suport@medipedia.ro 021.242.04.28 (Luni-Vineri: 8:00-16:30)
Unde caut?
  • Tot continutul
  • Articole
  • Dictionar
  • Forum
  • Unitati medicale

Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

AVODART 0,5 mg
Denumire AVODART 0,5 mg
Descriere Utilizat în tratamentul bărbaţilor care prezintă o creştere în dimensiuni a prostatei (hiperplazie benignă de prostată - o creştere necanceroasă a dimensiunilor glandei prostatice, determinată de producerea în exces a unui hormon, denumit dihidrotestosteron)
Denumire comuna internationala DUTASTERIDUM
Actiune terapeutica MEDICAMENTE PT.TRATAMENTUL HIPERTROFIEI BENIGNE DE PROSTATA INHIBITORI AI TESTOSTERON 5-ALPHA REDUCTAZEI
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Capsule moi
Concentratia 0,5mg
Ambalaj Cutie x 9 blist.PVC-PVDC/Al x 10 caps. moi
Valabilitate ambalaj 4 ani
Cod ATC G04CB02
Firma - Tara producatoare GLAXOSMITHKLINE PHARMACEUTICALS S.A. - POLONIA
Autorizatie de punere pe piata GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre AVODART 0,5 mg ?  Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> dr. Oana Iordache : Da.
>> dr. Oana Iordache : Cu placere.
>> urjima tudor (vizitator) : iau fokusin de 10 luni dar as putea schimba pe omnic ?ce efecte secundare as putea avea?
>> dr. Oana Iordache : Puteti incerca.
>> dr. Oana Iordache : Efectele secundare sunt cele mentonate in prospect.
>> Mariana : Sotului i s-a prescris Avodart de 0,5 mg 6 luni . Deja dupa primele patru zile , a inceput sa aibe palpitatii...
>> dr. Oana Iordache : Discutati cu meicul curant.
>> dr. Oana Iordache : Cu placere.
>> dr. Oana Iordache : Discutati cu medicul curant.
>> dr. Oana Iordache : Cu placere.
>> AVODART 0,5 mg
Capsule moi, 0,5mg
>> AVODART 0,5 mg
Capsule moi, 0,5mg
>> AVODART 0,5 mg
Capsule moi, 0,5mg
>> AVODART 0,5 mg
Capsule moi, 0,5mg
Prospect si alte informatii despre AVODART 0,5 mg, capsule moi   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1318/2008/01-02-03-04-05                                  Anexa 1`

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Avodart 0,5 mg capsule moi

Dutasteridă

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

-         Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-         Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-         Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

-        Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Avodart şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să luaţi Avodart

3.       Cum să luaţi Avodart

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Avodart

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE AVODART ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Avodart este utilizat în tratamentul bărbaţilor care prezintă o creştere în dimensiuni a prostatei

(hiperplazie benignă de prostată) - o creştere necanceroasă a dimensiunilor glandei prostatice, determinată de producerea în exces a unui hormon, denumit dihidrotestosteron.

Substanţa activă este dutasterida. Aceasta aparţine unui grup de medicamente denumit inhibitori ai enzimei 5-alfa reductază.

Creşterea în dimensiuni a glandei prostatice poate conduce la probleme urinare, cum sunt trecerea cu dificultate a urinii şi necesitatea de a merge frecvent la toaletă. Poate determina, de asemenea, ca jetul urinar să fie mai încetinit şi mai slab. Dacă afecţiunea rămâne netratată, există riscul unui blocaj complet al fluxului urinar (retenţie acută de urină). Acest lucru necesită tratament medical imediat. În unele cazuri, intervenţia chirurgicală este necesară pentru înlăturarea glandei prostatice sau reducerea mărimii acesteia. Avodart determină scăderea producţiei de dihidrotestosteron în organism, determinând micşorarea prostatei mărite şi ameliorarea simptomelor. Acest lucru va reduce riscul de apariţie a retenţiei urinare acute şi necesitatea intervenţiei chirurgicale.

Avodart poate fi, de asemenea, administrat cu un alt medicament numit tamsulosin (utilizat pentru a trata simptomele prostatei mărite).

2.       ÎNAINTE SĂ LUAŢI AVODART

Nu luaţi Avodart

-         dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la dutasteridă sau la oricare dintre celelalte componente ale Avodart.

-         dacă sunteţi alergic la alt inhibitor al enzimei 5-alfa reductază.

1

-         dacă aveţi o boală severă de ficat.

