Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

TEXORA 2 mg/ml
 
Denumire TEXORA 2 mg/ml
Descriere - Cancer mamar
- Neoadjuvant si adjuvant în tratamentul osteosarcomului
- Adjuvant în sarcomul de tesuturi moi, la adulti
- Cancer de plămâni cu celule mici (CPCM)
- Limfom Hodgkin
- Limfom non-hodgkinian foarte agresiv
- Tratamentul de inductie si consolidare a terapiei în leucemia limfoblastică acută
- Leucemie mieloblastică acută
- Mielom multiplu avansat
- Cancer endometrial avansat sau recurent
- Cancer tiroidian papilar/folicular avansat sau recurent
- Cancer tiroidian anaplastic
- Tratamentul sistemic al carcinomului vezical avansat local sau metastazat
- Profilaxia intravezicală a recurentei carcinomului superficial de vezică urinară după rezectia transuretrală
- Carcinom ovarian recurent
- Tumoră Wilms (în stadiul II la formele foarte agresive, toate stadiile avansate [III-IV])
- Neuroblastom avansat.
Denumire comuna internationala DOXORUBICINUM
Actiune terapeutica ANTIBIOTICE CITOTOXICE SI SUBSTANTE INRUDITE ANTRACICLINE SI SUBSTANTE INRUDITE
Prescriptie S - Medicamente si produse medicamentoase care se utilizeaza numai in spatii cu destinatie speciala (spitale, dispensare medicale etc.)
Forma farmaceutica Concentrat pentru solutie perfuzabila
Concentratia 2mg/ml
Ambalaj Cutie cu 1 flac. conc. pt. sol. perf. x 50 mg clorhidrat de doxorubicina
Valabilitate ambalaj 18 luni
Cod ATC L01DB01
Firma - Tara producatoare PHARMACHEMIE B.V. - OLANDA
Autorizatie de punere pe piata TEVA PHARMACEUTICALS S.R.L. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre TEXORA 2 mg/ml ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre TEXORA 2 mg/ml, concentrat pentru solutie perfuzabila       

AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ NR. 2260/2009/01-02-03-04                                            Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1.       DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Texora 2 mg/ml concentrat pentru solutie perfuzabilă

2.       COMPOZITIA CALITATIVĂ SI CANTITATIVĂ

1 ml Texora 2 mg/ml contine clorhidrat de doxorubicină 2 mg. 5 ml Texora 2 mg/ml contin clorhidrat de doxorubicină 10 mg 10 ml Texora 2 mg/ml contin clorhidrat de doxorubicină 20 mg 25 ml Texora 2 mg/ml contin clorhidrat de doxorubicină 50 mg 100 ml Texora 2 mg/ml contin clorhidrat de doxorubicină 200 mg

Excipienti:

1 ml Texora 2 mg/ml contine sodiu 3,54 mg 5 ml Texora 2 mg/ml contin sodiu 17,7 mg 10 ml Texora 2 mg/ml contin sodiu 35,4 mg 25 ml Texora 2 mg/ml contin sodiu 88,5 mg 100 ml Texora 2 mg/ml contin sodiu 354,1 mg

Pentru lista tuturor excipientilor, vezi pct. 6.1.

3.       FORMA FARMACEUTICĂ

Concentrat pentru solutie perfuzabilă

Solutie limpede, de culoare rosie. pH=2,7-3,3

4.      DATE CLINICE

4.1    Indicatii terapeutice

-        Cancer mamar

-        Neoadjuvant si adjuvant în tratamentul osteosarcomului

-        Adjuvant în sarcomul de tesuturi moi, la adulti

-        Cancer de plămâni cu celule mici (CPCM)

-        Limfom Hodgkin

-        Limfom non-hodgkinian foarte agresiv

-        Tratamentul de inductie si consolidare a terapiei în leucemia limfoblastică acută

-        Leucemie mieloblastică acută

-        Mielom multiplu avansat

-        Cancer endometrial avansat sau recurent

-        Cancer tiroidian papilar/folicular avansat sau recurent

-        Cancer tiroidian anaplastic

-        Tratamentul sistemic al carcinomului vezical avansat local sau metastazat

-        Profilaxia intravezicală a recurentei carcinomului superficial de vezică urinară după rezectia transuretrală

-        Carcinom ovarian recurent

-        Tumoră Wilms (în stadiul II la formele foarte agresive, toate stadiile avansate [III-IV])

-        Neuroblastom avansat.

Doxorubicina este utilizată frecvent în scheme de chimioterapie combinată cu alte medicamente citotoxice.

4.2 Doze si mod de administrare

Texora trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic specializat si cu experientă în administrarea terapiilor citotoxice. De asemenea, pacientii trebuie monitorizati frecvent si cu atentie, pe parcursul tratamentului.

Datorită riscului de aparitie a cardiomiopatiei, adesea letală, trebuie evaluate riscurile si beneficiile pentru fiecare pacient înainte de fiecare administrare.

Înainte de începerea tratamentului, se recomandă evaluarea functiei hepatice, utilizând teste conventionale, cum sunt AST, ALT, ALP si bilirubina, precum si evaluarea functiei renale (vezi pct. 4.4). Măsurarea FEVS care utilizează ecografia sau scintigrafia cardiacă trebuie efectuată pentru a evalua functia cardiacă a pacientului. Acest control trebuie efectuat înainte de începerea tratamentului si după fiecare doză acumulată de aproximativ 100 mg/m2 (vezi pct. 4.4).

Administrarea intravenoasă (i.v.) a doxorubicinei trebuie efectuată cu atentie si se recomandă ca medicamentul să se administreze, prin intermediul unui tub de perfuzie cu solutie salină izotonă sau glucoză 5% în decurs de 3-5 minute. Această metodă scade la minim riscul de dezvoltare a trombozei si extravazării perivenoase care determină aparitia celulitei severe, aparitia de vezicule si necroza tesuturilor. Doxorubicina poate fi administrată intravenos în bolus în câteva minute, sub formă de perfuzie scurtă de până la o oră, sau în perfuzie continuă, timp de până la 96 de ore. O injectie directă intravenoasă nu este recomandată, datorită riscului de extravazare, care poate să apară si în prezenta aspiratiei prin ac a sângelui eliminat.

