaţi reacţii severe hepatice, cutanate sau de hipersensibilitate, NU mai UTILIZAŢI NICIODATĂ VIRAMUNE fără să întrebaţi medicul dumneavoastră. Trebuie să luaţi doza de VIRAMUNE aşa cum v-a fost prescrisă de medicul dumneavoastră. Acest lucru este deosebit de importat, mai ales în timpul primelor 14 zile de tratament (vezi informaţii suplimentare în “Cum să utilizaţi VIRAMUNE”).

Următorii pacienţi prezintă un risc crescut de apariţie a leziunilor hepatice:

-de sex feminin

-cei infectaţi cu virusul hepatitic B sau C

-valori anormale ale testelor funcţiei hepatice

-pacienţi netrataţi anterior cu număr mai mare de limfocite CD4 la începutul tratamentului cu VIRAMUNE (femei cu mai mult de 250 celule/mm3 sau bărbaţi cu mai mult de 400 celule/mm3).

-pacienţi trataţi anterior care au concentraţii plasmatice detectabile de HIV-1 şi număr mai mare de limfocite CD4 la începutul tratamentului cu VIRAMUNE (femei cu mai mult de 250 celule/mm3 sau bărbaţi cu mai mult de 400 celule/mm3)

La unii pacienţii infectaţi cu HIV în formă avansată (SIDA) şi cu antecedente de infecţii oportunistice (afecţiune definită SIDA), pot să apară semne şi simptome inflamatorii de la infecţiile anterioare curând după începerea terapiei anti-HIV. Se crede că aceste simptome se datorează unei ameliorări a răspunsului imun al organismului, care dă posibilitatea organismului să lupte cu infecţii care este posibil să se fi manifestat dar care nu au prezentat simptome evidente. Dacă observaţi orice simptom de infecţie, vă rugăm să spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

La pacienţii trataţi cu asocieri de antiretrovirale pot să apară modificări ale ţesutului adipos. Spuneţi medicului dumneavoastră sau medicului copilului dumneavoastră dacă observaţi modificări ale ţesutului adipos (vezi pct.4 „REACŢII ADVERSE POSIBILE”).

Unii dintre pacienţii care au primit terapie antiretrovirală combinată pot manifesta o boală a oaselor numită osteonecroză (moartea ţesutului osos provocată de pierderea vascularizaţiei la nivelul osului). Durata terapiei combinate antiretrovirale, utilizarea corticosteroizilor, consumul de alcool, slăbirea severă a sistemului imunitar şi indicele de masă corporală crescut pot fi unii dintre multiplii factori de risc pentru apariţia acestei afecţiuni. Semnele de osteonecroză sunt: rigiditate articulară, dureri şi dureri articulare (în special la nivelul şoldului, genunchiului şi umărului) şi dificultate la mişcare. Dacă observaţi apariţia oricărui simptom dintre cele menţionate, vă rugăm să îl informaţi pe medicul dumneavoastră.

VIRAMUNE nu vindecă infecţia HIV. De aceea puteţi să continuaţi să aveţi infecţii sau alte boli asociate infecţiei HIV. Prin urmare, trebuie să rămâneţi sub supravegherea regulată a medicului dumneavoastră. În plus, VIRAMUNE nu previne riscul transmiterii HIV altor persoane prin contaminare sanguină sau prin contact sexual. Utilizaţi măsurile de precauţie corespunzătoare pentru a preveni transmiterea HIV altor persoane. Vă rugam adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Utilizarea la copii

VIRAMUNE suspensie orală poate fi luat de copii de toate vârstele. Urmaţi întotdeauna cu exactitate instrucţiunile date de medicul copilului dumneavoastră pentru utilizarea VIRAMUNE la copilul dumneavoastră. VIRAMUNE este disponibil de asemenea şi sub formă de comprimate. VIRAMUNE comprimate pot fi luate de

-copii în vârstă de 16 ani sau mai mari

-copii cu vârsta sub 16 ani, care

o au greutatea de 50 kg sau mai mult

o sau a căror suprafaţă corporală este mai mare de 1,25 m2.

