Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

TERBINAFINA ACTAVIS 10mg/g
Denumire TERBINAFINA ACTAVIS 10mg/g
Denumire comuna internationala TERBINAFINUM
Actiune terapeutica ANTIFUNGICE PENTRU UZ TOPIC ALTE ANTIFUNGICE DE UZ TOPIC
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Crema
Concentratia 10mg/g
Ambalaj Cutie x 1 tub din Al x 30 g crema
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC D01AE15
Firma - Tara producatoare NEXTPHARMA - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata ACTAVIS S.R.L. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre TERBINAFINA ACTAVIS 10mg/g ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> BARBU CORNELIA (vizitator) : exista si tablete terbinafina actavis?
>> Dr. Petre : De la acest producator nu, doar de la altii.
>> ioana : pret ?222
>> ioana : in ce farmacii se poate gasi/pret
>> dr. Oana Iordache : Nu avem aceasta informatie.
Prospect si alte informatii despre TERBINAFINA ACTAVIS 10mg/g, crema   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 757/2008/01/01                                                 Anexa 1'

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Terbinafină Actavis 10 mg/g, cremă

Clorhidrat de terbinafină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Terbinafină Actavis cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.

-         Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-         Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

-         Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 2 săptămâni.

-         Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Terbinafină Actavis şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Terbinafină Actavis

3.       Cum să utilizaţi Terbinafină Actavis

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Terbinafină Actavis

6.       Informaţii suplimentare

1. CE ESTE TERBINAFINĂ ACTAVIS ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Terbinafină Actavis este un medicament antifungic care acţionează prin distrugerea fungilor ce determină afecţiuni ale pielii. Terbinafină Actavis este utilizat în tratamentul: tinea pedis, tinea cruris, şi tinea corporis. De asemenea, este utilizat în tratamentul infecţiilor pielii cu levuri cum sunt: candidoza şi pitiriazis versicolor.

Tinea pedis apare doar la nivelul piciorului (de obicei ambele piciare sunt afectate, dar nu întotdeauna), adesea între degete. De asemenea, poate să apară şi la nivelul scobiturii gleznei, talpă sau în alte zone ale piciorului. Formele cele mai frecvente sunt caracterizate prin producerea de fisuri sau descuamări ale pielii, dar şi prin apariţia unor umflături uşoare, vezicule sau ulcere supurate.

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dacă aveţi o infecţie fungică a unghiei (ciupercă în şi sub unghie), cu decolorarea unghiilor şi modificări ale structurii acestora (îngroşate, friabile), deoarece Terbinafină Actavis nu este indicat în tratamentul acestor infecţii. În tratamentul infecţiilor fungice ale unghiilor trebuie utilizate comprimatele care conţin terbinafină şi care pot fi obţinute doar cu prescripţie medicală.

Tinea cruris apare pe zonele corpului unde pielea este plicaturată, în special dacă sunt umede. Aceste zone sunt: la nivelul regiunii inghinale şi al feţei interne a coapselor, afectarea fiind, de obicei, bilaterală, dar frecvent, o zonă este mai afectată decât cealaltă. Infecţia se poate extinde în zonele dintre picioare, către fese, sau în sus, către abdomenul superior. Infecţia poate să apară şi la nivelul pliului sânilor, axilei sau al altor zone de plicaturare. Erupţia apărută pe piele are margine netedă şi poate să prezinte vezicule. Determină mâncărimi.

1

Tinea corporis poate să apară în orice zonă a corpului, dar mai frecvent la nivelul capului, gâtului, feţei sau braţelor. Aspectul său este, de obicei sub formă de zone circulare de erupţie eritematoasă, dar de asemenea poate să se prezinte sub formă de zone de descuamare şi determină mâncărimi.

Candidoza cutanată apare, de asemenea, în zonele corpului unde pielea este plicaturată şi umedă din cauza transpiraţiei (de exemplu sub sâni, în axile). De obicei, apare la pacienţii vârstnici sau obezi sau la cei cu diabet zaharat. Determină înroşirea pielii, mâncărimi şi descuamări.

