Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

DAXAS 500
 
Denumire DAXAS 500
Descriere Daxas este indicat pentru tratamentul de întreţinere al bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) formă severă (VEMS post-bronhodilator mai mic de 50% din valoarea estimată) însoţită de bronşită cronică la adulţi cu exacerbări frecvente în antecedente, ca terapie adăugată la tratamentul bronhodilatator
Denumire comuna internationala ROFLUMILAST
Actiune terapeutica ALTE MED. PT. TRAT. BOLILOR OBSTRUCTIVE ALE C.R, SISTEMICE ALTE MED. PT. TRAT. BOLILOR OBSTRUCTIVE ALE C.R, SISTEMICE
Prescriptie P-RF - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala care se retine la farmacie
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 500 µg
Ambalaj Cutie cu blist.Al-PVC/PVDC x 30 comprimate filmate
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC R03DX07
Firma - Tara producatoare NYCOMED GMBH - GERMANIA
Autorizatie de punere pe piata NYCOMED GMBH - GERMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre DAXAS 500 ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> iordache andra raluca (vizitator) : Buna ziua!Ne intereseaza o comanda pentru medicamentul Daxas Cutie cu blist.Al-PVC/PVDC x 30 comprimate...
>> Dr. Petre : Acest site nu este farmacie online. Oricum medicamentul poate fi ridicat din farmacii numai cu reteta...
>> stoian ioana (vizitator) : unde pot gasi daxas 500 urgent
>> Dr. Toth Noemi : Avem la dispozitie Daxas 500 90 tablete fabricat de Takeda. Pret: 803.15 EUR + transport Daca doriti...
>> dr. Oana Iordache : Nu avem aceasta informatie.
>> dr. Oana Iordache : Corect.
>> dr. Oana Iordache : Nu avem aceasta informatie.
Prospect si alte informatii despre DAXAS 500, comprimate filmate       

ANEXA I

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Daxas 500 micrograme comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine roflumilast 500 micrograme.

Excipient: Acest produs conţine lactoză monohidrat 199 mg per comprimat filmat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat (comprimat).

Comprimat filmat în forma literei “D”, de culoare galben, inscripţionat pe una dintre părţi cu litera „D”.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Daxas este indicat pentru tratamentul de întreţinere al bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) formă severă (VEMS post-bronhodilator mai mic de 50% din valoarea estimată) însoţită de bronşită cronică la adulţi cu exacerbări frecvente în antecedente, ca terapie adăugată la tratamentul bronhodilatator.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată este de un comprimat de roflumilast 500 micrograme zilnic.

Poate fi necesară administrarea Daxas timp de mai multe săptămâni pentru a se obţine efectul scontat (vezi pct. 5.1). Daxas a fost studiat în cadrul studiilor clinice timp de până la un an.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi vârstnici (cu vârste ≥ 65 de ani)

Nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficienţă hepatică

Datele clinice referitoare la administrarea Daxas la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară încadrată în grupa A conform clasificării Child-Pugh, nu sunt suficiente pentru a recomanda ajustări ale dozei (vezi pct. 5.2) şi, prin urmare, Daxas trebuie utilizat cu precauţie la această grupă de pacienţi.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată sau severă încadrate în grupele B sau C conform clasificării Child-Pugh (vezi pct. 4.3), nu trebuie să utilizeze Daxas.

Copii şi adolescenţi

Administrarea Daxas la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu este relevantă.

Mod de administrare

Administrare orală.

Comprimatul trebuie să fie înghiţit cu apă, la aceeaşi oră în fiecare zi. Comprimatul poate fi administrat cu sau fără alimente.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la roflumilast sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1).

Insuficienţă hepatică moderată sau severă (clasificare Child-Pugh grupa B sau C).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Toţi pacienţii trebuie informaţi asupra riscurilor tratamentului cu Daxas şi asupra precauţiilor de utilizare în siguranţă şi trebuie să primească cardul pacientului înainte iniţierii tratamentului cu Daxas.

Medicamente pentru situaţii de urgenţă

Roflumilast este un medicament antiinflamator indicat ca tratament de întreţinere în formele severe de boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC) însoţite de bronşită cronică la pacienţi adulţi cu exacerbări frecvente în antecedente, ca terapie adăugată tratamentului bronhodilatator. Nu este recomandat ca medicament pentru situaţii de urgenţă pentru ameliorarea simptomelor acute determinate de bronhospasm.

Scădere în greutate

În cadrul unor studii clinice cu durata de un an (M2-124, M2-125), scăderea în greutate s-a produs mai frecvent la pacienţii trataţi cu Daxas comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo. După întreruperea administrării comprimatelor Daxas, majoritatea pacienţilor au revenit la greutatea iniţială după 3 luni.

Greutatea pacienţilor subponderali trebuie verificată la fiecare vizită. Pacienţii trebuie sfătuiţi să-şi verifice periodic greutatea. În cazul unei scăderi în greutate inexplicabile şi îngrijorătoare din punct de vedere clinic, administrarea Daxas trebuie întreruptă şi greutatea trebui monitorizată în continuare.

Afecţiuni clinice speciale

Din cauza lipsei datelor relevante, tratamentul cu Daxas nu trebuie iniţiat sau administrarea Daxas trebuie întreruptă în cazul pacienţilor cu boli imunologice severe (de exemplu infecţie cu HIV, scleroză multiplă, lupus eritematos, leucoencefalopatie multifocală progresivă), boli infecţioase acute severe, neoplasme (cu excepţia carcinomului bazocelular) sau la pacienţi cărora li se administrează un tratament cu medicamente imunosupresoare (de exemplu metotrexat, azatioprină, infliximab, etanercept sau tratament de lungă durată cu corticosteroizi administraţi pe cale orală; cu excepţia tratamentului sistemic de scurtă durată cu corticosteroizi). La pacienţii cu infecţii latente cum sunt tuberculoză, hepatită virală, infecţii cu virusuri herpetice şi zona zoster experienţa este limitată.

Nu a fost studiată administrarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă (gradul 3 şi 4 conform clasificării NYHA) şi, prin urmare, nu se recomandă tratamentul cu Daxas la aceşti pacienţi.

Tulburări psihice

Daxas este asociat cu creşterea riscului de tulburări psihice cum sunt insomnie, anxietate, nervozitate şi depresie. Cazuri rare de ideaţie şi comportament suicidar, incluzând suicid au fost observate în cadrul studiilor clinice (vezi pct. 4.8). Ca urmare, riscurile şi beneficiile iniţierii şi continuării tratamentului cu Daxas trebuie atent evaluate în cazul în care pacienţii prezintă în antecedente sau în prezent simptome de tulburări psihice sau dacă se intenţionează tratamentul concomitent cu alte medicamente care pot determina tulburări psihice. Pacienţii trebuie să fie instruiţi să spună medicului curant despre orice schimbare a comportamentului sau dispoziţiei şi despre orice ideaţie suicidară. Mai mult, Daxas nu este recomandat la pacienţi antecedente de depresie asociată cu ideaţie sau comportament suicidar.

