Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

MYCOHEAL(R) HC
Denumire MYCOHEAL(R) HC
Denumire comuna internationala COMBINATII
Actiune terapeutica ANTIFUNGICE PENTRU UZ TOPIC DERIVATI DE IMIDAZOL SI TRIAZOL
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Crema
Ambalaj Cutie x 1 tub Al x 15 g
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC D01AC52
Firma - Tara producatoare DAR AL DAWA DEVELOPMENT&INVESTMENT CO. LTD. - IORDANIA
Autorizatie de punere pe piata DAR AL DAWA PHARMA S.R.L - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre MYCOHEAL HC ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> MYCOHEAL Crema vaginala, 2% >> MYCOHEAL 200 Supozitoare vaginale, 200 mg >> MYCOHEAL 200 Supozitoare vaginale, 200mg >> MYCOHEAL(R) HC Crema
Prospect si alte informatii despre MYCOHEAL(R) HC, crema   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR.5350/2005/01

Anexa 1

Prospect

MYCOHEAL® HC Cremă

cremă

Compoziţie

Un gram cremă conţine nitrat de miconazol 20 mg, hidrocortizon 10 mg şi excipienţi: Gelot 64, ceară albă de albine, parafină lichidă, alcool cetilic, polisorbat 80, butilhidroxianisol, edetat disodic dihidrat, acid benzoic, apă purificată.

Grupa farmacoterapeutică: produse dermatologice, antifungice pentru uz topic, derivaţi de imidazol şi triazol.

Indicaţii terapeutice

Mycoheal HC cremă este indicat în:

- micoze cutanate şi onicomicoze determinate de dermatofiţi, levuri şi alţi fungi, cum sunt tinea capitis, tinea corporis, tinea manum, tinea pedis (piciorul de atlet), tinea barbae, tinea cruris, tinea unguium;

- pitiriazis versicolor;

- candidoză cutanată şi unghială;

- stomatită angulară. Indicat, de asemenea, în suprainfecţii bacteriene datorate bacteriilor gram-pozitiv.

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la oricare dintre componentele medicamentului. Leziuni infecţioase cutanate tuberculoase, virale – herpes, zona, varicelă, vaccină şi leziuni cutanate determinate de bacterii gram-negativ.

Precauţii

În cazul apariţiei reacţiilor iritative sau de hipersensibilitate, tratamentul cu Mycoheal HC cremă trebuie întrerupt.

Trebuie evitată aplicarea Mycoheal HC cremă la nivel oftalmic şi facial.

Interacţiuni

Se cunoaşte faptul că miconazolul administrat sistemic inhibă CYP3A4 şi CYP2C9. Datorită biodisponibilităţii sistemice limitate după aplicare topică, interacţiunile semnificative clinic sunt rare.

Totuşi, la pacienţii trataţi cu anticoagulante orale, cum este warfarina, tratamentul topic se va face cu prudenţă, iar efectul anticoagulant trebuie monitorizat.

Atenţionări speciale

Copii

Ca în cazul oricărui corticosteroid topic, la sugari şi copii se recomandă evitarea aplicării Mycoheal HC cremă pe suprafeţe cutanate mari şi sub pansament ocluziv.

La sugari, trebuie evitat tratamentul topic continuu, de lungă durată, cu corticosteroizi, deoarece, chiar în absenţa pansamentelor ocluzive, se poate produce inhibarea corticosuprarenalei.

1

Vârstnici

Deoarece la vârstnici se produce o subţiere cutanată fiziologică, corticosteroizii trebuie utilizaţi în cantităţi mici, perioade scurte de timp.

Sarcina şi alăptarea

În studiile efectuate la animale, la doze orale mari, nitratul de miconazol nu a dovedit efect teratogen, dar s-a dovedit fetotoxic. Administrarea corticosteroizilor în timpul sarcinii la animale poate determina anomalii ale dezvoltării fetale. Importanţa acestor rezultate pentru om nu a fost stabilită. Totuşi, la om, în timpul sarcinii, combinaţiile topice de corticosteroizi şi imidazoli trebuie utilizate numai dacă medicul consideră absolut necesar.

De asemenea, în timpul alăptării, Mycoheal HC cremă va fi utilizat numai dacă medicul consideră absolut necesar.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Mycoheal HC cremă nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Mycoheal HC cremă se aplică topic, la nivelul zonelor afectate, de 1 – 2 ori pe zi. După aplicare, zona trebuie masată uşor până la absorbţia completă a cremei.

În cazul în care după 7 zile de tratament, nu se obţine ameliorare, tratamentul trebuie reevaluat.

Reacţii adverse

În general, Mycoheal HC cremă este bine tolerat. Rareori, s-au raportat iritaţii cutanate şi senzaţii de arsură asociate cu aplicarea medicamentului. Apariţia reacţiilor locale de hipersensibilitate necesită întreruperea tratamentului.

Supradozaj

Corticosteroizii aplicaţi topic se pot absorbi în cantităţi suficiente pentru a produce efecte sistemice.

În cazul ingestiei accidentale a unei cantităţi mari de Mycoheal HC cremă, poate fi necesară efectuarea lavajului gastric.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu a 15 g cremă.

Producător

Dar Al Dawa Development and Investment Co. Ltd., Iordania

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Dar Al Dawa Development and Investment Co. Ltd. P.O. Box 9364 Amman 11191, Iordania

Data ultimei verificări a prospectului

Aprilie 2005

2

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.