Pitiriazis versicolor apare la nivelul pielii sub formă de zone de descuamare care devin pete albe datorită pierderii pigmentului cutanat. Petele sunt cel mai evidente în timpul verii în timp ce zonele de piele înconjurătoare se bronzează. Infecţia apare, de obicei, la nivelul trunchiului, gâtului, braţelor şi poate să reapară după câteva luni, mai ales în condiţii de vreme caldă şi transpiraţie abundentă.

Dacă nu sunteţi sigur în legătură cu cauza infecţiei dumneavoastră, vă rugăm să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza crema, aceştia putând să vă ofere recomandările de rigoare.

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ ACTAVIS

Nu utilizaţi Terbinafină Actavis

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidratul de terbinafină sau la oricare dintre celelalte componente ale Terbinafină Actavis.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Terbinafină Actavis

Terbinafină Actavis este indicat doar pentru uz extern. Nu trebuie să-l utilizaţi în interiorul gurii sau să-l înghiţiţi. Evitaţi contactul cremei cu ochii dumneavoastră. Dacă, accidental, crema vine în contact cu ochii dumneavoastră, ştergeţi-o şi spălaţi-vă energic ochii cu apă rece din abundenţă.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Nu aplicaţi alte medicamente pe zonele tratate.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Dacă sunteţi gravidă întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Terbinafină Actavis. Nu utilizaţi Terbinafină Actavis în perioada de alăptare, deoarece terbinafina, substanţa activă din componenţa cremei, este excretată în laptele matern. Sugarii nu trebuie să vină în contact cu zonele de piele pe care a fost aplicată crema, inclusiv cea de la nivelul sânilor.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Terbinafină Actavis nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Terbinafină Actavis

Deoarece conţine alcool stearilic şi alcool cetilic, poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).

3.       CUM SĂ UTILIZAŢI TERBINAFINĂ ACTAVIS

Adulţi şi adolescenţi

În cazul în care tubul este sigilat, străpungeţi sigiliul folosindu-vă de vârful ascuţit de la nivelul

capacului.

2

-         curăţaţi şi uscaţi zona de piele afectată şi zonele adiacente, apoi spălaţi-vă pe mâini;

-         deschideţi tubul şi puneţi pe deget o cantitate mică de cremă;

-         puneţi la loc capacul tubului;

-         aplicaţi destulă cremă într-un strat subţire pe zona afectată şi pe zona adiacentă acesteia;

-         frecaţi uşor zona pe care aţi aplicat crema;

-         spălaţi-vă pe mâini după ce aţi atins zona de piele infectată astfel încât să nu se extindă infecţia şi în alte zone sau să transmiteţi infecţia altcuiva.

Dacă efectuaţi tratamentul unei infecţii apărute în zone de plicaturare ale corpului dumneavoastră, puteţi acoperi zona pe care aţi aplicat crema cu o faşa de tifon, mai ales în timpul nopţii. Dacă faceţi aşa, utilizaţi de fiecare dată când aplicaţi crema o nouă faşă de tifon.

Aplicaţi Terbinafină Actavis pe zonele infectate după cum urmează:

-         tinea pedis: o administrare pe zi timp de 1 săptămână.

-         tinea cruris şi tinea corporis: o administrare pe zi timp de 1 săptămână.

-         candidoză cutanată: 1-2 administrări pe zi timp de 1-2 săptămâni. Aceasta apare la pacienţi vârstnici sau obezi în zonele de piele plicaturată şi umedă, sau la cei cu diabet zaharat. Pentru tratamentul candidozei este necesară o perioadă mai lungă de tratament.

-         pitiriazis versicolor: 1-2 administrări pe zi timp de 2 săptămâni.

Utilizaţi Terbinafină Actavis conform recomandărilor din acest prospect, chiar dacă infecţia pare să se fi vindecat după câteva zile. Infecţiile par să se amelioreze după câteva zile de tratament, dar pot să reapară dacă medicamentul nu este aplicat cu regularitate sau tratamentul este întrerupt prea devreme.

Utilizarea Terbinafină Actavis trebuie să-şi manifeste efectele de ameliorare a afecţiunii cutanate după câteva zile. Totuşi, vindecarea completă a zonei de piele afectată este obţinută după o perioadă de timp de până la 4 săptămâni, chiar dacă simptomatologia a dispărut mai devreme. Chiar dacă nu veţi mai utiliza crema, după trecerea perioadei de timp recomandată pentru aplicare, procesul de ameliorare va continua.

Dacă nu aţi observat nici un semn de ameliorare în decurs de 2 săptămâni de la începerea tratamentului, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului care vă vor sfătui ce să faceţi.

Pentru a facilita tratamentul trebuie să păstraţi curate zonele de piele afectate, spălându-le cu regularitate. Uscaţi-le cu grijă, fără a le freca, prin tamponare uşoară. Încercaţi să nu scărpinaţi zona deşi aceasta poate fi pruriginoasă, deoarece puteţi determina agravarea leziunii şi încetinirea procesului de vindecare sau extinderea infecţiei.

Deoarece aceste infecţii sunt contagioase, nu trebuie să împrumutaţi altora prosopul sau hainele dumneavoastră. Pentru a vă preveni de reinfectare, acestea trebuie spălate frecvent.

Copii cu vârsta sub 12 ani

Nu utilizaţi Terbinafină Actavis la copii cu vârsta sub 12 ani.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Terbinafină Actavis

Dacă dumneavoastră, sau altcineva, înghiţiţi accidental o cantitate de Terbinafină Actavis, adresaţi-vă medicului dumneavoastră care vă va spune ce trebuie să faceţi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Terbinafină Actavis

Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză de cremă, aplicaţi-o imediat ce v-aţi amintit şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat. Dacă vă amintiţi în momentul aplicării dozei următoare, aplicaţi doar doza ce trebuie administrată în acel moment şi apoi continuaţi tratamentul aşa cum v-a fost recomandat.

Încercaţi să utilizaţi crema întocmai cum v-a fost recomandat. Acest lucru este important, deoarece omiterea aplicărilor cremei creşte riscul de reapariţie a infecţiei.

3

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.       REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Terbinafină Actavis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Rare (apar la mai puţin de 1 din 1000, dar la mai mult de 1 din 10000 de pacienţi): mâncărimi, erupţii

pe piele, erupţii buloase şi urticarie, care determină întreruperea tratamentului.

Foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi): la locul aplicării, pot să apară înroşirea pielii, senzaţie de arsură, iritaţie, caz în care, rar, se indică întreruperea tratamentului.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5.       CUM SE PĂSTREAZĂ TERBINAFINĂ ACTAVIS

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. A se utiliza în cel mult 6 luni de la prima deschidere a tubului.

Nu utilizaţi Terbinafină Actavis după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6.       INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Terbinafină Actavis

-         Substanţa activă este clorhidratul de terbinafină. Un gram cremă conţine clorhidrat de terbinafină 10 mg.

-         Celelalte componente sunt: alcool stearilic, alcool cetilic, stearat de sorbitan, palmitat de cetil, miristat de izopropil, alcool benzilic, polisorbat 60, hidroxid de sodiu, apă purificată

Cum arată Terbinafină Actavis şi conţinutul ambalajului

Terbinafină Actavis se prezintă sub formă de cremă de culoare albă sau aproape albă şi este ambalat în cutii cu un tub din Al a 15, respectiv 30 mg cremă.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

S. C. Actavis S.R.L.

Bulevardul Ion Mihalache, nr.11

cod 011171, sector 1, Bucureşti, România

Producătorul

Next Pharma (Pharbil Waltrop GmbH)

Im Wirrigen 25 D – 45731 Waltrop, Germania

Acest prospect a fost aprobat în Mai 2008.

4

5

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Dermatita seboreica – Tratament Igiena pielii joaca un rol esential in controlarea dermatitei seboreice. Spalarea frecventa cu sapun este indicata, deoarece indeparteaza grasimile din regiunile afectate. Expunerea la radiatiile ultraviolete ale soarelui este de asemenea benefica, desi trebuie evitate arsurile solare . ...