Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

ADAGIN 200 mg
Denumire ADAGIN 200 mg
Denumire comuna internationala IBUPROFENUM
Actiune terapeutica ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE NESTEROIDIENE DERIVATI DE ACID PROPIONIC
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 200mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC opac/Al x 10 compr. film.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC M01AE01
Firma - Tara producatoare ACTAVIS UK LIMITED - MAREA BRITANIE
Autorizatie de punere pe piata ALCHEMIA LIMITED - MAREA BRITANIE

Ai un comentariu sau o intrebare despre ADAGIN 200 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> eugen18a@gmail.ro (vizitator) : Este pt temperatura frisoane transpiratii abundente calde!!!! W
>> dr. Oana Iordache : Este antiinflamator si conține ibuprofen.
>> dany dana (vizitator) : pot sa folosesc adagin in timpul sarcinii?pt o durere de spate?
>> dr. Oana Iordache : Nu este indicat.
Prospect si alte informatii despre ADAGIN 200 mg, comprimate filmate       



PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Adagin 200 mg, comprimate filmate
Adagin 400 mg, comprimate filmate

Ibuprofen


Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Adagin cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 3-5 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Adagin şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Adagin
3. Cum să luaţi Adagin
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Adagin
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE ADAGIN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Adagin face parte din grupa medicamentelor denumite AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) care acţionează reducând durerea, inflamaţia şi febra.

Adagin este utilizat pentru a calma durerile uşoare până la moderate, cum sunt durerea de cap, incluzând migrena, durerea de dinţi, durerea menstruală şi a reduce febra.

2. ÎNAINTE DE A LUA ADAGIN

Nu luaţi Adagin
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ibuprofen sau oricare dintre celelalte componentele ale Adagin.
- dacă aţi avut reacţii alergice, cum sunt astm bronşic, secreţii nazale, erupţie trecătoare pe piele cu mâncărime sau umflarea buzelor, a feţei, a limbii sau a gâtului după ce aţi luat medicamente care conţin acid acetilsalicilic sau alte medicamente pentru durere şi inflamaţie (AINS).
- dacă aţi avut ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subţire (duoden) legate de utilizarea anterioară a medicamentelor pentru durere şi inflamaţie (AINS)
- dacă aveţi ulcer sau sângerare la nivelul stomacului sau intestinului subţire (duoden) sau dacă aţi avut două sau mai multe astfel de episoade în trecut
- dacă aveţi probleme ale ficatului, rinichilor sau inimii (incluzând boala cardiacă coronariană) severe
- dacă sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină
- dacă suferiţi de deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consumul insuficient de lichide)
- dacă aveţi orice sângerare activă (inclusiv la nivelul creierului)
- dacă aveţi o afecţiune de origine necunoscută având ca rezultat formarea anormală a celulelor sanguine
Nu se administrează la copii cu vârsta sub 6 ani.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Adagin


Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de-a lua Adagin
- dacă aveţi lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune
- dacă există în familie o tulburare în producerea pigmentului roşu din sânge (porfirie)
- dacă aveţi afecţiuni intestinale inflamatorii cronice, cum sunt inflamaţia colonului cu ulcere (colită ulcerativă), o inflamaţie care afectează tractul digestiv (boală Crohn) sau alte afecţiuni ale stomacului sau intestinului
- dacă aveţi tulburări de formare a celulelor sanguine
- dacă aveţi probleme legate de mecanismul de coagulare normal al sângelui
- dacă aveţi alergii, febra fânului, astm bronşic, inflamare cronică a mucoasei nazale şi a sinusurilor, vegetaţii adenoide sau afecţiuni obstructive cronice ale tractului respirator, deoarece riscul de îngustare a căilor aeriene cu dificultăţi în respiraţie (bronhospasm) este mai mare
- dacă aveţi de probleme de circulaţie la nivelul arterelor mâinilor sau picioarelor
- dacă aveţi probleme de ficat, rinichi, inimă sau tensiune arterială mare
- dacă aţi avut recent o intervenţie chirurgicală majoră
- dacă sunteţi în primele şase luni de sarcină
- dacă alăptaţi.