Dacă vreunul dintre aceste cazuri este valabil pentru dumneavoastră, adresaţi-vă medicului. Acest medicament este numai pentru administrare la bărbaţi. Nu trebuie utilizat de femei, copii sau adolescenţi.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Avodart

Asiguraţi-vă că medicul dumneavoastră cunoaşte problemele dumneavoastră hepatice. Dacă aţi avut sau aveţi orice afecţiune care vă afectează ficatul, s-ar putea să aveţi nevoie de câteva analize suplimentare pe durata tratamentului cu Avodart.

Femeile, copiii şi adolescenţii trebuie să evite contactul cu capsulele de Avodart care curg, deoarece substanţa activă poate fi absorbită prin piele. Spălaţi imediat zona afectată cu apă şi săpun, dacă s-a produs orice contact cu pielea.

Utilizaţi prezervativul în timpul contactelor sexuale. Dutasterida a fost regăsită în sperma bărbaţilor aflaţi în tratament cu Avodart. Dacă partenera dumneavoastră este sau poate fi gravidă, trebuie să evitaţi expunerea ei la spermă, deoarece dutasterida poate afecta dezvoltarea normală a fătului de sex masculin. S-a demonstrat că dutasterida determină reducerea numărului de spermatozoizi, a volumului spermatic şi motilităţii spermatozoizilor. Acest lucru vă poate reduce fertilitatea.

- Avodart poate afecta rezultatul unui test de sânge pentru PSA (antigen prostatic specific), care este utilizat, uneori, pentru depistarea cancerului de prostată. Medicul dumneavoastră trebuie avertizat asupra acestui efect şi poate utiliza, în continuare, acest test pentru depistarea cancerului de prostată. Spuneţi medicului că luaţi Avodart, dacă vi se face un test de sânge pentru PSA.

Dacă aveţi orice nelămuriri despre cum să luaţi Avodart, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent

orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Unele medicamente pot interacţiona cu Avodart şi pot face mai posibilă apariţia reacţiilor adverse. Aceste medicamente includ:

-        verapamil sau diltiazem (pentru tensiune arterială mare)

-        ritonavir sau indinavir (pentru infecţiile cu HIV)

-        itraconazol sau ketoconazol (pentru infecţii micotice)

-        nefazodonă (un antidepresiv).

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente. S-ar putea să fie necesară reducerea dozei dumneavoastră de Avodart.

Folosirea Avodart cu alimente şi băuturi

Avodart poate fi luat cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Femeile gravide (sau care ar putea fi gravide) nu trebuie să manipuleze capsulele care curg.

Dutasterida este absorbită prin piele şi poate afecta dezvoltarea normală a fătului de sex masculin. Acesta este un risc important în primele 16 săptămâni de sarcină.

Utilizaţi prezervativul în timpul contactelor sexuale. Dutasterida fost regăsită în sperma bărbaţilor în tratament cu Avodart. Dacă partenera dumneavoastră este sau poate fi gravidă, trebuie să evitaţi expunerea ei la spermă.

S-a demonstrat că Avodart determină reducerea numărului de spermatozoizi, a volumului spermatic şi motilităţii spermatozoizilor. Prin urmare, fertilitatea masculină poate fi redusă.

2

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări dacă o femeie gravidă a venit în contact cu dutasterida.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Este improbabil ca Avodart să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3. CUM SĂ LUAŢI AVODART

Luaţi întotdeauna Avodart exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cât Avodart trebuie să luaţi

Doza uzuală este de o capsulă moale (0,5 mg), administrată o dată pe zi. Capsula moale trebuie înghiţită întreagă cu apă. Nu mestecaţi capsula şi nu o deschideţi. Contactul cu conţinutul capsulei poate determina dureri la nivelul gurii şi a gâtului.

- Tratamentul cu Avodart este un tratament pe termen lung. Unii bărbaţi observă o ameliorare precoce a simptomelor. Cu toate acestea, alţii pot necesita continuarea tratamentul cu Avodart timp de 6 luni sau mai mult, înainte ca acesta să înceapă să-şi facă efectul. Continuaţi să luaţi Avodart cât timp vă recomandă medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Avodart

Dacă aţi luat prea multe capsule de Avodart, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Dacă uitaţi să luaţi Avodart

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Administraţi următoarea doză la timpul stabilit.

