Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

MONOTENS HCT 20mg/12,5mg
 
Denumire MONOTENS HCT 20mg/12,5mg
Descriere Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale
Denumire comuna internationala COMBINATII (FOSINOPRILUM+HYDROCHLOROTHIAZIDUM)
Actiune terapeutica COMBINATII DE INHIBITORI AI E.C.A. INHIBITORI AI E.C.A. SI DIURETICE
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 20mg/12,5mg
Ambalaj Cutie cu blist. Al/Al x 30 compr.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC C09BA09
Firma - Tara producatoare ACTAVIS HF. - ISLANDA
Autorizatie de punere pe piata PHARMASWISS MEDICINES SRL - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre MONOTENS HCT 20mg/12,5mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre MONOTENS HCT 20mg/12,5mg, comprimate       

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1.          DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Monotens HCT 20 mg/12,5 mg comprimate

2.          COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine: fosinopril sodic 20 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg .

Excipient:

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 222,1 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.         FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat

Comprimate rotunde, de culoare slab portocalie marcate cu FH pe una dintre feţe. Diametru 9,0 mm.

4.         DATE CLINICE

4.1        Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale

Monotens HCT este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la pacienţii care nu au răspuns adecvat la tratamentul cu fosinopril administrat în monoterapie.

Doza fixă poate de asemenea înlocui combinaţia de fosinopril 20 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg la pacienţii la care tensiunea arterială a fost stabilizată prin administrarea individuală a substanţelor active în aceleaşi proporţii.

4.2        Doze şi mod de administrare

Administrare orală.

Doza uzuală este de un comprimat de Monotens HCT o dată pe zi. Doza trebuie administrată aproximativ la aceeaşi oră în fiecare zi. Absorbţia nu este afectată de consumul concomitent de alimente.

Este recomandată stabilirea treptată individuală a dozelor pentru componente. Când este cazul din punct de vedere clinic, poate fi considerată trecerea de la monoterapie direct la combinaţie fixă.

Terapie diuretică anterioară

După administrarea dozei iniţiale de Monotens HCT poate să apară hipotensiune arterială simptomatică; acest lucru este mai probabil să apară la pacienţii cu aport redus de lichide şi/sau regim hiposodat, ca rezultat al terapiei diuretice anterioare. Terapia diuretică trebuie întreruptă cu 2-3 zile înainte de iniţierea terapiei Monotens HCT. Dacă nu este posibil, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg fosinopril, administrat în monoterapie

Pacienţi cu insuficienţă renală şi/sau hepatică şi pacienţi vârstnici (> 65 de ani)

Dat fiind că fosinoprilatul este excretat atât pe cale renală cât şi hepatică, de obicei nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică. Vezi şi pct. 4.4.

Monotens HCT nu este indicat în caz de insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min) şi insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Copii

Datorită datelor insuficiente privind siguranţa şi eficacitatea, administrarea Monotens HCT la copii şi adolescenţi nu este recomandată.

4.3        Contraindicaţii

-           Hipersensibilitate la fosinopril, la oricare dintre excipienţi sau la oricare alţi inhibitorii ai ECA.

-           Hipersensibilitate la hidroclorotiazidă sau la alţi derivaţi de sulfonamidă.

-           Antecedente de edem angioneurotic asociat cu tratamentul anterior cu inhibitori ai ECA.

-           Edem angioneurotic ereditar sau idiopatic.

-           Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min).

-           Insuficienţă hepatică severă.

-           Trimestrul al 2-lea şi trimestrul al 3-lea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

4.4        Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Fosinopril

Hipotensiune arterială simptomatică

Hipotensiunea arterială simptomatică este observată rar la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. La pacienţii hipertensivi trataţi cu fosinopril, apariţia hipotensiunii arteriale este mai probabilă în cazul pacienţilor cu depleţie volemică, de exemplu prin tratament diuretic, regim hiposodat, dializă, diaree sau vărsături, sau în cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială severă renin-dependentă (vezi pct. 4.5 şi 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Apariţia acesteia este mai probabilă la pacienţii cu un grad mai sever de insuficienţă cardiacă, evidenţiat prin utilizarea de doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La aceşti pacienţii, iniţierea tratamentului trebuie făcută sub supraveghere medicală iar orice ajustare a dozelor trebuie monitorizată strict. Consideraţii similare sunt valabile şi în cazul pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau boală cerebrovasculară, la care o scădere marcată a tensiunii arteriale ar putea determina un infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, trebuie administrată o perfuzie intravenoasă cu soluţie salină izotonă. O reacţie hipotensivă tranzitorie nu constituie o contraindicaţie pentru administrarea dozelor ulterioare, care pot fi utilizate fără dificultate, odată ce tensiunea arterială a crescut, după expansiunea volemică.

La anumiţi pacienţi cu insuficienţă cardiacă şi tensiune arterială normală sau scăzută, poate apărea o reducerea suplimentară a tensiunii arteriale sistemice în urma tratamentului cu fosinopril. Acest efect este de anticipat şi, de obicei, nu reprezintă un motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei şi/sau o întrerupere a tratamentului cu diuretic şi/sau fosinopril.