Utilizarea altor medicamente:

Vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alte medicamente, chiar dintre cele fără prescripţie medicală. Informaţi-vă medicul despre toate celelalte medicamente pe care dumneavoastră le utilizaţi înainte de a începe să utilizaţi VIRAMUNE. Medicul dumneavoastră ar putea avea nevoie să monitorizeze dacă celelalte medicamente pe care le luaţi sunt încă eficace şi.să modifice dozele. Citiţi cu atenţie prospectele tuturor celorlalte medicamente HIV , pe care le luaţi împreună cu VIRAMUNE.

Este deosebit de important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat de curând:

-sunătoare (Hypericum perforatum, medicament pentru tratarea depresiei)

-rifampicină (medicament pentru tratamentul tuberculozei)

-rifabutină (medicament pentru tratamentul tuberculozei)

-macrolide de exemplu claritromicina (medicament pentru tratamentul infecţiilor bacterienei)

-fluconazol (medicament pentru tratamentul infecţiilor fungice)

-ketoconazol(medicament pentru tratamentul infecţiilor fungice)

-itraconazol (medicament pentru tratamentul infecţiilor fungice)

-metadonă (medicament folosit pentru tratamentul dependenţilor de opiacee)

-wafarină(medicament care reduce formarea cheagurilor din sînge)

-contraceptive hormonale (de exemplu „pilule”)

-indinavir (alt medicament care tratează infecţia HIV)

-atazanavir (alt medicament care tratează infecţia HIV)

-lopinavir/ritonavir (alt medicament care tratează infecţia HIV)

-fosamprenavir (alt medicament care tratează infecţia HIV)

-efavirenz (alt medicament care tratează infecţia HIV)

Medicul dumneavoastră va monitoriza atent efectul VIRAMUNE şi al oricăruia dintre aceste medicamente pe care le luate luaţi împreună cu VIRAMUNE.

Dacă sunteţi dializat renal, este posibil ca medicul dumneavoastră să ia în considerare modificarea dozei de VIRAMUNE. Acest lucru se poate întâmpla deoarece VIRAMUNE poate fi parţial eliminat din sânge prin dializă.

Utilizarea VIRAMUNE suspensie orală cu alimente sau lichide:

Nu există restricţii în cazul administrării VIRAMUNE suspensie orală împreună cu alimente sau lichide.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Dacă utilizaţi VIRAMUNE trebuie să întrerupeţi definitiv alăptarea. În general se recomandă să nu alăptaţi dacă aveţi infecţie HIV deoarece este posibil ca sugarul dumneavoastră să fie infectat cu HIV prin intermediul laptelui dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Nu există studii specifice privind capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă simţiţi că vă este afectată capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale VIRAMUNE suspensie orală:

VIRAMUNE suspensie orală conţine 150 mg zaharozăşi 162 mg sorbitol pe ml de VIRAMUNE suspensie orală. Acest lucru trebuie avut în vedere în cazul pacienţilor cu diabet zaharat. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intolereanţă la unele zaharide/glucide, luaţi legătura cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.

VIRAMUNE suspensie orală conţine para-hidroxibenzoat de metil şi para-hidroxibenzoat de propil. Aceste ingrediente pot produce în timp reacţii alergice.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI VIRAMUNE

VIRAMUNE nu trebuie administrat singur. Trebuie să îl luaţi asociat cu cel puţin alte două medicamente antiretrovirale. Medicul dumneavoastră vă va recomanda cele mai bune medicamente pentru dumneavoastră.

Luaţi întotdeauna VIRAMUNE exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

VIRAMUNE suspensie orală este o suspensie lichidăşi trebuie administrată numai pe cale orală. Agitaţi bine flaconul înainte de a lua medicamentul. Doza este aceeaşi pentru toţi adulţii (20 ml). Medicul copilului dumneavoastră va calcula doza pentru copilul dumneavoastră. Calculul va include. vârsta şi greutatea copilului dumneavoastră sau suprafaţa corporală a copilului dumneavoastră. Asiguraţi-vă că medicul copilului dumneavoastră vă va spune clar care este doza pe care trebuie să o administraţi copilului dumneavoastră. Măsuraţi doza exactă utilizând seringa şi dispozitivul de adaptare furnizate, astfel:

Agitaţi uşor flaconul

Deschideţi flaconul

Fixaţi dispozitivul de adaptare pe gâtul deschis al flaconului presând mai întâi şi apoi înşurubând. Asiguraţi-vă că dispozitivul de adaptare este fixat etanş.

Inseraţi seringa în dispozitivul de adaptare. Asiguraţi-vă că seringa este fixată etanş.