Nu încetaţi să luaţi Avodart fără recomandare

Nu întrerupeţi tratamentul cu Avodart, fără să fi discutat cu medicul dumneavoastră mai întâi. Poate dura până la 6 luni sau mai mult până veţi observa un beneficiu.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Avodart poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse foarte rare

Semnele unei reacţii alergice includ:

-     erupţie trecătoare pe piele (care poate fi însoţită de mâncărimi)

-     urticarie (ca o erupţie determinată de urzică)

-     umflarea pleoapelor, feţei, buzelor, braţelor sau picioarelor.

Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome, informaţi-vă imediat medicul şi întrerupeţi administrarea Avodart.

Reacţii adverse frecvente

Acestea pot afecta cel mult 1 din 10 bărbaţi care iau Avodart:

-            impotenţă (incapacitatea de a obţine sau menţine o erecţie)

-            scăderea impulsului sexual (libidou)

-            dificultate la ejaculare

-            mărire sau sensibilitate la nivelul sânilor (ginecomastie)

-            ameţeli în cazul asocierii cu tamsulosin.

3

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ AVODART

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

Nu utilizaţi Avodart după data de expirare înscrisă pe cutie sau blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Avodart

Substanţa activă este dutasterida. Fiecare capsulă moale conţine dutasteridă 0,5 mg.

Celelalte componente sunt:

-     conţinutul capsulei: mono- şi di-gliceride ale acidului caprilic/capric, butilhidroxitoluen (E 321);

-     capsula: gelatină, glicerol, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), trigliceride cu lanţ mediu, lecitină;

-      cerneală roşie de inscripţionare: oxid roşu de fer (E 172), acetoftalat de polivinil, propilenglicol şi macrogol.

Cum arată Avodart şi conţinutul ambalajului

Capsule moi, alungite, opace, de culoare galbenă, inscripţionate cu GX CE2 cu cerneală roşie pe o parte. Acestea sunt disponibile în ambalaje de câte 10, 30, 50, 60 şi 90 capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

GlaxoSmithKline (GSK) SRL Str. Costache Negri nr. 1-5 Opera Center 1, Etaj 3, Sector 5, Bucureşti România

Producător

Catalent France Beinheim S.A. 74 rue Principale, F-67930, Beinheim, Franţa

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Avodart - Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Slovacia, Slovenia, Suedia, Olanda, Marea Britanie

4

Avidart – Spania

Acest prospect a fost aprobat în Decembrie 2008

5

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Eficacitatea pe termen lung a tratamentului cu Serenoa repens (320 de mg) la pacienții cu hiperplazie benignă de prostată formele ușoară și moderată (Studiu) PERIOADĂ DE DERULARE, INSTITUȚII ȘI MEDICI IMPLICAȚI Studiul s-a derulat timp de 24 de luni în 7 instituții medicale din București, Timișoara, Arad și Cluj-Napoca, după cum urmează:
Asociaţia Română de Urologie: 78% dintre bărbaţii care suferă de adenom de prostată nu se tratează Peste 900.000 de bărbaţi din România, din cei 3 milioane peste 50 ani, manifestă simptome sugestive pentru hiperplazie benignă de prostată, potrivit Asociaţiei Române de Urologie (ARU).
Tratamentul de minim 3 luni cu extract de Serenoa repens 320 mg se dovedește deosebit de eficient în adenomul de prostată (formele ușoară și moderată), conform studiului FLUX Studiul FLUX, publicat și în Revista Urologia Internationalis, a demonstrat că o capsulă pe zi de extract de Serenoa repens 320 mg îmbunătățește semnificativ calitatea vieții bărbaților de peste 50 de ani cu această afecţiune cronică
Cancerul de prostată va putea fi diagnosticat cu ajutorul unei analize de sânge Londra, 9 oct /Agerpres/- O analiză de sânge va putea ajuta la diagnosticarea cancerul de prostată, ceea ce va permite medicilor să identifice amprenta genetică pe care tumora o lasă pe celulele afectate, a anunţat marţi revista medicală 'The Lancet Oncology', citată de agenţia EFE.
Cancerul de prostată măreşte riscul de formare a polipilor precanceroşi în colon (studiu) Bărbaţii atinşi de cancer de prostată întâmpină un risc crescut de formare a unor polipi precanceroşi în colon, conform unui studiu realizat de medici americani şi publicat marţi, transmite AFP.
Diagnosticarea cancerului de prostată va deveni mult mai eficientă cu ajutorul unui test de urină Procesul de diagnosticare al cancerului de prostată ar putea deveni mult mai eficient cu ajutorul unui simplu test de urină, conform unui nou studiu, transmite publicaţia Los Angeles Times.
Copyright © 2014 Info World. Termeni si conditii.