Vârstnici

Dacă sunteţi în vârstă veţi fi mai expus la reacţii adverse, în special sângerare şi perforaţie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale.

Ulcere, perforaţie şi sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor

Dacă aţi avut anterior ulcer la nivelul stomacului sau intestinelor, în special dacă acesta a fost complicat cu perforaţie sau a fost însoţit de sângerare, trebuie să fiţi atent la orice simptome abdominale neobişnuite şi să spuneţi imediat medicului dumneavoastră, mai ales dacă aceste simptome apar la începutul tratamentului. Aceasta este necesar, deoarece riscul de sângerare sau de ulceraţie la nivelul tractului digestiv este mai mare în acest caz, în special la pacienţii vârstnici. Dacă apare sângerarea sau ulceraţia la nivelul tractului digestiv, tratamentul trebuie întrerupt.

Sângerarea, ulceraţia sau perforaţia la nivelul stomacului sau intestinelor pot apărea fără alte semne de avertizare, chiar şi la pacienţii care nu au avut niciodată astfel probleme. Acestea pot fi, de asemenea, letale.

Riscul de apariţie a ulcerelor, perforaţiei sau sângerării la nivelul stomacului sau intestinelor creşte la doze mari de ibuprofen. Riscul creşte, de asemenea, dacă anumite alte medicamente sunt luate în acelaşi timp cu ibuprofenul (vezi mai jos, Folosirea altor medicamente).

Reacţii la nivelul pielii

Trebuie să încetaţi de a mai lua Adagin la primul semn de erupţie trecătoare pe piele, leziuni la nivelul mucoaselor sau alte semne de alergie, deoarece acestea pot fi primul semn al unor reacţii ale pielii grave (dermatită exfoliativă, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), uneori cu rezultat letal. Cel mai mare risc al apariţiei acestor reacţii este în prima lună de tratament.

Efecte asupra inimii şi creierului

Medicamente precum Adagin se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord (infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi doza recomandată sau durata tratamentului (7 zile la rând).
Dacă aveţi probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în situaţie de risc datorită acestor afecţiuni (de exemplu, dacă aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat sau valori mari ale colesterolului sau sunteţi fumător) trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

Efecte asupra rinichilor

Ibuprofenul poate determina probleme în funcţionarea rinichilor, chiar şi la pacienţii care nu au mai avut astfel de probleme. Aceste probleme pot determina umflarea picioarelor şi pot conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau tensiune arterială mare la persoanele predispuse.

Ibuprofenul poate determina leziuni la nivelul rinichilor, în special la pacienţii care deja au avut probleme la nivelul rinichilor, inimii sau ficatului sau care iau diuretice sau inhibitori ai ECA, precum şi la vârstnici. Cu toate acestea, întreruperea tratamentului cu ibuprofen, în general, conduce la vindecare.

Alte precauţii

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară durerea de cap care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. Utilizarea de rutină a analgezicelor poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală.

Ibuprofen poate masca simptomele sau semnele unei infecţii (febră, durere şi inflamaţie) şi poate prelungi temporar timpul de sângerare.

Adagin poate reduce posibilitatea de a rămâne gravidă. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă planificaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.

Folosirea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente , inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Reacţiile adverse ale Adagin pot creşte dacă anumite medicamente sunt luate în acelaşi timp. Pe de altă parte, Adagin poate creşte sau scădea efectul altor medicamente sau creşte apariţia reacţiilor adverse ale acestora când sunt luate în acelaşi timp.

