Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

LISIREN 10 mg
Denumire LISIREN 10 mg
Denumire comuna internationala LISINOPRILUM
Actiune terapeutica INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI
Prescriptie P6L
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 10mg
Ambalaj Cutie cu 100 blist. PVC/Al x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 4 ani
Cod ATC C09AA03
Firma - Tara producatoare AC HELCOR S.R.L. - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata AC HELCOR S.R.L. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre LISIREN 10 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre LISIREN 10 mg, comprimate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5404/2005/01-02 ; 4651/2004/01-02                               Anexa 1

Prospect

LISIREN 10 mg

Comprimate, 10 mg

LISIREN 20 mg

Comprimate, 20 mg

Compoziţie

Lisiren 10 mg

Un comprimat conţine lisinopril 10 mg sub formă de lisinopril dihidrat 10,89 mg şi excipienţi: celuloză microcristalină, amidon de porumb, manitol, povidonă K30, amidonglicolat de sodiu, talc, stearat de magneziu.

Lisiren 20 mg

Un comprimat conţine lisinopril 20 mg sub formă de lisinopril dihidrat 21,77 mg şi excipienţi: celuloză microcristalină, amidon de porumb, manitol, povidonă K30, amidonglicolat de sodiu, talc, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: produse active pe sistemul renină-angiotensină, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei

Indicaţii terapeutice

Hipertensiune arterială

Lisiren este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi renovasculare. Poate fi utilizat singur sau în asociaţie cu alţi agenţi antihipertensivi.

Insuficienţa cardiacă congestivă

Lisiren este indicat în tratamentul insuficienţei cardiace congestive, ca tratament adjuvant, împreună cu diureticele care nu economisesc potasiul şi, când este necesar, cu digitalice. Tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală strictă.

Infarctul miocardic acut

Lisiren este indicat pentru tratarea pacienţilor cu infarct miocardic acut, echilibraţi hemodinamic. Pacienţii trebuie să aibă tensiunea arterială sistolică mai mare de 100 mmHg. Lisiren trebuie administrat în primele 24 de ore de la infarctul miocardic acut pentru a preveni dezvoltarea ulterioară a disfuncţiei ventriculare stângi sau a insuficienţei cardiace şi pentru a îmbunătăţi supravieţuirea. Pacienţii trebuie să primească şi tratamentele standard recomandate, cum sunt trombolitice, acid acetilsalicilic şi beta-blocante.

Complicaţiile renale ale diabetului zaharat

La pacienţii normotensivi, cu diabet zaharat insulino-dependent şi la cei hipertensivi, cu diabet zaharat non-insulino-dependent care prezintă nefropatie incipientă caracterizată prin microalbuminurie, lisinoprilul scade rata de excreţie urinară a albuminei.

Contraindicaţii

- hipersensibilitate la lisinopril, la alţi IECA sau la oricare dintre excipienţii produsului;

- antecedente de edem angioneurotic legat de tratamente anterioare cu IECA şi angioedem ereditar sau idiopatic.

- sarcină.

1

Precauţii

Edemul angioneurotic

Edemul angioneurotic a fost raportat la IECA, incluzând lisinopril. În aceste cazuri, lisinoprilul trebuie întrerupt imediat şi pacientul menţinut sub observaţie. Dacă edemul este limitat la faţă, buze şi gură, afecţiunea se rezolvă de regulă fără alt tratament, deşi antihistaminicele pot fi utile pentru ameliorarea simptomelor. Aceşti pacienţi trebuie supravegheaţi cu atenţie până la dispariţia edemului. Totuşi, angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Dacă există edem al limbii, glotei sau laringelui, care poate produce obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie iniţiată prompt terapia de urgenţă. Aceasta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie ţinut sub supraveghere medicală atentă până la dispariţia completă şi susţinută a simptomelor.

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei produc mai frecvent angioedem la rasa neagră decât la alte rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem nelegat de tratament cu IECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul administrării unui IECA.

Aspecte legate de rasă

IECA produc angioedem cu o frecvenţă mai mare la rasa neagră decât la alte rase.

Tuse

Tusea a fost raportată la utilizarea IECA. Caracteristic este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de IECA trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Intervenţii chirurgicale/anestezie

La pacienţii care vor suferi intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu agenţi care determină hipotensiune arterială, lisinoprilul blochează formarea angiotensinei II secundar eliberării compensatorii de renină. Acest lucru poate duce la hipotensiune arterială ce poate fi corectată prin creşterea volemiei.

Aspecte generale

Lisinoprilul nu trebuie utilizat la pacienţii cu stenoză aortică, cord pulmonar sau obstrucţie a tractului respirator.

