Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

Denumire HEPSERA
Descriere Medicament utilizat in tratamentul hepatitei B.
Denumire comuna internationala ADEFOVIRUM DIPIVOXILUM
Actiune terapeutica ANTIVIRALE CU ACTIUNE DIRECTA INHIB. NUCLEOZIDICI SI NUCLEOTIDICI AI REVERSTRANSCRIPTAZEI
Prescriptie P-RF/R
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 10mg
Ambalaj Cutii x 3 flac. din PEID x 30 compr.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC J05AF08
Firma - Tara producatoare GILEAD SCIENCE LIMITED - IRLANDA
Autorizatie de punere pe piata GILEAD SCIENCE INTERNATIONAL LIMITED - MAREA BRITANIE

Ai un comentariu sau o intrebare despre HEPSERA ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> victoria (vizitator) : trateaza hipatita D?
>> i.c. : Medicamentul este indicat pentru tratamentul hepatitei B, dar hepatita D este asociata intotdeauna acesteia...
Prospect si alte informatii despre HEPSERA, comprimate       

ANEXA I REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Hepsera 10 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine adefovir dipivoxil 10 mg.

Excipient(ţi): Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 113 mg. Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate.

Comprimate de culoare albă până la aproape albă, rotunde, cu feţe plane, cu margini teşite, gravate cu „GILEAD” şi „10” pe una din feţe şi forma stilizată a unui ficat pe cealaltă faţă.

4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice

Hepsera este indicată în tratamentul hepatitei B cronice la pacienţi adulţi cu:

  • boală hepatică compensată cu semne ale replicării virale active, valori crescute în mod constant ale concentraţiei serice a alanin aminotransferazei (ALAT/GPT) şi evidenţiere histologică a inflamaţiei active şi a fibrozei hepatice.
  • boală hepatică decompensată.
4.2 Doze şi mod de administrare

Tratamentul trebuie început de către un medic experimentat în abordarea terapeutică a hepatitei B cronice.

Adulţi: Doza recomandată de Hepsera este de 10 mg (un comprimat) o dată pe zi, administrat oral, cu sau fără alimente.

Nu trebuie administrate doze mai mari.

Nu se cunoaşte durata optimă a tratamentului. Nu se cunoaşte nici relaţia dintre răspunsul la tratament şi evoluţia pe termen lung, cum ar fi apariţia carcinomului hepatocelular sau a cirozei decompensate.

Pacienţii trebuie monitorizaţi la intervale de şase luni pentru evidenţierea markerilor biochimici, virusologici şi serologici ai hepatitei B.

Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului după cum urmează:

La pacienţii cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la seroconversia AgHBe (dispariţia AgHBe şi a ADN VHB, cu decelarea Ac anti-HBe în două probe serice consecutive, recoltate la un interval de cel puţin 3 luni una faţă de cealaltă) sau până la seroconversia AgHBs sau până la evidenţierea lipsei de eficacitate (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu AgHBe negativ (mutante pre-core), tratamentul trebuie administrat cel puţin până la seroconversia AgHBs sau până la evidenţierea lipsei de eficacitate (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu boală hepatică decompensată sau ciroză, nu se recomandă întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi: Hepsera nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 18 ani, datorită insuficienţei datelor privind siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 5.1).

Vârstnici: Nu sunt disponibile date care să susţină o recomandare specială privind administrarea la pacienţii cu vârsta peste 65 ani (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală: Adefovirul este eliminat prin excreţie renalăşi sunt necesare ajustări ale intervalului dintre doze la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei < 50 ml/min sau care fac dializă. Nu trebuie depăşită frecvenţa recomandată de administrare a dozelor, adecvată funcţiei renale (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Modificarea propusă a intervalului dintre doze se bazează pe extrapolarea datelor limitate obţinute de la pacienţi cu insuficienţă renală în stadiu final (IRSF) şi poate să nu fie optimă.

Pacienţi cu o valoare a clearance-ului creatininei între 30 şi 49 ml/min:

La aceşti pacienţi, se recomandă administrarea de adefovir dipivoxil (un comprimat de 10 mg) la intervale de 48 ore. Sunt disponibile numai date limitate privind siguranţa şi eficacitatea acestor recomandări privind ajustarea intervalului dintre doze. De aceea, răspunsul clinic la tratament şi funcţia renală trebuie monitorizate cu atenţie la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu o valoare a clearance-ului creatininei < 30 ml/min şi pacienţi care fac dializă:

Nu sunt disponibile date privind siguranţa şi eficacitatea care să sprijine utilizarea de adefovir dipivoxil la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei < 30 ml/min sau care fac dializă. De aceea, utilizarea de adefovir dipivoxil nu este recomandată la aceşti pacienţi şi trebuie luată în considerare numai dacă beneficiile potenţiale depăşesc riscurile posibile. În acest caz, datele limitate disponibile sugerează că, la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei între 10 şi 29 ml/min, adefovir dipivoxil (un comprimat de 10 mg) poate fi administrat la intervale de 72 ore; la pacienţii care fac hemodializă, adefovir dipivoxil (un comprimat de 10 mg) poate fi administrat la intervale de 7 zile, după 12 ore de dializă continuă (sau 3 sesiuni de dializă, fiecare dintre ele cu o durată de 4 ore). Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru observarea apariţiei unor posibile reacţii adverse şi pentru asigurarea menţinerii eficacităţii tratamentului. (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Nu sunt disponibile recomandări privind intervalul dintre doze pentru alţi pacienţi care fac dializă (de exemplu, pacienţi care fac dializă peritoneală ambulatorie) sau pentru pacienţii care nu fac dializă, cu o valoare a clearance-ului creatininei mai mică de 10 ml/min.

Insuficienţă hepatică: Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2).

Rezistenţa clinică: Pacienţii care nu răspund la tratamentul cu lamivudinăşi cei care prezintă VHB cu semne de rezistenţă la lamivudină (mutaţiile rtL180M, rtA181T şi/sau rtM204I/V) nu trebuie trataţi cu adefovir dipivoxil în monoterapie pentru a reduce riscul rezistenţei la adefovir. La pacienţii care nu răspund la tratamentul cu lamivudinăşi la pacienţii care prezintă VHB cu mutaţiile rtL180M şi/sau rtM204I/V, adefovirul poate fi utilizat în asociere cu lamivudina. Cu toate acestea, la pacienţii care prezintă VHB cu mutaţia rtA181T trebuie avute în vedere regimuri alternative de tratament, datorită riscului existenţei unei sensibilităţi reduse la adefovir (vezi pct. 5.1).

Pentru a reduce riscul rezistenţei la pacienţii trataţi cu adefovir dipivoxil în monoterapie, modificarea tratamentului trebuie luată în considerare dacă concentraţiile serice ale ADN VHB se menţin la valori peste 1000 copii/ml, la un an sau la peste un an de tratament.

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Funcţia renală: Adefovirul este excretat pe cale renală, printr-o asociere de filtrare glomerularăşi secreţie tubulară activă. Tratamentul cu adefovir dipivoxil poate determina insuficienţă renală. În timp ce riscul general de apariţie a insuficienţei renale la pacienţii cu funcţie renală corespunzătoare este scăzut, acesta are o importanţă deosebită la pacienţii care prezintă risc pentru apariţia tulburărilor renale sau care prezintă deja asemenea tulburări, precum şi la pacienţii trataţi cu medicamente care pot afecta funcţia renală.

Înaintea iniţierii terapiei cu adefovir dipivoxil, se recomandă calcularea clearance-ului creatininei la toţi pacienţii.

La pacienţii care dezvoltă insuficienţă renalăşi care au o boală hepatică în stadiu avansat sau ciroză, trebuie luată în considerare ajustarea intervalului dintre dozele de adefovir sau trecerea la un tratament alternativ pentru hepatita B. La aceşti pacienţi nu se recomandă întreruperea tratamentului pentru hepatita B cronică.

Pacienţi cu funcţie renală normală:

Pacienţii cu funcţie renală normală trebuie monitorizaţi la intervale de 3 luni pentru evidenţierea modificărilor valorilor concentraţiei serice a creatininei şi trebuie calculată valoarea clearance-ului creatininei. La pacienţii cu risc de insuficienţă renală (vezi pct. 4.8) trebuie luată în considerare monitorizarea mai frecventă a funcţiei renale.

Pacienţi cu o valoare a clearance-ului creatininei între 30 şi 49 ml/min:

Intervalul dintre dozele de adefovir dipivoxil trebuie ajustat la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.2). În plus, trebuie monitorizată cu atenţie funcţia renală, cu o frecvenţă care depinde de starea clinică a fiecărui pacient.

Pacienţi cu o valoare a clearance-ului creatininei < 30 ml/min şi pacienţi care fac dializă:

Adefovir dipivoxil nu este recomandat la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei < 30 ml/min sau care fac dializă. Administrarea de adefovir dipivoxil la aceşti pacienţi trebuie luată în considerare numai dacă beneficiile potenţiale depăşesc riscurile posibile. Dacă tratamentul cu adefovir dipivoxil se consideră esenţial, atunci intervalul dintre doze trebuie ajustat (vezi pct. 4.2). Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru evidenţierea apariţiei unor posibile reacţii adverse şi pentru asigurarea menţinerii eficacităţii tratamentului.

Pacienţi care primesc medicamente care pot afecta funcţia renală:

Adefovir dipivoxil nu trebuie administrat în acelaşi timp cu fumaratul de tenofovir disoproxil (Viread).

