Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

AVELOX(R) 400 mg
Denumire AVELOX(R) 400 mg
Descriere Antibiotic fluorochinolonic, cu spectru larg de activitate şi acţiune bactericidă.
Denumire comuna internationala MOXIFLOXACINUM
Actiune terapeutica CHINOLONE ANTIBACTERIENE FLUOROCHINOLONE
Prescriptie P-RF/S - Stupefiante/psihotrope cu prescriptie care se retine in farmacie
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 400mg
Ambalaj Cutie x 5 blist. albe opace PP/Al x 5 compr. film.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC J01MA14
Firma - Tara producatoare BAYER HEALTHCARE AG - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata BAYER HEALTHCARE AG - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre AVELOX 400 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> tatiana (vizitator) : în urma analizei de singe la profil Torch mi sa depistat taxoplasma gondii Anticorpi IgG 376,8 Ul/mL...
>> dr. Oana Iordache : Este in regula tratamentul.
>> viorica (vizitator) : este periculos acest medicamen?
>> dr. Oana Iordache : Periculos in ce sens?
>> Adi (vizitator) : Buna ziua.In urma cu 6 zile am fost diagnosticat cu pneumonie pe lobul inferior al plamanului stang.Ca...
>> dr. Oana Iordache : Urmati tratamentul.
>> dr. Oana Iordache : Cu placere.
>> florin : am luat o pastila avelox ptr bronsita cronica si am avut atacuri de panica,este de la medicament.
>> Dr. Vladoiu Mirela : nu da atacuri de panica
>> dr. Oana Iordache : Pt Florin. Poate sa fie asta cauza.
Rezumatul caracteristicilor produsului   Prospect       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5424/2005/01-16                                             Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS

AVELOX® 400mg

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg sub formă de clorhidrat de moxifloxacină 436,8 mg. Pentru excipienţi, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate filmate,de culoare roşu închis, cu marcajul ‘’M400’’pe o faţă şi ‘’BAYER’’pe cealaltă faţă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Avelox 400 mg, comprimate filmate, este indicat în tratamentul următorelor tipuri de infecţii bacteriene,dacă sunt determinate de germeni sensibili la moxifloxacină:

-    bronşite cronice acutizate,

-     pneumonia nozocomială (cu excepţia cazurilor severe),

-     sinuzitele acute (corect diagnosticate)

La alegerea tratamentului trebuie ţinut cont de recomandările ghidurilor oficiale pentru utilizarea corectă a agenţilor antimicrobieni.

4.2 Doze şi mod de administrare

Regim de dozare (adulţi)

Doza recomandată pentru toate indicaţiile este de 400 mg moxifloxacină (1 comprimat

filmat Avelox 400 mg) o dată pe zi.

În cazul pacienţilor vârstnici, subponderali, cu insuficienţă renală uşoară până la severă

sau la bolnavii dializaţi cronic (de ex.hemodializaţi sau cu dializă peritoneală

ambulatorie continuă), nu sunt necesare modificari ale dozelor (vezi şi pct.5.2). În cazul

pacienţilor cu insuficienţă hepatică, datele existente până în prezent sunt insuficiente

(vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de lichid,

independent de orarul meselor.

Durata tratamentului

Se recomandă administrarea Avelox 400 mg conform schemei următoare:

-     bronşite cronice acutizate 5-10 zile

-     pneumonia nozocomială 10 zile,

-     sinuzitele acute                  7 zile.

Nu au fost efectuate studii clinice cu Avelox 400 mg pe o perioadă mai mare de 14 zile. Doza recomandată (400 mg odată pe zi) şi durata tratamentului conform indicaţiilor anterioare, nu trebuiesc depăşite.

4.3 Contraindicaţii

- hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţi;

- sarcină şi alăptare (vezi pct.4.6);

1

- copii şi adolescenţi;

- pacienţi cu antecedente de afectare a tendoanelor în legătură cu un tratament anterior cu chinolone.

Deoarece atât în studiile pre-clinice cât şi la om, au fost observate modificari ale EKG constând în prelungirea intervalului QT, apărute în timpul tratamentului cu moxifloxacină, pentru siguranţa în administrare, Avelox este contraindicat şi în următoarele situaţii:

- pacienţi cu interval QT prelungit congenital sau dobândit,

- tulburări electrolitice, in mod particular hipokalemia,

- bradicardie clinic manifestă,

-  insuficienţă cardiacă manifestă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng,

- antecedente de aritmie simptomatică.

Avelox 400 mg nu se va administra concomitent cu alte medicamente ce determină prelungirea intervalului QT (vezi pct.4.5).

Datorită documentarii insuficiente, Avelox 400 mg este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii având creşteri ale transaminazelor mai mari de 5 ori decât nivelul normal.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale

Deoarece chinolonele au potenţial convulsivant, tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu tulburări cunoscute sau presupuse ale sistemului nervos central (SNC) care predispun la convulsii sau care scad pragul convulsivant.

În timpul terapiei cu chinolone pot să apară inflamaţii şi rupturi ale tendoanelor, în special la vârstnici şi la pacienţii trataţi cu glucocorticoizi. La primul semn de durere sau inflamaţie, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul şi să evite efortul fizic.

S-a demonstrat că moxifloxacina poate prelungi la unii pacienţi intervalul QT.Analiza

electrocardiogramelor înregistrate pe parcursul studiilor clinice cu moxifloxacină,a

aratat o prelungire a QT cu 6 msec ± 26msec reprezentând 1,4% comparativ cu valorile

iniţiale.

Medicamentele care pot reduce nivelele plasmatice ale potasiului trebuie administrate

cu precauţie la bolnavii în tratament cu moxifloxacină.

Moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie pacienţilor cu status proaritmogen ,cum

ar fi infarctul miocardic acut.

Prelungirea intervalului QT poate creşte riscul de apariţie al aritmiilor ventriculare

inclusiv torsada vârfurilor. Deoarece dimensiunea alungirii intervalului QT poate creşte

proporţional cu creşterea concentraţiei plasmatice a medicamentului, doza recomandată

nu trebuie depaşită.

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină trebuie serios evaluat în raport cu posibilele

reacţii adverse, mai ales la pacienţii cu infecţii cu un grad scăzut de severitate.

Apariţia semnelor de aritmie impune oprirea tratamrntului cu Avelox 400 mg şi

înregistrarea unei electrocardiograme.

În cazul apariţiei semnelor de suferinţă hepatică, este necesară efectuarea testelor de investigare a funcţiei hepatice.

După utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv a moxifloxacinei, a fost raportată colita pseudomembranoasă; de aceea, este important să se ţină cont de acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree severă după administrarea de Avelox 400 mg. În acest caz trebuie luate de urgenţă măsuri terapeutice adecvate. Medicamentele care inhibă peristaltica sunt contraindicate în această situaţie.

2

Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau personale de deficit de glucozo- 6-fosfatdehidrogenază sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. Ca urmare în cazul acestora Avelox 400 mg trebuie administrat cu prudenţă.

La unii pacienţi chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilitate. Deşi studiile realizate cu moxifloxacină arată un risc scăzut de aparitie a fotosensibilităţii,pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiatii UV şi/sau la lumina solară puternică.

Foarte rar au fost descrise reacţii alergice şi de hipersensibilitate chiar după prima administrare. În cazuri foarte rare reacţiile anafilactice pot evolua spre şoc anafilactic amenintător de viaţă. În această situaţie tratamentul cu moxifloxacină trebuie intrerupt şi iniţiată terapia de urgenţă a şocului.

Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat imediat oftalmologul.

Moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu maladii rare ereditare ale intoleranţei la galactoză, deficienţa Lapp a lactazei sau malabsorbţia glucozo-galactozei.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente, alte interacţiuni

Nu se poate exclude un efect adiţional al prelungirii intervalului QT între moxifloxacină şi următoarele medicamente: antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă), antiaritmice clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilida, ibutilidă), neuroleptice (fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid), antidepresive triciclice, unele antimicrobiene (sparfloxacina, eritromicina IV, pentamidina, antimalaricele în mod special halofantrina), anumite antihistaminice (terfenadina, astemizol, mizolastina), altele (cisparida,vincamina IV, bepridil, difemanil). Acest efect poate conduce la creşterea riscului de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor. Deaceea moxifloxacina este contraindicată la pacienţii aflaţi în tratament cu aceste medicamente (vezi şi pct. 4.3).

Un interval de aproximativ 6 ore trebuie să existe între administrarea agenţilor conţinând cationi bivalenţi sau trivalenţi (antiacide conţinând magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi agenţi conţinând fer sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei.

Administrarea concomitentă de carbune medicinal cu o doza de 400 mg moxifloxacină conduce la prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai mult de 80%. Ca urmare administrarea concomitentă a celor doua medicamente nu este recomandată (cu excepţia supradozajului-vezi şi pct. 4.9).

După dozări repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax a digoxinei cu 30%, fără să afecteze ASC sau nivelele de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la administrarea cincomitentă cu digoxina.

În studiile realizate pe voluntari diabetici,administrarea concomitentă a moxifloxacinei orale cu glibenclamidul a condus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime ale glibenclamidei. Combinaţia glibenclamidei şi moxifloxacinei poate teoretic determina o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamida nu au condus la modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză sanguină,insulină). De aceea, n-a fost observată nici o interacţiune clinic relevantă între moxifloxacină şi glibenclamid.

3

Modificări ale INR (International Normalised Ratio)

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţi cărora li s-au administrat antibiotice, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine.Condiţiile infecţioase şi inflamatorii,vârsta şi starea generală a pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau terapia cu antibiotice cauzează modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este de a monitoriza mai frecvent PNI. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată la nivelul necesar.

Chiar dacă au fost observate rezultate negative în timpul unui studii asupra interacţiunii între moxifloxacină şi warfarină, pe voluntari sănătoşi ,măsurile de precauţie enunţate mai sus trebuie să fie aplicate warfarinei ca şi altor anticoagulante.

Nu au apărut interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidina, probenecidul,anticoncepţionalele orale, suplimentele de calciu, morfina administrată parenteral,teofilina sau itraconazolul.

Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste date.Având în vedere aceste rezultate o interacţiune metabolică via enzimelor citocromului P 450 este puţin probabilă.

Notă: studiul de interacţiune a teofilinei a fost realizat utilizând o doză de moxifloxacină de 2 x 200 mg.

Moxifloxacina nu are interacţiuni smnificative clinic cu alimentele inclusiv cu produsele lactate.

4.6 Sarcina si alăptarea

Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studiile efectuate la şobolan şi maimuţă cu privire la funcţia de reproducere nu au arătat nici o dovadă de teratogenitate sau afectare a fertilităţii. Totuşi, ca şi în cazul altor chinolone, s-a demonstrat că moxifloxacina poate provoca tulburări la nivelul cartilajelor articulaţiilor portante la animale imature. Datele preclinice arată că mici cantităţi de moxifloxacină se pot excreta în laptele matern. Nu sunt disponibile date cu privire la mamele care alăptează. De aceea, administrarea moxifloxacinei la gravide şi femei care alăptează este contraindicată.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Fluorochinolonele pot determina o reducere a capacităţii de a conduce sau de a folosi utilaje ca urmare a efectelor nervos-centrale (ameţeală). Pacienţii trebuie sfătuiţi ca înainte de a conduce vehicule sau de folosi utilaje, să testeze modul în care reacţionează la moxifloxacină.

4.8 Reacţii adverse

Au fost raportate următoarele reactii adverse în legătură cu tratamentul cu moxifloxacină, clasificarea facându-se în funcţie de frecvenţă astfel:

Frecvente:              ≥ 1% - < 10%

Mai puţin frecvente: 0,1% - < 1% Rare:                      ≥ 0,01% - < 0,1%

Foarte rare              < 0,01%

Cu excepţia greţei şi a diareei toate reacţiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de 3%.

Generale

Frecvente:                   durere abdominală,cefalee

4

Mai puţin frecvente: Foarte rare:

Nervos centrale

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

Rare:

Foarte rare:

Gastro-intestinale

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

Foarte rare:

Cardiovasculare

Frecvente:

Mai puţin frecvente:

Rare: Foarte rare:

Respiratorii

Mai puţin frecvente:

Musculoscheletice

Mai puţin frecvente:

Rare:

Foarte rare:

Cutanate

Mai puţin frecvente:

Rare:

Foarte rare:

astenie, durere, dureri de spate, stare de rău, dureri pectorale, reacţii alergice,dureri ale picioarelor

hipersensibilitate: reacţii anafilactice,şoc anafilactic (potenţial letal),angioedem (inclusiv edem laringeal potenţial fatal)

ameţeală.

insomnie,vertij,agitaţie,somnolenţă,anxietate,tremor,parestezie,

confuzie, depresie.

halucinaţie,depersonalizare,lipsă de coordonare, agitaţie, tulburări

ale somnului, coşmaruri, convulsii.

reacţii psihotice.

greaţă, diaree, vărsături, dispepsie

uscăciunea gurii, greaţă şi vomismente, flatulenţă,

constipaţie,moniliază orală, anorexie, stomatită, glosită.

colită pseudomembranoasă (în foarte rare cazuri asociată cu

complicaţii potenţial letale), hepatită (predominant colestatică)

la pacienţi cu hipokaliemie concomitentă: prelungirea

intervalului QT

tahicardie,edem periferic,hipertensiune, palpitaţii, fibrilaţie atrială,

angină pectorală, la pacienţi cu normokaliemie:prelungirea

intervalului QT .

vasodilatare, hipotensiune, sincopă.

aritmii ventriculare, torsada vârfurilor şi stop cardiac, la pacienţii

cu status proaritmic subiacent sever (vezi pct. 4.4)

dispnee

artralgii, mialgii

tendinită

rupturi ale tendoanelor

erupţii cutanate, prurit, transpiraţii, urticarie

uscarea pielii

sindrom Stevens-Johnson

Senzoriale

Frecvente :

Mai puţin frecvente:

Rare:

tulburări ale gustului

ambliopie

tinitus,tulburări vizuale ca urmare a unor reacţii nervos-centrale

(ameţeală sau confuzie), parosmie (incluzând tulburări ale

mirosului,scăderea mirosului şi în cazuri rare pierderea mirosului

şi/sau a gustului )

Uro-genitale

Mai puţin frecvente: moniliază vaginală, vaginită

5

Rezultatele analizelor de laborator

Frecvente:                   rezultate anormale de funcţie hepatică (mai ales creşteri moderate

ale AST / ALT şi / sau bilirubinei). Mai puţin frecvente: creşterea valorilor Gamma-GT, a amilazei, leucopenie, scăderea

protrombinei/creşterea PNI, eozinofilie, trombocitemie,

trombopenie, anemie. Rare:                       hiperglicemie, hiperlipidemie, creşterea protrombinei/ scăderea PNI,

icter (predominant colestatic), creşterea LDH (în legătură cu rezultate anormale ale funcţiei hepatice), creşteri ale valorilor creatininei sau ureei. Experienţa clinică curentă cu privire la moxifloxacină nu poate conduce la o concluzie finală în ceea ce priveşte profilul reacţiilor sale adverse. Au fost raportate cazuri izolate ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte flurochinolone ,care pot apărea în timpul tratamentului cu Avelox: pierderea temporară a vederii, tulburări ale echilibrului incluzând ataxie, hipernatriemie, hipercalcemie, neutropenie, hemoliză.

4.9 Supradozaj

Datele despre supradozaj sunt limitate.Se recomandă iniţierea terapiei simptomatice generale. Administrarea concomitentă a cărbunelui medicinal cu o doză orală de 400 mg moxifloxacină va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%.Utilizarea cărbunelui medicinal la scurt timp de la iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone

Cod ATC: J01M A14

Mecanism de acţiune

Moxifloxacina este un antibiotic 8-metoxi-fluorochinolonic, cu spectru larg de activitate

şi acţiune bactericidă.

Acţiunea bactericidă rezultă din interferarea topoizomerazelor II şi IV. Topoizomerazele

sunt enzime esenţiale care controlează sinteza ADN şi participă la replicarea,

transcrierea şi refacerea ADN.Topoizomeraza IV se cunoaşte ca ar influenţa şi

diviziunea cromozomială bacteriană.

Actiunea bactericidă a moxifloxacinei este dependentă de concentraţie. Concentraţiile

minime bactericide (CMB) sunt similare cu concentraţiile minime inhibitorii (CMI)

.

Interferarea testelor de culturi

Terapia cu moxifloxacină poate conduce la rezultate fals negative în cazul culturilor de

Mycobacterium spp.ca urmare a suprimării creşterii micobacteriilor.

Efectul asupra florei intestinale la om

Au fost observate următoarele modificări în flora intestinală a voluntarilor după administrarea orală a moxifloxacinei: E. coli, Bacillus spp., Enterococci şi Klebsiella spp. au fost reduse, ca şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium, Eubacterium, şi Peptostreptococcus. S-a constatat o creştere în cazul B. fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în interval de două săptămâni.Nu s-a constatat vreun efect asupra Clostridium difficile (MIC90 2 mg/l) şi toxinei sale la administrarea moxifloxacinei.Moxifloxacina nu este indicată pentru tratamentul infecţiei cu Clostridium difficile.

6

Următoarele valori CMI, definesc pragul dintre germenii sensibili şi rezistenţi.

Date in vitro privind susceptibilitatea: S 1 mg/l, R > 2 mg/l

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi temporal pentru speciile selectate şi sunt necesare informaţii locale asupra rezistenţei,îndeosebi în tratamentul infecţiilor severe. Aceste informaţii relevă numai o recomandare asupra probabilităţii dacă microorganismele sunt susceptibile la moxifloxacină. Mai jos se arată în ce măsură variază, pentru anumite specii, modelele de rezistenţă în cadrul Uniunii Europene.

Organisme                                                              Prevalenţa rezistenţei dobândite

Sensibile:

bacterii gram-pozitive

Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină )*

Streptococcus agalactiae

Streptococcus milleri

Streptococcus mitior

Streptococcus pneumoniae(incl.penicilina şi tulpinile rezistente la macrolide)* < 1 %

Streptococcus pyogenes (grupa A)*

bacterii gram-negative

Branhamella (Moraxella) catarrhalis (incl.tulpini β-lactamazo- negative/ pozitive )

Enterobacter cloacae*                                                                                  0-13%

Escherichia coli*                                                                                          0-10%

Haemophilus influenzae (incl.tulpini β-lactamazo- negative/pozitive )*               < 1 % Haemophilus parainfluenzae

Klebsiella oxytoca                                                                                       0-10 %

Klebsiella pneumoniae*                                                                               2-13 %

Anaerobi

Fusobacterium spp. Peptostreptococcus spp. Prevotella spp.

Alţii

Chlamydia pneumoniae* Coxiella burnetti Legionella pneumophila Mycoplasma pneumoniae*

Rezistente:

bacterii gram-pozitive

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)

bacterii gram-negative

Burkholderia cepacia Pseudomonas aeruginosa Pseudomonas fluorescens Stenotrophomonas maltophilia

* Eficacitatea clinică a fost demonstrată pentru izolatele susceptibile la moxifloxacină în indicaţii aprobate clinic.

7

Rezistenţa

Mecanismele de rezistenţă care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu interferă cu activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă ca barierele permeabile (comune, de exemplu, la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de aflux pot, totuşi, să afecteze sensibilitatea bacteriilor respective la moxifloxacină. Cu excepţia celor mai sus menţionate nu există rezistenţă încrucişată între moxifloxacină şi clasele de compuşi mai sus amintite. Nu a fost observată rezistenţă plasmid-mediată. Testele de laborator efectuate pentru decelarea dezvoltării rezistenţei împotriva moxifloxacinei de bacteriile gram-pozitive au arătat că rezistenţa se dezvoltă încet prin multiple mutaţii graduale şi este mediată de modificări ale zonei ţintă (de exemplu,la topoizomerazele II şi IV) şi a mecanismelor de aflux. Frecvenţa dezvoltării rezistenţei este joasă (rata : 10-7-10-10).

Rezistenţa paralelă se observă la alte chinolone.Totuşi, cum moxifloxacina inhibă ambele topoizomeraze (II şi IV) ale organismelor gram-pozitive, anumite bacterii gram-pozitive şi anaerobe care sunt rezistente la alte chinolone pot fi susceptibile la moxifloxacină.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie şi biodisponibilitate

După administrarea orală, moxifloxacina este rapid şi aproape complet absorbită.

Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 91% .

Parametrii farmacocinetici sunt lineari în intervalul de doze unice de 50 – 800 mg şi

până la 600 mg administrate o dată pe zi, măsuraţi dupa 10 zile. După administrarea

orală a unei doze de 400 mg, concentraţia plasmatică maximă este de 3,1 mg/l şi este

atinsă într-un interval de 0,5 – 4 ore. Concentraţiile plasmatice maximă şi minimă în

faza de echilibru (pentru o doză zilnică de 400 mg) au fost de 3,2, respectiv 0,6 mg/l. În

faza de echilibru expunerea sistemică la medicament in intervalul dintre administrări

este cu aproximativ cu 30% mai mare decât după prima doză.

Distribuţie

Moxifloxacina se distribuie foarte rapid în spaţiul extravascular. După o doză de 400

mg, se observă o ASC de 35mg,h/l.Volumul de distribuţie în starea de echilibru este

de aproximativ 2 l/kg.Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteinele

plasmatice independent de concentraţia medicamentului de aproximativ 40-42%.

Moxifloxacina este îndeosebi legată de albumina serică.

S-au observat următoarele concentraţii maxime (medii geometrice) dupa administrarea orală a unei doze unice de 400 mg moxifloxacină:

8

Ţesut

Concentraţie (oral)

Raport local/Plasmă (oral)

Plasmă

3,1

mg/L

--

Salivă

3,6

mg/L

0,75-1,3

Lichid pustular

1,61

mg/L

1,71

Mucoasa bronşică

5,4

mg/kg

1,7 - 2,1

Macrofage alveolare

56,7

mg/kg

18,6 - 70,0

Sinus maxilar

7,5

mg/kg

2,0

Polipi nazali

9,1

mg/kg

2,6

Sinus etmoid

8,2

mg/kg

2,1

Lichid epitelial

20,7

mg/L

5 - 7

Lichid interstiţial

1,02

mg/L

0,8-1,42,3

1 10 h după administrare ² concentraţia formei nelegate 3 de la 3 h până la 36 h post dozaj

Metabolizare: Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale

renală (aprox. 40%) şi biliară/fecală (aprox. 60%) ca medicament nemetabolizat şi sub

forma unui compus sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii

metaboliţi relevanţi la oameni, ambii fiind microbiologic inactivi.

În faza clinică I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice

metabolice cu alte medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând şi enzimele

citocromului P-450. Nu există indicii ale metabolizării oxidative.

Eliminare

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică

al fazei terminale de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total pentru o

doză de 400 mg este cuprinsă în intervalul 179 - 246 ml/min. Clearance-ul renal este

cuprins între 24 - 53 ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.

Aproximativ 19% din doză se excretă nemodificată prin urină şi aproximativ 25% prin

fecale. Aproximativ 2,5% se regăseşte sub formă de metabolit M1 în urină, respectiv

36% în fecale. Aproximativ 14% este regăsită sub formă de metabolit M2 în urină.

Administrarea concomitentă a ranitidinei sau probenecidului nu au afectat clearance-ul renal al medicamentului.

La voluntari sanatoşi cu greutate corporală sub medie (de ex. femei) şi la vârstnici s-au observat concentraţii plasmatice crescute ale moxifloxacinei.

Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă renala ( pentru un Cl cretininei>20ml/min şi 1,73m2).Când funcţia renală se deteriorează, concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori( la un CL al creatininei<30 ml/min şi 1,73 m2).

Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child-Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu un nivel plasmatic crescut al metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu afectare hepatică este insuficientă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor) au fost observate la şobolan şi maimuţă. Ca şi la alte chinolone, s-a

9

constatat hepatotoxicitate (un nivel ridicat al enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central.Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu doze mari de moxifloxacină sau după terapie prelungită.

Moxifloxacina, ca şi alte chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi - în concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere,se poate asuma o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate demonstra că există o suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina este necarcinogenică, fapt demonstrat printr-un studiu la şobolan.

Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice. Prin contrast, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor mai sus menţionate.

În concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate provoca prelungiri ale intervalului QT. Studiile toxicologice la câine, utilizând doze orale de 90 mg/kg conducând la concentraţii plasmatice de 16 mg/l, au provocat prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a unei doze mai mari de 50 de ori a dozei umane (> 300 mg/kg),conducând la concentraţii plasmatice de 200 mg/l (mai mult de 30 de ori peste nivelul terapeutic după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare reversibile, non-letale.

Chinolonele pot provoca leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a provocat toxicitate articulară la animale tinere (câini) a fost de patru ori mai mare decât doza maximă recomandată terapeutic de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei maxime terapeutice.

Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (dozaj repetat până la şase luni) nu au evidenţiat nici un risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice 20 mg/l şi au provocat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.

Studiile reproductive la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) indică faptul că are o loc un transfer placentar al moxifloxacinei.Studiile la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor,a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă la concentraţiile plasmatice terapeutice umane. La şobolan, s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o creştere a activităţii spontane a unor pui,constatată la doze de 63 ori mai mari decât doza maximă recomandată per mg/kg având concentraţiile plasmatice în marja dozelor terapeutice umane.

10

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lactoză monohidrat, stearat de

magneziu.

Strat de filmare: oxid feric (E172), hipromeloză 15cP, macrogol 4000, dioxid de titan

(E171).

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister transparent din PP/Alu a 5 comprimate filmate Cutie cu un blister alb opac din PP/Alu a 5 comprimate filmate Cutie cu un blister transparent din PP/Alu a 7 comprimate filmate Cutie cu un blister alb opac din PP/Alu a 7 comprimate filmate Cutie cu 2 blistere transparente din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate Cutie cu 2 blistere albe opace din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate Cutie cu 5 blistere transparente din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate Cutie cu 5 blistere albe opace din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate Cutie cu 5 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 5 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 7 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 7 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 8 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 8 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 10 blistere transparentedin PP/Alu a câte 10 comprimate filmate Cutie cu 10 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate

6.6 Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi manipularea sa

Nu sunt necesare.

7. DETINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

BAYER AG

D-51368 Leverkusen, Germania

8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE

5424/2005/01-16

9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI

Reautorizare – Iunie, 2005

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai, 2005

11

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Pneumonia la copii Pneumonia este un termen general care se refera la o infectie a plaminilor, putind fi cauzata de o varietate de microorganisme, inclusiv virusi, bacterii si paraziti .
Pneumonia ucide anual peste un milion de copii la nivel mondial Pneumonia ucide anual peste un milion de copii la nivel mondial, în pofida metodelor de prevenire existente, au avertizat marţi mai multe agenţii specializate ale ONU, cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva acestei maladii, transmite EFE.
Pneumonia constituie principala cauză a mortalităţii infantile /UNICEF/ Pneumonia reprezintă principala cauză a mortalităţii în cazul copiilor mai mici de cinci ani în lume, reprezentând 18% din cele 6,9 milioane de decese înregistrate anual, a semnalat vineri la Geneva organizaţia UNICEF, în apropierea Zilei mondiale a pneumoniei, marcată la 12 noiembrie, transmite AFP...
PNEUMONIA BACTERIANA - Generalitati, Simptome, Diagnostic, Tratament În general, pneumonia poate fi definită ca o inflamaţie a parenchimului pulmonar de origine infecţioasă, care se caracterizează prin alveolită exudativă şi posibil infiltrat inflamator interstiţial, manifestată clinic prin condensare pulmonară şi sindrom infecţios toxic. Infecţia cu bacterii sau viruşuri...
Vrancea: Pneumonia a făcut două victime Doi vrânceni au murit din cauza pneumoniei, săptămâna trecută, la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" Focşani.
Pneumonia - principala cauză a mortalităţii infantile în România Pneumonia rămâne principala cauză a mortalităţii infantile în lume şi în România, potrivit Societăţii Române de Pediatrie Infantilă.