Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

VALARIC 80 mg
Denumire VALARIC 80 mg
Denumire comuna internationala VALSARTANUM
Actiune terapeutica ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II ANTAGONISTI DE ANGIOTENSINA II
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 80mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 56 compr. film.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C09CA03
Firma - Tara producatoare LABORATORIOS CINFA S.A. - SPANIA
Autorizatie de punere pe piata LABORATORIOS LICONSA S.A. - SPANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre VALARIC 80 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1835/2009/01-02-03-04-05                                  Anexa 2

1836/2009/01-02-03-04-05

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1.       DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Valaric 80 mg comprimate filmate Valaric 160 mg comprimate filmate

2.       COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Valaric 80 mg comprimate filmate : Un comprimat filmat conţine valsartan 80 mg Valaric 160 mg comprimate filmate : Un comprimat filmat conţine valsartan 160 mg

Excipienţi:

Valaric 80 mg comprimate filmate :

sorbitol ...................... 9,25 mg

lactoză ....................... 1,08 mg

sodiu ...................... 0,32 mg (0,01 mmol)

Valaric 160 mg comprimate filmate :

sorbitol ...................... 18,50 mg

lactoză ....................... 2,16 mg

sodiu ...................... 0,63 mg (0,03 mmol)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.       FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Valaric 80 mg comprimate filmate: comprimate filmate cilindrice, de culoare roz, marcate cu o linie mediană pe una din feţe şi cu un cod pe cealaltă faţă

Valaric 160 mg comprimate filmate: comprimate filmate cilindrice, brun-roşcate (ocru), marcate cu o linie mediană pe una din feţe şi cu un cod pe cealaltă faţă

Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Hipertensiune arterială

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Post infarct miocardic recent

Tratamentul pacienţilor stabili din punct de vedere clinic cu insuficienţă cardiacă cronică simptomatică sau disfuncţie sistolică ventriculară stângă asimptomatică după un infarct miocardic recent (12 ore până la 10 zile) (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

1

Insuficienţă cardiacă

Tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice atunci când nu se pot administra inhibitori ECA sau

ca tratament adjuvant cu un inhibitor ECA când nu se pot administra beta-blocante (vezi pct. 4.4 şi

5.1).

4.2 Doze şi mod de administrare

Administrare orală.

Hipertensiune arterială

Doza recomandată este de 80 mg valsartan o dată pe zi. Efectul maxim de scădere a tensiunii arteriale

se observă după 4 săptămâni. La anumiţi pacienţi a căror tensiune arterială nu poate fi controlată

adecvat, doza poate fi crescută până la 160 mg.

De asemenea, Valaric poate fi administrat în asociere cu alte antihipertensive. Asocierea a unui

diuretic cum este hidroclorotiazida scade şi mai mult tensiunea arterială la aceşti pacienţi.

Post infarct miocardic recent

La pacienţii stabili clinic tratamentul poate fi iniţiat cel mai devreme la 12 ore după un infarct miocardic. După o doză iniţială de 20 mg de două ori pe zi, doza de valsartan poate fi crescută treptat, în etape, pe parcursul următoarelor săptămâni, la 40 mg, 80 mg şi 160 mg de două ori pe zi. Doza iniţială este obţinută utilizând comprimatele filmate divizibile de 40 mg.

Doza ţintă maximă este de 160 mg valsartan de două ori pe zi. În general, se recomandă ca pacienţii să ajungă la o doză de 80 mg valsartan de două ori pe zi în decurs de două săptămâni de la iniţierea tratamentului. Doza maximă ţintă de 160 mg valsartan de două ori pe zi trebuie atinsă după trei luni, în funcţie de tolerabilitatea pacientului. Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică sau insuficienţă renală, trebuie luată în considerare o reducere a dozei.

Tratamentul cu valsartan administrat post-infarct miocardic poate fi asociat cu alte medicamente cum ar fi trombolitice, acid acetilsalicilic, beta-blocante, statine şi diuretice. Nu este recomandată asocierea cu inhibitorii ECA (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

Evaluarea pacienţilor post-infarct miocardic trebuie să includă întotdeauna evaluarea funcţiei renale.

Insuficienţă cardiacă

Doza iniţială recomandată este de 40 mg valsartan de două ori pe zi. Creşterea dozei trebuie făcută treptat la intervale de cel puţin două săptămâni, până la atingerea celei mai mari doze pe care pacientul o poate tolera, de exemplu: la început, 80 mg valsartan de două ori pe zi, apoi 160 mg valsartan de două ori pe zi. Dacă se administrează în asociere cu un diuretic, trebuie stabilită o doză mai mică a diureticului. În studiile clinice, doza maximă zilnică administrată a fost de 320 mg valsartan (160 mg valsartan de două ori pe zi).

