Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

AVELOX(R) 400 mg/250 ml
Denumire AVELOX(R) 400 mg/250 ml
Descriere Avelox, soluţie perfuzabilă este indicat pentru tratamentul pneumoniei dobândite în comunitate, provocată de bacterii sensibile la moxifloxacină, la pacienţi care necesită iniţial terapie parenterală
Denumire comuna internationala MOXIFLOXACINUM
Actiune terapeutica CHINOLONE ANTIBACTERIENE FLUOROCHINOLONE
Prescriptie S - Medicamente si produse medicamentoase care se utilizeaza numai in spatii cu destinatie speciala (spitale, dispensare medicale etc.)
Forma farmaceutica Solutie perfuzabila
Concentratia 400mg/250ml
Ambalaj Cutie x 5 pungi flexibile din poliolefina sigilate individual in folie Al x 250 ml
Valabilitate ambalaj 3 ani 0
Volum ambalaj 250ml
Cod ATC J01MA14
Firma - Tara producatoare BAYER HEALTHCARE AG - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata BAYER HEALTHCARE AG - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre AVELOX 400 mg/250 ml ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> ica (vizitator) : cat costa
>> adela (vizitator) : la cat timp se administreaza avelox
>> Dr. Petre : Se administreaza o data/zi.
>> maria (vizitator) : daca luam avelox ptr pneumopatie ac interstitiala in caz de atac de panica pot lua anxiar?
>> marius (vizitator) : are efect avelox in cazul de osteodiscita (STAFILOCOC GOAGULAZA NEGATIV) dupa tratament cu vancomicyna...
Prospect si alte informatii despre AVELOX(R) 400 mg/250 ml, solutie perfuzabila   Rezumatul caracteristicilor produsului   Prospect       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR.5326/2005/01-02-03-04                                           Anexa 2

                                                                                                                       Rezumatul caracteristicilor produsului

 

 

 

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

 

 

 

1. DENUMIREA COMERCIALĂ  A  PRODUSULUI  MEDICAMENTOS

AVELOX®  400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă

 

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un ml soluţie perfuzabilă conţine moxifloxacină 1,6 mg sub formă de clorhidrat de moxifloxacină.

250 ml soluţie perfuzabilă (un flacon/o pungă) conţin moxifloxacină 400 mg sub formă de clorhidrat de moxifloxacină 436,80 mg.

 

3. FORMA  FARMACEUTICĂ

Soluţie perfuzabilă

Soluţie galbenă, transparentă

 

4. DATE CLINICE

 

4.1 Indicaţii terapeutice

Avelox, soluţie perfuzabilă este indicat pentru tratamentul pneumoniei dobândite în  comunitate, provocată de bacterii sensibile la moxifloxacină, la pacienţi care necesită iniţial terapie parenterală.

 

4.2 Doze şi  mod de administrare

Doze

Adulţi

Doza uzuală este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.

 

Tratamentul se poate începe cu administrarea intravenoasă, urmată de administrarea de comprimate filmate, atunci când este recomandabil din punct de vedere clinic.

 

Afectarea funcţiei renale şi/sau hepatice          
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici, la cei cu greutate corporală mică, la pacienţii cu funcţie renală afectată uşor până la sever sau la cei dializaţi cronic, cum sunt cei supuşi hemodializei sau dializei peritoneale ambulatorii continue (pentru informaţii suplimentare vezi pct. 5.2).

Nu există date suficiente la pacienţii care prezintă afectarea funcţiei hepatice (vezi pct. 4.3).

 

Copii  şi  adolescenţi

Nu a fost stabilită eficacitatea şi siguranţa utilizării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

 

Mod de administrare

Medicamentul este destinat administrării intravenoase în perfuzie cu viteză constantă timp de 60 minute (vezi şi pct. 4.4).

 

Dacă este recomandabil, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţiile perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).

 

Durata  tratamentului

Durata totală recomandată a tratamentului cu administrare secvenţială (administrare intravenoasă urmată de administrare orală) este de 7 - 14 zile.

În studiile clinice, pacienţii spitalizaţi cu pneumonie dobândită în comunitate au fost transferaţi la terapie orală în decurs de 4 zile.

 

Nu trebuie depăşite doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia terapeutică.

 

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.

Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6).

Copii şi adolescenţi.

Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări ca urmare a unui tratament cu chinolone.