Când lisinoprilul este utilizat ca monoterapie în hipertensiunea arterială, pacienţii de rasă neagră pot prezenta un răspuns terapeutic redus.

Interacţiuni

Asocierea cu alţi agenţi antihipertensivi precum beta-blocantele şi diureticele poate creşte eficienţa antihipertensivă. Lisinoprilul scade apariţia hipopotasemiei şi a hiperuricemiei induse de tiazide.

Indometacinul poate reduce efectul antihipertensiv al lisinoprilului. La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă, care sunt trataţi cu antiinflamatoare nesteroidiene, administrarea simultană a lisinoprilului poate determina agravarea ulterioară a funcţiei renale.

Inhibitorii ECA pot potenţa efectul hipoglicemiant al insulinei şi al antidiabeticelor orale.

Lisinopril a fost utilizat împreună cu nitraţi, fără interacţiune semnificativă clinic.

Deoarece lisinopril poate scădea eliminarea litiului, concentraţiile plasmatice ale litiului trebuie monitorizate în cazul administrării sărurilor de litiu.

2

Potasemia rămâne de regulă în limite normale. Dacă lisinoprilul se administrează împreună cu un diuretic, posibilitatea de hipopotasemie indusă de diuretic poate fi redusă. Lisinoprilul poate creşte potasemia la pacienţii cu insuficienţă renală. Suplimentele de potasiu, diureticele ce economisesc potasiu şi sărurile ce conţin potasiu nu sunt recomandate.

Atenţionări speciale

Evaluarea funcţiei renale

Evaluarea pacientului trebuie să includă evaluarea funcţiei renale înainte de iniţierea terapiei şi în timpul tratamentului.

Insuficienţă renală

Lisiren trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece aceştia pot necesita reducerea dozei sau administrarea la intervale mai mari. La pacienţii cu insuficienţă renală trebuie efectuată monitorizarea atentă a funcţiei renale în timpul tratamentului când se consideră necesar. În majoritatea cazurilor, funcţia renală poate să nu fie afectată sau se îmbunătăţeşte.

Insuficienţa renală a fost raportată în asociere cu IECA, apărând în principal la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu boală renală de fond, incluzând stenoza de arteră renală. Dacă este diagnosticată prompt şi tratată adecvat, insuficienţa renală este de regulă reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu IECA, s-a observat creşterea uremiei şi a creatininemiei, de obicei, reversibile la întreruperea tratamentului. Aceasta este posibil să apară, în special, la pacienţii cu insuficienţă renală. Dacă este prezentă şi hipertensiunea arterială renovasculară, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. La aceşti pacienţi tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală strictă, cu doză mică şi creşterea atentă a dozei. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor ce contribuie la cele de mai sus, acestea trebuie întrerupte, iar funcţia renală trebuie monitorizată în primele săptămâni de tratament cu lisinopril.

Unii pacienţi fără boală renală preexistentă manifestă au prezentat creşterea uremiei şi a creatininemiei după administrarea concomitentă de lisinopril şi diuretic. Pot fi necesare scăderea dozei de lisinopril şi/sau întreruperea diureticului. Prin urmare trebuie să se ia în considerare suspiciunea unei stenoze de arteră renală subiacentă.

Infarct miocardic acut

Tratamentul cu lisinopril nu trebuie iniţiat la pacienţii cu semne de disfuncţie renală (creatininemia peste 177 micromol/l şi/sau proteinurie peste 500 mg/24 ore). Dacă apare disfuncţie renală în timpul tratamentului cu lisinopril (creatininemia peste 265 micromol/l sau dublarea valorii de dinainte de tratament), medicul trebuie să ia în considerare întreruperea lisinoprilului.

Pacienţii hemodializaţi

La pacienţii dializaţi la care se folosesc membrane cu flux crescut (de exemplu AN69) a fost raportată o incidenţă mare a reacţiilor anafilactoide. Prin urmare nu se recomandă această combinaţie.

Hipotensiunea arterială simptomatică

Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată rareori la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. Este mult mai probabil să apară la pacienţii cu depleţie volemică prin terapie diuretică, regim hiposodat, dializă, diaree sau vărsături. La aceşti pacienţi, prin întreruperea terapiei sau scăderea dozei de diuretic cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu lisinopril, posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice este redusă.

