Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

LORISTA HL 100 mg/12,5 mg
 
Denumire LORISTA HL 100 mg/12,5 mg
Descriere Lorista HL este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la pacientii a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan sau hidroclorotiazidă în monoterapie.
Denumire comuna internationala COMBINATII (LOSARTANUM+HYDROCHLOROTHIAZIDUM)
Actiune terapeutica ANTAGONISTI AI ANGIOTENSINAEI II, COMBINATII ANTAGONISTI AI ANGIOTENSIN II SI DIURETIC
Prescriptie P-6L - Medicamente si produse medicamentoase care se elibereaza in farmacii pe baza de prescriptie medicala valabila 6 luni
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 100mg/12,5mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 84 compr. film.
Valabilitate ambalaj 2 ani
Cod ATC C09DA01
Firma - Tara producatoare KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA
Autorizatie de punere pe piata KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre LORISTA HL 100 mg/12,5 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> LORISTA Comprimate filmate, 50mg >> LORISTA 50 mg Comprimate filmate, 50mg >> LORISTA H Comprimate filmate, 50mg+ 12,50mg >> LORISTA HD 100mg/25mg Comprimate filmate, 100mg/25mg
Prospect si alte informatii despre LORISTA HL 100 mg/12,5 mg, comprimate filmate       

1.       DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

2.         COMPOZITIA CALITATIVĂ SI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat contine losartan potasic 100 mg, echivalent cu losartan 91,52 mg si hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Excipienti: lactoză 83,98 mg/comprimat.

Pentru lista tuturor excipientilor, vezi pct. 6.1.

3.         FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Lorista HL 100 mg/12,5 mg: comprimate filmate albe, ovale, biconvexe.

4.         DATE CLINICE

4.1        Indicatii terapeutice

Lorista HL este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la pacientii a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan sau hidroclorotiazidă în monoterapie.

4.2        Doze si mod de administrare

Lorista HL poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive. Comprimatele Lorista HL trebuie înghitite cu un pahar cu apă. Lorista HL poate fi administrat cu sau fără alimente.

Lorista este disponibil în trei concentratii: Lorista H 50 mg/12,5 mg comprimate filmate, Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate, and Lorista HD 100 mg/25 mg comprimate filmate.

Hipertensiune arterială

Losartanul si hidroclorotiazida nu sunt destinate utilizării ca tratament initial, ci la pacienti a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan potasic sau hidroclorotiazidă administrate în monoterapie.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveste componentele individuale (losartan si hidroclorotiazidă).

Atunci când este permis din punct de vedere clinic, trecerea directă de la monoterapie la administrarea combinatiei fixe poate fi luată în considerare la pacienti a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător.

Doza uzuală de mentinere este de un comprimat de Lorista H 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ 12,5 mg) o dată pe zi.

La pacienti care nu răspund adecvat la Lorista H 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat de Lorista HD 100 mg/25 mg (losartan 100 mg/ HCTZ 25 mg) o dată pe zi. Doza maximă este de un comprimat de Lorista HD 100 mg/25 mg o dată pe zi.

În general, efectul antihipertensiv maxim este obtinut în decurs de trei până la patru săptămâni de la initierea tratamentului.

Pentru pacientii la care doza de losartan a crescut la 100 mg si necesită un control suplimentar al tensiunii arteriale, este disponibil Lorista HL 100/12,5 (losartan 100 mg/ HCTZ 12,5 mg).

Pacienti cu insuficienta renală si pacienti hemodializati

La pacienti cu insuficientă renală moderată (adică clearance al creatininei 30-50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei initiale.

Comprimatele de losartan si hidroclorotiazidă nu sunt recomandate pentru pacientii hemodializati.

Comprimatele losartan/HCTZ nu trebuie administrate la pacienti cu insuficientă renală severă (adică clearance al creatininei <30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Pacienti cu depletie de volum intravascular

Înainte de administrarea comprimatelor de losartan/HCTZ, trebuie corectat volumul intravascular si/sau depletia de sodiu.

Pacienti cu insuficientă hepatică

La pacientii cu insuficientă hepatică severă este contraindicată utilizarea Losartan/HCTZ (vezi pct. 4.3).

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor.

Utilizarea la copii si adolescenti cu vârsta sub 18 ani

Lorista HL nu trebuie administrată la copii si adolescentii cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei de informatii

în ceea ce priveste siguranta si eficacitatea.

4.3       Contraindicatii

-         Hipersensibilitate la losartan, alti derivati ai sulfonamidei (cum este hidroclorotiazida) sau la oricare dintre excipienti.

-         Hipokaliemia sau hipercalcemia rezistente la tratament.

-         Insuficientă hepatică severă; colestaza si tulburări obstructive biliare.

-         Hiponatremie refractară la tratament.

-         Hiperuricemie simptomatică /gută.

-         Trimestrele doi si trei de sarcină (vezi pct. 4.4 si 4.6)

-         Insuficientă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min).

-         Anurie.

4.4       Atentionări si precautii speciale pentru utilizare

Losartan

Edem angioneurotic

Pacientii cu edem angioneurotic în antecedente (edem al fetei, buzelor, faringelui si/sau limbii) trebuie monitorizati cu atentie (vezi pct. 4.8).