Valsartan poate fi administrat asociat cu alte medicamente în tratamentul insuficienţei cardiace. Cu toate acestea, administrarea concomitentă a valsartanului cu un inhibitor ECA şi un beta blocant nu este recomandată (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie evaluată întotdeauna funcţia renală.

Mod de administrare

Valaric trebuie luat cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar de apă). Se poate

administra înainte sau după masă.

Insuficienţe hepatice şi renale

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei > 10 ml/min) nu este necesară o ajustare a

dozei.

2

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, nu trebuie depăşită doza de 80 mg valsartan.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică şi/sau renală severă este contraindicată administrarea de valsartan (vezi pct. 4.3).

Administrare la vârstnici

Pacienţilor vârstnici li se poate administra aceeaşi doză ca şi pacienţilor tineri.

Administrare la copii şi adolescenţi

Nu este recomandată administrarea Valaric la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei

datelor privind siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 5.1 şi 5.2).

De aceea, valsartan nu trebuie administrat copiilor şi adolescenţilor.

4.3     Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

Insuficienţă hepatică severă, ciroză biliară şi colestază.

Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min) şi pacienţi supuşi dializei.

Trimestrul 2 şi 3 de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6)

4.4     Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Sarcină:

Tratamentul cu Valaric nu trebuie început în timpul sarcinii.

În cazul în care continuarea tratamentului cu Valaric nu este considerată esenţială, pacientele care

planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă

stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu

Valaric trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Hiperkalemie

Administrarea simultană de diuretice care economisesc potasiul, de preparate pe bază de potasiu, de substituenţi de sare de masă care conţin potasiu sau de alte medicamente care măresc potasemia (de exemplu heparina) poate duce la creşterea potasemiei. De aceea, se vor administra cu prudenţă asocierile adecvate, iar potasemia trebuie verificată periodic.

Pacienţi cu depleţie sodică şi/sau volemică

Foarte rar, pacienţii care prezintă depleţie severă de sodiu şi/sau volemică (de exemplu, trataţi cu doze mari de diuretice) pot prezenta simptome de hipotensiune arterială după iniţierea tratamentului cu Valaric. Depleţia sodică şi/sau volemică trebuie corectată înaintea iniţierii tratamentului cu Valaric, de exemplu prin reducerea dozei de diuretic.

Stenoza de arteră renală

Nu a fost stabilită siguranţa utilizării la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de

arteră renală pe rinichi unic.

Administrarea pe termen scurt de Valaric la 12 pacienţi cu hipertensiune arterială renovasculară datorată stenozei unilaterale de arteră renală nu a influenţat semnificativ hemodinamica renală, creatininemia sau concentraţia de uree sanguină. Întrucât alte medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron pot creşte concentraţia de uree sanguină şi creatininemia, se recomandă monitorizarea acestor pacienţi ca o măsură de precauţie.

Transplant renal

Până în prezent nu există experienţă privind utilizarea în condiţii de siguranţă a Valaric la pacienţii

care au efectuat recent transplant renal.

3

Hiperaldosteronism primar

Pacienţilor cu hiperaldosteronism primar nu trebuie să li se administreze Valaric, deoarece sistemul

renină-angiotensină-aldosteron este influenţat de afecţiunea primară.

Stenoză aortică şi mitrală, cardiomiopatie hipertrofică

Similar altor vasodilatatoare, Valaric trebuie administrat numai cu prudenţă la pacienţii cu aceste

afecţiuni.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei > 10 ml/min nu este necesară ajustarea

dozei.

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată fără colestază, valsartanul trebuie

administrat cu prudenţă. Nu trebuie depăşită doza de 80 mg valsartan.

Post-infarct miocardic recent

Nu s-a demonstrat niciun beneficiu clinic suplimentar la administrarea concomitentă de captopril şi valsartan. În schimb, la administrarea simultană, creşte riscul de apariţie al evenimentelor adverse, comparativ cu medicamentele respective administrate separat (vezi pct. 4.8 şi 5.1). De aceea, nu se recomandă utilizarea concomitentă a acestor medicamente.

Iniţierea tratamentului cu Valaric la pacienţii post-infarct miocardic trebuie efectuat cu prudenţă. O Examinarea pacienţilor post-infarct miocardic trebuie întotdeauna să includă evaluarea funcţiei renale (vezi pct. 4.2).

Administrarea de Valaric la pacienţii care au avut un infarct miocardic determină frecvent o scădere a tensiunii arteriale. Totuşi, persistenţa hipotensiunii arteriale simptomatice nu impune, de regulă, o întrerupere a tratamentului atâta timp cât se respectă recomandările privind dozele.