3

Hipotensiunea arterială severă a fost raportată la IECA, în special la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă. Mulţi dintre aceşti pacienţi utilizau doze mari de diuretice de ansă şi unii prezentau hiponatremie sau insuficienţă funcţională renală. La pacienţii cu risc, iniţierea terapiei şi ajustarea dozei trebuie monitorizate sub strictă supraveghere medicală.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul va fi aşezat în clinostatism. Poate fi necesară reechilibrarea volemică prin administrarea de lichide pe cale orală sau ser fiziologic intravenos. Poate fi necesară administrarea atropinei intravenos dacă se asociază bradicardie. Tratamentul cu lisinopril poate fi reluat, cu creşterea atentă a dozei şi urmărind restabilirea volemică şi a tensiunii arteriale.

De asemenea, în cazul pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau vasculară cerebrală la care hipotensiunea arterială severă poate duce la infarct miocardic sau accident vascular cerebral se pot aplica precauţii similare şi supraveghere atentă.

Ca şi alte vasodilatatoare, lisinoprilul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză aortică sau cardiomiopatie hipertrofică.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă care au tensiune arterială normală sau scăzută, poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale în timpul tratamentului cu lisinopril. Dacă această hipotensiune arterială devine simptomatică, poate fi necesară scăderea dozei sau întreruperea lisinoprilului.

Apariţia hipotensiunii arteriale după doza iniţială de lisinopril nu exclude adaptarea ulterioară atentă a dozei după rezolvarea eficientă a hipotensiunii arteriale.

Hipotensiunea arterială în infarctul miocardic acut

Tratamentul cu lisinopril nu trebuie administrat pacienţilor cu infarct miocardic acut care au risc de tulburări hemodinamice ulterioare severe după tratament vasodilatator. Aceştia sunt pacienţii cu tensiune arterială sistolică 100 mmHg sau cu şoc cardiogen. În primele 3 zile de la infarct doza trebuie redusă dacă tensiunea arterială sistolică este 120 mmHg. Dozele de întreţinere trebuie reduse la 5 mg lisinopril sau temporar la 2,5 mgl isinopril, dacă tensiunea sistolică este 100 mmHg. Dacă persistă hipotensiunea arterială (tensiunea arterială sistolică mai mică de 90 mmHg pentru mai mult de o oră), atunci lisinoprilul trebuie întrerupt.

Copii

Siguranţa şi eficacitatea lisinoprilului la copii nu au fost stabilite.

Sarcina şi alăptarea

Lisinoprilul este contraindicat în sarcină şi tratamentul trebuie întrerupt când se suspicionează o sarcină. IECA pot determina morbiditate şi mortalitate fetală şi neonatală dacă se administrează la gravide în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. Utilizarea IECA în această perioadă a fost asociată cu afectare fetală şi neonatală incluzând hipotensiune arterială, insuficienţă renală, hiperkaliemie şi/sau microcefalie la nou-născut. S-a observat şi oligohidramnios, probabil consecinţă a scăderii funcţiei renale fetale, care poate duce la contracturi de membre, deformări craniofaciale şi hipoplazie pulmonară.

Aceste reacţii adverse la embrion şi făt nu par să apară dacă expunerea intrauterină la IECA s-a limitat numai la primul trimestru de sarcină.

Sugarii ai căror mame au utilizat lisinopril trebuie supravegheaţi cu atenţie pentru hipotensiune arterială, oligurie şi hiperkaliemie. Lisinoprilul, care traversează placenta, a fost îndepărtat din circulaţia nou-născutului prin dializă peritoneală, cu oarecare beneficiu clinic şi teoretic, poate fi îndepărtat şi prin exsanguinotransfuzie.

4

Sunt necesare precauţii suplimentare dacă lisinoprilul se administrează mamelor care alăptează, deoarece nu se ştie dacă lisinoprilul se excretă în laptele matern.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu exista studii despre efectul Lisiren asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. In cazul conducerii vehiculelor si folosirii utilajelor este bine sa se ia in considerare ca pot apare ocazional ameteli sau oboseala.

Doze şi mod de administrare

Absorbţia lisinoprilului nu este influenţată de alimente, prin urmare comprimatele pot fi administrate înainte, în timpul sau după masă. Lisiren trebuie administrat în doză unică zilnic, aproximativ la aceeaşi oră. Comprimatele trebuie administrate întregi.

Hipertensiune arterială

Necesitatea de a creşte doza trebuie determinată prin măsurarea tensiunii arteriale imediat înainte de următoarea doză.

Tratamentul trebuie început cu 2,5 mg lisinopril o dată pe zi şi ajustat pentru a obţine un control optim al tensiunii arteriale. În cazul hipertensiunii arteriale esenţiale, dacă efectul terapeutic dorit nu se obţine în 2-4 săptămâni cu o anumită doză, aceasta poate fi crescută. Rareori se obţine răspuns terapeutic cu doza de 2,5 mg lisinopril. De obicei, dozele eficace sunt de 10-20 mg lisinopril o dată pe zi. Doza maximă recomandată este 40 mg lisinopril o dată pe zi.