Răsturnaţi flaconul cu fundul în sus şi extrageţi uşor cantitatea necesară de VIRAMUNE suspensie orală.

Volumul maxim pe care îl puteţi extrage o dată este de 5 ml. Dacă este necesară o doză mai mare, se repetă paşii 4-5de mai sus.

Flaconul poate fi păstrat închis cu capacul dispozitivului de adaptare din plastic.

Dacă sunteţi adult şi alegeţi să utilizaţi un alt dispozitiv de măsurare (de exemplu o ceaşcă sau o linguriţă), asiguraţi-vă că aţi luat întreaga doză.Acest lucru este necesar doarece o parte din VIRAMUNE poate să rămâne în ceaşcă sau în linguriţă.

Pentru adulţi

Doza uzuală pentru adulţi este de 20 ml (200 mg) o dată pe zi în primele 14 zile de tratament (perioadă „de iniţiere”). După 14 zile doza uzuală recomandată este de 20 ml (200 mg) de două ori pe zi.

Este foarte important să luaţi numai 20 ml de VIRAMUNE pe zi în timpul primelor 14 zile (perioada "de iniţiere"). Dacă în această perioadă prezentaţi o erupţie cutanată, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de creşterea dozei..

VIRAMUNE se prezintă de asemenea şi sub formă de comprimate de 200 mg pentru adulţi (pacienţi cu vârstă de 16 ani sau mai mare).

Pentru copii

Doza pentru copiii este 4 mg/kg sau 150 mg/m2 suprafaţă corporală o dată pe zi, în timpul primelor două săptămâni de tratament. După aceea, copilul dumneavoastră trebuie trecut la schema terapeutică de administrare de două ori pe zi şi medicul copilului dumneavoastră va calcula doza exactă în funcţie de greutatea sau de suprafaţa corporală a copilului dumneavoastră.

Este foarte important pentru copilul dumneavoastră să ia VIRAMUNE numai o dată pe zi în timpul primelor 14 zile (perioada "de iniţiere"). Dacă în această perioadă copilul dumneavoastră prezintă o erupţie cutanată, nu măriţi doza ci adresaţi-vă medicul copilului dumneavoastră.

Pentru copiii mai mari, în special adolescenţi, cu o greutate mai mare de 50 kg sau care au suprafaţa corporală mai mare de 1,25 m2, VIRAMUNE este disponibil şi sub formă de comprimate de 200 mg. Medicul copilului dumneavoastră vă va informa cu exactitate asupra dozei corecte pentru copilul dumneavoastră. Medicul copilului dumneavoastră va verifica continuu greutatea sau suprafaţa corporală a copilului dumneavoastră pentru a stabili doza corectă. Dacă nu sunteţi sigur, vă rugăm să discutaţi cu medicul copilului dumneavoastră sau cu farmacistul.

S-a demonstrat că perioada "de iniţiere" de 14 zile adus la scăderea riscului de apariţie a erupţiilor cutanate.

Deoarece VIRAMUNE trebuie administrat întotdeauna cu alte medicamente antiretrovirale HIV, trebuie să urmaţi cu grijă instrucţiunile de utilizare pentru celelalte medicamente. Acestea se găsesc în prospectele care însoţesc celelalte medicamente.

Trebuie să continuaţi să utilizaţi VIRAMUNE suspensie orală atât timp cât medicul dumneavoastră vărecomandă.

Aşa cum s-a menţionat mai sus la pct. “Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VIRAMUNE”, medicul dumneavoastră vă va monitoriza dumneavoastră sau copilului dumneavoastră testele hepatice sau efectelenedorite, cum sunt erupţiile cutanate. În funcţie de rezultat, medicul dumneavoastră poate să decidă întreruperea sau oprirea tratamentului cu VIRAMUNE. Medicul dumneavoastră poate apoi să decidă reluarea lui cu o doză mai mică.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din VIRAMUNE

Nu luaţi mai mult VIRAMUNE decât v-a prescris medicul dumneavoastrăşi este menţionat în acest prospect. În prezent există puţine informaţii despre efectele supradozajului cu VIRAMUNE. Spuneţi medicului dumneavoastră, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aţi luat mai mult VIRAMUNE decât trebuia..