Vă rugăm să îi spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi:
- alte AINS
- acid acetilsalicilic
- anticoagulante (împotriva coagulării sângelui), cum este warfarina sau heparina
- antiagregante plachetare (împotriva coagulării sângelui), cum este ticlopidina sau clopidogrelul
- metotrexat (utilizat în tratamentul cancerului şi afecţiunilor autoimune)
- digoxină (pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ale inimii)
- fenitoină (utilizată pentru a preveni apariţia convulsiilor epileptice)
- litiu (utilizat în tratamentul depresiei şi maniei)
- diuretice (comprimate pentru eliminarea apei), incluzând diuretice care economisesc potasiu
- antihipertensive (pentru tratamentul tensiunii arteriale mari), cum sunt:
• inhibitori ai ECA, de exemplu, captopril
• medicamente beta blocante
• antagonişti de angiotensină II
- colestiramină (utilizată în tratamentul valorilor mari ale colesterolului)
- aminoglicozide (medicamente împotriva anumitor tipuri de bacterii)
- ISRS (medicamente împotriva depresiei), cum sunt paroxetina, sertralina, citalopramul
- moclobemidă (IMAO selectiv şi reversibil – un medicament utilizat în tratamentul bolilor depresive sau fobiilor sociale)
- ciclosporină, tacrolimus (pentru inhibarea sistemul imunitar după transplantul de organe)
- zidovudină sau ritanovir (utilizat în tratamentul infecţiilor cu HIV)
- mifepristonă
- probenecid sau sulfinpirazonă (pentru tratamentul gutei)
- antibiotice chinolone
- sulfoniluree (pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2)
- corticosteroizi (utilizaţi împotriva inflamaţiilor)
- bisfosfonaţi (utilizaţi în osteoporoză, boala Paget şi pentru a reduce valorile mari ale calciului din sânge)
- oxpentifilină (pentoxifilină) (utilizată în tratamentul afecţiunii circulatorii ale arterelor picioarelor sau braţelor)
- baclofen (un relaxant pentru muşchi)

Consultaţi un medic înainte de a lua Adagin, dacă administraţi oricare din medicamentele de mai sus.

Folosirea Adagin cu alimente şi băuturi

Adagin trebuie înghiţit cu un pahar de apă în timpul mesei sau după masă.

Evitaţi alcoolul etilic, deoarece acesta accentuează reacţiile adverse la Adagin, în special pe acelea care afectează stomacul, intestinele sau creierul.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Ibuprofenul nu trebuie luat în ultimele 3 luni de sarcină, deorece poate determina la făt tulburări majore la nivelul inimii, plămânilor şi rinichilor. Dacă este utilizat la sfârşitul sarcinii, poate determina tendinţă de sângerare atât la mamă, cât şi copil şi diminuează puterea contracţiilor uterine întârziind debutul naşterii.
Tratamentul în timpul primelor 6 luni de sarcină va fi recomandat numai de către medicul dumneavoastră, dacă este absolut necesar.

Ibuprofenul poate face mai dificilă încercarea de a rămâne gravidă. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă planificaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.

Ibuprofenul trece în cantităţi foarte mici în laptele matern şi, de obicei, alăptarea nu trebuie întreruptă în timpul tratamentelor de scurtă durată. Cu toate acestea, dacă vi se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente), capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest efect este accentuat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

3. CUM SĂ LUAŢI ADAGIN

Luaţi întotdeauna Adagin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul, dacă nu sunteţi sigur.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai scurte perioade necesare controlării simptomelor.

Nu luaţi Adagin mai mult de 7 zile fără recomandarea medicului.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta şi greutatea corporală a pacientului. Doza uzuală este:

Pentru Adagin 200 mg comprimate filmate
Durere uşoară până la moderată şi febră
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

1-2 comprimate administrate într-o priză unică sau de 3-4 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore. În migrenă, dozajul trebuie să fie: 2 comprimate administrate într-o priză unică, dacă este necesar 2 comprimate la intervale de 4 până la 6 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 6 comprimate (1200 mg).

Copii cu vârsta între 6-12 ani (>20 kg):

Adagin 200 mg nu trebuie luat de către copiii cu vârsta între 6 - 12 ani fără recomandarea medicului.


Copii cu vârsta între 6-9 ani (20-29 kg):
1 comprimat de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Numărul maxim de comprimate nu trebuie să depăşească 3 comprimate pe zi.
Copii cu vârsta între 10-12 ani (30-40 kg):
1 comprimat de 1-4 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Numărul maxim de comprimate nu trebuie să depăşească 4 comprimate pe zi.

Durere menstruală

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:

1-2 comprimate de 1-3 ori pe zi, la nevoie. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 6 comprimate (1200 mg).

