suport@medipedia.ro 021.242.04.28 (Luni-Vineri: 8:00-16:30)
Unde caut?
  • Tot continutul
  • Articole
  • Dictionar
  • Forum
  • Unitati medicale

Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

VERMIGAL NOVO 400 mg
Denumire VERMIGAL NOVO 400 mg
Descriere Aparţine medicamentelor denumite preparate antihelmintice, antinematode, fiind activ faţă de diverşi paraziţii localizaţi la nivelul intestinului sau altor ţesuturi din organism.
Denumire comuna internationala ALBENDAZOLUM
Actiune terapeutica ANTINEMATODE DERIVATI DE BENZIMIDAZOL
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Suspensie orala
Concentratia 400mg/10ml
Ambalaj Cutie x 1 flac. din sticla bruna x 10 ml susp. orala
Valabilitate ambalaj 2 ani
Volum ambalaj 10ml
Cod ATC P02CA03
Firma - Tara producatoare BIOFARM S.A. - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata BIOFARM S.A. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre VERMIGAL NOVO 400 mg ?  Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> dr. Oana Iordache : Trebuie sa scrieti intrebarea in limba romana sau engleza.
>> ionel (vizitator) : Buna seara, Am o fetita care implineste pe 1 iulie 2 anisori si mi s-a recomandat vermigal novo 400...
>> dr. Oana Iordache : Conform indicatiilor.
>> Ana (vizitator) : In ce moment al zilei este indicata administrarea vermigalului?; si este nevoie de un hepato-protector...
>> dr. Oana Iordache : Conform indicatiilor.
>> mada : am administrat fetitei de 3 ani si 2 luni o doza de vermigal pentru oxiuri,vineri. Duminica a avut scaune...
>> dr. Oana Iordache : Pot sa apara astfel de reactii.
>> maria : am un baietel de 1 an mi sa dat de la medic sai administrez vermigal 400novo 30 ml pe zi ,,,, nu stiu...
>> alex : doza e foarte mare (tripla) chiar si pt un copil de 2 ani. pt ce i l-a recomandat? ar fi bine sa puneti...
>> dr. Oana Iordache : Doza o gasiti in prospect.
Prospect si alte informatii despre VERMIGAL NOVO 400 mg, suspensie orala   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 229/2006/01

Anexa 1

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

ALBENDAZOL BIOFARM 400 mg, suspensie orală

Albendazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le

poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ

nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau

farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Albendazol Biofarm 400 mg şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg

3.       Cum să utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Albendazol Biofarm 400 mg

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE ALBENDAZOL BIOFARM 400 mg ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Albendazolul aparţine medicamentelor denumite preparate antihelmintice, antinematode, fiind activ faţă de diverşi paraziţii localizaţi la nivelul intestinului sau altor ţesuturi din organism.

Administrarea pe termen scurt este indicată în parazitozele simple sau mixte, intestinale şi/sau ale ţesuturilor, la adulţi şi la copiii cu vârsta mai mare de 2 ani, provocate de infestarea cu următorii paraziţi: Enterobius vermicularis (oxiuri), Trichiuris trichiura (tricocefali), Ascaris lumbricoides (limbrici), Ankylostoma duodenale, Necator americanus, Strongyloides stercoralis, Taenia saginata şi Taenia solium (tenie)(în acest caz albendazolul poate fi utilizat doar în cazul unor parazitoze asociate, sensibile la albendazol) şi Giardia intestinalis, Giardia duodenalis la copii. Albendazolul se administrează şi în tratamentul trichinelozei (determinată de Trichinella spiralis).

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ALBENDAZOL BIOFARM 400 mg

Nu utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg:

-         dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la albendazol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului

-         dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi;

-         la copii cu vârsta mai mică de 2 ani.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă:

-aveţi o suferinţă a ficatului:

În cursul tratamentului cu albendazol a fost observată creşterea uşoară sau moderată a valorilor

concentraţiei enzimelor hepatice la aproximativ 16% dintre pacienţi. Acestea s-au normalizat la

1

întreruperea tratamentului. Înaintea fiecărui ciclu de tratament trebuie efectuate testele funcţionale hepatice. Dacă valorile enzimelor hepatice cresc semnificativ (peste de două ori limita superioară a valorilor normalului), tratamentul cu albendazol trebuie întrerupt. Acesta se reia din momentul revenirii la valorile normale, dar testele de laborator trebuie efectuate mai frecvent în cazul repetării terapiei.

-sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă în viitorul apropiat:

Pentru a evita administrarea în cursul primei perioade a sarcinii, femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să înceapă tratamentul numai după obţinerea rezultatului negativ al testului de sarcină. Acest test trebuie repetat cel puţin o dată înaintea iniţierii următorului ciclu terapeutic. De asemenea, aceste femei trebuie să evite sarcina în cursul şi la o lună după terminarea tratamentului cu albendazol.

Albendazolul poate induce ocazional reduceri moderate şi reversibile ale numărului total de leucocite sau chiar pancitopenie. Înaintea debutului şi la fiecare două săptămâni în cursul fiecărui ciclu de tratament, trebuie efectuată numărătoarea elementelor sanguine. Tratamentul poate fi continuat dacă descreşterea numărului acestora este moderată şi nu progresează.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

S-a demonstrat că praziquantelul, cimetidina şi dexametazona duc la creşterea concentraţiei plasmatice a metabolitului activ al albendazolului.

Utilizarea Albendazol Biofarm 400 mg cu alimente şi băuturi

Efectul farmacologic sistemic al albendazolului creşte dacă doza este administrată odată cu alimentele bogate în grăsimi, prin creşterea absorbţiei de aproximativ 5 ori.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

În studiile la animale, albendazol s-a dovedit teratogen şi embriotoxic. Albendazolul este contraindicat în timpul sarcinii. Femeile aflate în perioada fertilă trebuie sa utilizeze măsuri contraceptive eficace în timpul şi până la 5 săptămâni după tratamentul cu albendazol.

Nu există suficiente date privind administrarea în cursul alǎptării. Din acest motiv, alăptarea va fi întreruptă pe timpul administrării albendazolului şi încă 5 zile după terminarea tratamentului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Albendazolul are influenţă mică sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Deoarece administrarea de albendazol produce uneori ameţeli, este necesară prudenţă în cazul conducătorilor auto şi a persoanelor care folosesc utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Albendazol Biofarm 400 mg

Albendazol Biofarm 400 mg conţine zahăr.Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI ALBENDAZOL BIOFARM 400 mg

Utilizaţi întotdeauna Albendazol Biofarm 400 mg exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Nu sunt necesare măsuri speciale cum ar fi: repausul alimentar sau administrarea de purgative. Helmintiaze intestinale:

Doza recomandată pentru adulţi şi copii în vârstă de peste 2 ani: 400 mg albendazol (conţinutul unui flacon a 10 ml Albendazol Biofarm 400 mg, suspensie orală) într-o priză unică în cazul parazitozelor

2

cu: Enterobius vermicularis, Trichiuris trichiura, Ascaris lumbricoides, Ankylostoma duodenale şi

Necator americanus.

În caz de strongiloidoză sau teniază, se administrează 400 mg albendazol în priză unică, 3 zile

consecutiv. Dacă pacientul nu este vindecat în trei săptămâni după tratament, se indică o a doua cură.

Giardioză intestinală:

La copii cu vârsta între 2-12 ani, o doză zilnică recomandată este de 400 mg albendazol, în priză

unică, timp de 5 zile.

Trichineloză:

Adulţi: doza recomandată este de 400 mg de două ori pe zi, timp de 10-15 zile.

Copii peste 6 ani: doza recomandată este de 15 mg/kg şi zi divizat în două prize (doza maximă de

albendazol este de 800 mg/zi), timp de 10-15 zile.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Albendazol Biofarm 400 mg

Va rugăm să vă adresaţi medicului în cel mai scurt timp.

