Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ESSENS OD 2 mg
Denumire ESSENS OD 2 mg
Denumire comuna internationala RISPERIDONUM
Actiune terapeutica ANTIPSIHOTICE ALTE ANTIPSIHOTICE
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate orodispersabile
Concentratia 2mg
Ambalaj Cutie x 3 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. orodispersabile
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC N05AX08
Firma - Tara producatoare TERAPIA S.A. - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata TERAPIA SA - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre ESSENS OD 2 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> ESSENS 1 mg Comprimate filmate, 1mg >> ESSENS 2 mg Comprimate filmate, 2mg >> ESSENS 3 mg Comprimate filmate, 3mg >> ESSENS 4 mg Comprimate filmate, 4mg >> ESSENS 6 mg Comprimate filmate, 6mg >> ESSENS OD 1 mg Comprimate orodispersabile, 1mg >> ESSENS OD 3 mg Comprimate orodispersabile, 3mg
Prospect si alte informatii despre ESSENS OD 2 mg, comprimate orodispersabile       

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Essens OD 1 mg comprimate orodispersabile
Essens OD 2 mg comprimate orodispersabile
Essens OD 3 mg comprimate orodispersabile
Risperidonă



Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
· Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
· Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau, farmacistului.
· Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
· Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau, farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.


Ce găsiţi în acest prospect:

1. Ce este ESSENS OD şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi ESSENS OD
3. Cum să utilizaţi ESSENS OD
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează ESSENS OD
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1. Ce este ESSENS OD şi pentru ce se utilizează

ESSENS OD aparţine unui grup de medicamente denumite ‘antipsihotice’.

ESSENS OD se foloseşte pentru tratamentul următoarelor boli:

· Schizofrenia, în care este posibil să vedeţi, să auziţi sau să simţiţi lucruri care nu există, e posibil să credeţi lucruri care nu sunt adevărate sau să vă simţiţi neobişnuit de suspicios sau confuz.
· Mania, în care vă puteţi simţi foarte exaltat, entuziasmat, agitat, entuziast sau hiperactiv. Mania se produce într-o boală numită “boală bipolară”
· Tratamentul pe termen scurt (până la 6 săptămâni) al agresivităţii de lungă durată la persoane cu demenţă Alzheimer, care se rănesc pe sine sau pe alţii. Înainte de aceasta, trebuie să se fi utilizat tratamente alternative (nemedicamentoase)
· Tratament pe termen scurt (până la 6 săptămâni) al agresivităţii de lungă durată la copiii cu intelect redus (cu o vârstă de cel puţin 5 ani) şi la adolescenţii cu tulburări de comportament.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi ESSENS OD

Nu utilizaţi ESSENS OD

· dacă sunteţi alergic la risperidonă sau la oricare din celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Dacă nu sunteţi sigur că vreuna din cele de mai sus este valabilă pentru dumneavoastră, adresaţi-vă medicului sau farmacistului înainte de a folosi ESSENS OD.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi ESSENS OD adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă:

· Aveţi probleme cu inima. Exemplele includ un ritm neregulat al inimii sau dacă sunteţi predispus la o tensiune arterială scăzută sau folosiţi medicamente pentru tensiune arterială. ESSENS OD poate cauza scăderea tensiunii arteriale. Doza dumneavoastră poate avea nevoie de ajustări
· Aveţi cunoştinţă de vreun factor care v-ar favoriza un accident vascular cerebral, precum tensiune arterială mare, tulburări cardiovasculare sau tulburări circulatorii la nivelul creierului
· Aveţi boala Parkinson sau demenţă
· Aveţi epilepsie
· Sunteţi bărbat şi aţi avut la un moment dat erecţie prelungită sau dureroasă. Dacă aveţi experienţa aceasta în timp ce luaţi ESSENS OD, contactaţi-vă medicul imediat
· Aveţi dificultăţi în controlul temperaturii corporale sau supraîncălzire
· Aveţi probleme cu rinichii
· Aveţi probleme cu ficatul
· Aveţi un nivel anormal de mare al hormonului, prolactină, în sânge sau aveţi o tumoră care este posibil să fie dependentă de prolactină.
· Dacă dumneavoastră sau altcineva din familia dumneavoastră are antecedente de cheaguri de sânge, pentru că medicamente ca ESSENS OD au fost asociate cu formarea de cheaguri de sânge.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi

· Mişcări ritmice involuntare ale limbii, gurii şi feţei. Va fi necesară întreruperea tratamentului cu risperidonă
· Febră, rigiditate musculară severă, transpiraţii sau reducerea al conştienţei (o tulburare denumită “sindrom neuroleptic malign”). Este necesar tratament medical imediat.

Dacă nu sunteţi sigur că vreuna din cele de mai sus este valabilă pentru dumneavoastră, adresaţi-vă medicului sau farmacistului înainte de a folosi ESSENS OD.

ESSENS OD poate determina creşterea dumneavoastră în greutate.

Vârstnici cu demenţă
La pacienţi vârstnici cu demenţă, există un risc crescut de accident vascular cerebral. Nu trebuie să luaţi risperidonă dacă aveţi demenţă cauzată de accidentul vascular cerebral.
În timpul tratamentului cu risperidonă trebuie să vă prezentaţi frecvent la medic.
Dacă dumneavoastră sau persoana care vă îngrijeşte observă o schimbare bruscă în starea dumneavoastră mentală sau o slăbiciune bruscă sau amorţire a feţei, braţelor sau picioarelor, mai ales pe o parte, sau vorbire neclară, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp, trebuie solicitat imediat ajutor medical. Acestea pot fi semnele unui accident vascular cerebral.

Copii şi adolescenţi
Înainte de începerea tratamentului greutatea dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră trebuie să fie măsurată şi monitorizată periodic în timpul tratamentului.

Înainte de începerea tratamentului pentru tulburare de comportament, trebuie să fi fost eliminate alte cauze ale comportamentului agresiv.
Dacă în timpul tratamentului cu risperidonă apare oboseală, o schimbare a momentului administrării poate îmbunătăţi/reduce dificultăţile de concentrare.

ESSENS OD împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente pe bază de plante.

În special, este important să vorbiţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă luaţi oricare medicament din următoarea listă:
· Medicamente care acţionează asupra creierului pentru a vă ajuta să vă calmaţi (benzodiazepine) sau unele medicamente contra durerii (opioide), medicamentre pentru alergii (unele antihistaminice), deoarece risperidona măreşte efectul sedativ al tuturor acestora
· Medicamente care pot schimba activitatea electrică a inimii, cum sunt medicamente pentru malarie, pentru probleme cu ritmul inimii (cum este chinidina), pentru alergii (antihistaminice), unele antidepresive sau alte medicamente pentru probleme mintale
· Medicamente care determină încetinirea bătăilor inimii
· Medicamente care determină scăderea cantităţii de potasiu din sânge (de exemplu anumite diuretice)
· Medicamente care tratează tensiunea arterială mare. ESSENS OD poate scădea tensiunea arterială
· Medicamente pentru boala Parkinson (cum este levodopa)
· Medicamente pentru eliminarea apei (diuretice) folosite pentru problemele de inimă sau umflarea unor părţi ale corpului datorită acumulării de prea mult fluid (cum ar fi furosemid sau clorotiazidă).
ESSENS OD luat neasociat cu alt medicament sau asociat cu furosemid are un risc crescut de accidente vasculare cerebrale sau moarte la vârstnicii cu demenţă.

Următoarele medicamente pot reduce efectul risperidonei
· Rifampicina (un medicament pentru tratarea unor infecţii)
· Carbamazepina, fenitoina (medicamente pentru epilepsie)
· Fenobarbitalul
Dacă începeţi sau încetaţi să luaţi astfel de medicamente veţi avea nevoie de o doză diferită de risperidonă.

