Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

INDAPAMIDA TERAPIA 2,5 mg
Denumire INDAPAMIDA TERAPIA 2,5 mg
Denumire comuna internationala INDAPAMIDUM
Actiune terapeutica DIURETICE
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Drajeuri
Concentratia 2.5 mg
Ambalaj Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 draj.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C03BA11
Firma - Tara producatoare TERAPIA SA - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata TERAPIA S.A. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre INDAPAMIDA TERAPIA 2,5 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre INDAPAMIDA TERAPIA 2,5 mg, drajeuri       

INDAPAMIDĂ TERAPIA 2,5 mg
Comprimate filmate 2,5 mg

Compozitie

Un comprimat filmat conţine indapamidă 2,5 mg şi excipienţi: nucleu: celuloză microcristalină (tip PH 102), lactoză monohidrat atomizată (Lactose Zeparox spray dried), stearat de magneziu; film: Opadry II 85 F 20724 albastru - alcool polivinilic parţial hidrolizat, macrogol 3000, dioxid de titan (E 171), talc, Indigotină (E 132), Ponceau 4R (E 124)

Grupa farmacoterapeutică: diuretice cu acţiune de intensitate redusă, exclusiv tiazide; sulfonamide.

Indicatii terapeutice

Hipertensiune arterială esenţială.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la indapamidă, alte sulfonamide sau la oricare dintre excipienţii produsului.
Insuficienţă renală severă.
Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.
Hipopotasemie.

Precautii

Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe importante. Scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea periodică, chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie (vezi Reacţii adverse şi Supradozaj).

Diureticele tiazidice şi înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia persistentă şi marcată se poate datora unui hiperparatiroidism nediagnosticat. Tratamentul cu diuretice tiazidice trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene.

Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (creatininemie ≤ 2,5 mg%, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.

Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei.
Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

Interactiuni

Asocierea indapamidei cu litiul este nerecomandată deoarece determină creşterea litemiei cu risc de efecte toxice, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Dacă totuşi este necesară administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea litemiei şi ajustarea dozelor.

Tratamentul concomitent cu medicamente care pot determina torsada vârfurilor - altele decât antiaritmicele - (astemizol, bepridil, eritromicină iv, halofantrină, pentamidină, sultopridă, terfenadină, vincamină) - poate determina torsada vârfurilor; hipopotasemia, bradicardia şi preexistenţa intervalului QT alungit sunt factori favorizanţi.

Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice) sau salicilaţi în doze mari impune prudenţă deoarece acestea pot să scadă eficacitatea antihipertensivă a indapamidei.

De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale înaintea începerii tratamentului.

Asocierea cu alte hipokaliemiante: amfotericină B (i.v.), gluco- şi mineralocorticoizi (sistemici), tetracosactidă, laxative stimulante - creşte riscul hipokaliemiei prin efect aditiv.

Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic concomitent.
Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative.
Tratamentul concomitent cu baclofen necesită atenţie deoarece potenţează efectul antihipertensiv.
La iniţierea tratamentului se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale.
Asocierea cu digitalice impune prudenţă deoarece hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor. La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea kaliemiei, EKG-ului şi dacă este necesar, reevaluarea atitudinii terapeutice.
Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren), deşi indicată în anumite cazuri, necesită prudenţă deoarece, chiar la dozele recomandate nu exclude apariţia hipopotasemiei sau, la pacienţii diabetici sau cu insuficienţă renală, a hiperpotasemiei. Se recomandă monitorizarea potasemiei, EKG-ului, eventual reevaluarea tratamentului.

Tratamentul concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) prezintă risc de hipotensiune arterială la prima doză şi/sau insuficienţă renală acută, dacă se începe tratamentul cu un IECA în prezenţa depleţiei de natriu (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).

Asocierea cu medicamente antiaritmice care determină torsada vârfurilor - antiaritmice din grupa I a (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), amiodaronă, bretilium, sotalol - creşte riscul torsadei vârfurilor (hipopotasemia, bradicardia şi preexistenţa un interval QT lung sunt factori predispozanţi). Se recomandă prevenirea hipopotasemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei, precum şi monitorizarea intervalului QT. In cazul apariţiei torsadei vârfurilor, nu se recomandă administrarea de medicamente antiaritmice (control prin pace-maker).

Metformina poate favoriza apariţia acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale determinată de administrarea de diuretice, în special de diuretice de ansă.

Nu se recomandă administrarea metforminei când creatininemia depăşeşte 1,5 mg% (135 µmoli/l) la barbaţi şi 1,2 mg% (110 µmoli/l) la femei.

Administrarea substanţelor de contrast iodate impune prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice datorită riscului de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţe de contrast iodate. Inaintea administrării acestora se recomandă rehidratarea pacientului.

Tratamentul concomitent cu antidepresive triciclice, neuroleptice, necesită atenţie deoarece acestea potenţează efectul antihipertensiv al indapamidei şi creşte riscul hipotensiunii arteriale ortostatice (prin efect aditiv).

Administrarea de calciu sau săruri de calciu la pacienţii trataţi cu diuretice creşte riscul de hipercalcemie.
Asocierea cu ciclosporină poate determina creşterea creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei de apă şi sodiu.
Administrarea sistemică a corticosteroizilor scade efectul antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea retenţiei hidrosaline).

Atentionări speciale

Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi polimedicamentos, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de tulburări de ritm cardiac.

Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (EKG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen, au acelaşi risc ca şi în cazul hipopotasemiei.

In toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea frecventă a potasemiei. Primul control al concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului. In caz de hipopotasemie, se recomandă corectarea acesteia.

Deoarece, produsul conţine lactoză, nu se recomandă la pacienţi cu deficit de lactază, galactozemie congenitală sau sindrom de malabsorbţie a glucozei/galactozei.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi substanţele înrudite cu acestea, pot favoriza apariţia encefalopatiei hepatice. In acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.
La diabetici, se recomandă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa hipopotasemiei.
La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.
Sportivii trebuie atenţionaţi că indapamida, ca şi alte diuretice, sunt incluse pe lista substanţelor dopante.

Sarcina şi alăptarea

Administrarea diureticelor tiazidice şi înrudite trebuie evitată la gravide şi nu trebuie niciodată administrate ca tratament al edemelor fiziologice din sarcină. Diureticele pot produce ischemie feto-
placentară, cu risc de hipotrofie fetală.

Deoarece indapamida se excretă în laptele matern, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Indapamidă Terapia 2,5 mg nu influenţează capacitatea de reacţie, dar scăderea tensiunii arteriale, în special la începutul tratamentului sau dacă este asociat cu un alt medicament antihipertensiv poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Este recomandată evitarea acestui gen de activităţi până la observarea reactivităţii individuale la tratament.

Doze si mod de administrare

Doza zilnică recomandată este de maxim 2,5 mg indapamidă (1 comprimat filmat Indapamidă Terapia 2,5 mg), de preferat dimineaţa.
Doze mai mari nu cresc eficacitatea antihipertensivă a indapamidei, dar pot creşte efectul saluretic.
În cazuri severe, indapamida poate fi asociată cu alte medicamente antihipertensive cu efecte aditive. Dozele fiecărui medicament antihipertensiv trebuie stabilite cu precauţie, mai ales la începutul tratamentului.
Comprimatele filmate se administreaza pe cale orală.

Reactii adverse

Majoritatea reacţiilor adverse raportate sunt dependente de doză.
Diureticele tiazidice şi înrudite, inclusiv indapamida, pot determina:
- encefalopatie hepatică, în caz de insuficienţă hepatică preexistentă (vezi Contraindicaţii, Atenţionări speciale);
- reacţii de hipersensibilitate, în special cutanate, la pacienţii cu teren atopic;
- erupţii maculo-papuloase, purpură, posibilitatea agravării lupusului eritematos sistemic preexistent;
- rar, au fost semnalate greaţă, constipaţie, uscăciunea gurii, vertij, stare de oboseală, parestezii şi cefalee. In general, acestea se remit la reducerea dozei.
- foarte rar au fost semnalate cazuri de pancreatită.

Modificări ale parametrilor de laborator
-depleţie de potasiu cu hipopotasemie, care poate fi gravă în special la anumite grupe de pacienţi (vezi Atenţionări speciale).
-hiponatremie cu hipovolemie, responsabile de deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă de ioni de clor poate determina alcaloză metabolică secundară compensatorie: incidenţa şi intensitatea acestui efect sunt mici.
- în cursul tratamentului cu indapamidă pot să apară creşteri ale concentraţiei plasmatice a acidului uric şi ale glicemiei; de aceea indicaţiile acestor diuretice trebuie atent evaluate la pacienţii cu gută sau diabet zaharat.
- foarte rar au fost raportate modificări hematologice: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
- foarte rar au fost semnalate cazuri de hipercalcemie.

Supradozaj

Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 16 ori doza terapeutică.
Semnele supradozajului se datorează afectării metabolismului apei şi electroliţilor (hiponatremie şi hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij, somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).

Măsurile terapeutice în caz de supradozaj sunt: eliminarea rapidă a produsului prin lavaj gastric şi/sau administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate spitalicească specializată.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 3 blistere Al/PVC a câte 10 comprimate filmate.

Producător

S.C. Terapia S.A., Cluj-Napoca
România

Detinătorul Autorizatiei de punere de piată

S.C. Terapia S.A.,
Str. Fabricii nr.124, Cluj-Napoca
România

Data ultimei verificări a prospectului

Iunie 2011

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Comunicat de presă - APMGR APMGR: peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea dispărea de pe piaţă pe fondul menţinerii unor politici publice ostile industriei farmaceutice locale
APMGR: Peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea să dispară de pe piaţă Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) afirmă că peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea dispărea de pe piaţă pe fondul menţinerii unor politici publice "ostile" industriei farmaceutice locale.
SIE cumpără medicamente de peste un milion de lei Serviciul de Informaţii Externe a lansat, vineri, o licitaţie pentru cumpărarea de medicamente în valoare de 1.040.004 lei, fără TVA, printre acestea numărându-se medicamente pentru uz dermatologic, pentru boli hemoroidale, psihoanaleptice, dar şi diuretice sau analgezice.
Sucul de ţelină Sucul de ţelină are proprietăţi multiple care îl fac deosebit de apreciat. Efectul tonic general este binecunoscut şi în medicina populară, afirmându-se - metaforic - că redă o nouă tinereţe.
Sucul de castravete Sucul de castraveţi conţine vitamine, oxid de calciu, magneziu, sulf. Este răcoritor dar cam fad la gust, de aceea se foloseşte împreună cu alte sucuri (de mere, de morcovi sau de ţelină). Are proprietăţi depurative şi diuretice, fiind recomandat în stări subfebrile, intoxicaţii, în reumatism sau gută...
Un nou medicament pentru afecţiuni cardiace Bolnavii cardiaci beneficiază de o nouă opţiune terapeutică, medicamentul Wenzell, care conţine valsartan şi este indicat în tratamentul diferitelor disfuncţii de natura cardiacă, precum şi în terapia post infarct.