Hipotensiune arterială si depletie a volumului intravascular

La pacientii cu depletie de volum intravascular si/sau depletie de sodiu datorită unei terapii diuretice intensive, dietă cu restrictie de sare, diaree sau vărsături, poate apare hipotensiune simptomatică, în  special după prima doză.

Înaintea administrării Lorista HL, trebuie corectat volumul intravascular si/sau depletia de sodiu (vezi pct. 4.2. si 4.3.).

Dezechilibru hidro-electrolitic

Dezechilibrele electrolitice sunt frecvent întâlnite la pacientii cu insuficientă renală, cu sau fără diabet zaharat si trebuie corectate. De aceea, valorile concentratiilor plasmatice ale potasiului precum si clearance-ul creatininei trebuie monitorizate cu atentie; în special pacientii cu insuficientă cardiacă si cu un clearance al creatininei între 30-50 ml/ min trebuie monitorizati cu atentie.

Nu este recomandată utilizarea asocierii losartan/hidroclorotiazidă cu diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu si substituente de sare care contin potasiu (vezi pct. 4.5).

Insuficientă hepatică

Pe baza datelor de farmacocinetică, ce demonstrează o crestere semnificativă a concentratiilor plasmatice ale losartanului la pacientii cirotici, se recomandă utilizarea cu precautie a Lorista HL la pecientii cu istoric de insuficientă hepatică usoară până la moderată. Nu există experientă clinică privind administrarea losartanului la pacientii cu insuficientă hepatică severă. De aceea, Lorista HL este contraindicată la pacientii cu insuficientă hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.3 si 5.2).

Insuficientă renală

Ca o consecintă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate modificări ale functiei renale, inclusiv insuficientă renală (în mod particular, la pacientii a căror functie renală este dependentă de sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cum sunt cei cu insuficientă cardiacă severă  sau disfunctie renală preexistentă).

Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, la pacientii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au fost raportate, de asemenea, cresteri ale ureei sanguine si creatininei serice; aceste modificări ale functiei renale pot fi reversibile după întreruperea tratamentului. Losartan trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic.

Transplant renal

Nu există experientă clinică în cazul pacientilor cu transplant renal recent.

Hiperaldosteronism primar

În general, pacientii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu antihipertensive care actionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, utilizarea Lorista HL comprimate nu este recomandată la acesti pacienti.

Boală coronariană si boală cerebrovasculară

Similar oricărui medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienti cu afectiune ischemică cardiovasculară si cerebrovasculară poate determina infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral.

Insuficientă cardiacă

Similar altor medicamente care actionează asupra sistemului renină-angiotensină, la pacientii cu insuficientă cardiacă, cu sau fără insuficientă renală, există risc de hipotensiune arterială severă si insuficientă renală (deseori acută).

Stenoză de valvă mitrală si aortică, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precautie deosebită la pacientii cu stenoză aortică sau mitrală, sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Diferente etnice

Cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul si ceilalti antagonisti ai angiotensinei sunt aparent mai putin eficienti în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de rasă neagră decât la persoanele de altă rasă, posibil datorită unei prevalente mai mari a valorilor scăzute ale reninei în rândul populatiei hipertensive de rasă neagră.

Sarcină

Tratamentul cu Lorista HL nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu Losartan/HTCZ este considerat esential la pacientele care planifică o sarcină, acestea trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de sigurantă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu Lorista HL trebuie oprit imediat si, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 si 4.6).

Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială si dezechilibru hidro-electrolitic

Similar tuturor tratamentelor antihipertensive, la unii pacienti poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Pacientii trebuie tinuti sub observatie pentru depistarea semnelor clinice ale dezechilibrului hidric sau electrolitic, de exemplu depletie de volum, hiponatremie, alcaloză hipocloremică, hipomagneziemie sau hipokaliemie, care pot să apară în timpul diareei intercurente sau vărsăturilor. La acesti pacienti trebuie efectuate determinări periodice ale electrolitilor serici, la intervale adecvate de timp. Pe vreme caniculară, la pacientii cu edeme poate apară hiponatremie dilutională.

Efecte metabolice si endocrine

Tratamentul cu tiazide poate modifica toleranta la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de medicamente antidiabetice, inclusiv insulină (vezi pct. 4.5). În timpul tratamentului cu tiazide, diabetul zaharat latent poate deveni manifest.

Tiazidele pot scădea excretia urinară de calciu si pot determina cresterea usoară si intermitentă a calciului seric. O hipercalcemie marcată poate fi indicatorul unui hiperparatiroidism latent.

Administrarea tiazidelor trebuie întreruptă înaintea efectuării testelor pentru functia paratiroidiană.

Tratamentul cu diuretice tiazidice poate fi asociat cu cresteri ale valorilor colesterolemiei si trigliceridemiei.

La unii pacienti, tratamentul cu tiazide poate precipita hiperuricemia si/sau guta. Deoarece losartanul scade concentratia acidului uric, combinatia de losartan cu hidroclorotiazidă atenuează hiperuricemia indusă de diuretic.

