Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ADDITIVA VITAMIN C
Denumire ADDITIVA VITAMIN C
Descriere Additiva Vitamin C este indicată în tratamentul afecţiunilor datorate deficienţelor de vitamina C.
Denumire comuna internationala ACIDUM ASCORBICUM
Actiune terapeutica ACID ASCORBIC (VITAMINA C) (INCL. COMBINATII) ACID ASCORBIC (VITAMINA C)
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Comprimate efervescente
Concentratia 1000mg
Ambalaj Cutie x 3 flac. din PP x 10 compr. efervescente
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC A11GA01
Firma - Tara producatoare DR.B.SCHEFELER GMBH & CO KG - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata DR.B.SCHEFELER GMBH & CO KG - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre ADDITIVA VITAMIN C ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre ADDITIVA VITAMIN C, comprimate efervescente   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6913/2006/01-02-03                                             Anexa 1

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Additiva Vitamin C, comprimate efervescente, 1000 mg

Acid ascorbic

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Additiva Vitamin C cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se

îmbunătăţesc după 14 zile.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ

nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau

farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Additiva Vitamin C şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Additiva Vitamin C

3.       Cum să utilizaţi Additiva Vitamin C

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Additiva Vitamin C

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE ADDITIVA VITAMIN C ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Additiva Vitamin C face parte din grupa: vitamine, acid ascorbic

Additiva Vitamin C este indicată în tratamentul afecţiunilor datorate deficienţelor de vitamina C.

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ADDITIVA VITAMIN C

Nu utilizaţi Additiva Vitamin C dacă sunteţi cunoscut cu:

-hipersensibilitate la acid ascorbic sau la oricare dintre excipienţii medicamentului; -tulburări de depozitare a fierului (talasemie, hemocromatoză, anemie sideroblastică); -litiază renală oxalică (în cazul unor doze mai mari de 1 g acid ascorbic pe zi).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Additiva Vitamin C

La unii pacienţi cu deficienţă de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază s-a observat că la administrarea unor doze mari de vitamina C (mai mult de 4g/zi) apare hemoliză (uneori severă). De aceea trebuie evitată depăşirea dozelor recomandate.

După administrarea prelungită de doze mari de acid ascorbic, la întreruperea administrării poate apare un clearence renal crescut al acidului ascorbic şi poate apare deficienţa la întreruperea tratamentului.

1

În cazul predispoziţiei de apariţie a calculilor renali, administrarea de doze mari de vitamina C creşte riscul de formare a calculilor de oxalat de calciu. Pacienţii cu urolitiază recurentă nu trebuie să ia zilnic mai mult de 100 –200 mg de vitamina C.

La pacienţii cu insuficienţă renală severă sau în fază terminală (pacienţi cu dializă) nu trebuie depăşită doza de 50-100 mg de vitamina C, din cauza riscului de creştere a oxalaţilor în sânge şi de formare de cristale de oxalat în rinichi. La pacienţii cu insuficienţa renală severă se recomandă medicamente cu doze mai mici de acid ascorbic.

Pacienţii care urmează un regim alimentar cu restricţie de sodiu, trebuie să ţină seama de conţinutul în sodiu (un comprimat efervescent Additiva Vitamin C conţine hidrogen carbonat de sodiu 1224 mg şi ciclamat de sodiu 48 mg). Datorită unui efect uşor stimulant se recomandă ca vitamina C să nu fie administrată la sfârşitul zilei.

Administrarea comprimatelor de 1 g acid ascorbic poate creşte concentraţiile de acid ascorbic din sânge şi urină astfel încât să influenţeze parametrii biochimici (glucoza, acid uric, creatinină, fosfaţi anorganici). De asemenea, dozele de 1 g de acid ascorbic pot duce la rezultate fals negative în cazul analizelor de detectare a hemoragiilor oculte în materiile fecale. În general, pot fi afectate metodele chimice de analiză care se bazează pe reacţii de culoare.

Coloranţii din compoziţia Additiva Vitamin C – orange yellow S (E 110) şi mordant blue 79 (E 122) – pot cauza reacţii alergice, inclusiv crize de astm. Astfel de reacţii alergice pot apare în special, la persoanele alergice la acidul acetilsalicilic.

Acest medicament conţine sorbitol şi, de aceea, nu este recomandat la pacienţii cu intoleranţă ereditară la fructoză

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Deşi au fost descrise următoarele interacţiuni între vitamina C şi alte medicamente, relevanţa acestora

la doza recomandată nu este cunoscută.

Vitamina C în doză de 1 g pe zi creşte biodisponibilitatea contraceptivelor orale. Corticosteroizii

intensifică oxidarea acidului ascorbic. Calcitonina creşte procentul consumului de vitamina C.

Salicilaţii inhibă transportul activ al vitaminei C . în intestin. Tetraciclinele inhibă metabolismul

intracelular şi reabsorbţia renală a vitaminei C. Acidul acetilsalicilic, barbituricele şi tetraciclinele

favorizează excreţia vitaminei C în urină. Au fost raportate câteva cazuri în care acidul ascorbic a

redus efectul warfarinei. Acidul ascorbic poate reduce efectul terapeutic al fenotiazinelor. Poate fi, de

asemenea, redusă concentraţia de flufenazină. Consumul cronic al unor doze mari de vitamina C poate

interfera cu sistemul disulfiram – alcool etilic când este administrată concomitent.

Acidul ascorbic poate creşte absorbţia intestinală a fierului.

Acidul ascorbic creşte absorbţia aluminiului din tractul gastro-intestinal.

In general, pot fi influenţate examenele de chimiodetecţie bazate pe reacţii de culoare.

Utilizarea Additiva Vitamin C cu alimente şi băuturi

Additiva Vitamin C se administrează cu apă.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Acidul ascorbic este excretat în laptele matern şi traversează bariera placentară prin mecanism de difuzie simplă. Nu se cunosc efectele dozelor mari asupra fătului. Deoarece datele clinice sunt insuficiente, medicamentul se poate administra (fără depăşirea dozei recomandate) în timpul sarcinii sau alăptării numai dacă este absolut necesar, la indicaţia medicului.

2

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Vitamina C nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3.       CUM SĂ UTILIZAŢI ADDITIVA VITAMIN C

Utilizaţi întotdeauna Additiva Vitamin C exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi: Doza recomandată este de 1 comprimat efervescent (1000 mg de acid ascorbic) pe zi până la dispariţia simptomelor. Această doză nu este recomandată la copii.

Pentru pacienţii cu insuficienţă renală, ca şi pentru copii, sunt disponibile medicamente cu doze mai mici de acid ascorbic.

Comprimatele efervescente se dizolvă complet într-un pahar cu apă. Dacă rămâne un mic sediment, acesta se readministreaza cu puţină apă.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Additiva Vitamin C

A se vedea pct. “Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Additiva Vitamin C” referitor la riscul de apariţie

a calculilor renali şi a hemolizei.

La administrarea a mai mult de 3 g acid ascorbic s-a observat ocazional, diaree osmotică temporară

(cu simptome abdominale specifice); aceasta apare aproape invariabil la doze > 10 g.

Se recomandă întreruperea tratamentului şi dacă este necesar tratament simptomatic.

Dacă uitaţi să utilizaţi Additiva Vitamin C

Nu se dublează doza, ci se continuă administrarea conform indicaţiilor.

Dacă încetaţi să utilizaţi Additiva Vitamin C

Adresaţi-vă mai întâi medicului.

Pentru informatii suplimentare privind modul de administrare si pentru stabilirea duratei tratamentului se recomanda ca pacientul sa se adreseze medicului.

