Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

IRBESARTAN MIKLICH 75 mg
Denumire IRBESARTAN MIKLICH 75 mg
Denumire comuna internationala IRBESARTANUM
Actiune terapeutica ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 75mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 28 compr. film.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C09CA04
Firma - Tara producatoare KRKA ,D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA
Autorizatie de punere pe piata MIKLICH LABORATORIOS S.L. - SPANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre IRBESARTAN MIKLICH 75 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate filmate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate filmate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 150mg Comprimate filmate, 150mg >> IRBESARTAN WINTHROP 300mg Comprimate, 300mg >> IRBESARTAN WINTHROP 300mg Comprimate filmate, 300mg >> IRBESARTAN WINTHROP 300mg Comprimate, 300mg >> IRBESARTAN WINTHROP 300mg Comprimate filmate, 300mg
Rezumatul caracteristicilor produsului   Prospect       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1389/2009/01-08                                               Anexa 2

1390/2009/01-08 1391/2009/01-08 Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Irbesartan Miklich 75 mg comprimate filmate Irbesartan Miklich 150 mg comprimate filmate Irbesartan Miklich 300 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine irbesartan 75 mg sub formă de clorhidrat sesquihidrat de irbesartan. Fiecare comprimat filmat conţine irbesartan 150 mg sub formă de clorhidrat sesquihidrat de irbesartan. Fiecare comprimat filmat conţine irbesartan 300 mg sub formă de clorhidrat sesquihidrat de irbesartan.

Excipient:

75 mg comprimate filmate

150 mg comprimate filmate

300 mg comprimate filmate

Ulei de ricin

4,00 mg

8,00 mg

16,00 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.       FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Comprimat filmat 75 mg: comprimate filmate ovale, de culoare albă. Comprimat filmat 150 mg: comprimate filmate ovale, de culoare albă. Comprimat filmat 300 mg: comprimate filmate ovale, de culoare albă,.

4.       DATE CLINICE

4.1     Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Tratamentul afectării renale la pacienţii cu hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip 2, în cadrul

unei scheme medicamentoase antihipertensive (vezi pct. 5.1).

4.2     Doze şi mod de administrare

Doza uzuală iniţială şi de întreţinere recomandată este de 150 mg irbesartan, administrată o dată pe zi, cu sau fără alimente.

În general, irbesartanul în doză de 150 mg o dată pe zi asigură un control mai bun al tensiunii arteriale în intervalul de 24 ore, comparativ cu doza de 75 mg irbesartan. Cu toate acestea, se poate lua în considerare iniţierea tratamentului cu 75 mg irbesartan pe zi, în special la pacienţii hemodializaţi şi la pacienţii cu vârsta peste 75 ani.

1

La pacienţii a căror afecţiune este insuficient controlată cu 150 mg irbesartan administrat o dată pe zi, doza de Irbesartan poate fi crescută la 300 mg irbesartan sau pot fi asociate alte antihipertensive. În mod special, s-a demonstrat că asocierea unui diuretic, cum ar fi hidroclorotiazida, are un efect aditiv cu irbesartanul (vezi pct. 4.5).

La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2, tratamentul trebuie iniţiat cu doza de 150 mg irbesartan administrată o dată pe zi, care se creşte până la 300 mg irbesartan o dată pe zi, aceasta fiind doza de întreţinere cea mai adecvată pentru tratamentul afectării renale. Beneficiul la nivel renal pentru irbesartan la pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 s-a demonstrat pe baza unor studii în care irbesartanul s-a asociat tratamentului cu alte medicamente antihipertensive, după cum a fost necesar, pentru a atinge tensiunea arterială ţintă (vezi pct. 5.1).

Insuficienţă renală:

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii hemodializaţi trebuie

luată în considerare o doză iniţială mai mică (75 mg irbesartan) (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatică:

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Nu

există experienţă clinică la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă.

Pacienţi vârstnici:

Cu excepţia pacienţilor cu vârsta peste 75 ani, la care tratamentul poate fi iniţiat cu doza de 75 mg

irbesartan pe zi, de obicei nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.

Copii şi adolescenţi:

Datorită datelor insuficiente asupra siguranţei şi eficacităţii, nu se recomandă utilizarea irbesartanului

la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.8, 5.1 şi 5.2).

4.3     Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1). Trimestrele II şi III de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6). Alăptare (vezi pct. 4.6)

4.4     Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Hipovolemie:

În special după prima doză, poate apărea hipotensiune arterială simptomatică la pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu, consecutive tratamentului intensiv cu diuretice, dietei hiposodate, diareei sau vărsăturilor. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înaintea administrării de Irbesartan Miklich.

