Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

CLOPITHAN 75 mg
Denumire CLOPITHAN 75 mg
Denumire comuna internationala CLOPIDOGRELUM
Actiune terapeutica ANTITROMBOTICE ANTIAGREGANTE PLACHETARE
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Ambalaj Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al X 84 compr. film.
Valabilitate ambalaj 23 luni
Cod ATC B01AC04

Ai un comentariu sau o intrebare despre CLOPITHAN 75 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre CLOPITHAN 75 mg, comprimate filmate   Rezumatul caracteristicilor produsului       

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 1897/2009/01-02-03-04-05-06-07                            Anexa 1'

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Clopithan 75 mg, comprimate filmate

Clopidogrel

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

-         Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

-         Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

-         Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

-         Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.       Ce este Clopithan şi pentru ce se utilizează

2.       Înainte să utilizaţi Clopithan

3.       Cum să utilizaţi Clopithan

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Clopithan

6.       Informaţii suplimentare

1.       CE ESTE CLOPITHAN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Clopithan aparţine unei clase de medicamente numite antiagregante plachetare. Trombocitele (plachetele sanguine) sunt elemente circulante foarte mici din sânge, mai mici decât globulele roşii sau globulele albe, care se alipesc (se agregă) în timpul formării unui cheag de sânge. Prevenind această agregare, medicamentele antiagregante plachetare scad riscul de formare a cheagurilor de sânge (proces numit tromboză).

Clopithan este utilizat pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge (trombilor) în vasele sanguine (artere) rigidizate. Această boală este cunoscută sub denumirea de aterotromboză şi poate duce la apariţia de evenimente aterotrombotice (cum sunt accidentul vascular cerebral, criza de inimă sau decesul).

Vi s-a prescris Clopithan pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge şi a reduce riscul de apariţie a acestor evenimente severe, deoarece:

-dumneavoastră aveţi o boală caracterizată prin rigidizarea arterelor (cunoscută şi sub numele de

ateroscleroză) şi

-dumneavoastră aţi avut deja o criză de inimă, un accident vascular cerebral sau

aveţi o boală cunoscută sub numele de arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare

2.       ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI CLOPITHAN

Nu utilizaţi Clopithan

-     Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clopidogrel sau la oricare dintre celelalte componente ale Clopithan;

-     Dacă aveţi o afecţiune care în prezent produce sângerare, cum este ulcerul gastric, sau hemoragie cerebrală;

1

- Dacă suferiţi de insuficienţă hepatică severă.

În cazul în care credeţi că vreuna dintre acestea se aplică la dumneavoastră sau dacă nu sunteţi sigur, consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Clopithan.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Clopithan

În cazul în care vă aflaţi în una dintre următoarele situaţii, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră înainte de a lua Clopithan:

     dacă aveţi risc de sângerare, ca de exemplu:

-aveţi o afecţiune care poate determina sângerare internă (cum este ulcerul gastric)

-aveţi o tulburare de coagulare, care vă predispune la sângerare internă (sângerare în interiorul

oricărui ţesut, organ sau articulaţie)

-aţi suferit recent un traumatism grav

-aţi suferit recent o intervenţie chirurgicală (inclusiv stomatologică)

-veţi fi supus unei intervenţii chirurgicale (inclusiv stomatologică) în următoarele 7 zile.

     dacă aţi avut un cheag de sânge într-o arteră din creier (accident vascular cerebral ischemic) în ultimele 7 zile.

     dacă luaţi orice alt tip de medicament (vezi „Utilizarea altor medicamente”).

     dacă aveţi o afecţiune hepatică sau renală.

În timp ce urmaţi tratament cu Clopithan:

     Trebuie să informaţi medicul dumneavoastră dacă urmează să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale (inclusiv stomatologică).

     De asemenea, trebuie să informaţi imediat medicul dumneavoastră dacă aveţi o afecţiune care include febră şi vânătăi sub piele, ce pot să apară sub forma unor pete roşii punctiforme, asociate sau nu cu oboseală pronunţată inexplicabilă, confuzie, îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter) (vezi „REACŢII ADVERSE POSIBILE”).

     Dacă vă tăiaţi sau vă răniţi, oprirea sângerării poate să necesite mai mult timp decât de obicei. Acest fapt este legat de modul în care acţionează medicamentul dumneavoastră, deoareceacesta previne formarea cheagurilor de sânge. În cazul tăieturilor sau rănilor superficiale (de exemplu cele din timpul bărbieritului), nu trebuie să vă îngrijoraţi. Cu toate acestea, dacă sângerarea vă îngrijorează, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră (vezi „REACŢII ADVERSE POSIBILE”).

     Medicul dumneavoastră poate cere analize de sânge.