Insuficienţă cardiacă

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, tripla asociere a unui inhibitor ECA, a unui beta-blocant şi a valsartan nu aduce niciun beneficiu clinic (vezi pct. 5.1). Aparent, această asociere măreşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse, motiv pentru care nu este recomandată.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, tratamentul cu Valaric determină, în general, o uşoară scădere a tensiunii arteriale. Totuşi, întreruperea tratamentului datorită persistenţei hipotensiunii arteriale simptomatice nu este în general necesară dacă se respectă dozele recomandate. Iniţierea tratamentului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie efectuată cu prudenţă (vezi pct. 4.2).

La pacienţii a căror funcţie renală depinde de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă) s-a observat oligurie şi/sau azotemie progresivă şi, în cazuri rare insuficienţă renală acută în timpul tratamentului cu inhibitori ECA . Ca antagonist al receptorilor de angiotensină II, valsartanul inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Din acest motiv, nu poate fi exclusă o posibilă afectare a funcţiei renale pe durata tratamentului cu valsartan.

Atenţionare privind excipienţii:

Acest medicament conţine sorbitol. Pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă la fructoză nu trebuie

să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă la galactoză, deficit

de lactază Lapp (insuficienţă observată la unele populaţii din Laponia) sau cu sindrom de malabsorbţie

la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine mai puţin de 23 mg de sodiu per doză; adică, practic „nu conţine sodiu”.

4

4.5     Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au observat interacţiuni medicamentoase de natură farmacocinetică cu următoarele substanţe administrate frecvent pacienţilor suferind de hipertensiune arterială: cimetidină, warfarină, furosemid, digoxină, atenolol, indometacin, hidroclorotiazidă, amlodipină şi glibenclamidă.

Valaric trebuie administrat cu prudenţă în cazul asocierii cu diuretice care economisesc potasiul, cu preparate pe bază de potasiu sau cu substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu ori cu alte medicamente care determină creşterea potasemiei (de exemplu heparina). În aceste cazuri se recomandă controlul periodic al kaliemiei.

Alte antihipertensive pot amplifica efectul de scădere al tensiunii arteriale.

Se poate produce o reducere a efectului antihipertensiv. dacă antagoniştii receptorilor de angiotensină

II sunt administraţi concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu inhibitori

selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi AINS neselective).

În plus, administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor de angiotensină II cu AINS poate

duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale şi la o creştere a kaliemiei. De aceea, la

iniţierea unui astfel de tratament se recomandă evaluarea funcţiei renale precum şi o hidratare

corespunzătoare a pacientului.

S-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei serice şi toxicităţii litiului în timpul administrării

concomitente cu inhibitori ECA. Nu există experienţă terapeutică în ceea ce priveşte administrarea

concomitentă de valsartan şi litiu. Din acest motiv, se recomandă monitorizarea concentraţiei litiului

seric.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

4.6     Sarcina şi alăptarea

Nu se recomandă utilizarea Valaric în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea Valaric în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4). În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaşte faptul că tratamentul cu Valaric în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la Valaric a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat Valaric trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).

Alăptare

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea medicamentului Valaric în timpul alăptării, nu se recomandă utilizarea Valaric şi este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.

5

4.7     Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, în cazul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor, trebuie să se aibă în vedere faptul că rar pot apărea ameţeli sau oboseală.

4.8     Reacţii adverse

În cadrul studiilor clinice controlate la pacienţi cu hipertensiune arterială, incidenţa reacţiilor adverse la valsartan a fost comparabilă cu cea pentru placebo. În orice caz, incidenţa evenimentelor adverse nu a părut să fie asociată cu doza sau durata tratamentului şi, de asemenea, nu a demonstrat nicio legătură cu sexul, vârsta sau rasa pacienţilor.

S-au efectuat studii clinice la pacienţi cu hipertensiune arterială. Unele reacţii adverse au apărut mai frecvent cu valsartan decât cu placebo, indiferent de asocierea lor cauzală cu valsartan. Aceste reacţii adverse şi toate reacţiile adverse raportate spontan sunt prezentate în continuare, clasificate pe aparate, sisteme şi organe.

Profilul de siguranţă al valsartanului la pacienţii care au avut un infarct miocardic este în concordanţă cu farmacologia substanţei active şi, în general, cu afecţiunea de bază. Mai jos sunt enumerate evenimentele adverse grave (EAG), non-letale, posibil legate de administrarea medicamentului studiat, care au fost observate cu o incidenţă ≥0,1% în studiul VALIANT.

De asemenea, de mai jos sunt enumerate reacţiile adverse observate în studiile clinice efectuate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, care au prezentat o incidenţă de 0,1% sau mai mare şi care sunt mai frecvente la administrarea valsartan decât la administrarea placebo.