 

Atât în investigaţiile non-clinice cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate modificări electrofiziologice cardiace, sub forma prelungirii intervalului QT. Din motive de siguranţă, Avelox este contraindicat la  pacienţii având:

- o prelungire congenitală sau dobândită, documentată a intervalului QT;

- tulburări ale electroliţilor, îndeosebi hipokaliemie necorectată;

- bradicardie clinic semnificativă;

- insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;

- antecedente de aritmii simptomatice.

Avelox nu trebuie utilizat concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT  (vezi şi pct. 4.5).

 

Datorită lipsei datelor, Avelox este contraindicat la pacienţii cu funcţie hepatică afectată (scor Child Pugh C) şi la pacienţii cu o creştere a valorilor serice ale transaminazelor >5 LSN (limita superioară a valorilor normale).

 

4.4 Atenţionări şi precauţii  speciale

Chinolonele declanşează convulsii. În cazul pacienţilor cu tulburări nervos centrale, medicamentul trebuie utilizat cu prudenţă datorită posibilităţii apariţiei convulsiilor.

 

Dacă vederea este afectată sau dacă apar orice efecte la nivel ocular, trebuie informat imediat un oftalmolog.

 

Tendinitele şi rupturile de tendon pot să apară în cazul terapiei cu chinolone, inclusiv moxifloxacină, în special la pacienţii vârstnici trataţi concomitent cu glucocorticoizi. La primul semn de durere sau inflamaţie, pacienţii trebuie să întrerupă imediat tratamentul cu Avelox şi să evite efortul fizic.

 

S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă. În analiza ECG-urilor obţinute în decursul studiilor clinice, prelungirea intervalului QT, asociată cu administrarea unei doze de 400 mg moxifloxacină care realizează concentraţia în platou în ziua a 3-a (vezi pct. 5.2), s-a situat în acelaşi interval după administrarea intravenoasă, comparativ cu administrarea orală (perfuzie cu durata de 60 minute: 7 ± 30 msec, 1,6% în comparaţie cu valorile iniţiale; comprimate: 6 ± 26 msec, 1,4% în comparaţie cu valorile iniţiale).

Medicamentele ce pot reduce kaliemia trebuie utilizate cu prudenţă la pacienţii trataţi cu moxifloxacină.     
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu condiţii proaritmogene, cum este ischemia miocardică acută
.   
Prelungirea intervalului QT poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. Gradul prelungirii intervalului QT poate cre
şte cu viteza perfuzării şi cu creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor. Ca urmare, durata recomandată de perfuzare (60 minute) nu trebuie să fie scurtată, iar doza recomandată nu trebuie depăşită. Terapia intravenoasă trebuie iniţiată cu precauţie, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie.   
Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului cu
Avelox, trebuie întreruptă imediat administrarea şi efectuat un ECG.

 

În cazul apariţiei unor manifestări de disfuncţie hepatică trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice.

 

Moxifloxacina soluţie perfuzabilă este destinată numai pentru administrare intravenoasă. Trebuie evitată administrarea intraarterială, deoarece studiile non-clinice au arătat că apar inflamaţii tisulare periarteriale.

 

Colita pseudomembranoasă a fost raportată în asociere cu utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacina; de aceea este important de avut în vedere acest diagnostic la pacienţii la care apare diaree severă în timpul sau după utilizarea Avelox. În această situaţie trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. De asemenea, sunt contraindicate medicamentele care inhibă  peristaltismul.

 

Pacienţii cu antecedente familiale sau deficienţe actuale ale glucozo-6-fosfat dehidrogenazei sunt predispuşi la reacţii hemolitice în cazul tratamentului cu chinolone. De aceea, Avelox trebuie utilizat cu precauţie la aceşti pacienţi.

 

Chinolonele au provocat reacţii de fotosensibilizare la anumiţi pacienţi. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina prezintă un risc mai mic de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea prelungită la radiaţiile ultraviolete sau la lumina solară prea puternică în timpul  tratamentului cu moxifloxacină.

 

Foarte rar au fost raportate reacţii alergice şi de hipersensibilizare, inclusiv după prima administrare. Foarte rar, reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc potenţial letal, în anumite cazuri chiar după prima administrare. În aceste situaţii administrarea moxifloxacinei trebuie întreruptă imediat şi se iniţiază tratamentul adecvat (de exemplu, tratament pentru şoc).

