Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ENALAPRIL TERAPIA 10 mg
Denumire ENALAPRIL TERAPIA 10 mg
Descriere Medicament indicat în hipertensiune arterială esenţială si insuficienţă cardiacă congestivă.
Denumire comuna internationala ENALAPRILUM
Actiune terapeutica INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 10mg
Ambalaj Cutie x 2 blist. Al/PVC-PE-PVDC x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C09AA02
Firma - Tara producatoare TERAPIA SA - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata TERAPIA SA - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre ENALAPRIL TERAPIA 10 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> dr. Oana Iordache : Sunt clase de medicamente diferite.
>> stefanica (vizitator) : la doza de 5 mg enalapril de 2 ori pe zi tensiunea arteriala nu scade sub 158/100 se poate mari doza...
>> nicu (vizitator) : Cand ai pulsul103 ce medicaent poti lua?
>> dr. Oana Iordache : pt stefanica Doza se modifica doar cu acordul cardiologului.Exista posibilitatea necesitatii introducerii...
>> dr. Oana Iordache : Trebuie descoperita cauza tahicardiei si apoi instituit tratament/
>> flori (vizitator) : urmez enalapril de 10 odata pe zii /dimineata .Iar seara creste tensiunea apshroape de 17 pot sa mai...
>> geo licescu (vizitator) : cat timp se face tratament cu enalapril?
>> dr. Oana Iordache : Durata tratamentului pentru hipertenesiune arteriala este foarte lunga. Depinde cum tolerati acest medicament...
>> vatra gina (vizitator) : brat rupt
>> dr. Oana Iordache : Care este intrebarea?
>> ENALAPRIL Comprimate, 20mg >> ENALAPRIL SLAVIA 10 mg Comprimate, 10mg >> ENALAPRIL 10 mg Comprimate, 10 mg >> ENALAPRIL 10 mg Comprimate, 10mg >> ENALAPRIL 20 mg Comprimate, 20mg >> ENALAPRIL 5 mg Comprimate, 5mg >> ENALAPRIL AL 10 Comprimate, 10mg >> ENALAPRIL AL 20 Comprimate, 20mg >> ENALAPRIL AL 5 Comprimate, 5mg >> ENALAPRIL FABIOL 10 mg Comprimate, 10mg
Prospect si alte informatii despre ENALAPRIL TERAPIA 10 mg, comprimate   Rezumatul caracteristicilor produsului   Prospect       

Prospect: Informaţii pentru utilizator

ENALAPRIL TERAPIA 10 mg comprimate
Maleat de enalapril

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Enalapril Terapia şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi utilizaţi Enalapril Terapia
3. Cum să luaţi Enalapril Terapia
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Enalapril Terapia
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este Enalapril Terapia şi pentru ce se utilizează

Enalapril Terapia conţine o substanţă activă numită enalapril maleat. Aceasta aparţine grupului de medicamente numite inhibitori ai ECA (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei).

Enalapril Terapia este utilizat:
• pentru tratarea tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială).
• pentru tratamentul insuficienţei cardiace (slăbirea funcţiei cardiace). Aceasta poate reduce necesitatea de a merge la spital şi poate ajuta unii pacienţi să trăiască mai mult.
• pentru prevenirea semnelor de insuficienţă cardiacă. Semnele includ: dificultăţi de respiraţiei, oboseală după o activitate fizică uşoară, cum ar fi mersul pe jos sau umflarea gleznelor şi picioarelor.

Enalapril Terapia determină lărgirea vaselor de sânge. Aceasta scade tensiunea arterială. Acţiunea medicamentului începe, de obicei, într-o oră, iar efectul durează cel puţin 24 de ore. Unii oameni vor necesita câteva săptămâni de tratament până la apariţia celui mai bun efect asupra tensiunii arteriale.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Enalapril Terapia

Nu luaţi Enalapril Terapia
- dacă sunteţi alergic la maleat de enalapril sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică la un tip de medicament similar cu Enalapril Terapia numit inhibitor al ECA.
- dacă aţi avut vreodată umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care a provocat dificultăţi la înghiţire sau respiraţie (angioedem), din motive necunoscute sau a fost moştenit.
- dacă sunteţi gravidă în mai mult de 3 luni de sarcină (este, de asemenea, mai bine să se evite Enalapril Terapia la începutul sarcinii - vezi pct. Sarcina).
Nu luaţi Enalapril Terapia dacă oricare dintre situaţiile de mai sus se aplică pentru dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Enalapril Terapia.


Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Enalapril Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Verificaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua medicamentul dumneavoastră dacă:
- aveţi probleme cu inima.
- aveţi o afecţiune care implică vasele de sânge din creier.
- aveţi o problemă de sânge, cum ar fi scăderea sau lipsa de celule albe (neutropenie/agranulocitoză), număr scăzut de plachete sanguine (trombocitopenie) sau o scădere a numărului de celule roşii din sânge (anemie).
- aveţi probleme cu ficatul.
- aveţi probleme cu rinichii (inclusiv transplant renal). Acestea pot duce la niveluri mai ridicate de potasiu în sânge, care pot fi grave. Medicul dumneavoastră trebuie să ajusteze doza de Enalapril Terapia sau să monitorizeze nivelul de potasiu din sânge.
- faceţi dializă.
- recent, v-aţi simţit foarte rău (vărsături excesive) sau aţi avut diaree gravă.
- urmaţi o dietă restricţionată de sare, luaţi suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiul sau substituenţi de sare care conţin potasiu.
- aveţi peste 70 de ani.
- aveţi diabet zaharat. Trebuie să monitorizaţi sângele dumneavoastră pentru niveluri scăzute de glucoză, în special în prima lună de tratament. Nivelul de potasiu din sânge poate fi, de asemenea, crescut.
- aţi avut vreodată o reacţie alergică cu umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului, cu dificultate la înghiţire sau respiraţie. Pacienţii de rasă neagră au un risc crescut pentru aceste tipuri de reacţii la inhibitori ACE.
- aveţi tensiune arterială scăzută (este posibil să observaţi acest lucru ca leşin sau ameţeli, în special atunci când staţi în picioare).
- aveţi o boală de colagen (de exemplu, lupus eritematos diseminat, poliartrită reumatoidă sau sclerodermie), sau aveţi un tratament care suprimă sistemul imunitar, sau luaţi medicamente ca alopurinol sau procainamidă, sau orice combinaţii ale acestora.

Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi gravidă(sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). Enalapril Terapia nu este recomandat pentru utilizare în primele luni de sarcină şi nu trebuie să fie administrat în cazul în care aveţi mai mult de 3 luni de sarcină, deoarece poate provoca vătămări grave copilului dumneavoastră dacă este utilizat în acest stadiu (vezi pct. Sarcina).

Trebuie să fiţi atenţionat că Enalapril Terapia scade mai puţin eficient tensiunea arterială la pacienţii de rasă neagră decât la pacienţii de altă rasă.

Dacă nu sunteţi sigur dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Enalapril Terapia.

Dacă urmează să vi se efectueze o procedură medicală

Dacă urmează să vi se efectueze oricare din procedurile medicale de mai jos, spuneţi medicului dumneavoastră că luaţi Enalapril Terapia:
- orice intervenţie chirurgicală sau anestezie (chiar şi la dentist).
- un tratament pentru a elimina colesterolul din sânge numit LDL afereză.
- un tratament de desensibilizare, pentru a reduce efectul unei alergii la înţepătura de albină sau viespe.
Dacă oricare dintre situaţiile de mai sus se aplică pentru dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau dentistul înainte de procedura medicală.


Enalapril Terapia împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Acestea includ medicamentele eliberate fără prescripţie medicală şi medicamente pe bază de plante. Enalapril Terapia poate afecta modul de acţiune a unor medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acţionează Enalapril Terapia.

În special, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
- alte medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, cum ar fi beta-blocante sau comprimate de apă (diuretice).
- medicamente care conţin potasiu (inclusiv substituenţi de sare utilizaţi în diete).
- medicamente pentru diabet zaharat (inclusiv medicamente antidiabetice orale şi insulină).
- litiu (un medicament utilizat pentru a trata un anumit tip de depresie).
- medicamente pentru depresie denumite antidepresive triciclice.
- medicamente pentru probleme psihice numite antipsihotice.
- anumite medicamente pentru tuse şi răceală şi medicamente de reducere a greutăţii care conţin agenţi simpatomimetici.
- anumite medicamente pentru durere sau artrită, inclusiv terapie cu aur.
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitorii COX-2 (medicamente care reduc inflamaţia şi care pot fi folosite pentru ameliorarea durerii).
- acid acetilsalicilic.
- medicamente folosite pentru a dizolva cheagurile de sânge (trombolitice).
- alcool.

Dacă nu sunteţi sigur dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Enalapril Terapia.


Enalapril Terapia împreună cu alimente şi băuturi

Enalapril Terapia poate fi luat cu sau fără alimente. Cei mai mulţi oameni iau Enalapril Terapia cu un pahar de apă.


Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă. În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriţi utilizarea Enalapril Terapia înainte de a rămâne gravidă sau imediat ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi alt medicament în loc de Enalapril Terapia. Enalapril Terapia nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi peste 3 luni de sarcină, deoarece, dacă este administrat după luna a treia de sarcină, vă poate afecta grav copilul.

Alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi. Nu este recomandată alăptarea pentru nou-născuţi (primele câteva săptămâni după naştere) şi în special pentru copiii născuţi prematur, în timp ce luaţi Enalapril Terapia. În cazul în care copilul este mai mare, medicul dumneavoastră trebuie să vă sfătuiască cu privire la beneficiile şi riscurile alăptării în timp ce luaţi Enalapril Terapia, în comparaţie cu alte tratamente.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Puteţi avea o senzaţie de ameţeală sau somnolenţă în timpul tratamentului cu Enalapril Terapia. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi unelte sau utilaje.

3. Cum să luaţi Enalapril Terapia

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

- Este foarte important să continuaţi să luaţi Enalapril Terapia atâta timp cât va prescris medicul dumneavoastră.
- Nu luaţi mai multe comprimate decât v-au fost prescrise.

Tensiune arterială mare

- Doza uzuală variază de la 5mg la 20 mg, administrată o dată pe zi.
- Unii pacienţi pot avea nevoie de o doză iniţială mai mică.
- Doza uzuală pe termen lung este de 20 mg luată o dată pe zi.
- Doza maximă pe termen lung este de 40 mg, administrată o dată pe zi.

Insuficienţă cardiacă

- Doza iniţială uzuală este de 2,5 mg, administrată o dată pe zi.
- Medicul dumneavoastră va creşte treptat această doză, până când este atinsă doza potrivită pentru dumneavoastră.
- Doza uzuală pe termen lung este de 20 mg în fiecare zi, luată în una sau două doze.
- Doza maximă pe termen lung este de 40 mg în fiecare zi, împărţită în două doze.

Pacienţii cu probleme de rinichi

Doza de enalapril va fi schimbată în funcţie de cât de bine vă funcţionează rinichii:
- probleme moderate cu rinichii - între 5 mg şi 10 mg în fiecare zi.
- probleme severe cu rinichii - 2,5 mg în fiecare zi.
- dacă faceţi dializă - 2,5 mg în fiecare zi. În zilele fără dializă, doza poate fi modificată în funcţie de cât de scăzută este tensiunea dumneavoastră arterială.

Pacienţi vârstnici

Doza dumneavoastră va fi decisă de către medicul dumneavoastră, în funcţie de cât de bine vă funcţionează rinichii.

Utilizarea la copii
Experienţă utilizării enalaprilului la copii cu hipertensiune arterială este limitată. În cazul în care copilul poate înghiţi comprimate, doza va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului şi tensiunea arterială. Dozele uzuale de pornire sunt:
- între 20 kg şi 50 kg - 2,5 mg în fiecare zi.
- mai mult de 50 kg - 5 mg în fiecare zi.

Doza poate fi schimbată în funcţie de nevoile copilului:
- un maxim de 20 mg pe zi poate fi utilizat la copii care au între 20 kg şi 50 kg.
- un maximum de 40 mg pe zi poate fi utilizat la copii care au mai mult de 50 kg.

Enalapril nu este recomandat la nou-născuţi (primele câteva săptămâni după naştere) şi la copiii cu probleme renale.


Dacă luaţi mai mult Enalapril Terapia decât trebuie
Dacă aţi luat enalapril mai mult decât trebuie, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau mergeţi imediat la spital. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră. Următoarele efecte pot apărea: stare de confuzie sau ameţeli. Acest lucru se datorează unei scăderi bruşte sau excesive a tensiunii arteriale.


Dacă uitaţi să luaţi Enalapril Terapia
Dacă uitaţi să luaţi un comprimat, săriţi doza uitată.
Luaţi doza următoare ca de obicei.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Enalapril Terapia

Nu încetaţi să luaţi medicamentul, numai dacă vă spune medicul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Următoarele reacţii adverse pot apare la administrarea acestui medicament:

Opriţi administrarea Enalapril Terapia şi discutaţi imediat cu un medic, dacă observaţi oricare dintre următoarele:
- umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului care pot determina dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire.
- umflarea mâinilor, picioarelor sau a gleznelor.
- dacă aveţi o erupţie roşie pe piele, cu zone umflate (urticarie).

Trebuie să fiţi avertizat de faptul că pacienţii de rasă neagră au un risc crescut pentru aceste tipuri de reacţii.
Dacă se întâmplă oricare dintre cele de mai sus, încetaţi să luaţi Enalapril Terapia şi discutaţi imediat cu un medic.

Când începeţi să luaţi Enalapril Terapia este posibil să vă simţiţi ameţit sau leşinat. Dacă se întâmplă acest lucru, vă ajuta faptul că vă întindeţi la orizontală. Acest lucru este cauzat de scăderea tensiunii arteriale. Ar trebui să se amelioreze pe măsură ce continuaţi să luaţi medicamentul. Dacă sunteţi îngrijorat, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Alte reacţii adverse includ:

Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 persoane)
- senzaţie de ameţeală, slăbiciune sau stare de rău.
- vedere înceţoşată.
- tuse.

Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 persoane)
- tensiune arterială scăzută, modificări ale ritmului cardiac, bătăi rapide ale inimii, angină pectorală sau dureri în piept.
- dureri de cap, leşin (sincopă).
- schimbarea în simţul gustului, dificultăţi de respiraţie.
- diaree sau dureri abdominale, erupţii cutanate tranzitorii.
- oboseală (fatigabilitate), depresie.
- reacţii alergice cu umflarea feţei, buzelor, limbii sau gâtului, cu dificultate la înghiţire sau respiraţie.
- creşterea nivelului de potasiu din sânge, niveluri crescute ale creatininei din sânge (ambele sunt de obicei detectate printr-un test de sânge).

Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 de persoane)
- scădere bruscă a tensiunii arteriale.
- bătăi rapide sau inegale ale inimii (palpitaţii).
- atac de cord (probabil din cauza tensiunii arteriale foarte scăzută la anumiţi pacienţi cu risc ridicat, inclusiv a celor cu probleme de flux de sânge ale inimii sau creierului).
- anemie (inclusiv aplastică şi hemolitică).
- accident vascular cerebral (probabil din cauza tensiunii arteriale foarte scăzută la pacienţii cu risc crescut).
- confuzie, insomnie sau somnolenţă, nervozitate.
- senzaţie de înţepături sau de piele amorţită.
- vertij.
- zgomote în urechi (tinitus).
- nas înfundat, dureri în gât sau răguşeală.
- astm bronşic.
- circulaţia lentă a produselor alimentare prin intestine, inflamaţia pancreasului dumneavoastră.
- stare de rău (vărsături), indigestie, constipaţie, anorexie.
- stomac iritat (iritaţii gastrice), gură uscată, ulcer, afectarea funcţiei renale, insuficienţă renală.
- creşterea transpiraţiei.
- erupţie trecătoare pe piele, asociată cu mâncărime sau urticarie.
- cădere a părului.
- crampe musculare, înroşirea feţei, stare generală de rău (stare de rău), temperatură ridicată (febră), impotenţă.
- nivel ridicat de proteine în urină (măsurat printr-un test).
- nivelul scăzut de zahăr sau de sodiu în sânge, nivel ridicat de uree în sânge (toate măsurate printr-un test de sânge).

Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 de persoane)
- „fenomenul Raynaud”, în care mâinile şi picioarele pot deveni foarte reci şi albe din cauza fluxului sanguin scăzut.
- modificări ale valorilor sanguine, cum ar fi un număr mai mic de celule albe şi roşii, hemoglobina mai mică, numărul mai mic de trombocite din sânge.
- depresia măduvei hematogene.
- boli autoimune.
- vise ciudate sau probleme de somn.
- infiltrate pulmonare.
- inflamaţie a mucoasei nazale.
- pneumonie.
- inflamaţii ale obrajilor, gingiilor, limbii, buzelor, gâtului.
- cantitate mai mică de urină produsă.
- eritem multiform.
- sindrom Stevens-Johnson, o afecţiune gravă a pielii, cu înroşirea şi descuamarea pielii, vezicule sau răni, sau detaşare a stratul superior al pielii de straturile profunde.
- probleme hepatice, cum ar fi reducerea funcţiei hepatice, inflamaţia ficatului, icter (îngălbenirea pielii sau a albului ochilor), niveluri ridicate ale enzimelor hepatice sau bilirubinei (măsurată printr-un test de sânge).
- creştere a glandelor mamare la bărbaţi.

Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 de persoane)
- umflarea intestinului (angioedem intestinal).


Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează Enalapril Terapia

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Enalapril Terapia
- Substanţa activă este maleat de enalapril. Un comprimat conţine maleat de enalapril 10 mg.
- Celelalte componente sunt: hidrogenocarbonat de sodiu, celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal, povidonă, stearat de magneziu.


Cum arată Enalapril Terapia şi conţinutul ambalajului
Comprimate neacoperite, de culoare albă sau aproape albă, cu diametrul de aproximativ 8 mm, cu marcaj unghiular median pe una dintre feţe, conţinând pe o parte a marcajului litera “E”, iar pe cealaltă parte numărul “10”.

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC-PE-PVDC a câte 10 comprimate.


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Terapia S.A.
Str. Fabricii Nr. 124, Cluj-Napoca, România

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost revizuit în februarie 2014.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Aportul de vitamina B9 poate reduce riscul de accident vascular cerebral O combinaţie de vitamina B9 şi substanţa enalapril folosită împotriva hipertensiunii arteriale a dus la o reducere netă a riscului de accident cerebrovascular (AVC), potrivit unui studiu clinic efectuat pe mai mult de 20.000 de adulţi din China, publicat Journal of American Medical Association (JAMA)...
Comunicat de presă - APMGR APMGR: peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea dispărea de pe piaţă pe fondul menţinerii unor politici publice ostile industriei farmaceutice locale
CNAS susţine aplicarea diferenţiată a taxei clawback Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine aplicarea diferenţiată a taxei clawback, au precizat joi reprezentanţii instituţiei prin intermediul unui comunicat remis presei.
APMGR: Peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea să dispară de pe piaţă Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) afirmă că peste 1.000 dintre cele mai vândute medicamente generice ar putea dispărea de pe piaţă pe fondul menţinerii unor politici publice "ostile" industriei farmaceutice locale.
Noua politică a medicamentului Bucureşti, 7 aprilie /Agerpres/ - Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat, miercuri, că începând cu 1 aprilie preţurile la medicamente scad în farmacii în medie cu 10% la medicamentele din import.
APMGR: 1.332 de medicamente au dispărut de pe piaţă în ultimii trei ani din cauza taxei clawback 1.332 de medicamente, din care peste jumătate (888) costau mai puţin de 50 lei iar 45% erau fabricate în România, au dispărut de pe piaţă în perioada 2011-2014 din cauza taxei clawback, care "blochează" accesul la tratament pentru sute de mii de pacienţi şi creşte cheltuielile în sistemul sanitar, a...