Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

CEBION RETARD 500
Denumire CEBION RETARD 500
Descriere Indicat în profilaxia şi tratamentul deficienţelor de vitamina C, adjuvant în menţinerea rezistenţei naturale a organismului la infecţii şi pentru reducerea severităţii şi duratei stărilor de răceală.
Denumire comuna internationala ACIDUM ASCORBICUM
Actiune terapeutica ACID ASCORBIC (VITAMINA C) (INCL. COMBINATII) ACID ASCORBIC (VITAMINA C)
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Capsule eliberare prelungita
Concentratia 500mg
Ambalaj Cutie x 8 blist. x 15 caps. elib. prel.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC A11GA01
Firma - Tara producatoare MERCK KGAA - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata MERCK SELBSTMEDICATION GMBH - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre CEBION RETARD 500 ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre CEBION RETARD 500, capsule eliberare prelungita   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4711/2004/01-02-03                                                     Anexa 1

Prospect

CEBION RETARD 500

Capsule cu eliberare prelungită, 500 mg

Stimaţi pacienţi!

Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect, deoarece acesta conţine informaţii importante privind administrarea acestui medicament. Dacă aveţi nelămuriri, vă rugăm întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Compoziţie

O capsulă cu eliberare prelungită conţine acid ascorbic 500 mg (vitamina C) şi excipienţi: conţinutul capsulei - shellac, microsfere de zahăr inerte (zahăr, amidon de porumb), talc, acid tartric; capsula - gelatină, dioxid de titan (E 171), Quinoline Yellow (E 104).

Grupa farmacoterapeutică: vitamine, acid ascorbic

Indicaţii terapeutice

Profilaxia şi tratamentul deficienţelor de vitamina C, adjuvant în menţinerea rezistenţei naturale a organismului la infecţii şi pentru reducerea severităţii şi duratei stărilor de răceală.

Necesarul de vitamina C poate creşte în următoarele cazuri: sarcină şi alăptare (vezi pct. Sarcina şi alăptarea), fumători, vârstnici, situaţii de stres, malnutriţie sau dietă neechilibrată, consum cronic de alcool etilic.

Contraindicaţii

Când nu aveţi voie să utilizaţi Cebion Retard 500?

Hipersensibilitate la acid ascorbic sau la oricare dintre excipienţii produsului.

Litiază renală oxalică (la doze mai mari de 1 g acid ascorbic pe zi).

Tulburări de depozitare a fierului (talasemie, hemocromatoză, anemie sideroblastică).

Precauţii

Ce măsuri de precauţie trebuie respectate?

Cebion Retard 500 conţine zahăr. Din acest motiv nu se recomandă la pacienţii cu intoleranţă ereditară la fructoză sau la pacienţii cu deficit de sucrază – izomaltază.

După administrarea de doze mari de vitamina C (4 g/zi) la pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază (tulburare metabolică ereditară a globulelor roşii) s-au observat cazuri izolate de hemoliză severă (distrugerea globulelor roşii) . Prin urmare, la aceşti pacienţi trebuie evitată administrarea acidului ascorbic în doze mai mari decît cele uzuale. Vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră în legătură cu acest lucru.

Când trebuie să întrebaţi medicul dumneavoastră ?

În caz de litiază renală cu oxalaţi şi în anumite boli, în care în organism se acumulează fier în exces (talasemie, hemocromatoză, anemie sideroblastică), puteţi utiliza Cebion Retard 500 numai la recomandarea medicului dumneavoastră.

Acest medicament nu trebuie administrat la copii şi pacienţi cu insuficienţă renală severă sau terminală (pacienţi dializaţi). În aceste situaţii se recomandă preparate cu concentraţii mai mici de vitamină C (vezi pct. Atenţionări speciale).

1

Interacţiuni

Ce interacţiuni poate determina Cebion Retard 500?

Doze mai mari de 2 g acid ascorbic pe zi pot interfera testele biologice de determinare a creatininemiei, glicemiei, creatininuriei şi glicozuriei, precum şi a sângerărilor oculte în materiile fecale.

În general, metodele chimice bazate pe reacţii de culoare pot fi afectate.

Acidul ascorbic poate creşte absorbţia intestinală a fierului.

Atenţionări speciale

La pacienţii cu predispoziţie de apariţie a calculilor renali, excesul de vitamină C presupune un risc crescut de dezvoltare a calculilor de oxalat de calciu.

La pacienţii cu reapariţie a calculilor renali se recomandă să nu depăşească o doză zilnică de 100 – 200 mg vitamină C.

La pacienţii cu insuficenţă renală severă, în stadiul terminal (aflaţi sub dializă), nu trebuie administrate doze zilnice mai mari de 50 – 100 mg vitamina C, deoarece există riscul de creştere a oxalaţilor în sânge şi de cristalizare a acestora în rinichi.

La pacienţii cu insuficienţă renală severă se recomandă preparate farmaceutice cu doze mai mici de acid ascorbic. Vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră în legătură cu acest lucru.

Nu se recomandă administrarea Cebion Retard 500 la copii.

Sarcina şi alăptarea

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte teratogene sau mutagene. Deoarece datele clinice sunt insuficiente, produsul se poate administra în timpul sarcinii şi alăptării numai dacă este absolut necesar.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Cebion Retard 500 nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Doze şi mod de administrare

Valabilitatea indicaţiilor de mai jos se limitează la cazurile în care medicul dumneavoastră nu v-a prescris în alt mod Cebion Retard 500. Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de administrare, deoarece în caz contrar Cebion Retard 500 nu acţionează corect.

Cât de des şi în ce cantitate trebuie să utilizaţi Cebion Retard 500?