 

Experienţa utilizării secvenţiale intravenoase/orale a moxifloxacinei în tratamentul pneumoniei severe dobândită în comunitate (definită ca pneumonie cu index de gravitate >III) este în mod curent limitată la aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi cu moxifloxacină în studiile clinice.

 

Acest medicament conţine 787 mg (aproximativ 34 mmol) sodiu per doză. Acest fapt trebuie luat în considerare de către pacienţii care urmează o dietă hiposodată.

 

 

 

4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

Interacţiuni cu alte medicamente

Nu poate fi exclus un efect aditiv asupra prelungirii intervalului QT între moxifloxacină şi următoarele medicamente: antiaritmice din clasa IA (de exemplu: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), neuroleptice (de exemplu: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă), antidepresive triciclice, anumite chimioterapice antimicrobiene (sparfloxacină, eritromicină intravenos, pentamidină, antimalarice, îndeosebi halofantrină), anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină), alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil). Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, îndeosebi torsada vârfurilor. De aceea, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor trataţi cu aceste medicamente (vezi şi pct. 4.3).

 

Trebuie menţinut un interval de aproximativ 6 ore între administrarea medicamentelor care conţin cationi bivalenţi sau trivalenţi (de exemplu: antiacide conţinând magneziu sau aluminiu, comprimate de didanozină, sucralfat şi medicamente conţinând fier sau zinc)                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     şi administrarea comprimatelor filmate de moxifloxacină.

 

După administrarea repetată la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax (concentraţia plasmatică maximă) a digoxinei cu aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a concentraţiilor plasmatice minime. Nu sunt necesare precauţii în cazul utilizării concomitente cu digoxina.

  

În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea concomitentă pe cale orală a moxifloxacinei cu glibenclamida a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidei. Asocierea glibenclamidei şi moxifloxacinei poate determina teoretic o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate ale glibenclamidei nu au determinat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulină). De aceea, nu a fost observată nici o interacţiune semnificativă clinic între moxifloxacină şi glibenclamidă.

 

Modificări ale INR (International Normalised Ratio)

A fost raportat un mare număr de cazuri de creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţi cărora li s-au adminstrat antibiotice, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Condiţiile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau terapia cu antibiotice determină modificări ale INR. O măsură de precauţie este aceea de a determina mai frecvent INR-ul. Dacă este necesar, dozajul anticoagulantului oral trebuie ajustat în mod adecvat. Chiar dacă au fost observate rezultate negative în timpul unui studiu privind interacţiunea între moxifloxacină şi warfarină, efectuat la voluntari sănătoşi, măsurile de precauţie menţionate mai sus trebuie aplicate warfarinei precum şi altor anticoagulante orale.

 

Nu au fost evidenţiate interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidina, probenecidul, anticoncepţionalele orale, suplimentele de calciu, teofilina sau itraconazolul.

Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste date. Având în vedere aceste rezultate este puţin probabilă o interacţiune metabolică pe calea enzimelor citocromului P450.

Asocierea morfinei administrată parenteral cu moxifloxacină pe cale orală a determinat reducerea uşoară (cu 17%) a Cmax a moxifloxacinei, considerată nesemnificativă clinic.

Interacţiuni cu alimentele

Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv cu lactatele.

 

4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcină

La om, nu a fost evaluată siguranţa utilizării moxifloxacinei în timpul sarcinii. La copiii cărora li s-au administrat anumite chinolone au fost observate leziuni articulare reversibile, totuşi aceste efecte nu au fost raportate în cazul feţilor expuşi.

Studiile efectuate la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere  (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om.

Ca urmare, utilizarea moxifloxacinei în timpul sarcinii este contraindicată.

 

Alăptare

Ca şi în cazul altor chinolone, s-a demonstrat că moxifloxacina poate provoca leziuni la nivelul cartilajelor articulare imature. Date din studii non-clinice indică faptul că  moxifloxacina se excretă în laptele matern. De aceea, în timpul tratamentului cu moxifloxacină alăptarea este contraindicată.

 

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Fluorochinolonele pot influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, datorită reacţiilor adverse nervos centrale (de exemplu, ameţeli). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

 

4.8 Reacţii adverse

După administrarea Avelox au fost raportate următoarele reacţii adverse (analiza combinată a rezultatelor de la pacienţii supuşi tratamentelor orale sau secvenţiale intravenoase/orale). Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, astfel: 

 

Frecvente: ³ 1% până la < 10%

Mai puţin frecvente: ³ 0,1% până la < 1%

Rare: ³ 0,01% până la < 0,1%

Foarte rare: < 0,01%

 

Generale

Frecvente: dureri abdominale, cefalee, reacţii la locul perfuzării (de exemplu: edem, hipersensibilitate, inflamaţie, durere şi, în mai puţin de 1% dintre cazuri, flebită)

Mai puţin frecvente: astenie, durere, dureri de spate, stare de rău, dureri toracice, reacţii alergice, dureri la nivelul picioarelor

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate - reacţii anafilactice, şoc anafilactic (potenţial letal), edem angioneurotic (incluzând edem laringian, potenţial letal)

 

Nervos centrale

Frecvente: ameţeli

Mai puţin frecvente: insomnie, vertij, agitaţie, somnolenţă, anxietate, tremor, parestezii, confuzie, depresie

Rare: halucinaţii, depersonalizare, lipsă de coordonare, agitaţie, tulburări ale somnului, coşmaruri, convulsii

Foarte rare: reacţii psihotice

 

Gastro-intestinale

Frecvente: greaţă, diaree, vărsături, dispepsie

Mai puţin frecvente: uscăciunea gurii, greaţă şi vărsături, flatulenţă, constipaţie, candidoză orală, anorexie, stomatită, glosită

Foarte rare: colită pseudomembranoasă, hepatită (predominant colestatică)

 

Cardiovasculare

Frecvente: la pacienţi cu  hipokaliemie concomitentă - prelungirea intervalului QT

Mai puţin frecvente: tahicardie, edem periferic, hipertensiune arterială, palpitaţii, fibrilaţie atrială, angină pectorală la pacienţi cu  normokaliemie - prelungirea intervalului QT

Rare: vasodilataţie, hipotensiune arterială, sincopă

Foarte rare: aritmii ventriculare, torsada vârfurilor şi stop cardiac, îndeosebi la pacienţii cu condiţii proaritmogene grave preexistente (vezi pct. 4.4)

 

Respiratorii

Mai puţin frecvente: dispnee

 

Musculoscheletice

Mai puţin frecvente: artralgii, mialgii

Rare: tendinită

Foarte rare: rupturi ale tendoanelor

 

Cutanate

Mai puţin frecvente: erupţii cutanate, prurit, transpiraţii, urticarie

Rare: uscăciunea pielii

Foarte rare: sindrom Stevens-Johnson

 

Senzoriale

Frecvente: tulburări ale gustului

Mai puţin frecvente: ambliopie

Rare: tinitus, tulburări vizuale ca urmare a unor reacţii nervos centrale (de exemplu: ameţeli sau confuzie), parosmie (incluzând tulburări ale mirosului, scăderea mirosului şi în cazuri rare pierderea mirosului şi/sau a gustului).


Uro-genitale

Mai puţin frecvente: candidoză vaginală, vaginită

 

Rezultatele analizelor de laborator

Frecvente: rezultate anormale ale testelor funcţiei hepatice (mai ales creşteri moderate ale AST/ALT şi/sau bilirubinei).

Mai puţin frecvente: creşterea valorilor γ-GT, a amilazei, leucopenie, scăderea protrombinei, eozinofilie, trombocitemie, trombocitopenie, anemie.

Rare: hiperglicemie, hiperlipidemie, creşterea protrombinei/scăderea INR, icter (predominant colestatic), creşterea LDH (în legătură cu rezultatele anormale ale testelor funcţiei hepatice), creşteri ale valorilor creatininei sau ureei.

 

Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare în subgrupul pacienţilor trataţi secvenţial intravenos/oral:

Frecvente: insomnie, candidoză orală, valori crescute ale γ-GT.

Mai puţin frecvente: halucinaţii, agitaţie, convulsii, vasodilataţie, hipotensiune arterială, colită pseudomembranoasă, uscăciunea pielii, creşterea LDH.

După tratamentul cu alte fluorochinolone, au fost raportate cazuri izolate ale următoarelor reacţii adverse, care pot să apară şi în timpul tratamentului cu Avelox: pierderea tranzitorie a vederii, tulburări ale echilibrului, incluzând ataxie, hipernatremie, hipercalcemie, neutropenie, hemoliză.

4.9 Supradozaj

Nu sunt recomandate măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea terapiei simptomatice generale. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu o doză de 400 mg moxifloxacină pe cale orală sau intravenoasă va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv de 20%. Utilizarea cărbunelui activat cât mai repede posibil în timpul absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.