Hipertensiune arterială renovasculară:

În cazul în care pacienţii cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic funcţional sunt trataţi cu medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. Cu toate că acest risc nu s-a dovedit pentru irbesartan, un efect similar trebuie anticipat după administrarea antagoniştilor receptorilor de angiotensină II.

Insuficienţă renală şi transplant renal:

Atunci când Irbesartan Miklich este utilizat la pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice potasiului şi creatininei. Nu există experienţă privind administrarea Irbesartan Miklich la pacienţi cu transplant renal recent.

2

Pacienţi hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi boală renală:

Într-o analiză a rezultatelor unui studiu efectuat la pacienţi cu boală renală avansată, efectele irbesartanului, atât asupra evenimentelor renale cât şi asupra celor cardiovasculare, nu au fost uniforme în toate subgrupurile. Efectele au apărut mai puţin favorabile, în special, la femei şi la subiecţii de altă rasă decât cea albă (vezi pct. 5.1).

Hiperkaliemie:

Ca şi în cazul altor medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron,

hiperkaliemia poate să apară în timpul tratamentului cu Irbesartan Miklich, în special în prezenţa

insuficienţei renale, proteinuriei cu semnificaţie clinică datorată bolii renale diabetice şi/sau

insuficienţei cardiace. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei la pacienţii cu risc (vezi pct.

4.5).

Litiu:

Nu se recomandă asocierea litiului cu Irbesartan Miklich (vezi pct. 4.5).

Stenoză aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă:

Ca şi în cazul altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie specială la pacienţii cu stenoză aortică sau

mitrală sau cu cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Hiperaldosteronism primar:

Pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund, în general, la medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, nu se recomandă folosirea Irbesartan Miklich.

Generale:

La pacienţii pentru care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea sistemului

renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu

afecţiune renală preexistentă, inclusiv stenoză a arterelor renale), tratamentul cu inhibitori ai enzimei

de conversie a angiotensinei sau cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, care afectează acest

sistem, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau rareori, cu insuficienţă renală

acută.

Ca şi în cazul altor antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie

ischemică sau boală cardiovasculară ischemică, poate duce la infarct miocardic sau la accident

vascular cerebral.

Aşa cum s-a observat şi în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, irbesartanul şi

ceilalţi antagonişti ai angiotensinei par mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de

culoare, comparativ cu cei din alte rase, probabil datorită prevalenţei mai mari a unor concentraţii

plasmatice mici de renină în populaţia hipertensivă de culoare (vezi pct. 5.1).

Sarcină:

Antagoniştii receptorilor de angiotensină II (ARAII) nu trebuie utilizaţi în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientelor care planifică să rămână gravide trebuie să li se prescrie medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Atunci când este constată prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARAII trebuie întrerupt imediat şi, dacă este cazul, se va iniţia un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Copii şi adolescenţi:

Irbesartanul a fost studiat la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, dar până când vor fi disponibile date suplimentare, datele actuale sunt insuficiente pentru a susţine extinderea utilizării la copii (vezi pct. 4.8, 5.1 şi 5.2).

3

4.5     Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Diuretice şi alte antihipertensive:

Alte antihipertensive pot creşte efectele hipotensive ale irbesartanului; cu toate acestea, irbesartanul a fost administrat în condiţii de siguranţă în asociere cu alte antihipertensive, cum sunt beta-blocantele, blocantele canalelor de calciu cu acţiune de lungă durată şi diureticele tiazidice. Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate provoca hipovolemie şi risc de hipotensiune arterială atunci când se iniţiază tratamentul cu Irbesartan Miklich (vezi pct. 4.4)

Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu:

Pe baza experienţei cu alte medicamente care acţionează asupra sistemul renină-angiotensină, utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu, a suplimentelor de potasiu, a substituienţilor de sare care conţinpotasiu sau a altor medicamente care pot creşte kaliemia (de exemplu, heparina) poate duce la creşterea kaliemiei şi, de aceea, nu este recomandată (vezi pct. 4.4)..

Litiu:

În timpul tratamentului care asociază litiul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei s-au raportat creşteri reversibile ale litemiei şi ale toxicităţii litiului. Până în prezent, efecte similare s-au raportat foarte rar pentru irbesartan. De aceea, această asociere nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă asocierea se dovedeşte necesară, se recomandă monitorizarea atentă a litemiei.