Se recomandă administrarea cu precauţie la pacienţii trataţi cu alte medicamente care pot afecta funcţia renală sau care sunt excretate pe cale renală (de exemplu ciclosporinăşi tacrolimus, aminoglicozide administrate intravenos, amfotericină B, foscarnet, pentamidină, vancomicină sau medicamente secretate prin intermediul aceluiaşi sistem transportor renal, Transportorul uman de Anioni Organici 1 (TUAO 1), cum ar fi cidofovirul). Administrarea a 10 mg adefovir dipivoxil concomitent cu aceste medicamente la pacienţi poate determina o creştere a concentraţiilor serice fie ale adefovirului, fie ale medicamentului administrat concomitent. Funcţia renală a acestor pacienţi trebuie monitorizată cu atenţie, cu o frecvenţă care depinde de starea clinică a fiecărui pacient.

Pentru siguranţa renală a pacienţilor aflaţi înainte şi după transplant, infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină, vezi pct. 4.8.

Funcţia hepatică: Exacerbările spontane ale hepatitei B cronice sunt relativ frecvente şi se caracterizează prin creşteri tranzitorii ale valorilor concentraţiilor serice ale ALAT. După iniţierea tratamentului antiviral, valorile concentraţiilor serice ale ALAT pot creşte la unii pacienţi, concomitent cu scăderea valorilor concentraţiilor serice ale ADN VHB. La pacienţii cu boală hepatică compensată, aceste creşteri ale valorilor concentraţiilor serice ale ALAT nu sunt, în general, însoţite de o creştere a concentraţiilor serice ale bilirubinei sau de decompensare hepatică (vezi pct. 4.8). Pacienţii cu boală hepatică în stadiu avansat sau ciroză pot prezenta un risc crescut de decompensare hepatică în urma exacerbării hepatitei, decompensare ce poate evolua cu deces. La aceşti pacienţi, inclusiv la pacienţii cu boală hepatică decompensată, nu se recomandă întreruperea tratamentului; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului.

În cazul în care aceşti pacienţi dezvoltă insuficienţă renală, vezi mai sus Funcţia renală.

Dacă este necesară întreruperea tratamentului, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie timp de câteva luni după întrerupere, deoarece s-au raportat exacerbări ale hepatitei după întreruperea administrării dozei de 10 mg adefovir dipivoxil. Aceste exacerbări au apărut în absenţa seroconversiei AgHBe şi s-au manifestat prin creşteri ale valorilor concentraţiilor serice ale ALAT şi ale ADN VHB. Creşterea valorilor concentraţiilor serice ale ALAT, observată la pacienţii cu funcţie hepatică compensată trataţi cu 10 mg adefovir dipivoxil, nu s-a însoţit de modificările clinice şi de laborator asociate decompensării hepatice. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie după întreruperea tratamentului. Majoritatea exacerbărilor hepatitei B semnalate după întreruperea tratamentului au apărut în primele 12 săptămâni după întreruperea administrării de 10 mg adefovir dipivoxil.

Acidoză lacticăşi hepatomegalie severă cu steatoză: În cazul utilizării analogilor nucleozidici s-a raportat apariţia cazurilor de acidoză lactică (în absenţa hipoxemiei), care a evoluat uneori cu deces, asociată, de obicei, cu hepatomegalie severăşi steatoză hepatică. Deoarece adefovirul are o structură similară cu cea a analogilor nucleozidici, acest risc nu poate fi exclus. Tratamentul cu analogi nucleozidici trebuie întrerupt în cazul în care se constată creşteri rapide ale valorilor concentraţiei serice a aminotransferazei, hepatomegalie progresivă sau acidoză metabolică/lactică de etiologie necunoscută. Unele simptome digestive benigne, cum ar fi greaţa, vărsăturile şi durerea abdominală, pot sugera dezvoltarea acidozei lactice. Cazurile severe, care au evoluat uneori cu deces, s-au asociat cu pancreatită, insuficienţă hepatică/steatoză hepatică, insuficienţă renalăşi valori crescute ale concentraţiei serice de lactat. Se impune precauţie în cazul prescrierii analogilor nucleozidici la pacienţii cu hepatomegalie (mai ales la pacienţii de sex feminin, cu obezitate), hepatită sau având alţi factori de risc cunoscuţi pentru boala hepatică. Aceşti pacienţii trebuie supravegheaţi cu atenţie.

Pentru a putea face diferenţa între creşterea valorilor concentraţiilor serice ale transaminazelor determinată de răspunsul la tratament şi creşterea posibil asociată unei acidoze lactice, medicii trebuie să se asigure că modificările valorilor ALAT se asociază cu ameliorări ale valorilor altor markeri de laborator pentru hepatita B cronică.

Infecţie concomitentă cu virusul hepatitic C sau D: Nu există date privind eficacitatea administrării adefovirului dipivoxil la pacienţi infectaţi concomitent cu virusul hepatitic C sau D.

Infecţie concomitentă cu HIV: Sunt disponibile date limitate cu privire la siguranţa şi eficacitatea administrării dozei de 10 mg adefovir dipivoxil la pacienţi cu hepatită B cronică care sunt infectaţi concomitent cu HIV. Până în prezent, nu există date care să sugereze faptul că administrarea zilnică a dozei de 10 mg adefovir dipivoxil ar determina apariţia unor mutaţii de rezistenţă la nivelul reverstranscriptazei HIV, asociate administrării de adefovir. Cu toate acestea, există un risc potenţial de selectare a tulpinilor de HIV rezistente la adefovir, cu posibilă rezistenţă încrucişatăşi la alte medicamente antivirale.

Pe cât posibil, tratamentul cu adefovir dipivoxil al hepatitei B la un pacient infectat concomitent cu HIV trebuie rezervat pentru pacienţii la care ARN-ul HIV se află sub control. Nu s-a demonstrat eficacitatea tratamentului cu 10 mg adefovir dipivoxil împotriva replicării HIV şi, de aceea, nu trebuie utilizat pentru controlul infecţiei cu HIV.

Vârstnici: Experienţa clinică referitoare la administrarea medicamentului la pacienţii cu vârsta de peste 65 ani este foarte limitată. Se recomandă precauţie în cazul prescrierii adefovirului dipivoxil la persoanele vârstnice, având în vedere frecvenţa crescută a diminuării funcţiei renale sau cardiace la aceşti pacienţi, precum şi incidenţa mai mare a afecţiunilor concomitente sau a utilizării concomitente de alte medicamente de către pacienţii vârstnici.

Rezistenţă: Rezistenţa la adefovir dipivoxil (vezi pct. 5.1) poate duce la revenirea încărcăturii virale, care poate avea ca rezultat exacerbarea hepatitei B şi, în condiţiile funcţiei hepatice diminuate, poate conduce la decompensare hepaticăşi la o posibilă evoluţie spre deces. Răspunsul virologic trebuie strict monitorizat prin măsurarea valorilor ADN VHB la intervale de 3 luni la pacienţii cărora li s-a administrat adefovir dipivoxil. Dacă apare revenirea virală, trebuie testată rezistenţa. În cazul apariţiei rezistenţei, tratamentul trebuie modificat.

Generale: Pacienţii trebuie avertizaţi că nu s-a demonstrat faptul că tratamentul cu adefovir dipivoxil reduce riscul de transmitere a virusului hepatitic B; de aceea, se impune luarea măsurilor de precauţie corespunzătoare.

Hepsera conţine lactoză monohidrat. În consecinţă, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

Posibilitatea apariţiei unor interacţiuni mediate de citocromul P450 între adefovir şi alte medicamente este scăzută, pe baza rezultatelor experimentelor in vitro, conform cărora adefovirul nu a influenţat nici una dintre izoformele obişnuite ale citocromului P450 care contribuie la metabolizarea medicamentelor la om, precum şi pe cunoaşterea căii de eliminare a adefovirului. Un studiu clinic efectuat la pacienţii cu transplant hepatic a evidenţiat faptul că nu se produc interacţiuni farmacocinetice în cazul administrării de 10 mg adefovir dipivoxil o dată pe zi concomitent cu tacrolimus, un imunosupresiv care este metabolizat predominant prin sistemul enzimatic al citocromului P450. De asemenea, o interacţiune farmacocinetică între adefovir şi imunosupresivul ciclosporină este considerată ca fiind puţin probabilă, deoarece ciclosporina are aceeaşi cale de eliminare metabolică ca tacrolimusul. Cu toate acestea, având în vedere faptul că tacrolimusul şi ciclosporina pot afecta funcţia renală, se recomandă monitorizarea cu atenţie a acesteia în cazul administrării oricăruia dintre aceste medicamente concomitent cu adefovir dipivoxil (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă a dozei de 10 mg adefovir dipivoxil şi a dozei de 100 mg lamivudină nu a modificat profilul farmacocinetic al nici unuia dintre cele două medicamente.

Adefovirul este excretat pe cale renală, printr-o asociere de filtrare glomerularăşi secreţie tubulară activă. Administrarea dozei de 10 mg adefovir dipivoxil concomitent cu alte medicamente care sunt eliminate prin secreţie tubulară sau care afectează funcţia tubulară poate determina creşterea valorilor concentraţiilor serice ale adefovirului sau ale medicamentului administrat concomitent (vezi pct. 4.4).

Nu sunt disponibile date cu privire la utilizarea concomitentă a altor medicamente (inclusiv interferon).

4.6 Sarcinăşi alăptare

Sarcină: Nu există date adecvate privind utilizarea adefovirului dipivoxil la femeile gravide.