Insuficientă hepatică

Tiazidele trebuie utilizate cu precautie la pacientii cu insuficientă hepatică sau boală hepatică progresivă, deoarece aceasta poate determina colestază intrahepatică, iar modificări minore ale echilibrului hidroelectrolitic pot precipita coma hepatică.

Lorista HD este contraindicat la pacientii cu insuficientă hepatică severă (vezi pct. 4.3 si 5.2).

Alte efecte

La pacientii cărora li se administrează tiazide, cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronsic, pot apărea reactii de hipersensibilitate. În urma administrării de tiazide au fost raportate exacerbări sau declansări ale lupusului eritematos sistemic.

Atentionări speciale privind excipientii produsului

Medicamentul contine lactoză. Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intolerantă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5       Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune

Losartan

S-a raportat că rifampicina si fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecintele clinice ale acestor interactiuni nu au fost evaluate.

Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu sau substituenti de sare alimentară care contin potasiu poate duce la cresteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată.

Similar altor medicamente care modifică excretia sodiului, excretia litiului poate fi redusă. De aceea, valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atentie în cazul în care sărurile de litiu sunt administrate concomitent cu antagonisti ai receptorilor de angiotensină II.

În cazul în care antagonistii de angiotensină II sunt administrati simultan cu medicamente AINS (de exemplu inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatorii) si AINS non-selective, efectul antihipertensiv poate fi atenuat. Utilizarea concomitentă de antagonisti ai angiotensinei II sau diuretice si AINS poate duce la cresterea riscului de deteriorare a functiei renale, inclusiv posibilă insuficientă renală acută, si o crestere a potasemiei, în special la pacientii cu insuficientă renală preexistentă. Combinatia losartan/hidroclorotiazidă trebuie administrată cu precautie mai ales la vârstnici. Pacientii trebuie hidratati adecvat si trebuie luată în considerare monitorizarea functiei renale după începerea tratamentului concomitent, si periodic după aceea.

La unii pacienti cu functie renală compromisă care sunt tratati cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a antagonistilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a functiei renale. Aceste efecte sunt de obicei reversibile.

Alte substante care induc hipotensiune arterială cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen, amifostin: utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea arterială, ca efect principal sau secundar, poate creste riscul de hipotensiune arterială.

Hidroclorotiazidă

In cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interactiona cu diureticele tiazidice:

Alcoo etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive: Poate apare potentarea hipotensiunii ortostatice.

Antidiabetice (antidiabetice orale si insulină):

Tratamentul cu o tiazidă poate influenta toleranta la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precautie datorită riscului de acidoză lactică determinat de posibila insuficientă renală asociată hidroclorotiazidei.

Alte antihipertensive Efect aditiv.

Răsini de colestiramină si colestipol

În prezenta răsinilor schimbătoare de ioni, absorbtia hidroclorotiazidei este redusă. O doză unică de colestiramină sau colestipol poate lega hidroclorotiazida, reducând absorbtia acesteia din tractul gastro-intestinal cu până la 85%, respectiv 43%.

Corticosteroizi, ACTH

Accentuarea depletiei de electroliti, în special hipokaliemie.

Amine presoare (de exemplu, adrenalină)

Efectul presor al aminelor poate fi redus, dar nu într-o măsură care să excludă utilizarea acestora.

Miorelaxante nedepolarizante (de exemplu, tubocurarină)

Posibilă crestere a răspunsului la miorelaxant.

Litiu

Diureticele scad clearance-ul renal al litiului si cresc riscul de toxicitate al litiului; nu se recomandă administrarea concomitentă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă si alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozei de medicament uricozuric, deoarece hidroclorotiazida poate creste concentratia serică a acidului uric. Poate fi necesară cresterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă de tiazide poate creste incidenta reactiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Anticolinergice (de exemplu atropină, biperiden)

Creste biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic, prin scăderea motilitătii gastrointestinale si a vitezei de golire gastrică.

Medicamente citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele pot reduce excretia renală a medicamentelor citotoxice si pot potenta efectele mielosupresive ale acestora .

Salicilati

În cazul dozelor mari de salicilati, hidroclorotiazida poate creste efectul toxic al acestora asupra sistemului nervos central.

Metildopa

În cazul utilizării concomitente de hidroclorotiazidă si metildopa, au existat cazuri izolate de anemie hemolitică.

Ciclosporină

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creste riscul hiperuricemiei si al complicatiilor de tipul gutei.

Glicozide digitalice

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declansarea aritmiilor cardiace induse de digitalice.

Medicamente a căror actiune este influentată de dezechilibrul potasemiei

Este recomandată monitorizarea periodică a potasemiei si efectuarea ECG în cazul administrării losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror actiune este influentată de dezechilibrul potasemiei (de exemplu, glicozide digitalice si antiaritmice) si concomitent cu următoarele medicamente (inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară), hipokaliemia fiind un factor predispozant al torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară):

-         Antiartimice de clasă Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă).

-         Antiartimice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).

-         Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol).

-         Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.).

Săruri de calciu

Diureticele tiazidice pot creste concentratia calciului seric datorită excretiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător.

Efecte asupra investigatiilor diagnostice

Datorită efectelor asupra metabolismului calciului, tiazidele pot influenta testele functionale paratiroidiene (vezi pct. 4.4).