În cazul intoxicaţiei acute, se vor efectua spălături gastrice şi se vor iniţia măsurile generale de

susţinere a funcţiilor vitale.

Dacă uitaţi să utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg

Nu întrerupeţi tratamentul înainte de recomandarea medicului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Albendazol Biofarm 400 mg poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă observaţi următoarele:

dureri de cap, ameţeli;

-  greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree;

-  înroşirea pielii, prurit.

-  căderea părului (această reacţie adversă poate apare în special la doze mari şi dispare la întreruperea tratamentului).

Adresaţi-vă f ără întârziere medicului dacă apar:

sângerări fără o cauză aparentă;

-  icter (colorarea pielii şi a mucoaselor în galben);

-  febră;

-  dureri osoase.

Incetaţi administrarea de Albendazol Biofarm şi adresaţi-vă de urgenţă medicului dacă apar:

edem (umflare) la nivelul mâinilor, picioarelor, feţei, buzelor sau limbii;

-  dificultăţi în respiraţie;

-  frison;

-  modificări severe la nivelul pielii.

Albendazolul poate induce ocazional reduceri moderate şi reversibile ale numărului total de celule albe sanguine sau modificări ale unor teste hepatice. Înaintea iniţierii tratamentului, trebuie efectuată numărătoarea elementelor sanguine. Tratamentul poate fi continuat dacă descreşterea numărului celulelor albe este moderată şi nu progresează.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

3

5. CUM SE PĂSTREAZĂ ALBENDAZOL BIOFARM 400 mg

Nu utilizaţi Albendazol Biofarm 400 mg după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP.”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Albendazol Biofarm 400 mg

-         Substanţa activă este albendazol micronizat 400 mg.

-         Celelalte componente sunt: glicerol, macrogol 400, gumă Xanthan, zahăr, acid benzoic (E 210), sorbat de potasiu, acesulfam de potasiu, polisorbat 80, aromă de portocale, vanilină, apă purificată

Cum arată Albendazol Biofarm 400 mg şi conţinutul ambalajului

Albendazol Biofarm 400 mg se prezintă sub formă de suspensie orală

Cutie cu un flacon din sticlă brună a 10 ml suspensie albă, omogenă după agitare,

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

S.C. Biofarm S.A.,

Str. Logofăt Tăutu, nr. 99, sector 3, Bucureşti, România

Acest prospect a fost aprobat în

Septembrie, 2007

4

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Giardiaza (giardia sau lambliaza) Giardiaza este cea mai răspândită infecţie cu protozoare la om, Giardia lamblia fiind una dintre cele mai frecvente cauze de diaree endemică şi epidemică din întreaga lume. Giardia sau lambliaza, este o afecţiune produsă nu de un vierme ci de un organism unicelular, microscopic. Parazitoza...
Paludismul ar putea să se fi transmis de la cimpanzeu la om /Proceedings of the National Academy of Science/ Washington, 4 aug /Agerpres/ - Paludismul, care afectează anual 500 de milioane de persoane în întreaga lume, ar putea să se fi transmis iniţial la om de la cimpanzeu, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Science.
Maramureş: Caz de trichineloză descoperit în Ardusat Un nou caz de îmbolnăvire cu trichineloză a fost confirmat,luni, la un animal dintr-o localitate maramureşeană, respectiv comuna Ardusat, după ce săptămâna trecută au fost identificate două animale bolnave în municipiul Baia Mare şi oraşul Şomcuta Mare, potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare Maramureş(...
Nu dormiţi cu animalul de companie în pat: vă puteţi trezi cu cine ştie ce boală Londra, 25 ian /Agerpres/ - Proprietarii de animale au mai multe şanse să se îmbolnăvească de tot soiul de boli, de la viermi la ciuma bubonică, mai ales dacă dorm cu animalele în pat, relevă un studiu citat de cotidianul Daily Mail.
Copyright © 2014 Info World. Termeni si conditii.