Antiinflamatoare nesteroidiene:

Atunci când se administrează antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II concomitent cu

antiinflamatoare nesteroidiene (adică inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2 (COX 2), acid

acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi antiinflamatoare nesteroidiene neselective) poate să apară scăderea efectului

antihipertensiv.

Ca şi în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, administrarea concomitentă de

antagonişti ai receptorilor de angiotensină II cu antiinflamatoare nesteroidiene poate creşte riscul de

deteriorare a funcţiei renale, cu posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi a creşterii kaliemiei,

în special la pacienţii cu afectare prealabilă a funcţiei renale. Această asociere trebuie administrată cu

prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie monitorizată funcţia

renală după iniţierea acestei asocieri terapeutice şi, ulterior, periodic.

Informaţii suplimentare despre interacţiunile irbesartanului: În studiile clinice, farmacocinetica irbesartanului nu a fost influenţată de administrarea hidroclorotiazidei. Irbesartanul este metabolizat în principal de către CYP2C9 şi în mai mică măsură, prin glucurono-conjugare. Nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice sau farmacodinamice semnificative în cazul în care irbesartanul s-a administrat concomitent cu warfarină, un medicament metabolizat de către CYP2C9. Nu s-au evaluat efectele inductorilor CYP2C9, cum ar fi rifampicina, asupra farmacocineticii irbesartanului. Farmacocinetica digoxinei nu a fost modificată prin administrarea concomitentă de irbesartan.

4.6     Sarcina şi alăptarea

Sarcina:

Folosirea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Folosirea ARAII

este contraindicată în timpul trimestrelor II şi III de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Confirmarea epidemiologică în ceea ce priveşte riscul de teratogenitate după expunerea la inhibitori ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu a fost convingătoare; totuşi, nu poate fi exclusă o creştere uşoară a acestui risc. Cu toate că nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II (ARAII), riscuri similare pot exista pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARAII este considerată esenţială, pacientelor care planifică să rămână gravide trebuie să li se prescrie medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în

4

timpul sarcinii. Atunci când este cunoscută prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARAII trebuie întrerupt

imediat şi, dacă este cazul, se va iniţia un tratament alternativ.

Este cunoscut faptul că expunerea la tratamentului cu ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de

sarcină induce fetotoxicitate (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, osificarea întârziată a

craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie). (vezi şi

pct. 5.3)

Dacă începând cu trimestrul II s-a produs expunerea la ARAII, se recomandă verificarea prin

echografie a funcţiei renale si a craniului.

Nou-născuţii mamelor care au efectuat tratament cu ARAII trebuie atent monitorizaţi pentru hipotensiune arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Alăptarea:

Irbesartan Miklich este contraindicat (vezi pct. 4.3) în perioada de alăptare. Nu se cunoaşte dacă

irbesartanul se excretă în laptele matern la om. Irbesartanul se excretă în laptele femelelor de şobolan.

4.7     Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Ţinând cont de proprietăţile sale farmacodinamice, este puţin probabil ca irbesartanul să afecteze această capacitate. În cazul conducerii de vehicule sau folosirii de utilaje, trebuie să se ia în considerare că în timpul tratamentului pot apărea vertij sau oboseală.

4.8     Reacţii adverse

În studiile clinice controlate cu placebo, la pacienţi cu hipertensiune arterială, incidenţa totală a evenimentelor adverse nu a prezentat diferenţe între grupul tratat cu irbesartan (56,2%) şi grupul la care s-a administrat placebo (56,5%). Întreruperile tratamentului din cauza oricărui eveniment advers, clinic sau paraclinic, au fost mai puţin frecvente la pacienţii trataţi cu irbesartan (3,3%) decât la cei la care s-a administrat placebo (4,5%). Incidenţa evenimentelor adverse nu a fost dependentă de doză (în intervalul dozelor recomandate), de sex, vârstă, rasă sau de durata tratamentului.

La pacienţii hipertensivi diabetici cu microalbuminurie şi funcţie renală normală, s-au raportat ameţeli ortostatice şi hipotensiune arterială ortostatică la 0,5% dintre pacienţi (adică mai puţin frecvent), dar mai mult decât la placebo.

Următorul tabel prezintă reacţiile adverse care au fost raportate în studiile clinice controlate cu placebo, în cadrul cărora s-a administrat irbesartan la 1965 pacienţi. Termenii marcaţi cu asterisc (*) se referă la reacţiile adverse care au fost raportate suplimentar şi mai mult decât la placebo la > 2% dintre pacienţii hipertensivi diabetici cu insuficienţă renală cronică şi proteinurie cu semnificaţie clinică.