Carbamazepină

Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică si biologică.

Substante de contrast iodate

În cazul deshidratării induse de diuretice, apare un risc crescut de insuficientă renală acută, în special la administrarea dozelor mari de substante iodate.

Pacientii trebuie rehidratati înainte de administrare.

Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH sau laxative stimulante

Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

4.6 Fertilitatea, sarcina si alăptarea

Sarcina

Antagonisti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII

Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARAII în al doilea si al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 si 4.4).

În ciuda faptului că dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente, o usoară crestere a riscului nu poate fi exclusă. Desi nu sunt disponibile date epidemiologice controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de medicamente pot exista riscuri asemănătoare. In cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu este considerată esentială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de sigurantă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu ARAII trebuie oprit imediat si, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaste faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea si al treilea de sarcină are efecte fetotoxice la om (scăderea functiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) si induce toxicitate neonatală (insuficientă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3). Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea ecografică a functiei renale si a craniului.

Nou născutii si sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizati în vederea depistării hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 si 4.4).

Hidroclorotiazidă

Există o experientă limitată în ceea ce priveste tratamentul cu hidroclorotiazidă în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru de sarcină. Studiile la animale sunt insuficiente.

Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară. Pe baza mecanismului farmacologic de actiune al hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul celui de-al doilea si al treilea trimestru de sarcină poate compromite perfuzia feto-placentară si poate determina efecte fetale si neonatale, cum ar fi icter, tulburări de echilibru electrolitic si trombocitopenie.

Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru edem gestational, hipertensiune gestatională sau preeclampsie din cauza riscului de volum plasmatic scăzut si de hipoperfuzie placentară, fără un efect benefic asupra cursului bolii.

Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru hipertensiunea esentială la femei însărcinate cu exceptia situatiilor rare când nu poate fi folosit alt tratament.

Alăptarea

Antagonisti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII)

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea medicamentului Lorista HL în timpul alăptării, nuse recomandă utilizarea Lorista HL si este de preferat ca în această perioadă să se utilizeze tratamentealternative cu profile de sigurantă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida se excretă în laptele matern uman în cantitate scăzută. Tiazidele administrate în doze crescute si care determină diureză intensă, pot scădea secretia de lapte matern. Nu este recomandată utilizarea Lorista HL în perioada alăptării. Dacă Lorista HL este utilizată în perioada alăptării, trebuie utilizate doze cât mai scăzute posibil.

4.7        Efecte asupra capacitătii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii asupra capacitătii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totusi, în cazul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor, trebuie retinut că, ocazional si în cazuri individuale, în special la initierea tratamentului antihipertensiv sau la cresterea dozei, pot apare ameteli si somnolentă.

4.8        Reactii adverse

Reactiile adverse ce pot apărea în cursul tratamentului se clasifică în următoarele grupe, în functie de frecventă (număr de pacienti la care se asteaptă aparitia reactiei adverse):

Foarte frecvente (>1/10) Frecvente (>1/100 si <1/10) Mai putin frecvente (>1/1000 si <1/100) Rare (>1/10000 si <1/1000) Foarte rare (<1/10000), cu frecventă necunoscută (pentru care nu există date disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecventă, reactiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a severitătii.

În studiile clinice cu losartan potasic si hidroclorotiazidă, nu au apărut reactii adverse specifice acestei combinatii.

Reactiile adverse apărute au fost cele cunoscute la utilizarea losartan potasic si/sau hidroclorotiazidă.

În studiile clinice controlate pentru hipertensiune arterială esentială, singura reactie adversă dependentă de medicament a fost ameteala, cu o incidentă ≥1% decât placebo la pacientii tratati cu losartan si hidroclorotiazidă.

Mai sunt si alte reactii adverse raportate după introducerea pe piată a medicamentului:

Tulburări hepatobiliare

Rare: hepatită

Investigatii diagnostice

Rare: hiperpotasemie, cresteri ale ALT

S-au observat reactii adverse ce tin de componentele individuale, care pot apărea si în cazul combinatiei losartan potasic/ hidroclorotiazidă:

Losartan

Tulburări hematologice si limfatice

Mai putin frecvente: anemie, purpura Henoch-Schlonlein, echimoze, hemoliză.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: reactii anafilactice, angioedem, urticarie.

Tulburări metabolice si de nutritie

Mai putin frecvente: anorexie, gută.

Tulburări psihice

Frecvente: insomnie.

Mai putin frecvente: anxietate, tulburări anxioase, panică, confuzie, depresie, vise anormale, tulburări ale somnului, somnolentă, tulburări de memorie.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee, ameteli

Mai putin frecvente: nervozitate, parestezii, neuropatie periferică, tremor, migrenă, sincopă.

Tulburări oculare

Mai putin frecvente: vedere încetosată, senzatie de arsuri/întepături oculare, conjunctivită, scăderea acuitătii vizuale

Tulburări acustice si vestibulare

Mai putin frecvente: vertij, tinitus.

Tulburări cardiace

Mai putin frecvente: hipotensiune arterială, hipotensiune ortostatică, sternalgie, angină pectorală, bloc AV de grad II, AVC, infarct miocardic, palpitatii, aritmii (fibrilatie atrială, bradicardie sinusală, tahicardie, tahicardie ventriculară, fibrilatie ventriculară).

