Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ALBENDOL 200 mg
Denumire ALBENDOL 200 mg
Denumire comuna internationala ALBENDAZOLUM
Actiune terapeutica ANTINEMATODE DERIVATI DE BENZIMIDAZOL
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 200mg
Ambalaj Cutie cu 1 blist. PVC-PVDC/Al x 2 compr. film.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC P02CA03
Firma - Tara producatoare GLAXO WELLCOME PRODUCTION - FRANTA
Autorizatie de punere pe piata GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre ALBENDOL 200 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre ALBENDOL 200 mg, comprimate filmate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2020/2009/01                                                   Anexa 1’

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

ALBENDOL 200 mg, comprimate filmate

Albendazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră*. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. *Valabil numai dacă un părinte sau un tutore administrează medicamentul.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Albendol şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Albendol

3.       Cum să utilizaţi Albendol

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Albendol

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE ALBENDOL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Albendol este un carbamat de benzimidazol, compus care aparţine grupei de medicamente antihelmintice şi antiparazitare.

Albendol este utilizat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani pentru tratamentul unei varietăţi largi de manifestări intestinale determinate de viermi şi paraziţi.

Albendol este eficace împotriva trichinelei spiralis, oxiurilor, limbricilor, teniei, nematodelor, viermilor care determină tricocefaloză, giardiei.

Albendol elimină viermii sau paraziţii prin afectarea metabolismului acestora, ceea ce determina moartea lor. Sunt afectate atât ouăle şi larvele cât şi paraziţii adulţi.

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ALBENDOL

Nu utilizaţi Albendol

dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la albendazol sau la oricare dintre celelalte componente ale

Albendol;

dacă ştiţi sau credeţi că sunteţi gravidă sau dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Albendol

utilizarea Albendol a fost asociată cu creşterea concentraţiei enzimelor hepatice în sânge; acestea au revenit la normal după întreruperea tratamentului. S-ar putea ca medicul

1

dumneavoastră să vă testeze funcţia hepatică înaintea începerii tratamentului şi în timpul acestuia.

-         Albendol poate să determine scăderea numărului globulelor albe ale sângelui - în general, reversibilă, dar medicul dumneavoastră poate, de asemenea, să urmărească aceste valori.

Medicul dumneavoastră poate considera necesar să vă examineze la 2 - 3 săptămâni după ce aţi utilizat doza unică prescrisă sau după ce aţi terminat ciclul de tratament, pentru a se asigura că Albendol şi-a făcut efectul. Uneori poate fi necesară administrarea unei a doua doze unice sau efectuarea unei a doua cure de tratament (vezi pct. 3).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi cimetidină, dexametazonă sau praziquantel, deoarece pot creşte efectul sistemic al Albendol.

Utilizarea Albendol cu alimente şi băuturi

Medicamentul dumneavoastră poate fi luat în timpul mesei, după masă sau pe stomacul gol.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza orice medicament.

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a începe să utilizaţi acest medicament:

-         dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă;

-         dacă sunteţi sau credeţi că sunteţi gravidă;

-         dacă alăptaţi.

Evitaţi să utilizaţi Albendol la începutul perioadei de sarcină, începând tratamentul doar în prima săptămână a ciclului dumneavoastră menstrual sau după ce obţineţi un rezultat negativ al testului de sarcină. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă în timp ce luaţi Albendol.

Dacă nu sunteţi sigură că sunteţi gravidă, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să efectuaţi un test de sarcină.

Nu trebuie să rămâneţi gravidă (trebuie să utilizaţi măsuri contraceptive eficace) în timp ce luaţi acest medicament şi timp de o lună după ce aţi încetat să-l mai luaţi.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau dacă intenţionaţi să alăptaţi. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament poate să influenţeze în mică măsură capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje; poate să provoace ameţeli la unele persoane. Ca urmare, aveţi grijă când conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje până când ştiţi cum reacţionaţi la Albendol.

Informaţii importante privind unele componente ale Albendol

Albendol conţine lactoză; dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI ALBENDOL

Utilizaţi întotdeauna Albendol exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

2

Medicul dumneavoastră vă va spune câte comprimate filmate de Albendol sunt necesare zilnic şi cât timp trebuie să luaţi Albendol. Doza depinde de greutatea sau vârsta dumneavoastră şi de tipul şi severitatea infecţiei.

