Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

CEMOLSINUS 500 mg/3 mg/50 mg
Denumire CEMOLSINUS 500 mg/3 mg/50 mg
Denumire comuna internationala COMBINATII
Actiune terapeutica DECONGESTIONANTE NAZALE DE UZ SISTEMIC SIMPATOMIMETICE
Prescriptie OTC - Medicamente si produse medicamentoase care se pot elibera in farmacii sau drogherii fara prescriptie medicala.
Forma farmaceutica Comprimate
Concentratia 500mg/3mg/50mg
Ambalaj Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 10 compr.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC R01BA52
Firma - Tara producatoare SANTA S.A. - ROMANIA
Autorizatie de punere pe piata SANOSAN S.R.L. - ROMANIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre CEMOLSINUS 500 mg/3 mg/50 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> CEMOLSINUS (vizitator) : CE SUBSTANTA CONTINE?
>> Meri : Paracetamol + Maleat de clorfeniramina + Clorhidrat de pseudoefedrina
Prospect si alte informatii despre CEMOLSINUS 500 mg/3 mg/50 mg, comprimate       

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

cemolSINUS 500 mg/3 mg/50 mg comprimate
Paracetamol/maleat de clorfeniramină/clorhidrat de pseudoefedrină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi cemolSINUS cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este cemolSINUS şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţi cemolSINUS
3. Cum să utilizaţi cemolSINUS
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează cemolSINUS
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE cemolSINUS ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

cemolSINUS este indicat pentru tratamentul simptomatic al răcelii comune şi gripei (pentru ameliorarea strănutului, rinoreei, congestiei nazale şi sinusale, febrei, durerilor de cap şi durerilor musculare).

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI cemolSINUS

Nu utilizaţi cemolSINUS
- dacă sunteţi hipersensibil la paracetamol, fenacetină la alte antiinflamatoare (risc crescut de reacţii alergice)sau la oricare dintre celelalte componente ale cemolSINUS
- dacă aveţi boli cardiovasculare incluzând hipertesiune arterială şi boli vasculare periferice
- dacă aveţi insuficienţa coronariană severă
- în tratamentul concomitent cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAG) non-selective
- dacă aveţi glaucom cu unghi închis sau predispoziţie la glaucom cu unghi închis
- dacă aveţi glaucom cu unghi deschis
- dacă aveţi tensiune arterială crescută severă
- dacă aveţi deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază
- dacă aveţi insuficienţă renală severă (riscul de reacţii adverse renale poate fi crescut în cazul administrării prelungite de doze mari).
- Dacă aveţi tulburări uretro-prostatice cu risc de retenţie urinară
- la copii sub 12 ani
- daca sunteţi gravidă sau alăptaţi
- datorită prezenţei clorfeniraminei, nu se recomandă administrarea concomitentă de cemolSINUS cu alcool etilic sau medicamente care conţin alcool etilic
- In asociere cu alte medicamente simpatomimetice (ca de exemplu decongestionante, supresoare ale apetitului şi psihostimulante de tip amfetaminic).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi cemolSINUS

- să nu depăşiţi dozele recomandate.
- dacă aveţi palpitaţii, tahicardie, greaţă.
- aveţi hipertiroidie, boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică etc.),  diabet zaharat, feocromocitom şi psihoze
- sportivii trebuie atenţionaţi că produsul conţine pseudoefedrină care poate da rezultate pozitive la testele practicate la controlul antidoping.
- nu asociaţi cu alte simpatomimetice.
- administrarea îndelungată poate scădea sau inhiba secretia salivară, prin aceasta contribuind la dezvoltarea cariilor, bolilor periodontale, candidozei orale.
- clorfeniramina se va administra cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (în special hipertensivi), presiune oculară crescută, astm bronşic, ulcer gastroduodenal şi epilepsie.
- este necesară monitorizarea funcţiilor hepatice în cazul tratamentului de lungă durată.
- în caz de alcoolism şi afecţiuni hepatice, incluzând hepatita virală.
- în caz de insuficienţă renală (se recomandă doar tratament ocazional).


Utilizarea altor medicamente
Ce trebuie să evitaţi când luaţi acest medicament?
- agoniştii morfinici, antiacidele, cărbunele activat şi anticolinergicele
- cisaprida.
- antiinflamatoare nesteroidiene, acid acetilsalicilic sau alţi salicilaţi, barbiturice,
- carbamazepina, hidantoina, rifampicina, sulfinpirazona, săruri de aur.
- anticoagulantele orale, antifungicele, derivaţi de imidazol, carmustinei,
- doxorubicina, izoniazida, mercaptopurina, ciclosporina, cloramfenicolul, metotrexatul.
- estrogenii şi contraceptivele estroprogestative.
- interferon.
- deprimante ale sistemului nervos central SNC (antidepresive sedative, barbiturice, hipnotice, analgezice opioide, metadona, neuroleptice, anxiolitice, alcool etilic), atropina şi alte anticolinergice(antidepresive triciclice, antiparkinsoniene anticolinergice centrale, antispastice neurotrope, disopiramida, neuroleptice fenotiazinice), fenitoina.
- sultoprida şi IMAO.
- guanetidina sau cu substanţe înrudite şi cu anestezice volatile halogenate.
- simpatomimetice.