Tulburări vasculare

Mai putin frecvente: vasculită

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Frecvente: tuse, infectii de tract respirator superior, congestie nazală, sinuzită, tulburări la nivelul sinusurilor.

Mai putin frecvente: disconfort faringian, faringită, laringită, dispnee, bronsită, epistaxis, rinită, congestie respiratorie.

Tulburări gastrointestinale

Frecvente: durere abdominală, greată, diaree, dispepsie.

Mai putin frecvente: constipatie, algii dentare, xerostomie, flatulentă, gastrită, vărsături

Tulburări hepatobiliare

Cu frecventă necunoscută: tulburări ale functiei hepatice.

Tulburări cutanate si ale tesutului subcutanat

Mai putin frecvente: alopecie, dermatită, xerodermie, eritem, înrosirea pielii, fotosensibilitate, prurit, rash, urticarie, hipersudoratie.

Tulburări musculoscheletice si ale tesutului conjunctiv

Frecvente: crampe musculare, dureri dorsale, dureri ale membrelor inferioare, mialgie.

Mai putin frecvente: dureri ale membrelor superioare, dureri ale soldului, inflamatie articulară, dureri ale genunchiului, dureri osteomusculare, dureri ale umărului, rigiditate musculară, artralgii, artrită, coxalgie, fibromialgie, slăbiciune musculară.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Mai putin frecvente: nicturie, polakiurie, infectii ale tractului urinar.

Tulburări ale aparatului genital si sânului

Mai putin frecvente: scăderea libidoului, impotentă.

Tulburări generale si la locul de administrare

Frecvente: astenie, fatigabilitate, dureri toracice.

Mai putin frecvente: edem facial, hipertermie.

Investigatii diagnostice

Frecvente: hiperpotasemie, scăderea usoară a hematocritului si a hemoglobinemiei.

Mai putin frecvente: cresterea usoară a uremiei si creatininemiei.

Foarte rare: cresterea enzimelor hepatice si a bilirubinemiei.

Hidroclorotiazidă

Tulburări hematologice si limfatice

Mai putin frecvente: agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică, leucopenie, purpură, trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: reactie anafilactică

Tulburări metabolice si de nutritie

Mai putin frecvente: anorexie, hiperglicemie, hiperuricemie, hipokaliemie, hiponatremie.

Tulburări psihice

Mai putin frecvente: insomnie.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee.

Tulburări oculare

Mai putin frecvente: tulburări tranzitorii ale acuitătii vizuale, xantopsie.

Tulburări vasculare

Mai putin frecvente: angeită necrozantă (vasculită, vasculita cutanată).

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Mai putin frecvente: tulburări respiratorii, inclusiv pneumonie si edem pulmonar.

Tulburări gastrointestinale

Mai putin frecvente: sialoadenită, spasme, iritatii gastrice, greată, vărsături, diaree, constipatie

Tulburări hepatobiliare

Mai putin frecvente: icter (colestază intrahepatică), pancreatită.

Tulburări cutanate si ale tesutului subcutanat

Mai putin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, necroliză toxică epidermică

Tulburări musculoscheletice si ale tesutului conjunctiv

Mai putin frecvente: crampe musculare.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Mai putin frecvente: glicozurie, nefrită interstitială, disfunctie renală, insuficientă renală.

Tulburări generale si la locul de administrare

Mai putin frecvente: hipertermie, ameteli

4.9       Supradozaj

Nu există proceduri specifice pentru tratamentul supradozării cu Lorista HL. Tratamentul este simptomatic si de suport al functiilor vitale. Administrarea Lorista HL trebuie întreruptă, iar pacientul pus sub supraveghere medicală atentă.

Se recomandă inducerea emezei, dacă ingestia medicamentului este recentă si corectarea deshidratării si echilibrului electrolitic, tratamentul comei hepatice si hipotensiunii, conform ghidurilor de tratament..

Losartan

Există date clinice limitate asupra supradozării la om.

Manifestările cele mai probabile ale supradozării pot fi hipotensiunea si tahicardia, totusi poate apărea si bradicardia, datorată stimulării parasimpatice (vagale). În caz de hipotensiune simptomatică, se va initia un tratament de suport. Nici losartanul si nici metabolitul său activ nu sunt eliminati prin hemodializă.

Hidroclorotiazidă

Simptomele frecvente rezultă din pierderea de electroliti (hipopotasemia, hipocloremia, hiponatremia) si din deshidratare, datorată diurezei excesive. În caz de administrare concomitentă de digoxină, hipopotasemia poate potenta aritmiile cardiace. Nu se cunoaste nivelul eliminării hidroclorotiazidei prin dializă.

5.         PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE

5.1       Proprietăti farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antagonisti de angiotensină II si diuretice, codul ATC: C09DA01.