Infecţie

Vârstă

Doză uzuală

Mod de administrare

Oxiurază1)

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani

400 mg

Doză unică care se poate repeta la 7 zile

Ankilostomiază şi necatoriază, ascaridioză, tricocefaloză2)

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani

400 mg

Doză unică

Strongiloidoză suspectată sau diagnosticată2), teniază2), himenolepidoză3)

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani

400 mg

O dată pe zi, timp de 3 zile consecutive

Clonorcoză

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani

400 mg

De 2 ori pe zi, timp de 3 zile consecutiv

Larva migrans cutanată

Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani

400 mg

O dată pe zi, timp de 1 până la 3 zile

Giardioză

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani

400 mg

O dată pe zi, timp de 5 zile consecutive

1)Luaţi măsuri riguroase de igienă, iar persoanele din anturajul dumneavoastră trebuie, de asemenea

tratate.

2)În special în caz de strongiloidoză, tricocefaloză şi teniază, dacă examenul coproparazitologic

efectuat la 3 săptămâni după tratament este pozitiv, medicul vă va spune să urmaţi o a doua cură de

tratament.

3)În cazul himenolepidozei diagnosticate, tratamentul se va repeta după un interval de 10-21 zile.

Medicamentul dumneavoastră poate fi luat în timpul mesei, după masă sau pe stomacul gol.

Dacă vi se pare că efectul medicamentului dumneavoastră este prea slab sau prea puternic nu trebuie să modificaţi dumneavoastră doza ci trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Trebuie să urmaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră despre cum şi când să utilizaţi medicamentul dumneavoastră, altfel nu veţi beneficia de pe urma acestuia. Cel mai bine este să utilizaţi doza de medicament în acelaşi moment în fiecare zi.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Albendol

Nu trebuie să utilizaţi o doză mai mare decât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Albendol sau dacă altcineva a luat medicamentul dumneavoastră adresaţi-vă imediat unui medic sau farmacist. Arătaţi-le cutia care conţinea medicamentul. Faceţi aceasta chiar dacă nu simţiţi simptome de disconfort sau intoxicaţie.

Dacă uitaţi să luaţi Albendol

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Albendol

Trebuie să efectuaţi tratamentul în întregime şi nu trebuie să-l întrerupeţi dacă vă simţiţi mai bine.

3

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Albendol poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Majoritatea reacţiilor adverse determinate de Albendol sunt uşoare şi dispar, de obicei, fără să încetaţi să luaţi Albendol. Cu toate acestea, unele reacţii adverse pot necesita tratament medical.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente:

care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente:

care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare:

care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare:

afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută

care nu poate fi estimată din datele disponibile

Spuneţi medicului dumneavoastră despre orice reacţie care vă deranjează sau care persistă, cum sunt următoarele:

-         durere de cap şi ameţeli (mai puţin frecvente)

-         vărsături, greaţă, durere de stomac, durere în capul pieptului, diaree (mai puţin frecvente)

-         senzaţie de mâncărime (rare).

Albendol poate determina rar o creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice, de aceea, dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră trebuie să efectuaţi analize de sânge, spuneţi medicului dumneavoastră că efectuaţi tratament cu Albendol.

Nu mai utilizaţi Albendol şi adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital dacă observaţi apariţia oricăreia dintre următoarele manifestări:

-         umflarea membrelor, feţei, gurii sau gâtului;

-         respiraţie superficială sau dificultăţi în respiraţie;

-         erupţie trecătoare pe piele. Aceasta poate fi o reacţie adversă severă, se poate extinde pe întreg corpul dumneavoastră şi puteţi observa formarea unor vezicule la nivelul pielii, gurii şi ochilor.

Albendol poate determina rar aceste reacţii adverse.

În tratamentul de lungă durată al infecţiilor parazitare sistemice mai pot să apară următoarele reacţii adverse:

-         leucopenie (scăderea numărului de globule albe din sânge) (mai puţin frecvent);

-         alopecie reversibilă (subţierea firului de păr şi căderea moderată a părului) (frecvent).