Dacă uitaţi să utilizaţi VIRAMUNE

Încercaţi să nu uitaţi o doză. Dacă observaţi că aţi uitat o doză în primele 8 ore, luaţi următoarea doză cât mai repede posibil. Dacă observaţi aceasta mai târziu de 8 ore, luaţi următoarea doză la ora programată.

Dacă încetaţi să luaţi VIRAMUNE

Administrarea dozelor la timp

-creşte în mare măsură eficacitatea schemei dumneavoastră de terapie asociată

-reduce apariţia rezistenţei virale.

Este important să continuaţi să administraţi corect VIRAMUNE suspensie orală, aşa cum a fost descris mai sus numai dacă medicul dumneavoastră nu vă recomandă să întrerupeţi definitiv tratamentul.

Dacă dumneavoastră opriţi utilizarea VIRAMUNE suspensie orală pentru mai mult de 7 zile, medicul dumneavoastră vă va îndruma să reîncepeţi cu perioada "de iniţiere" de 14 zile (descrisă mai sus), înainte de a reveni la administrarea de 2 ori pe zi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la administrarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, VIRAMUNE poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Aşa cum s-a menţionat mai sus la pct. “Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VIRAMUNE”, cele mai importante reacţii adverse ale VIRAMUNE sunt reacţiile cutanate severe şi care pot pune viaţa în pericol şi leziunile hepatice grave. Aceste reacţii apar, mai ales, în timpul primelor 18 săptămâni de tratament cu VIRAMUNE. Prin urmare, aceasta este o perioadă foarte importantă, care necesită o monitorizare atentă de către medicul dumneavoastră.

Dacă observaţi vreodată orice simptom al unei erupţii cutanate, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Atunci când apare o erupţie cutanată, aceasta este în mod normal uşoară până la moderată. Cu toate acestea, la unii pacienţi o erupţie cutanată care s-a manifestat ca reacţie cutanată cu pustule poate fi severă sau să pună viaţa în pericol (sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică) şi s-au înregistrat cazuri letale/decese. Majoritatea cazurilor de erupţii cutanate, fie severe, fie uşoare/moderate apar în primele 6 săptămâni de tratament.

Dacă apare o erupţie cutanatăşi vă simţiţi rău trebuie să întrerupeţi tratamentul şi să mergeţi imediat la medicul dumneavoastră. Acordaţi atenţie specială oricăror erupţii cutanate pe care copilul dumneavoastră le dezvoltă. Deşi acestea par să fie normale (de exemplu eritem fesier), ele pot fi de fapt erupţii cutanate datorate VIRAMUNE suspensie orală. Dacă nu sunteţi sigur, întrebaţi medicul copilului dumneavoastră.

Pot să apară reacţii de hipersensibilitate (alergice). Astfel de reacţii pot să apară sub formă de anafilaxie (o formă severă de reacţie alergică) caracterizată prin simptome ca:

-erupţii cutanate

-umflarea feţei

-dificultate în respiraţie (spasm bronşic)

-şoc anafilactic Reacţiile de hipersensibilitate pot apărea de asemenea sub formă de erupţii cutanate însoţite de alte reacţii adverse cum sunt:

-febră -vezicule pe piele -ulceraţii bucale -inflamaţii ale ochilor -umflarea feţei -edeme generalizate -scurtarea respiraţiei -dureri musculare sau articulare -scădere a numărului celulelor albe din sânge (granulocitopenie) -stare generală de rău -afecţiuni severe ale ficatului sau rinichilor (insuficienţă hepatică sau renală).

Dacă dumneavoastră prezentaţi erupţii cutanate sau oricare din reacţiile adverse ale reacţiei de hipersensibilitate (reactie alergică), vă rugăm să vă informaţi imediat medicul dumneavoastră. Aceste reacţii pot pune viaţa în pericol.

În timpul utilizării VIRAMUNE, s-a raportat funcţionarea anormală a ficatului. Aceasta include unele cazuri de inflamare a ficatului (hepatită), care poate fi bruscăşi intensă (hepatită fulminantă) şi insuficienţă hepatică, ambele putând fi letale.

