Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

Denumire REVIA
Descriere Revia este indicat, ca parte a unui tratament complex ce include si program psihoterapeutic, pentru dependenţa opioidă sau de alcool etilic. Scade riscul recăderii, face suportabilă abstinenţa şi reduce dorinţa de opioide, respectiv alcool etilic.
Denumire comuna internationala NALTREXONUM
Actiune terapeutica PRODUSE PENTRU TRATAMENTUL DEPENDENTEI DE SUBSTANTE MEDICAMENTE UTILIZATE IN TRATAMENTUL DEPENDENTEI DE ALCOOL
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 50mg
Ambalaj Cutie x 4 blist. PVC-PE-Aclar/Al x 7 compr. film.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC N07BB04
Firma - Tara producatoare BRISTOL-MYERS SQUIBB - FRANTA
Autorizatie de punere pe piata CHIESI PHARMACEUTICALS GMBH - AUSTRIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre REVIA ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> barbu (vizitator) : Spitalul Militar Bucuresti face dezintoxicarea de dinainta folosirii Naltrexonum? Cu ce medic se poate...
>> dr. Oana Iordache : Pt Barbu. Incercati la spitalul Floreasca.
>> Dr. Vladoiu Mirela : daca au sectie de toxicologie,da
>> dan : Va pot oferi naltrexona la 50mg ,va explic cum se poate face compartimentarea si fara dilutie in apa...
>> dan : Am naltrexona 50mg dk va intereseaza orice cantitate ,daca doriti sa faceti LDN va explic cum fara cantar...
>> dan : Va pot oferi naltrexona 50mg orice cantitate ,dk doriti sa faceti LDN se poate fara cantar si fara dilutie...
>> Mara (vizitator) : Buna ziua, ajuta in bolile autoimune (artrita psoriazica)? Recomandați?
>> Mara (vizitator) : Am găsit un articol care vorbește despre Naltroxene in doza de 4,5 pe zi, care ar ajuta in artrita psoriazica...
>> Dr. Vladoiu Mirela : nu recomand.
>> dr. Oana Iordache : Pt Mara. Trebuie sa discutati cu medicul dermatologul.
Prospect si alte informatii despre REVIA, comprimate filmate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7011/2006/01-02-03                                         Anexa 1'

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

REVIA, comprimate filmate, 50 mg

Clorhidrat de naltrexonă

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

-        Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-        Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-        Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumnevoastră.

-        Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Revia şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să luaţi Revia

3.       Cum să luaţi Revia

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Revia

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE REVIA ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Tratamentul cu Revia 50 mg comprimate filmate este indicat ca parte a unui tratament cuprinzător, incluzând un program psihoterapeutic, pentru dependenţa de alcool etilic. Revia 50 mg comprimate filmate scade riscul recăderii, face suportabilă abstinenţa şi reduce dorinţa de alcool etilic.

Tratamentul cu Revia 50 mg comprimate filmate este indicat ca parte a unui tratament cuprinzător, incluzând un program psihoterapeutic, pentru dependenţa opioidă. Revia 50 mg comprimate filmate scade riscul recăderii, face suportabilă abstinenţa şi reduce dorinţa de opioide.

2.       ÎNAINTE SĂ LUAŢI REVIA

Nu luaţi Revia

-         dacă sunteţi alergic la naltrexonă sau la oricare dintre celelalte componente ale Revia.

-         dacă sunteţi dependent de opioide sau dacă aveţi sindrom de abstinenţă

-         dacă luaţi un medicament ce conţine opioide, de exemplu unele medicamnete pentru tuse, antidiareice (caolin cu morfină) şi analgezice.

Notă: Revia nu blochează efectul analgezicelor care nu conţin opioide (ibuprofen, paracetamol, aspirină).

-         dacă aveţi hepatită acută, insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală.

-         dacă sunteţi gravidă, plănuiţi o sarcină sau alăptaţi

-         aveţi vârsta sub 18 ani sau peste 65 de ani

Aveţi grijă deosebită când luaţi Revia

-         dacă aveţi boli renale sau hepatice.

-         dacă luaţi orice medicament ce conţine opioide sau alte medicamente cum ar fi tioridazina.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

1

Folosirea Revia cu alimente şi băuturi

Nu ar trebui să aveţi reacţii neplăcute dacă beţi alcool etilic în timpul tratamentului cu Revia. Totuşi nivelul sanguin al alcoolului etilic va creşte şi veţi deveni incapabili fizic şi psihic, dacă beţi alcool etilic în timp ce luaţi Revia.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje deoarece vă puteţi simţi obosit sau ameţit după ce aţi luat acest medicament.

Informaţii importante privind unele componente Revia:

Revia conţine lactoză. Dacă aţi fost informat despre intoleranţa dumneavoastră la anumite tipuri de zahăr, contactaţi-l pe doctorul dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament.

3.       CUM SĂ LUAŢI REVIA

Utilizaţi întotdeauna Revia exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu

medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Trebuie să fi încetat administrarea de orice medicament opioid cu cel puţin 7-10 zile înainte de

începerea tratamentului cu Revia. Medicul dumneavoastră vă poate face un test care să demonstreze că

nu aţi folosit aceste medicamente înainte de începerea tratamentului. Doza uzuală recomandată este de

1 comprimat de 50 mg pe zi.

Medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză diferită. Dacă acest lucru se aplică pentru

dumneavoastră trebuie să discutaţi cu medicul.

Dacă aveţi impresia că efectul terapeutic al comprimatelor de Revia este prea slab, sau prea puternic, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Dacă luaţi mai multe comprimate Revia decât trebuie

Luaţi legătura cu medicul dumneavoastră sau prezentaţi-vă la camera de gardă a celui mai apropiat spital în caz de supradozaj sau în oricare caz de aport ocazional la copii.

Dacă uitaţi să luaţi Revia

Dacă uitaţi să luaţi Revia, luaţi următoarea doză în mod obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.       REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Revia poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Revia este de obicei bine tolerat. Următoarele efecte nedorite au fost raportate în timpul tratamentului cu Revia: tulburări de somn sau somnolenţă, anxietate, nervozitate, crampe şi dureri abdominale, greaţă şi/sau vomă, lipsă de energie, dureri articulare şi musculare, cefalee, scăderea poftei de mâncare, diaree, constipaţie, sete, energie crescută, senzaţie de depresie sau oboseală, iritabilitate, ameţeală, erupţii trecătoare pe piele, ejaculare întârziată, libido redus, frisoane, secreţii nazale, dureri toracice, transpiraţii, secreţie lacrimală crescută. A fost raportat şi un caz de sângerare/vânătăi. Medicul vă poate recolta o mostră de sânge înainte de începerea tratamentului sau în timpul lui. Acest lucru este necesar deoarece Revia este metabolizat de ficat şi aceste teste arată că el funcţionează bine. Este important să întrerupeţi imediat tratamentul cu Revia şi să mergeţi la medic cât se poate de repede dacă aveţi dureri abdominale care durează mai mult de câteva zile, mişcări peristaltice intestinale, urină închisă la culoare sau îngălbenirea albului ochilor.

2

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5.       CUM SE PĂSTREAZĂ REVIA

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Revia după data de expirare înscrisă pe cutie/blister. Data de expirare se referă la ultima zi

a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi

farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la

protejarea mediului.

6.       INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Revia

Revia, comprimate filmate, 50 mg

Substanţa activă este clorhidratul de naltrexonă.

Fiecare comprimat filmat conţine 50 mg clorhidrat de naltrexonă şi excipienţi: lactoză monohidrat,

celuloză microcristalină, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, hipromeloză

2910, dioxid de titan (E171), macrogol 400, polisorbat 80, oxid galben de fer (E 172), oxid roşu de fer

(E 172).

Cum arată Revia şi conţinutul ambalajului

Revia, comprimate filmate, 50 mg

Comprimate filmate în formă de capsulă, de culoare slab gălbuie, având gravat pe o faţă “R11”, iar pe

cealaltă faţă “50” şi cu o linie mediană.

Revia 10 mg, comprimate filmate este disponibil în cutii cu 1, 2, 4 blistere, a câte 7 comprimate

filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

TORREX CHIESI PHARMA GmbH Gonzagagasse 16/16, A-1010 Viena, Austria

Producător

BRYSTOL-MYERS SQUIBB

16 Rue de Docteur Gilles, 28231 Epernon, Franţa

Acest prospect a fost aprobat în:

Noiembrie 2006

3

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Sălaj: Sprijin pentru dependenţii de alcool în cadrul primului grup al alcoolicilor anonimi Primul grup al alcoolicilor anomini din Sălaj s-a constituit, în urmă cu puţin timp, la Zalău, unde o mână de voluntari care activează în cadrul Centrului Sf. Nicolae al Asociaţiei Filantropia Porolissum fac eforturi importante, alături de specialişti din Cluj, pentru a-i readuce pe drumul cel bun pe...
Tratamentul dependenței de alcool Dependenţa de alcool este o afecţiune caracterizată de modificări structurale şi neurochimice ale creierului şi tulburări de comportament1,2 Consumul excesiv de alcool conduce progresiv la modificări ale creierului care pot creşte dorinţa de a consuma alcool şi reduce controlul asupra acestui consum...
Lundbeck primeşte Autorizaţia de punere pe piaţă a medicamentului Selincro® (nalmefen) în UE, ca prima terapie aprobată pentru reducerea consumului de alcool Selincrooferă o nouă abordare pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu dependenţă de alcool, care prezintă un risc crescut privind consumul de alcool.1 În studiile clinice, Selincro a redus consumul de alcool cu aproximativ 60% după şase luni de tratament. Dependenţa de alcool este considerată o...
Anxietatea sociala si dependenta Imagineaza-ti o camera plina de oameni. Nu cunosti pe nimeni. Incep sa-ti transpire mainile. Inima incepe sa-ti bata mai puternic. Esti cuprins de panica.
Selincro™(nalmefen), produs de compania daneză Lundbeck, obține recomandarea Institutului Național pentru Sănătate și Excelență Clinică din Marea Britanie (NICE) pentru reducerea consumului de alcool Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică din Marea Britanie (NICE) recomandă Selincro (nalmefen), produs de Lundbeck, pentru reducerea consumului de alcool la pacienții adulți cu dependență de alcool, care prezintă un nivel ridicat al consumului de alcool.
Primul parteneriat din România în domeniul sănătății pentru tratamentul dependenței de alcool Sâmbătă, 1 martie 2014, reprezentanți ai mediului academic și ai instituțiilor de sănătate, lideri de opinie, precum și reprezentanți ai sectorului privat și ai sectorului neguvernamental, s-au reunit pentru semnarea oficială a ”Cartei Albe pentru Dependența de Alcool din România – probleme, provocări...