Pentru Adagin 200 mg comprimate filmate
Durere uşoară până la moderată şi febră
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):
½ - 1 comprimat administrat într-o priză unică sau de 3-4 ori pe zi, la intervale de 4 până la 6 ore. În migrenă, dozajul trebuie să fie: 1 comprimat administrat într-o priză unică, dacă este necesar 1 comprimat la intervale de 4 până la 6 ore.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 3 comprimate (1200 mg).

Durere menstruală

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:

½ -1 comprimat de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 3 comprimate (1200 mg).

Comprimatul trebuie înghiţit cu un pahar de apă în timpul mesei sau după masă. Pentru a fi mai uşor de înghiţit sau pentru ajustarea dozei, comprimatele pot fi divizate în două părţi egale.

Dacă starea dumneavoastră nu se îmbunătăţeşte în decursul a 7 zile sau dacă se agravează, trebuie să vă prezentaţi la medic.

Vârstnici

Dacă sunteţi în vârstă, cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua Adagin, deoarece sunteţi mai predispuşi la reacţii adverse, în special la hemoragie şi perforaţie la nivelul tractului digestiv, care pot fi letale. Medicul dumneavoastră vă va sfătui în consecinţă.

Funcţia rinichilor sau a ficatului redusă

Dacă aveţi funcţia rinichilor sau a ficatului redusă, cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua Adagin. Medicul dumneavoastră vă va sfătui în consecinţă.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Adagin

Dacă aţi luat mai mult Adagin decât trebuie, adresaţi-vă imediat unui medic, la cea mai apropiată unitate de primiri urgenţe a unui spital sau la farmacie.
Simptomele unei supradozaj pot fi: greaţă, vărsături şi durere de stomac sau diaree. De asemenea, pot apărea ţiuituri în urechi, durere de cap, ameţeli, vertij şi sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor. În cazuri de intoxicare gravă, poate apărea somnolenţă, excitaţie, dezorientare, comă, convulsii, crampe (în special la copii), vedere înceţoşată şi probleme de vedere, insuficienţă renală, leziuni la nivelul ficatului, tensiune arterială mică, respiraţie redusă, colorarea în albastru a buzelor, a limbii şi a degetelor şi creşterea tendinţei de sângerare. De asemenea, poate apare agravarea astmului bronşic la pacienţii cu astm bronşic.

Dacă uitaţi să luaţi Adagin

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât mai repede posibil, cu excepţia cazului în care au rămas mai puţin de patru ore până la următoarea doză.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Adagin poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.

Posibilitatea de apariţie a reacţiilor adverse creşte la doze mai mari şi la o durată mai lungă de tratament.

Medicamente precum Adagin se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord (infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral. Retenţie de apă (edem), tensiune arterială mare şi insuficienţă cardiacă au fost raportate în asociere cu AINS.

Evaluarea reacţiilor adverse a fost făcută în funcţie de frecvenţa de apariţie a acestora. S-a utilizat următoarea convenţie:
Foarte frecvente: afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: afectează 1 până la 10 pacienţi din 100
Mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000
Rare: afectează 1 până la 10 pacienţi din 10000
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 pacient din 10000
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile

Următoarele reacţii adverse sunt importante şi necesită intervenţie imediată, dacă apar. Trebuie să încetaţi de a mai lua Adagin şi să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră dacă apar următoarele simptome:

Frecvente:
• scaune de culoarea păcurii sau vărsături cu sânge (ulcer la nivelul tractului digestiv cu sângerare)
Foarte rare:
• umflare a feţei, a limbii sau a gâtului (laringe) care poate determina dificultăţi în respiraţie (edem angioneurotic), bătăi rapide ale inimii, scădere severă a tensiunii arteriale sau şoc cu potenţial letal
• reacţie alergică bruscă cu scurtarea respiraţiei, respiraţie şuierătoare şi scăderea tensiunii arteriale
• erupţie severă pe piele cu vezicule, în special pe picioare, braţe, palme şi tălpi care pot implica şi faţa şi buzele (eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson). Acestea se pot agrava şi mai mult, veziculele se pot lărgi şi extinde şi părţi ale pielii se pot cojii (sindromul Lyell). De asemenea, poate exista o infecţie severă cu distrugerea pielii (necroză), a ţesutului subcutanat şi muşchilor.