 

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

 

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone.

Cod ATC: J01M A14.   

Mecanism de  acţiune

In vitro, moxifloxacina este activă faţă de o gamă largă de germeni patogeni gram-pozitiv şi gram-negativ.

 

Acţiunea bactericidă rezultă din interferenţa cu topoizomerazele II (ADN-giraza) şi IV. Topoizomerazele sunt enzime esenţiale care joacă un rol crucial în replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. De asemenea, se cunoaşte faptul că topoizomeraza IV influenţează diviziunea bacteriană cromozomială.

 

Investigaţiile cinetice au demonstrat că moxifloxacina prezintă un efect bactericid dependent de concentraţie. Concentraţiile minime bactericide (CMB) au fost decelate în intervalul concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).

 

Interferenţa cu testele de culturi

Tratamentul cu moxifloxacină poate da rezultate fals negative ale culturii de Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriene.

 

Reacţii asupra florei intestinale umane

După administrarea orală a moxifloxacinei au fost observate următoarele modificări ale florei intestinale a voluntarilor: E. coli, Bacillus spp., Enterococcus şi Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium, Eubacterium şi Peptostreptococcus. S-a constatat o creştere în cazul B. fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în interval de două săptămâni. Nu s-a constatat nici un efect asupra Clostridium difficile (CMI90 = 2 mg/l) şi nici asupra toxinei sale la administrarea moxifloxacinei. Moxifloxacina nu este indicată pentru tratamentul infecţiei cu Clostridium difficile.

 

Următoarele valori ale CMI definesc pragul dintre germenii sensibili şi rezistenţi.

 

Date de sensibilitate in vitro: S £ 1 mg/l, R > 2 mg/l.

 

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi temporal pentru speciile selectate şi sunt necesare informaţii locale asupra rezistenţei, îndeosebi în cazul tratamentului infecţiilor severe. Aceste informaţii reprezintă numai un ghid privind probabilitatea sensibilităţii microorganismelor la moxifloxacină. În continuare se arată unde anume se cunoaşte că modelele de rezistenţă pentru anumite specii variază în cadrul Uniunii Europene.

 

 

Microorganisme                                                                    Prevalenţa rezistenţei dobândite

Sensibile:

Bacterii gram-pozitiv

Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină )*)

Streptococcus pneumoniae (incluzând penicilina                                                          < 1 %

şi tulpinile rezistente la macrolide)*)       

 

 

Bacterii gram-negativ

Branhamella (Moraxella) catarrhalis (incluzând tulpini b-lactamazo- negative/pozitive )

Haemophilus influenzae (incluzând tulpini                                                                   < 1 %

b-lactamazo- negative/pozitive )*)                     

Klebsiella oxytoca                                                                                                         0-10 %

Klebsiella pneumoniae*)                                                                                                2-13 %

 

 

Alte microorganisme 

Chlamydia pneumoniae*)

Coxiella burnetti**)

Legionella pneumophila**)

Mycoplasma pneumoniae*)

 

 

Rezistente:

Bacterii gram-pozitiv

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)

 

*) Eficacitatea clinică a fost demonstrată pentru izolatele sensibile la moxifloxacină în indicaţiile aprobate clinic.

**) Eficacitatea clinică a fost demonstrată într-un număr limitat de cazuri.

 

Rezistenţa

 

Mecanismele de rezistenţă care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu interferă cu activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă cum sunt modificările permeabilităţii (comune, de exemplu, la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de transport pot, totuşi, să afecteze sensibilitatea bacteriilor respective la moxifloxacină. Cu excepţia celor menţionate mai sus nu există rezistenţă încrucişată între moxifloxacină şi clasele de compuşi amintite mai sus. Nu a fost observată rezistenţă plasmid-mediată. Testele de laborator efectuate pentru evidenţierea dezvoltării rezistenţei împotriva moxifloxacinei a bacteriilor gram-pozitiv au arătat că rezistenţa se dezvoltă încet, prin mutaţii succesive şi este mediată prin modificări ale zonei ţintă (de exemplu, la nivelul topoizomerazelor II şi IV) şi mecanisme de transport. Frecvenţa dezvoltării rezistenţei este mică (frecvenţa: 10-7-10-10).