Losartan-Hidroclorotiazidă

Ingredientii activi din Lorista HL exercită efecte aditive de reducere a presiunii sanguine, într-o măsură mai mare decât componentele individuale. Efectul este considerat rezultat al actiunii complementare a celor două componente. Datorită efectului diuretic, hidroclorotiazida creste activitatea reninei plasmatice, creste secretia de aldosteron, scade potasemia si creste concentratiile angiotensinei II. Losartanul blochează toate efectele importante fiziologice ale angiotensinei II si prin inhibarea aldosteronului, poate reduce pierderile de potasiu induse de diuretic.

Losartan posedă un efect uricozuric moderat si tranzitoriu.

Hidroclorotiazida determină o crestere moderată a nivelelor concentratiilor acidului uric, iar losartanul reduce hiperuricemia indusă de diuretic.

Efectul antihipertensiv al Lorista HL persistă 24 ore. În studiile clinice pe o durată de cel putin 1 an, s-a observat că efectul antihipertensiv a fost stabil. Cu toată scăderea considerabilă a presiunii sanguine, administrarea Lorista HL nu a avut vreun efect clinic semnificativ asupra frecventei cardiace. În studiile clinice, după 12 săptămâni de tratament cu un produs ce continea losartan 50

mg/hidroclorotiazidă 12,5 mg, presiunea diastolică, măsurată în pozitie sezândă înainte de administrarea medicamentului, a fost redusă în medie cu 13,2 mm Hg.

Lorista HL este eficient în reducerea tensiunii arteriale atât la femei, cât si la bărbati, fără deosebiri între rasa neagră si celalalte rase, la pacienti mai tineri (<65 ani) sau la vârstnici ≥65 ani) si este eficient în hipertensiunea arterială de toate gradele.

Losartan

Losartan este un antagonist oral al receptorilor de angiotensină II (tip AT1).

Angiotensina II se leagă de receptorul AT1, prezent în multe dintre tesuturi (de ex. muschii netezi vasculari, suprarenale, rinichi si inimă) si induce anumite reactii biologice importante, inclusiv vasoconstrictie si eliberarea de aldosteron. Angiotensina II stimulează de asemenea proliferarea celulelor musculaturii netede.

Losartanul se leagă selectiv de receptorii AT1, lucru demonstrat de testele biologice de legare farmacologică. Losartan, la fel ca si metabolitul său farmacologic activ, derivat de acid carboxilic (E-3172), blochează toate efectele fiziologice importante ale angiotensinei II in vitro, precum si in vivo, indiferent de sursă si metodă de sinteză.

Losartan nu se leagă de alti receptori hormonali sau canale de ioni, lucru important în ceea ce priveste reglarea cardiovasculară. În plus, losartanul nu inhibă ECA (kininaza II), o enzimă responsabilă, pe lângă conversia angiotensinei I în angiotensină II, pentru descompunerea bradikininei în peptide inactive. Astfel, nu cresc efectele adverse mediate de bradikinină.

Consecutiv administrării de losartan si în lipsa feedbackului negativ produs de angiotensina II asupra secretiei de renină, determină cresterea activitătii reninei plasmatice. Cresterea activitătii reninei în plasmă determină cresterea nivelelor plasmatice ale angiotensinei II. În timpul cresterii nivelelor angiotensinei II, prezenta efectului antihipertensiv al losartanului si mentinerea scăderii concentratiilor de aldosteron plasmatic sugerează că losartanul este eficient în blocarea receptorilor angiotensinei II. După întreruperea tratamentului cu losartan, activitatea reninei plasmatice si concentratiile angiotensinei II revin la valorile bazale într-o perioadă de 3 zile.

Losartanul si metabolitul său activ principal posedă o afinitate mult crescută pentru receptorul AT1, decât fată de receptorul AT2. Metabolitul activ posedă o activitate mai crescută de 10 până la 40 ori fată de losartan, la aceeasi concentratie.

Într-un studiu ce urmărea incidenta tusei la pacientii tratati cu losartan, în comparatie cu pacientii tratati cu IECA, s-a dovedit că frecventa tusei la pacientii tratati cu losartan sau hidroclorotiazidă, a fost similară, dar considerabil mai mică decât la pacientii tratati cu IECA. În plus, metaanaliza a 16 studii dublu-orb, cu 4131 pacienti, a arătat că incidenta tusei raportate spontan la pacientii tratati cu losartan a fost similară (3,1%) grupului tratat cu placebo (2,6%) sau hidroclorotiazidă (4,1%), în timp ce în grupul tratat cu IECA a fost de 8,8%.

La pacientii hipertensivi nondiabetici cu proteinurie, administrarea losartan a scăzut semnificativ proteinuria, excretia fractionată de albumină si IgG. Losartan mentine rata de filtrare glomerulară si reduce fractia de filtrare. În general, losartanul determină scăderea concentratiilor plasmatice de acid uric (uzual <0,4 mg/dl), lucru evidentiat în cadrul tratamentului pe o perioadă îndelungată.

Losartan nu afectează reflexele autonome si nu are efect permanent asupra noradrenalinei plasmatice.

La pacientii cu insuficientă ventriculară stângă, dozele de losartan de 25 mg si 50 mg au determinat efecte hemodinamice si neurohormonale pozitive, caracterizate prin cresterea indexului cardiac si scăderi ale presiunii fixe din capilarele pulmonare, rezistenta vasculară sistemică, tensiunea arterială medie sistemică si frecventa cardiacă, si o reducere a nivelelor circulatorii ale aldosteronului si, respectiv, noradrenalinei. La pacientii cu insuficientă cardiacă, aparitia hipotensiunii a fost dependentă de doză.