Doza uzuală este de 1 – 2 capsule cu eliberare prelungită Cebion Retard 500 (500–1000 mg acid ascorbic) pe zi. Tratamentul se continuă până la dispariţia simptomelor.

În cazul în care sunt necesare 2 capsule cu eliberare prelungită pe zi, se recomandă administrarea dimineaţa şi seara.

Dacă sunt necesare doze mai mici, sunt disponibile preparate cu cantităţi mai mici de vitamina C.

Durata tratamentului depinde de simptomatologie şi de parametrii de laborator.

Cum şi când trebuie să utilizaţi Cebion Retard 500?

Capsulele cu eliberare prelungită se înghit cu o cantitate mare de lichid.

Cât de multă vreme trebuie să utilizaţi Cebion Retard 500?

Durata tratamentului va fi stabilită de către medicul dumneavoastră, în funcţie de evoluţia bolii şi de valorile parametrilor de laborator.

Reacţii adverse

Ce reacţii adverse pot să apară în timpul tratamentului cu Cebion Retard 500?

Cebion Retard 500 este în general bine tolerat. La doze mari (peste 1 g acid ascorbic pe zi) pot să apară la unii pacienţi tulburări digestive (senzaţie de arsură epigastrică, diaree) sau urinare

2

(formarea calculilor de uraţi, cistină şi/sau oxalaţi) precum şi episoade de hemoliză la pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza.

Vă rugăm spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului în cazul în care observaţi apariţia unor reacţii adverse care nu sunt menţionate în acest prospect.

Supradozaj

Dacă aţi utilizat prea mult Cebion Retard 500

Ocazional, s-a observat diaree osmotică temporară (cu simptome abdominale specifice) la administrarea a > 3 g acid ascorbic; aceasta apare aproape invariabil la doze > 10 g.

Se recomandă întreruperea tratamentului şi dacă este necesar tratament simptomatic.

Dacă aţi utilizat mai multe capsule cu eliberare prelungită Cebion Retard 500 decât v-a fost recomandat spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere a câte 15 capsule cu eliberare prelungită. Cutie cu 4 blistere a câte 15 capsule cu eliberare prelungită. Cutie cu 8 blistere a câte 15 capsule cu eliberare prelungită.

Producător

Merck KGaA, Germania

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Merck Selbstmedication GmbH RösslerstraPe 96, 64293, Darmstadt, Germania

Data ultimei verificări a prospectului

August 2004

Informaţii suplimentare

Vitamina C este o vitamină esenţială, adică nu poate fi sintetizată în organism. Din acest motiv se recomandă consumul zilnic a 5 porţii de fructe şi legume proaspete. Dat fiind că în urma păstrării mai îndelungate sau a preparării acestora, conţinutul de vitamină C se reduce, nu se poate garanta întotdeauna un aport adecvat de vitamină C.

Situaţiile în care necesarulle de vitamină C este crescut, care se pot întâlni la orice grupă de vârstă, impun o atenţie deosebită în privinţa asigurării unui aport suficient de vitamină C: stresul, suprasolicitarea fizică, bolile infecţioase, (de exemplu, răcelile) şi consumul de nicotină.

Primele semne ale unui aport inadecvat de vitamină C pot fi astenie generală, diminuarea performanţelor, tulburări emoţionale, precum şi încetinirea refacerii după boli.

Cebion Retard 500 conţine o doză ridicată de vitamina C, care se eliberează lent şi pe parcursul a mai multe ore. Astfel, Cebion Retard 500 oferă siguranţă pe termen lung în ceea ce priveşte aportul de vitamină C.

3

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Creste-ti imunitatea cu ajutorul alimentatiei In sezonul rece avem nevoie de o imunitate de fier pentru a ne proteja impotriva racelilor, gripei sau a oricaror alti agenti patogeni. Si pentru ca sistemul nostru imunitar sa faca fata acestor microbi este necesar sa il protejam cu ajutorul alimentatiei.
Colostrul – doza de imunitate esentiala copilului tau In primele 6 luni de viata, imunitatea nou-nascutilor cunoaste un echilibru extrem de fragil, acestia fiind foarte vulnerabili in fata infectiilor din cauza faptului ca singurul sistem de aparare pe care organismul lor il are, este cel dobandit de la mama in perioada sarcinii.
Dieta recomandata in caz de raceala sau gripa! In zilele noastre, mai mult ca oricand, suntem constienti ca o alimentatie adecvata este necesara pentru a ne mentine sanatatea, pentru a ne intari sistemul imunitar si a ne ajuta sa ne recuperam mai repede si mai usor dupa o boala. Atunci cand organismul nostru se lupta cateva zile sau chiar saptamani...
RĂCEALA COMUNĂ ȘI GRIPA Odată cu începerea sezonului rece, pentru fiecare din noi crește riscul îmbolnăvirii de guturai (răceala comună) sau în cazuri extreme, de gripă. În ambele situații se produce “întâlnirea” dintre sistemul imunitar deficitar și agentul cauzator de boală, un virus.
Cum luptăm împotriva imunității scăzute a organismului Ne-am obișnuit ca, de fiecare dată când ne îmbolnăvim, să dăm vina pe imunitatea scăzută a organismului. Dar ce reprezintă, de fapt, imunitatea scăzută, cine sunt cei mai afectați si cum putem să dam o mână de ajutor sistemului nostru imunitar?
Diferenţa dintre răceală şi gripă Deşi la prima vedere, răcealaşi gripa au manifestări comune, fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Astfel, încă de la debut, organismul oferă semnale distincte ce ajută la deosebirea acestor două tipuri de viroze respiratorii, iar pacientul poate lua din timp...