 

Rezistenţa încrucişată se observă la alte chinolone. Totuşi, cum moxifloxacina inhibă ambele topoizomeraze (II şi IV) ale microorganismelor gram-pozitiv, anumite bacterii gram-pozitiv şi anaerobe rezistente la alte chinolone pot fi sensibile la moxifloxacină.

 

 

 

 

Comparaţia parametrilor surogat farmacocinetici/farmacodinamici

Cale de administrare

intravenoasă

 

orală

Parametru

(medie)

ASC/CMI90 [ore]

 

Cmax/CMI90 a)

 

ASC/CMI90 [ore]

 

Cmax/CMI90

 

CMI90   0,125   mg/l

313

32,5

279

23,6

CMI90 0,25     mg/l

156

16,2

140

11,8

Anumiţi parametrii farmacocinetici/farmacodinamici par să fie predictivi pentru eficacitatea clinică a antibioticelor. Pentru chinolone şi la pacienţi care necesită spitalizare, o proporţie ASC/CMI90 mai mare de 125 şi o proporţie Cmax/CMI90 de 8-10 sunt predictive pentru vindecarea clinică. La pacienţii având infecţii pneumococice dobândite în comunitate, aceşti parametrii surogat sunt, în general, mai mici, de exemplu, ASC/CMI90 mai mare de 30-40 este un factor predictiv al eficacităţii clinice. Tabelul următor include parametrii surogat farmacocinetici/farmacodinamici în cazul administrării intravenoase şi orale a 400 mg moxifloxacină în doză unică:               

 

 

a) timp de perfuzare: 1 oră

 

De exemplu, în cazul unei infecţii nozocomiale provocată de Streptococcus pneumoniae cu o concentraţie minimă inhibitorie de 0,125 mg/l şi tratată cu 400 mg moxifloxacină, ASC/CMI şi Cmax/CMI vor avea cel puţin o valoare de două ori mai mare decât pragul necesar al valorilor predictive de eficacitate clinică, indiferent de calea de administrare.

 

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie şi biodisponibilitate

După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg×oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg×oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%. La subiecţii sănătoşi, la starea de echilibru, mediile concentraţiilor plasmatice maxime şi ale celor minime după perfuzia a 400 mg timp de o oră o dată pe zi au fost de 4,1-5,9 mg/l, respectiv de 0,43-0,84 mg/l, iar după administrarea orală au fost de 3,2 mg/l, respectiv de 0,6 mg/l. La pacienţi, la starea de echilibru, media concentraţiilor plasmatice maxime a  fost de 4,4 mg/l.

 

În studii de fază I, concentraţii plasmatice mai mari au fost observate la voluntari cu greutate corporală mai mică (de exemplu femei) şi la voluntari vârstnici. Aceste rezultate nu au fost confirmate în studiile clinice de fază III. La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării intravenoase a moxifloxacinei.

 

Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.        

Există o relaţie lineară între Cmax a moxifloxacinei şi prelungirea intervalului QTc, caracterizată de o curbă aplatizată. Mai degrabă există o întârziere între Cmax şi prelungirea maximă a intervalului QTc.

 

 

Distribuţie

Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este legată îndeosebi de albumina serică.

 

S-au observat următoarele concentraţii maxime (medii geometrice) după administrarea intravenoasă (partea de sus a tabelului), respectiv orală (partea de jos a tabelului) a unei doze unice de 400 mg moxifloxacină:

 

 

Ţesut

Concentraţie (administrare intravenoasă)

 

Proporţie  ţesut/plasmă  (administrare intravenoasă)

 

Plasmă

   4,1

mg/l

 

Salivă

   5,0

mg/l

0,82-1,37

 

Pustulă 

   1,751

mg/l

         1,71

 

Lichid interstiţial

   1,0²

mg/l

0,80-2,502,3

 

 

 

 

 

 

Ţesut

Concentraţie (administrare orală)

 

Proporţie  ţesut/plasmă  (administrare orală)

 

Plasmă

  3,1

mg/l

 

Salivă

  3,6

mg/l

    0,75-1,3

 

Pustulă 

  1,61

mg/l

            1,71

 

Mucoasă bronşică

  5,4

mg/kg

    1,70 - 2,1

 

Macrofage alveolare

56,7

mg/kg

  18,6 - 70,0

 

Fluidul care căptuşeşte epiteliul 

20,7

mg/l

        5 - 7

 

Lichid interstiţial

  1,0²

mg/l

    0,80-1,42,3

1              la 10 ore după administrare

²           concentraţia fracţiunii nelegate

3              de la 3 ore până la 36 ore după administrare

 

Metabolizare

Moxifloxacina suferă două procese de biotransformare şi se excretă pe cale renală (aproximativ 40%) şi biliară/fecală (aproximativ 60%) sub formă nemetabolizată şi sub forma unui compus sulfonic (M1) şi a unui compus glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi relevanţi la om, ambii fiind inactivi microbiologic.