Trebuie să încetaţi a mai lua medicamentul şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră cât mai repede posibil, dacă manifestaţi următoarele reacţii adverse:

Foarte frecvente:
• senzaţie de arsură în capul pieptului, durere abdominală, indigestie
Mai puţin frecvente:
• vedere înceţoşată sau alte probleme de vedere, cum este sensibilitatea la lumină
• reacţii de hipersensibilitate, cum sunt erupţia trecătoare pe piele, mâncărimea, criza de astm bronşic (uneori cu tensiune arterială mică)
Rare:
• pierdere a vederii
Foarte rare:
• umplere bruscă a plămânilor cu apă având ca rezultat dificultăţi în respiraţie, tensiune arterială mare, retenţie de apă şi creştere în greutate

Alte reacţii adverse posibile la Adagin sunt:

Foarte frecvente:
• tulburări la nivelul tractului digestiv, cum sunt diaree, greaţă, vărsături, vânturi, constipaţie

Frecvente:
• Ulcer la nivelul tractului digestiv cu sau fără perforaţie
• Inflamaţie a intestinului şi agravare a inflamaţiei colonului (colită) şi a tractului digestiv (boală Crohn) şi complicaţii ale diverticulitei de la nivelul intestinului gros (perforaţie sau fistulă)
• Sângerare microscopică intestinală care poate conduce la anemie
• Ulcere la nivelul gurii şi inflamaţie
• Durere de cap, somnolenţă, vertij, ameţeli, oboseală, agitaţie, insomnie şi iritabilitate

Mai puţin frecvente:
• Inflamaţie a mucoasei stomacului
• Probleme renale, incluzând formare de edem, inflamaţie a rinichilor şi insuficienţă renală
• Secreţii nazale
• Dificultăţi în respiraţie (bronhospasm)

Rare:
• Depresie, confuzie, halucinaţii
• Sindrom de lupus eritematos
• Creştere a azotului ureic din sânge şi a altor valori serice ale enzimelor ficatului, scădere a valorilor hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetelor şi timp de sângerare prelungit, scădere a calciului din sânge şi creştere a valorilor acidului uric din sânge
Foarte rare:
• Percepere neplăcută a bătăilor inimii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic sau tensiune arterială mare
• Tulburări de formare a celulelor sanguine (cu simptome precum: febră, durere în gât, ulcere la nivelul suprafeţei gurii, simptome de gripă, oboseală severă, sângerare la nivelul pielii şi nasului)
• Ţiuituri şi vâjâituri în urechi
• Inflamaţie a esofagului sau a pancreasului
• Îngustare a lumenului intestinal
• Inflamaţie acută a ficatului, colorare în galben a pielii sau a albului ochilor, disfuncţie, leziune sau insuficienţă hepatică
• Inflamaţie a membranei creierului (fără infecţie bacteriană)
• Lezare a ţesutului rinichilor
• Cădere a părului

Adagin poate determina scăderea numărului de globule albe şi a rezistenţei dumneavoastră la infecţii.
Dacă prezentaţi o infecţie cu simptome, cum sunt febră şi deteriorare gravă a stării generale sau febră cu simptome de infecţie locală, cum sunt durere în gât/faringe/gură sau probleme urinare, trebuie să vă prezentaţi imediat la medicul dumneavoastră. Vi se va face un test sanguin pentru a investiga o posibilă scădere a numărului de globule albe (agranulocitoză). Este important să vă adresaţi medicului dumneavoastră cu privire la medicamentul dumneavoastră.

În timpul tratamentului cu ibuprofen, cazuri rare de meningită (manifestate prin rigiditate a gâtului, durere de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare) au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente, cum este lupusul eritematos sistemic sau boala mixtă a ţesutului conjunctiv.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ ADAGIN

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Adagin după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Adagin

- Substanţa activă este ibuprofen. Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg. Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 400 mg.

- Celelalte componente sunt:
Nucleu: celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru, hidroxipropilceluloză, laurilsulfat de sodiu, croscarmeloză sodică, talc
Film (Opadry alb 06B28499): hipromeloză, macrogol 400, dioxid de titan (E 171).

Cum arată Adagin şi conţinutul ambalajului


Comprimate filmate
Comprimate filmate ovale, biconvexe, de culoare albă, cu o linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.

Mărimea ambalajelor:


Blistere: 6, 10, 12, 20 şi 24 comprimate filmate.
Flacoane: 10 şi 20 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Actavis Group PTC ehf
Reykjavikurvegi 76-78, 220 Hafnarfjordur, Islanda
 Producătorul
Actavis UK Limited
Whiddon Valley
Barnstaple
North Devon
EX32 8NS, Marea Britanie
sau
Balkanpharma – Dupnitsa AD
3, Samokovsko Shose Str.
2600 Dupnitsa
Bulgaria
sau
PharmaPack International B.V.,
Bleiswijkseweg 51, 2712 PB Zoetermeer,
Olanda

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Austria: Ibunin 200 mg Filmtabletten, Ibunin 400 mg Filmtabletten
Belgia: Ibunenon 200 mg filmomhulde tabletten, Ibunenon 400 mg filmomhulde tabletten
Bulgaria: Ibudolor
Republica Cehă: Ibudolor 200 mg, Ibudolor 400 mg
Germania: Ibuprofen-Actavis 200 mg Filmtabletten
Danemarca: Ibunin
Estonia: Ifenin
Finlanda: Ifenin 200 mg tabletti, kalvopäällysteinen, Ifenin 400 mg tabletti, kalvopäällysteinen
Irlanda: Buplex 200 mg film coated tablets, Buplex 400 mg film coated tablets
Islanda: Ibuprofen Actavis
Italia: Zorendol
Lituania: Ifenin 200 mg plėvele dengtos tabletės, Ifenin 400 mg plėvele dengtos tabletės
Letonia: Ifenin 200 mg apvalkotās tabletes, Ifenin 400 mg apvalkotās tabletes
Malta: Ibufen 200 mg, Ibufen 400 mg
Olanda: Ibuprofen Actavis 200 mg, filmomhulde tabletten, Ibuprofen Actavis 400 mg, filmomhulde tabletten
Norvegia: Ifenin
Polonia: Ifenin (ptr. 200mg), Ifenin Forte (ptr. 400 mg)
Portugalia: Ifenin
România: Adagin 200 mg comprimate filmate, Adagin 400 mg comprimate filmate
Suedia: Ifenin
Republica Slovacia:Ibudolor 200 mg, Ibudolor 400 mg

Acest prospect a fost aprobat în Februarie 2014

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Dismenoreea poate fi tratată Dismenoreea (durerea din timpul menstruaţiei localizată în abdomenul inferior) poate fi tratată atât medicamentos, cât şi printr-un stil de viaţă adecvat şi anume: odihnă, un regim echilibrat, consum redus de cafea.
Banana - remediu universal Moscova, 15 feb /Agerpres/- Bogate în vitamine, minerale şi fibre, bananele sunt o sursă excelentă de energie. Aceste fructe mai conţin cantităţi mari de fier, atât de necesar pentru combaterea anemiei. Cu un conţinut ridicat de potasiu, bananele reprezintă mijlocul cel mai la îndemână pentru reducerea...
Fii tu FEMEIA MODERNA! Vino la workshop alaturi de revista Tratamente naturiste! Mi se intampla des sa merg pe strada si sa vad cate o femeie imbracata ca din reviste, machiata perfect, cu niste unghii impecabile si cu o gestica ce atrage respectul celor din jur. Am descris aici femeia moderna, cea care stie sa se pretuiasca pe sine si care isi constientizeaza pozitia in societatea...
Ghimbir impotriva starii de greata Radacina noduroasa care se remarca prin gustul ei picant si acru, ghimbirul se foloseste in scopuri medicale de cel putin de 5000 de ani, fiind recunoscut in lumea intreaga pentru capacitatea sa de a calma starea de greata (mai ales la femeile gravide), voma si alte tulburari digestive.