Interacţiuni cu testele de laborator:

-Paracetamolul poate modifica rezultatele unor determinări de laborator: glicemie, concentraţiei serice de acid 5-hidroxiindolacetic testul cu bentiromidă pentru evaluarea funcţiei hepatice, concentraţia plasmatică de acid uric, bilirubina, lactatdehidrogenaza, transaminaze, măsurarea timpului de protrombină.
-Clorfeniramina poate inhiba răspunsul la testele de hipersensibilitate cutanată, inducând astfel rezultate fals-negative, de aceea este recomandabil să se oprească administrarea clorfeniraminei cu cel puţin 72 de ore înainte de efectuarea testelor cutanate care utilizează extracte alergenice.

Înainte să luaţi cemolSINUS informaţi-vă medicul despre medicamentele pe care le luaţi.

Dacă utilizaţi cemolSINUS în mod regulat, cereţi sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua orice alt medicament (inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală ).

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.


Utilizarea cemolSINUS cu alimente şi băuturi

Nu există restricţii legate de administrarea împreuna cu alimente.
Este interzis consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu cemolSINUS.


Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nu se recomandă administrarea cemolSINUS în timpul sarcinii şi alăptării.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Datorită reacţiilor adverse pe care le are (de exemplu somnolenţă, vertij, tulburări de acomodare etc.), produsul poate să vă influenţeze capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI cemolSINUS

Utilizaţi întotdeauna cemol SINUS exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

Adulţi
1-2 comprimate cemolSINUS de 3 ori pe zi (nu se vor administra mai mult de 6 comprimate / zi şi mai mult de 2 comprimate / priză).
În caz de insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei < 10 ml/min, intervalul între 2 doze trebuie să fie de cel puţin 8 ore.

Copii între 12-15 ani

2-3 comprimate cemolSINUS zi (nu se vor administra mai mult de 3 comprimate / zi şi mai mult de 1 comprimat / priză).

Mod de administrare

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu suficient lichid, preferabil cu o jumatate de oră înaintea mesei.
Comprimatele nu trebuie divizate, sfărâmate sau mestecate.

Durata tratamentului

Tratamentul trebuie să fie de scurtă durată(maxim 5 zile), conform datelor din literatura de specialitate.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din cemolSINUS:

Dacă aţi luat din greşeală un număr mai mare de comprimate sau dacă un copil a înghiţit câteva, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Luaţi acest prospect sau câteva comprimate cu dumneavoastră pentru ca medicul să ştie ce aţi luat.

Supradozaj

Simptome
Paracetamol

Simptomele supradozajului se manifestă în primele 24 de ore şi constau în paloare, greaţă, senzaţie de vomă, anorexie, scurtarea respiraţiei, somnolenţa, slăbiciune şi dureri abdominale. La administrarea unor doze mai mari pot apărea fenomene hepatotoxice severe. Pot sa apară hipoglicemie, acidoza metabolică, aritmii, tulburări de coagulare, coagulare intravasculară diseminată. În cazurile grave, afectarea hepatică poate evolua spre encefalopatie hepatică (cu tulburări ale funcţiilor cerebrale, confuzie, agitaţie, stupoare), colaps cardiovascular, comă şi în cele din urmă moartea. Uneori apare necroza tubulară renală, cu insuficienţă renală acută. După 12-48 de ore de la ingestie s-a observat concentraţiei protrombinei.

Maleat de clorfeniramină

Supradozajul acut se manifestă prin agravarea efectelor anticolinergice, aritmii cardiace, deprimarea SNC cu sedare excesivă, fenomene paradoxale de stimulare a SNC (halucinaţii, convulsii) şi hipotensiune arterială.

Clorhidrat de pseudoefedrină

O supradoză de pseudoefedrină poate determina agitaţie severă, creşterea tensiunii arteriale şi aritmii.