 

În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente al căror prim mecanism de biotransformare implică enzimele citocromului P450. Nu există nici o indicaţie privind o metabolizare oxidativă.

 

Eliminare

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu terminal de înjumătăţire de aproximativ 12 ore. Clearance-ul mediu aparent total după o doză de 400 mg este cuprins între 179 ml/min şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 – 53 ml/min sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului din rinichi.

 

După administrarea a 400 mg moxifloxacină, regăsirea dozei (medicamentul nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 96-98%, independent de calea de administrare. După o perfuzie intravenoasă a 400 mg regăsirea medicamentului nemetabolizat în urină a fost de aproximativ 22%, iar în materiile fecale de aproximativ 26%. După o doză orală de 400 mg, regăsirea medicamentului nemetabolizat în urină a fost de aproximativ 19%, iar în materiile fecale de aproximativ 25%.

Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidina sau probenecidul nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului.

 

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu sunt semnificativ diferite la pacienţi cu afectare renală (clearance-ul creatininei >20 ml/min/1,73 m2). Pe măsură ce funcţia renală scade, concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugatul) cresc cu un factor de până la 2,5 (la un clearance al creatininei de <30 ml/min/1,73 m2).

 

Pe baza studiilor farmacocinetice realizate până acum la pacienţi cu insuficienţă hepatică (scor Child-Pugh A, B), nu este posibil să se determine dacă există diferenţe comparativ cu voluntarii sănătoşi. Afectarea funcţiei hepatice a fost asociată cu o expunere mai mare la  M1 în plasmă, pe când expunerea la medicamentul nemodificat a fost comparabilă cu expunerea la voluntarii sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu afectare hepatică este insuficientă.

 

5.3 Date preclinice de siguranţă

La şobolan şi maimuţă au fost observate reacţii la nivelul sistemului hematopoietic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor). Ca şi la alte chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (valori serice crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă au apărut efecte toxice (convulsii) la nivelul sistemului nervos central. Aceste efecte au fost observate numai după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după tratament prelungit.

După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost limitate la efectele asupra sistemului nervos central (perfuzia a 80 mg/kg timp de 50 minute la maimuţă: hipoactivitate, mişcări spastice, salivaţie). Aceste efecte au fost mai pronunţate atunci când moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.

 

Moxifloxacina, ca şi alte chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro pe bacterii sau pe celule de mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi - la concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celulele de mamifere, se poate emite ipoteza unei concentraţii prag pentru genotoxicitate. În testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate emite ipoteza unui indice terapeutic suficient în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina nu a dovedit potenţial carcinogen într-un studiu la şobolan.

 

Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagene şi fotocarcinogene. Spre deosebire, moxifloxacina nu a dovedit proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin intermediul unui program extensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor menţionate anterior.

 

În concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator întârziat al potasiului cardiac şi din acest motiv poate provoca prelungiri ale intervalului QT. Studiile toxicologice efectuate la câine cu doze orale ³90 mg/kg conducând la concentraţii plasmatice ³16 mg/l au determinat prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă cumulativă a unei doze mai mari de 50 de ori decât doza la om (>300 mg/kg), conducând la concentraţii plasmatice ³200 mg/l (de peste 30 de ori nivelul terapeutic după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare reversibile, non-letale. După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30 minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, de exemplu, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute.

 

Chinolonele pot provoca leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor principale diartrodiale la animalele imature. Cea mai mică doză orală de moxifloxacină care a provocat toxicitate articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare decât doza maximă recomandată terapeutic de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) calculată în mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei terapeutice maxime.

 

Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (administrări repetate până la şase luni) nu au evidenţiat nici un risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari (³ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ³ 20 mg/l şi au provocat modificări ale electroretinogramei şi, în cazuri izolate, atrofia retinei.

