suport@medipedia.ro 021.242.04.28 (Luni-Vineri:9:00-17:00)
Unde caut?
  • Tot continutul
  • Articole
  • Dictionar
  • Forum
  • Unitati medicale

Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

PERINDOPRIL ACTAVIS 8 mg
 
Denumire PERINDOPRIL ACTAVIS 8 mg
Descriere  
Denumire comuna internationala PERINDOPRILUM
Actiune terapeutica INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI INHIBITORI AI ENZIMEI DE CONVERSIE A ANGIOTENSINEI
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 8mg
Ambalaj Cutie cu blist. Al/Al x 20 compr.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C09AA04
Firma - Tara producatoare TILLOMED LABORATORIES TLD. - MAREA BRITANIE
Autorizatie de punere pe piata ACTAVIS GROUP PTC EHF. - ISLANDA

Ai un comentariu sau o intrebare despre PERINDOPRIL ACTAVIS 8 mg ?  Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1063/2008/01-02-03-04-05-06                               Anexa 2

Rezumatul Caracteristicilor Produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1.       DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Perindopril Actavis 8 mg, comprimate

2.       COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Perindopril 8 mg:

Fiecare comprimat conţine sare de perindopril terţ-butilamină 8 mg, echivalent cu perindopril

6,676 mg.

Excipient: lactoză monohidrat 125,56 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.       FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate.

Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă, marcate cu „PP” pe una dintre feţe şi cu „8” pe

cealaltă faţă.

4. DATE CLINICE

4.1     Indicaţii terapeutice

Hipertensiune arterială:

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Boală coronariană stabilă:

Reducerea riscului de evenimente cardiace la pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau

revascularizare coronariană.

4.2     Doze şi mod de administrare

Se recomandă ca perindoprilul să fie administrat o dată pe zi, dimineaţa, înainte de micul dejun. Doza trebuie individualizată în funcţie de starea clinică a pacientului (vezi 4.4) şi de modificările tensiunii arteriale, ca răspuns la tratament.

Hipertensiunea arterială

Perindoprilul poate fi administrat în monoterapie sau în asociere cu medicamente antihipertensive din

alte clase terapeutice.

Doza iniţială recomandată este de 4 mg, administrată o dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu activitate crescută a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (în special cei cu

hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau de volum, decompensare cardiacă sau

hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după administrarea

1

primei doze. La aceşti pacienţi, doza iniţială recomandată este de 2 mg şi iniţierea tratamentului se va

efectua sub supraveghere medicală.

După o lună de tratament, doza unică zilnică poate fi crescută la 8 mg.

După instituirea tratamentului cu perindopril poate să apară hipotensiune arterială simptomatică;

aceasta este mai frecventă la pacienţii care sunt trataţi concomitent cu diuretice. Ca urmare, se

recomandă administrarea cu precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot prezenta depleţie de volum şi/sau

sare.

Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de începerea

tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care administrarea diureticului nu poate fi întreruptă, tratamentul cu

perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi kaliemia.

Următoarele doze de perindopril trebuie ajustate în funcţie de modificările valorilor tensiunii arteriale

ca răspuns la tratament. Dacă este necesar, tratamentul cu diuretice poate fi reluat.

La pacienţii vârstnici, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg, care poate fi crescută progresiv la

4 mg după o lună, ulterior, dacă este necesar, la 8 mg, ţinând cont de funcţia renală (vezi tabelul de

mai jos).

Boala coronariană stabilă

Tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 4 mg, o dată pe zi, iar după două săptămâni doza va fi crescută la 8 mg, având în vedere funcţia renală şi dacă s-a dovedit că doza de 4 mg a fost bine tolerată.

Pacienţii vârstnici trebuie trataţi cu o doză de 2 mg, o dată pe zi, în prima săptămână, iar în următoarea săptămână li se va administra o doză de 4 mg, o dată pe zi,, înainte de a creşte doza până la 8 mg o dată pe zi, având în vedere e funcţia renală (vezi tabelul 1 „Ajustarea dozelor la pacienţii cu disfuncţie renală”). Doza trebuie crescută doar dacă doza anterioară, mai mică, a fost bine tolerată.

Ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare a funcţiei renale:

Dozajul la pacienţii cu afectare a funcţiei renale trebuie efectuat în funcţie de clearance-ul creatininei,

aşa cum este descris în tabelul 1, prezentat mai jos:

Tabelul 1: Ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare a funcţiei renale

Clearance-ul creatininei (ml/min)           doza recomandată

ClCr ≥ 60                                              4 mg pe zi

30 < ClCr < 60                                      2 mg pe zi

15 < ClCr < 30                                      2 mg, la interval de 2 zile

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă*

ClCr < 15                                              2 mg în ziua şedinţei de dializă

 În condiţii de dializă, clearance-ul perindoprilatului este de 70 ml/min. La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, doza trebuie administrată după şedinţa de dializă.

Ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice:

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.4 şi pct. 5.2)

Utilizarea la copii

Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii nu au fost stabilite. Ca urmare, nu este recomandată

utilizarea la copii.

4.3 Contraindicaţii

        Hipersensibilitate la perindopril, la oricare dintre excipienţi sau la oricare alt inhibitor al ECA;

        Antecedente de edem angioneurotic asociat terapiei anterioare cu inhibitori ai ECA;

        Edem angioneurotic ereditar sau idiopatic;

        Trimestrele doi şi trei de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

2

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Boală coronariană stabilă

Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu), raportul beneficiu/risc trebuie evaluat cu atenţie, înainte de continuarea tratamentului.

Hipotensiune arterială

Inhibitorii ECA pot determina scăderea tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică a fost rareori semnalată la pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii şi este mult mai probabil să apară la pacienţii cu depleţie volemică determinată, de exemplu, de tratament cu diuretice, regim alimentar hiposodat, dializă, diaree sau vărsături sau la cei cu hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi pct. 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă manifestă, cu sau fără insuficienţă renală asociată. Cel mai probabil, aceasta apare la pacienţii cu un grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La pacienţii cu risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice, iniţierea terapiei şi ajustarea dozelor trebuie atent monitorizate (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.8). Aceleaşi consideraţii sunt valabile în cazul pacienţilor cu ischemie miocardică sau boli vasculare cerebrale, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, trebuie să se administreze o perfuzie intravenoasă cu soluţie salină izotonă. Apariţia unui episod hipotensiv tranzitoriu, ca răspuns la tratament, nu constituie o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului, care poate fi administrat, în mod obişnuit, fără probleme, odată ce tensiunea arterială a crescut după corectarea volemiei.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, cu valori normale sau scăzute ale tensiunii arteriale, perindoprilul poate să determine o scădere suplimentară a tensiunii arteriale. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu reprezintă un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară reducerea dozelor sau întreruperea tratamentului cu perindopril.

Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică

Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză mitrală şi cu obstrucţie a căii de ejecţie din ventriculul stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Afectare a funcţiei renale

În cazurile de afectare a funcţiei renale (clearance-ul creatininei < 60 ml/min), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2) şi ulterior în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. La aceşti pacienţi monitorizarea regulată a potasemiei şi creatininemiei face parte din conduita terapeutică (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după instituirea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate determina afectarea suplimentară a funcţiei renale. În această situaţie, au fost raportate cazuri de insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă. La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost observate creşteri ale ureei şi creatininei plasmatice, reversibile, de obicei, după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la pacienţii cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu doze mici şi crescute cu atenţie, sub supraveghere medicală strictă. În timpul primelor săptămâni de tratament cu perindopril, deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant în inducerea celor mai sus menţionate, acesta trebuie întrerupt şi funcţia renală trebuie monitorizată.

3

Unii pacienţi hipertensivi, aparent fără afecţiuni vasculare renale preexistente, au prezentat o creştere, de obicei, uşoară şi tranzitorie a ureei şi creatininei plasmatice, în special atunci când perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic.

Este mult mai probabilă apariţia acestui efect la pacienţii cu afectare preexistentă a funcţiei renale. În acest caz, poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea tratmentului cu diuretice şi/sau a tratamentului cu perindopril.

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă

La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux mare, şi care sunt trataţi concomitent cu inhibitori ai ECA au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Transplant renal

Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţii cu transplant renal recent.

Hipersensibilitate/edem angioneurotic

Rar, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, incluzând perindopril, a fost raportată apariţia edemului angioneurotic la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui (vezi pct. 4.8). Acesta poate apărea oricând în timpul tratamentului. În aceste cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie întrerupt imediat şi trebuie instituită o monitorizare adecvată, până la dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost localizat doar la nivelul feţei şi buzelor, manifestările s-au remis, de obicei, fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea simptomelor.

Edemul angioneurotic asociat cu edem laringian poate fi letal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele, ceea ce poate induce obstrucţia căilor respiratorii, trebuie instituit prompt tratament de urgenţă. Acesta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor aeriene. Pacientul trebuie să se afle sub supraveghere medicală strictă până la remiterea completă şi susţinută a simptomelor.