Studii clinice la pacienti cu hipertensiune arterială

În studii clinice controlate, administrarea losartanului o dată pe zi la pacienti cu hipertensiune arterială esentială usoară până la moderată a determinat scăderi semnificativ statistic ale tensiunii arteriale sistolice si diastolice; în studiile clinice efectul antihipertensiv a fost mentinut până la un an. Măsurarea tensiunii arteriale (24 ore după administrare) comparativ cu maximum (5-6 ore după administrare) a demonstrat scăderea tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore. Efectul antihipertensiv a fost paralel cu bioritmul fiziologic diurn. Reducerea tensiunii arteriale la sfârsitul intervalului de administrare a fost aproximativ 70-80% din efectul observat la 5-6 ore după administrare.

Întreruperea tratamentului cu losartan la pacientii hipertensivi nu a determinat o crestere marcată a tensiunii arteriale (rebound). Ca urmare a scăderii marcate a tensiunii sanguine, losartan nu are efect clinic semnificativ asupra frecventei cardiace.

Eficacitatea losartanului este similară la bărbati si femei si la pacientii hipertensivi mai tineri (cu vârsta sub 65 ani) si cei vârstnici.

Studiul LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic randomizat, triplu-orb, controlat activ, efectuat la 9193 pacienti hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 si 80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă demonstrată ECG. Pacientii au fost randomizati, administrându-li-se o dată pe zi losartan 50 mg sau atenolol 50 mg. Dacă nu a fost atinsă valoarea tintă a tensiunii arteriale (<140/90 mm Hg), s-a adăugat initial hidroclorotiazidă (12,5 mg) si, dacă a fost necesar, doza de losartan sau atenolol a fost crescută la 100 mg o dată pe zi. Dacă a fost necesar, pentru atingerea tensiunii arteriale tintă, au fost adăugate alte antihipertensive (de exemplu cresterea dozei de hidrochlorotiazidă la 25 mg, sau au fost adăugate blocante ale canalelor de calciu, alfa-blocante sau medicamente cu actiune centrală, cu exceptia inhibitorilor ECA, antagonistilor angiotensinei II sau beta-blocantelor). Durata medie a perioadei de urmărire a fost 4,8 ani.

Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea si mortalitatea cardiovasculară, măsurat prin reducerea incidentei combinate a decesului de cauză cardiovasculară, accidentului vascular cerebral si infarctului miocardic.

Cu toate că tensiunea arterială a fost scăzută în mod semnificativ la valori similare în cele două grupuri, tratamentul cu losartan a determinat o reducere a riscului cu 13% (p=0,021, interval de încredere 95%-0,77-0,98) comparativ cu atenololul la pacientii care au atins criteriul principal final de evaluare compus. Avantajul tratamentului cu losartan în cadrul criteriului primar compus se datorează în primul rând scăderii incidentei accidentului vascular cerebral: Tratamentul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25% comparativ cu atenololul (p=0,001 IÎ 95% 0,63-0,89). Ratele pentru decesul de cauză cardiovasculară si pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferente semnificative între grupurile de tratament.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este un diuretic din clasa tiazidelor. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este complet cunoscut. Tiazidele actionează asupra mecanismului renal tubular de reabsorbtie electrolitică crescând în mod direct excretia sodiului si clorului în cantităti aproximativ echivalente. Actiunea diuretică a hidroclorotizidei reduce volumul plasmatic, creste activitatea reninei plasmatice si creste secretia de aldosteron, având drept consecintă cresteri ale potasiului urinar si pierderi de bicarbonat, si scăderi ale potasiul seric. Legătura renină-aldosteron este mediată de angiotensina II si, de aceea, administrarea în asociere a unui antagonist al receptorilor de angiotensină II tinde anuleze pierderile de potasiu asociate administrării de diuretice tiazidice. După administrare orală, diureza se instalează în 2 ore, cu efect maxim la aproximativ 4 ore si durează aproximativ 6 până la 12 ore, efectul antihipertensiv persistând până la 24 ore.

5.2       Proprietăti farmacocinetice

Absorbtie

Losartan

După administrare orală, losartanul este foarte bine absorbit si în timpul metabolizării de prim pasaj, se formează un metabolit activ, derivat de acid carboxilic, precum si metaboliti inactivi. Biodisponibilitatea este de 33%. Concentratiile maxime de losartan apar la 1 oră după administrare si, pentru metabolitul activ, la 3-4 ore. Profilul concentratiilor plasmatice nu se modifică în cazul administrării medicamentului cu alimente.

Distributie

Losartan

Losartan, precum si metabolitul activ, se leagă de proteinele plasmatice în proportie de peste 99%, în special de albumine. Volumul de distributie al losartanului este de 34 l. Experimentele efectuate pe sobolani au demonstrat că losartanul traversează putin sau aproape deloc bariera hematoencefalică.

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida trece prin bariera placentară, nu trece prin bariera hematoencefalică si este excretată în laptele matern uman.