Studiile la animale cărora li s-a administrat intravenos adefovir au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Studiile la animale cărora li s-a administrat oral doza nu au evidenţiat efecte teratogene sau fetotoxice.

Adefovirul dipivoxil trebuie utilizat în timpul sarcinii doar dacă beneficiile terapeutice potenţiale justifică eventualele riscuri pentru făt.

Nu sunt disponibile date privind efectul adefovirului dipivoxil asupra transmiterii VHB de la mamă la copil. De aceea, trebuie respectate procedurile standard recomandate pentru imunizarea copilului, pentru a preveni infectarea cu virusul hepatitic B în perioada neonatală.

Având în vedere că riscurile potenţiale pentru dezvoltarea fătului uman nu sunt cunoscute, se recomandă ca femeile aflate în perioada fertilă, care sunt tratate cu adefovir dipivoxil, să utilizeze măsuri contraceptive eficace.

Alăptare: Nu se ştie dacă adefovirul este excretat în laptele matern. Mamele trebuie instruite să nu alăpteze în cursul tratamentului cu comprimate care conţin adefovir dipivoxil.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului de siguranţă şi a mecanismului de acţiune, se prevede că adefovir dipivoxil nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra acestor capacităţi.

4.8 Reacţii adverse

La pacienţii cu boală hepatică compensată, reacţiile adverse raportate cel mai frecvent în timpul celor 48 de săptămâni de tratament cu adefovir dipivoxil au fost: astenie (13%), cefalee (9%), durere abdominală (9%) şi greaţă (5%).

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe experienţa obţinută în urma supravegherii ulterioare punerii medicamentului pe piaţă şi din trei studii clinice principale la pacienţi cu hepatită B cronică:

  • două studii controlate cu placebo, în care 522 pacienţi cu hepatită B cronicăşi boală hepatică compensată au efectuat tratament dublu-orb cu 10 mg adefovir dipivoxil (n=294) sau li s-a administrat placebo (n=228), timp de 48 săptămâni.
  • un studiu deschis, în care pacienţi aflaţi înainte de transplant (n=226) sau după transplantul hepatic (n=241), infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină, au efectuat tratament cu o doză unică zilnică de 10 mg adefovir dipivoxil, timp de cel mult 203 săptămâni (valoare mediană de 51, respectiv, 99 săptămâni).

Reacţiile adverse considerate ca fiind cel puţin posibil asociate tratamentului sunt prezentate mai jos, clasificate în funcţie de aparatele, sistemele şi organele afectate şi în funcţie de frecvenţa lor de apariţie. În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Frecvenţele sunt definite ca foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100, < 1/10) sau cu frecvenţă necunoscută (identificate pe baza supravegherii siguranţei ulterioară punerii medicamentului pe piaţă şi a căror frecvenţă nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări ale sistemului nervos:

Frecvente (≥ 1/100, < 1/10): cefalee.

Tulburări gastro-intestinale:

Frecvente (≥ 1/100, < 1/10): diaree, vărsături, durere abdominală, dispepsie, greaţă, meteorism abdominal. Cu frecvenţă necunoscută: pancreatită.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

Frecvente (≥ 1/100, < 1/10): erupţii cutanate tranzitorii, prurit.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:

Cu frecvenţă necunoscută: miopatie, osteomalacie (ambele asociate tubulopatiei renale proximale).

Tulburări renale şi ale căilor urinare:

Foarte frecvente (≥ 1/10): creşterea valorilor creatininei.

Frecvente (≥ 1/100, < 1/10): insuficienţă renală, anomalii ale funcţiei renale, hipofosfatemie. Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Fanconi, tubulopatie renală proximală.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:

Foarte frecvente (≥ 1/10): astenie.

Exacerbarea hepatitei:

S-au înregistrat dovezi clinice şi de laborator ale exacerbării hepatitei după întreruperea tratamentului cu 10 mg adefovir dipivoxil (vezi pct. 4.4).

Datele cu privire la siguranţa pe termen lung la pacienţi cu boală compensată:

Într-un studiu privind siguranţa pe termen lung la 125 pacienţi cu AgHBe negativ şi boală hepatică compensată, profilul evenimentelor adverse a rămas în general nemodificat după o expunere mediană de 226 săptămâni. Nu s-au observat modificări semnificative din punct de vedere clinic ale funcţiei renale. Cu toate acestea, s-au raportat creşteri uşoare spre moderate ale valorilor concentraţiilor serice ale creatininei, hipofosfatemie şi o reducere a valorilor concentraţiilor serice ale carnitinei la 3%, 4%, respectiv 6% din pacienţii cărora li s-a administrat un tratament prelungit.

Într-un studiu privind siguranţa pe termen lung la 65 pacienţi cu AgHBe pozitiv şi boală hepatică compensată (după o expunere mediană de 234 săptămâni), 6 pacienţi (9%) au avut creşteri confirmate ale valorilor concentraţiilor serice ale creatininei de cel puţin 0,5 mg/dl faţă de valoarea iniţialăşi 2 pacienţi s-au retras din studiu datorită valorilor crescute ale concentraţiilor serice ale creatininei. Pacienţii cu o creştere confirmată a valorilor creatininei de ≥ 0,3 mg/dl până în săptămâna 48 au prezentat ulterior un risc mai mare, semnificativ statistic, de creştere confirmată a valorilor creatininei, de ≥ 0,5 mg/dl. Atât hipofosfatemia, cât şi o reducere a valorilor concentraţiilor carnitinei au fost raportate la 3% din pacienţii cărora li s-a administrat tratament prelungit.

Siguranţa la pacienţi cu boală decompensată:

La pacienţi cu boală hepatică decompensată, reacţiile adverse raportate cel mai frecvent în timpul tratamentului de cel mult 203 săptămâni cu adefovir dipivoxil au fost: creşterea valorilor creatininei (7%) şi astenie (5%). Toxicitatea renală reprezintă o caracteristică importantă a profilului de siguranţă al adefovir dipivoxil la pacienţi cu boală hepatică decompensată. În studiile clinice la pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplant sau după transplantul hepatic, patru la sută dintre pacienţi (19 din 467) au întrerupt tratamentul cu adefovir dipivoxil din cauza evenimentelor adverse renale.

4.9 Supradozaj

Administrarea unei doze de 500 mg adefovir dipivoxil zilnic, timp de 2 săptămâni, şi de 250 mg zilnic, timp de 12 săptămâni, s-a asociat cu apariţia tulburărilor gastro-intestinale menţionate mai sus şi cu apariţia anorexiei.

În caz de producere a unui supradozaj, pacientul trebuie monitorizat pentru a decela apariţia manifestărilor de toxicitate şi, dacă este necesar, trebuie aplicat tratamentul standard de susţinere.

Adefovirul poate fi eliminat prin hemodializă; valoarea medie a clearance-ului de adefovir prin hemodializă este de 104 ml/min. Nu s-a studiat eliminarea adefovirului prin dializă peritoneală.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Inhibitori nucleozidici şi nucleotidici de reverstranscriptază, codul ATC: J05AF08.

Adefovirul dipivoxil este un precursor oral al adefovirului, un analog nucleotidic aciclic fosfonat al adenozinei monofosfat, care este transportat activ în celulele de mamifer, unde este convertit de către enzimele gazdă în adefovir difosfat. Adefovirul difosfat inhibă polimerazele virale prin competiţie cu substratul natural (dezoxiadenozină trifosfat) pentru situsurile de legare directă; după încorporarea în ADN-ul viral, determină întreruperea lanţului de ADN. Adefovirul difosfat inhibă selectiv ADN-polimerazele VHB la concentraţii de 12, 700 şi 10 ori mai scăzute decât cele necesare pentru inhibarea ADN-polimerazelor umane α, β, şi, respectiv, γ. Adefovirul difosfat are un timp de înjumătăţire la nivel intracelular de 12 până la 36 de ore în limfocitele activate şi latente.

Adefovirul este activ asupra hepadnavirusurilor atât in vitro, inclusiv asupra tuturor formelor comune de VHB rezistent la lamivudină (rtL180M, rtM204I, rtM204V, rtL180M/rtM204V), a mutaţiilor asociate cu famciclovirul (rtV173L, rtP177L, rtL180M, rtT184S sau rtV207I) şi a mutaţiilor de „scăpare” (escape mutations) ce conferă rezistenţă la imunoglobulinele anti-hepatită B (rtT128N şi rtW153Q), cât şi in vivo, pe modele de studiu la animale a replicării hepadnavirusului.

Experienţa clinică: Demonstrarea beneficiilor administrării de adefovir dipivoxil se bazează pe răspunsul histologic, virusologic, biochimic şi serologic la pacienţii adulţi cu:

  • Hepatită B cronică cu AgHBe pozitiv şi AgHBe negativ, cu boală hepatică compensată.
  • VHB rezistent la lamivudină, cu boală hepatică compensată sau decompensată, inclusiv pacienţi aflaţi înainte sau după transplantul hepatic sau infectaţi concomitent cu HIV. În majoritatea acestor studii, adefovirul dipivoxil în doză de 10 mg a fost adăugat tratamentului curent cu lamivudină, la pacienţii la care tratamentul cu lamivudină a eşuat.

În aceste studii clinice, pacienţii au prezentat o replicare virală activă (ADN VHB ≥ 100000 copii/ml) şi valori crescute ale concentraţiei ALAT (≥ 1,2 x Limita Superioară a Valorilor Normale (LSVN)).

Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţii cu boală hepatică compensată: În două studii controlate cu placebo (număr total=522) efectuate la pacienţi cu hepatită B cronică cu AgHBe pozitiv sau AgHBe negativ şi cu boală hepatică compensată, s-a observat ameliorarea histologică faţă de valoarea iniţială la un număr semnificativ mai mare de pacienţi (p < 0,001) din grupurile tratate cu 10 mg adefovir dipivoxil (53 şi, respectiv, 64%), comparativ cu grupurile care au primit placebo (25 şi 33%), în săptămâna 48. Ameliorarea s-a definit ca o reducere a scorului Knodell pentru leziunile de necro-inflamaţie cu două puncte sau mai mult, faţă de valoarea iniţială, fără agravarea concomitentă a scorului Knodell pentru leziunile de fibroză. Ameliorarea histologică a fost observată indiferent de datele demografice iniţiale şi de caracteristicile hepatitei B, inclusiv tratament anterior cu interferon-alfa. Valorile iniţiale crescute ale concentraţiei ALAT (≥ 2 x LSVN) şi ale scorurilor pentru Indicele Knodell de Activitate Histologică (IAH) (≥ 10), precum şi o valoare scăzută a ADN VHB (< 7,6 log10 copii/ml) s-au asociat cu o ameliorare histologică mai mare. Evaluările „în orb”, efectuate atât pentru activitatea necro-inflamatorie, cât şi pentru fibroză, la iniţierea tratamentului şi în săptămâna 48, au demonstrat că pacienţii trataţi cu 10 mg adefovir dipivoxil au înregistrat o ameliorare a scorurilor pentru leziunile necro-inflamatorii şi de fibroză, comparativ cu pacienţii trataţi cu placebo.

Evaluarea evoluţiei fibrozei după 48 săptămâni de tratament, utilizând scorurile Knodell, confirmă faptul că pacienţii trataţi cu 10 mg adefovir dipivoxil au prezentat o regresie importantă a fibrozei şi mai puţin progresia acesteia, faţă de pacienţii trataţi cu placebo.

În cele două studii menţionate mai sus, tratamentul cu 10 mg adefovir dipivoxil s-a asociat cu reduceri semnificative ale valorilor concentraţiilor serice ale ADN VHB (3,52 şi, respectiv, 3,91 logfaţă de 0,55 şi 1,35 log10 copii/ml, 10 copii/ml), o creştere a procentului de pacienţi cu normalizarea valorilor ALAT (48 şi 72%, faţă de 16 şi 29%) sau o creştere a procentului de pacienţi cu valori serice ale ADN VHB sub limita de cuantificare (< 400 copii/ml la testul Roche Amplicor Monitor PCR) (21 şi 51%, faţă de 0%) comparativ cu placebo. În studiul efectuat la pacienţii cu AgHBe pozitiv, s-a observat seroconversia AgHBe (12%) şi dispariţia AgHBe (24%) semnificativ mai frecvent la pacienţii trataţi cu 10 mg adefovir dipivoxil faţă de pacienţii trataţi cu placebo (6% şi, respectiv, 11%), după 48 săptămâni de tratament.

În studiul efectuat la pacienţii cu AgHBe pozitiv, continuarea tratamentului şi după cele 48 săptămâni a determinat reduceri suplimentare ale valorilor concentraţiilor serice ale ADN VHB şi creşteri ale procentului de pacienţi care au prezentat normalizarea valorilor concentraţiilor ALAT, dispariţia AgHBe şi seroconversie.

În studiul efectuat la pacienţii cu AgHBe negativ, pacienţii trataţi cu adefovir dipivoxil (0-48 săptămâni) au fost re-randomizaţi în mod „orb” pentru a continua tratamentul cu adefovir dipivoxil sau pentru a primi placebo, pentru un interval de încă 48 săptămâni. În săptămâna 96, pacienţii care au continuat tratamentul cu 10 mg adefovir dipivoxil au prezentat în continuare, în mod susţinut, valori scăzute ale concentraţiei serice a VHB, cu menţinerea reducerii observate în săptămâna 48. La mai mult de două treimi dintre pacienţi, valorile scăzute ale concentraţiei serice a ADN VHB s-au asociat cu normalizarea valorilor ALAT. La majoritatea pacienţilor care au întrerupt tratamentul cu adefovir dipivoxil, valorile concentraţiilor serice ale ADN VHB şi ale ALAT au revenit la valorile iniţiale.

Tratamentul cu adefovir dipivoxil a determinat ameliorarea fibrozei hepatice în săptămâna 96, comparativ cu leziunile iniţiale, pe baza analizei scorului Ishak (mediana modificării: ∆= -1). La folosirea scorului Knodell pentru leziunile de fibroză, nu s-au observat diferenţe între grupurile de tratament în ceea ce priveşte mediana scorului pentru leziuni de fibroză.

Pacienţilor care au finalizat primele 96 săptămâni de tratament în studiul cu AgHBe negativ şi care au primit adefovir dipivoxil între săptămânile 49 şi 96, li s-a oferit posibilitatea de a urma în mod deschis tratamentul cu adefovir dipivoxil din săptămâna 97 a studiului, până în săptămâna 240. Valorile concentraţiilor serice ale ADN VHB au rămas nedecelabile, iar valorile concentraţiilor serice ale ALAT s-au normalizat la aproximativ două treimi dintre pacienţii care au urmat tratament cu adefovir dipivoxil timp de până la 240 săptămâni. Ameliorarea fibrozei, semnificativă din punct de vedere clinic şi statistic, a fost evidenţiată prin compararea scorurilor Ishak de la începutul şi finalul (săptămâna 240) tratamentului cu adefovir dipivoxil (mediana modificării: ∆= -1). La sfârşitul studiului, 7 dintre cei 12 pacienţi (58%) care au avut iniţial punţi de fibroză sau leziuni de ciroză, au prezentat un scor Ishak pentru leziunile de fibroză ameliorat cu ≥ 2 puncte. Cinci pacienţi au obţinut şi menţinut seroconversia AgHBs (AgHBs-negativ/Ac anti-HBs-pozitiv).

Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţii aflaţi înainte şi după transplantul hepatic, infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină: Într-un studiu clinic efectuat la 394 pacienţi cu hepatită B cronicăşi infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină (pacienţi aflaţi înainte de transplantul hepatic (n=186) şi după transplant (n=208)), tratamentul cu 10 mg adefovir dipivoxil a determinat o mediană a reducerii valorii concentraţiei serice a ADN VHB de 4,1 şi, respectiv, 4,2 log10 copii/ml, în săptămâna 48. În grupurile de pacienţi aflaţi înainte de transplantul hepatic şi după transplantul hepatic, la 77 din 109 pacienţi (71%) şi, respectiv, la 64 din 159 pacienţi (40%) s-au obţinut valori nedecelabile ale ADN VHB în săptămâna 48 (< 1000 copii/ml la testul Roche Amplicor Monitor PCR). Tratamentul cu 10 mg adefovir dipivoxil a demonstrat o eficacitate similară, indiferent de tipul mutaţiilor de la nivelul ADN-polimerazei VHB rezistent la lamivudină. S-au observat ameliorări sau stabilizarea scorului Child-Pugh-Turcotte. Normalizarea valorilor concentraţiilor ALAT, ale albuminelor, ale bilirubinei şi ale timpului de protrombină s-a observat în săptămâna 48, la 51-85% dintre pacienţi.

În grupul de pacienţi aflaţi înainte de transplantul hepatic, la 25 din 33 pacienţi (76%) s-au obţinut valori nedecelabile ale ADN VHB, iar 84% dintre pacienţi au înregistrat normalizarea valorilor concentraţiilor ALAT în săptămâna 96. În grupul de pacienţi aflaţi după transplantul hepatic, la 61 din 94 (65%) şi la 35 din 45 pacienţi (78%) s-au obţinut valori nedecelabile ale ADN VHB în săptămâna 96 şi, respectiv, 144, iar 70% şi 58% dintre pacienţi au prezentat normalizarea valorilor concentraţiilor ALAT la aceste vizite din cadrul studiului. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestor constatări şi măsura în care acestea se asociază cu ameliorarea histologică.

Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţii cu boală hepatică compensatăşi infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină: Într-un studiu comparativ, dublu-orb, efectuat la pacienţi cu hepatită B cronicăşi VHB rezistent la lamivudină (n=58), nu s-a observat o valoare mediană a reducerii ADN VHB după 48 săptămâni de tratament cu lamivudină faţă de valoarea iniţială. Patruzeci şi opt de săptămâni de tratament cu 10 mg adefovirdipivoxil, administrat în monoterapie sau în asociere cu lamivudină, au determinat o scădere semnificativă similară a valorilor mediane ale concentraţiilor serice ale ADN VHB faţă de valoarea iniţială (4,04 log10 copii/ml şi, respectiv, 3,59 log10 copii/ml). Semnificaţia clinică a modificărilor observate pentru valorile ADN VHB nu a fost stabilită încă.

Experienţa referitoare la administrarea medicamentului la pacienţii cu boală hepatică decompensată şi infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină: La cei 40 pacienţi cu AgHBe pozitiv sau AgHBe negativ, infectaţi cu VHB rezistent la lamivudinăşi boală hepatică decompensată, care au urmat tratament cu 100 mg lamivudină, asocierea la regimul de tratament a 10 mg adefovir dipivoxil, timp de 52 săptămâni, a determinat o valoare mediană a reducerii concentraţiei serice a ADN VHB de 4,6 log10 copii/ml. Ameliorarea funcţiei hepatice a fost observatăşi după un an de tratament.