Pacienţii sub tratament diuretic

Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt sau doza trebuie scăzută, cu 2-3 zile înainte de a iniţia tratamentul cu lisinopril. Tratamentul cu diuretice poate fi reluat ulterior dacă este nevoie.

Utilizarea la vârstnici

Vârsta nu pare să influenţeze eficacitatea sau siguranţa lisinoprilului. Prin urmare, la pacienţii vârstnici se va iniţia tratamentul aşa cum este recomandat mai sus.

Insuficienţa cardiacă congestivă

Lisiren poate fi utilizat ca tratament adjuvant, împreună cu diureticele care nu economisesc potasiu, cu sau fără digitalice.

Doza iniţială

Tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală strictă. Doza iniţială recomandată este 2,5 mg lisinopril.

În tratamentul insuficienţei cardiace congestive severe sau instabile, tratamentul cu Lisiren trebuie întotdeauna iniţiat în spital, sub supraveghere medicală atentă. Pacienţii care primesc doze mari de diuretice de ansă (de exemplu > 80 mg furosemid) sau tratament diuretic multiplu, pacienţii care au hipovolemie, hiponatremie (sodiu plasmatic < 130 mEq/l) sau tensiune arterială sistolică < 90 mmHg, pacienţii care primesc doze mari de vasodilatatoare, pacienţii care au creatininemia > 150 micromol/l sau care au vârsta peste 70 ani trebuie consideraţi cu risc crescut şi la aceşti pacienţi tratamentul trebuie iniţiat în spital.

Dacă este posibil, doza de diuretic trebuie scăzută înainte de începerea tratamentului. Tensiunea arterială şi funcţia renală trebuie monitorizate cu atenţie atât înainte, cât şi în timpul tratamentului, deoarece s-au raportat cazuri de hipotensiune arterială severă şi, mai rar, insuficienţă renală secundară acesteia la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA). Apariţia hipotensiunii arteriale după doza iniţială de lisinopril nu exclude ajustarea atentă ulterioară a dozei, după tratamentul eficace al hipotensiunii arteriale.

5

Doza de întreţinere

Doza trebuie crescută treptat, în funcţie de răspunsul pacientului. Doza de întreţinere uzuală este 5-20 mg lisinopril. Doza trebuie ajustată la intervale de 4 săptămâni.

Infarctul miocardic acut

Tratamentul cu lisinopril poate fi început în primele 24 ore de la debutul simptomelor. Doza iniţială este de 5 mg lisinopril, pe cale orală, urmată de 5 mg lisinopril după 24 ore, 10 mg lisinopril după 48 ore şi apoi 10 mg lisinopril pe zi. Pacienţii cu tensiune arterială sistolică mică (120 mmHg sau mai puţin) trebuie să primească o doză iniţială mai mică (2,5 mg lisinopril). Dacă apare hipotensiunea arterială (tensiunea arterială sistolică 100 mmHg), poate fi administrată o doză de întreţinere de 5 mg lisinopril pe zi, cu scăderea temporară la 2,5 mg lisinopril dacă este necesar. Dacă apare hipotensiune arterială prelungită (tensiune arterială sistolică sub 90 mmHg pentru mai mult de 1 oră), Lisiren trebuie întrerupt.

Tratamentul trebuie continuat 6 săptămâni. Beneficiile par să fie mai mari la pacienţii cu infarcte miocardice mari şi semne de insuficienţă ventriculară stângă. Pacienţii care dezvoltă simptome de insuficienţă cardiacă trebuie să continue tratamentul cu Lisiren.

Complicaţiile renale ale diabetului zaharat

Tratamentul trebuie început cu 2,5 mg lisinopril o dată pe zi şi apoi crescut gradat pentru obţinerea dozei eficace. La pacienţii normotensivi cu diabet zaharat insulino-dependent, doza este de 10 mg lisinopril o dată pe zi, putând fi crescută la 20 mg lisinopril pe zi pentru a obţine o tensiune arterială diastolică de repaus sub 75 mmHg. La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat non-insulino-dependent, schema de dozaj este asemănătoare cu cea de mai sus, pentru a se obţine o tensiune arterială diastolică de repaus sub 90 mmHg.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală

Lisinoprilul este excretat prin rinichi şi trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală.

Lisinoprilul este dializabil. La pacienţii dializaţi se poate administra doza uzuală de Lisiren în zilele de dializă. În zilele în care pacienţii nu fac dializă, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.

Utilizarea la copii

Siguranţa şi eficacitatea lisinoprilului la copii nu au fost stabilite.

Reacţii adverse

Hipotensiunea arterială a fost raportată în asociere la tratamentul cu lisinopril. Aceasta pare să apară la anumite subgrupe de pacienţi (vezi Atenţionări speciale).

Rar, s-a raportat edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui (vezi Atenţionări speciale). Au fost raportate şi alte reacţii de hipersensibilitate.

Cele mai frecvente reacţii adverse care mai pot să apară sunt: ameţeli, cefalee, diaree, tuse, greaţă şi oboseală. Alte reacţii adverse mai puţin frecvente includ erupţiile cutanate şi astenie.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate rar.

Cardiovasculare: infarct miocardic şi accident vascular cerebral, probabil secundare hipotensiunii arteriale marcate la pacienţii cu risc (vezi punctul Atenţionări speciale), palpitaţii, tahicardie.

Gastro-intestinale: dureri abdominale şi indigestie, uscăciune bucală, hepatită (hepatocitolitică sau colestatică), icter, pancreatită, vărsături.

6

Nervoase: confuzie, modificări ale stării de dispoziţie, parestezii, vertij. Ca şi la alţi IECA, s-au raportat tulburări ale gustului şi tulburări de somn.

Respiratorii: bronhospasm, rinită, sinuzită.

Cutanate: au fost raportate alopecie, diaforeză, urticarie, psoriazis şi alte afecţiuni severe cutanate incluzând pemfigus, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson şi eritem multiform.

Urogenitale: impotenţă, oligurie/anurie, insuficienţă renală acută, disfuncţie renală, uremie. Au existat cazuri raportate de anemie hemolitică la pacienţii trataţi cu lisinopril, deşi nu s-a putut stabili o relaţie cauzală între ele.

A fost raportat un complex de simptome care poate include unul sau mai multe din următoarele: febră, vasculită, mialgii, artralgii/artrite, test pozitiv pentru AAN (anticorpi antinucleari), VSH accelerat, eozinofilie şi leucocitoză. Pot să apară erupţii cutanate, fotosensibilizare şi alte manifestări dermatologice.

Teste de laborator: s-au raportat creşteri ale uremiei, creatininemiei, ale enzimelor hepatice şi ale bilirubinemiei, care sunt de regulă reversibile la întreruperea tratamentului.

Au fost raportate supresia măduvei osoase, manifestată prin anemie şi/sau trombocitopenie şi/sau leucopenie. Rar a fost raportată agranulocitoză.

A apărut şi uşoară scădere a hemoglobinei şi a hematocritului, rareori cu importanţă clinică dacă nu coexistă o altă cauză de anemie.

Au fost raportate hiperkaliemie şi hiponatremie.

Pacienţii care au primit IECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu venin de Hymenoptera) au prezentat reacţii anafilactoide prelungite. La unii pacienţi aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a IECA, dar au reapărut la reluarea neadecvată.

Supradozaj

Simptomele supradozajului pot include hipotensiune arterială severă, tulburări electrolitice şi insuficienţă renală. După ingestia unei supradoze, pacientul trebuie menţinut sub supraveghere atentă. Măsurile terapeutice depind de natura şi severitatea simptomelor. Trebuie utilizate metodele de scădere a absorbţiei şi metodele de accelerare a eliminării. Dacă apare hipotensiune arterială severă, pacientul trebuie plasat în decubit şi trebuie administrat rapid, intravenos, ser fiziologic. Tratamentul cu angiotensină II (dacă este disponibilă) poate fi luat în considerare. IECA pot fi îndepărtaţi din circulaţie prin hemodializă. Trebuie evitată utilizarea membranelor de dializă cu flux crescut, din poliacrilonitril. Electroliţii plasmatici şi creatinina trebuie monitorizate frecvent.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate. Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Producător

S.C. AC Helcor S.R.L., Baia Mare, România

7

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

S.C. AC Helcor S.R.L.,

Str. Victor Babeş Nr. 50, Baia Mare, România

Data ultimei verificări a prospectului

Mai, 2005

8

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arterială un pericol Hipertensiunea arterială de obicei nu are simptome. În realitate mulţi oameni au această boală de ani de zile fără să ştie acest lucru, a declarat pentru AGERPRES, prof.dr. Eduard Apetrei, de la Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu".
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă
Hipertensiunea Arteriala Hipertensiunea Arteriala (HA) este probabil cea mai frecventa afectiune intilnita intr-un cabinet de medicina interna.