Frecvenţa reacţiilor adverse prezentate mai jos este definită conform următoarei convenţii:

Foarte frecvente (≥ 1/10);

Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);

Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100);

Rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000);

Foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În funcţie de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Investigaţii diagnostice

Foarte frecvente: Hiperkaliemia* s-a observat mai frecvent la pacienţii diabetici trataţi cu irbesartan, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo. La pacienţii hipertensivi diabetici cu microalbuminurie şi funcţie renală normală, hiperkaliemia (≥ 5,5 mEq/l) a apărut la 29,4% dintre pacienţii din grupul tratat cu irbesartan în doză de 300 mg şi la 22% dintre pacienţii din grupul la care s-a administrat placebo. La pacienţii hipertensivi diabetici cu insuficienţă renală cronică şi proteinurie cu semnificaţie clinică,

5

hiperkaliemia (≥ 5,5 mEq/l) s-a observat la 46,3% dintre pacienţii din grupul tratat cu irbesartan şi la 26,3% dintre pacienţii din grupul la care s-a administrat placebo.

Frecvente:         la subiecţii trataţi cu irbesartan, s-au observat frecvent (1,7%) creşteri semnificative

ale creatin-kinazei plasmatice. Nici una dintre creşteri nu s-a asociat cu evenimente musculo-scheletice identificabile clinic. La 1,7% dintre pacienţii hipertensivi cu nefropatie diabetică avansată, trataţi cu irbesartan, s-a observat o scădere a hemoglobinei*, fără semnificaţie clinică.

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: tahicardie

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: ameţeli, ameţeli ortostatice*.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente: tuse.

Tulburări gastrointestinale Frecvente: greaţă/vărsături. Mai puţin frecvente: diaree, dispepsie/pirozis.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Frecvente: dureri musculo-scheletice*.

Tulburări vasculare

Frecvente: hipotensiune arterială ortostatică*.

Mai puţin frecvente: eritem facial.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente: oboseală.

Mai puţin frecvente: durere toracică.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Mai puţin frecvente: disfuncţie sexuală.

După punerea pe piaţă a irbesartanului, s-au raportat următoarele reacţii adverse; acestea au reieşit din rapoartele spontane şi, ca urmare frecvenţa acestor reacţii adverse nu este cunoscută:

Tulburări ale sistemului nervos Cefalee.

Tulburări acustice şi vestibulare Acufene.

Tulburări gastro-intestinale Disgeuzie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Alterarea funcţiei renale, inclusiv cazuri izolate de insuficienţă renală acută, la pacienţii cu risc (vezi

pct. 4.4).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Vasculită leucocitoclastică.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

6

Artralgii, mialgii (în unele cazuri asociate cu creşterea concentraţiilor plasmatice de creatin-kinază), crampe musculare.

Tulburări metabolice şi de nutriţie Hiperkaliemie.

Tulburări ale sistemului imunitar

Reacţii de hipersensibilitate cum sunt edem angioneurotic, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie.

Tulburări hepatobiliare

Hepatită, modificări ale funcţiei hepatice.

Copii şi adolescenţi

Într-un studiu randomizat care a inclus 318 copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, s-au observat următoarele evenimente adverse în săptămâna a 3-a a fazei dublu-orb: cefalee (7,9%), hipotensiune arterială (2,2%), ameţeli (1,9%), tuse (0,9%). În săptămâna a 26-a a fazei deschise a acestui studiu, cele mai frecvente modificări ale testelor de laborator observate au fost creşterea creatininei (6,5%) şi valori crescute ale CK la 2% dintre copii.

4.9 Supradozaj

În urma expunerii adulţilor la doze de până la 900 mg irbesartan/zi, timp de 8 săptămâni, nu s-a evidenţiat toxicitate. În caz de supradozaj, manifestările cele mai probabile sunt hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea, poate să apară şi bradicardia. Nu sunt disponibile informaţii specifice privind tratamentul supradozajului cu irbesartan. Pacientul trebuie atent monitorizat, iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Măsurile recomandate includ provocarea vărsăturilor şi/sau efectuarea lavajului gastric. Pentru tratamentul supradozajului se poate utiliza cărbune activat. Irbesartanul nu este hemodializabil.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antagonişti de angiotensină II; codul ATC: C09CA04.