Doxorubicina nu trebuie administrată pe căile intramusculară, subcutanată, orală sau intratecală.

Administrarea intravenoasă

Doza administrată se calculează de obicei, în functie de suprafata corporală (mg/m2). Schema de tratament poate varia, dependent de indicatii (tumori solide sau leucemia acută) si conform utilizării sale în schemele de tratament specific (în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente citotoxice, sau ca parte a procedurilor multidisplinare care includ chimioterapia, interventiile chirurgicale radioterapia si tratamentul hormonal).

Monoterapie:

Doza recomandată este de 60-75 mg/m2 administrată i.v. sub forma unei singure doze sau în doze divizate administrate intravenos în 2-3 zile consecutive la intervale de 21 zile. Schema de tratament si dozele se ajustează conform protocolului. Pentru informatii mai exacte despre doze, vă rugăm să consultati protocoalele curente de administrare.

Terapie combinată:

Dacă Texora este administrată în asociere cu alte medicamente citostatice, doza trebuie scăzută la 30-60 mg/m2 la intervale de 3 - 4 săptămâni.

Doza maximă cumulativă:

Doza maximă totală de 450-550 mg/m2 nu trebuie depăsită (incluzând utilizarea altor medicamente înrudite cum este daunorubicina).

Pacientii cu boală cardiacă concomitentă, care urmează radioterapia mediastinală si/sau cardiacă, pacientii tratati anterior cu medicamente alchilante, si pacientii cu risc crescut (adică pacientii cu hipertensiune arterială de mai mult de 5 ani; cu leziuni coronariene, valvulare sau miocardice; sau pacientii cu vîrsta peste 70 ani) nu trebuie să depăsească doza maximă totală de 400 mg/m2 si trebuie să se monitorizeze functia cardiacă a acestor pacienti (vezi pct. 4.4).

Grupe speciale de pacienti:

Pacienti imunodeprimati:

Doza trebuie scăzută, în cazul imunosupresiei; o schemă alternativă de tratament este 15-20 mg/m2 pe săptămână.

Pacienti cu insuficientă hepatică:

În cazul unei functii hepatice scăzute, doza trebuie scăzută conform tabelului următor:

Bilirubinemie

Doza recomandată

20-50 (imol/l

1/2 din doza normală

>50-85 (imol/l

1/4 din doza normală

>85 (imol/l

Oprirea tratamentului

Pacienti cu risc de insuficientă renală:

La pacientii cu insuficientă renală (RFG mai mică de 10 ml/min), trebuie administrată numai 75% din doza recomandată.

Pacienti cu risc de insuficientă cardiacă:

În cazul pacientilor cu un risc crescut de toxicitate cardiacă trebuie să fie luat în considerare mai degrabă tratamentul cu doză unică sub formă de perfuzie continuă timp de 24 ore, decât injectarea. Astfel, toxicitatea cardiacă este mai putin frecventă, fără scăderea eficacitătii terapeutice. La acesti pacienti, fractia de ejectie trebuie măsurată înainte de fiecare administrare.

Pacientii cu rezervă limitată a măduvei hematopoietice, independent de implicarea măduvei hematopoietice în cadrul bolii:

Dozele pot fi scăzute la pacientii care au fost tratati cu medicamente mielosupresive. Rezerva acestora de măduvă hematopoietice poate fi insuficientă.

Vârstnici:

Dozele pot fi scăzute la pacientii vârstnici.

Copii si adolescenti:

Datorită riscului considerabil de cardiotoxicitate indusă de doxorubicină în timpul copilăriei trebuie utilizate anumite doze cumulative maxime care depind de vârsta pacientilor. La copiii (sub 12 ani), doza cumulativă maximă este considerată de obicei 300 mg/m2, în timp ce la adolescenti (cu vârsta peste 12 ani) doza cumulativă maximă este 450 mg/m2. La sugari, dozele cumulative maxime nu au fost stabilite, dar se ia consideră o tolerabilitate mult mai mică.

Dozele pentru copii trebuie scăzute, deoarece acestia au un risc crescut de toxicitate cardiacă, în special tardiv. Mielotoxicitatea trebuie anticipată, cu valori la 10 până la 14 zile de la începerea tratamentului. Vă rugăm să consultati protocoalele de tratament curente si literatura de specialitate.

Notă:

Dozele doxorubicinei S-lipozomale si doxorubicinei (conventională) sunt diferite. Cele două formulări nu sunt interschimbabile.

Administrarea intravezicală:

Texora poate fi administrat prin instilare intravezicală în tratamentul cancerului superficial al vezicii urinare si pentru a preveni recidiva după rezectie transuretrală (RTU). Doza recomandată pentru tratamentul intravezical al cancerului superficial al vezicii urinare este de 30-50 mg administrat în 25-50 ml solutie salină izotonă pe instilare. Concentratia optimă este de aproximativ 1 mg/ml. Solutia trebuie să rămână în vezica urinară timp de 1-2 ore. Pe parcursul acestei perioade, pacientul trebuie întors la 90° la fiecare 15 minute. Pentru a evita diluarea nedorită cu urină, pacientul trebuie informat să nu bea nimic, pentru o perioadă de 12 de ore înainte de instilare (astfel se scade productia de urină la aproximativ 50 ml/h). Instilarea poate fi repetată, la un interval cuprins între o săptămână si o lună, dependent de tipul tratamentului, terapeutic sau profilactic.

4.3     Contraindicatii

Hipersensibilitate la doxorubicină, alte antracicline sau antracendione sau oricare dintre excipienti.

Contraindicatii pentru administrarea intravenoasă:

-     mielosupresie marcată persistentă si / sau stomatită severă induse de tratamentul citotoxic anterior si / sau radioterapie (incluzând pacientii cu un risc crescut de hemoragie)

-     infectii acute sistemice

-     insuficientă hepatică severă

-     aritmii severe, insuficientă cardiacă, infarct miocardic acut, infarct miocardic în antecedente, boală cardiacă inflamatorie acută

-     tratamentul anterior cu antracicline, cu doze cumulative maxime

-     alăptarea

Contraindicatii pentru administrarea intravezicală:

-     tumori invazive, care au penetrat peretele vezicii urinare (dincolo de T1)

-     infectii ale tractului urinar

-     inflamatii ale vezicii urinare

-     probleme cu cateterizarea

-     hematurie

-     alăptarea

4.4     Atentionări si precautii speciale pentru utilizare

Precautii generale

Doxorubicina trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist cu experientă în terapia citotoxică. De asemenea, pacientii trebuie monitorizati cu atentie si frecvent în timpul tratamentului.