 

Studiile privind efectele asupra reproducerii efectuate la şobolan, iepure şi maimuţă au indicat faptul că are loc un transfer transplacentar al moxifloxacinei. Studiile la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure, dar numai la o doză de 20 mg/kg intravenos, care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost evidenţiată creşterea incidenţei avorturilor la maimuţe şi iepuri la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan, s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, creşterea avorturilor prenatale, o mică prelungire a gestaţiei şi creşterea activităţii spontane a unor pui de sex masculin şi feminin, la doze de 63 ori mai mari decât doza maximă recomandată, calculată în mg/kg, având concentraţiile plasmatice în intervalul dozelor terapeutice umane.

 

În studiile de toleranţă locală efectuate la câine, nu s-au decelat semne de intoleranţă locală când moxifloxacina a fost administrată intravenos. După injectare intraarterială, au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale periarterial, sugerând faptul că trebuie evitată administrarea  intraarterială a moxifloxacinei.

 

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

 

6.1 Lista excipienţilor

Clorură de sodiu, acid clorhidric, hidroxid de sodiu, apă pentru preparate injectabile.

250 ml soluţie perfuzabilă conţin 34 mmol sodiu.

 

6.2 Incompatibilităţi

Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:

- soluţiile de clorură de sodiu 10% şi  20%

- soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4%

 

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

 

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se îngheţa sau congela. La temperaturi scăzute se poate produce precipitarea soluţiei perfuzabile, care se va redizolva la temperatura camerei.

Medicamentul trebuie utilizat imediat după deschiderea ambalajului.

 

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 5 pungi flexibile din poliolefină sigilate individual în folie de aluminiu conţinând câte 250 ml soluţie perfuzabilă.

Cutie cu 12 pungi flexibile din poliolefină sigilate individual în folie de aluminiu conţinând câte 250 ml soluţie perfuzabilă.

Cutie cu un flacon din sticlă conţinând 250 ml soluţie perfuzabilă.

Cutie cu 5 flacoane din sticlă conţinând câte 250 ml soluţie perfuzabilă.

 

6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi manipularea sa

Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată.

Avelox 400 mg/250 ml, soluţie perfuzabilă s-a dovedit compatibil cu următoarele soluţii perfuzabile: apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu  0,9%, clorură de sodiu 1 M, soluţie de glucoză  5%, 10% sau 40%, xilitol 20%, soluţie Ringer, soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.

Avelox, soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente.

Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.

 

7. DEŢINĂTORUL  AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Bayer AG

D-51368 Leverkusen, Germania

 

8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE

5326/2005/01-02-03-04

 

9. DATA  AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI  REAUTORIZĂRI

Autorizare – Mai  2005  

 

10. DATA  REVIZUIRII  TEXTULUI

Aprilie 2005

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Pneumonia la copii Pneumonia este un termen general care se refera la o infectie a plaminilor, putind fi cauzata de o varietate de microorganisme, inclusiv virusi, bacterii si paraziti .
Pneumonie: plan de acţiune pentru a salva 5,3 milioane de copii până în 2015 (OMS/UNICEF) Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) au lansat luni un plan de acţiune mondial vizând combaterea pneumoniei - prima cauză de mortalitate în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani - pentru a salva 5,3 milioane de vieţi până în anul 2015, informează AFP.
DSP Olt: Cazurile de pneumonie şi infecţii respiratorii acute, în creştere cu peste 15% Frecvenţa îmbolnăvirilor prin infecţii respiratorii acute şi pneumonii a înregistrat, săptămâna trecută, o tendinţă de creştere cu peste 15% faţă de media ultimelor trei săptămâni, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, transmis marţi AGERPRES.
Bistriţa-Năsăud: O femeie diagnosticată cu pneumonie a murit; numărul virozelor respiratorii, în creştere Un pacient diagnosticat cu pneumonie a murit, iar numărul virozelor respiratorii a crescut cu aproape 50% pe fondul temperaturilor sub pragul îngheţului, potrivit datelor publicate vineri pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud.
Hillary Clinton are pneumonie, dar "se reface" (medic) Candidata democrată la prezidenţialele americane, Hillary Clinton, care s-a simţit rău duminică, suferă de pneumonie şi s-a deshidratat stând în căldură cu prilejul ceremoniilor de la New York de comemorare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, dar "se reface rapid", a informat medicul său,...
Spitalizarea pentru pneumonie creşte riscul cardiovascular Internarea în spital cu pneumonie creşte mai târziu foarte mult riscul de atac de cord şi accident vascular cerebral, relevă o cercetare canadiană publicată marţi în Journal of American Medical Association (JAMA), informează AFP.