Stenoză aortică sau stenoză mitrală/cardiomiopatie hipertrofică

Similar altor inhibitori ECA, fosinopril trebuie administrat cu atenţie la pacienţii cu stenoză a valvei mitrale şi obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng de exemplu stenoză aortică şi cardiomiopatie hipertrofică.

Insuficienţă renală

În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Monitorizarea de rutină a valorilor potasemiei şi creatininemiei face parte din controlul medical normal al acestor pacienţi.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, o scădere a tensiunii arteriale după iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate produce o deteriorare suplimentară a funcţiei renale. În asociere cu astfel de cazuri a fost raportată insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost raportate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Acestea au fost de obicei reversibile după întreruperea tratamentului. Acest lucru este posibil, în special, la pacienţii cu insuficienţă renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală strictă, cu doze mici şi cu stabilirea treptată a dozei, cu atenţie. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant a celor menţionate mai sus, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală trebuie monitorizată în cursul primelor săptămâni de tratament cu fosinopril.

Unii pacienţi cu hipertensiune arterială, care aparent nu prezentau o afecţiune renală preexistentă, au prezentat creşteri ale uremiei şi ale concentraţiilor plasmatice ale creatininei, de obicei minore şi tranzitorii, în special în cazul în care fosinoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Acest lucru este mai probabil să apară la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Poate fi necesară reducerea dozelor şi/sau întreruperea tratamentului cu diuretic şi/sau fosinopril.

Proteinurie

În rare cazuri, la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă poate apărea proteinurie. Dacă proteinuria este semnificativă din punct de vedere clinic ( > 1 g/zi), administrarea de fosinopril trebuie continuată după o evaluare atentă a riscurilor/beneficiilor şi însoţită de monitorizarea regulată a parametrilor clinici şi de laborator.

Hipersensibilitate/Edem angioneurotic

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv fosinopril, au fost raportate rar cazuri de edem angioneurotic la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Acestea pot să apară în orice moment pe parcursul tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu fosinopril trebuie întrerupt imediat şi trebuie instituită monitorizare corespunzătoare până la remiterea completă a simptomelor, înainte de externarea pacienţilor. Chiar şi în acele cazuri în care este implicat numai edemul limbii, fără detresă respiratorie, pacienţii pot necesita supraveghere medicală prelungită, deoarece tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi poate să nu fie suficient.

Foarte rar, au fost raportate cazuri letale determinate de edem angioneurotic asociat cu edem al laringelui sau al limbii. La pacienţii cu implicare a limbii, glotei sau laringelui este posibil să apară obstrucţia căilor respiratorii, în special la cei cu antecedente de intervenţii chirurgicale la nivelul căilor respiratorii. În astfel de cazuri trebuie instituit cu promptitudine tratament de urgenţă care poate include administrarea de adrenalină şi/sau măsuri de menţinere a permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie monitorizat cu atenţie până când rezolvarea completă şi de durată a simptomelor a fost asigurată.

A fost observată o incidenţă mai mare a edemelor angioneurotice la pacienţii de rasă neagră trataţi cu inhibitori ai ECA faţă de pacienţii de altă rasă.

Pacienţii cu antecedente de edem angioneurotic, fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai ECA, pot prezenta risc crescut de edem angioneurotic în cursul tratamentului cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.3).

Reacţii anafilactoide la pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă

Au fost raportate reacţii anafilactoide la pacienţii dializaţi, la care se utilizează membrane cu flux mare şi trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL).

Rareori, pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu sulfat de dextran, au prezentat reacţii anafilactoide cu potenţial letal. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a terapiei cu inhibitori ECA, înainte de fiecare afereză.

Desensibilizare

Unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de himenoptere au prezentat reacţii anafilactoide cu potenţial letal. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei şedinţe de desensibilizare, dar au reapărut în cazul readministrării accidentale a medicamentului.

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică pot apărea concentraţii plasmatice crescute de fosinopril. Rareori, tratamentul cu inhibitori ai ECA a fost asociat cu apariţia unui sindrom care debutează cu icter colestatic şi evoluează până la necroză hepatică fulminantă care este în unele cazuri letală. Mecanismul apariţiei acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care dezvoltă icter sau prezintă creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie să întrerupă administrarea inhibitorului al ECA şi să se instituie măsurile de supraveghere medicală corespunzătoare.

Neutropenie/Agranulocitoză

Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Neutropenia şi agranulocitoza sunt reversibile după întreruperea tratamentului cu inhibitor al ECA. Fosinoprilul trebuie administrat cu precauţie maximă la pacienţii cu boală vasculară de colagen, care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau care prezintă o asociere a acestor factori agravanţi, în special, dacă există o afectare preexistentă a funcţiei renale. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care, în câteva cazuri, nu au răspuns la antibioterapia intensivă. Dacă la aceşti pacienţi este utilizat fosinopril, se recomandă monitorizarea periodică a numărului de leucocite, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie.

Diferenţe etnice

Similar altor inhibitori ai ECA, fosinopril este în aparenţă mai puţin eficace asupra scăderii tensiunii arteriale la pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu cei care nu aparţin acestei rase, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a statusului cu valori mici ale concentraţiei plasmatice de renină la populaţia hipertensivă aparţinând rasei negre.