Un control atent al posibilelor complicatii clinice trebuie efectuat în special la pacientii vârstnici, la pacientii cu antecedente de boală cardiacă sau cu supresia măduvei hematopoetice, sau la pacientii care anterior au fost tratati cu antracicline, sau tratati prin iradiere mediastinală.

Înaintea sau în timpul tratamentului cu doxorubicină sunt recomandate următoarele examene de monitorizare (frecventa acestor examinări depinde de starea generală a pacientului, doza si medicatia administrată concomitent):

-     radiografii pulmonare si toracice si ECG

-     monitorizarea periodică a functiei cardiace (FEVS, de exemplu, ECG, UCG si scanare AGMU)

-     inspectie a cavitătii orale si faringelui pentru modificări ale mucoasei

- analize sanguine: hematocrit, număr trombocite, formula leucocitară, AST, ALT, LDH, bilirubină, acid uric.

Doxorubicina nu trebuie administrată intramuscular, subcutanat, oral sau intratecal.

Pacientul trebuie informat că după administrare urina poate fi rosiatică.

Greata, vărsăturile si mucozita sunt adesea extrem de severe si trebuie tratate corespunzător.

Toxicitate cardiacă:

Dacă doza cumulativă totală maximă este depăsită (adulti 550 mg/ m², în cazul radioterapiei toracice anterioare, 400 mg/m² în timpul terapiei asociate cu medicamente alchilante), frecventa aparitiei cardiomiopatiei indusă de antracicline creste rapid, chiar si fără factori de risc pre-existenti. Totusi, în cazuri izolate, cardiotoxicitatea s-a observat la doze totale mult mai mici. După o doză cumulativă totală de 550 mg/m², pacientii au, de exemplu, un risc de aproximativ 5% de a dezvolta insuficientă cardiacă gravă.

Doza cumulativă trebuie luată în considerare dacă medicamentul este utilizat la copiii care tolerează doze totale mai mici si la care radioterapia suplimentară, vârsta tânără de la începutul terapiei si terapiile asociate agresive determină un risc deosebit de mare de a dezvolta tardiv toxicitate cardiacă care pune viata în pericol, cu disfunctie ventriculară, insuficientă cardiacă si/sau aritmie. După o terapie cu doxorubicină, fetele, în comparatie cu băietii, sunt deosebit de predispuse la aparitia de cardiotoxicitate tardivă.

Precautie deosebită este, de asemenea indicată la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani si la pacientii aflati deja sub tratament cardiologic (boală coronariană, insuficientă cardiacă), precum si la cei cu antecedente de tratament hipertermic.

Înainte, în timpul si după chimioterapia cu doxorubicină, functia cardiacă trebuie monitorizată prin ECG, ecografie si scanare AGMU.

Mielosupresie:

Doxorubicina nu trebuie utilizată dacă este prezentă mielosupresia gravă; apoi, este necesară o scădere a dozei sau o amânare a administrării.

Este necesară prudentă deosebită pentru a se asigura că o infectie gravă si/sau un episod de hemoragie sunt tratate rapid si eficient. Infectiile existente trebuie tratate înaintea de initiere terapiei cu doxorubicină.

Tulburări gastro-intestinale:

Se recomandă profilaxie antiemetică este recomandată.

Notă: Doxorubicina nu trebuie utilizată în prezenta unor inflamatii, ulceratii sau diaree.

Controlul analizelor sanguine:

Înainte de fiecare ciclu de tratament trebuie efectuată formula leucocitară, numărătoarea de eritrocite si trombocite. Supresia medulară indusă de Texora, care afectează în primul rând leucocitele, necesită o monitorizare hematologică amănuntită, deoarece mielosupresia severă poate duce la suprainfectii si hemoragii. La dozele recomandate pentru tratamentul tumorilor solide poate să apară leucopenie severă (în timpul tratamentului cu o doză completă de Texora este posibil ca numărul de leucocite să fie 1000/mm3 sau mai mic). Leucopenia este mai pronuntată 10-14 zile de la tratament si în cele mai multe cazuri, numărul leucocitelor a revenit la normal în ziua 21. Tratamentul nu este initiat sau continuat dacă numărul de granulocite polinucleare este mai mic de 2000/mm ³. În cazul tratamentului pentru leucemie acută, această valoare poate fi ajustată la o valoare mai mică, în functie de circumstante. De asemenea, datorită riscului de leucemie secundară tratamentului cu medicamente oncolitice sunt necesare examinări hematologice periodice. O remisiune a leucemiei acute se obtine dacă aceasta a fost diagnosticată într-o fază initială si s-au urmând schemele chimioterapeutice adecvate.

Controlul functiei cardiace:

Există un risc cunoscut de dezvoltare a cardiomiopatiei indusă de antracicline, dependent de doza cumulativă. Prin urmare, o doză cumulativă de 450-550 mg/m2 nu trebuie depăsită. La doze mai mari decât doza cumulativă, riscul de aparitie a insuficientei cardiace creste considerabil. Toxicitatea cardiacă indusă de doxorubicină apare de obicei în timpul tratamentului sau în termen de două luni după întreruperea tratamentului, dar a fost raportată si aparitia de complicatii tardive (de la luni până la ani după tratament). Prin urmare, functie cardiacă, trebuie evaluată înaintea începerii tratamentului si monitorizată cu atentie pe parcursul tratamentului. Electrocardiografía este recomandată înaintea si după fiecare ciclu de tratament. Modificările tranzitorii ale ECG, cum sunt aplatizarea sau negativarea undei T, subdenivelarea segmentului S-T sau aritmiile, care sunt manifestări ale unui efect toxic acut tranzitoriu (reversibil), nu sunt considerate a reprezenta indicatii obligatorii de întrerupere a tratamentului cu doxorubicină. Cu toate acestea, se consideră că scăderea amplitudinii complexului QRS si prelungirea intervalului sistolic sunt mai sugestive pentru manifestări toxice cardiace induse de antracicline. Semnul specific în diagnosticarea cardiomiopatiei este scăderea fractiei de ejectie a ventriculului stâng (FEVS), determinat prin ecografie sau scintigrafie cardiacă. Investigatiile FEVS trebuie efectuate înainte de tratament si se repetă la fiecare doză cumulativă de aproximativ 100 mg/m2 si la semnele clinice de insuficientă cardiacă. Ca regulă, o scădere absolută ≥ 10% sau o scădere sub 50%, la pacientii cu valori initiale FEVS normale, este un semn de tulburare a functiei cardiace. Continuarea tratamentului cu doxorubicină trebuie evaluată cu atentie în aceste cazuri. Riscul de cardiotoxicitate cardiacă poate creste la pacientii care au urmat anterior radioterapie mediastinală pericardică, la pacientii tratati anterior cu alte antracicline si/sau antracendione, la pacientii cu vârsta de peste 70 sau sub 15 ani, sau la pacientii cu antecedente de boli cardiace. De asemenea, doza totală de doxorubicină administrată la fiecare pacient în parte, trebuie să ia în considerare orice terapie concomitentă sau anterioară cu alte medicamente potential cardiotoxice, cum ar fi o doză mare de ciclofosfamidă administrată intravenos, iradiere mediastinală sau compusi similari antraciclinei, cum este daunorubicina.

Au fost raportate aritmii acute severe în timpul sau în decurs de câteva ore după administrarea de doxorubicină.

Simptomele cardiace se pot manifesta, de asemenea, în timpul sarcinii, la femeile care au fost tratate cu doxorubicină în trecut (până la 20 de ani), chiar dacă acestea nu au prezentat semne ale evenimentelor adverse cardiace înainte. Sau raportat si cazuri de insuficientă cardiacă congestivă si edem pulmonar. Femeile care au urmat în trecut tratament cu doxorubicină si rămân gravide trebuie monitorizate în cazul aparitiei evenimentelor adverse cardiace. Vezi de asemenea, pct. 4.8.

Controlul functiei hepatice:

Doxorubicina este eliminată în principal prin intermediul sistemului hepato-biliar. Prin urmare, eliminarea medicamentului, poate fi prelungită si ulterior poate să apară toxicitate generală dacă functia hepatică este afectată sau secretia biliară este obstructionată. Înainte de a începe si în timpul tratamentului, se recomandă controlul functiei hepatice cu teste conventionale, cum sunt AST, ALT, ALP si bilirubina, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2). La pacientii cu insuficientă hepatică severă raportul risc-beneficiu al tratamentului cu doxorubicină trebuie evaluat înainte de administrare. În cazul pacientilor care, anterior, au urmat radioterapie mediastinală, a fost raportată hepatotoxicitate severă, care uneori, a dus la deces. Bilirubinemia totală trebuie evaluată înainte si în timpul tratamentului cu doxorubicină.

Controlul acidului uric seric:

În timpul tratamentului, concentratia serică de acid uric poate creste. În cazul aparitiei hiperuricemiei

trebuie initiat tratamentul antihiperuricemic.

Concentratia de acid uric din sânge trebuie monitorizată; trebuie asigurat un aport suficient de lichide (un minim zilnic de 3 l/m²). Dacă este necesar, poate fi administrat un inhibitor de xantin-oxidază (alopurinol).

La pacientii cu insuficientă renală severă poate fi necesară scăderea dozei (vezi pct. 4.2).

Asocierea cu alte chimioterapice antineoplazice:

Clorhidratul de doxorubicină poate potenta toxicitatea altor chimioterapice antineoplazice (vezi pct. 4.5).

Doxorubicina potentează radiotoxicitatea la nivelul muschiului cardiac, mucoasei, pielii si ficatului.

Carcinogenitate, mutagenitate si afectarea fertilitătii: Doxorubicina a fost genotoxică si mutagenă in vitro si in vivo.

La femei, doxorubicina poate determina infertilitate în timpul perioadei de administrare a medicamentului. Doxorubicina poate determina amenoree. După încetarea tratamentului, ovulatia si menstruatia revin la normal, cu toate că poate să apară menopauză prematură.

Doxorubicina este mutagenă si poate induce anomalii cromozomiale la spermatozoizi. Oligospermia sau azoospermia poate fi permanentă; cu toate acestea, s-a raportat, în unele cazuri, că numărul de spermatozoizi revine la nivelurile normospermice. Acest lucru poate apărea după mai multi ani de la terminarea tratamentului. Bărbatii care urmează un tratament cu doxorubicină trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace. Bărbatii tratati cu doxorubicină sunt sfătuiti să nu procreeze în timpul si până la 6 luni după tratament si să solicite consiliere privind crio-conservarea (sau crio-păstrarea) spermei înainte de tratament datorită posibilitătii de infertlitate reversibilă, ca urmare a tratamentului cu doxorubicină. Femeile nu ar trebui să devină gravide în timpul si până la 6 luni după tratament.

Extravazare:

O întepătură sau senzatie de arsură la locul de administrare poate reprezenta un grad mic de extravazare. Extravazarea poate determina necroza severă si progresivă a tesuturilor. În cazul aparitiei sau suspectării extravazării, injectarea trebuie întreruptă si reluată într-un alt vas de sânge. Răcirea zonei respective timp de 24 de ore poate să scadă disconfortul. Pacientul trebuie monitorizat cu atentie mai multe săptămâni. pot fi necesare luarea unor măsuri chirurgicale.

Vaccinuri:

Vaccinurile nu sunt recomandate (vezi pct. 4.5). În timpul tratamentului cu Texora pacientii trebuie să

evite contactul cu persoane vaccinate recent împotriva poliomielitei.

4.5 Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune

Toxicitatea cardiacă a doxorubicinei este intensificată de utilizarea anterioară sau concomitentă a altor antracicline, sau a altor medicamente cu potential cardiotoxic (de exemplu 5-fluorouracil, ciclofosfamidă sau paclitaxel) sau a medicamentelor care afectează functia cardiacă (cum sunt medicamentele blocante ale canalelor de calciu). Când doxorubicina este administrată împreună cu medicamentele de mai sus, functia cardiacă trebuie urmărită cu atentie.