Intolerabilitate persistentă

Deşi reacţii adverse ca diaree, greaţă, durere abdominale şi cefalee apar în special în primele săptămâni de tratament şi dispar în marea majoritate pe măsura continuării tratamentului, în caz de intolerabilitate persistentă, tratamentul cu Daxas trebuie reevaluat. Acesta poate să apară la grupele speciale de pacienţi care pot avea expuneri mai mari, cum sunt femei de culoare nefumătoare (vezi pct. 5.2) sau la pacienţi trataţi concomitent inhibitorul CYP 1A2, fluvoxamina, sau cu inhibitori concomitenţi ai CYP3A4 şi 1A2, enoxacin şi cimetidina (vezi pct. 4.5).

Teofilina

Nu există date clinice care să susţină administrarea concomitentă a teofilinei ca tratament de întreţinere. Prin urmare, tratamentul simultan cu teofilină nu este recomandat.

Lactoză

Comprimatele de Daxas conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

O etapă importantă în metabolizarea roflumilast este N-oxidarea roflumilast la N-oxid roflumilast prin intermediul izoenzimelor CYP 3A4 şi CYP 1A2. Atât roflumilast cât şi N-oxid roflumilast prezintă activitate intrinsecă de inhibare a fosfodiesterazei 4 (PDE4). Prin urmare, după administrarea roflumilast, efectul de inhibare a PDE4 se consideră a fi efectul cumulat al roflumilast şi N-oxid roflumilast. Studiile clinice privind interacţiunile efectuate cu inhibitori ai CYP 3A4, eritromicină şi ketoconazol, au demonstrat creşterea cu 9% a activităţii totale de inhibare a PDE4 (adică expunerea totală la roflumilast şi N-oxid roflumilast). Studiile privind interacţiunile cu inhibitorul CYP 1A2, fluvoxamina, şi inhibitorii concomitenţi ai CYP3A4 şi 1A2, enoxacin şi cimetidina, au demonstrat creşterea cu 59%, 25% şi, respectiv, 47% a activităţii totale de inhibare a PDE4. Administrarea concomitentă de Daxas şi aceste substanţe active poate determina creşterea nivelului de expunere şi a intolerabilităţii persistente. În acest caz, tratamentul cu Daxas trebuie reevaluat (vezi pct. 4.4).

Administrarea inductorului enzimatic al citocromului P 450 rifampicină, a determinat scăderea cu aproximativ 60% a activităţii totale de inhibare a PDE4. Ca urmare, utilizarea inductorilor enzimatici puternici ai citocromului P 450 (de exemplu fenobarbital, carbamazepină, fenitoină) pot să scadă eficacitatea terapeutică a roflumilastului.

Administrarea concomitentă cu teofilină a determinat creşterea cu 8% a activităţii totale de inhibare a PDE4 (vezi pct. 4.4). În cadrul unui studiu privind interacţiunile efectuat cu un contraceptiv oral care conţine gestoden şi etinilestradiol, activitatea totală de inhibare a PDE4 a crescut cu 17%.

Nu s-au observat interacţiuni cu salbutamol administrat pe cale inhalatorie, formoterol, budesonidă şi montelukast administrat pe cale orală, digoxină, warfarină, sildenafil şi midazolam.

Administrarea concomitentă cu un antacid (combinaţie între hidroxid de aluminiu şi hidroxid de magneziu) nu a modificat absorbţia sau profilul farmacocinetic al roflumilast sau N-oxid roflumilast.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Datele provenite din utilizarea roflumilast gravide sunt limitate.

Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Daxas nu este recomandat în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează metode contraceptive.

S-a demonstrat că roflumilast traversează placenta femelelor de şobolan gestante.

Alăptarea

Datele farmacocinetice provenite de la animale au demonstrat excreţia roflumilast şi a metaboliţilor acestuia în lapte. Nu poate poate fi exclus un risc lasugari. Daxas nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Fertilitatea

În cadrul unui studiu privind spermatogeneza la om, doze de 500 micrograme roflumilast nu au determinat efecte asupra parametrilor spermogramei sau hormonilor de reproducere în timpul perioadei de tratament de 3 luni şi în următoarele 3 luni după întreruperea tratamentului.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Daxas nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

În cadrul studiilor clinice efectuate la pacienţi cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), aproximativ 16% dintre pacienţi au prezentat reacţii adverse la roflumilast (comparativ cu 5% în grupul placebo). Cel mai frecvent întâlnite reacţii adverse au fost diaree (5,9%), scădere în greutate (3,4%), greaţă (2,9%), durere abdominală (1,9%) şi cefalee (1,7%). Majoritatea acestor reacţii adverse au avut intensitate uşoară sau moderată. Aceste reacţii adverse au apărut, în principal, în primele săptămâni de tratament şi au dispărut în marea majoritate pe măsura continuării tratamentului.

În tabelul de mai jos sunt prezentate reacţiile adverse conform clasificării MedDRA pe frecvenţe:Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tabelul 1. Reacţii adverse raportate în cadrul studiilor clinice cu roflumilast administrat pentru tratamentul BPOC

 

Frecvenţa

Aparate, sisteme şi organe

Frecvente

Mai puţin frecvente

Rare

Tulburări ale sistemului imunitar

 

Hipersensibilitate

 

Tulburări endocrine

 

 

Ginecomastie

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Scădere în greutate Apetit scăzut

 

 

Tulburări psihice

Insomnie

Anxietate

Depresie

Nervozitate

Tulburări ale sistemului nervos

Cefalee

Tremurături Vertij Ameţeli

Disgeuzie

Tulburări cardiace

 

Palpitaţii

 

Tulburări respiratorii,

 

 

Infecţii ale tractului

Diaree Greaţă Durere abdominală

Gastrită Vomă

Reflux gastro-esofagian Indigestie

Hematochezie Constipaţie

Frecvenţa

Aparate, sisteme şi organe

Frecvente

Mai puţin frecvente

Rare

 

 

 

toracice şi mediastinale

respirator (cu excepţia pneumoniei) Tulburări gastro-intestinale

 

 

 

 

 

Tulburări hepatobiliare

 

 

Concentraţii plasmatice crescute ale enzimelor γ-GT şi aspartat aminotransferază (AST)

 

 

 

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

 

Erupţie trecătoare piele

Urticarie

 

 

 

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

 

Slăbiciune şi crampe musculare

Mialgie Lombalgie

Valori crescute ale concentraţiei plasmatice a creatin fosfokinazei (CPK)

 

 

 

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

 

Stare generală de rău

Astenie

Fatigabilitate

 

 

 

 

 

În cadrul studiilor clinice au fost raportate cazuri rare de ideaţie şi comportament suicidar (incluzând suicid). Pacienţii trebuie spună medicului curant despre orie ideaţie suicidară (vezi şi pct. 4.4).

4.9 Supradozaj

În cadrul studiilor clinice de Faza I au fost observate următoarele simptome, cu frecvenţă crescută după administrarea orală a unor doze unice de 2500 micrograme şi a unei doze unice de 5000 micrograme (de zece ori doza recomandată): cefalee, tulburări gastro-intestinale, ameţeli, palpitaţii, stare de confuzie, senzaţie de umed şi lipicios şi hipotensiune arterială.