Tuse

Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi se remite la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Chirurgie/Anestezie

La pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială, fosinoprilul poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Dacă apare hipotensiune arterială, şi se consideră că este determinată de acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie

Creşteri ale concentraţiilor plasmatice de potasiu au fost observate la unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv fosinopril. Pacienţii cu risc de dezvoltare a hiperkaliemiei sunt cei care prezintă insuficienţă renală sau diabet zaharat, pacienţii care utilizează concomitent diuretice care economisesc potasiu, suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu sau pacienţii care utilizează alte medicamente asociate cu creşteri ale kaliemiei (de exemplu heparina). Dacă administrarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus este absolut necesară, se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice de potasiu (vezi pct. 4.5). Pacienţi cu diabet zaharat

La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu medicamente antidiabetice orale sau cu insulină, glicemia trebuie monitorizată strict, în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

Litiu

Asocierea de litiu şi fosinopril este în general nerecomandată (vezi pct. 4.5).

Sarcină

Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în cursul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să rămână gravide, tratamentul trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ, care prezintă un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în cursul sarcinii. Atunci când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este cazul, trebuie iniţiat un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Hidroclorotiazidă

Insuficienţă renală

La pacienţii cu boală renală, tiazidele pot precipita azotemia. La pacienţii cu insuficienţă renală pot să apară efectele cumulative ale medicamentului. Dacă insuficienţa renală progresivă devine manifestă, evidenţiată prin creşterea azotului non-proteic, este necesară o reevaluare atentă a terapiei, luându-se în considerare întreruperea tratamentului diuretic (vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică

Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu funcţie hepatică afectată sau cu boală hepatică evolutivă, deoarece modificările minore ale balanţei hidro-electrolitice pot precipita coma hepatică (vezi pct. 4.3).

Efecte metabolice şi endocrine

Tratamentul cu tiazide poate afecta toleranţa la glucoză. La pacienţii cu diabet zaharat poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină sau de medicamente antidiabetice orale. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest în cursul tratamentului cu tiazide.

Tratamentul cu diuretice tiazidice a fost asociat cu creşteri ale valorilor concentraţiilor plasmatice de colesterol şi trigliceride. La anumiţi pacienţi trataţi cu tiazide poate să apară hiperuricemie sau se poate manifesta guta.

Efecte asupra echilibrului electrolitic

Similar oricărui pacient tratat cu diuretice, trebuie efectuată determinarea periodică a concentraţiilor plasmatice de electroliţi, la intervale corespunzătoare.

Tiazidele, incluzând hidroclorotiazida, pot determina dezechilibre hidro-electrolitice (hipokaliemie, hiponatremie şi alcaloză hipocloremică). Semnele clinice de avertizare ale dezechilibrului hidric sau electrolitic sunt: xerostomie, sete, slăbiciune, letargie, somnolenţă, agitaţie, dureri sau crampe musculare, oboseală musculară, hipotensiune arterială, oligurie, tahicardie şi tulburări gastro-intestinale, cum sunt greaţă sau vărsături.

Cu toate că hipokaliemia poate apărea în cursul utilizării diureticelor tiazidice, terapia concomitentă cu fosinopril poate reduce hipokaliemia indusă de diuretic. Pacienţii cu ciroză hepatică, cei la care este indusă diureza forţată, pacienţii care au un aport oral inadecvat de electroliţi şi pacienţii trataţi concomitent cu corticosteroizi sau corticotropină (ACTH) prezintă cel mai mare risc de hipokaliemie (vezi pct. 4.5).

La pacienţii care prezintă edeme, poate să apară hiponatremie de diluţie, mai ales în contextul unei clime călduroase. Deficitul de clor este, în general, uşor şi, de obicei, nu necesită tratament.

Tiazidele pot să determine scăderea excreţiei urinare de calciu şi pot produce o creştere intermitentă şi uşoară a valorilor concentraţiilor plasmatice ale calciului, în absenţa unor boli cunoscute, care să influenţeze metabolismul calciului. Hipercalcemia marcată poate fi dovada unui hiperparatiroidism nediagnosticat. Tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt până după efectuarea testelor de evaluare a funcţiei paratiroidiene.

S-a demonstrat faptul că tiazidele cresc excreţia renală de magneziu, care poate determina

hipomagneziemie.

Altele

La pacienţii cu sau fără antecedente alergice sau de astm bronşic pot să apară reacţii de hipersensibilitate.

A fost raportată posibilitatea de exacerbare sau de activare a lupusului eritematos sistemic.

Combinaţia fosinopril/hidroclorotiazidă

Risc de hipokaliemie

Combinaţia unui inhibitor al ECA cu un diuretic tiazidic nu exclude posibilitatea apariţiei hipokaliemiei. Trebuie efectuată monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice de potasiu.

Litiu

Combinaţia de fosinopril şi hidroclorotiazidă nu este recomandată în asociere cu litiu, datorită potenţării toxicităţii litiului (vezi pct. 4.5).

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5       Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Fosinopril

Diuretice

În cazul în care se asociază un diuretic la tratamentul pacienţilor trataţi cu fosinopril sodic, efectul antihipertensiv este, de obicei, aditiv.

Pacienţii trataţi deja cu diuretice şi, în mod special, cei la care această terapie a fost recent instituită, pot prezenta ocazional o reducere marcată a tensiunii arteriale atunci când se adaugă fosinopril sodic. Posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice determinate de administrarea de fosinopril sodic poate fi redusă la minim prin întreruperea terapiei cu diuretic, înainte de iniţierea tratamentului cu fosinopril sodic (vezi pct. 4.4 şi 4.2).