Experienţa la pacienţii cu infecţie concomitentă cu HIV şi cu VHB rezistent la lamivudină: Într-un studiu deschis pentru investigator efectuat la 35 pacienţi cu hepatită B cronică cu VHB rezistent la lamivudinăşi având o infecţie concomitentă cu HIV, tratamentul prelungit cu 10 mg adefovir dipivoxil a determinat reduceri progresive ale valorilor concentraţiilor serice ale ADN VHB şi ALAT pe întreaga durată de 144 săptămâni a tratamentului.

Într-un al doilea studiu deschis, cu un singur braţ de tratament, 10 mg adefovir dipivoxil şi PEG interferon (pegylated inteferon) alfa-2a au fost adăugate la tratamentul curent cu lamivudină la 18 pacienţi infectaţi concomitent cu HIV/VHB,VHB fiind rezistent la lamivudină. Toţi pacienţii erau AgHBe pozitivi, iar numărul median de celule CD4 era de 441 celule/mm3 (nici un pacient nu avea numărul de celule CD4 < 200 celule/mm3). Pe parcursul tratamentului, valorile concentraţiilor serice de ADN ale VHB au fost semnificativ reduse în comparaţie cu valorile de la iniţierea tratamentului timp de până la 48 săptămâni de tratament, în timp ce valorile concentraţiei ALAT au scăzut progresiv începând cu săptămâna 12. Cu toate acestea, răspunsul ADN al VHB din timpul tratamentului nu s-a menţinut în afara tratamentului, deoarece toţi pacienţii au prezentat o revenire a ADN al VHB după întreruperea administrării de adefovir dipivoxil şi PEG interferon (pegylated inteferon) alfa-2a. Pe parcursul studiului, nici un pacient nu a devenit AgHBs negativ sau AgHBe negativ. Datorită protocolului studiului şi dimensiunii reduse a eşantionului şi în special datorită lipsei braţelor de tratament cu PEG interferon (pegylated inteferon) alfa-2a în monoterapie şi cu adefovir în monoterapie, nu se pot trage concluzii riguroase privind abordarea terapeutică optimă la pacienţii infectaţi concomitent cu HIV, cu VHB rezistent la lamivudină.

Grupul de copii şi adolescenţi: Eficacitatea şi siguranţa unei doze zilnice de 0,25 mg/kg până la 10 mg adefovir dipivoxil la copii (cu vârste de la 2 până la 18 ani) au fost examinate în cadrul unui studiu dublu-orb, randomizat, controlat cu placebo. Acest studiu a inclus 173 copii şi adolescenţi (115 sub tratament cu adefovir dipivoxil, 58 sub tratament cu placebo) suferind de hepatită B cronicăşi având AgHBe pozitiv, valori serice ale concentraţiei ALAT ≥ 1,5 ori Limita Superioară a Valorilor Normale (LSVN) şi boală hepatică compensată. În săptămâna 48, pentru copiii cu vârste de la 2 la 11 ani, nu s-au observat diferenţe semnificative statistic între grupul căruia i s-a administrat placebo şi grupul căruia i s-a administrat adefovir dipivoxil. Lipsa acestor diferenţe semnificative statistic între cele două grupuri priveşte proporţia pacienţilor care au atins criteriul final principal constând în obţinerea unor concentraţii serice de ADN VHB < 1000 copii/ml şi ale unor concentraţii serice normale de ALAT. În cadrul grupului de pacienţi adolescenţi (n=83), cu vârste de la 12 pâna la 18 ani, s-a înregistrat un număr semnificativ mai mare de pacienţi trataţi cu adefovir dipivoxil la care s-a atins criteriul final principal de eficacitate şi s-au obţinut reduceri semnificative ale concentraţiilor serice de ADN VHB (23%) în comparaţie cu pacienţii trataţi cu placebo (0%). Cu toate acestea, în grupul pacienţilor adolescenţi, proporţia subiecţilor care au atins seroconversia AgHBe în săptămâna 48 a fost similară pentru cele două grupuri (11%) şi anume pentru cel căruia i s-a administrat placebo şi cel căruia i s-au administrat 10 mg adefovir dipivoxil.

În general, profilul de siguranţă al adefovir dipivoxil la copii a fost în concordanţă cu profilul de siguranţă cunoscut la pacienţii adulţi. Cu toate acestea, s-a remarcat o tendinţă de creştere a frecvenţei reacţiilor de scădere a apetitului şi/sau a aportului de mâncare în cazul grupului căruia i s-a administrat adefovir în comparaţie cu cel căruia i s-a administrat placebo. În săptămâna 48 şi 96, modificările medii ale scorurilor Z ale greutăţii şi IMC faţă de valoarea iniţială au avut o tendinţă de scădere la pacienţii cărora li s-a administrat adefovir dipivoxil. Nu există date disponibile cu privire la siguranţa pe termen lung sau rezistenţa pe termen lung în cazul administrării de adefovir dipivoxil la copii.

Datele clinice disponibile sunt insuficiente pentru stabilirea unor concluzii definitive cu privire la raportul beneficiu/risc în cazul tratamentului cu adefovir dipivoxil la copiii cu hepatită B cronică (vezi pct. 4.2).

Rezistenţa clinică la pacienţii trataţi cu adefovir dipivoxil în monoterapie şi în asociere cu lamivudină: În mai multe studii clinice (la pacienţi cu AgHBe pozitiv sau cu AgHBe negativ, la pacienţi înainte şi după transplant hepatic şi infectaţi cu VHB rezistent la lamivudină, precum şi la pacienţi infectaţi concomitent cu VHB rezistent la lamivudinăşi cu HIV), s-au efectuat analize genotipice pe tulpinile de VHB izolate de la 379 dintr-un total de 629 pacienţi trataţi cu adefovir dipivoxil timp de 48 săptămâni. Nu s-au identificat mutaţii la nivelul ADN-polimerazei VHB asociate cu rezistenţa la adefovir, în cazul în care genotiparea s-a efectuat la iniţierea tratamentului şi în săptămâna 48. După 96, 144, 192 şi 240 săptămâni de tratament cu adefovir dipivoxil, a fost investigată apariţia rezistenţei la 293, 221, 116 şi, respectiv, 64 pacienţi. La nivelul genei polimerazei VHB au fost identificate două mutaţii noi (rtN236T şi rtA181V), localizate la nivelul secvenţei de aminoacizi înalt conservate, care au determinat rezistenţa clinică la adefovir dipivoxil. Probabilităţile cumulative de apariţie a acestor mutaţii de rezistenţă asociate cu adefovirul, la toţi pacienţii trataţi cu adefovir dipivoxil, au fost de 0% la 48 săptămâni de tratament şi de aproximativ 2%, 7%, 14% şi 25% după 96, 144, 192 şi, respectiv, 240 săptămâni de tratament.

Rezistenţa clinică observată în studiile cu monoterapie la pacienţii care nu au mai fost trataţi cu nucleozide: La pacienţii care urmează monoterapia cu adefovir dipivoxil (studiu efectuat la pacienţii cu AgHBe negativ), probabilitatea cumulativă de apariţie a mutaţiilor de rezistenţă asociate cu administrarea de adefovir a fost de 0%, 3%, 11%, 18% şi 29% după 48, 96, 144, 192 şi, respectiv, 240 săptămâni de tratament. În plus, apariţia pe termen lung (4 până la 5 ani) a rezistenţei la adefovir dipivoxil a fost semnificativ mai redusă la pacienţii care au prezent valori ale concentraţiei serice a ADN VHB sub limita cuantificării (< 1000 copii/ml) în săptămâna 48, în comparaţie cu pacienţii având valori ale concentraţiei serice a ADN VHB de peste 1000 copii/ml în săptămâna 48. La pacienţii cu AgHBe pozitiv, incidenţa mutaţiilor de rezistenţă asociate cu administrarea de adefovir a fost de 3% (2/65), 17% (11/65) şi 20% (13/65) după o durată mediană a expunerii de 135, 189, respectiv 235 săptămâni.

Rezistenţa clinică observată în studiile în care adefovirul dipivoxil a fost asociat tratamentului curent cu lamivudină, la pacienţii cu rezistenţă la lamivudină: Într-un studiu deschis efectuat la pacienţi aflaţi înainte sau după transplantul hepatic, cu semne clinice de rezistenţă a VHB la lamivudină, nu s-au observat mutaţii de rezistenţă asociate cu administrarea de adefovir în săptămâna 48. În cazul expunerilor cu durată de până la 3 ani, nici unul din pacienţii trataţi cu asocierea de adefovir dipivoxil şi lamivudină nu au dezvoltat rezistenţă la adefovir dipivoxil. Cu toate acestea, 4 pacienţi care au întrerupt tratamentul cu lamivudină au dezvoltat mutaţia rtN236T în timpul monoterapiei cu adefovir dipivoxil şi toţi au înregistrat o revenire a valorilor concentraţiilor serice ale VHB.