Următoarele medicamente pot accentua efectul risperidonei
· Chinidina (folosită pentru anumite tipuri de boli de inimă)
· Antidepresivele cum sunt paroxetina, fluoxetina, antidepresivele triciclice
· Medicamentele cunoscute ca beta-blocante (folosite pentru a trata tensiunea mare)
· Fenotiazina (de exemplu folosită pentru tratarea psihozei sau pentru calmare)
· Cimetidina, ranitidina (inhibitoare ale acidităţii stomacului)
Dacă începeţi sau încetaţi să luaţi astfel de medicamente veţi avea nevoie de o doză diferită de risperidonă.

Dacă nu sunteţi sigur că vreuna din cele de mai sus este valabilă pentru dumneavoastră, adresaţi-vă medicului sau farmacistului înainte de a folosi ESSENS OD.

ESSENS OD împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi lua acest medicament cu sau fără alimente. Trebuie să evitaţi consumul de alcool când folosiţi ESSENS OD.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

· Adresaţi-vă medicului înainte de a folosi ESSENS OD dacă sunteţi gravidă, dacă încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi folosi acest medicament
· Următoarele simptome pot să apară la nou-născuţi, ai căror mame au utilizat ESSENS OD în ultimul trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină) tremurături, rigiditate musculară şi/sau slăbiciune, somnolenţă, agitaţie, probleme de respiraţie, dificultate în hrănire. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome poate fi necesar să contactaţi medicul dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

În timpul tratamentului cu ESSENS OD pot apărea ameţeala, oboseala şi tulburări ale vederii. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje sau unelte fără a vă adresa mai întâi medicului.

ESSENS OD conţine aspartam

Este sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.

3. Cum să utilizaţi ESSENS OD

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cât trebuie să luaţi

Pentru tratamentul schizofreniei

Adulţi
· Doza uzuală iniţială este de 2 mg pe zi; aceasta poate fi crescută la 4 mg pe zi în a doua zi de tratament.
· Doza dumneavoastră poate fi ajustată de medic, în funcţie de modul în care răspundeţi la tratament.
· Majoritatea persoanelor se simt mai bine cu doze zilnice de la 4 la 6 mg
· Această doză totală zilnică poate fi luată fie o dată pe zi într-o singură doză, fie în două doze pe zi.
Medicul vă va spune care variantă este cea mai bună pentru dumneavoastră.

Vârstnici
· Doza iniţială va fi în mod normal de 0,5 mg de două ori pe zi
· Doza dumneavoastră ar putea fi mărită de medic cu 1 mg până la 2 mg de două ori pe zi.
· Medicul va decide varianta cea mai bună pentru dumneavoastră.

Copii şi adolescenţi
· Copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu trebuie trataţi cu ESSENS OD pentru schizofrenie.

Pentru tratamentul maniei

Adulţi
· Doza iniţială va fi în mod normal de 2 mg o dată pe zi
· Doza dumneavoastră poate fi ajustată de medic, în funcţie de modul în care răspundeţi la tratament 5
· Majoritatea persoanelor se simt mai bine cu doze zilnice de la 1 la 6 mg o dată pe zi.

Vârstnici
· Doza iniţială va fi în mod normal de 0,5 mg de două ori pe zi
· Doza dumneavoastră poate fi ajustată de medic cu 1 mg până la 2 mg de două ori pe zi în funcţie de modul în care răspundeţi la tratament.

Copii şi adolescenţi
· Copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu trebuie trataţi cu ESSENS OD pentru manie bipolară.

Pentru tratamentul agresivităţii de lungă durată la persoanele cu demenţă Alzheimer

Adulţi (inclusiv vârstnici)
· Doza iniţială va fi în mod normal de 0,5 mg de două ori pe zi
· Doza dumneavoastră poate fi ajustată de medic, în funcţie de modul în care răspundeţi la tratament
· Majoritatea persoanelor se simt mai bine cu doze zilnice de 0,5 mg de două ori pe zi. Unii pacienţi pot avea nevoie de 1 mg de două ori pe zi.
· Durata tratamentului agresivităţii de lungă durată la pacienţii cu demenţă Alzheimer nu trebuie să dureze mai mult de 6 săptămâni.

Pentru tratamentul tulburărilor de comportament la copii şi adolescenţi

Doza va depinde de greutatea copilului:

Pentru copii care cântăresc mai puţin de 50 kg
· Doza iniţială va fi în mod normal de 0,25 mg o dată pe zi
· Doza poate fi crescută la un interval de două zile în trepte de 0,25 mg pe zi.
· Doza uzuală de întreţinere este de la 0,25 mg la 0,75 mg o dată pe zi.

Pentru copii care cântăresc 50 kg sau mai mult
· Doza iniţială va fi în mod normal de 0,5 mg o dată pe zi
· Doza poate fi crescută la un interval de două zile în trepte de 0,5 mg pe zi.
· Doza uzuală de întreţinere este de la 0,5 mg la 1,5 mg o dată pe zi.

Durata tratamentului la pacienţii cu tulburări de comportament nu trebuie să fie mai mare de 6 săptămâni.

Copiii cu vârsta sub 5 ani nu trebuie trataţi cu ESSENS OD pentru tulburări de comportament.

Persoanele cu afecţiuni ale ficatului sau rinichilor
Indiferent de boala care trebuie tratată, toate dozele de risperidonă de început ca şi cele următoare trebuie înjumătăţite. Creşterile dozei trebuie să fie mai lente la aceşti pacienţi. Risperidona trebuie utilizată cu precauţie la acest grup de pacienţi.

Cum să utilizaţi ESSENS OD

Utilizaţi întotdeauna ESSENS OD exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Medicul vă va spune ce cantitate de medicament trebuie să luaţi şi pentru cât timp. Aceasta va depinde de starea dumneavoastră şi variază de la o persoană la alta. Cantitatea de medicament pe care trebuie să o luaţi este explicată sub titlul “Cât trebuie să iau”.

ESSENS OD comprimate orodispersabile
Scoateţi numai un comprimat din blister în momentul în care trebuie să luaţi medicamentul.
· Desfaceţi un blister pentru a expune comprimatul
· Nu împingeţi comprimatul prin folie pentru că s-ar putea rupe
· Scoateţi comprimatul din blister cu mâinile uscate
· Plasaţi imediat comprimatul pe limbă
· Comprimatul va începe să se dezintegreze în câteva secunde
· Se poate înghiţi cu sau fără apă.

Dacă utilizaţi mai mult ESSENS OD decât trebuie

· Prezentaţi-vă imediat la medic. Luaţi ambalajul medicamentului cu dumneavoastră.
· În caz de supradozaj veţi avea următoarele simptome: somnolenţă, oboseală, mişcări anormale ale corpului, probleme în a sta în picioare şi de mers, ameţeală de la tensiunea scăzută, bătăi anormale ale inimii şi convulsii.

Dacă uitaţi să luaţi ESSENS OD

· Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o de îndată ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este foarte aproape de momentul dozei următoare, nu mai luaţi doza pe care aţi uitat-o şi continuaţi ca de obicei. Dacă uitaţi două sau mai multe doze, contactaţi-l pe medicul dumneavoastră.
· Nu luaţi o doză dublă (două doze în acelaşi timp) pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi ESSENS OD

Nu trebuie să încetaţi să luaţi acest medicament decât dacă vă recomandă medicul. Simptomele pot reveni.
Dacă medicul hotărăşte încetarea tratamentului, doza va descreşte gradat în câteva zile.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau, farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă:
· observaţi cheaguri de sânge mai ales în venele de la nivelul picioarelor (simptomele includ tumefiere, durere şi roşeaţă la picior), care se pot deplasa prin vasele de sânge în plămâni cauzând dureri în piept şi dificultate în respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome, solicitaţi asistenţă medicală imediată.

Pot apărea următoarele reacţii adverse:

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
· Parkinsonism. Acesta este un termen medical care include multe simptome. Fiecare simptom poate apărea mai puţin frecvent decât la 1 din 10 persoane. Parkinsonismul include: creşterea secreţiei salivare sau senzaţie de gură apoasă, rigiditate musculoscheletică, salivare abundentă, 7 contracţii nervoase la îndoirea membrelor, mişcări ale corpului încete, reduse sau afectate, faţă lipsită de expresie, încordare musculară, înţepenirea gâtului, rigiditate musculară, paşi mici, târşâiţi, grăbiţi şi lipsa mişcărilor normale ale braţelor în timpul mersului, clipit persistent ca răspuns la lovituri uşoare peste frunte (un reflex anormal).
· Dureri de cap, dificultăţi în adormire sau în menţinerea somnului.

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
· Somnolenţă, oboseală, incapacitatea de a sta liniştit, iritabilitate, anxietate, ameţeală, dificultăţi de concentrare, senzaţie de epuizare, tulburări de somn
· Vărsături, diaree, constipaţie, greaţă, apetit alimentar crescut, dureri sau disconfort abdominal, dureri în gât, uscăciunea gurii
· Creşterea în greutate, creşterea temperaturii corporale, apetit scăzut
· Dificultăţi de respiraţie, infecţii pulmonare (pneumonie), gripă, infecţii ale căilor respiratorii, vedere înceţoşată, congestie nazală, sângerări nazale, tuse
· Infecţii ale tractului urinar, udarea patului
· Spasm muscular, mişcări involuntare ale muşchilor feţei sau membrelor, dureri articulare, dureri de spate, umflarea braţelor şi a picioarelor, dureri în braţe şi în picioare
· Erupţii trecătoare pe piele, roşeaţă a pielii
· Bătăi rapide ale inimii, dureri în piept
· Nivel crescut al hormonului prolactină în sânge.

Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
· Consum excesiv de apă, incontinenţă fecală, sete, scaun foarte tare, răguşeală sau tulburări ale vocii
· pneumonie cauzată de inhalarea alimentelor în căile aeriene, infecţii ale vezicii urinare, ‘ochi roşii’, infecţie sinusală, infecţie virală, infecţii ale urechii, amigdalită, infecţii sub piele, infecţii ale ochilor, infecţii stomacale, secreţii oculare, infecţii ale unghiilor
· Conducţie electrică anormală a inimii, scăderea bruscă a tensiunii arteriale după statul în picioare, tensiune arterială scăzută, senzaţie de ameţeală după schimbarea poziţiei corpului, electrocardiogramă (ECG) anormală, ritm anormal al inimii, conştientizare a bătăilor inimii, bătăi mai rapide sau mai lente ale inimii
· Incontinenţă urinară, dureri la emisia urinei, pierderi dese de urină
· Confuzie, tulburări de concentrare, reducerea conştienţei, somn excesiv, nervozitate, dispoziţie
· exaltată (manie), lipsă de energie şi interes
· Glicemie crescută, creşterea valorilor enzimelor hepatice, scăderea numărului celulelor albe ale sângelui, valori scăzute ale hemoglobinei sau ale numărului celulelor roşii ale sângelui (anemie),
creşterea numărului de eozinofile (celule albe speciale ), creşterea valorilor creatin-fosfokinazei sangvine, reducerea numărului de plachete (celule ale sângelui care vă ajută să opriţi sângerările).
· Slăbiciunea muşchilor, dureri musculare, dureri la nivelul urechilor, dureri ale gâtului, umflări ale articulaţiilor, postură anormală, rigiditate articulară, dureri toracice musculo-scheletice, disconfort toracic
· Leziuni cutanate, afecţiuni ale pielii, mâncărime intensă a pielii, acnee, căderea părului, inflamaţii ale pielii provocate de acarieni, modificări ale culorii pielii, îngroşarea pielii, înroşirea feţei, sensibilitate scăzută a pielii la durere sau atingere, inflamarea pielii seboreice
· Lipsa menstruaţiei, disfuncţie sexuală, disfuncţie erectilă, tulburări de ejaculare, secreţii mamare, mărirea sânilor la bărbaţi, apetit sexual scăzut, menstruaţie neregulată, secreţii vaginale
· Leşin, tulburări de mers, letargie, apetit alimentar scăzut având ca rezultat malnutriţia şi greutate corporală scăzută, senzaţie de a fi “ieşit din comun”, tulburări de echilibru, alergii, edem, tulburări de vorbire, frisoane, coordonare anormală
· Hipersensibilitate dureroasă la lumină, creşterea fluxului de sânge la nivelul ochilor, umflări, uscăciunea ochilor, creşterea lacrimaţiei 8
· Tulburări ale căilor respiratorii, congestii pulmonare, zgomot pulmonar asemănător pocniturilor, congestie a căilor respiratorii , probleme de vorbire, dificultăţi la înghiţire, tuse productivă, sunet aspru/şuier în timpul respiraţiei, simptome asemănătoare gripei, congestia sinusurilor
· Lipsă de răspuns la stimuli, pierderea conştienţei, umflare bruscă a buzelor şi ochilor, alături de dificultăţi de respiraţie, slăbiciune bruscă sau amorţeală a feţei, braţelor sau picioarelor, în special pe una din părţi, momente de vorbire neclară care durează mai puţin de 24 de ore (acestea se numesc mini accidente vasculare cerebrale sau accidente vasculare cerebrale) mişcări involuntare ale feţei, braţelor sau picioarelor, ţiuit în urechi, edem al feţei.

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
· Incapacitate de a ajunge la orgasm, tulburări menstruale
· Mătreaţă
· Alergie la medicamente, răceală a braţelor şi picioarelor, inflamări ale buzelor
· Glaucom, acuitate vizuală scăzută, cruste pe marginea pleoapelor, rotaţia ochilor
· Absenţa afectelor
· Schimbări ale conştienţei, cu temperatură corporală crescută şi crisparea muşchilor, edem pe toată suprafaţa corpului, sindrom de întrerupere, scăderea temperaturii corporale
· Respiraţie accelerată superficială, probleme de respiraţie în timpul somnului, otită medie cronică
· Obstrucţie intestinală
· Alimentare scăzută cu sânge a creierului
· Scăderea numărului de celule albe ale sângelui, secreţie inadecvată a hormonului care controlează volumul de urină
· Cedarea fibrelor musculare şi dureri musculare (rabdomioliză), tulburări de mişcare
· Comă, din cauza diabetului zaharat necontrolat
· Îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter)
· Inflamarea pancreasului.

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
· Complicaţii ale diabetului zaharat necontrolat care pot pune viaţa în pericol.

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):
· Reacţie alergică severă care provoacă dificultăţi de respiraţie şi şoc
· Inexistenţa granulocitelor (un tip de celule albe ale sângelui care vă ajută împotriva infecţiei)
· Erecţie prelungită şi dureroasă
· Retenţie de apă excesivă periculoasă.

La persoanele în vârstă cu demenţă, s-a raportat o creştere mică a numărului de decese la pacienţii care au luat antipsihotice, comparativ cu cele care nu sunt tratate cu antipsihotice.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5. Cum se păstrează ESSENS OD

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau pe blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi.Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine ESSENS OD
- Substanţa activă este risperidona.
ESSENS OD 1 mg: fiecare comprimat orodispersabil conţine risperidonă 1 mg.
ESSENS OD 2 mg: fiecare comprimat orodispersabil conţine risperidonă 2 mg.
ESSENS OD 3 mg: fiecare comprimat orodispersabil conţine risperidonă 3 mg.

- Celelalte componente sunt:
Intragranular:
Manitol,
Croscarmeloză sodică,
Carbonat de magneziu greu,
Oxid roşu de fer (E 172)
Stearat de magneziu

Extragranular:
Manitol,
Croscarmeloză sodică,
Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie,
Aspartam,
Zaharină sodică,
Talc purificat,
Aromă de mentă 517,
Levomentol,
Oxid roşu de fer (E 172),
Dioxid de siliciu coloidal anhidru,
Stearat de magneziu

Cum arată ESSENS OD şi conţinutul ambalajului


ESSENS OD 1 mg, comprimate orodispersabile
Comprimate orodispersabile rotunde, de culoare roz, marmorate, imprimate cu «R» pe una dintre feţe şi cu «1» pe cealaltă faţă.
ESSENS OD 1 mg este disponibil în cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate orodispersabile.

ESSENS OD 2 mg, comprimate orodispersabile
Comprimate orodispersabile rotunde, de culoare roz, marmorate, imprimate cu «R» pe una dintre feţe şi cu «2» pe cealaltă faţă.
ESSENS OD 2 mg este disponibil în cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate orodispersabile

ESSENS OD 3 mg, comprimate orodispersabile 10
Comprimate orodispersabile rotunde, de culoare roz, marmorate, imprimate cu «R» pe una dintre feţe şi cu «3» pe cealaltă faţă.
ESSENS OD 3 mg este disponibil în cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate orodispersabile


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Terapia S.A.
Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca,
România


Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost revizuit în Octombrie 2013.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Trăirile şi sentimentele negative dăunează creierului (studiu) Lipsa de empatie, agresivitatea şi lipsa de încredere în ceilalţi sunt trăsături de caracter care dăunează facultăţilor cerebrale, situaţie care se agravează pe măsura trecerii anilor, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Geneva şi menţionat de passionsante.be.
Raport Salvaţi Copiii: Sărăcia, discriminarea, scăderea vaccinărilor - motive de îngrijorare Sărăcia, având consecinţă abandonul şcolar, discriminarea, agresivitatea, scăderea numărului vaccinărilor, lipsa unei instituţii specializate - Avocatul Copilului sunt principalele motive de îngrijorare semnalate de organizaţia Salvaţi Copiii în Raportul Alternativ Periodic, care va fi prezentat Comitetului...
Un nou medicament folosit în tratamentul schizofreniei şi al bolii bipolare Un nou medicament folosit în tratamentul schizofreniei şi al bolii bipolare a fost lansat în România, medicamentul fiind generic şi asigurând acelaşi efect terapeutic cu cel al produsului original, se arată într-un comunicat de presă remis de compania producătoare.
Stresul poate avea consecinţe nebănuite asupra sănătăţii pisicilor Pisicile pot fi stresate, la fel ca şi la oamenii, dar această stare nu pune mari probleme în faza acută, ci doar dacă se cronicizează, caz în care poate avea consecinţe serioase asupra sănătăţii animalului, scrie marţi passionsante.be.
Horoscop sanatate : Saptamana 14 - 20 Iulie 2014 Horoscopul sanatatii in aceasta saptamana: Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara | Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti
Cancerul de prostată va putea fi diagnosticat cu ajutorul unei analize de sânge Londra, 9 oct /Agerpres/- O analiză de sânge va putea ajuta la diagnosticarea cancerul de prostată, ceea ce va permite medicilor să identifice amprenta genetică pe care tumora o lasă pe celulele afectate, a anunţat marţi revista medicală 'The Lancet Oncology', citată de agenţia EFE.