Suplimente de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente asociate cu creşterea potasemiei (de exemplu, heparina) (vezi pct. 4.4, Hiperkaliemie)

Deşi în studiile clinice, potasemia s-a menţinut, de regulă, în limita valorilor normale, s-a observat că la unii pacienţi a apărut hiperkaliemie. Factorii de risc pentru a dezvolta hiperkaliemie includ insuficienţa renală, diabetul zaharat şi administrarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu, substituenţi de sare care conţin potasiu sau alte medicamente asociate creşterii potasemiei (de exemplu, heparină). Utilizarea substanţelor menţionate mai sus, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală, poate duce la o creştere semnificativă a potasemiei.

În cazul în care fosinoprilul sodic este administrat în asociere cu un diuretic care determină pierderea de potasiu, hipokaliemia indusă de diuretice poate fi ameliorată.

Litiu

În timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA s-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice ale litiului şi ale toxicităţii acestuia. Administrarea concomitentă de fosinopril sodic cu litiul nu este recomandată, dar în cazul în care asocierea se dovedeşte necesară, trebuie efectuată monitorizarea atentă a litemiei (vezi pct. 4.4.).

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), incluzând acid acetilsalicilic 3 g pe zi Administrarea cronică de AINS poate reduce efectul antihipertensiv al unui inhibitor al ECA. AINS şi inhibitorii ECA exercită un efect cumulat asupra creşterii potasemiei şi pot determina deteriorarea funcţiei renale. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile. Rar, poate să apară insuficienţa renală acută, în special la pacienţii cu funcţie renală compromisă, cum sunt pacienţii vârstnici sau cei deshidrataţi.

Alte medicamente antihipertensive

Asocierea cu alte medicamente antihipertensive cum sunt beta-blocantele, metildopa, antagoniştii canalelor de calciu şi diureticele poate creşte eficacitatea hipertensivă.

Utilizarea concomitentă cu trinitrat de gliceril şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce suplimentar tensiunea arterială.

Antidepresive triciclice/Antipsihotice/Anestezice

Administrarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate reduce suplimentar tensiunea arterială (vezi pct. 4.4).

Simpatomimetice

Simpatomimeticele pot reduce efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA.

Antidiabetice

Studiile epidemiologice au sugerat faptul că administrarea concomitentă de inhibitori ai ECA cu medicamente antidiabetice (insulină, medicamente hipoglicemiante orale) poate determina o creştere a efectului de scădere a glicemiei, cu un risc de hipoglicemie. Acest fenomen pare a fi mai frecvent în cursul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu insuficienţă renală.

Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi

Fosinoprilul sodic poate fi administrat concomitent cu acid acetilsalicilic (în doze cardiologice), trombolitice, beta-blocante şi/sau nitraţi.

Imunosupresoare, citostatice, corticosteroizi sistemici sau procainamidă, alopurinol Asocierea de fosinopril sodic cu medicamente imunosupresoare şi/sau medicamente care pot determina leucopenie trebuie evitată.

Alcool etilic

Alcoolul etilic potenţează efectul hipotensiv al fosinoprilului sodic.

Antiacide

Antiacidele (de exemplu, hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu, simeticonă) pot diminua absorbţia fosinoprilului sodic, ca urmare, administrarea ambelor medicamente trebuie decalată cu cel puţin două ore.

Interacţiuni paraclinice

Fosinoprilul sodic poate determina măsurarea unor valori mici, false, ale concentraţiilor plasmatice ale digoxinei, în cazul în care se utilizează metoda absorbţiei cu cărbune activat (Kit RIA Digi-Tab® pentru digoxină). Se recomandă întreruperea tratamentului cu fosinopril sodic cu câteva zile înainte de a se efectua teste paratiroidiene.

Biodisponibilitatea fosinoprilatului nu a fost modificată în cadrul studiilor farmacocinetice cu nifedipină, propranolol, cimetidină, metoclopromidă, propantelină şi warfarină.

Hidroclorotiazidă

Alcool etilic, barbiturice şi analgezice narcotice

Poate apare accentuarea hipotensiunii arteriale ortostatice.

Amfotericină B (administrare parenterală), carbenoxolonă, corticosteroizi, corticotropină (ACTH) sau purgative stimulante

Hidroclorotiazida poate amplifica dezechibrul electrolitic, în special, hipokaliemia.

Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină): Poate fi necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.4).

Săruri de calciu şi vitamina D

În cazul administrării concomitente cu diuretice tiazidice pot să apară valori crescute ale concentraţiei plasmatice de calciu, datorate excreţiei scăzute.

Glicozide cardiace

Riscul crescut de toxicitate digitalică este asociat cu hipokaliemia indusă de tiazide.

Colestiramină şi colestipol

Acestea pot întârzia sau reduce absorbţia hidroclorotiazidei. De aceea, diureticele sulfonamidice trebuie administrate cu cel puţin 1 oră înainte de sau cu 4 - 6 ore după administrarea acestor medicamente.