În caz de supradozaj, se recomandă asigurarea asistenţei medicale adecvate. Deoarece roflumilast se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, hemodializa este puţin probabil să fie eficace în eliminarea acestuia. Nu se cunoaşte dacă roflumilast este dializabil prin dializă peritoneală.

 

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente pentru tratamentul afecţiunilor obstructive ale căilor respiratorii, alte medicamente sistemice pentru tratamentul afecţiunilor obstructive ale căilor respiratorii, codul ATC: R03DX07

Mecanism de acţiune

Roflumilast este un inhibitor al PDE4, un medicament antiinflamator nesteroidian, destinat atât inflamaţiei sistemice, cât şi inflamaţiei pulmonare asociate bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC). Mecanismul de acţiune constă în inhibarea PDE4, o enzimă importantă implicată în metabolizarea adenozin monofosfatului ciclic (AMPc), care se găseşte la nivelul celulelor structurale şi inflamatoare cu importanţă în patogeneza bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC). Roflumilast acţionează asupra izoenzimelor PDE4A, 4B şi 4D cu aceeaşi potenţă în intervalul nanomolar. Afinitatea acestuia pentru izoenzima PDE4C este de 5 până la 10 ori mai scăzută. Acest mecanism de acţiune şi caracterul selectiv sunt valabile, de asemenea, pentru N-oxid roflumilast, principalul metabolit activ al roflumilastului.

Efecte farmacodinamice

Inhibarea PDE4 determină creşterea intracelulară a AMPc şi ameliorează disfuncţia leucocitelor, celulelor musculare netede vasculare de la nivelul căilor respiratorii şi plămânilor, celulelor endoteliale şi epiteliale respiratorii şi fibroblastelor în modelele experimentale, prezente în cadrul BPOC. După stimularea in vitro a neutrofilelor, monocitelor, macrofagelor sau a limfocitelor umane, roflumilast şi N-oxid roflumilast inhibă eliberarea mediatorilor inflamaţiei, cum sunt leucotriena B4, speciile reactive de oxigen, factorul de necroză tumorală α, interferonul γ şi granzima B.

La pacienţii cu boală pulmonare obstructive cronice (BPOC), roflumilast a scăzut numărul de neutrofile din spută. Mai mult, roflumilast a atenuat influxul de neutrofile şi eozinofile în căile respiratorii ale voluntarilor sănătoşi cărora li s-a administrat endotoxină.

Eficacitate clinică

În cadrul a două studii clinice de confirmare de tip replicat (M2-124 şi M2-125), desfăşurate pe o perioadă de un an şi alte două studii (M2-127 şi M2-128), cu durata de 6 luni, au fost randomizaţi şi trataţi un număr total de 4768 de pacienţi, dintre care 2374 au fost trataţi cu Daxas. Studiile au avut fost de tip dublu-orb, placebo controlate, având o structură pe grupuri paralele.

Studiile cu durata de un an au inclus pacienţi cu forme severe până la foarte severe de boală pulmonară obstructivă cronică în antecedente (BPOC) [VEMS (volum expirator maxim pe secundă) ≤ 50% din valoarea estimată] însoţită de bronşită cronică, care au prezentat cel puţin o exacerbare documentată în anul anterior şi simptome la începutul perioadei de testare evaluate cu ajutorul scorul tusei şi sputei. Agoniştii beta-adrenergici cu durată lungă de acţiune (LABA) au fost permise în cadrul studiilor şi au fost utilizate la aproximativ 50% din pacienţii incluşi în studiu. Medicamentele anticolinergice cu durată scurtă de acţiune (SAMA) au fost permise la acei pacienţi cărora nu li s-a permis administrarea agoniştilor beta-adrenergici cu durată lungă de acţiune. Medicamentele pentru situaţii de urgenţă (salbutamol sau albuterol) au fost administrate la nevoie. În timpul studiilor nu a fost permisă utilizarea corticosteroizilor administraţi pe cale inhalatorie şi teofilinei. Pacienţii fără exacerbări în antecedente nu au fost incluşi în studiu.

În cadrul unei analize globale a studiilor desfăşurate pe o perioadă de un an M2-124 şi M2-125, administrarea Daxas 500 micrograme o dată pe zi a îmbunătăţit în mod semnificativ funcţia pulmonară comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo, în medie cu 48 ml (VEMS prebronhodilatator, criteriu final principal, p<0,0001) şi cu 55 ml (VEMS postbronhodilatator, p<0,0001). Îmbunătăţirea funcţiei pulmonare a fost vizibilă la prima vizită, efectuată după 4 săptămâni de la începerea studiului şi s-a menţinut până la un an (sfârşitul perioadei de tratament). Frecvenţa (per pacient per an) de apariţie a exacerbărilor moderate (care au necesitat administrarea glucocorticoizilor sistemici) sau severe (care au determinat spitalizare şi/sau deces) după un un an a fost de 1,142 în cazul tratamentului cu roflumilast şi de 1,374 în cazul administrării placebo, ceea ce corespunde unei scăderi a riscului relativ de 16,9% (95% IÎ: 8,2% până la 24,8%) (criteriu final principal, p=0,0003). Efectele au fost similare, indiferent de tratamentul anterior cu corticosteroizi inhalatori sau de tratamentul de fond cu agonişti beta-adrenergici cu durată lungă de acţiune. În subgrupul pacienţilor cu antecedente de exacerbări frecvente (cel puţin 2 exacerbări în ultimul an), frecvenţa exacerbărilor a fost de 1,526 în cazul tratamentului cu roflumilast şi 1,941 în cazul administrării placebo, ceea ce corespunde unei scăderi a riscului relativ de 21,3% (95% IÎ: 7,5% până la 33,1%). Roflumilast nu a scăzut în mod semnificativ frecvenţa exacerbărilor în comparaţie cu placebo la subgrupul de pacienţi cu BPOC moderată.

Scăderea frecvenţei exacerbărilor moderate sau severe în cazul tratamentului cu Daxas şi agonişti beta-adrenergici comparativ cu administrarea placebo şi agonişti beta-adrenergici a fost de 21% (p=0,0011). Scăderea medie a frecvenţei exacerbărilor observate la pacienţii cărora nu li s-au administrat concomitent agonişti beta-adrenergici a fost de 15% (p=0,0387). Numărul de pacienţi care au decedat din diverse cauze a fost identic în cazul administrării placebo şi roflumilast (42 de decese în fiecare grup; 2,7% în fiecare grup; analiză globală).