Dacă uitaţi să utilizaţi cemolSINUS


Nu vă îngrijoraţi dacă uitaţi să luaţi o doză de cemolSINUS. Luaţi doza următoare imediat ce vă amintiţi şi continuaţi apoi, ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, cemolSINUS poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de severitate şi frecvenţă astfel
Foarte frecvente: apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi
Frecvente: apar la mai mult de 1 din 100 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: apar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: apar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi, dar la mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare: apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi, incluzând şi cazurile izolate

Rare: anemie hemolitică, agranulocitoza, leucopenie, neutropenie, pancitopenie, trombocitopenie, crize de astm bronşic, dermatita alergică, edem angio-neurotic, febră, erupţii cutanate urticariene şi eritematoase, şoc anafilactic, agitaţie, ameţeli, dureri de cap, confuzie, convulsii, coşmaruri, senzaţie de frică, halucinaţii, insomnie, iritabilitate, nelinişte, nervozitate, parestezii, psihoză, slăbiciune, sedare, somnolenţă, tremur, vedere înceţoşată sau alte tulburări de vedere, blefarospasm, palpitaţii, bradicardie, tahicardie, extrasistole, aritmii, colaps, hipertensiune tranzitorie, hipotensiune ortostatică, creşterea vâscozităţii secreţiilor bronşice, deprimare respiratorie, congestie nazală, senzaţie de uscăciune la nivelul gurii, nasului şi gâtului, anorexie, constipaţie, dureri abdominale, greaţă, vărsături, icter, disurie, retenţie de urină, colică renală, insuficienţă renală acută, piurie sterilă, ginecomastie, inhibarea ejaculării, scăderea libidoului, impotenţă.

Foarte rare: fenomene de hipersensibilitate la paracetamol sau la maleatul de clorfeniramină

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ cemolSINUS

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi cemolSINUS după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după abreviere folosită pentru exprimarea datei de expirare. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine cemolSINUS
- Substanţele active sunt: paracetamol, maleat de clorfeniramină şi clorhidrat de pseudoefedrină,
- Fiecare comprimat de cemolSINUS conţine paracetamol 500 mg , maleat de clorfeniramină 3 mg şi clorhidrat de pseudoefedrină 50 mg
- Celelalte componente sunt: amidon pregelatinizat, povidona şi acid stearic.

Cum arată cemolSINUS şi conţinutul ambalajului
cemolSINUS se prezintă sub formă de comprimate neacoperite în formă de discuri, de culoare albă sau aproape albă.
Este ambalat în cutii cu două blistere din PVC/Al a câte 10 de comprimate şi prospectul pentru utilizator.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă:
S.C. SANOSAN S.R.L.
500269, Str. Carpaţilor nr 60, Industrial Park Metrom, Braşov
România

Producătorul:

S.C. SANTA S.A.
500269, Str. Carpaţilor nr 60, Industrial Park Metrom, Braşov
România


Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2011

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Luati-va cel putin o zi libera in caz de raceala sau gripa! Indiferent ca suntem gripati sau doar raciti majoritatea dintre noi avem tendinta de a merge in continuare la serviciu. Sfatul nostru: NU o faceti !
RACEALA SI GRIPA la copii - Cauze, simptome si tratament Urmariti un interviu video cu dr. Rodica Lazar Contes, Medic Primar Pediatru. Intrebari la care pediatrul ofera mamicilor raspunsuri: 1. Care este diferenta dintre raceala si gripa? 2. Cand este cazul sa ii dam unui bebelus antibiotic? 3. Se face exces de antibiotic? 4. Cum prevenim racelile? 5...
Raceala gripa sau viroza - cum facem diferenta? Nas infundat, usturime in gat si febra – simptome cu care toti ne-am confruntat la un moment dat, insa fara sa stim daca este vorba de o simpla raceala, gripa sau o viroza de sezon. Care este diferenta intre aceste boli si mai ales cum le putem trata? Desi la prima vedere pot avea manifestari...
RĂCEALA COMUNĂ ȘI GRIPA Odată cu începerea sezonului rece, pentru fiecare din noi crește riscul îmbolnăvirii de guturai (răceala comună) sau în cazuri extreme, de gripă. În ambele situații se produce “întâlnirea” dintre sistemul imunitar deficitar și agentul cauzator de boală, un virus.
GfK(studiu): Insomnia, locul 2 după răceală între cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel global Jumătate din populaţia globului spune că a suferit de răceală în ultimele 12 luni şi peste un sfert dintre cei chestionaţi acuză stări de insomnie sau tulburări ale somnului, potrivit rezultatelor unui studiu online realizat de GfK, remis miercuri AGERPRES.
Tuica fiarta cu piper - cel mai bun leac pentru raceala si un plus de beneficii pentru sanatate Tuica fiarta cu piper este unul dintre cele mai bune "leacuri babesti" contra racelii si una dintre cele mai eficiente metode de a ne incalzi in zilele friguroase. De asemenea, atunci cand este consumata cu moderatie, tuica fiarta mai are si alte beneficii ce ne feresc de multe alte boli. Despre...