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei determină o frecvenţă mai mare de apariţie a edemului angioneurotic la pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu celelalte rase. Pacienţii cu antecedente de edem angioneurotic necorelat cu administrarea inhibitorilor ECA pot prezenta un risc crescut de apariţie a edemului angioneurotic în cursul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3).

Reacţii anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL)

Rar, pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a terapiei cu inhibitori ai ECA, înainte de fiecare afereză.

Reacţii anafilactice în cursul desensibilizării

Pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în cursul terapiei de desensibilizare (de exemplu cu venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceeaşi pacienţi, aceste reacţii au fost evitate prin suspendarea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA, dar au reapărut la reluarea neadecvată a administrării.

Insuficienţă hepatică

Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care prezintă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale

4

enzimelor hepatice trebuie să întrerupă administrarea inhibitorilor ECA şi să fie supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA a fost raportată apariţia neutropeniei/agranulocitozei, trombocitopeniei şi anemiei. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori favorizanţi, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie administrat cu precauţie deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la cei care au o asociere a acestor factori, în special dacă este prezentă şi afectarea preexistentă a funcţiei renale. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat infecţii grave, care, în unele cazuri, nu au răspuns la tratament ul antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea regulată a numărului leucocitelor şi pacienţii trebuie atenţionaţi să raporteze oricare semn de infecţie.

Rasă

La pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu celelalte rase, inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare de apariţie a edemului angioneurotic.

Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu celelalte rase, posibil datorită unei prevalenţe crescute a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de culoare.

Tuse

În timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Intervenţie chirurgicală/anestezie

La pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea de angiotensină II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală. Dacă apare hipotensiunea arterială şi se consideră că este datorată acestui mecanism, poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie

La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, incluzând perindopril, a fost observată creşterea kaliemiei. Pacienţii cu risc de a dezvolta hiperkaliemie sunt cei cu insuficienţă renală, diabet zaharat necontrolat terapeutic sau cei care utilizează concomitent diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu, sau acei pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină). Dacă este necesară administrarea concomitentă a substanţelor menţionate mai sus, se recomandă monitorizarea regulată a kaliemiei.

Pacienţi cu diabet zaharat

La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, valoarea glicemiei trebuie monitorizată strict în timpul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5 – Antidiabetice).

Litiu

În general, nu este recomandată administrarea concomitentă a litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).

5

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu

În general, nu este recomandată administrarea concomitentă a perindoprilului cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).

Sarcină

Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care terapia cu inhibitori ai ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care doresc să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive al căror profil de siguranţă pentru utilizare în cursul sarcinii este bine stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Lactoză

Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Diuretice

La pacienţii trataţi cu diuretice, în special la cei cu depleţie de volum şi/sau sare, după iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA poate să apară o scădere marcată a tensiunii arteriale. Posibilitatea apariţiei efectelor hipotensive poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, prin creşterea aportului de lichide sau sare, înainte de iniţierea tratamentului cu doze mici şi crescute progresiv de perindopril.

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu

Deşi concentraţia plasmatică a potasiului rămâne, de obicei, în limita valorilor normale, la unii pacienţi trataţi cu perindopril poate să apară hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu: spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimentele de potasiu sau înlocuitorii de sare care conţin potasiu pot determina o creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului. ca urmare, asocierea perindoprilului cu medicamentele şi substanţele menţionate mai sus nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă este indicată administrarea concomitentă, datorită hipokaliemiei diagnosticate, aceste medicamente trebuie utilizate cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a potasemiei.

Litiu

În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice şi toxicităţii litiului. Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice poate creşte riscul de toxicitate al litiului, mărind suplimentar riscul de toxicitate al litiului determinat de inhibitorii ECA. Nu este recomandată administrarea perindoprilului cu litiu, dar dacă această asociere se dovedeşte a fi necesară, trebuie efectuată o monitorizare atentă a litemiei (vezi pct. 4.4).

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), incluzând acidul acetilsalicilic ≥ 3 g pe zi

Administrarea unui medicament antiinflamator nesteroidian poate reduce efectul de scădere al tensiunii arteriale al inhibitorilor ECA. În plus, AINS şi inhibitorii ECA exercită un efect aditiv asupra creşterii concentraţiei plasmatice a potasiului, ceea ce poate determina o deteriorare a funcţiei renale. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile. Rar, poate să apară insuficienţa renală acută, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată, cum sunt vârstnicii sau cei deshidrataţi.

6

Medicamente antihipertensive şi vasodilatatoare

Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectul de scădere al tensiunii arteriale al perindoprilului. Administrarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi, sau alte vasodilatatoare, poate reduce suplimentar tensiunea arterială.

Medicamente antidiabetice

Studiile epidemiologice au sugerat faptul că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a medicamentelor antidiabetice (insulină, medicamente antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie. Acest fenomen este mai probabil să apară în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu afectare a funcţiei renale.

Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi

Perindoprilul poate fi administrat concomitent cu acidul acetilsalicilic (când este utilizat ca trombolitic), trombolitice, beta-blocante şi/sau nitraţi.

Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice

Administrarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Simpatomimetice

Simpatomimeticele pot reduce efectul de scădere a tensiunii arteriale al inhibitorilor ECA.

4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu este recomandată administrarea inhibitorilor ECA în cursul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Administrarea inhibitorilor ECA în cursul trimestrelor doi şi trei de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate după expunerea la inhibitori ai ECA în timpul primului trimstru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o uşoară creştere a riscului de teratogenitate. Cu excepţia cazurilor în care terapia cu inhibitori ai ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care doresc să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu medicamente antihipertensive al căror profil de siguranţă pentru utilizare în cursul sarcinii este bine stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată terapie alternativă.

Se cunoaşte faptul că, la om, expunerea la tratamentul cu inhibitori ai ECA/antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II, în cursul trimestrelor doi şi trei de sarcină, induce efecte fetotoxice (reducerea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc din trimestrul doi de sarcină, se recomandă controlul ecografic al funcţiei renale fetale şi al craniului. Sugarii ale căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi strict pentru depistarea hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Alăptare

La om, nu se cunoaşte dacă perindoprilul se excretă în laptele matern. Ca urmare, nu se recomandă

administrarea perindoprilului la femeile care alăptează.

7

4.7     Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Când se conduc vehicule sau se folosesc utilaje trebuie luat în considerare faptul că, în timpul tratamentului cu perindopril, pot să apară ocazional ameţeli sau oboseală.

4.8      Reacţii adverse

În cursul tratamentului cu perindopril au fost observate următoarele reacţii adverse care au fost clasificate în funcţie de frecvenţă, astfel:

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rar au fost raportate scăderea valorilor hemoglobinei şi hematocritului, trombocitopenie, leucopenie/neutropenie şi agranulocitoză sau pancitopenie. La pacienţii cu deficit congenital de G-6-PDH au fost raportate foarte rar cazuri de anemie hemolitică (vezi pct. 4.4).

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: tulburări ale dispoziţiei şi ale somnului

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee, ameţeli, vertij, parestezii

Foarte rare: confuzie

Tulburări oculare Frecvente: tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare Frecvente: tinitus

Tulburări cardiace şi vasculare

Frecvente: hipotensiune arterială şi simptome asociate hipotensiunii arteriale

Foarte rare: aritmie, angină pectorală, infarct miocardic şi accident vascular cerebral, posibil secundar

hipotensiunii arteriale marcate, la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvente: tuse, dispnee

Mai puţin frecvente: bronhospasm

Foarte rare: pneumonie eozinofilică, rinită

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: greaţă, vărsături, dureri abdominale, disgeuzie, dispepsie, diaree, constipaţie

Mai puţin frecvente: xerostomie

Foarte rare: pancreatită

Tulburări hepatobiliare:

Foarte rare: hepatită atât citolitică cât şi colestatică (vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit

Mai puţin frecvente: edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei

şi/sau laringelui, urticarie (vezi pct. 4.4)

Foarte rare: eritem polimorf

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Frecvente: crampe musculare

8

Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente: insuficienţă renală Foarte rare: insuficienţă renală acută

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Mai puţin frecvente: impotenţă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente: astenie

Mai puţin frecvente: transpiraţii

Investigaţii diagnostice

Pot să apară creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei, hiperkaliemie reversibilă la

întreruperea tratamentului, în special în prezenţa insuficienţei renale, insuficienţei cardiace severe şi

hipertensiunii renovasculare. Rar, s-au raportat creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice şi a

bilirubinemiei

Studii clinice

În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele adverse grave. Un număr mic de pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) din 6107 pacienţi la care s-a administrat placebo. La 6 pacienţi trataţi cu perindopril a fost observată hipotensiune arterială, la 3 pacienţi a fost observat edem angioneurotic şi la 1 pacient a fost observat stop cardiac. Mai mulţi pacienţi din grupul de tratament cu perindopril s-au retras din studiu din cauza apariţiei tusei, hipotensiunii arteriale sau intoleranţei, comparativ cu placebo, 6,0% (n=366), respectiv 2,1% (n=129).

4.9 Supradozaj

Sunt disponibile informaţii limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate supradozajului cu inhibitori ai ECA pot include hipotensiune arterială, şoc circulator, tulburări electrolitice, insuficienţă renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi tuse. Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie salină izotonă. Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate (poziţie anti-şoc). Dacă este posibil, pot fi administrate angiotensină II în perfuzie şi/sau catecolamine intravenos. Perindoprilul poate fi îndepărtat din circulaţia sistemică prin hemodializă (vezi pct. 4.4 – Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă”). Implantarea unui pacemaker este indicată în cazul bradicardiei rezistente la tratament. Trebuie monitorizate continuu semnele funcţiilor vitale, concentraţiile serice ale electroliţilor şi creatininemia.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei,; codul ATC: C09AA04

Perindoprilul este un inhibitor al enzimei de conversie care transformă angiotensina I în angiotensină II (enzima de conversie a angiotensinei, ECA). Enzima de conversie sau kinaza este o exopeptidază care determină conversia angiotensinei I în angiotensină II, cu proprietăţi vasoconstrictoare, precum şi degradarea bradikininei, cu proprietăţi vasodilatatoare, la o heptapeptidă inactivă. Inhibarea ECA determină o reducere a concentraţiilor plasmatice ale angiotensinei II, ceea ce va determina creşterea activităţii reninei plasmatice (prin inhibarea feed-back-ului negativ al eliberării de renină) şi scăderea secreţiei de aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA va determina, de asemenea, o creştere a activităţii sistemelor kalikreină-kinină tisulare şi plasmatice (astfel fiind activat şi sistemul prostaglandinic). Este posibil ca acest mecanism să contribuie la efectul de scădere a tensiunii arteriale al inhibitorilor ECA şi să fie parţial responsabil pentru apariţia anumitor reacţii adverse (de exemplu tusea).

9

Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. In vitro, ceilalţi metaboliţi nu au demonstrat o activitate de inhibare a ECA.

Hipertensiune arterială

Perindoprilul este eficace în tratamentul hipertensiunii arteriale, indiferent de gradul acesteia: uşoară,

moderată, severă; se observă o reducere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice, atât în clinostatism,

cât şi în ortostatism.

Perindoprilul reduce rezistenţa vasculară periferică, determinând astfel scaderea tensiunii arteriale. Ca

urmare, creşte fluxul sanguin periferic, fără niciun efect asupra frecvenţei cardiace.

De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata filtrării glomerulare (RFG) rămâne, de obicei,

nemodificată.

Activitatea antihipertensivă este maximă între 4 şi 6 ore după administrarea unei doze unice şi este

menţinută pentru cel puţin 24 de ore; efectele terapeutice remanente reprezintă aproximativ 87-100%

din efectul maxim.

Scăderea tensiunii arteriale apare rapid. La pacienţii care răspund la tratamentul cu perindopril,

normalizarea tensiunii arteriale este obţinută în decurs de o lună şi se menţine fără apariţia tahifilaxiei.

Întreruperea tratamentului nu determină efect de rebound.

Perindoprilul reduce hipertrofia ventriculului stâng.

La om, s-a demonstrat existenţa proprietăţilor vasodilatatoare ale perindoprilului. Acesta

îmbunătăţeşte elasticitatea arterelor mari şi scade raportul medie/lumen la nivelul arterelor mici.

Terapia asociată perindopril cu diuretice tiazidice determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea

inhibitorilor ECA şi a diureticelor tiazidice scade, de asemenea, riscul de hipokaliemie indus de

tratamentul diuretic.

Pacienţii cu boală coronariană stabilă

Studiul EUROPA a fost un studiu multicentric, internaţional, randomizat, dublu-orb, placebo-controlat, cu durata de 4 ani.

Au fost incluşi douăsprezece mii două sute optsprezece (12218) pacienţi, cu vârsta peste 18 ani, la care s-a administrat randomizat perindopril 8 mg (n=6110) sau placebo (n=6108). Pacienţii incluşi în studiu prezentau boală coronariană fără semne clinice de insuficienţă cardiacă. În general, 90% din pacienţi aveau antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare coronariană. La majoritatea pacienţilor s-a administrat pe lângă medicamentul aflat în studiu, tratament obişnuit, incluzând antiagregante plachetare, hipolipemiante şi beta-blocante.

Criteriul principal de evaluare a eficacităţii a fost compus din mortalitatea cardiovasculară, infarctul miocardic non-letal şi/sau stopul cardiac cu resuscitare reuşită. Tratamentul cu perindopril 8 mg, o dată pe zi, a determinat o reducere absolută semnificativă a criteriului principal de evaluare, de 1,9%, echivalentă cu o reducere a riscului relativ cu 20% [IÎ 95% (9,4; 28,6) – p<0,001]. La pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare coronariană, s-a observat o reducere absolută de 2,2% a criteriului principal de evaluare, corespunzătoare unei reduceri a riscului relativ (RRR) cu 22,4% [IÎ 95% (12,0; 31,6) – p<0,001], comparativ cu placebo.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea orală, absorbţia perindoprilului este rapidă şi concentraţia plasmatică maximă este atinsă în decurs de 1 oră. Biodisponibilitatea este de 65% până la 70%. Aproximativ 20% din cantitatea totală de perindopril absorbită este transformată în perindoprilat, metabolitul activ. În afară de perindoprilatul activ, prin metabolizarea perindoprilului mai rezultă cinci metaboliţi, toţi inactivi. Timpul de înjumătăţire plasmatică al perindoprilului este de 1 oră. Concentraţia plasmatică maximă a perindoprilatului este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore. Deoarece ingestia de alimente scade conversia perindoprilului la perindoprilat, şi, prin urmare, biodisponibilitatea, perindoprilul trebuie administrat oral, în doză unică zilnică, dimineaţa, înainte de micul dejun.

Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul liber. Legarea de proteinele plasmatice se face în proporţie mică (legarea perindoprilatului de enzima de conversie a angiotensinei se face în proporţie mai mică de 30%), dar este dependentă de concentraţie.

10

Perindoprilatul este eliminat pe cale urinară şi timpul de înjumătăţire plasmatică al fracţiunii libere

este de aproximativ 3 până la 5 ore. Disocierea perindoprilatului legat de enzima de conversie a

angiotensinei conduce la un timp de înjumătăţire prin eliminare „efectiv” de 25 de ore, astfel încât

concentraţia la starea de echilibru este atinsă în decurs de 4 zile.

După administrarea de doze repetate nu s-a observat acumularea perindoprilului.

Eliminarea perindoprilatului este scăzută la vârstnici şi, de asemenea, la pacienţii cu insuficienţă

cardiacă sau renală. La pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă ajustarea dozelor, în funcţie de

severitatea afectării renale (reflectată de clearance-ul creatininei).

În condiţii de dializă, clearance-ul perindoprilatului este de 70 ml/min.

Farmacocinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză hepatică: clearance-ul hepatic al

substanţei iniţiale este redus la jumătate. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat rezultat din

metabolizare nu este redusă şi, în consecinţă, nu este necesară ajustarea dozelor (vezi pct. 4.2 şi pct.

4.4).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Studiile de toxicitate după administrarea orală de lungă durată (efectuate la şobolani şi maimuţe) au

evidenţiat că organul ţintă este rinichiul, iar afectarea este reversibilă.

Studiile in vivo şi in vitro nu au evidenţiat potenţial mutagen.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (efectuate la şobolani, şoareci, iepuri şi maimuţe)

nu au evidenţiat niciun efect embriotoxic sau teratogen. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că

inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei induc reacţii adverse în timpul ultimului stadiu de

dezvoltare fetală, producând deces fetal şi anomalii congenitale la rozătoare şi iepuri. Au fost

observate leziuni renale şi creşterea mortalităţii perinatale şi postnatale.

Studiile pe termen lung efectuate la şobolani şi şoareci nu au evidenţiat potenţial carcinogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1     Lista excipienţilor

Dioxid de siliciu coloidal anhidru hidrofobic Celuloză microcristalină Lactoză monohidrat Stearat de magneziu

6.2     Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3     Perioada de valabilitate

2 ani

6.4     Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

6.5     Natura şi conţinutul ambalajului

Cutii cu blistere din aluminiu/aluminiu cu 14, 20, 28, 30, 56 şi 60 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6     Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

11

7.       DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Actavis Group PTC ehf.

Reykjavíkurvegur 76-78, 220 Hafnarfjörður, Islanda

8.       NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

1063/2008/01-02-03-04-05-06

9.       DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare-Septembrie 2008

10.     DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Septembrie 2008

12

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Copyright © 2014 Info World. Termeni si conditii.