-     Pentru frecvenţa reacţiilor adverse sunt valabile următoarele definiţii:

-     foarte frecvente (≥1/10)

-     frecvente (≥1/100, <1/10)

-     mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100)

-     rare (≥1/10000, <1/1000)

-     foarte rare (<1/10000),

-     cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Infecţii şi infestări

Frecvente: infecţii virale

Mai puţin frecvente: infecţii de tract respirator superior, faringită, sinuzită

Foarte rare: gastroenterită, rinită

Tulburări hematologice şi limfatice Foarte rare: trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare:               reacţii de hipersensibilitate, inclusiv boala serului

Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente: hiperkaliemie*, #

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: depresie, insomnie

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: ameţeli la schimbarea poziţiei #

Mai puţin frecvente: leşin*, sincopă

Rare:               ameţeli # #, nevralgie

Foarte rare: cefalee # #

6

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente: vertij

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: insuficienţă cardiacă*

Tulburări vasculare

Frecvente: hipotensiune arterială ortostatică #

Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială*, # #

Rare:               vasculită

Foarte rare: hemoragie

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Mai puţin frecvente: tuse, epistaxis

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvente: diaree, durere abdominală

Foarte rare: greaţă# # tulburări uşoare şi tranzitorii ale gustului.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: modificări ale funcţiei hepatice

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutantat Rare:               angioedem **, eczemă, prurit

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente: dorsalgii, crampe musculare, mialgie, artrită

Foarte rare: artralgie

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Foarte rare: disfuncţie renală**, # #, insuficienţă renală acută**, insuficienţă renală**

Tulburări generale

Mai puţin frecvente: oboseală, astenie, scăderea libidoului

* Raportate la pacienţii post-infarct miocardic. ** Raportate ca fiind mai puţin frecvente la pacienţii post infarct miocardic.

# Raportate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. ## Raportate mai frecvent la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (frecvente: ameţeli, disfuncţii renale, hipotensiune arterială; mai puţin frecvente: cefalee, greaţă).

În cadrul studiului VALIANT au fost observate în particular patru tipuri de reacţii adverse: hipotensiune arterială, disfuncţie renală, tuse şi angioedem. Dintre reacţiile adverse menţionate mai sus, hipotensiunea arterială a dus cel mai frecvent la întreruperea permanentă a administrării medicamentului studiat. Dintre pacienţii trataţi cu valsartan + captopril, 1,8% au raportat acest efect, faţă de 1,4% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi 0,8% dintre pacienţii trataţi cu captopril. Afectarea funcţiei renale a fost mai puţin frecventă la pacienţii trataţi cu captopril şi tusea a fost mai puţin frecventă la pacienţii trataţi cu valsartan. Nu există diferenţe în ceea ce priveşte apariţia angioedemului

5,8% dintre pacienţii trataţi cu valsartan, 7,7% dintre pacienţii trataţi cu captopril şi 9% dintre pacienţii trataţi cu valsartan asociat cu captopril, au întrerupt administrarea medicamentul studiat, ca urmare a reacţiilor adverse.

7

Investigaţii diagnostice

Ocazional tratamentul cu valsartan poate fi însoţit de scăderea hemoglobinei şi a hematocritului. În studiile clinice controlate s-au observat scăderi semnificative (>20%) ale hematocritului şi hemoglobinei la 0,8%, respectiv, 0,4% dintre pacienţii trataţi cu valsartan. Pe de altă parte, hematocritul sau hemoglobina a scăzut la 0,1% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo.

Neutropenia a fost diagnosticată la 1,9% dintre pacienţii trataţi cu valsartan, în comparaţie cu 1,6% dintre pacienţii trataţi cu un inhibitor ECA precum enalapril sau lisinopril în doze de 20 mg şi 10 sau 20 mg. S-a diagnosticat, de asemenea, şi la 0,8% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo.

În studiile clinice controlate s-au observat creşteri semnificative ale concentraţiilor de creatinină, potasiu şi bilirubină totală la 0,8%, 4,4%, respectiv, 6% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi la 1,6%, 6,4% şi 12,9% dintre pacienţii trataţi cu inhibitori ECA.

La pacienţii post-infarct miocardic s-a observat o creştere de două ori a concentraţiei creatininei serice la 4,2% dintre pacienţii trataţi cu valsartan, la 4,8% dintre pacienţii trataţi cu valsartan + captopril şi la 3,4% dintre pacienţii trataţi doar cu captopril.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă s-a observat o creştere a creatininemiei cu peste 50% la 3,9% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi la 0,9% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo. La aceşti pacienţi s-a observat o creştere a kaliemiei cu peste 20% la 10% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi la 5,1% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo.

În studiile care au inclus pacienţi cu insuficienţa cardiacă s-a observat o creştere a uremiei (azotemie) de peste 50% la 16,6% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi la 6,3% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo.

Uneori la pacienţii cu hipertensiune arterială trataţi cu valsartan s-au raportat creşteri ale valorilor parametrilor funcţiei hepatice.

4.9 Supradozaj

Simptome

Un supradozaj cu Valaric poate determina hipotensiune arterială marcată, care în anumite circumstanţe

ar putea conduce la reducerea stării de conştienţă, colaps circulator şi/sau şoc.

Tratament

Tratamentul depinde de momentul ingerării medicamentului, precum şi de tipul şi gravitatea

simptomelor. În acest caz principala preocupare trebuie să fie stabilizarea parametrilor circulatori.

După un supradozaj, pacienţilor trebuie să li se administreze o cantitate suficientă de cărbune activat.

În caz de hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal. Trebuie administrate rapid substituenţi de sare şi de volum.

Valsartan nu poate fi eliminat prin hemodializă datorită legării în proporţie mare de proteinele plasmatice.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE 5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, cod ATC: C09C A03

Hormonul activ al sistemului renină-angiotensina-aldosteron (SRAA) este angiotensina II, format din angiotensina I prin acţiunea enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). Angiotensina II se leagă de

8

receptorii specifici situaţi în membrana celulară a diferitelor ţesuturi. Prezintă numeroase efecte fiziologice, având în special efect direct şi indirect în reglarea tensiunii arteriale. Angiotensina II este un vasoconstrictor puternic şi exercită un efect presor direct asupra tensiunii arteriale. Suplimentar favorizează retenţia sodiului şi stimulează secreţia de aldosteron.

Valsartan este un antagonist puternic, specific, al receptorilor de angiotensină II, activ prin administrare orală. Valsartanul prezintă un efect selectiv asupra subtipului de receptori AT1 care determină efectele cunoscute ale angiotensinei II. După blocarea receptorilor AT1 cu valsartan rezultă concentraţii plasmatice crescute ale angiotensinei II. Aceasta poate să stimuleze receptorii AT2 neblocaţi, ceea ce va contrabalansa efectul receptorilor AT1. Valsartanul nu prezintă efect agonist parţial la nivelul receptorilor AT1. Afinitatea sa pentru receptorii AT1 este de aproximativ 20000 ori mai mare decât pentru receptorii AT2.

Valsartanul nu inhibă ECA (kininază II), enzima care transformă Angiotensina I în Angiotensina II şi care degradează bradikinina. De aceea, nu este de aşteptat o creştere a reacţiilor adverse determinate de bradikinină. În cadrul studiilor clinice în care valsartanul a fost comparat cu un inhibitor ECA, incidenţa tusei uscate a fost semnificativ mai scăzută (p < 0,05) la pacienţii trataţi cu valsartan decât la cei trataţi cu inhibitor ECA (2,6% comparativ cu 7,9%). În cadrul unui studiu clinic efectuat la pacienţii cu antecedente de tuse neproductivă în timpul tratamentului cu inhibitori ECA, au prezentat tuse 19,5% dintre subiecţii studiului trataţi cu valsartan, 19,0% dintre cei trataţi cu un diuretic tiazidic şi 68,5% dintre cei trataţi cu inhibitor ECA (p < 0.05). Valsartan nu are niciun efect asupra niciunui alt receptor hormonal sau asupra altor canale ionice cunoscute ca fiind importante pentru reglarea activităţii cardiovasculare.

Hipertensiunea arterială

La pacienţii cu hipertensiune arterială, valsartanul determină scăderea tensiunii arteriale fără afectarea frecvenţei cardiace. La majoritatea pacienţilor, efectul antihipertensiv apare la 2 ore de la administrarea unei doze orale unice; scăderea maximă a tensiunii arteriale se realizează în 4-6 ore. Efectul antihipertensiv durează peste 24 de ore după administrare. Scăderea maximă a tensiunii arteriale se atinge în general, după 2-4 săptămâni de la începutul tratamentului şi se menţine în timpul tratamentului de lungă durată. Se poate obţine o scădere suplimentară semnificativă a tensiunii arteriale prin asociere cu hidroclorotiazidă.

Până în prezent, întreruperea bruscă a tratamentului cu valsartan nu a fost asociată cu o creştere rapidă a tensiunii arteriale (fenomene de rebound) sau cu alte efecte clinice adverse.

Post-infarct miocardic recent

Studiul VALIANT (Valsartan în studiul realizat asupra infarctului miocardic acut) a fost un studiu de tip randomizat, controlat, multicentric, dublu-orb, care a inclus 14703 pacienţi diagnosticaţi cu infarct miocardic acut şi cu semne, simptome sau dovezi radiologice de insuficienţă cardiacă şi/sau dovezi de disfuncţie sistolică ventriculară stângă (fracţia de ejecţie 40% determinată prin ventriculografie cu radionuclid sau FE ≤ 35% determinată prin ecocardiografie sau angiografie ventriculară cu substanţă de contrast). În decursul unei perioade de 12 ore până la 10 zile din momentul instalării simptomelor de infarct miocardic, pacienţii au fost randomizaţi în grupuri cărora li s-a administrat valsartan, captopril sau o asociere de valsartan şi captopril. Durata medie a tratamentului a fost de 2 ani.

Eficacitatea valsartanului a fost similară cu cea a captoprilului în ceea ce priveşte scăderea mortalităţii post-infarct miocardic. Mortalitatea indiferent de cauză a fost similară în toate cele trei grupuri: 19,9% în grupul tratat cu valsartan, 19,9% în grupul tratat cu captopril şi 19,3% în grupul tratat cu valsartan + captopril. Administrarea asociată de valsartan şi captopril nu a adus beneficii terapeutice suplimentare comparativ cu administrarea captoprilului în monoterapie.

În ceea ce priveşte mortalitatea de orice cauză, nu s-au evidenţiat diferenţe între valsartan şi captopril în funcţie de vârstă, sex, rasă, tratamentele primite anterior şi boala de fond.

De asemenea, valsartan a redus incidenţa sau timpul până la apariţia mortalităţii de cauză cardiovasculară, spitalizării determinate de insuficienţa cardiacă, dezvoltării unui nou infarct miocardic, stopului cardiac cu resuscitare şi infarctului miocardic non-letal.

9

Nu au existat diferenţe în ceea ce priveşte mortalitatea de orice cauză, mortalitatea şi morbiditatea

cardiovasculară atunci când au fost administrate betablocante concomitent cu asocierea

valsartan plus captopril, cu valsartan în monoterapie sau cu captopril în monoterapie.

Indiferent de medicamentul care a fost studiat, mortalitatea a fost mai mică la grupul de pacienţi trataţi

cu un betablocant. Aceasta indică faptul că beneficiul terapeutic cunoscut al beta-blocantelor la

aceşti pacienţi s-a menţinut.

Insuficienţă cardiacă

Val-HeFT a fost un studiu clinic randomizat, controlat, multinaţional. În acest studiu efectul valsartanului a fost comparat cu efectul placebo din punct de vedere al mortalităţii şi morbidităţii la 5010 subiecţi. Subiecţii prezentau insuficienţă cardiacă clasele II NYHA (62%), III NYHA (36%) şi IV NYHA (2%) având o valoare a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng < 40% şi un diametru diastolic intern al ventriculului stâng (DDIVS) > 2,9 cm/m2. Tratamentul de bază a inclus inhibitori ECA (93%), diuretice (86%), digoxină (67%) şi beta-blocante (36%). Durata medie de urmărire a pacienţilor în cadrul studiului fost de aproape 2 ani. Doza zilnică medie de valsartan în studiul clinic Val-HeFT a fost de 254 mg. Studiul a avut 2 criterii principale finale de evaluare: "Mortalitatea de orice cauză (perioada de timp până la deces) " şi "Morbiditatea datorată insuficienţei cardiace (perioada până la apariţia primului eveniment clinic)", definită ca: moarte, moarte subită cu resuscitare, spitalizare datorată insuficienţei cardiace şi administrarea intravenoasă de medicamente inotrope sau vasodilatatoare timp de cel puţin 4 ore fără spitalizare.

Mortalitatea de orice cauză a fost similară în cadrul grupurilor tratate cu valsartan şi placebo. Morbiditatea a fost redusă semnificativ: cu 13,2% în grupul tratat cu valsartan comparativ cu cel la care s-a administrat placebo (28,8% faţă de 32,1%). Beneficiul principal a fost reprezentat de o reducere cu 27,5% a riscului privind timpul până la prima spitalizare datorată insuficienţei cardiace (13,9% comparative cu 18,5%). La pacienţii cărora li se administrează o triplă asociere de beta-blocante, inhibitori ai ECA şi valsartan, au fost observate evenimente ce par a fi în favoarea placebo. Oricum, alte studii clinice asemănătoare VALIANT, în care mortalitatea acestor subiecţi nu a crescut, au redus orice preocupări cu privire la asocierea triplă.

Beneficiile au fost mai mari la subiecţii la care nu s-a administrat un inhibitor ECA sau un beta-blocant. La subiecţii la care nu s-a administrat un inhibitor ECA, morbiditatea a fost semnificativ redusă, cu 44% (24,9% comparativ cu 42,5%). Riscul în ceea ce priveşte timpul până la prima spitalizare din cauza insuficienţei cardiace a fost, de asemenea, redus cu 53% în cazul administrării valsartan comparativ cu placebo (13% faţă de 26,5%).

În populaţia totală a studiului Val-HeFT, subiecţii trataţi cu valsartan au prezentat o ameliorare semnificativă a clasei NYHA şi a semnelor şi simptomelor de insuficienţă cardiacă, cum ar fi dispnee, oboseală, edeme şi wheezing, comparativ cu placebo. Pacienţii trataţi cu valsartan au avut o calitate mai bună a vieţii, demonstrată prin modificarea scorului Minnesota Living with Heart Failure Quality of Life, de la momentul iniţial al studiului până la închierea acestuia, comparativ cu placebo. Fracţia de ejecţie a fost semnificativ mai mare pe toată durata studiului la pacienţii care la care s-a administrat valsartan, comparativ cu placebo. Suplimentar, s-a redus semnificativ diametrul diastolic intern al ventriculului stâng

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea pe cale orală, valsartanului este rapid absorbit, deşi cantitatea absorbită variază în limite largi. Biodisponibilitatea medie absolută este de 23%.

Valsartanul prezintă o cinetică de eliminare multi-exponenţială (timpul de înjumătăţire plasmatică iniţial < 1 oră şi timpul de înjumătăţire plasmatică terminal de aproximativ 9 ore).

Pentru intervalul de doze testat s-a dovedit că valsartanul are o farmacocinetică liniară. Administrarea de doze repetate nu a modificat farmacocinetica valsartanului. În cazul administrării în doză zilnică unică, acumularea valsartanului este mică. Concentraţiile plasmatice au fost similare la bărbaţi şi la femei.

10

Valsartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (94-97%), în principal de albumină. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru este de aproximativ 17 litri. Clearance-ul plasmatic este de aproximativ 2 l/oră.

Valsartanul este eliminat în principal în formă nemodificată prin bilă şi urină. La o rată de filtrare glomerulară normală de 120 ml/min, clearance-ul renal reprezintă aproximativ 30% din clearance-ul plasmatic total. În plasmă, a fost identificat un hidroxi-metabolit având o concentraţie plasmatică mică (mai puţin de 10% din ASC pentru valsartan). Acest metabolit este inactiv din punct de vedere farmacologic.

După administrarea orală a valsartanului, 83% se excretă prin fecale şi 13% prin urină, în special sub formă nemodificată.

În cazul administrării valsartanului concomitent cu alimente, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) pentru valsartan s-a redus cu 48%. Totuşi, după 8 ore de la administrarea de valsartan, concentraţiile plasmatice sunt similare între administrarea în condiţii de repaus alimentar şi respectiv cu alimente.

Totuşi, această scădere a ASC pare să nu se asocieze cu reducerea semnificativă clinic a efectului terapeutic.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, valorile medii ale timpului până la atingerea concentraţiilor plasmatice maxime şi a timpului de înjumătăţire plasmatică ale valsartanului sunt similare cu cele observate la subiecţi sănătoşi. Valorile ASC şi Cmax de valsartan cresc aproape proporţional cu creşterea dozei în cadrul intervalului clinic de doze (40 mg până la 160 mg, de două ori pe zi). Factorul de acumulare mediu este de aproximativ 1,7. După administrare orală, clearance-ul aparent al valsartanului este de aproximativ 4,5 l/h . Vârsta nu influenţează clearance-ul aparent la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Parametri farmacocinetici la grupe speciale de pacienţi

Vârstnici:

Comparativ cu subiecţii mai tineri, la subiecţii vârstnici s-a observat o uşoară creştere a expunerii

sistemice la valsartan, dar s-a demonstrat că aceasta este lipsită de relevanţă clinică.

Pacienţii cu insuficienţă renală:

Aşa cum era de aşteptat, pentru o substanţă cu un clearance renal de numai 30% din clearance-ul plasmatic total, nu s-a observat nici o corelaţie între funcţia renală şi expunerea sistemică la valsartan. De aceea, la pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei > 10 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei. Nu există date disponibile pentru pacienţii cu afecţiuni renale severe (clearance-ul creatininei < 10 ml/min) sau pentru pacienţii dializaţi. Valsartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, deci nu este de aşteptat eliminarea prin dializă.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică:

Într-un studiu de farmacocinetică efectuat la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară (n=6) până la moderat severă (n=5), expunerea sistemică la valsartan a fost de aproximativ două ori mai mare comparativ cu subiecţii sănătoşi. Nu există date disponibile privind utilizarea valsartanului la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

11

În studiile preclinice de siguranţă efectuate la şobolani, dozele mari (200 până la 600 mg/kg) au determinat o scădere a parametrilor seriei roşii (eritrocite, hemoglobină şi hematocrit) şi modificări ale hemodinamicii renale (creşterea uşoară a concentraţiei ureei plasmatice, hiperplazie renală tubulară şi bazofilie la masculi). La maimuţe marmoset, la doze similare, s-au observat modificări asemănătoare dar mai severe, în special la nivelul rinichilor. Afecţiunile renale au evoluat, determinând creşterea uremiei şi creatininemiei.

La şobolan, administrarea unor doze toxice pentru mamă (600 mg/kg şi zi) în timpul ultimei perioade de gestaţie şi pe perioada lactaţiei au dus la o rată mai mică de supravieţuire, o creştere mai mică în greutate şi o întârziere în dezvoltare (detaşarea pavilionului urechii externe şi deschiderea canalului auricular) la pui.

S-a observat hipertrofia celulelor juxtaglomerulare renale la ambele specii. Toate modificările au fost considerate a fi consecinţa acţiunii farmacologice a valsartanului de hipotensiune arterială prelungită, în special la maimuţele marmoset. Hipertrofia celulelor juxtaglomerulare renale nu pare a avea nici o relevanţă la om, în cazul administrării de valsartan în dozele recomandate.

Nu s-a dovedit potenţialul mutagen, clastogen sau carcinogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1     Lista excipienţilor

Nucleu

Celuloză microcristalină

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Sorbitol

Carbonat de magneziu

Amidon pregelatinizat

Povidonă

Stearilfumarat de sodiu

Laurilsulfat de sodiu

Crospovidonă

Film

Lactoză monohidrat

Hipromeloză

Dioxid de titan (E 171)

Macrogol 4000

Valaric 80 mg comprimate filmate conţine suplimentar: Oxid roşu de fer (E 172).

Valaric 160 mg comprimate filmate conţine suplimentar: Oxid galben/oxid brun de fer (E 172).

6.2     Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3     Perioada de valabilitate

2 ani

6.4     Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

12

6.5     Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din PVC-PE-PVDC (Triplex)/aluminiu. 14, 28, 56, 98, 280 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6     Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Fără cerinţe speciale.

7.       DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Laboratorios LICONSA, S.A.

Gran Vía Carlos III, 98, 7th, 08028 Barcelona

SPANIA

8.       NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

1835/2009/01-02-03-04-05 1836/2009/01-02-03-04-05

9.       DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare- Iulie 2009

10.     DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iulie 2009

13

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
4 din 10 români suferă de hipertensiune arterială. Tu când ţi-ai măsurat ultima oară tensiunea? Aproape o treime din locuitorii planetei au hipertensiune arterială, iar jumătate dintre ei nu știu acest lucru, arată datele publicate deWorld Hypertension League. Mai mult, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii susţin că tensiunea arterială crescută este răspunzătoare de pierderea...
Dr. Maria Dorobanţu: 40% dintre români au hipertensiune arterială. Foarte mulţi nu ştiu că au această boală Dr. Maria Dorobanţu, preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că 40% dintre români suferă de hipertensiune arterială iar cei mai mulţi dintre aceştia nici nu ştiu că au această boală, deci nu se tratează.
Un nou tratament pentru hipertensiune arterială Un nou medicament indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, profilaxia cardiovasculară (reducerea mortalităţii la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare aterotrombotice diagnosticate sau diabet zaharat de tip II) - Telmisartan Actavis (substanţa activă - telmisartan) - va fi lansat pe...
Oamenii săraci sunt mai predispuşi decât cei bogaţi la hipertensiune arterială (experţi) Oameni de ştiinţă suedezi asociază riscul de a dezvolta hipertensiune cu statutul social şi veniturile unei persoane. Cu cât este mai săracă familia în care creşte copilul, cu atât creşte probabilitatea ca acesta la vârstă adultă să aibă hipertensiune, potrivit postului de televiziune RTL.
Peste un miliard de persoane din întreaga lume suferă de hipertensiune arterială (studiu) Numărul persoanelor care suferă de hipertensiune în lume s-a dublat în ultimii 40 de ani, ajungând la peste un miliard, din care majoritatea trăiesc în ţări în curs de dezvoltare şi peste jumătate în Asia, conform unui studiu dat publicităţii miercuri, relatează AFP.
Peste 45% din populaţia adultă a României - cu hipertensiune arterială În România, hipertensiunea arterială afectează 45,1% din populaţia adultă, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu - SEPHAR III, efectuat de Societatea Română de Hipertensiune şi dat vineri publicităţii.