Reacţii adverse foarte rare includ:

-         scăderea numărului globulelor roşii, globulelor albe şi plachetelor sanguine (pancitopenie) determinată de reducerea producţiei de către măduva osoasă a precursorilor acestora (anemie aplastică). Simptomele determinate de aceste modificări includ: oboseală, respiraţie superficială, paloare, infecţii frecvente, sângerări sau tendinţa la învineţire, mult mai uşor decât în mod obişnuit.

-         scăderea numărului celulelor sanguine numite granulocite (agranulocitoză, numită şi angina Schultz). Simptomele determinate de aceste modificări includ: infecţii ale gâtului, gurii, pielii sau foselor nazale.

Reacţii adverse mai puţin frecvente includ:

-         inflamaţia ficatului (hepatită). Simptomele pot include: dureri abdominale, colorarea în galben a pielii şi ochilor, urină închisă la culoare şi/sau scaune decolorate.

Dacă observaţi apariţia acestor manifestări trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4

5. CUM SE PĂSTREAZĂ ALBENDOL

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Albendol după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Dacă medicul vă întrerupe tratamentul, nu păstraţi medicamentele rămase decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Albendol

- Un comprimat filmat conţine albendazol 200 mg şi excipienţi: nucleu - lactoză, amidon de porumb, povidonă, laurilsulfat de sodiu, amidonglicolat de sodiu, celuloză microcristalină, zaharină sodică, stearat de magneziu; film - hipromeloză 15cP, hipromeloză 5cP, propilenglicol.

Cum arată Albendol şi conţinutul ambalajului

Albendol se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă până la aproape albă, rotunde, biconvexe, cu marginile teşite, cu câte o piramidă pentagonală pe fiecare faţă, cu miros caracteristic de albendazol

Este disponibil în cutii cu un blister din Al/PVDC-PVC a două comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă este:

GlaxoSmithKline (GSK) SRL

Opera Center 1, Str.Costache Negri 1-5, sector 5, cod 050552, Bucureşti, România

Producătorul este:

Glaxo Welcome Production

Zone Industrielle du Terras, 53100 Mayenne, Franţa

Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2009

5

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
LEACURI DIN GRÃDINÃ: Hamei Hameiului i-au fost stabilite, în decursul timpului, numeroase proprietăţi terapeutice, fiind eficient în ameliorarea sau vindecarea unui număr impresionant de boli.
Sucul de creson (năsturel) Ca legumă, cresonul este folosit în salatele de primăvară şi este un aliment medicament. Din frunze se poate extrage un suc cu multiple calităţi terapeutice: cu acţiune remarcabilă asupra ficatului, a intestinelor, a plămânilor. Este aperitiv, tonic, remineralizant, antianemic, antiscorbutic şi hipoglicemiant...
După 5 milenii, omul de Bolzano îşi dezvăluie secretele ADN La aproape 20 de ani după descoperirea lui Oetzi, omul zăpezilor în Alpii italieni, şi la peste 5.000 de ani de la moartea acestuia, oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze enigmele conţinutului ADN al acestuia, secrete ce ar putea contribui la explicarea trecutului unor boli ereditare precum diabetul...
Dieteticienii din Hong Kong, avertizaţi cu privire la folosirea paraziţilor vii în tratamentele pentru slăbire Dieteticienii din Hong Kong au fost avertizaţi marţi de către medici din cadrul Departamentului de Sănătate din metropola asiatică, cu privire la încurajarea înghiţirii de paraziţi intestinali vii ca metodă eficientă pentru slăbire, informează DPA.
Cercetătorii de la Stanford au cartografiat producerea de anticorpi din organismul uman (studiu) Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descris modul în care corpul uman creează anticorpi din cadrul fiecărei clase a sistemului imunitar, dezvăluind că un grup divers de celule producătoare de anticorpi provin din acelaşi tip de predecesor, informează agenţia Xinhua.
Vinul ca medicament În mod normal, atunci când spui vin te gândesti la struguri si la o licoare ce imbogateste un ospat imbelsugat. Dar vin nu inseamna numai atât. Exista zeci, poate chiar sute de retete de vin din alte fructe sau ierburi, cu un efect binefacator asupra celor cu afectiuni.