Utilizarea de trastuzumab în asociere cu antracicline (cum este doxorubicina) este asociată cu un risc crescut de cardiotoxicitate.

Dacă este posibil, medicii trebuie să evite administrarea tratamentelor cu antracicline o perioadă de până la 24 de săptămâni de la oprirea trastuzumabului. Dacă sunt utilizate antraciclinele, functia cardiacă a pacientului trebuie monitorizată cu atentie. Utilizarea asociată de antracicline si trastuzumab trebuie limitată la un studiu clinic controlat cu monitorizare cardiacă. Pacientii tratati anterior cu antracicline prezintă, de asemenea, risc de cardiotoxicitate în cazul tratamentului cu trastuzumab, desi riscul este mai mic decât în cazul utilizării concomitente de trastuzumab si antracicline.

Tratamentul anterior cu medicamente care afectează functia măduvei hematopoetice (de exemplu medicamente citostatice, sulfonamide, cloramfenicol, fenitoină, derivati de amidopirină, medicamente antiretrovirale) poate determina tulburări hematopoietice severe. Dacă este necesar, doza de doxorubicină trebuie modificată. Efectele toxice ale unei terapii cu doxorubicină pot fi crescute în asociere cu alte citostatice (de exemplu citarabina, cisplatina, ciclofosfamida).

Hepatotoxicitatea doxorubicinei poate fi crescută prin alte tratamente hepatotoxice (de exemplu 6-mercaptopurină).

Dacă clorhidratul de doxorubicină este administrat în asociere cu ciclosporina poate fi necesară ajustarea dozei. La administrarea asociată a ciclosporinei, clearance-ul doxorubicinei este scăzut cu aproximativ 50%. ASC a doxorubicinei este crescută cu 55% si ASC a doxorubicinolului cu 350%. În cazul acestei asocieri, se recomandă o scădere a dozei de doxorubicină cu 40%. Ciclosporina inhibă, similar verapamilului, atât CYP3A4 cât si glicoproteina P, explicându-se astfel interactiunea si cresterea reactiilor adverse.

Inhibitorii citocromului P-450 (de exemplu cimetidina), scad de asemenea, clearance-ul plasmatic si cresc ASC a doxorubicinei, posibil prin mecanisme similare celor pentru ciclosporină, si astfel determină o crestere a reactiilor adverse. Dimpotrivă, inductorii citocromului P-450 (de exemplu fenobarbital si rifampicină) scad concentratiile plasmatice de doxorubicină, rezultând, astfel o scădere a eficacitătii.

Doxorubicina este un medicament radiosensibilizant potent, determinând aparitia sau intensificarea reactiilor datorate radioterapiei, reactii care pot pune viata în pericol. Orice terapie anterioară, asociată sau ulterioară radioterapiei poate creste cardiotoxicitatea sau hepatotoxicitatea doxorubicinei. Acest lucru este valabil de asemenea, si la tratamentele concomitente cu medicamente hepatotoxice sau cardiotoxice. Dacă tratamentul cu doxorubicină urmează unui tratament cu ciclofosfamidă, acest lucru determină cresterea cardiotoxicitătii, dar, de asemenea, poate agrava cistita hemoragică.

Dacă paclitaxelul este administrat înainte de doxorubicină, acest lucru poate determina producerea de concentratii plasmatice crescute de doxorubicină si/sau de metaboliti ai săi. Există date care sugerează că acest efect este mai mic în cazul în care antraciclinele sunt administrate înainte de paclitaxel.

Terapia cu doxorubicină poate duce la cresterea concentratiei serice de acid uric, prin urmare, poate fi necesară ajustarea dozelor de medicamente care scad acidul uric.

Doxorubicina poate scădea biodisponibilitatea orală a digoxinei.

Absorbtia medicamentelor antiepileptice (de exemplu carbamazepină, fenitoină, valproat) este scăzută după administrarea concomitentă de clorhidrat de doxorubicină.

Pe parcursul tratamentului cu clorhidrat de doxorubicină, pacientii, nu trebuie să fie vaccinati si, de asemenea, trebuie să evite contactul cu persoane vaccinate recent împotriva poliomielitei.

Doxorubicina se leagă de heparină si de 5-fluorouracil. Prin urmare, este posibilă precipitarea si pierderea actiunii farmacologice a ambelor substante. Vezi pct. 6.2 pentru mai multe detalii.

4.6 Sarcina si alăptarea

Sarcina:

Doxorubicina nu trebuie utilizată pe parcursul sarcinii. În general, citostaticele pot fi administrate în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar si dacă beneficiile pentru mamă sunt mai mari decât riscurile posibile la făt. În studiile la animale, doxorubicina a demonstrat efecte teratogene embrionare si fetale (vezi pct. 5.3).

Bărbatii si femeile trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace pe parcursul tratamentului cu

doxorubicină, precum si timp de 6 luni după întreruperea tratamentului cu doxorubicină.

Alăptarea:

S-a demonstrat că doxorubicina este excretată în laptele uman matern. Nu poate fi exclus un risc pentru sugar. Deoarece utilizarea de doxorubicină în timpul alăptării este contraindicată, alăptarea trebuie întreruptă pe parcursul tratamentului cu doxorubicină (vezi pct. 4.3).

4.7     Efecte asupra capacitătii de a conduce vehicule si a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacitătii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje. Cu toate acestea, greata si vărsăturile sunt frecvente, si pacientii trebuie avertizati să nu conducă vehicule si să nu folosească utilaje.

4.8     Reactii adverse

Tratamentul cu doxorubicină cauzează adesea reactii adverse, iar unele dintre aceste reactii sunt suficient de grave pentru a atrage după sine monitorizarea atentă a pacientului. Frecventa si tipul de reactii adverse sunt influentate de viteza de administrare si de doză. Supresia medulară este o reactie adversă limitată a dozei acute si este de obicei tranzitorie. Consecintele clinice ale toxicitătii hematologice/hematopoietice ale doxorubicinei pot fi febră, infectii, sepsis/septicemie, soc septic, hemoragii, hipoxie tisulară sau deces.

Greata si vărsăturile, precum si alopecia sunt observate la aproape toti pacientii.

Administrarea intravezicală poate determina următoarele reactii adverse: hematurie, iritatia vezicii urinare si uretrale, urinare dureroasă ,lentă (picătură cu picătură) si polakiurie. Aceste reactii sunt, de obicei de severitate moderată si de scurtă durată.

Administrarea intravezicală a doxorubicinei poate provoca, uneori, cistită hemoragică; acest lucru poate determina o scădere a capacitătii vezicii urinare.

Extravazarea poate determina celulită severă, aparitia de vezicule, tromboflebită, limfangită si necroza locală a tesuturilor, putând fi necesare măsuri chirurgicale (incluzând grefe de piele).

Reactiile adverse sunt prezentate mai jos, conform clasificării MedDRA pe aparate, sisteme si organe. Frecventele sunt definite utilizând următoarea conventie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 si <1/10), mai putin frecvente (≥1/1000 si <1/100), rare (≥1/10000 si <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecventă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări cardiace:

Foarte frecvente:           Toxicitate cardiacă

Frecvente:         Cardiomiopatie congestivă (dilatativă) care pot pune viata în pericol (după doza cumulativă de 550 mg/m2). Tahicardie sinusală, tahicardie ventriculară, tahiaritmie, extrasistole supraventriculare si ventriculare, bradicardie, aritmie. Scădere asimtopmatică a fractiei de ejectie a ventriculului stâng. Foarte rare: Modificări nespecifice ale ECG (modificări ale segmentului ST, tensiune joasă, interval QT lung). Cazuri izolate de aritmii care pot pune viata în pericol, insuficientă ventriculară stângă acută, pericardită, sindrom pericardită-miocardită letal. Bloc atrio-ventricular, bloc de ramură. Doxorubicina este cardiotoxică. Riscul ca reactiile adverse cardiotoxice să devină manifeste este crescut pe parcursul si după radioterapia mediastinală, după tratament anterior cu medicamente potential cardiotoxice (de exemplu antracicline, ciclofosfamidă) la pacientii vârstnici (peste 60 de ani) si la pacientii cu hipertensiune arterială (vezi pct. 4.4). Efectul cardiotoxic al doxorubicinei se poate manifesta în două moduri:9

Tipul acut

Reactiile adverse acute apar mai ales în primele 24 până la 48 de ore de la începerea tratamentului, nu sunt dependente de doză si se caracterizează prin următoarele simptome: aritmii temporare (frecvent), în special tahicardie sinusală (frecvent), extrasistole ventriculare si supraventriculare. Acestea sunt (foarte rar) caracterizate prin modificări ECG nespecifice (modificări ale segmentului ST, tensiune joasă, precum si interval QT lung).

Aceste modificări sunt în general reversibile si aparitia acestora nu repezintă o contraindicatie pentru utilizarea repetată a doxorubicinei. Cu toate acestea, pot să apară aritmii care pot pune viata în pericol pe parcursul, sau la câteva ore după utilizarea de doxorubicină; în cazuri izolate, au fost raportate insuficientă ventriculară stângă acută, pericardită sau sindromul miocardită-pericardită, care este letal.

Tipul tardiv

Reactiile adverse tardive sunt manifestări de toxicitate de organ, dependente de doza cumulativă, toxicitate care este, în general, ireversibilă si, adesea, care pot pune viata în pericol. Aceastea se manifestă sub formă de cardiomiopatie congestivă (dilatativă), cu semne de insuficientă ventriculară stângă care apar în câteva luni de la întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, cardiotoxicitatea se poate manifesta pentru prima dată după câtiva ani de la încheierea tratamentului; incidenta acesteia creste cu doza totală cumulativă (vezi pct. 4.4).

Tulburări hematologice si limfatice

Foarte frecvente:           mielosupresie, incluzând leucopenie, neutropenie, trombocitopenie, anemie.

Mielosupresia este una din reactiile adverse limitate de doză si poate fi gravă. Aceasta se manifestă în principal prin scăderea numărului de leucocite. Leucopenia a fost observată la aproape 75% din pacientii cu o rezervă normală a măduvei hematopoietice, care au fost tratati cu 60 mg/m2 la fiecare 21 de zile. Desi mai putin frecvent, au fost de asemenea raportate trombocitopenie, neutropenie, si anemie. Suprainfectiile (foarte frecvente) si hemoragia s-au observat, de asemenea, si au fost corelate cu aparitia supresiei măduvei hematopoietice. De obicei, mielosupresia, culminează la 10 până la 14 zile după administrarea de doxorubicină si dispare între ziua 21 si 28, în cele mai multe cazuri. Dacă apare trombocitopenie sau anemie, sau apar ambele în aceeasi perioadă, acestea sunt, de obicei mai putin severe. (Vezi pct. 4.4

Tulburări oculare

Cu frecventă necunoscută: Conjunctivită/ keratită, lăcrimare crescută.

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Cu frecventă necunoscută: Bronhospasm.

Tulburări gastrointestinale

Foarte frecvente:                       Tulburări gastrointestinale. Diaree. Greată si vărsături. Mucozită, stomatită, esofagită.

Frecvente:                                Anorexie.

Mai putin frecvente:                  Hemoragie gastrointestinală. Durere abdominală. Necroza colonului cu hemoragie masivă si infectii severe.

Foarte rare:                               Eroziuni/ulceratii gastrice. Ulceratia membranei mucoaselor (bucală, faringiană, esofagiană, tractului gastrointestinal). Hiperpigmentarea mucoasei bucale.

Potentialul emetogen al doxorubicinei este mare; greata si vărsăturile relativ severe apar la aproximativ 80% dintre pacienti în prima zi de tratament, dar si mai târziu (Vezi pct. 4.4).

Mai mult, pot să apară inapetentă (frecvent), precum si ulceratii ale mucoaselor bucale, faringiene, esofagiene, a tractului gastrointestinal. În formele severe, aceste ulceratii pot conduce la infectii. Diareea (foarte frecvent), poate să apară secundar inhibării proliferării în epiteliul intestinal. Necroza colonului, cu hemoragie masivă si infectii severe (mai putin frecventă) a fost raportată la asocierea cu terapiile cu citarabină. După radioterapie, esofagita (mai putin frecventă) poate să apară în timpul terapiei cu doxorubicină si poate determina stricturi esofagiene.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Foarte frecvente:                       Colorarea rosiatică a urinii.