Amine presoare (de exemplu epinefrină (adrenalină)

Posibilă diminuare a răspunsului la aminele presoare, insuficient totuşi pentru excluderea utilizării lor.

Medicamente citotoxice (de exemplu, ciclofosfamidă, fluorouracil, metotrexat)

Toxicitate mielosupresivă crescută (în special granulocitopenie) datorită excreţiei renale reduse a acestor substanţe citotoxice cauzată de hidroclorotiazidă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (de exemplu alopurinol, brenzbromaronă) Poate fi necesară creşterea dozei medicamentelor utilizate în tratamentul gutei deoarece hidroclorotiazida are tendinţa de a creşte concentraţia serică a acidului uric.

Medicamente asociate cu torsada vârfurilor

Datorită riscului de hipokaliemie, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente a hidroclorotiazidei cu medicamente asociate cu torsada vârfurilor, de exemplu unele antiaritmice, unele antipsihotice şi alte medicamente cunoscute a induce torsada vârfurilor.

Miorelaxante ale musculaturii scheletice antidepolarizante Tiazidele pot accentua efectul tubocurarinei.

Interacţiuni cu testele de laborator

Hidroclorotiazida poate produce interferenţe de diagnostic cu testul bentiromidei. Tiazidele pot reduce valorile concentraţiilor plasmatice ale iodului legat de proteine (PBI) în absenţa semnelor unei tulburări tiroidiene.

Combinaţia fosinopril/hidroclorotiazidă

Diuretice care economisesc potasiu sau suplimente de potasiu

Inhibitorii ECA reduc pierderea de potasiu indusă de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu: spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimentele de potasiu sau înlocuitorii de sare care conţin potasiu, pot determina creşteri semnificative ale concentraţiei plasmatice de potasiu, în special la pacienţii cu afectare a funcţiei renale. Dacă este indicată administrarea concomitentă, datorită hipokaliemiei diagnosticate, acestea trebuie utilizate cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a concentraţiilor plasmatice de potasiu (vezi pct. 4.4).

Litiu

În cursul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice de litiu şi ale toxicităţii acestuia. Administrarea concomitentă de diuretice tiazidice poate accentua riscul de toxicitate a litiului deja crescut prin asocierea cu inhibitori ai ECA. De aceea, combinaţia de fosinopril, hidroclorotiazidă şi litiu este nerecomandată dar, dacă utilizarea acestei combinaţii se dovedeşte necesară, trebuie monitorizate cu atenţie valorile concentraţiilor plasmatice de litiu.

Trimetoprim

Trimetoprimul administrat concomitent cu inhibitori ai ECA şi tiazide poate creşte riscul hiperkaliemiei.

4.6       Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Utilizarea IECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea IECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă.

În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării sarcinii, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaşte faptul că expunerea la IECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la IECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă examinarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat IECA trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Există experienţă limitată privind administrarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, mai ales în timpul primului trimestru. Studiile la animale sunt insuficiente.

Hidroclorotiazida traversează placenta. Pe baza mecanismului farmacologic de acţiune al hidroclorotiazidei, utilizarea sa în al doilea şi al treilea trimestru poate compromite perfuzia fetoplacentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale cum sunt icterul, tulburări de echilibru electrolitic şi trombocitopenie.

Nu se recomandă administrarea hidroclorotiazidei în edem gestaţional, hipertensiune arterială gestaţională sau preeclampsie datorită riscului de volum plasmatic scăzut şi hipoperfuzie placentară, fără a avea un efect benefic asupra bolii.

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la femeile gravide cu excepţia cazurilor rare, în care nici un alt tratament nu poate fi utilizat.

Alăptarea

Atât fosinoprilul cât şi hidroclorotiazida sunt excretate în laptele matern.

Administrarea de tiazide mamelor care alăptează a fost asociată cu o scădere sau chiar cu o suprimare a secreţiei de lapte. Pot să apară hipersensibilitate la medicamente derivate de sulfonamidă, hipokaliemie şi icter nuclear.

Datorită riscului potenţial de reacţii adverse grave din partea ambelor substanţe active la copiii alăptaţi, trebuie luată decizia fie de întrerupere a alăptării, fie de întrerupere a tratamentului, ţinându-se cont de importanţa tratamentului pentru mamă.

4.7        Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje .

Monotens HCT are o influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.Deşi nu este de aşteptat ca fosinoprilul să aibă vreun efect direct, reacţiile adverse cum sunt hipotensiunea arterială, senzaţia de leşin şi ameţelile pot afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.Aceste efecte apar mai ales la iniţierea tratamentului, la creşterea dozelor, la înlocuirea substanţelor active sau la asocierea cu alcool etilic şi depind de sensibilitatea individuală a fiecărui pacient.

4.8        Reacţii adverse

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a severităţii. Reacţiile adverse sunt prezentate separat pentru fosinopril şi hidroclorotiazidă.Foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000, inclusiv cazuri izilate), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Fosinopril

Reacţiile adverse raportate în timpul tratamentului cu fosinopril sunt în general uşoare şi tranzitorii.