Irbesartanul este un antagonist puternic şi selectiv al receptorilor angiotensinei II (tip AT1), activ după administrare pe cale orală.

Mecanism de acţiune: se consideră că irbesartanul blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate prin receptorii AT1, indiferent de originea sau de calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă a receptorilor angiotensinei II (AT1) determină creşterea concentraţiilor plasmatice de renină şi de angiotensină II şi scăderea concentraţiei plasmatice de aldosteron. Kaliemia nu este modificată semnificativ de irbesartan administrat în monoterapie, la dozele recomandate. Irbesartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), o enzimă care generează formarea de angiotensină II şi care metabolizează şi bradikinina la metaboliţi inactivi. Irbesartanul nu necesită activare metabolică pentru a-şi exercita activitatea.

Eficacitate clinică:

Hipertensiune arterială:

Irbesartanul scade tensiunea arterială, cu modificarea minimă a frecvenţei cardiace. Scăderea tensiunii arteriale este dependentă de doză, cu o tendinţă de atingere a fazei de platou la doze peste 300 mg irbesartan, administrate în priză unică zilnică. Dozele cuprinse între 150-300 mg irbesartan, o dată pe zi, scad valorile tensiunii arteriale în clinostatism sau în poziţie şezândă, după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare), în medie cu 8-13/5-8 mm Hg (sistolică/diastolică), scădere care este superioară celei observate după administrarea de placebo. Reducerea maximă a tensiunii

7

arteriale se obţine la 3-6 ore după administrare şi efectul antihipertensiv se menţine timp de cel puţin 24 ore. După 24 ore, la dozele recomandate, scăderea tensiunii arteriale este încă de 60-70% din scăderea maximă a tensiunii arteriale diastolice şi sistolice.

O doză zilnică de 150 mg irbesartan, administrată în priză unică, produce efecte similare asupra tensiunii arteriale după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare) şi asupra tensiunii arteriale medii pe 24 ore similare cu cele produse de administrarea aceleiaşi doze zilnice totale, fracţionate în două prize.

Efectul antihipertensiv al irbesartanului se manifestă în 1-2 săptămâni, efectul maxim fiind observat la 4-6 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Efectele antihipertensive se menţin în timpul tratamentului de lungă durată. După întreruperea tratamentului, tensiunea arterială revine treptat la valorile iniţiale. Întreruperea tratamentului nu declanşează hipertensiune arterială de rebound.

Efectele antihipertensive ale irbesartanului şi diureticelor tiazidice sunt aditive. La pacienţii la care hipertensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat cu irbesartan administrat în monoterapie, asocierea unei doze mici de hidroclorotiazidă (12,5 mg) la irbesartan, în priză unică zilnică, produce o scădere mai marcată a tensiunii arteriale, comparativ cu placebo, după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare), de 7-10/3-6 mm Hg (sistolică/diastolică).

Eficacitatea irbesartanului nu este influenţată de vârstă sau sex. Ca şi în cazul celorlalte medicamente care acţionează asupra sistemul renină-angiotensină, pacienţii hipertensivi de culoare prezintă un răspuns considerabil mai slab la irbesartan administrat în monoterapie. În cazul în care irbesartanul se administrează în asociere cu o doză mică de hidroclorotiazidă (de exemplu, 12,5 mg/zi), răspunsul antihipertensiv al pacienţilor de culoare se apropie de cel al pacienţilor de rasă caucaziană. Nu există nici un efect semnificativ clinic asupra uricemiei sau uricozuriei.

Scăderea tensiunii arteriale cu 0,5 mg/kg (scăzut), 1,5 mg/kg (mediu) şi 4,5 mg/kg (ridicat) a fost evaluată prin dozarea controlată a irbesartanului pe o perioadă de 3 săptămâni la 318 pacienţi hipertensivi sau la cei cu risc (diabet zaharat, antecedente familiale de hipertensiune), copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani. La sfârşitul celor trei săptămâni, scăderea principală faţă de valoarea iniţială în variabila de eficacitate principală, prin stabilizarea tensiunii arteriale sistolice (SeSBP) a fost de 11,7 mm Hg (doze scăzute), 9,3 mm Hg (doze medii), 13,2 mm Hg (doze ridicate). Nu au apărut diferenţe semnificative între aceste doze. Modificarea principală a tensiunii arteriale diastolice minime stabilizate (SeDBP) a fost următoarea: 3,8 mm Hg (doze scăzute), 3,2 mm Hg (doze medii), 5,6 mm Hg (doze crescute). După încă o perioadă de două săptămâni, în care pacienţii au fost randomizaţi din nou fie cu substanţă activă fie cu placebo, pacienţii la care s-a administrat placebo au prezentat o creştere de 2,4 şi 2,0 mm Hg a SeSBP şi SeDBP comparativ cu +0,1 şi respectiv 0,3 mm Hg comparativ cu pacienţii trataţi cu toate dozele de irbesartan (vezi pct. 4.2).

Hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip II cu afectare renală: Studiul "Irbesartan Diabetic Nephropathy Trial (IDNT)" evidenţiază că irbesartanul încetineşte progresia afecţiunii renale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică şi proteinurie cu semnificaţie clinică. IDNT a fost un studiu de morbiditate şi mortalitate, dublu-orb, controlat cu placebo, care a comparat irbesartan, amlodipină şi placebo. Efectele irbesartan pe termen lung (în medie 2,6 ani) asupra progresiei afecţiunii renale şi asupra mortalităţii de orice cauză au fost studiate la 1715 pacienţi hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2, proteinurie ≥ 900 mg/zi şi creatininemie cuprinsă în intervalul 1,0-3,0 mg/dl. La pacienţi s-au administrat doze progresive, în funcţie de tolerabilitate, începând cu 75 mg irbesartan până la o doză de întreţinere de 300 mg irbesartan, de la 2,5 mg amlodipină până la 10 mg amlodipină sau placebo.

În toate grupurile de tratament, pacienţilor li s-au administrat, în general, 2 până la 4 medicamente antihipertensive (de exemplu, diuretice, beta-blocante, alfa-blocante) pentru a ajunge la tensiunea arterială predefinită drept ţintă, de ≤ 135/85 mm Hg sau la o scădere cu 10 mm Hg a tensiunii arteriale sistolice, dacă valoarea iniţială a acesteia era > 160 mm Hg. Şaizeci la sută (60%) dintre pacienţii din grupul placebo au atins această valoare a tensiunii arteriale ţintă, iar din grupurile irbesartan şi amlodipină 76% şi respectiv 78%.

În obiectivul primar combinat, irbesartanul a redus semnificativ riscul relativ, constând în dublarea valorilor creatininemiei, stadiul final al nefropatiei (SFN) sau mortalitatea de orice cauză. Aproximativ

8

33% dintre pacienţii din grupul irbesartan au atins obiectivul primar combinat renal, comparativ cu 39% şi 41% în grupurile placebo, respectiv amlodipină [reducerea riscului relativ cu 20% comparativ cu placebo (p = 0,024) şi reducerea riscului relativ cu 23% comparativ cu amlodipina (p = 0,006)]. La analiza componentelor individuale ale obiectivului primar, nu s-a observat nici un efect asupra mortalităţii de orice cauză, în timp ce s-a observat o tendinţă pozitivă de reducere a SFN şi o reducere semnificativă în ceea ce priveşte dublarea valorii creatininemiei.

Efectul tratamentului a fost evaluat pentru subgrupuri care au ţinut cont de sex, rasă, vârstă, durata bolii diabetice, valorile iniţiale ale tensiunii arteriale, creatininemiei şi albuminuriei. În subgrupurile alcătuite din femei şi din pacienţi de culoare, care au reprezentat 32%, respectiv 26% din populaţia totală studiată, nu s-a evidenţiat un beneficiu renal, cu toate că intervalele de încredere nu l-au exclus. De asemenea, pentru obiectivul secundar, constituit din evenimente cardiovasculare letale şi nonletale, nu au existat diferenţe între cele trei grupuri din populaţia totală studiată, cu toate că s-a constatat o creştere a incidenţei infarctului miocardic non-letal la femei şi o scădere a incidenţei infarctului miocardic non-letal la bărbaţi, în grupul irbesartan comparativ cu grupul placebo. La femeile din grupul irbesartan comparativ cu grupul amlodipină s-a observat o creştere a incidenţei infarctului miocardic non-letal şi a accidentului vascular cerebral în timp ce spitalizarea impusă de insuficienţa cardiacă a fost redusă în populaţia totală studiată. Cu toate acestea, nu s-a stabilit nici o explicaţie adecvată pentru aceste constatări la femei.