Un număr total de 2690 de pacienţi au fost incluşi şi randomizaţi în cadrul a două studii clinice de susţinere (M2-111 şi M2-112) cu durata de un an. În comparaţie cu cele două studii de tip confirmativ, antecedentele de bronşită cronică şi de exacerbări ale BPOC nu au constituit un criteriu de includere a pacienţilor. Corticosteroizii inhalatori au fost utilizaţi la 809 (61%) din pacienţii trataţi cu roflumilast, în timp ce utilizarea agoniştilor beta-adrenergici şi teofilinei a fost interzisă. Administrarea Daxas 500 micrograme o dată pe zi a îmbunătăţit în mod semnificativ funcţia pulmonară comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo, în medie cu 51 ml (VEMS prebronhodilatator, p<0,0001) şi cu 53 ml (VEMS postbronhodilatator, p<0,0001). Frecvenţa exacerbărilor (aşa cum a fost definită în protocol) nu a fost semnificativ redusă de către roflumilast în studiile individuale (scăderea riscului relativ: 13,5% în studiul M2-111 şi 6,6% în studiul M2-112; p= nesemnificativ). Frecvenţa reaţiilor adverse nu a fost influenţată de tratamentul concomitent cu corticosteroizi inhalatori.

Două studii clinice de susţinere (M2-127 şi M2-128) cu durata de 6 luni, au inclus pacienţi cu antecedente deBPOC cu cel puţin 12 luni înainte de începerea studiului. Ambele studii au inclus pacienţi cu BPOC moderată sau severă, cu obstrucţie ireversibilă a căilor respiratorii şi VEMS de 40% până la 70% din valoarea estimată. Roflumilastul sau placebo a fost adăugat tratamentului continuu cu un bronhodilatator cu durată lungă de acţiune, în special salmeterol în cazul studiului M2-127 sau tiotropium în cazul studiului M2-128. În cadrul celor două studii clinice cu durata de 6 luni, valoarea VEMS prebronhodilatator a fost îmbunătăţit semnificativ, cu 49 ml (criteriu final principal, p<0,0001) peste efectul bronhodilatator al tratamentului concomitent cu salmeterol în cadrul studiului M2-127 şi cu 80 ml (criteriu final principal, p<0,0001) peste efectul tratamentului concomitent cu tiotropium în cadrul studiului M2-128.

Nu s-au efectuat studii care să compare Daxas cu tratamentul cu agonişti beta-adrenergici în asociere cu corticosteroizi inhalatori.

Copii şi adolescenţi

Agenţia Europeană a Medicamentului a suspendat obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Daxas la unul sau mai multe subgrupuri de copii şi adolescenţi în boala pulmonară obstructivă cronică (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

La om, roflumilastul este metabolizat în proporţie mare, rezultând principalul metabolit activ farmacodinamic, N-oxid roflumilast. Deoarece atât roflumilast, cât şi N-oxid roflumilast contribuie la activitatea de inhibare in vivo a PDE4, datele farmacocinetice se bazează pe activitatea totală de inhibare a PDE4 (adică expunerea totală la roflumilast şi N-oxid roflumilast).

Absorbţie

Biodisponibilitatea absolută a roflumilastului după administrarea pe cale orală a unei doze de 500 micrograme este de aproximativ 80%. Concentraţiile plasmatice maxime de roflumilast apar, în general, la aproximativ o oră după administrarea dozei în stare de repaus alimentar (după 0,5 până la 2 ore). Concentraţiile plasmatice maxine ale metabolitului N-oxid apar după aproximativ 8 ore (după 4 până la 13 ore). Consumul de alimente nu influenţează activitatea totală de inhibare a PDE4, dar întârzie atingerea concentraţiei maxime (tmax) a roflumilastului cu o oră şi scade Cmax cu aproximativ 40%. Totuşi, Cmax şi tmax ale N-oxid roflumilast nu sunt influenţate.

Distribuţie

Legarea de proteinele plasmatice a roflumilastului şi a metabolitului său N-oxid este de aproximativ 99% şi, respectiv 97%. Volumul de distribuţie pentru o singură doză de 500 micrograme roflumilast este de aproximativ 2,9 l/kg. Datorită proprietăţilor sale fizico-chimice, roflumilast este distribuit rapid către organe şi ţesuturi, incluzând ţesutul adipos la şoarece, hamster şi şobolan. Faza de distribuţie precoce caracterizată prin pătrunderea în proporţie mare în ţesuturi este urmată de o fază de eliminare în proporţie mare din ţesutul adipos, cel mai probabil ca urmare a transformării în proporţie mare a roflumilastului în N-oxid roflumilast. Studiile efectuate cu roflumilast marcat radioactiv la şobolani au indicat, de asemenea, traversarea în proporţie mică a barierei hematoencefalice. Nu există dovezi privind acumularea sau retenţia specifică a roflumilastului sau metaboliţilor acestuia în organe şi ţesutul adipos.

Metabolizare

Roflumilast este metabolizat în proporţie mare prin intermediul reacţiilor deFază I (prin intermediul citocromului P 450) şi Fază II (prin conjugare). La om, metabolitul N-oxid reprezintă este principalul metabolit detectat în plasmă. ASC a metabolitului N-oxid este, în medie, de 10 ori mai mare decât ASC a roflumilastului. Prin urmare, se consideră că metabolitul N-oxid contribuie în cea mai mare măsură la activitatea totală de inhibare in vivo a PDE4.

Studiile in vitro şi studiile clinice privind interacţiunile medicamentoase sugerează faptul că metabolizarea roflumilastului la metabolitul N-oxid se realizează pe calea CYP 1A2 şi 3A4. Conform altor rezultate in vitro obţinute din studii la nivelul microzomilor hepatici umani, concentraţiile plasmatice de roflumilast şi N-oxid roflumilast care rezultă în urma administrării de doze terapeutice nu inhibă izoenzimele CYP 1A2, 2A6, 2B6, 2C8, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1, 3A4/5 sau 4A9/11. Ca urmare, probabilitatea unor interacţiuni relevante cu medicamente metabolizate pe calea acestor izoenzime ale citocromului P 450 este scăzută. În plus, studiile in vitro nu au indicat inducţia izoenzimelor CYP 1A2, 2A6, 2C9, 2C19 sau 3A4/5 şi au indicat numai o uşoară inducţie a CYP 2B6 de către roflumilast.

Excreţie

Clearance-ul plasmatic după administrarea roflumilast în perfuzie intravenoasă cu durată scurtă este de aproximativ 9,6 l/oră. După administrare orală, timpul de înjumătăţire plasmatică efectiv mediu a roflumilastului şi metabolitului său N-oxid este de aproximativ 17 şi, respectiv 30 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru a roflumilastului şi metabolitului N-oxid sunt atinse la aproximativ 4 zile pentru roflumilast şi 6 zile pentru N-oxid roflumilast, după administrarea unei doze unice zilnice. După administrarea intravenoasă sau pe cale orală de roflumilast marcat radioactiv, aproximativ 20% din substanţa marcată radioactiv se regăseşte în materiile fecale şi 70% în urină, sub formă de metaboliţi inactivi.

Liniaritate/Non-liniaritate

Profilul farmacocinetic al roflumilastului şi metabolitului său N-oxid este dependent de dozele administrate în intervalul de dozaj de 250 micrograme până la 1000 micrograme.

Grupe speciale de pacienţi

La vârstnici, femei şi ale rase decât cea caucauziană, activitatea totală de inhibare a PDE4 a fost crescută. Activitatea totală de inhibare a PDE4 a fost uşor scăzută la fumătorI. Niciuna dintre aceste modificări nu a fost considerată a avea semnificaţie clinică. Nu se recomandă ajustări ale dozei la aceste grupe de pacienţi. Asocierea factorilor de exemplu femei de culoare, nefumătoare, poate determina creşterea expunerii şi intoleranbilitate persistentă. În acest caz, se impune reevaluarea tratamentului cu Daxas (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală

Activitatea totală de inhibare a PDE4 a scăzut cu 9% la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei 10-30 ml/min). Nu este necesară ajustarea dozei.

Insuficienţă hepatică

Profilul farmacocinetic al Daxas 250 micrograme, administrat o dată pe zi a fost evaluat la 8 pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată încadrată în grupele A şi B conform clasificării Child-Pugh. La aceşti pacienţi, activitatea totală de inhibare a PDE4 a fost mai mare cu aproximativ 20% la pacienţii din grupa A conform clasificării Child-Pugh şi cu aproximativ 90% la pacienţi din grupa B conform clasificării Child-Pugh. Simulările sugerează proporţionalitatea dozei între Daxas 250 şi 500 micrograme la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată. Este necesară precauţie în cazul pacienţilor din grupa A conform clasificării Child-Pugh (vezi pct. 4.2). Pacienţii insuficienţă hepatică moderată sau severă grupa B sau C conform clasificării Child-Pugh nu trebuie să utilizeze Daxas (vezi pct. 4.3).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu există dovezi privind potenţialul imunotoxic, de sensibilizare cutanată sau fototoxic.

A fost observată o uşoară scădere a potenţialului fertil la masculii de şobolan în relaţie cu toxicitatea epididimală. Nu au fost observate toxicitate epididimală sau modificări ale parametrilor spermogramei la alte specii de rozătoare sau nerozătoare, incluzând maimuţe, în pofida expunerii mai mari.

În unul din două studii referitoare la dezvoltarea embriofetală la şobolan, s-a observat o incidenţă mai mare a osificării incomplete a craniului în cazul administrării unei doze care a produs toxicitate maternă. În unul din trei studii referitoare la fertilitatea şi dezvoltarea embriofetală la şobolan, au fost observate pierderi ale sarcinii postimplantare. Acestea nu au fost observate la iepuri. La şoareci a fost observată prelungirea perioadei de gestaţie.

Nu se cunoaşte importanţa acestor rezultate pentru om.

Cele mai importante efecte referitoare al siguranţă în cadrul studiilor de farmacologie şi toxicologie au apărut la un nivel de expunere şi la doze mai mari decât cele terapeutice. Aceste tulburări s-au produs, în special, la nivel gastrointestinal (adică vărsături, secreţie gastrică crescută, eroziuni gastrice, inflamaţia intestinală) şi cardiac (adică hemoragie localizată, depozite de hemosiderină şi infiltrat limfohistiocitar la nivelul atriului drept la câini şi hipotensiune arterială şi frecvenţă cardiacă crescută la şobolani, porcuşori de guineea şi câini).

Studiile de toxicitate şi carcinogeneză efectuate cu doze repetate au indicat toxicitate la nivelul mucoasei nazale specifică rozătoarelor. Aceasta pare să fie determinată de un metabolit intermediar ADCP (4-Amino-3,5-dicloro-piridină) al N-oxidului care se formează la nivelul mucoasei olfactive a şobolanilor, care prezintă afinitate de legare specifică la aceste specii (adică şoarece, şobolan şi hamster).

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Povidonă (K90)

Stearat de magneziu

Film

Hipromeloză 2910

Macrogol 4000

Dioxid de titaniu (E 171)

Oxid galben de fer (E 172)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din aluminiu PVC/PVDC în cutii cu 10, 14, 28, 30, 84, 90 sau 98 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-Straße 2

D-78467 Konstanz

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/10/636/001-007

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

05/07/2010

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului http://www.ema.europa.eu

ANEXA II

A. DEŢINĂTORUL(II) AUTORIZAŢIEI DE FABRICAŢIE RESPONSABIL(I) PENTRU ELIBERAREA SERIEI

B. CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

A. DEŢINĂTORUL(II) AUTORIZAŢIEI DE FABRICAŢIE RESPONSABIL(I) PENTRU ELIBERAREA SERIEI

Numele şi adresa fabricantului(fabricanţilor) responsabil(i) pentru eliberarea seriei

Nycomed GmbH

Production Site Oranienburg

Lehnitzstrasse 70-98

D-16515 Oranienburg

Germania

B. CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

CONDIŢII SAU RESTRICŢII PRIVIND FURNIZAREA ŞI UTILIZAREA IMPUSE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Medicament cu eliberare pe bază de prescripţie medicală.

CONDIŢII SAU RESTRICŢII CU PRIVIRE LA SIGURANŢA ŞI EFICACITATEA UTILIZĂRII MEDICAMENTULUI

Înainte de punerea pe piaţă a medicamentului în fiecare Stat Membru, Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă trebuie să agreeze conţinutul şi formatul materialului educaţional cu autoritatea naţională competentă.

Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă (DAPP) trebuie să se asigure de faptul că, la lansare, tot personalul medical care intenţionează să prescrie/elibereze Daxas va primi materialul educaţional.

Materialul educaţional trebuie să conţină următoarele:

• Rezumatul Caracteristicilor Produsului şi Prospectul pentru Daxas

• Materialul educaţional pentru medic

• Copii ale cărţii pacientului trebuie date pacienţilor înainte de a li se administra Daxas

Materialul educaţional pentru medicul prescriptor trebuie să includă informaţii referitoare la următoarele elemente cheie:

1.      Indicaţia specifică aprobată. Faptul că Daxas nu este indicat în tratamentul pacienţilor cu BPOC alţii decât cei din indicaţia aprobată, nici la pacienţii cu astm bronşic sau deficit de alfa-1 anti tripsină.

2.      Necesitatea de a informa pacienţii asupra riscurilor utilizării Daxas şi asupra precauţiilor de utilizare în siguranţă

3.      Riscul scăderii în greutate la pacienţii cu subponderali şi necesitatea de a monitoriza greutatea corporală la fiecare vizită şi de a opri tratamentul în cazul unui eveniment clinic îngrijorător şi inexplicabil de scădere în greutate. Pacienţii trebuie sfătuiţi să îşi monitorizeze greutatea periodic şi să noteze greutatea în cartea pacientului.

4.      Riscul de tulburări psihice cum sunt insomnia, anxietatea, depresia la pacienţi trataţi cu Daxas şi riscul potenţial de suicid şi, prin urmare, necesitatea de a evalua atent raportul risc beneficiu acestui tratament la pacienţii cu simptome psihice existente sau cu antecedente de depresie şi de a informa pacienţii să raporteze orice modificare a comportamentului, dispoziţiei şi orice ideaţie suicidară. Daxas nu este recomandat la pacienţi cu antecedente de depresie asociată cu ideaţie sau comportament suicidar.

5.      Riscul potenţial de tumori maligne şi lipsa experienţei la pacienţii cu antecedente de neoplasm. Tratamentul cu Daxas nu trebuie iniţiat sau trebuie oprit la pacienţii cu neoplasme (cu excepţia carcinomului bazocelular).