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente:  Scădere tranzitorie a valorii hemoglobinei, scădere a valorii hematocritului

Rare: Anemie tranzitorie, eozinofilie, leucopenie, limfoadenopatie, neutropenie, trombocitopenie

Foarte rare: Agranulocitoză

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente: Apetit alimentar scăzut, gută, hiperkaliemie

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente:      Depresie, confuzie

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente:                    Ameţeli, cefalee

Mai puţin frecvente:      Accident vascular cerebral ischemic, parestezie, somnolenţă, accident cerebrovascular, sincopă, tulburări ale gustului, tremor, tulburări ale somnului

Rare:                            Disfazie, tulburări ale memoriei, dezorientare

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente:      Tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente:      Otalgie, tinitus, ameţeli

Tulburări cardiace

Frecvente:                    Tahicardie

Mai puţin frecvente:      Angină pectorală, infarct miocardic sau accident cerebrovascular, palpitaţii,

stop cardiac, tulburări de ritm, tulburări de conducere

Tulburări vasculare

Frecvente:                    Hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică

Mai puţin frecvente:      Hipertensiune arterială, şoc, ischemie tranzitorie

Rare:                            Eritem facial tranzitoriu, hemoragie, boală vasculară periferică

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Frecvente:                    Tuse

Mai puţin frecvente:      Dispnee, rinită, sinuzită, traheobronşită

Rare:                            Bronhospasm, epistaxis, laringită/răguşeală, pneumonie, edem pulmonar

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente:                    Greaţă, vărsături, diaree

Mai puţin frecvente:      Constipaţie, xerostomie, flatulenţă

Rare:                            Leziuni orale, pancreatită, edem lingual, distensie abdominală, disfagie

Foarte rare:                   Angioedem intestinal, ileus (ocluzie sau subocluzie intestinală)

Tulburări hepatobiliare

Rare:                            Hepatită

Foarte rare:                   Insuficienţă hepatică

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente:                    Erupţie cutanată tranzitorie, edem angioneurotic, dermatită

Mai puţin frecvente:      Hiperhidroză, prurit, urticarie

Rare:                            Echimoze

S-a raportat un complex de simptome care poate include una sau mai multe dintre următoarele: febră, vasculită, mialgie, artralgie/artrită, anticorpi antinucleari prezenţi (ANA), viteza de sedimentare a hematiilor crescută (VSH), eozinofilie şi leucocitoză. Pot apărea şi erupţie cutanată tranzitorie, fotosensibilitate sau alte manifestări dermatologice.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente:      Mialgie

Rare:                            Artrită

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente:      Insuficienţă renală, proteinurie

Rare:                            Tulburări ale prostatei

Foarte rare:                   Insuficienţă renală acută

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Mai puţin frecvente:      Disfuncţie sexuală

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente:                    Durere toracică (non-cardiacă), slăbiciune

Mai puţin frecvente:      Febră, edem periferic, moarte subită, durere toracică

Rare:                            Slăbiciune la nivelul unei extremităţi

Investigaţii diagnostice

Frecvente:                    Creşterea concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline, creşterea bilirubinemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a LDH, creşterea valorilor serice ale transaminazelor

Mai puţin frecvente:      Creştere în greutate, creşterea uremiei, creşterea creatininemiei, hiperkaliemie

Rare:                            Creştere minoră a valorii hemoglobinei, hiponatremie

În cadrul studiilor clinice nu au fost observate diferenţe între pacienţii vârstnici (> 65 ani) şi cei mai tineri în ce priveşte apariţia reacţiilor adverse.

Hidroclorotiazidă

Infecţii şi infestări

Mai puţin frecvente:      Sialoadenită

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente:      Trombocitopenie

Rare:                            Leucopenie, deprimarea activităţii măduvei osoase

Foarte rare:                   Neutropenie/agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Frecvente:                    Dezechilibru electrolitic (incluzând hiponatremie şi hipokaliemie), hiperuricemie, hiperglicemie, glicozurie, creşteri ale colesterolemiei şi trigliceridemiei.

Mai puţin frecvente:      Anorexie

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente:      Tulburări ale somnului, depresie

Rare:                            Agitaţie

Tulburări ale sistemului nervos

Mai puţin frecvente:      Parestezii, pierderea apetitului alimentar

Rare:                            Senzaţie de leşin

Tulburări oculare:

Rare:                            Xantopsie, vedere înceţoşată tranzitorie

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente:      Ameţeli

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente:      Hipotensiune arterială ortostatică, aritmii cardiace

Tulburări vasculare:

Rare:                            Angeită necrozantă (vasculită, vasculită cutanată)

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Rare:                            Detresă respiratorie (incluzând pneumonie şi edem pulmonar).

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvente:      Iritaţie gastrică, diaree, constipaţie

Rare:                            Pancreatită

Tulburări hepatobiliare

Rare:                            Icter (icter colestatic intrahepatic)

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Rare:                            Reacţii de fotosensibilitate, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie, reacţii anafilactice, necroliză epidermică toxică

Foarte rare:                   Reacţii cutanate asemănătoare lupusului eritematos, reactivarea lupusului eritematos cutanat.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente:      Spasme musculare.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Rare:                            Insufucienţă renală, nefrită interstiţială

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente:      Stare de slăbiciune.

Rare:                            Febră.

4.9       Supradozaj

Simpromele supradozajului cu inhibitori ai ECA pot include: diureză excesivă, hipotensiune arterială severă, şoc circulator, dezechilibru electrolitic, insuficienţă renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi tuse. Supradozajul trebuie tratat prin administrarea pe cale intravenoasă de soluţie salină isotonă.