4.       REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Additiva Vitamin C poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Vitamina C este în general bine tolerată. La doze mari (peste 1 g acid ascorbic pe zi) la unii pacienţi pot să apară tulburari digestive (senzaţie de arsură epigastrică, diaree) sau urinare (formarea calculilor de uraţi, cistină şi/sau oxalati) precum şi episoade de hemoliză (la pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza). Izolat s-au observat reacţii de hipersensibilitate cutanate şi respiratorii.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5.       CUM SE PĂSTREAZĂ ADDITIVA VITAMIN C

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original cel mult 6 luni dupa prima deschidere a

flaconului.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

3

Nu utilizaţi Additiva Vitamin C după data de expirare înscrisă pe ambalaj dupa exp.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Additiva Vitamin C

-Substanţa activă este acidul ascorbic 1000 mg.

-Celelalte componente sunt: acid citric anhidru, hidrogen carbonat de sodiu, sorbitol, aromă de portocale 501189 TP 0551, amidon de porumb, ciclamat de sodiu, zaharină sodică, povidonă, orange yellow S (E 110), mordant blue 79 (E 122), indigo-carmine (E 132)

Cum arată Additiva Vitamin C şi conţinutul ambalajului

Additiva Vitamin C se prezintă sub formă de comprimate efervescente

Cutie cu un flacon din polipropilenă a 10 comprimate efervescente Cutie cu un flacon din polipropilenă a 20 comprimate efervescente Cutie cu 3 flacoane din polipropilenă a câte 10 comprimate efervescente

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Dr. B. Scheffler GmbH & Co. KG,

Senefelderstrasse 44, D-51469 Bergisch-Gladbach, Germania

Acest prospect a fost aprobat în

Octombrie 2006

4

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Vitamina C ar putea deveni o armă puternică în distrugerea celulelor stem canceroase (studiu) Vitamina C s-a dovedit a fi eficace în distrugerea celulelor stem canceroase, potrivit unui studiu recent, publicat în jurnalul "Oncotarget", care a examinat eficacitatea a trei substanţe naturale, trei medicamente experimentale şi a unui medicament clinic în ceea ce priveşte stoparea dezvoltării tumorilor...
Bihor: O cutie de vitamina C, simbolul electoral al lui Cseke Attila, candidatul UDMR la primăria Oradea Ex-ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, candidatul UDMR la Primăria Oradea, a declarat că şi-a ales ca simbol al campaniei sale electorale - Oradea sănătoasă -, o cutie de vitamina C, ''de la Cseke'', în dorinţa de a succede, în timp, savantului Albert Szent-Gyorgy, premiant Nobel, pentru descoperirea...
Kiwi, furnizor mai bun de vitamina C decât suplimentele alimentare Un grup de cercetători de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă a descoperit în urma unor experimente pe rozătoare că fructul de kiwi aprovizionează mult mai eficient organismul uman cu vitamina C decât suplimentele alimentare aflate în prezent în vânzare, relatează în ultimul său număr publicaţia...
Fructul baobabului conţine de şase ori mai multă vitamina C decât portocala O importantă marcă de cereale se pregăteşte să comercializeze snacksuri pe bază de fructe de baobab. Acestea conţin o cantitate de vitamina C de şase ori mai mare decât portocalele, putând deveni un aliment miraculos, scrie 20minutes.ch.
Mit si adevar despre consumul de vitamina C Conf. Dr.Maria Beuran - Șef. Lucrari - Medic Primar ORL; Dr. în Științe Medicale - Clinica Mediclass și Dr.Iolanda Vivisenco - Medic Specialist Pediatru - Clinica Medsana vorbesc despre importanța administrării vitaminei C la copii și adulți, dar și despre miturile legate de aceasta. www.sensotv...
Portocalele, mai bune decât comprimatele de vitamina C Washington, 23 dec/Agerpres/ - Comprimatele de vitamina C şi alte suplimente alimentare nu se pot compara cu valenţele portocalei, susţin unii nutriţionişti americani, explicând că pastilele nu pot înlocui amestecul unic de antioxidanţi din fructe, potrivit ultimului număr al revistei Journal of Food...