Studiul "Effects of Irbesartan on Microalbuminuria in Hypertensive Patients with Type 2 Diabetes Mellitus (IRMA 2)" evidenţiază că irbesartanul în doză de 300 mg întârzie progresia către proteinurie cu semnificaţie clinică la pacienţii cu microalbuminurie. IRMA 2 a fost un studiu de morbiditate, dublu-orb, controlat cu placebo, efectuat la 590 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, microalbuminurie (30-300 mg/zi) şi funcţie renală normală (creatininemie < 1,5 mg/dl la bărbaţi şi < 1,1 mg/dl la femei). Studiul a evaluat efectele irbesartanului pe termen lung (2 ani) asupra progresiei către proteinurie cu semnificaţie clinică - rata excreţiei urinare a albuminei (REUA) > 300 mg/zi şi o creştere a REUA cu cel puţin 30% din valoarea iniţială. Tensiunea arterială predefinită drept ţintă a fost < 135/85 mm Hg. Dacă a fost necesar, s-au adăugate medicamente antihipertensive suplimentare (excluzând inhibitorii ECA, antagoniştii receptorilor de angiotensină II şi blocanţii dihidropiridinici ai canalelor de calciu), pentru a ajuta la atingerea tensiunii arteriale ţintă. În timp ce, la toate grupurile de tratament, s-au atins valori similare ale tensiunii arteriale, mai puţini au fost pacienţii care au atins obiectivul final de proteinurie cu semnificaţie clinică în grupul irbesartan 300 mg (5,2%) comparativ cu grupurile placebo (14,9%) sau irbesartan 150 mg (9,7%), demonstrându-se astfel o reducere a riscului relativ cu 70% comparativ cu placebo (p = 0,0004) pentru doza mai mare. Pe parcursul primelor trei luni de tratament nu s-a observat o ameliorare concomitentă a ratei filtrării glomerulare (RFG). Încetinirea progresiei către proteinurie cu semnificaţie clinică a fost evidentă încă din primele trei luni de tratament şi a continuat pe parcursul perioadei de 2 ani. Revenirea la albuminurie normală (< 30 mg/zi) a fost mai frecventă în grupul irbesartan 300 mg (34%) comparativ cu grupul placebo (21%).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Irbesartanul este bine absorbit după administrarea orală: studiile de biodisponibilitate absolută au

determinat valori de aproximativ 60-80%. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse în 1,5-2 ore

după administrare orală. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după 3 zile de la

iniţierea administrării unei doze unice pe zi.

Administrarea concomitentă cu alimentele nu influenţează semnificativ biodisponibilitatea

irbesartanului.

După administrarea repetată a unor doze zilnice, se observă o acumulare plasmatică limitată a

irbesartanului (< 20%).

Într-un studiu la femeile hipertensive, s-au observat concentraţii plasmatice de irbesartan puţin mai

mari. Cu toate acestea, nu au fost diferenţe în ceea ce priveşte timpul de înjumătăţire plasmatică şi

acumularea irbesartanului. Nu este necesară ajustarea dozelor la femei. Valorile ariei de sub curba

concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi ale concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) pentru

irbesartan au fost puţin mai mari la pacienţii vârstnici (> 65 ani) comparativ cu subiecţii tineri (18-40

ani). Cu toate acestea, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu a fost modificat

semnificativ. Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.

9

Distribuţ ie

Legarea de proteinele plasmatice este de aproximativ 96%, cu o legare neglijabilă de componentele celulare sanguine. Volumul aparent de distribuţie este de 53-93 l. După administrarea orală sau intravenoasă de irbesartan marcat cu 14C, 80-85% din radioactivitatea plasmei circulante poate fi atribuită irbesartanului nemodificat.

Biotransformare

Irbesartanul este metabolizat hepatic prin glucurono-conjugare şi oxidare. Metabolitul circulant principal este glucuronatul de irbesartan (aproximativ 6%). Studiile in vitro au evidenţiat că irbesartanul este oxidat în principal de izoenzima CYP2C9 a citocromului P450, izoenzima CYP3A4 având un efect neglijabil

Eliminare

Irbesartanul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale biliară şi renală. După administrarea orală sau intravenoasă de irbesartan marcat cu 14C, aproximativ 20% din radioactivitate se regăseşte în urină iar restul în materiile fecale. Mai puţin de 2% din doză se excretă în urină, sub formă de irbesartan nemodificat. Clearance-ul total şi cel renal este de 157-176, respectiv 3-3,5 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al irbesartanului este de 11-15 ore.