Pacientul trebuie ţinut sub atentă observaţie, preferabil într-o secţie de terapie intensivă. Trebuie monitorizate frecvent concentraţiile plasmatice de electroliţi şi creatininemia. Controlul supradozajului trebuie să includă măsuri de prevenire a absorbţiei ( adică lavaj gastric, administrarea de absorbanţi şi sulfat de sodiu în primele 30 de minute după ingerare) şi de eliminare accelerată dacă supradoza a fost ingerată recent.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal, cu membrele inferioare ridicate şi trebuie instituită rapid substituţie volemică şi salină pe cale intravenoasă. Trebuie luat în considerare tratamentul cu angiotensină II. Bradicardia sau reacţiile vagale excesive trebuie tratate prin administrarea de atropină. Poate fi luată în considerare utilizarea unui pacemaker. Fosinoprilatul nu poate fi eliminat prin hemodializă.

5.         PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1       Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei şi diuretice, codul ATC: C09BA09

Monotens HCT este o combinaţie fixă a inhibitorului ECA, fosinopril, şi a unui diuretic, hidroclorotiazidă. Administrarea concomitentă a fosinoprilului şi hidroclorotiazidei scade tensiunea arterială într-o măsură mai mare decât fiecare componentă în parte, administrată în monoterapie.

Similar altor inhibitori ai ECA, fosinoprilul poate reduce pierderea de potasiu determinată de hidroclorotiazidă.

Fosinopril

Mecanism de acţiune:

Fosinoprilul sodic este un ester, promedicament al fosinoprilatului, un inhibitor al ECA cu acţiune de lungă durată. După administrare orală, fosinoprilul este metabolizat rapid şi complet la fosinoprilat care este inhibitorul activ al ECA. Fosinoprilul sodic conţine un grup fosfinic care inhibă prin legături specifice enzima (enzima de conversie a angiotensinei peptidil-dipeptidază) care transformă decapeptidul angiotensină I în octapeptidul angiotensină II. Aceasta duce la reducerea concentraţiilor de angiotensină II care determină reducerea vasoconstricţiei şi diminuarea secreţiei de aldosteron care pot induce o uşoară creştere a potasemiei şi o pierdere de sodiu şi de lichid. În cele mai multe cazuri, debitul sanguin renal sau viteza de filtrare glomerulară nu se modifică.

De asemenea, inhibarea enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) reduce metabolizarea bradikininei, un vasodepresor puternic, care contribuie la efectul antihipertensiv. Fosinoprilul are acţiune terapeutică la pacienţii hipertensivi cu concentraţii plasmatice mici de renină.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă eficacitatea fosinoprilului se datorează suprimării sistemului renină-angiotensină-aldosteron. Inhibarea ECA reduce atât presarcina cât şi postsarcina.

Farmacodinamică:

Administrarea de fosinopril sodic la pacienţi cu hipertensiune arterială determină reducerea tensiunii arteriale atât în clinostatism, cât şi în ortostatism, fără o creştere semnificativă a frecvenţei cardiace.

Reducerea tensiunii arteriale apare în decurs de o oră de la administrare, efectul maxim fiind observat în decurs de 3-6 ore de la administrare. La administrarea dozei zilnice uzuale, efectul antihipertensiv durează 24 de ore. La unii pacienţi trataţi cu doze mici, efectul poate fi redus către sfârşitul intervalului de administrare. Efectele ortostatice şi tahicardia sunt rare, dar pot să apară la pacienţi cu depleţie de sare sau hipovolemie (vezi pct. 4.4).

La unii pacienţi, obţinerea tensiunii arteriale optime poate necesita 3-4 săptămâni de tratament.

Fosinoprilul sodic şi diureticele tiazidice au efecte aditive.

În tratamentul insuficienţei cardiace, fosinoprilul atenuează simptomele şi capacitatea de efort fizic reducând severitatea şi frecvenţa spitalizărilor datorate insuficienţei cardiace.

Într-un studiu care a inclus opt pacienţi cu ciroză hepatică, o doză de 20 mg/zi nu a avut nici un efect asupra funcţiei hepatice (ALT,gamma-GT, clearance-ul galactozei şi clearance-ul fenazonei) sau asupra funcţiei renale.

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic şi un medicament antihipertensiv care creşte acţiunea reninei la nivel plasmatic. Hidroclorotiazida scade reabsorbţia renală a electroliţilor, la nivelul tubului distal, şi creşte excreţia de sodiu, clor, potasiu, magneziu, bicarbonat şi apă. Excreţia calciului poate fi scăzută. Administrarea concomitentă de fosinopril şi hidroclorotiazidă determină un efect de scădere a tensiunii arteriale mai puternic, comparativ cu cel determinat de fiecare dintre substanţele active, administrate separat, în monoterapie.

5.2       Proprietăţi farmacocinetice

Asocierea de fosinopril şi hidroclorotiazidă are efecte reduse sau nule asupra proprietăţilor farmacocinetice ale celor două substanţe.