Metabolizare

Losartan

Losartanul administrat i.v. sau oral, se transformă în proportie de 14% în metabolit activ.

După administrarea i.v. sau orală de losartan potasic, marcat cu 14C, circulatia markerului radioactiv în plamă este atribuită losartanului si metabolitului activ.

S-a observat o conversie minimă de losartan la metabolit activ, la 1% din pacientii monitorizati.

Pe lângă metabolitul activ, se formează si metaboliti inactivi, inclusiv 2 metaboliti principali, obtinuti prin hidroxilarea lantului butil, precum si un metabolit mai putin important, N-2 tetrazol glucuronid.

Eliminare

Losartan

Clearance-ul plasmatic al losartanului este de aproximativ 600 ml/min, iar al metabolitului activ, de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului este de aproximativ 74 ml/min, iar al metabolitului activ, de 26 ml/min. După administrarea orală, 4% din doza de losartan este eliminată sub formă nemodificată, iar 6% sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului si a metabolitului activ este lineară la doze de până la 200 mg losartan potasic, administrat oral.

După administrare orală, concentratia plasmatică de losartan si metabolit activ scade poliexponential, cu un timp de înjumătătire final de 2 ore (losartan) si 6-9 ore (metabolit activ).

Nici losartanul, nici metabolitul activ nu produc acumulare plasmatică după administrarea unei doze de 100 mg, o dată pe zi.

Excretia biliară si urinară contribuie la eliminarea losartanului si metabolitilor săi.

După o doză orală de losartan marcat cu 14C la om, 35% si 58% din radioactivitate se regăseste în urină si fecale.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida nu este nici metabolizată si nici eliminată rapid pe cale renală.

Timpul de înjumătătire prin eliminare în 24 ore variază între 5,6–14,8 ore.

Cel putin 61% din doza orală este eliminată sub formă nemodificată.

Caracteristici după administrare

Losartan-hidroclorotiazidă

Concentratia de losartan si metabolit activ în plasma si absorbtia de hidroclorotiazidă la hipretensivii vârstnici nu prezintă deosebiri semnificative fată de hipertensivii mai tineri.

Losartan

După administrare orală la pacienti cu ciroză hepatică alcoolică, fază moderată spre intermediară, concentratiile de losartan au fost de 5 ori mai mari, iar ale metabolitului activ de 1,7 ori mai mari decât la voluntarii tineri.

Nici losartanul si nici metabolitul activ nu sunt dializabili.

5.3       Date preclinice de sigurantă

Datele studiilor conventionale de sigurantă farmacologică, de toxicitate la doze repetate, de genotoxicitate, de potential carcinogenetic si de toxicitate a reproductiei nu arată prezenta vreunei probleme de sigurantă la om.

Toxicitatea potentială a combinatiei losartan/hidroclorotiazidă după administrarea orală a fost evaluată în studii de toxicitate cronică cu durata de până la sase luni, efectuate la sobolan si câine, iar modificările observate în cadrul studiilor efectuate cu această asociere au fost determinate în principal de componenta losartan. Administrarea combinatiei losartan/hidroclorotiazidă a determinat o scădere a parametrilor seriei eritrocitare (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), o crestere a valorii N-ureei serice, o scădere a greutătii inimii (fără o corelatie histologică) si modificări gastro-intestinale (leziuni ale membranei mucoase, ulceratii, eroziuni, hemoragii).

Nu au existat dovezi de teratogenitate la sobolani sau iepuri tratati cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă. Atunci când femelele au fost tratate înainte de si în tot cursul perioadei de

gestatie, a fost observată toxicitate fetală la sobolani, evidentiată printr-o crestere usoară a incidentei coastelor supranumerare la generatia F1. Asa cum s-a observat în studii efectuate cu losartan în monoterapie, reactiile adverse fetale si neonatale, incluzând toxicitate renală si deces fetal, au apărut atunci când femelele gestante de sobolan au fost tratate cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă în faza tardivă a perioadei de gestatie si/sau în timpul alăptării.

6.         PROPRIETĂTI FARMACEUTICE

6.1     Lista excipientilor

Nucleu:

Amidon de porumb pregelatinizat

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Film:

Hipromeloză

Macrogol 4000

Galben de chinolină (E 104)

Talc

Dioxid de titan (E 171)

6.2     Incompatibilităti

Nu este cazul.

6.3     Perioada de valabilitate

2 ani.

6.4        Precautii speciale de păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30oC. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

6.5        Natura si continutul ambalajului

Cutii cu blistere din PVC-PVDC/Al.

Mărimea ambalajului: 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90 sau 98 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6     Precautii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinte speciale.

7.          DETINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

8.          NUMERELE AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

3018/2010/01-12

9.          DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNOIRII AUTORIZATIEI

Autorizare Noiembrie 2010

10.        DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2010

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arterială ar putea fi tratată fără pastile Stimularea rinichilor cu impulsuri electrice ar putea duce la normalizarea tensiunii arteriale, susţin oameni de ştiinţă australieni care au dezvoltat şi testat în practică noua modalitate de combatere a hipertensiunii arteriale, relatează joi portalul theheart.org.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă