Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

AFLAMIL
 
Denumire AFLAMIL
Descriere Medicament cu actiune analgezica si anti-inflamatorie.
Recomandat in tratamentul afectiunilor acute sau cronice ale articulatiilor / aparatului locomotor.
Denumire comuna internationala ACECLOFENACUM
Actiune terapeutica ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE NESTEROIDIENE DERIVATI AI ACIDULUI ACETIC SI SUBSTANTE INRUDITE
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 100mg
Ambalaj Cutie x 2 blist. PA-Al-PVC/Al x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 4 ani
Cod ATC M01AB16
Firma - Tara producatoare GEDEON RICHTER PLC. - UNGARIA
Autorizatie de punere pe piata GEDEON RICHTER PLC. - UNGARIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre AFLAMIL ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> dr. Oana Iordache : Pt Mariana. Doar cu acodrul cardiologului.
>> dr. Oana Iordache : Pt Rodica. Nu.
>> dr. Oana Iordache : Pt Vasilica. Nu.
>> Dr. Vladoiu Mirela : nu este nociv
>> Bobu vasilica (vizitator) : Daca am baut un pahar de vin la o aniversare mai pot lua aflamil seara ?
>> Dr. Vladoiu Mirela : da
>> ACECLOFENACUM (vizitator) : PRET ?
>> dr. Oana Iordache : Intrebati la o farmacie.
>> dr. Oana Iordache : Pt Vasilica. Da.
>> Dr. Vladoiu Mirela : pana in 50 ron
Prospect si alte informatii despre AFLAMIL, comprimate filmate   Prospect       

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Aflamil 100 mg comprimate filmate
aceclofenac

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boalǎ ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce gǎsiţi în acest prospect:
1. Ce este Aflamil şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie sǎ ştiţi înainte să utilizaţi Aflamil
3. Cum să utilizaţi Aflamil
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Aflamil
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Aflamil şi pentru ce se utilizează

Aceclofenacul aparţine unui grup de medicamente numit anti-inflamatoare nesteroidiene şi antireumatice.

Medicul dumneavoastră vă prescrie Aflamil pentru tratamentul bolilor cu inflamaţii acute şi durere, precum: lumbago (dureri de spate), dureri de dinţi, dismenoree (dureri abdominale în timpul ciclului menstrual) sau dureri ale articulaţiilor.

Aflamil poate fi utilizat în tratamentul bolilor cronice ale articulaţiilor cu durere cronică şi inflamaţie cum sunt: osteoartrită sau artroza (afecţiune care apare, de obicei, peste vârsta de 50 ani şi care se datorează pierderii cartilajului articular şi a ţesutului osos de lângă articulaţii), inflamaţia de origine reumatică a unei articulaţii sau a mai multor articulaţii (poliartrită reumatoidă) şi artrita ce afectează una sau mai multe articulaţii intervertebrale ale coloanei vertebrale cu prezenţa de adeziune anormală şi rigiditate a articulaţiilor (spondilită anchilozantă) sau alte tulburări locomotorii dureroase (de exemplu: periartrită humeroscapulară şi reumatism extraarticular).

2. Ce trebuie sǎ ştiţi înainte să utilizaţi Aflamil

Nu utilizaţi Aflamil
- dacă sunteţi alergic la aceclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
- dacă aţi suferit de astm bronşic, îngustare a căilor respiratorii, rinită acută, erupţii cutanate sau alte reacţii alergice, după ce aţi luat acid acetilsalicilic (de exemplu, Aspirină, Istopirină, Kalmopirină) sau alte medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene;
- dacă aţi suferit sau suferiţi de ulcer gastric sau duodenal sau sângerare gastro-intestinală ori alte sângerări active sau tulburări de sângerare;
- dacă suferiţi de boli severe ale ficatului sau ale rinichilor;
- dacă aveţi insuficienţă cardiacă diagnosticată şi/sau boală cerebrovasculară, de exemplu dacă aţi suferit un atac de cord, un accident vascular cerebral minor (AIT), aveţi blocaje ale vaselor de sânge de la nivelul inimii sau creierului sau dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea blocajelor sau efectuarea unui bypass la acestea;
- dacă aveţi sau aţi avut probleme cu circulaţia sângelui (arteriopatie periferică);
- în caz de sarcină (în special pe parcursul ultimelor 3 luni).


Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Aflamil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
- dacă aţi avut ulcer gastric sau duodenal sau boală inflamatorie gastrointestinală (colită ulcerativă, boală Crohn) sau tulburări de coagulare a sângelui;
- dacă suferiţi de o boală uşoară până la moderată a ficatului sau a rinichilor sau tendinţa de a acumula lichid în interiorul corpului dumneavoastră, din orice alt motiv;
- dacă aveţi antecedente de sângerare la nivelul creierului;
- dacă suferiţi de orice tulburare de sânge (deoarece se poate agrava);
- dacă aveţi o anumită afecţiune a pielii şi a ţesutului conjunctiv numită lupus eritematos sistemic;
- dacă aţi suferit în trecut sau suferiţi încă de astm bronşic;
- dacă aveţi o anumită boală metabolică numită porfirie;
- în perioada de convalescenţă după o intervenţie chirurgicală majoră;
- dacă fumaţi;
- dacă aveţi diabet zaharat;
- dacă aveţi angină pectorală, cheaguri de sânge, tensiune arterială mare, valori serice mari ale colesterolului sau trigliceridelor.

Medicamente precum Aflamil pot fi asociate cu un risc crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”). Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Nu depăşiţi doza şi durata recomandate pentru tratament.

Foarte rar, au fost raportate reacţii severe pe piele în legătură cu utilizarea de medicamente cum este Aflamil (vezi pct. 4). De asemenea, ca şi în cazul altor medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, pot apărea reacţii adverse severe fără o expunere prealabilă la medicament. Foarte rar, au fost raportate afecţiuni dermatologice care pun viaţa în pericol, unele dintre ele fatale (denumite dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică) în legătură cu utilizarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene cum este aceclofenacul. Simptomele principale ale acestor afecţiuni sunt: erupţii cutanate, mâncărimi, urticarie, băşici pe piele, febră. Pacienţii par a fi expuşi la cel mai mare risc de a prezenta aceste reacţii la începutul tratamentului, reacţiile manifestându-se în majoritatea cazurilor pe durata primei luni de tratament. Aflamil trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiilor cutanate sau la oricare alt semn de hipersensibilitate.
Aflamil nu trebuie luat în caz de varicelă (vărsat de vânt).

În cazuri rare, Aflamil poate determina ulceraţie gastrointestinală şi sângerare, sau perforare. Aceasta poate apărea în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare. Dacă observaţi orice simptome abdominale, în special dacă sunteţi mai în vârstă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.


Copii şi adolescenţi
Utilizarea Aflamil la copii nu este recomandată datorită lipsei de date privind siguranţa şi eficacitatea.


Aflamil împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Anumite medicamente pot influenţa efectele Aflamil. În aceste cazuri, poate fi necesară modificarea dozei sau să întrerupeţi tratamentul cu aceste medicamente. Poate prezenta o importanţă deosebită dacă luaţi:
- litiu (pentru boli psihice);
- digoxină (pentru insuficienţă a inimii sau aritmii cardiace);
- diuretice (pilule pentru eliminarea apei);
- anumite medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute (inhibitori ECA şi antagonişti ai angiotensinei II);
- anticoagulante (medicamente pentru subţierea sângelui);
- medicamente pentru depresie cum sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei;
- antidiabetice (medicamente pentru diabet);
- metotrexat (pentru tumori şi reumatism);
- tacrolimus şi ciclosporină (medicamente care suprimă sistemul imunitar şi sunt utilizate pentru a preveni respingerea organelor transplantate);
- medicamente antiinflamatoare steroidiene cum sunt: betametazonă şi prednisolonă;
- acid acetilsalicilic şi alte antialgice (aşa numitele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene);
- zidovudină (medicament pentru tratamentul infecţiei cu HIV).


Aflamil împreună cu alimente şi băuturi
Aflamil comprimat filmat poate fi utilizat atât înainte cât şi în timpul mesei.


Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Aflamil poate face mai dificil să rămâneţi gravidă. Informaţi medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi dificultăţi în a rămâne gravidă.

Aflamil trebuie evitat dacă sunteţi gravidă (şi este contraindicat pe parcursul ultimelor 3 luni) sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.

Nu se cunoaşte dacă Aflamil este excretat în laptele matern.
Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Aflamil dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli, greaţă, senzaţie de rotire sau alte tulburări ale sistemului nervos central, în timp ce luaţi Aflamil.

3. Cum să utilizaţi Aflamil

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.

Doza zilnică recomandată este de 200 mg, adică un comprimat filmat dimineaţa şi unul seara (câte un comprimat filmat la fiecare 12 ore).

Dacă aveţi impresia că efectul Aflamil este prea puternic sau prea slab, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Utilizarea la copii şi adolescenţi
Acest medicament nu este recomandat pentru copii şi adolescenţi.

Vârstnici
Dozele vor fi stabilite de medicul dumneavoastră şi este necesar control medical periodic.

Boli de inimă şi de rinichi
Dozele vor fi stabilite de medicul dumneavoastră şi este necesar control medical periodic.

Boli de ficat
Doza zilnică recomandată trebuie redusă la un comprimat filmat.

Tratament pe termen lung
În cazul unui tratament pe termen lung cu Aflamil, medicul dumneavoastră va solicita efectuarea la intervale de aproximativ 3 luni, a hemoleucogramei şi a testelor pentru controlul funcţiilor hepatice şi renale.


Dacă utilizaţi mai mult Aflamil decât trebuie
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului sau mergeţi la secţia de urgenţe a celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră acest prospect.


Dacă uitaţi să utilizaţi Aflamil
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Luaţi doza următoare, la ora obişnuită.


Dacă încetaţi să utilizaţi Aflamil
Durata tratamentului va fi stabilită de medicul dumneavoastră. Nu întrerupeţi tratamentul mai repede, chiar dacă vă simţiţi mai bine.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cele mai multe dintre acestea sunt uşoare şi dispar când întrerupeţi utilizarea Aflamil.

Frecvenţele reacţiilor adverse sunt definite după cum urmează:
- foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
- frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
- mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
- rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
- foarte rare: pot afecta până la 1 din 10.000 persoane
- cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

Reacţii adverse frecvente: ameţeli, indigestie, durere abdominală, greţuri, diaree şi valori anormale ale testelor funcţiei hepatice.

Reacţii adverse mai puţin frecvente: flatulenţă, gastrită (inflamaţie a mucoasei gastrice), constipaţie, vărsături, ulcer al mucoasei bucale (ulceraţie bucală), mâncărimi şi erupţii trecătoare pe piele, inflamaţia pielii, urticarie sau valori anormale ale testelor funcţiei rinichilor.

Reacţii adverse rare: ulcer şi sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor, melenă (scaune negre ca smoala, care sunt asociate cu sângerare gastrointestinală), diaree cu sânge, hipertensiune arterială, agravare a hipertensiunii arteriale, insuficienţă cardiacă, dispnee (dificultăţi de respiraţie sau scurtare a respiraţiei, de obicei asociate cu anumite boli de inimă sau plămâni), anemie (număr anormal de mic de globule roşii sau deficit al conţinutului de hemoglobină din acestea), umflare a feţei, limbii sau gâtului, reacţii alergice (hipersensibilitate, incluzând reacţii alergice severe numite şoc anafilactic),
tulburări de vedere.

Reacţii adverse foarte rare: diminuarea funcţiei măduvei osoase, număr anormal de mic de globule albe şi plachete în sânge, anemie datorată dezintegrării globulelor roşii, valori mari ale potasiului şi enzimelor hepatice în sânge, depresie, tulburări de somn (insomnii), vise ciudate, parestezie (senzaţie de furnicare), tremurături (mişcări ritmice involuntare), somnolenţă, dureri de cap, deteriorare sau tulburări ale gustului, inflamaţie a mucoasei care căptuşeşte gura, pancreatită (inflamaţie a pancreasului), afecţiuni ale ficatului incluzând hepatită (inflamaţie a ficatului), vărsătură cu sânge, vertij (senzaţie de rotire), tinitus (auzirea de ţiuituri sau alte sunete fără o cauză externă), purpură (câteva mici sângerări în piele), eczemă, reacţii severe ale pielii, edem (umflare a picioarelor, braţelor sau a feţei), crampe musculare la nivelul picioarelor, tulburări ale funcţiei renale, insuficienţă renală, palpitaţii (senzaţii neplăcute de bătăi neregulate şi/sau puternice ale inimii), vasculită (inflamaţie a vaselor de sânge), oboseală (slăbiciune), roşeaţă, bufeuri, dificultăţi în respiraţie (bronhospasm), creştere în greutate, perforaţie intestinală, exacerbare a bolilor inflamatorii gastrointestinale (colită ulcerativă, boală Crohn).

În mod excepţional, au fost complicaţii pe perioada vărsatului de vânt (varicelă).

Foarte rar, în legătură cu utilizarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, au fost raportate reacţii buloase pe piele (incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, vezi pct. 2) şi inflamaţie a rinichilor.

Întrerupeţi imediat utilizarea Aflamil şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă prezentaţi simptome ale reacţiilor alergice cum sunt:
- umflare a feţei, limbii sau gâtului,
- dificultate la înghiţire,
- urticarie şi dificultăţi în respiraţie.


Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Aflamil

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25 °C.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Aflamil
- Substanţa activă este aceclofenac. Fiecare comprimat filmat conţine aceclofenac 100 mg.
- Celelalte componente sunt:
   - Nucleu: distearat de glicerol (tip I), croscarmeloză sodică, povidonă K-30, celuloză microcristalină PH 101, celuloză microcristalină PH 102.
   - Film: Sepifilm 752 White (care conţine: hipromeloză (35-45%), celuloză microcristalină (27-37%), OE stearat de macrogol-40 (5-10%), dioxid de titan E171 (15-25%)).


Cum arată Aflamil şi conţinutul ambalajului
Aflamil se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă, biconvexe, rotunde, gravate cu „A” pe o faţă şi cu diametrul de 8 mm.
Cutie cu 2 blistere din PA-Al-PVC /Al a câte 10 comprimate filmate.
Cutie cu 6 blistere din PA-Al-PVC /Al a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
GEDEON RICHTER ROMÂNIA S.A.
Str. Cuza Vodă Nr. 99-105
540306 Târgu-Mureş, România

Fabricantul
Gedeon Richter Plc.
Gyömrői út 19-21, 1103 Budapesta, Ungaria

Acest prospect a fost revizuit în August 2014.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Fentanyl, un analgezic puternic folosit ca drog, face ravagii în Canada Fentanyl, un analgezic puternic vândut pe bază de reţetă şi utilizat ca drog, face ravagii în Canada, unde este din ce în ce mai răspândit şi care a provocat deja mai multe decese, potrivit unor avertismente difuzate de mai mulţi experţi, relatează vineri canalul internaţional de televiziune France 24...
Veninul unui şarpe rar din Asia acţionează ca un analgezic puternic, ce nu dă dependenţă (studiu) Oamenii de ştiinţă australieni au descoperit că veninul unei specii rare şi foarte frumoase de şarpe din Asia de Sud-Est poate fi transformat într-un medicament analgezic ce nu creează dependenţă şi este mai eficient decât opiumul, informează Xinhua.
Vine, vine primavara, presiune-n toata tara - Cresterea presiunii atmosferice: dureri articulare, tensiune arteriala si astenie Primavara este anotimp­­­­ul mult asteptat dupa iarna grea, in care natura se trezeste la viata si odata cu ea si noi capatam alt tonus. Insa pentru unele persoane, primavara inseamna si probleme de sanatate. Durerile articulare, tensiunea arteriala si astenia sunt doar cateva dintre efectele...
Veninul unei specii de melci marini, un analgezic mai puternic decât morfina Veninul redutabilei moluşte-răpitor, melcul marin din specia 'conus geographus', ar putea fi utilizat ca analgezic mai puternic şi care să dea mai puţină dependenţă decât morfina, informează publicaţia franceză Le Nouvel Observateur.
Prince a murit în urma unei supradoze de Fentanyl, un puternic analgezic opiaceu (insititut medico-legal) Cântăreţul american Prince a murit în urma unei supradoze de Fentanyl, un puternic medicament analgezic opiaceu, a anunţat joi, într-un comunicat, institutul medico-legal care a efectuat autopsia.
Un nou medicament împotriva durerii Un nou analgezic care calmează rapid durerea a fost lansat pe piaţa farmaceutică.