Anunţaţi-vă imediat medicul dacă prezentaţi oricare dintre următoarele simptome clinice care sugerează o leziune a ficatului: -pierderea apetitului alimentar -senzaţie de rău (greaţă) -vărsături -îngălbenirea pielii (icter) -durere abdominală

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe :

Foarte frecvente: la cel puţin 1 din 10 pacienţi trataţi Frecvente: la cel puţin 1 din 100 şi la mai puţin de 1 din 10 pacienţi trataţi Mai puţin frecvente: la cel puţin 1 din 1000 şi la mai puţin de 1 din 100 pacienţi trataţi Rare: la cel puţin 1 din 10.000 şi la mai puţin de 1 din 1000 pacienţi trataţi

Reacţiile adverse descrise mai jos au apărut la pacienţii care au primit VIRAMUNE:

Foarte frecvente :

-erupţie cutanată Frecvente :

- scăderea numărului celulelor albe din sânge (granulocitopenie),

- reacţii alergice (hipersensibilitate)

- dureri de cap

- stare de rău ( greaţă),

- vărsături,

- dureri de stomac

- scaune moi (diaree)

- mărirea ficatului (hepatită)

- dureri musculare (mialgii)

- senzaţie de oboseală (extenuare)

- febră

- teste hepatice anormale

Mai puţin frecvente:

- erupţie cutanată medicamentoasă cu simptome sistemice (erupţie cutanată medicamentoasă cu eozinofilie şi simptome sistemice)

- reacţie alergică caracterizată prin erupţie cutanată, inflamare a feţei, dificultăţi în respiraţie (spasm bronşic) sau şoc anafilactic

- scăderea numărului celulelor roşii din sânge (anemie)

- piele îngălbenită (icter)

- erupţii cutanate grave care pun viaţa în pericol (sindrom Stevens-Johnson /necroliză epidermică toxică

 

-erupţii (urticarie)

- colecţie de lichid sub piele (edem angioedem)

- dureri ale încheieturilor (atralgia)

Rare

- inflamare bruscăşi intensă a ficatului (hepatită fulminantă )

Cu frecvenţă necunoscută:

-erupţii cutanate produse de medicament cu simptome sistemice (erupţii cutanate produse de medicament cu eozinofilie şi simptome specifice)

-reacţii alergice caracterizate prin erupţie cutanată , inflamarea feţei, dificultăţi în respiraţie (spasm bronşic) sau şoc anafilactic.

Terapia asociată antiretrovirală poate determina modificări ale formei corpului datorate modificării distribuţiei ţesutului adipos. Aceste modificări pot include pierderea de ţesut adipos la nivelul picioarelor, braţelor şi feţei, creşterea cantităţii de ţesut adipos la nivelul abdomenului (periombilical) şi alte organe interne, mărirea sânilor şi depunerea de ţesut adipos în zona cefei (“ceafă de bizon”). Până în prezent nu se cunosc cauzele şi efectele pe termen lung asupra stării de sănătate ale acestor modificări. De asemenea, terapia asociată antiretrovirală poate să determine creşteri ale lactacidemiei şi a glicemiei, hiperlipemiei (creşterea valorilor lipidelor în sânge) şi rezistenţa la insulină.

De asemenea, următoarele evenimente au fost raportate la administrarea VIRAMUNE în asociere cu alte medicamente antiretrovirale:

-scăderea numărului celulelor roşii din sânge sau a trombocitelor

-inflamaţia pancreasului

-scădere sau anomalii ale sensibilităţii cutanate.

Aceste evenimente sunt în mod obişnuit asociate cu alţi agenţi antiretrovirali şi pot fi de aşteptat să apară când VIRAMUNE este utilizat în asociere cu alţi agenţi; cu toate acestea este puţin probabil ca aceste evenimente să se datoreze tratamentului cu VIRAMUNE.

Administrarea la copii:

Este posibil să apară o scădere a numărului celulelor albe din sânge (granulocitopenie), care este mai frecventă la copii. O scădere a numărului celulelor roşii din sânge (anemie) care poate fi asociată tratamentului cu nevirapină, a fost observată mai frecvent la copii. Ca şi în cazul simptomelor erupţiilor cutanate, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră despre orice reacţie adversă.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ VIRAMUNE

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi VIRAMUNE după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. VIRAMUNE suspensie orală trebuie utilizat în termen de 6 luni de la deschiderea flaconului.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine VIRAMUNE

-Substanţa activă este nevirapina. Fiecare ml de VIRAMUNE suspensie orală conţine 10 mg de substanţă activă nevirapină (sub formă de nevirapină hemihidrat). -Celelalte componente sunt:

o carbomer

o para-hidroxibenzoat de metil

o para-hidroxibenzoat de propil

o sorbitol,

o zahăr

o polisorbat 80

o hidroxid de sodiu

o apă.