Frecvente:                                Disurie. Cistită chimică ca urmare a administrării intravezicale (cu probleme disurice, cum sunt iritare vezicală, iritare uretrală, disurie, urinare dureroasă lentă, polakiurie, hematurie, spasme vezicale, cistită hemoragică).

Foarte rare:                               Insuficientă renală acută (cazuri izolate). Hiperuricemie si nefropatie cu acid uric datorată lizei tumorale masive

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat

Foarte frecvente:                       Alopecie (dependentă de doză si reversibilă în majoritatea cazurilor) Înrosire. Fotosensibilizare.

Frecvente:                                Reactii locale de hipersensibilizare la radioterapie (fenomenul de recădere la radioterapie). Prurit.

Rare:                                       Urticarie. Exantem. Hiperpigmentare a pielii si unghiilor. Onicoliză. Extravazare (poate determina celulită severă, aparitia de vezicule, tromboflebită, limfangită si necroză tisulară locală.

Foarte rare:                               Eritem acral. Eruptie buloasă. Eritrodisestezie palmo-plantară (sindromul mână-picior). Cu frecventă necunoscută: Keratoză actinică

Tulburări musculoscheletice si ale tesutului conjunctiv

Cu frecventă necunoscută: Artralgie.

Tulburări endocrine:

Foarte rare:                              Amenoree. Bufeuri. Oligospermie. Azoospermie.

Tulburări metabolice si de nutritie

Foarte frecvente:                       Hiperuricemie.

Infectii si infestări:

Mai putin frecvente                   Sepsis/septicemie.

Neoplasme benigne, maligne si neoplasme nespecifice (incluzând chisturi si polipi)

Mai putin frecvente:                  Leucemie limfoblastică acută. Leucemie mieloblastică acută.

Leucemia secundară (uneori), cu sau fără fază preleucemică a fost observată la pacientii care au fost tratati cu antracicline (incluzând doxorubicină). Leucemia secundară apare mai frecvent dacă medicamentul este administrat în asociere cu citostatice care modifică ADN-ul (de exemplu substante alchilante, derivati de platină) sau radioterapie, dacă pacientilor li s-a administrat un tratament anterior intens cu medicamente citotoxice sau dacă doza de antracicline a fost crescută . Astfel de leucemii pot să apară după 1 până la 7 ani de latentă.

Interventii medicale si chirurgicale

Cu frecventă necunoscută: afectiuni datorate radioterapiei (ale pielii, plămânilor, esofagului, mucoasei gastrointestinale, inimii) care sunt deja vindecate pot reapare după administrarea de doxorubicină.

Tulburări vasculare

Frecvente:                                Hemoragie.

Foarte rare:                              Tromboembolism.

Tulburări generale si la nivelul locului de administrare

Foarte frecvente:                       Febră.

Mai putin frecvente:                  Deshidratare.

Rare:                                       Frisoane. Ameteli. Reactii la locul de administrare (reactii locale eritematoase la nivelul venei, dureri, flebită, fleboscleroză).

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare:                                       Reactii anafilactice.

Tulburări hepato-biliare

Cu frecventă necunoscută: Hepatotoxicitate (uneori progresând la ciroză). Crestere tranzitorie a valorilor enzimelor hepatice.

4.9 Supradozaj

Nu este cunoscut nici un antidot specific pentru doxorubicină.

O intoxicatie acută se poate manifesta în termen de 24 de ore, prin manifestări cum sunt de exemplu, insuficienta cardiacă cu dureri toracice, angină pectorală si infarct miocardic. În astfel de cazuri, trebuie să fie consultat un cardiolog. Alte semne ale supradozajului sunt mielosupresia severă, care de obicei apare la 10 până la 14 zile de la începerea tratamentului si inflamatia severă a mucoaselor. Mielosupresia pronuntată trebuie tratată într-un spital. În functie de situatie, tratamentul poate include înlocuirea componentelor care lipsesc si terapie cu antibiotice. Poate fi necesar ca pacientul să fie introdus într-o cameră sterilă. Dacă apar semnele de intoxicatie, administrarea de doxorubicină trebuie întreruptă imediat. Semnele de intoxicatie cronică sunt, în special, semne de cardiotoxicitate cum sunt cele mentionate mai sus. Dacă apare insuficientă cardiacă, trebuie să fie consultat un cardiolog.

Hemodializa este, probabil, inutilă, în intoxicatii cu doxorubicină, deoarece doxorubicina are un volum foarte mare de distributie si numai 5 % dintr-o doză este eliminată renal.

Extravazare

Injectarea gresită perivenoasă determină necroză locală si tromboflebită. O senzatie de arsură în regiunea acului de perfuzie indică administrarea perivenoasă.

Dacă apare extravazare, perfuzia sau injectarea trebuie să fie întreruptă imediat; acul trebuie lăsat în acelasi loc pentru o perioadă scurtă de timp si apoi îndepărtat după o aspiratie scurtă.

În cazul extravazării se administrează o perfuzie intravenoasă de dexrazoxan, nu mai târziu de 6 ore de la extravazare (a se vedea RCP de dexrazoxan pentru doză si informatii suplimentare). Dacă dexrazoxanul este contraindicat, se recomandă aplicarea la nivel local de dimetilsulfoxid 99% (DMSO), pe o suprafată de două ori mai mare decât dimensiunea suprafetei în cauză (4 picături la 10 cm² din suprafata pielii) si repetarea administrării de trei ori pe zi, pentru o perioadă de cel putin 14 zile. Dacă este necesar, trebuie luată în considerare debridarea zonei. Datorită mecanismului antagonic, zona trebuie răcită după aplicarea DMSO (vasoconstrictie versus vasodilatatie), de exemplu, pentru a scădea durerea.

Nu se utilizează DMSO la pacientii cărora li se administrează dexrazoxan pentru a trata extravazarea indusă de antracicline

Alte măsuri au fost tratate controversiv în literatura de specialitate si nu au nici o valoare sigură.

5.       PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE

5.1     Proprietăti farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antracicline si substante înrudite, codul ATC: L01DB01.

Doxorubicina este un medicament citostatic din grupa antraciclinelor. Este izolată din culturi de Streptomyces peucetius var. caesius. Acesta se poate obtine în prezent prin semisinteză din daunorubicină. Doxorubicina este un iritant puternic al tesuturilor.

Activitatea biologică a doxorubicinei se datorează proprietătilor sale de legare de ADN, ceea ce duce la inhibarea sistemului enzimatic, vital pentru replicarea si transcriptia ADN-ului. Blocarea ciclului celular este maximă în timpul fazei S si mitozei, dar inhibarea a fost, de asemenea, observată în timpul altor faze ale ciclului celular.

5.2     Proprietăti farmacocinetice

După administrarea intravenoasă, eliminarea doxorubicinei este caracterizată printr-o eliminare tri-fazică din plasmă, cu un timp de înjumătătire de aproximativ 30 de ore. Volumul de distributie este de aproximativ 25 l / kg. Gradul de legare de proteine în plasmă este de aproximativ 70 %.

Cele mai mari concentratii ale doxorubicinei sunt atinse în plămâni, ficat, splină, rinichi, inimă, intestinul subtire si măduva hematopoietică. Doxorubicina nu traversează bariera hemato-encefalică.

Doxorubicina este metabolizată rapid, iar principalul metabolit, dihidroderivatul 13-doxorubicinol este mai putin activ. După cinci zile, aproximativ 5 % din medicament se regăseste în urină, în timp ce 40-50 % este excretat prin bilă în decurs de 7 zile. Functiile hepatice scăzute arată o eliminare mai lentă a substantei.

5.3     Date preclinice de sigurantă

Studiile la animale din literatura de specialitate arată că, doxorubicina afectează fertilitatea, este embrio- si fetotoxică si teratogen. Alte date arată că doxorubicina este mutagenă.

6.       PROPRIETĂTI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipientilor

Clorură de sodiu Acid clorhidric (E507)

Hidroxid de sodiu (E524)

Apă pentru preparate injectabile

6.2     Incompatibilităti

Doxorubicina nu trebuie amestecată cu heparină, datorită precipitării. Datorită lipsei informatiilor detaliate despre compatibilitate si miscibilitate, doxorubicina nu trebuie amestecată cu alte medicamente cu exceptia celor mentionate la pct. 6.6.

Au fost raportate incompatibilităti cu următoarele medicamente: Aminofilină, cefalotină, dexametazonă, fluorouracil, hidrocortizon.

6.3     Perioada de valabilitate

Înainte de deschidere: 18 luni

După prima deschidere:

A se utiliza imediat după prima deschidere

După diluare:

S-a demostrat stabilitatea chimică si fizică pentru solutia diluată de concentratie 0,5 mg/ml, după diluare cu solutie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sausolutie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%) timp de 7 zile, dacă este păstrată la temperatura camerei si temperatura de 2-8˚C si protejată de lumină.

După diluare la o concentratie de 0,05 mg/ml în solutie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau în solutie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%), solutia diluată rezultată cu concentratia de 0,05 mg/ml de dilutie trebuie utilizată imediat după preparare.

În ceea ce priveste dilutia de 0,5 mg/ml în clorură de sodiu sau glucoză perfuzabilă, se recomandă ca, din punct de vedere microbiologic, produsul să fie utilizat imediat. Dacă nu se administrează imediat, durata si conditiile de păstrare înaintea utilizării reprezintă responsabilitatea utilizatorului si nu trebuie să depăsească 24 ore la 2-8oC, cu exceptia cazului în care dilutia a avut loc în conditii aseptice controlate si validate

6.4     Precautii speciale pentru păstrare

A se păstra la frigider (2°C - 8°C).

A nu se congela.

Pentru conditiile de păstrare ale medicamentului diluat, vezi pct. 6.3.

6.5     Natura si continutul ambalajului

Texora 2 mg/ ml concentrat pentru solutie perfuzabilă este furnizat în flacoane a 5 ml (10 mg), 10 ml (20 mg), 25 ml (50 mg) sau 100 ml (200 mg) continând o solutie rosu-portocalie, limpede si sterilă.

Ambalaj primar: Flacoane din sticlă incoloră tip I (F. Eur) a 5, 10, 25, 100 ml prevăzute cu dop din cauciuc clorobutilic, acoperit pe partea interioară cu un strat inert de fluoropolimer (PTFE) si sigilat cu capsă din aluminiu acoperită cu un disc colorat din polipropilenă.

Mărimea ambalajelor: cutii cu un flacon a 5, 10, 25 sau 100 ml.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precautii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Texora poate fi, de asemenea, administrată ca perfuzie intravenoasă, diluată în solutie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau solutie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%) la concentratii de 0,05 mg/ml până la 0,5 mg/ml, utilizând pungi de perfuzie non-PVC.

Personalul trebuie instruit pentru manipularea medicamentelor citotoxice. Femeile gravide care fac parte din personalul medical trebuie excluse de la lucrul cu acest medicament. Personalul care manipulează acest medicament si toate medicamentele citotoxice trebuie să poarte echipament de protectie: ochelari de protectie, halate, mănusi de unică folosintă si măsti.

Dacă doxorubicina vine în contact cu pielea sau mucoasele, zona expusă trebuie să fie bine spălată cu apă si săpun. În cazul în care medicamentul ajunge în ochi, clătiti cu apă sau solutie izotonică sterilă, apoi consultati un oftalmolog.

După utilizare, flacoanele si materialele de injectare, incluzând mănusile, trebuie să fie distruse în conformitate cu standardele locale prevăzute pentru medicamentele antineoplazice.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Inactivarea medicamentului vărsat sau scurs se obtine cu solutie de hipoclorit de sodiu 1% sau pur si simplu cu tampon fosfat (pH>8), până când solutia este îndepărtată. Toate materialele de curătare trebuie eliminate asa cum este indicat anterior.

7. DETINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

Teva Pharmaceuticals S.R.L

Str. Domnita Ruxandra nr. 12, parter, sector 2, Bucuresti

România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

2260/2009/01-02-03-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZATIEI

Autorizare – Decembrie 2009

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2009

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.