Datele disponibile până în prezent, atât in vitro, cât şi la pacienţi, sugerează că VHB care prezintă mutaţia de rezistenţă rtN236T este sensibil la lamivudină. Datele clinice preliminare sugerează că mutaţia de rezistenţă rtA181V asociată cu administrarea de adefovir poate conferi o sensibilitate redusă la lamivudinăşi că mutaţia rtA181T asociată cu administrarea de lamivudină poate conferi o sensibilitate redusă la adefovir dipivoxil.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie: Adefovirul dipivoxil este un ester de dipivaloiloximetil, un precursor al substanţei active adefovir. Biodisponibilitatea adefovirului după administrarea orală a dozei de 10 mg adefovir dipivoxil este de 59%. După administrarea orală a unei doze unice de 10 mg adefovir dipivoxil la pacienţii cu hepatită B cronică, valoarea mediană (intervalul) a concentraţiei serice maxime (Cmax) a fost obţinută după 1,75 ore (0,58-4,0 ore). Valorile mediane ale Cgrăsimi. Valoarea tmax şi ASC0-∞ au fost de 16,70 (9,66-30,56) ng/ml şi, respectiv, 204,40 (109,75-356,05) ng·h/ml. Expunerea sistemică la adefovir nu a fost afectată de administrarea a 10 mg adefovir dipivoxil împreună cu alimente bogate în max a fost prelungită cu două ore.

Distribuţie: Studiile preclinice arată că după administrarea orală de adefovir dipivoxil, adefovirul este distribuit în majoritatea ţesuturilor, cele mai ridicate concentraţii fiind atinse la nivelul rinichilor, ficatului şi intestinului. Legarea in vitro a adefovirului de proteinele plasmatice sau serice umane este ≤ 4%, pentru concentraţiile de adefovir cuprinse între 0,1 şi 25 μg/ml. Volumul de distribuţie la starea de echilibru, în cazul administrării intravenoase de 1,0 sau 3,0 mg/kg şi zi este 392±75 şi, respectiv, 352±9 ml/kg.

Biotransformare: După administrarea orală, adefovirul dipivoxil este convertit rapid în adefovir. La concentraţii substanţial mai mari (> 4000 de ori) decât cele observate in vivo, adefovirul nu a inhibat nici una dintre următoarele izoforme ale citocromului P450 (CYP450) uman: CYP1A2, CYP2D6, CYP2C9, CYP2C19, CYP3A4. Pe baza rezultatelor acestor experimente in vitro şi având în vedere calea de eliminare a adefovirului, posibilitatea interacţiunilor dintre adefovir şi alte medicamente, interacţiuni mediate de citocromul P450, este scăzută.

Eliminare: Adefovirul este excretat pe cale renală printr-o asociere de filtrare glomerularăşi secreţie tubulară activă. Valoarea mediană (min-max) a clearance-ului renal pentru adefovir, la subiecţii cu funcţie renală normală (Clcr > 80 ml/min), este de 211 ml/min (172-316 ml/min), aproximativ de două ori mai mare decât cea a clearance-ului calculat al creatininei (metoda Cockroft-Gault). După administrări repetate de 10 mg adefovir dipivoxil, 45% din doză se regăseşte în urină, sub formă de adefovir, într-un interval de 24 de ore. Concentraţiile plasmatice de adefovir au scăzut în mod biexponenţial, cu o mediană a timpului de înjumătăţire prin eliminare de 7,22 ore (4,72-10,70 ore).

Linearitate/non-linearitate: Farmacocinetica adefovirului este proporţională cu doza, când acesta este administrat sub formă de adefovir dipivoxil şi dozele variază între 10 şi 60 mg. Administrarea repetată de 10 mg adefovir dipivoxil zilnic nu a influenţat farmacocinetica adefovirului.

Sex, vârstăşi origine etnică: Farmacocinetica adefovirului a fost similară la pacienţii de sex masculin şi feminin. Nu s-au efectuat studii de farmacocinetică la copii sau vârstnici. Studiile farmacocinetice s-au efectuat, în principal, la pacienţi de origine caucaziană. Datele disponibile nu par să indice nici o diferenţă de farmacocinetică în funcţie de grupul etnic.

Farmacocinetica adefovirului dipivoxil a fost investigată într-un studiu de eficacitate şi siguranţă constând în administrarea unei doze zilnice de 0,25 mg/kg până la 10 mg adefovir dipivoxil la copii (cu vârste de la 2 până la 18 ani). Analiza farmacocineticii a arătat că expunerea la adefovir a fost comparabilă în cazul celor 3 grupe de vârstă: de la 2 la 6 ani (0,3 mg/kg), de la 7 la 11 ani (0,25 mg/kg) şi de la 12 la 17 ani (10 mg). Pentru fiecare grupă de vârstă s-a atins o valoare a expunerii la adefovir aflată în intervalul ţintă (pentru rezultatele referitoare la eficacitate vezi pct. 5.1). Definirea acestui interval ţintă a avut la bază concentraţiile plasmatice ale adefovirului la pacienţii adulţi cu hepatită B cronicăşi cu profiluri cunoscute de siguranţă si eficacitate.

Insuficienţa renală: Mediile parametrilor farmacocinetici (±DS) ai adefovirului după administrarea unei doze unice de 10 mg adefovir dipivoxil, la pacienţi cu grade variabile de insuficienţă renală, sunt prezentate în tabelul de mai jos: Prin hemodializă cu o durată de patru ore s-a eliminat aproximativ 35% din doza de adefovir. Nu s-a evaluat efectul dializei peritoneale asupra eliminării adefovirului.

Grupare după funcţia renală Funcţie renală neafectată Insuficienţă renală uşoară Insuficienţă renală moderată Insuficienţă renală severă
Clearance-ul creatininei la momentul iniţial (ml/min) > 80 (n=7) 50-80 (n=8) 30-49 (n=7) 10-29 (n=10)
Cmax (ng/ml) 17,8±3,2 22,4±4,0 28,5±8.6 51,6±10,3
ASC0-∞ (ng·h//ml) 201±40,8 266±55,7 455±176 1240±629
CL/F (ml/min) 469±99,0 356±85,6 237±118 91,7±51,3
CLrenal (ml/min) 231±48,9 148±39,3 83,9±27,5 37,0±18,4

Se recomandă modificarea intervalului dintre dozele de 10 mg adefovir dipivoxil la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei între 30 şi 49 ml/min. Adefovir dipivoxil nu este recomandat la pacienţii cu o valoare a clearance-ului creatininei < 30 ml/min sau la pacienţii care fac dializă (vezi pct. 4.2 şi 4.4).

Insuficienţa hepatică: Proprietăţile farmacocinetice au fost similare la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderatăşi severă, comparativ cu voluntarii sănătoşi (vezi pct. 4.2).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Efectul toxic primar care dictează limitarea dozei, asociat administrării de adefovir dipivoxil la animale (şoareci, şobolani şi maimuţe), a fost reprezentat de nefropatie tubulară renală, caracterizată prin modificări histologice şi/sau creşteri ale valorilor concentraţiilor serice ale ureei şi creatininei. Nefrotoxicitatea a fost observată la animale la o expunere sistemică de cel puţin 3-10 ori mai mare decât cea obţinută la om, în cazul administrării dozei terapeutice recomandate de 10 mg/zi.

Nu s-au constatat efecte asupra fertilităţii masculine sau feminine sau asupra performanţei reproductive la şobolani, şi nici embriotoxicitate sau teratogenitate la şobolani sau iepuri, la care s-a administrat oral adefovir dipivoxil.

Când adefovirul a fost administrat intravenos la femele gestante de şobolan, în doze asociate cu o toxicitate maternă notabilă (expunere sistemică de 38 de ori mai mare faţă de cea obţinută la om la doza terapeutică), s-au constatat embriotoxicitate şi o incidenţă crescută a malformaţiilor fetale (anasarca, enoftalmie, hernie ombilicalăşi răsucirea cozii). Nu s-au observat efecte adverse asupra dezvoltării la expuneri sistemice de aproximativ 12 ori mai mari faţă de cele obţinute la om în cazul administrării dozei terapeutice.

Adefovirul dipivoxil a determinat mutaţii în cadrul testului in vitro pe celule de limfom de şoarece, în prezenţa sau absenţa unei surse de activare metabolică, dar nu a fost clastogen în cadrul testului micronucleilor, efectuat in vivo la şoarece.

Adefovirul nu a determinat mutaţii în cadrul testelor de mutagenitate microbiană (testul Ames) pentru Salmonella typhimurium şi Escherichia coli, în prezenţa sau absenţa unei surse de activare metabolică. Adefovirul a indus aberaţii cromozomiale în cadrul testului in vitro efectuat pe limfocite umane recoltate din sângele periferic, în absenţa unei surse de activare metabolică.

În studiile de carcinogenitate pentru adefovir dipivoxil, efectuate pe termen lung, la şobolani şi şoareci, nu s-a constatat o incidenţă crescută a tumorilor asociată tratamentului (expuneri sistemice de aproximativ 10 şi, respectiv, 4 ori mai mari decât cele obţinute la om la doza terapeutică de 10 mg/zi).

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor

Amidon pregelatinizat Croscarmeloză sodică Lactoză monohidrat Talc Stearat de magneziu

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate. A se ţine flaconul bine închis.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Hepsera este furnizată în flacoane din polietilenă de înaltă densitate (PEÎD) prevăzute cu sistem de închidere securizat pentru copii. Fiecare flacon conţine 30 de comprimate, gel desicant din siliciu şi material de compactare din fibre.

Sunt disponibile următoarele mărimi de ambalaj: cutii cu 1 flacon cu 30 comprimate şi cutii cu 3 flacoane, fiecare flacon cu 30 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice produs neutilizat sau rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Gilead Sciences International Limited Cambridge CB21 6GT Marea Britanie

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/03/251/001 EU/1/03/251/002

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 6 martie 2003 Data ultimei reînnoirii a autorizaţiei: 6 martie 2008

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (the European Medicines Agency (EMEA)): http://www.emea.europa.eu /.

ANEXA II

A. DEŢINĂTORUL(II) AUTORIZAŢIEI DE FABRICAŢIE RESPONSABIL(I) PENTRU ELIBERAREA SERIEI

B. CONDIŢII EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

A. DEŢINĂTORUL(II) AUTORIZAŢIEI DE FABRICAŢIE RESPONSABIL(I) PENTRU ELIBERAREA SERIEI

Numele şi adresa producătorului(ilor) responsabil(i) pentru eliberarea seriei

Gilead Sciences Limited 13 Stillorgan Industrial Park Blackrock Co. Dublin Irlanda

Gilead Sciences Limited IDA Business & Technology Park Carrigtohill Co. Cork Irlanda

Prospectul tipărit al medicamentului trebuie să menţioneze numele şi adresa producătorului responsabil pentru eliberarea seriei respective.

B. CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

• CONDIŢII SAU RESTRICŢII PRIVIND FURNIZAREA ŞI UTILIZAREA IMPUSE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Medicament cu eliberare pe bază de prescripţie medicală restrictivă (Vezi Anexa I: Rezumatul caracteristicilor produsului, pct. 4.2).

• CONDIŢII SAU RESTRICŢII CU PRIVIRE LA SIGURANŢA ŞI EFICACITATEA UTILIZĂRII MEDICAMENTULUI

Nu este cazul.

• ALTE CONDIŢII

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă va furniza anual rapoarte periodice actualizate referitoare la siguranţă (RPAS).

ANEXA III ETICHETAREA ŞI PROSPECTUL

A. ETICHETAREA

INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJUL SECUNDAR ŞI PE AMBALAJUL PRIMAR

ETICHETA CUTIEI DE CARTON ŞI A FLACONULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Hepsera 10 mg comprimate Adefovir dipivoxil

2. DECLARAREA SUBSTANŢEI(LOR) ACTIVE

Fiecare comprimat conţine adefovir dipivoxil 10 mg.

3. LISTA EXCIPIENŢILOR

Conţine lactoză monohidrat, a se vedea prospectul pentru informaţii suplimentare.

4. FORMA FARMACEUTICĂŞI CONŢINUTUL

30 comprimate. 3 x 30 comprimate.

5. MODUL ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE

Administrare orală. A se citi prospectul înainte de utilizare.

6. ATENŢIONARE SPECIALE PRIVIND FAPTUL CĂ MEDICAMENTUL NU TREBUIE PĂSTRAT LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

  1. ALTĂ(E) ATENŢIONARE(ĂRI) SPECIALĂ(E), DACĂ ESTE(SUNT) NECESARĂ(E)
  2. DATA DE EXPIRARE

EXP {LL/AAAA}

9. CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate. A se ţine flaconul bine închis.

21

  1. PRECAUŢII SPECIALE PRIVIND ELIMINAREA MEDICAMENTELOR NEUTILIZATE SAU A MATERIALELOR REZIDUALE PROVENITE DIN ASTFEL DE MEDICAMENTE, DACĂ ESTE NECESAR
  2. NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Gilead Sciences Intl Ltd Cambridge CB21 6GT Marea Britanie

12. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/03/251/001 30 comprimate EU/1/03/251/002 3 x 30 comprimate

13. SERIA DE FABRICAŢIE

Lot {numărul}

14. CLASIFICARE GENERALĂ PRIVIND MODUL DE ELIBERARE

Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală.

  1. INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE
  2. INFORMAŢII ÎN BRAILLE

Hepsera [numai pe ambalajul secundar]

B. PROSPECTUL

PROSPECT

Hepsera 10 mg comprimate

Adefovir dipivoxil

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi niciodată altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă simptomele lor par a fi aceleaşi cu ale dumneavoastră.

- Dacă observaţi orice reacţie adversă care vă îngrijorează, indiferent dacă este sau nu menţionată în acest prospect, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Hepsera şi pentru ce se utilizează
  2. Înainte să luaţi Hepsera
  3. Cumsă luaţi Hepsera
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Hepsera
  6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE HEPSERA ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Ce este Hepsera

Hepsera aparţine unui grup de medicamente denumite medicamente antivirale.

Pentru ce se utilizează

Hepsera se utilizează pentru tratamentul hepatitei B cronice, o infecţie cu virusul hepatitic B (VHB) la adulţi. Infecţia cu virusul hepatitic B determină afectarea ficatului. Hepsera reduce cantitatea de virus din organism şi s-a demonstrat că reduce gradul de afectare a ficatului.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI HEPSERA

Nu luaţi Hepsera

• Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la adefovir, adefovir dipivoxil sau la oricare dintre celelalte componente ale Hepsera.

Spuneţi-i medicului dumneavoastră imediat dacă există posibilitatea să fiţi alergic (hipersensibil) la adefovir, adefovir dipivoxil sau la oricare dintre celelalte componente ale Hepsera.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Hepsera

  • Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă aţi avut anterior boli de rinichi sau dacă analizele au indicat probleme la nivelul rinichilor. Hepsera poate afecta modul în care funcţionează rinichii dumneavoastră. Medicul dumneavoastră trebuie să solicite, înaintea şi în timpul tratamentului, efectuarea unor analize, pentru a verifica dacă rinichii şi ficatul dumneavoastră funcţionează normal. În funcţie de rezultate, medicul dumneavoastră poate modifica cât de des trebuie să luaţi Hepsera.
  • Nu utilizaţi Hepsera la copii sau adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. Dacă aveţi vârsta peste 65 ani, medicul dumneavoastră poate să vă urmărească mai îndeaproape starea sănătăţii.
  • Nu încetaţi administrarea Hepsera fără recomandarea medicului dumneavoastră.

• După ce încetaţi să luaţi Hepsera, aduceţi imediat la cunoştinţa medicului dumneavoastră orice simptome noi, neobişnuite sau agravante pe care le observaţi după încetarea tratamentului. Unii pacienţi au prezentat simptome sau rezultate ale testelor de sânge care au indicat agravarea hepatitei după întreruperea tratamentului cu Hepsera. Optim este ca medicul să urmărească starea sănătăţii dumneavoastră după întreruperea tratamentului cu Hepsera. Poate fi necesar să faceţi teste de sânge timp de câteva luni după tratament.

• Odată ce aţi început să luaţi Hepsera:

  • acordaţi atenţie posibilelor semne de acidoză lactică – vezi pct. 4, Reacţii adverse posibile.
  • medicul dumneavoastră trebuie să vă prescrie teste de sânge la fiecare trei luni,

pentru a verifica dacă medicamentul menţine sub control infecţia cronică cu hepatită B.

  • Aveţi grijă să nu infectaţi alte persoane. Hepsera nu reduce riscul de transmitere a VHB la alte persoane prin contact sexual sau prin contaminarea sângelui. Trebuie să continuaţi să luaţi măsuri de precauţie pentru a evita acest lucru. Este disponibil un vaccin pentru protejarea persoanelor care prezintă riscul de a fi infectate cu VHB.
  • Dacă sunteţi HIV seropozitiv(ă), acest medicament nu poate controla infecţia cu HIV.

Folosirea altor medicamente

  • Spuneţi-i medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent alte medicamente, inclusiv medicamente şi produse din plante eliberate fără prescripţie medicală.
    • Este foarte important să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent oricare dintre următoarele medicamente care vă pot afecta rinichii sau care pot interacţiona cu Hepsera:
      • vancomicinăşi aminoglicozide, folosite pentru infecţii bacteriene
      • amfotericină B, pentru infecţii fungice
      • foscarnet, cidofovir sau fumarat de tenofovir disoproxil, pentru infecţii virale
      • pentamidină, pentru alte tipuri de infecţii.

Folosirea Hepsera cu alimente şi băuturi

Hepsera se poate lua cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

  • Spuneţi-i imediat medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau plănuiţi să rămâneţi gravidă. Nu se ştie dacă Hepsera este sigură pentru utilizare în timpul sarcinii la om.
  • Folosiţi o metodă contraceptivă eficace pentru a evita să rămâneţi gravidă, în cazul în care sunteţi femeie de vârstă fertilăşi luaţi Hepsera.
  • Nu alăptaţi în timp ce luaţi Hepsera. Nu se ştie dacă substanţa activă din acest medicament trece în laptele matern.

Hepsera conţine lactoză

Dacă aveţi intoleranţă la lactoză sau dacă vi s-a spus că aveţi intoleranţă la unele glucide, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte să luaţi Hepsera.

3. CUM SĂ LUAŢI HEPSERA

Este important să luaţi Hepsera exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră, pentru a asigura eficacitatea deplină a medicamentului şi pentru a reduce riscul de apariţie a rezistenţei la tratament. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur în privinţa modului în care trebuie să luaţi Hepsera.

  • Doza uzuală este de un comprimat de 10 mg pe zi, administrat cu sau fără alimente.
  • Pacienţilor cu probleme de rinichi li se poate recomanda o doză diferită. Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Hepsera

Dacă luaţi din greşeală prea multe comprimate de Hepsera, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau cel mai apropiat spital.

Dacă uitaţi o doză sau vomitaţi

Este important să nu uitaţi o doză.

  • Dacă uitaţi să luaţi o doză de Hepsera, luaţi-o cât mai curând posibil şi apoi luaţi următoarea doză la ora obişnuită.
  • Dacă este aproape timpul să luaţi doza următoare, săriţi doza pe care aţi uitat-o. Aşteptaţi şi luaţi doza următoare la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă (două doze odată).
  • Dacă vă este rău (vomitaţi) la mai puţin de 1 oră după ce aţi luat Hepsera, luaţi un alt comprimat. Nu este necesar să luaţi un alt comprimat în cazul în care vi se face rău la mai mult de 1 oră după ce aţi luat Hepsera.

Efecte în cazul în care încetaţi să luaţi Hepsera Nu încetaţi administrarea Hepsera fără recomandarea medicului dumneavoastră.

Spuneţi-i imediat medicului dumneavoastră dacă observaţi simptome noi, neobişnuite sau

agravante după întreruperea tratamentului. Vezi pct. 2 pentru mai multe detalii. Dacă aveţi orice întrebări cu privire la modul de utilizare a Hepsera, adresaţi-vă farmacistului sau medicului dumneavoastră.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Hepsera poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse foarte rare

(Acestea pot afecta mai puţin de 1 din 10000 persoane care iau Hepsera)

• Acidoza lactică este o reacţie adversă gravă, dar foarte rară asociată administrării Hepsera. Poate provoca formarea unei cantităţi prea mari de acid lactic în sânge şi mărirea

ficatului. Acidoza lactică apare mai frecvent la femei, mai ales dacă acestea sunt supraponderale. De asemenea, persoanele cu boli de ficat pot prezenta un risc.

Unele dintre semnele de acidoză lactică sunt:

  • Senzaţie de rău (greaţă) şi stare de rău (vărsături)
  • Dureri de stomac

Contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră în cazul în care prezentaţi oricare dintre aceste simptome. Acestea sunt aceleaşi cu unele dintre reacţiile adverse frecvente ale Hepsera. Dacă prezentaţi oricare dintre aceste reacţii, probabil că nu vor fi grave, însă este necesar să verificaţi. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza periodic în timp ce luaţi Hepsera.

Reacţii adverse frecvente

(Acestea pot afecta 1 până la 10 din 100 persoane care iau Hepsera)

  • Dureri de cap
  • Senzaţie de rău (greaţă)
  • Diaree
  • Probleme de digestie, incluzând balonare sau disconfort după masă
  • Dureri de stomac
  • Probleme ale rinichilor, după cum arată testele de sânge

Spuneţi-i unui medic sau farmacist dacă sunteţi îngrijorat(ă) în privinţa oricărora dintre aceste simptome.

Reacţii adverse foarte frecvente

(Acestea pot afecta mai mult de 10 din 100 persoane care iau Hepsera)

• Slăbiciune Spuneţi-i unui medic sau farmacist dacă sunteţi îngrijorat(ă) în privinţa acestui lucru.

Reacţii adverse înainte sau după un transplant de ficat

Unii pacienţi au prezentat:

  • Erupţii trecătoare pe piele şi mâncărime - frecvent
  • Senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături) - frecvent
  • Insuficienţă renală - frecvent
  • Probleme de rinichi - foarte frecvent Spuneţi-i unui medic sau farmacist dacă sunteţi îngrijorat(ă) în privinţa oricărora dintre acestea.
  • De asemenea, analizele pot indica scăderi ale valorii concentraţiei fosfatului (frecvent) sau creşteri ale concentraţiei creatininei (foarte frecvent) în sânge.

Alte reacţii adverse posibile

Unii pacienţi pot prezenta, de asemenea:

  • Insuficienţă renală
  • Deteriorarea celulelor tubulare ale rinichilor
  • Durere sau slăbiciune muscularăşi fragilitate osoasă (ambele asociate cu probleme ale rinichilor)
  • Inflamare a pancreasului (pancreatită)

Dacă observaţi orice alte reacţii, chiar şi dintre cele nemenţionate în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ HEPSERA

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi după data de expirare înscrisă pe flacon şi cutie după {EXP}. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C (86ºF). A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate. A se ţine flaconul bine închis.

Returnaţi farmacistului orice comprimate rămase. Păstraţi-le numai dacă medicul dumneavoastră vă spune să procedaţi astfel. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere – aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Hepsera

  • Substanţa activă din Hepsera este adefovir dipivoxil. Fiecare comprimat conţine adefovir dipivoxil 10 mg.
  • Celelalte componente sunt: amidon pregelatinizat, croscarmeloză sodică, lactoză monohidrat, talc şi stearat de magneziu.

Cum arată Hepsera şi conţinutul ambalajului

Comprimatele de Hepsera 10 mg sunt rotunde, de culoare albă până la aproape albă. Comprimatele sunt gravate cu „GILEAD” şi „10” pe una dintre feţe şi cu forma stilizată a unui ficat pe cealaltă faţă. Comprimatele de Hepsera 10 mg sunt furnizate în flacoane de câte 30 comprimate cu desicant silicagel. Desicantul silicagel este păstrat fie într-un plic separat, fie într-un recipient mic şi nu trebuie înghiţit.

Sunt disponibile următoarele mărimi de ambalaj: cutii cu 1 flacon cu 30 comprimate şi cutii cu 3 flacoane, fiecare flacon cu 30 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă:

Gilead Sciences International Limited Cambridge CB21 6GT Marea Britanie

Producătorul:

Gilead Sciences Limited 13 Stillorgan Industrial Park Blackrock Comitatul Dublin Irlanda

sau

Gilead Sciences Limited IDA Business & Technology Park Carrigtohill County Cork Irlanda

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

België/Belgique/Belgien

Gilead Sciences Belgium BVBA Tél/Tel: + 32 (0) 24 01 35 79

България

Gilead Sciences International Ltd Тел.: + 44 (0) 20 7136 8820

Česká republika

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Danmark

Gilead Sciences Sweden AB Tlf: + 46 (0) 8 5057 1849

Deutschland

Gilead Sciences GmbH Tel: + 49 (0) 89 899890-0

Eesti

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Ελλάδα

Gilead Sciences Ελλάς Μ.ΕΠΕ. Τηλ: + 30 210 8930 100

Luxembourg/Luxemburg

Gilead Sciences Belgium BVBA Tél/Tel: + 32 (0) 24 01 35 79

Magyarország

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Malta

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Nederland

Gilead Sciences Netherlands B.V. Tel: + 31 (0) 20 718 3698

Norge

Gilead Sciences Sweden AB Tlf: + 46 (0) 8 5057 1849

Österreich

Gilead Sciences GesmbH Tel: + 43 1 260 830

Polska

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

España

Gilead Sciences, S.L. Tel: + 34 91 378 98 30

France

Gilead Sciences Tél: + 33 (0) 1 42 73 70 70

Ireland

Gilead Sciences Ltd Tel: + 44 (0) 1223 897555

Ísland

Gilead Sciences Sweden AB Sími: + 46 (0) 8 5057 1849

Italia

Gilead Sciences S.r.l. Tel: + 39 02 439201

Κύπρος

Gilead Sciences Ελλάς Μ.ΕΠΕ. Τηλ: + 30 210 8930 100

Latvija

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Lietuva

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Portugal

Gilead Sciences, Lda. Tel: + 351 21 7928790

România

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Slovenija

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Slovenská republika

Gilead Sciences International Ltd Tel: + 44 (0) 20 7136 8820

Suomi/Finland

Gilead Sciences Sweden AB Puh/Tel: + 46 (0) 8 5057 1849

Sverige

Gilead Sciences Sweden AB Tel: + 46 (0) 8 5057 1849

United Kingdom

Gilead Sciences Ltd Tel: + 44 (0) 1223 897555

.

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMEA): http://www.emea.europa.eu /.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Povestea ficatului - Totul despre Hepatita B - limba engleza (animatie) Afla cum se transmite, cum actioneaza, care sunt efectele si cum se trateaza infectia cu virusul hepatic B
12.500 de persoane au fost testate pentru HIV, hepatită B şi C printr-un program derulat de Institutul 'Matei Balş' Un număr de 12.500 de persoane au fost testate gratuit pentru HIV, hepatită B şi hepatită C în cadrul unui program derulat de Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", iar dintre acestea 7,6% au ieşit pozitiv la testul pentru hepatită B, 3,28% - la cel pentru hepatită C şi 0,4% pentru HIV...
Ce este hepatita B? Hepatita virala B este o boala infectioasa a ficatului cauzata de virusul cu acelasi nume (VHB), care poate evolua catre complicatii gfrave- ciroza sau cancerul hepatic. VHB, virusul care cauzeaza hepatita B, se poate transmite prin fluidele corporale (sperma, secretii vaginale, saliva), prin...
Asociaţia Anti-SIDA solicită măsuri pentru limitarea infecţiilor cu HIV/SIDA, hepatită B şi C în rândul consumatorilor de droguri injectabile Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) solicită premierului Dacian Cioloş şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să ia măsuri pentru a limita extinderea infecţiilor cu HIV/SIDA, cu virusul hepatitei C (HCV) sau al hepatitei B (HBV) în rândul consumatorilor de droguri injectabile.
Este nevoie de o strategie naţională pentru depistare şi tratament în hepatita B şi C, susţin specialiştii Specialiştii în gastroenterologie şi hepatologie susţin că este necesară realizarea unei strategii naţionale pentru depistarea şi tratamentul hepatitelor de tip B şi C.
34.000 de persoane vor fi testate gratuit pentru HIV şi hepatita B şi C până în 2016 Un număr de 34.000 de persoane vor fi testate gratuit până în data de 30 aprilie 2016 pentru virusul hiv şi hepatitei B şi C, în cadrul unui proiect lansat joi la Institutul Naţional de Boli infecţioase "Matei Balş".