Fosinopril

Absorbţie

După administrare orală, fosinoprilul se absoarbe în proporţie de 30% până la 40%. Absorbţia fosinoprilului nu este influenţată de prezenţa alimentelor în tractul gastro-intestinal, deşi viteza de absorbţie ar putea fi redusă. Hidroliza rapidă şi completă la fosinoprilat activ are loc la nivelul mucoasei gastro-intestinale şi al ficatului.

Cmax nu depinde de doză, iar timpul pentru atingerea sa este de aproximativ trei ore şi corespunde inhibării maxime a vasopresorului angiotensină I, durând 3 până la 6 ore de la administrare. La administrarea unei doze unice sau la administrarea de doze repetate, parametrii farmacocinetici (Cmax şi ASC) sunt direct proporţionali cu doza de fosinopril administrată.

Distribuţie

Fosinoprilatul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (> 95%), are un volum de distribuţie relativ mic şi se leagă în proporţie neglijabilă de componentele celulare ale sângelui.

Metabolizare

După o oră de la administrarea orală de fosinopril, mai puţin de 1% din fosinopril rămâne nemodificat în plasmă; 75% este prezent sub formă de fosinoprilat activ, 15-20% sub formă de fosinoprilat glucuronoconjugat inactiv, iar restul (aproximativ 5%) sub formă de metabolit 4-hidroxi fosinoprilat activ.

Eliminare

După administrarea intravenoasă, eliminarea fosinoprilului se efectuează atât pe cale hepatică, cât şi renală. La pacienţii cu hipertensiune arterială cu funcţie renală şi funcţie hepatică normale, la care s-au administrat doze repetate de fosinopril, timpul de înjumătăţire efectiv al acumulării fosinoprilatului a fost, în medie, de 11,5 ore. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, timpul de înjumătăţire efectiv a fost de 14 ore. Fosinoprilul este eliminat pe cale hepatică şi renală.

Grupe speciale de pacienţi

La pacienţii cu insuficienţă renală (clearance al creatininei sub 80 ml/min/1,73 m2), clearance-ul total la nivelul întregului organism al fosinoprilatului este cu aproximativ 50% mai mic decât cel observat la pacienţii cu funcţie renală normală, în timp ce nu s-a observat o modificare semnificativă a absorbţiei, biodisponibilităţii sau legării de proteinele plasmatice.

Clearance-ul fosinoprilatului nu variază în funcţie de gradul insuficienţei renale deoarece reducerea eliminării pe cale renală este compensată de creşterea eliminării hepato-biliare. La pacienţii cu grade diferite de insuficienţă renală, incluzând insuficienţă renală în fază terminală (clearance creatinină < 10 ml/min/1,73 m2), s-a observat o uşoară creştere a valorilor ASC (mai puţin decât dublul valorilor normale).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică (alcoolism sau ciroză biliară), hidroliza fosinoprilului sodic nu este redusă în mod semnificativ, deşi viteza de hidrolizare ar putea fi redusă. Clearance-ul total al fosinoprilatului este cu aproximativ 50% mai mic decât cel observat la pacienţii cu funcţie hepatică normală.

Hidroclorotiazidă

Biodisponibilitatea hidroclorotiazidei este de 60-80%. Efectul diuretic este evident în decurs de 2 ore de la administrare, cu un efect maxim după aproximativ 4 ore. Efectul se menţine timp de 6-12 ore.

Hidroclorotiazida se excretă prin rinichi, sub formă nemodificată. Timpul de înjumătăţire plasmatică mediu este cuprins în intervalul de 5-15 ore.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al hidroclorotiazidei este prelungit la pacienţii cu insuficienţă renală.

5.3       Date preclinice de siguranţă

Studii repetate de evaluare a siguranţei farmacologice, toxicitate generală, genotoxicitatea, carcinogenitatea şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun risc potenţial la om.

Nu au fost efectuate studii privind genotoxicitatea sau carcinogenitatea combinaţiei fosinapril/hidroclorotiazidă. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, au sugerat faptul că fosinoprilul şi/sau hidroclorotiazida nu au efecte negative asupra fertilităţii şi asupra funcţiei de reproducere şi nu sunt teratogene. S-a demonstrat faptul că inhibitorii ECA, atunci când sunt administraţi în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, au efect fetotoxic (determină leziuni şi/sau decesul fetusului).

6.          PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1        Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat Amidon pregelatinizat Croscarmeloză sodică Dibehenat de glicerol Dioxid de titan (E171) Oxid galben de fer (E172) Oxid roşu de fer (E172)

6.2        Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3        Perioada de valabilitate

3 ani

6.4        Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30ºC.

6.5        Natura şi conţinutul ambalajului

Cutii cu blistere (Al/Al), comprimate.

Dimensiuni de ambalaj: 10, 20, 28, 30, 50, 98 şi 100 comprimate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6        Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7.          DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

PHARMASWISS CESKA REPUBLIKA s.r.o.

Praha 7, Holesovice, Jankovcova 1569/2c, PSC 170 00, Republica Cehă

8.          NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

2811/2010/01-07

9.          DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare Septembrie 2010

10.        DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Martie 2011

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arterială ar putea fi tratată fără pastile Stimularea rinichilor cu impulsuri electrice ar putea duce la normalizarea tensiunii arteriale, susţin oameni de ştiinţă australieni care au dezvoltat şi testat în practică noua modalitate de combatere a hipertensiunii arteriale, relatează joi portalul theheart.org.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă