Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi
Denumire NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi
Denumire comuna internationala COMBINATII
Actiune terapeutica PREPARATE PENTRU DIALIZA PERITONEALA SOLUTII HIPERTONE
Prescriptie S - Medicamente si produse medicamentoase care se utilizeaza numai in spatii cu destinatie speciala (spitale, dispensare medicale etc.)
Forma farmaceutica Solutie dializa peritoneala
Ambalaj Cutie x 4 pungi duble PVC x 3000 ml sol. pt. dializa peritoneala
Valabilitate ambalaj 2 ani
Volum ambalaj 3000ml
Cod ATC B05DB
Firma - Tara producatoare BAXTER HEALTH CARE SA - IRLANDA
Autorizatie de punere pe piata BAXTER D.O.O. - SLOVENIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi Solutie dializa peritoneala >> NUTRINEAL PD4 CU 1,1% aminoacizi Solutie dializa peritoneala
Prospect si alte informatii despre NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi, solutie dializa peritoneala   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1658/2009/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10             Anexa 1

Prospect

PROSPECT : INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR NUTRINEAL PD4 cu 1,1% aminoacizi, soluţie pentru dializă peritoneală

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

         Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

        Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

        Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

        Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Nutrineal şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Nutrineal

3.       Cum să utilizaţi Nutrineal

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Nutrineal

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE NUTRINEAL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Nutrineal este o soluţie pentru dializă peritoneală care nu conţine glucoză. Nutrineal îndepărtează apa şi substanţele reziduale din sânge şi corectează diferitele componente anormale din sânge.

Nutrineal vă poate fi prescris:

     dacă aveţi insuficienţă renală care necesită dializă peritoneală

     în mod special, dacă sunteţi malnutrit

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI NUTRINEAL

Medicul dumneavoastră va evalua dacă Nutrineal este o soluţie potrivită pentru tratamentul dumneavoastră prin intermediul dializei peritoneale. Medicul dumneavoastră va lua în considerare orice factori de risc din antecedentele dumneavoastră, care ar putea exclude utilizarea soluţiilor pentru dializă peritoneală.

NU utilizaţi NUTRINEAL

     Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la aminoacizi sau la oricare dintre celelalte componente.

     Dacă concentaţia de uree din sângele dumneavoastră este mai mare de 38 mmol/l.

     Dacă suferiţi de o tulburare a metabolismului aminoacizilor

     Dacă aveţi o concentraţie prea mică de potasiu în sânge

     Dacă manifestaţi simptome uremice, cum sunt pierderea poftei de mâncare, greaţa sau vărsăturile

     Dacă aveţi o concentraţie prea mică de bicarbonat în sânge

     Dacă suferiţi de insuficienţă hepatică.

1

De asemenea, NUTRINEAL nu trebuie utilizat

     Dacă aveţi probleme grave care afectează integritatea peretelui abdominal sau cavitatea abdominală.

     Dacă prezentaţi dificultăţi severe la respiraţie.

     Dacă aveţi tulburări severe ale digestiei grăsimilor.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi NUTRINEAL

     Dacă prezentaţi pierdere a poftei de mâncare, greaţă sau vărsături. Poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să reducă numărul de schimburi cu NUTRINEAL sau poate decide întreruperea tratamentului cu NUTRINEAL.

     Dacă aveţi probleme care afectează integritatea peretelui abdominal sau a cavităţii abdominale

     Dacă utilizaţi insulină sau alte tratamente pentru corectarea hiperglicemiei. Medicul dumneavoastră poate modifica doza acestora.

     În cazul în care sunteţi tratat pentru hiperparatiroidism secundar, medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi utiliza soluţii pentru dializă cu un conţinut mic de calciu.

Medicul dumneavoastră vă va recomanda precauţiile specifice care sunt valabile în cazul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza parametri sângelui, la intervale regulate, asigurându-se că în timpul tratamentului valorile acestora sunt în limite normale. Dumneavoastră – împreună cu medicul – trebuie să păstraţi o evidenţă a echilibrului lichidelor şi a greutăţii.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

     Dacă utilizaţi alte medicamente, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să crească doza acestora. Acest lucru se datorează faptului că în timpul tratamentului prin dializă peritoneală creşte eliminarea anumitor medicamente.

     Dacă utilizaţi medicamente pentru inimă cunoscute ca glicozide cardiace, este posibil să aveţi nevoie de administrarea de suplimente care conţin potasiu. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza strict în timpul tratamentului.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă, rămâneţi gravidă în timpul tratamentului sau dacă alăptaţi, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va sfătui dacă acest tratament este adecvat sau nu pentru dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

NUTRINEAL nu are influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI NUTRINEAL

NUTRINEAL vi se va administra în cavitatatea peritoneală printr-un cateter inserat în abdomen.

Utilizaţi întotdeauna NUTRINEAL exact aşa cum aţi fost instruit de către echipa medicală specializată în dializă peritoneală. Trebuie să discutaţi cu aceştia, dacă nu sunteţi sigur.

Trebuie să aruncaţi punga, dacă este deteriorată.

Doze şi mod de administrare

Medicul dumneavoastră vă va prescrie numărul corespunzător de pungi pe care trebuie să îl utilizaţi. De obicei, acest număr variază de la o pungă a 2 l soluţie pentru dializă peritoneală până la o pungă a 2.5 l, administrate în fiecare zi.

Dacă aveţi vârsta sub 18 ani, medicul dumneavoastră va evalua cu atenţie prescrierea NUTRINEAL.

2

Medicul dumeavoastră vă va reevalua tratamentul după trei luni, dacă nu există nicio îmbunătaţire a stării dumneavoastră nutriţionale.

Mod de administrare Înainte de utilizare

     Încălziţi punga la 37ºC. Utilizaţi un dispozitiv de încălzire, special destinat acestui scop. Nu introduceţi niciodată punga în apă pentru a o încălzi. Nu folosiţi niciodată un cuptor cu microunde pentru a încălzi punga.

     Îndepărtaţi ambalajul exterior şi administraţi soluţia imediat.

     Verificaţi dacă soluţia este limpede. Nu utilizaţi punga dacă soluţia nu este limpede.

     Utilizaţi fiecare pungă o singură dată. Aruncaţi orice cantitate de soluţie rămasă neutilizată.

Trebuie utilizată o tehnică aseptică în timpul administrării soluţiei.

Compatibilitatea cu alte medicamente

Medicul dumneavoastră poate să vă prescrie alte medicamente injectabile care pot fi adăugate direct în punga care conţine NUTRINEAL. În această situaţie, adăugaţi medicamentul prin portul pentru administrarea medicamentelor. Utilizaţi soluţia imediat după adăugarea medicamentului. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din NUTRINEAL

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va sfătui ce trebuie să faceţi.

Dacă încetaţi să utilizaţi NUTRINEAL

Nu întrerupeţi dializa peritoneală fără recomndarea medicului dumneavoastră. Oprirea tratamentului poate avea consecinţe care vă pot pune viaţa în pericol.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele NUTRINEAL poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate

persoanele.

Dacă prezentaţi oricare dintre reacţiile adverse de mai jos sau dacă observaţi orice reacţie adversă

nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau

centrului de dializă.

Reacţii adverse foarte frecvente, observate la pacienţii care utilizează NUTRINEAL

     Greaţă, vărsături

     Anorexie

     Tulburări de sângerare

Alte reacţii adverse legate de procedura de administrare peritoneală sau reacţii adverse frecvente observate la administrarea soluţiilor pentru dializă peritoneală

     Durere abdominală, hemoragii, peritonită care pote fi urmată de apariţia lichidului tulbure sau de febră

     Infecţie în jurul locului de ieşire al cateterului, blocarea cateterului

     Dureri la nivelul umerilor, hernie la nivelul cavităţii abdominale

     Reducerea (hipovolemie) sau creşterea (hipervolemie) volumului sanguin

     Crampe musculare

     Durere de cap

     Scurtarea respiraţiei şi lichid în plămâni (edem pulmonar)

     Scăderea concentraţiilor de săruri de calciu (hipocalcemie) şi potasiu (hipokaliemie) în sânge

3

5.       CUM SE PĂSTREAZĂ NUTRINEAL

     A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

     A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

     A se păstra la temperaturi sub 30ºC.

     Nu utilizaţi NUTRINEAL după data de expirare. Data de expirare este înscrisă pe cutie şi pe pungă după abrevierea EXP şi simbolul I.

     Aruncaţi NUTRINEAL aşa cum aţi fost instruit.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Acest prospect nu conţine toate informaţii despre acest medicament. Dacă aveţi întrebări suplimentare sau nu sunteţi sigur, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Ce conţine NUTRINEAL PD4 cu 1,1 aminoacizi

Compoziţia este

NUTRINEAL PD4 cu 1,1 aminoacizi Compoziţia în mg/l

Amestec de aminoacizi

Alanină Arginină Glicină Histidină Izoleucină Leucină

Clorhidrat de lizină Metionină Fenilalanină Prolină Serină Treonină Triptofan Tirozină Valină

951 mg/l 1071 mg/l 510 mg/l 714 mg/l 850 mg/l 1020 mg/l 955 mg/l 850 mg/l 570 mg/l 595 mg/l 510 mg/l 646 mg/l 270 mg/l 300 mg/l 1393 mg/l

Clorură de sodiu

5380 mg/l

Clorură de calciu dihidrat

184 mg/l

Clorură de magneziu hexahidrat

51 mg/l

Lactat de sodiu

4480 mg/l

Compoziţie în mmol/l

Aminoacizi

87,16

Sodiu

132

Calciu

1,25

Magneziu

0,25

Lactat

40

Cloruri

105

Celelalte componente sunt: apă pentru preparate injectabile, acid clorhidric concentrat

Cum arată NUTRINEAL şi conţinutul ambalajului

NUTRINEAL este disponibil în

     Cutie cu 6 pungi simple din PVC a câte 1000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 6 pungi duble din PVC a câte 1000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 6 pungi simple din PVC a câte 1500 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 6 pungi duble din PVC a câte 1500 ml soluţie pentru dializă peritoneală

4

     Cutie cu 5 pungi simple din PVC a câte 2000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 5 pungi duble din PVC a câte 2000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 4 pungi simple din PVC a câte 2500 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 4 pungi duble din PVC a câte 2500 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 4 pungi simple din PVC a câte 3000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

     Cutie cu 4 pungi duble din PVC a câte 3000 ml soluţie pentru dializă peritoneală

Fiecare pungă este ambalată în ambalaj de protecţie din polietilenă de înaltă densitate, transparentă. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Baxter d.o.o.

Zelezna cesta 14, SI-1000 Ljubljana, Slovenia

Producător

Baxter Healthcare S.A.

Moneen Road, Castlebar, County Mayo, Irlanda

Pentru orice informaţii privind acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentantul local al deţinătorului Autorizaţiei de punere pe piaţă: S.C. SofMedica S.R.L. Tel: 021 308 21 00

Baxter şi NUTRINEAL sunt mărci înregistrate ale Baxter International Inc.

Acest prospect a fost aprobat în Mai 2009.

5

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.