Cum arată VIRAMUNE şi conţinutul ambalajului

VIRAMUNE suspensie orală este o suspensie omogenă albă până la aproape albă. VIRAMUNE suspensie orală este distribuit în flacoane din plastic cu suspensie pentru utilizare orală, conţinând 240 ml suspensie per flacon. Pentru măsurarea dozei corecte este inclusă o seringă dozatoare din plastic.

VIRAMUNE este de asemenea disponibil sub formă de comprimate a 200 mg, pentru copii mai mari şi adulţi.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Boehringer Ingelheim International GmbH
Binger Strasse 173,
55216 Ingelheim am Rhein,
Germania

Producătorul:

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG
Binger Strasse 173,
55216 Ingelheim am Rhein,
Germania

Pentru alte informaţii privind acest produs medicamentos, vă rugăm să contactaţi reprezentantul local al

Deţinătorului Autorizaţiei de punere pe piaţă.

België /Belgique/Belgien

S.C.S. Boehringer Ingelheim Comm.V. Tél/Tel: +32 2 773 33 11

България

Бьорингер Ингелхайм РЦВ ГмбХ и Ко КГ -клон България Тел: +359 2 958 79 98

Česká republika

Boehringer Ingelheim spol. s r.o. Tel.: + 420 234 655 111

Danmark

Boehringer Ingelheim Danmark A/S Tlf: +45 39 15 88 88

Deutschland

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH & Co. KG Tel: +49 (0) 800 77 90 900

Eesti

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Eesti filiaall Tel: + 372 60 80 940

Eλλάδα

Boehringer Ingelheim Ellas A.E. Tηλ: +30 2 10 89 06 300

España

Boehringer Ingelheim España S.A. Tel: +34 93 404 58 00

France

Boehringer Ingelheim France S.A.S. Tél: +33 3 26 50 45 33

Ireland

Boehringer Ingelheim Ireland Ltd. Tel: +353 1 295 9620

Ísland

Vistor hf.
Tel: +354 535 7000

Italia

Boehringer Ingelheim Italia S.p.A. Tel: +39 02 5355 1

Κύπρος

Boehringer Ingelheim Ellas A.E. Tηλ: +30 2 10 89 06 300

Luxembourg/Luxemburg

S.C.S. Boehringer Ingelheim Comm.V. Tél: +32 2 773 33 11

Magyarország

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Magyarországi Fióktelepe Tel.: +36 1 299 8900

Malta

Boehringer Ingelheim Ltd. Tel: +44 1344 424 600

Nederland

Boehringer Ingelheim b.v. Tel: +31 (0) 800 22 55 889

Norge

Boehringer Ingelheim Norway KS Tlf: +47 66 76 13 00

Österreich

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Tel: +43 1 80 105-0

Polska

Boehringer Ingelheim Sp.z o.o. Tel.: +48 22 699 0 699

Portugal

Boehringer Ingelheim, Lda. Tel: +351 21 313 53 00

România

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Viena - Sucursala Bucuresti Tel: +4 021 330 99 63

Slovenija

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Podružnica Ljubljana Tel: +386 1 586 40 00

Slovenská republika

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG organizačná zložka Tel: +421 2 5810 1211

Suomi/Finland

Boehringer Ingelheim Finland Ky Puh/Tel: +358 10 3102 800

Sverige

Boehringer Ingelheim AB Tel: +46 8 721 21 00

Latvija United Kingdom

Boehringer Ingelheim Pharma GmbH Boehringer Ingelheim Ltd. Pārstāvniecība Latvijā Tel: +44 1344 424 600 Tel: +371 67 240 068

Lietuva

Boehringer Ingelheim RCV GmbH & Co KG Lietuvos filialas Tel.: +370 37 473922

Acest prospect a fost aprobat în {LL/AAAA}

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) http://www.ema.europa.eu/.

 

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Franz Zinsberger: Scopul nostru este asigurarea accesului pacienţilor din România la medicamete de ultimă generaţie Noi medicamente vor fi introduse pe piaţă pentru a oferi pacienţilor şi medicilor alternative noi şi inovatoare de tratament, a declarat joi, în conferinţă de presă, Franz Zinsberger, director general al Boehringer Ingehleim România.