 Faptul că expunerea crescută poate să apară la anumite grupe de pacienţi şi poate creşte riscul de intolerabilitate persistentă:

·        Grupe speciale de pacienţi care prezintă o inhibare crescută de PDE4, cum sunt femei de culoare, nefumătoare

·        Pacienţi trataţi concomitent cu un inhibitor ale CYP 1A2 (cum este fluvoxamina) sau cu inhibitori concomitenţi ai CYP 3A4 şi 1A2 (cum sunt enoxacin şi cimetidina)

Riscul potenţial de infecţii: tratamentul cu Daxas nu trebuie iniţiat sau tratamentul trebuie oprit la pacienţi cu boli infecţioase acute severe. Experienţa limitată la pacienţi cu infecţii latente cum sunt tuberculoza, hepatita virală sau infecţii cu virusuri herpetice.

Lipsa de experienţă la pacienţi cu infecţie cu HIV sau hepatită activă, cu afecţiuni imune severe (de exemplu scleroza multiplă, lupus eritematos, leucoencefalopatie multifocală) sau trataţi cu imunosupresoare (altele decât corticosteroizi administraţi sistemic ca tratament de scurtă durată) şi faptul că tratamentul cu Daxas nu trebuie iniţiat sau trebuie oprit la aceşti pacienţi.

 Riscul potenţial cardiac: Daxas nu a fost studiat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă (clasele 3 sau 4 NYHA); prin urmare nu este recomandat la aceşti pacienţi.

 Date limitate sau absente în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică. Daxas este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată sau severă (Child Pugh B sau C). Datele clinice sunt considerate insuficiente pentru a recomanda ajustarea dozei şi se recomandă precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară (Child Pugh A).

Lipsa datelor clinice pentru a susţine administrarea în asociere cu teofilină şi faptul că această asociere nu este recomandată.

Cartea pacientului

Cartea pacientului trebuie să conţină următoarele elemente cheie:

Faptul că ei trebuie să spună doctorului dacă au în antecedente oricare din următoarele afecţiuni:

• neoplasm

• insomnie, anxietate, depresie, ideaţie sau comportament suicidar

• scleroză multiplă sau SLE

• tuberculoză, herpes, hepatită, HIV

Faptul că pacienţii trebuie să spună medicului curant dacă apar simptome ca:

• insomnie, anxietate, depresie, ideaţie sau comportament suicidar

• infecţii severe

Faptul că pacienţii trebuie să spună medicului curant dacă utilizează orice alte medicamente.

Faptul că tratamentul cu Daxas poate determina scădere în greutate şi că pacienţii trebuie să-şi monitorizeze greutatea periodic şi să noteze valorile greutăţii în cartea pacientului.

Cartea pacientului trebuie să includă o secţiune în care pacienţii îşi pot nota greutatea şi data la care s-au cântărit şi trebuie atenţionaţi să aibă cu ei această carte a pacientului la fiecare vizită.

ALTE CONDIŢII

Sistemul de farmacovigilenţă

DAPP trebuie să asigure că sistemul de farmacovigilenţă, în forma prezentată în modulul 1.8.1 al Cererii de autorizare de punere pe piaţă, este implementat şi funcţional înaintea şi în timpul existenţei medicamentului pe piaţă.

Planul de management al riscului

DAPP se angajază să efectueze studiile şi activităţile de farmacovigilenţă suplimentare detaliate în Planul de farmacovigilenţă, conform celor stabilite în versiunea 6.0 din data de 21 Aprilie 2010 a Planului de management al riscului (PMR) prezentată în modulul 1.8.2 al Cererii de autorizare de punere pe piaţă şi orice actualizări ulterioare ale PMR aprobate de CHMP.

În ceea ce priveşte ghidurile CHMP privind Sistemele de management ale riscului pentru medicamentele de uz uman, orice versiune actualizată a PMR trebuie depusă în acelaşi timp cu următorul Raport periodic actualizat referitor la siguranţă (RPAS).

În plus, versiunea actualizată a PMR trebuie depusă

• Când se primesc informaţii noi care pot avea impact asupra Specificaţiei de siguranţă actuale, Planului de farmacovigilenţă sau activităţilor de reducere la minimum a riscului

• În decurs de 60 de zile de la atingerea unui obiectiv important (de farmacovigilenţă sau de reducere la minimum a riscului

• La cererea Agenţiei Europeene a Medicamentului

ANEXA III

ETICHETAREA ŞI PROSPECTUL

A. ETICHETAREA

INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJUL SECUNDAR

CUTIA PENTRU BLISTER

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Daxas 500 micrograme comprimate filmate

Roflumilast

2. DECLARAREA SUBSTANŢEI(LOR) ACTIVE

Fiecare comprimat conţine 500 micrograme roflumilast

3. LISTA EXCIPIENŢILOR

Conţine lactoză. Vezi prospectul pentru informaţii suplimentare.

4. FORMA FARMACEUTICĂ ŞI CONŢINUTUL

10 comprimate filmate

14 comprimate filmate

28 comprimate filmate

30 comprimate filmate

84 comprimate filmate

90 comprimate filmate

98 comprimate filmate

5. MODUL ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE

A se citi prospectul înainte de utilizare.

Administrare orală.

6. ATENŢIONARE SPECIALĂ PRIVIND FAPTUL CĂ MEDICAMENTUL NU TREBUIE PĂSTRAT LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

7. ALTĂ(E) ATENŢIONARE(ĂRI) SPECIALĂ(E), DACĂ ESTE(SUNT) NECESARĂ(E)

8. DATA DE EXPIRARE

EXP:

9. CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE

10. PRECAUŢII SPECIALE PRIVIND ELIMINAREA MEDICAMENTELOR NEUTILIZATE SAU A MATERIALELOR REZIDUALE PROVENITE DIN ASTFEL DE MEDICAMENTE, DACĂ ESTE CAZUL

11. NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-Straße 2

D-78467 Konstanz

Germania

12. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/10/636/001 10 comprimate filmate

EU/1/10/636/002 30 comprimate filmate

EU/1/10/636/003 90 comprimate filmate

EU/1/10/636/004 14 comprimate filmate

EU/1/10/636/005 28 comprimate filmate

EU/1/10/636/006 84 comprimate filmate

EU/1/10/636/007 98 comprimate filmate

13. SERIA DE FABRICAŢIE

Serie:

14. CLASIFICARE GENERALĂ PRIVIND MODUL DE ELIBERARE

Medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală.

15. INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE

16. INFORMAŢII ÎN BRAILLE

Daxas 500

MINIMUM DE INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE BLISTER SAU PE FOLIE TERMOSUDATĂ

BLISTERE

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Daxas 500 micrograme comprimate filmate

Roflumilast

2. NUMELE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed

3. DATA DE EXPIRARE

EXP:

4. SERIA DE FABRICAŢIE

Serie:

5. ALTE INFORMAŢII

MINIMUM DE INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE BLISTER SAU PE FOLIE TERMOSUDATĂ

BLISTERE CALENDAR

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Daxas 500 micrograme comprimate filmate

Roflumilast

2. NUMELE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed

3. DATA DE EXPIRARE

EXP:

4. SERIA DE FABRICAŢIE

Serie:

5. ALTE INFORMAŢII

Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

B. PROSPECTUL

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Daxas 500 micrograme comprimate filmate

Roflumilast

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Daxas şi pentru ce se utilizează

2. Înainte să luaţi Daxas

3. Cum să luaţi Daxas

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Daxas

6. Informaţii suplimentare

1 CE ESTE DAXAS ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Daxas conţine substanţa activă roflumilast, care este un medicament antiinflamator numit inhibitor de fosfodiesterază 4. Roflumilast scade activitatea fosfodiesterazei 4, o proteină care există în mod normal în celulele corpului. Când activitatea acestei proteine este redusă, gradul de inflamaţie de la nivelul plămânilor scade. Acest lucru împiedică îngustarea căilor respiratorii în cazul bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC). Astfel, Daxas ameliorează problemele de respiraţie.

Daxas este utilizat pentru tratarea BPOC severă la adulţi. BPOC este o afecţiune cronică a plămânilor care determină îngustarea căilor respiratorii (obstrucţie) şi dilatarea şi iritaţia pereţilor căilor respiratorii mici (inflamaţie), având ca efect apariţia unor simptome cum sunt tuse, respiraţie şuierătoare, senzaţie de greutate în piept sau dificultăţi la respiraţie. Daxas este destinat utilizării în completare la tratamentul bronhodilatator.

2 ÎNAINTE SĂ LUAŢI DAXAS

Nu luaţi Daxas

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la roflumilast sau la oricare dintre celelalte componente ale Daxas (vezi pct.6, “Ce conţine Daxas”)

- dacă aveţi o afecţiune a ficatului moderată sau severe.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Daxas

Daxas nu este destinat pentru tratamentul unei crize de lipsă de aer apărută brusc (bronhospasm acut). Pentru ameliorarea acestor crize de lipsă de aer apărute brusc, medicul dumneavoastră vă prescrie un alt medicament pe care trebuie să îl aveţi permanent la îndemână în situaţia în care apar astfel de crize. Daxas nu este util în astfel de situaţii.

Trebuie să vă verificaţi periodic greutatea corporală. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă, în timpul administrării acestui medicament, observaţi o scădere în greutate neintenţionată (care nu este determinată de o dietă sau un program de exerciţii fizice).

Ca urmare a lipsei experienţei relevante privind utilizarea Daxas în aceste afecţiuni, medicamentul nu este recomandat la pacienţii cu afecţiuni severe ale sistemului imunitar (cum sunt infecţia cu HIV, scleroză multiplă, lupus eritematos, leucoencefalopatie multifocală progresivă şi altele), boli infecţioase acute severe (cum sunt tuberculoza sau hepatita acută), cancer (cu excepţia carcinomului bazocelular, un tip de cancer de piele cu evoluţie lentă), sau insuficienţă cardiacă severă. Dacă sunteţi diagnosticat cu oricare dintre aceste afecţiuni, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră despre aceasta.

De asemenea, experienţa este limitată la pacienţii care au fost diagnosticaţi în trecut cu tuberculoză, hepatită virală, infecţii cu virusuri herpetice sau zona zoster.

Pot să apară diaree, greaţă, durere la nivelul abdomenului sau durere de cap în timpul primelor săptămâni de tratament cu Daxas. Dacă aceste reacţii adverse nu dispar după primele săptămâni de tratament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

De asemenea, pot să apară insomnie, anxietate, nervozitate şi stări depresive. Înainte de începerea tratamentului cu Daxas, spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi astfel de simptome şi dacă luaţi orice alte medicamente, deoarece unele dintre ele pot creşte probabilitatea apariţiei acestor reacţii adverse. Trebuie, de asemenea, să spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi gânduri de sinucidere.

Copii şi adolescenţi

Daxas nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Daxas poate fi utilizat în acelaşi timp cu alte medicamente folosite în tratamentul BPOC, cum sunt corticosteroizi administraţi pe cale orală sau bronhodilatatoare. Nu întrerupeţi administrarea şi nu scădeţi dozele acestor medicamente decât dacă medicul dumneavoatră vă recomandă acest lucru.

Înainte de începerea tratamentului cu Daxas, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:

- un medicament care conţine teofilină (un medicament pentru tratamentul afecţiunilor respiratorii), sau

- un medicament utilizat pentru tratamentul bolilor sistemului imunitar, cum sunt metotrexat, azatioprină, infliximab, etanercept sau corticosteroizi administraţi pe cale orală pe o perioadă lungă de timp.

- un medicament care conţine fluvoxamină, enoxacină sau cimetidină.

Efectul Daxas poate fi scăzut dacă este administrat concomitent cu rifampicină (antibiotic) sau cu fenobarbital, carbamazepină sau fenitoină (medicamente prescrise, în general, pentru tratamentul epilepsiei). Cereţi sfatul medicului.

Utilizarea Daxas împreună cu alimente şi băuturi

Puteţi lua acest medicament cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Nu luaţi Daxas dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, credeţi că sunteţi gravidă sau alăptaţi.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Daxas nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Daxas

Comprimatele Daxas conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3 CUM SĂ LUAŢI DAXAS

Luaţi întotdeauna Daxas exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este de un comprimat de 500 micrograme zilnic. Nu luaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Înghiţiţi comprimatul cu o cantitate de apă. Puteţi lua acest medicament cu sau fără alimente. Luaţi comprimatul la aceeaşi oră în fiecare zi.

Este posibil efectele benefice maxime ale tratamentului cu Daxas să apară după mai multe săptămâni.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Daxas

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă este posibil, luaţi cu dumneavoastră medicamentul şi acest prospect.

Dacă uitaţi să luaţi Daxas

Dacă uitaţi să luaţi un comprimat de Daxas la ora obişnuită, luaţi comprimatul imediat ce vă amintiţi. Dacă aţi uitat să administraţi într-o zi comprimatul de Daxas, continuaţi să luaţi medicamentul în ziua următoare comform indicaţiilor. Continuaţi să luaţi medicamentul la ora stabilită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.

Dacă încetaţi să luaţi Daxas

Este important să continuaţi să luaţi Daxas atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră, chiar dacă nu mai prezentaţi simptome, pentru a menţine controlul asupra funcţiei plămânilor.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Daxas poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse pot să apară cu anumite frecvenţe, utilizând următoarea convenţie:

1.      foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10

2.      frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

3.      mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

4.      rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000

5.      foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000

6.      cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

Reacţii adverse frecvente

Scădere în greutate, apetit scăzut; insomnie; durere de cap; diaree, greaţă, dureri de stomac .

Reacţii adverse mai puţin frecvente

Hipersensibilitate (o reacţie alergică generalizată care poate afecta pielea, gura şi limba şi care poate cauza dificultăţi la respiraţie şi/sau scăderea tensiunii arteriale şi bătăi rapide ale inimii); teamă fără motiv; tremurături, senzaţie de învârtire (vertij), ameţeli; bătăi rapide sau neregulate ale inimii (palpitaţii); gastrită, vărsături, reflux gastro-esofagian (regurgitare acidă), indigestie; erupţie trecătoare pe piele; dureri şi crampe ale muşchilor; dureri de spate; senzaţie de slăbiciune sau oboseală; stare de rău.

Reacţii adverse rare

Creşterea sânilor la bărbaţi; nervozitate sau stări depresive; scăderea simţului gustativ; infecţii ale tractului respirator (cu excepţia pneumoniei); sânge în materiile fecale, constipaţie; creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice şi musculare (detectate în urma testelor de sânge); urticarie.

În cazurile rare de reacţii alergice severe, întrerupeţi administrarea Daxas şi adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi imediat la unitatea de primiri urgenţe a celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră medicamentul şi acest prospect pentru a furniza informaţii complete referitoare la tratamentul pe care îl urmaţi. Simptomele caracteristice unei reacţii alergice severe sunt: umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii şi/sau a gâtului, care poate determina dificultăţi la înghiţire şi respiraţie, urticarie, ameţeli severe însoţite de bătăi rapide ale inimii şi transpiraţie abundentă.

În cadrul studiilor clinice au fost raportate cazuri rare de gânduri de sinucidere şi comportament suicidar (incluzând sinucidere). Vă rugăm să spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi gânduri de sinucidere.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ DAXAS

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Daxas după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după “EXP:”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Daxas

- Substanţa activă este roflumilast. Fiecare comprimat filmat (comprimat) conţine roflumilast 500 micrograme.

- Celelalte componente sunt:

- Nucleu: lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă (K90), stearat de magneziu,

- Film: hipromeloză 2910, macrogol 4000, dioxid de titan (E 171) şi oxid galben de fer (E 172).

Cum arată Daxas şi conţinutul ambalajului

Comprimatele filmate Daxas 500 micrograme sunt în forma literei „D”, de culoare galbenă, marcate pe una dintre părţi cu litera „D”.

Fiecare cutie cu blistere din aluminiu PVC/PVDC conţine 10, 14, 28, 30, 84, 90 sau 98 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-Straße 2

78467 Konstanz

Germania

Fabricant

Nycomed GmbH

Production site Oranienburg

Lehnitzstraße 70-98

16515 Oranienburg

Germania

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

 

België/Belgique/Belgien

Nycomed Belgium

Chaussée de Gand 615 Gentsesteenweg

B-1080 Brussel / Bruxelles / Brüssel

Tél/Tel: + 32 2 464 06 11

Luxembourg/Luxemburg

Nycomed Belgium

Chaussée de Gand 615 Gentsesteenweg

B-1080 Bruxelles / Brüssel

Belgique/Belgien

Tél/Tel: + 32 2 464 06 11

България

ТП „Никомед” ГМБХ

бул. България № 58, вх. С, етаж 6, офис 21

София 1404

Тел.: + 3592 958 27 36; + 3592 958 15 29

Magyarország

Nycomed Pharma Kft.

Népfürdő u. 22.

H-1138 Budapest

Tel.: + 36 1 270 7030

Česká republika

Nycomed s.r.o.

Novodvorská 994/138

142 21 Praha 4

Tel: + 420 239 044 244

Nederland

Nycomed bv

Jupiterstraat 250

NL-2132 HK Hoofddorp

Tel: + 31 23 566 8777

Danmark

Nycomed Danmark ApS

Langebjerg 1

DK-4000 Roskilde

Tlf: + 45 46 77 11 11

Norge

Nycomed Pharma AS

Postboks 205

Drammensveien 852

N-1372 Asker

Tlf: + 47 6676 3030

Deutschland

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-Straße 2

D-78467 Konstanz

Tel: + 49 7531-3666 4267

servicecenter@nycomed.de

MSD SHARP & DOHME GMBH

Tel: +49 89 4561 2612

Infocenter@msd.de

Österreich

Nycomed Pharma GmbH

EURO PLAZA, Gebäude F

Technologiestraße 5

A-1120 Wien

Tel: + 43 (0) 800-20 80 50

Eesti

Nycomed SEFA AS

Pirita tee 20T

EE-10127 Tallinn

Tel: + 372 6177 669

Polska

Nycomed Pharma Sp. z o.o.

Al. Jerozolimskie 146 A

PL – 02-305 Warszawa

Tel.: +48 22 608 13 00

Ελλάδα

Nycomed Hellas S.A.

Λεωφ. Κηφισίας 196

GR-152 31 Χαλάνδρι, Αθήνα

Tηλ: + 30 210 672 9570

Portugal

Nycomed Portugal – Produtos Farmacêuticos, Lda.

Quinta da Fonte – Edifício Gil Eanes

P – 2770-192 Paço de Arcos

Tel: + 351 214 460 200

España

Nycomed Pharma, S.A.

Calle Alsasua 20

E-28023 Madrid

Tlf: + 34 91 714 99 00

România

Nycomed Pharma SRL

Str. Episcop Chesarie nr.15, City Center, Corp C, Sector 4

Bucureşti, Cod 020656-RO

Tel: + 40213350391

France

Nycomed France SAS

13 rue Watt

F-75013 Paris

Tél: + 33 1 56 61 48 48

Slovenija

Nycomed GmbH

Podružnica Ljubljana

Dalmatinova ulica 2

SI-1000 Ljubljana

Tel: + 386 1 23 96 110

Ireland

Nycomed Products Limited

2051 Castledrive

Citywest Business Campus

Dublin 24, Ireland

Tel: + 353 1 642 0021

Slovenská republika

Nycomed s.r.o.

Plynárenská 7B

SK-821 02 Bratislava

Tel: + 421 22060 2600

Ísland / Malta / Κύπρος

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-Straße 2

D-78467 Konstanz

Þýskalandi / Il-Ġermanja / Γερμανία

Sími / Tel / Τηλ: +49 7531 84 0

corporatecommunications@nycomed.com

Suomi/Finland

Oy Leiras Finland Ab

PL/PB 1406

FIN-00101 Helsinki

Puh/Tel: + 358 20 746 5000

info@leiras.fi

Italia

Nycomed S.p.A.

Via Libero Temolo 4

I-20126 Milano

Tel: + 39 02 641601

Sverige

Nycomed AB

Box 27264

SE-102 53 Stockholm

Tel: + 46 8 731 28 00

infosweden@nycomed.com

Latvija

SIA Nycomed Latvija

Duntes iela 6

LV-1013 Riga

Tel: + 371 6784 0082

United Kingdom

Merck Sharp & Dohme Limited

Hertford Road

Hoddesdon

Hertfordshire, EN11 9BU, UK

Tel: + 44 (0) 1992 467272

medicalinformationuk@merck.com

Lietuva

”Nycomed”, UAB

Gynėjų 16

LT-01109 Vilnius

Tel: +370 521 09 070

 

Acest prospect a fost aprobat în {LL/AAAA}.

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului http://www.ema.europa.eu

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.