     Trebuie să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată la punctul „REACŢII ADVERSE POSIBILE” din acest prospect sau dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă.

Clopithan nu este destinat utilizării la copii sau adolescenţi.

Utilizarea altor medicamente

Anumite medicamente pot influenţa efectele Clopithan sau invers.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte

medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu se recomandă utilizarea anticoagulantelor orale (medicamente folosite pentru a reduce coagularea sângelui) concomitent cu Clopithan.

Trebuie să spuneţi cu precizie medicului dumneavoastră dacă luaţi un medicament antiinflamator nesteroidian , utilizat de obicei pentru tratarea afecţiunilor dureroase şi/sau inflamatorii ale muşchilor sau articulaţiilor sau dacă utilizaţi heparină sau orice alt medicament folosit pentru a reduce coagularea sângelui.

Utilizarea ocazională a acidului acetilsalicilic (nu mai mult de 1000 mg într-un interval de 24 de ore) nu ar trebui, în general, să ridice probleme, dar utilizarea în alte situaţii de acid acetilsalicilic, pe perioade prelungite, trebuie discutată cu medicul dumneavoastră.

2

Utilizarea Clopithan cu alimente şi băuturi

Alimentele nu au nicio influenţă. Clopithan poate fi luat cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Este preferabil să nu utilizaţi acest medicament în cursul sarcinii şi al alăptării.

Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Clopithan. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Clopithan, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, deoarece se recomandă să nu luaţi clopidogrel în timpul sarcinii.

Trebuie să întrebaţi medicul dumneavoastră dacă puteţi alăpta în timpul tratamentului cu Clopithan. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Este puţin probabil ca Clopithan să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Clopithan

Clopithan conţine lactoză monohidrat.Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi o intoleranţă la anumite zaharuri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI CLOPITHAN

Utilizaţi întotdeauna Clopithan exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este de un comprimat de Clopithan a 75 mg pe zi, administrat pe cale orală, cu sau fără alimente şi la aceeaşi oră în fiecare zi.

Trebuie să luaţi Clopithan atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Clopithan

Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat serviciu de urgenţă, deoarece există risc crescut de sângerare.

Dacă uitaţi să utilizaţi Clopithan

Dacă aţi uitat să luaţi o doză de Clopithan, dar v-aţi amintit în mai puţin de 12 ore, luaţi imediat comprimatul dumneavoastrăşi apoi luaţi următorul comprimat la ora obişnuită.

Dacă v-aţi amintit după 12 ore, atunci luaţi numai doza următoare, la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate.

Dacă încetaţi să utilizaţi Clopithan

Nu întrerupeţi tratamentul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de întreruperea tratamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

3

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Clopithan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă apar:

-febră, semne de infecţie sau oboseală pronunţată. Acestea pot fi determinate de

scăderea numărului anumitor celule sanguine, care apare în cazuri rare.

-semne de tulburări hepatice, cum sunt îngălbenirea pielii şi/sau a albului ochilor

(icter), asociată sau nu cu sângerare, ce poate să apară sub piele sub forma unor

pete roşii punctiforme, şi/sau confuzie (vezi „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Clopithan”).

-umflarea mucoasei bucale sau manifestări la nivelul pielii, ca de exemplu erupţii

cutanate şi mâncărime, vezicule pe piele. Acestea pot fi semnele unei reacţii alergice.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate pentru clopidogrel (apar la 1 până la 10 pacienţi din 100) sunt sângerările.

Sângerările pot să apară sub formă de hemoragie gastrică sau intestinală, vânătăi, hematoame (sângerare sau vânătaie neobişnuite, sub piele), sângerare din nas, sânge în urină. De asemenea, în cazuri rare, au fost raportate hemoragii oculare, cerebrale, pulmonare sau articulare.

Ce trebuie să faceţi dacă apar sângerări prelungite în timp ce utilizaţi Clopithan

Dacă vă tăiaţi sau vă răniţi, oprirea sângerării poate să necesite mai mult timp decât de obicei. Acest fapt este legat de modul în care acţionează medicamentul dumneavoastră, deoarece el previne formarea cheagurilor de sânge. În cazul tăieturilor sau rănilor superficiale, de exemplu cele din timpul bărbieritului, nu trebuie să vă îngrijoraţi. Cu toate acestea, dacă sunteţi îngrijorat în legătură cu sângerarea pe care o aveţi, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră (vezi „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Clopithan”).

Alte reacţii adverse raportate pentru clopidogrel sunt:

Reacţii adverse frecvente (apar la 1 până la 10 pacienţi din 100): Diaree; dureri abdominale; indigestie sau arsuri la stomac.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la 1 până la 10 pacienţi din 1000):

Dureri de cap; ulcer gastric; vărsături; greaţă; constipaţie; gaze în exces în stomac sau intestine; erupţii

cutanate; mâncărime; ameţeli; senzaţie anormală la atingere.

Reacţii adverse rare (apar la 1 până la 10 pacienţi din 10000): Vertij.

Reacţii adverse foarte rare (apar la mai puţin de 1 pacient din 10000): Icter; durere abdominală severă asociată sau nu cu durere de spate; febră; dificultăţi de respiraţie, uneori asociate cu tuse; reacţii alergice generalizate; umflarea mucoasei bucale; vezicule pe piele; alergie pe piele; inflamaţia mucoasei bucale (stomatită); scăderea tensiunii arteriale; confuzie; halucinaţii; dureri articulare; dureri musculare; modificări ale gustului.

În plus, medicul dumneavoastră poate identifica modificări ale analizelor dumneavoastră de sânge şi urină.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ CLOPITHAN

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

4

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Nu utilizaţi Clopithan după data de expirare înscrisă pe cutie şi blistere după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu utilizaţi Clopithan dacă observaţi semne vizibile de deteriorare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Clopithan

-           Substanţa activă este clopidogrel. Fiecare comprimat conţine clopidogrel 75 mg (sub formă de

besilat de clopidogrel).

Celelalte componente sunt:

Nucleul comprimatului: Amidon de porumb, pregelatinizat Celuloză microcristalină Crospovidonă de tip A Dioxid de siliciu coloidal anhidru Acid stearic de tip 50

Film:

Ceară carnauba Lactoză monohidrat Hipromeloză (E 464) Dioxid de titan (E 171) Triacetină (E 1518) Oxid roşu de fer (E 172)

Cum arată Clopithan şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz marcate cu ‘75’ pe una din feţe şi cu diametru de aproximativ 8,3 mm.

Clopithan este disponibil în blistere care conţin 14, 28, 30, 50, 84, 90, 100 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Specifar S.A. 1, 28 Octovriou str., 123 51 Ag. Varvara Atena, Grecia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Suedia: Clopithan 75 mg filmdragerade tabletter Austria: Clopithan 75 mg Filmtabletten

5

Bulgarìa: Clopithan 75 mg «DHJlMHpaHa Ta6jieTica Republica Cehă: Clopithan 75 mg potahované tablety Ungaria: Clopithan 75 mg filmtabletta Republica Slovacia : Clopithan 75 mg filmom obalené tablety

Acest prospect a fost aprobat în Iulie 2009

6

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Femeile prezintă un risc mai mare de atac cerebral decât bărbaţii Femeile de toate vârstele prezintă un risc mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) decât bărbaţii şi ar trebui să-şi monitorizeze în mod regulat tensiunea arterială, potrivit noilor recomandări ale Asociaţiei americane pentru sănătatea inimii (AHA), publicate joi, relatează AFP.
Persoanele agresive riscă mai mult să facă atac cerebral (studiu) Persoanele agresive riscă mai mult să facă un accident vascular cerebral (AVC), la fel ca cei care au o succesiune de experienţe stresante într-o perioadă relativ scurtă, arată un studiu spaniol menţionat de passionsante.be.
Timiş: Ecografia carotidiană, o investigaţie neinvazivă ce poate preveni riscul de atac cerebral, susţin specialiştii Clinica de Chirurgie Vasculară şi Microchirurgie a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara lansează o iniţiativă în premieră naţională absolută ce poate salva vieţi prin prevenirea riscului de atac cerebral, recurgându-se la efectuarea unei ecografii carotidiene.
FUMATUL DUCE LA DEGRADAREA CREIERULUI Un studiu desfasurat pe 8.800 de persoane care prezentau tensiune arteriala ridicata si erau supraponderale a aratat ca si aceste aspecte pareau a afecta creierul, dar in proportie mai mica. Fumatul afecteaza negativ creierul, prin degradarea memoriei, a capacitatii de a învata si judeca, arata cercetatori...
Grădinăritul, meşteritul şi spălatul maşinii fac bine inimii persoanelor vârstnice (studiu) Meşteritul, grădinăritul, culesul de ciuperci sau spălatul maşinii sunt activităţi simple de zi cu zi care pot reduce riscul de criză cardiacă sau atac cerebral cu aproape 30% la persoanele de peste 60 de ani, arată un studiu menţionat de AFP.
Starea de sănătate a fostului premier israelian Ariel Sharon se degradează în continuare /spital/ Starea de sănătate a lui Ariel Sharon, aflat în comă de opt ani, se deteriorează în continuare, a anunţat luni spitalul unde este internat fostul premier israelian, relatează AFP.