Liniaritate/neliniaritate

Irbesartanul prezintă o farmacocinetică lineară şi proporţională cu doza, în intervalul de doze 10-600 mg. S-a observat că, la doze mai mari de 600 mg irbesartan (dublul dozei maxime recomandate), absorbţia orală nu mai creşte proporţional cu doza; mecanismul acestui fenomen nu este cunoscut

Insuficienţă renală: parametrii farmacocinetici ai irbesartanului nu sunt modificaţi semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală sau la cei hemodializaţi. Irbesartanul nu se elimină prin hemodializă.

Insuficienţă hepatică: parametrii farmacocinetici ai irbesartanului nu sunt modificaţi semnificativ la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară-moderată. Nu s-au efectuat studii la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Copii şi adolescenţi

Farmacocinetica irbesartanului a fost evaluată la 23 copii hipertensivi după administrarea unor doze zilnice unice şi multiple (2 mg irbesartan/kg) până la doza maximă zilnică de 150 mg irbesartan, timp de patru săptămâni. Dintre cei 23 copii, 21 au fost evaluaţi prin comparaţie cu farmacocinetica de la adult (doisprezece copii peste 12 ani, nouă copii cu vârsta între 6 şi 12 ani). Rezultatele au evidenţiat că Cmax, ASC şi vitezele clearence-ului au fost comparabile cu cele observate la pacienţii adulţi la care s-a administrat 150 mg irbesartan zilnic. O acumulare limitată de irbesartan (18%) în plasmă s-a observat în urma administrării repetate în doze unice zilnice.

5.3 Date preclinice de siguranţă

La dozele relevante clinic nu s-a evidenţiat toxicitate anormală sistemică sau toxicitate de organ ţintă. În studiile preclinice privind siguranţa, dozele mari de irbesartan (≥ 250 mg/kg şi zi la şobolan şi ≥ 100 mg/kg şi zi la macac) au produs o scădere a parametrilor eritrocitari (număr de eritrocite, hemoglobină, hematocrit). La doze foarte mari (≥ 500 mg/kg şi zi), administrate la şobolan şi la macac, irbesartanul a indus modificări degenerative ale rinichiului (de exemplu, nefrită interstiţială, distensie tubulară, bazofilie tubulară, creşterea concentraţiilor plasmatice de uree şi creatinină) modificări considerate secundare efectelor hipotensive ale medicamentului, care duc la reducerea perfuziei renale. În plus, irbesartanul a indus hiperplazia/hipertrofia celulelor juxtaglomerulare (la şobolan la doze ≥ 90 mg/kg şi zi, la macac la doze ≥ 10 mg/kg şi zi). Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind produse prin acţiunea farmacologică a irbesartanului. La om, la doze terapeutice de irbesartan, hiperplazia/hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă implicaţii.

Irbesartanul nu a demonstrat mutagenitate, clastogenitate sau carcinogenitate.

10

Studiile efectuate cu irbesartan la animale au evidenţiat la fătul de şobolan efecte toxice tranzitorii (formarea frecventă de cavităţi la nivelul pelvisului renal, hidro-ureter sau edeme subcutanate), care au dispărut după naştere. La iepure, s-a observat avort sau resorbţie embrionară precoce, la doze care au provocat toxicitate maternă semnificativă, inclusiv mortalitate. Nu s-au observat efecte teratogene la şobolan sau iepure.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1     Lista excipienţilor

Nucleu:

Manitol

Hidroxipropilceluloză

Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie (LH-21)

Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie (LH-11)

Talc

Macrogol 6000

Ulei de ricin hidrogenat

Film:

Alcool polivinilic

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 3000

Talc

6.2     Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3     Perioada de valabilitate

2 ani

6.4     Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

6.5     Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere transparente (Al/PVC-PE-PVDC): cutie cu 14, 28, 30, 56, 56 x 1, 84, 90 şi 98 comprimate

filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Miklich Laboratorios S.L., Calle Cuevas Bajas, s/n – Of. 23, Edificio Picasso, 29004 Malaga, Spania

11

8.       NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

1389/2009/01-02-03-04-05-06-07-08 1390/2009/01-02-03-04-05-06-07-08 1391/2009/01-02-03-04-05-06-07-08

9.       DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare-Februarie 2009

10.     DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ianuarie 2009

12

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arterială ar putea fi tratată fără pastile Stimularea rinichilor cu impulsuri electrice ar putea duce la normalizarea tensiunii arteriale, susţin oameni de ştiinţă australieni care au dezvoltat şi testat în practică noua modalitate de combatere a hipertensiunii arteriale, relatează joi portalul theheart.org.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă