Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

LOSARTAN/HIDROCLOROTIAZIDA TECNIMEDE 100 mg/25 mg
Denumire LOSARTAN/HIDROCLOROTIAZIDA TECNIMEDE 100 mg/25 mg
Descriere Losartan/hidroclorotiazidă este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la pacientii la care tensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat cu losartan sau cu hidroclorotiazidă în monoterapie.
Denumire comuna internationala COMBINATII (LOSARTANUM+HYDROCHLOROTHIAZIDUM)
Actiune terapeutica ANTAGONISTI AI ANGIOTENSINAEI II, COMBINATII ANTAGONISTI AI ANGIOTENSIN II SI DIURETIC
Prescriptie P6L
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 100mg/25mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC/Al x 14 compr. film.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC C09DA01
Firma - Tara producatoare WEST PHARMA PRODUCOES DE ESPECIALIDADES FARM. S.A. - PORTUGALIA
Autorizatie de punere pe piata TECNIMEDE-SOCIEDADE TECNICO-MEDICINAL S.A. - PORTUGALIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre LOSARTAN/HIDROCLOROTIAZIDA TECNIMEDE 100 mg/25 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



Prospect si alte informatii despre LOSARTAN/HIDROCLOROTIAZIDA TECNIMEDE 100 mg/25 mg, comprimate filmate       

Rezumatul caracteristicilor produsului

1.         DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Losartan/Hidroclorotiazidă Tecnimede 100 mg/25 mg comprimate filmate

2.         COMPOZITIA CALITATIVĂ SI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat contine losartan 100 mg sub formă de sare de potasiu si hidroclorotiazidă (HCTZ) 25 mg.

Excipient

Fiecare comprimat contine lactoză monohidrat 367,0 mg.

Pentru lista tuturor excipientilor, vezi pct. 6.1.

3.       FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Comprimate filmate albe, oblongi, având o linie mediană pe una dintre fete.

4.       DATE CLINICE

4.1     Indicatii terapeutice

Losartan/hidroclorotiazidă este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la pacientii la care tensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat cu losartan sau cu hidroclorotiazidă în monoterapie.

4.2     Doze si mod de administrare

Losartan/hidroclorotiazidă poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive. Comprimatele de losartan/hidroclorotiazidă trebuie înghitite cu un pahar cu apă. Losartan/hidroclorotiazidă poate fi administrat cu sau fără alimente.

Hipertensiune arterială

Losartanul si hidroclorotiazida nu sunt destinate utilizării ca tratament initial, ci la pacientii a căror tensiune arterială nu este controlată în mod adecvat cu losartan potasic sau hidroclorotiazidă administrate în monoterapie.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveste componentele individuale (losartan si hidroclorotiazidă).

Când situatia clinică este adecvată, trecerea directă de la monoterapie la administrarea combinatiei fixe poate fi luată în considerare în cazul pacientilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat.

Doza uzuală de întretinere pentru losartan/hidroclorotiazidă este de un comprimat de losartan/hidroclorotiazidă 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ 12,5 mg) o dată pe zi. În cazul pacientilor care nu răspund în mod adecvat la losartan/hidroclorotiazidă 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat de losartan/hidroclorotiazidă 100 mg/25 mg (losartan 100 mg/HCTZ 25 mg) o dată pe zi. Doza maximă este de un comprimat de losartan/hidroclorotiazidă 100 mg/25 mg o dată pe zi. În general, efectul antihipertensiv este obtinut în decurs de trei până la patru săptămâni de la initierea tratamentului. Losartan/hidroclorotiazidă 100/12,5

(losartan 100 mg/HCTZ 12,5 mg) este disponibil pentru acei pacienti utilizând doza de 100 mg de Losartan si care necesită un control suplimentar al tensiunii arteriale.

Utilizarea la pacientii cu insuficientă renală si pacientii hemodializati

La pacientii cu insuficientă renală moderată (adică clearance al creatininei de 30-50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei initiale. Comprimatele de losartan si hidroclorotiazidă nu sunt recomandate pentru pacientii hemodializati. Comprimatele de losartan/HCTZ nu trebuie utilizate la pacientii cu insuficientă renală severă (adică având clearance al creatininei < 30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Utilizarea la pacientii cu depletie a volumului intravascular

Depletia volemicăsi/sau de sodiu trebuie corectate înainte de administrarea comprimatelor de losartan/HCTZ.

Utilizarea la pacientii cu insuficientă hepatică

Administrarea losartan/HCTZ este contraindicată la pacientii cu insuficientă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Utilizarea la vârstnici

În mod obisnuit, nu este necesară ajustarea dozei pentru vârstnici.

Utilizarea la copii si adolescenti (<18 ani)

Nu există experientă privind utilizarea la copii si adolescenti. Prin urmare, losartan/hidroclorotiazidă nu trebuie administrat la copii si adolescenti.

4.3     Contraindicatii

- hipersensibilitate la losartan, la substante cu structură de sulfonamidă (cum este hidroclorotiazida) sau la oricare dintre excipienti

- hipopotasemie sau hipercalcemie rezistentă la tratament

- insuficientă hepatică severă; colestază si afectiuni biliare obstructive

- hiponatremie refractară la tratament

- hiperuricemie/gută simptomatică

- al doilea si al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 si 4.6)

- insuficientă renală severă (adică clearance al creatininei < 30 ml/min)

- anurie

4.4     Atentionări si precautii speciale pentru utilizare

Losartan

Angioedem

Pacientii cu angioedem în antecedente (edem al fetei, buzelor, gâtului si/sau limbii) trebuie să fie monitorizati îndeaproape (vezi pct. 4.8).

Hipotensiune arterială si depletie a volumului intravascular

Hipotensiunea arterială simptomatică, în special după prima doză, poate apărea la pacientii care prezintă depletie de volum si/sau sodiu ca urmare a unui tratament sustinut cu diuretice, a unei diete cu restrictie la consumul de sare, a diareei sau a vărsăturilor. Asemenea probleme trebuie corectate înainte de administrarea comprimatelor losartan/hidroclorotiazidă (vezi pct. 4.2 si 4.3).

Dezechilibrele electrolitice

Dezechilibrele electrolitice sunt frecvente la pacientii cu insuficientă renală, cu sau fără diabet zaharat si trebuie corectate. De aceea, valorile concentratiilor plasmatice ale potasiului si valorile clearance-ului creatininei trebuie monitorizate cu atentie; în special pacientii cu insuficientă cardiacă si cu un clearance al creatininei între 30-50 ml/min trebuie monitorizati cu atentie.

Nu este recomandată utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu si substituenti de sare care contin potasiu cu losartan/hidroclorotiazidă (vezi pct. 4.5).

Insuficienta hepatică

Pe baza datelor de farmacocinetică care demonstrează cresteri semnificative ale concentratiilor plasmatice ale losartanului la pacientii cu ciroză hepatică, losartan/hidroclorotiazidă trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu antecedente de insuficientă hepatică usoară până la moderată. Nu există experientă terapeutică privind utilizarea losartanului la pacientii cu insuficientă hepatică severă. De aceea, losartan/hidroclorotiazidă este contraindicat la pacientii cu insuficientă hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.3 si 5.2).

Insuficientă renală

Ca o consecintă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate modificări ale functiei renale, inclusiv insuficientă renală (în special la pacientii a căror functie renală este dependentă de sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cum sunt cei cu insuficientă cardiacă severă sau cu disfunctie renală preexistentă).

Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, la pacientii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au fost raportate, de asemenea, cresteri ale ureei sanguine si creatininei serice; aceste modificări ale functiei renale pot fi reversibile în urma întreruperii tratamentului. Losartan trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic.

Transplantul renal

Nu există experientă privind utilizarea la pacientii care au suferit recent un transplant renal.

Hiperaldosteronism primar

În general, pacientii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive care actionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea losartan/hidroclorotiazidă nu este recomandată.

Boala coronariană si boala cerebrovasculară

Similar oricăror medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacientii cu afectiune ischemică cardiovasculară si cerebrovasculară poate conduce la infarct miocardic acut sau la accident vascular cerebral.

Insuficienta cardiacă:

La pacientii cu insuficientă cardiacă, cu sau fără insuficientă renală, există, similar altor medicamente care actionează asupra sistemului renină-angiotensină, un risc de hipotensiune arterială severă si de insuficientă renală (deseori acută).

Stenoză de valvă aortică si mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precautie deosebită la pacientii cu stenoză aortică sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Diferentele etnice

Cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul si ceilalti antagonisti ai angiotensinei sunt aparent mai putin eficienti în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de rasă neagră decât la cele de altă rasă, posibil din cauza unei prevalente mai mari a valorilor scăzute ale reninei în rândul populatiei hipertensive de rasă neagră.

Sarcina

Tratamentul cu antagonisti ai receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), nu trebuie initiat în timpul sarcinii. Cu exceptia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este considerată esentială, la pacientele care intentionează să devină gravide acesta trebuie înlocuit cu tratamente antihipertensive alternative care au un profil de sigurantă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat si, dacă este adecvat, trebuie instituit tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 si 4.6).

Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială si dezechilibru hidroelectrolitic

Similar tuturor tratamentelor antihipertensive, la unii pacienti poate apărea hipotensiune arterială simptomatică. Pacientii trebuie tinuti sub observatie pentru depistarea semnelor clinice ale dezechilibrului hidric sau electrolitic, de exemplu depletie de volum, hiponatremie, alcaloză hipocloremică, hipomagneziemie sau hipopotasemie, care pot să apară în timpul diareei intercurente sau vărsăturilor. La acesti pacienti trebuie efectuate determinări periodice ale electrolitilor serici, la intervale adecvate de timp. Pe vreme caniculară, la pacientii cu edeme poate să apară hiponatremie dilutională.

Efecte metabolice si endocrine

Tratamentul cu tiazide poate modifica toleranta la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei de medicamente antidiabetice, inclusiv insulină (vezi pct. 4.5). În cursul tratamentului cu tiazide, diabetul zaharat latent poate deveni manifest.

Tiazidele pot scădea excretia urinară de calciu si pot cauza cresterea usoară si intermitentă a calciului seric. Hipercalcemia marcată poate fi indicatorul hiperparatiroidismului latent. Tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt înainte de efectuarea testelor de evaluare a functiei paratiroidiene.

Tratamentul cu diuretice tiazide poate fi asociat cu cresteri ale valorilor colesterolemiei si trigliceridemiei.

La anumiti pacienti tratamentul cu tiazide poate precipita hiperuricemia si/sau guta. Deoarece losartanul scade concentratia acidului uric, combinatia de losartan cu hidroclorotiazidă atenuează hiperuricemia indusă de diuretice.

Insuficienta hepatică

Tiazidele trebuie utilizate cu precautie la pacientii cu insuficientă hepatică sau cu boală hepatică progresivă, deoarece aceasta poate determina colestază intrahepatică, iar modificări minore ale echilibrului hidroelectrolitic pot precipita coma hepatică.

Losartan/hidroclorotiazidă este contraindicat la pacientii cu insuficientă hepatică severă (vezi pct. 4.3 si 5.2).

Altele

La pacientii cărora li se administrează tiazide, cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronsic, pot apărea reactiile de hipersensibilitate. În urma administrării de tiazide a fost raportată exacerbarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

Excipient

Acest medicament contine lactoză. Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intolerantă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbtie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament (vezi pct. 6.1).

4.5       Interactiuni cu alte produse medicamentoase, alte interactiuni

Losartan

S-a raportat că rifampicina si fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecintele clinice ale acestor interactiuni nu au fost evaluate.

Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu spironolactonă, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu sau substituenti de sare care contin potasiu poate determina cresteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată.

Similar altor medicamente care modifică excretia sodiului, excretia litiului poate fi redusă. Prin urmare, valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atentie în cazul în care sărurile de litiu sunt administrate concomitent cu antagonisti ai receptorilor de angiotensină II.

În cazul în care antagonistii receptorilor de angiotensină II sunt administrati simultan cu AINS (adică inhibitori selectivi al COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatoare) si AINS non-selective, poate apărea atenuarea efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă de antagonisti ai agiotensinei II sau diuretice si AINS poate duce la cresterea riscului de deteriorare a functiei renale, inclusiv posibilă insuficientă renală acută, precum si o crestere a potasemiei, în special la pacientii cu insuficientă renală preexistentă. Combinatia trebuie administrată cu precautie, în special la vârstnici. Pacientii trebuie hidratati adecvat si trebuie luată în considerare monitorizarea functiei renale după initierea tratamentului concomitent, si periodic după aceea.

La unii pacienti cu functie renală compromisă care sunt tratati cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a antagonistilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a functiei renale. Aceste efecte sunt, de obicei, reversibile.

Alte substante care induc hipotensiune arterială, cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen, amifostin: Utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea arterială, ca efect principal sau secundar, poate creste riscul de hipotensiune arterială.

Hidroclorotiazidă

În cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interactiona cu diureticele tiazidice:

Alcool etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive: Poate să apară potentarea hipotensiunii arteriale ortostatice.

Medicamente antidiabetice (medicamente orale si insulină):

Tratamentul cu o tiazidă poate influenta toleranta la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precautie din cauza riscului de acidoză lactică indusă de posibila insuficientă renală asociată utilizării hidroclorotiazidei.

Alte medicamente antihipertensive Efect aditiv.

Colestiramină si răsini de colestipol:

Absorbtia hidroclorotiazidei este afectată în prezenta răsinilor schimbătoare de anioni. Doze unice, fie de colestiramină sau fie de răsini de colestipol leagă hidroclorotiazida si scad absorbtia acesteia din tractul gastro-intestinal cu până la 85% si, respectiv, 43%.

Corticosteroizi, ACTH

Depletie accentuată de electroliti, în special hipopotasemia.

Amine presoare (de exemplu adrenalină)

Posibil răspunsscăzut la amine presoare, dar nu suficient pentru a exclude utilizarea acestora.

Miorelaxante ale musculaturii scheletice, antidepolarizante (de exemplu tubocurarină) Posibilă crestere a răspunsului la miorelaxant.

Litiu

Medicamentele diuretice scad clearance-ul renal al litiului si adaugă un risc crescut de toxicitate a litiului; nu se recomandă utilizarea concomitentă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă si alopurinol) Poate fi necesară ajustarea dozei de medicamente uricozurice deoarece hidroclorotiazida poate creste concentratia serică serică a acidului uric. Poate fi necesară cresterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă a unei tiazide poate creste incidenta reactiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Medicamente anticolinergice (de exemplu atropină, biperidenă)

Crestere a biodisponibilitătii la diuretice de tip tiazidic prin scăderea motilitătii gastro-intestinale si a vitezei de golire a stomacului.

Medicamente citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele pot reduce excretia renală a medicamentelor citotoxice si pot potenta efectele mielosupresive ale acestora.

Salicilati

În cazul administrării unor doze mari de salicilati, hidroclorotiazida poate accentua efectul toxic al salicilatilor asupra sistemului nervos central.

Metildopa

La administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă si metildopa au fost raportate cazuri izolate de anemie hemolitică.

Ciclosporină

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creste riscul de hiperuricemie si complicatii de tip gutos.

Glicozide digitalice

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declansarea aritmiilor cardiace induse de digitală.

Medicamente a căror actiune este influentată de dezechilibrul potasemiei

Se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei si efectuarea ECG în cazul administrării losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror actiune este influentată de dezechilibrul potasemiei (de exemplu glicozide digitalice si antiaritmice) si concomitent cu următoarele medicamente (inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară), hipokaliemia fiind un factor favorizant pentru aparitia torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară):

- antiaritmice clasa Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

-  antiaritmice clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

- unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol)

- alte medicamente (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.)

Săruri de calciu

Diureticele tiazidice pot creste concentratia calciului seric datorită excretiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător.

Interactiuni cu testele de laborator

Datorită efectelor lor asupra metabolizării calciului, tiazidele pot modifica rezultatele testelor pentru functia paratiroidiană (vezi pct. 4.4).

Carbamazepină

Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică si biologică.

Substante de contrast iodate

În cazul deshidratării induse de diuretice, există un risc crescut de insuficientă renală acută, în special la administrarea de doze mari de de substante iodate.

Înainte de administrarea acestora, pacientii trebuie rehidratati.

Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH sau laxative

Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

4.6     Fertilitatea, sarcina si alăptarea

Sarcina

Nu se recomandă utilizarea antagonistilor receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea ARA II în timpul trimestrelor al doilea si al treilea de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 si 4.4).

Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori de ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o usoară crestere a riscului nu poate fi exclusă. Desi nu există date epidemiologice controlate cu privire la riscul administrării de antagonistilor receptorilor pentru angiotensină II (ARA II), pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu exceptia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este considerată esentială, la pacientele care intentionează să devină gravide acesta trebuie înlocuit cu tratamente antihipertensive alternative care au un profil de sigurantă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat si, dacă este cazul, trebuie instituit un tratament alternativ.

Se cunoaste că expunerea la tratamentul cu ARA II în timpul celui de-al doilea si al treilea trimestru de sarcină induce fetotoxicitate la om (functie renală scăzută, oligohidramnios, întârzierea osificării craniene) si toxicitate neonatală (insuficientă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct. 5.3).

În cazul în care expunerea la ARA II a avut loc din trimestrul al doilea, se recomandă verificarea ecografică a functiei renale si a craniului.

Sugarii ai căror mame au utilizat ARA II trebuie observati cu atentie în ceea ce priveste aparitia hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 si 4.4).

Experienta privind utilizarea hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, în special în primul trimestru, este limitată. Studiile la animale sunt limitate.

Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară. Pe baza mecanismul de actiune al hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul celui de-al doilea si al treilea trimestru de sarcină poate compromite perfuzia feto-placentară si poate cauza la făt si la nou-născut, efecte cum sunt icter, tulburări hidroelectrolitice si trombocitopenie. În lipsa unui efect benefic în evolutia afectiunii, hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratarea edemelor fiziologice de sarcină, hipertensiunii arteriale din sarcină sau preeclampsiei datorită riscului aparitiei volumului plasmatic scăzut si hipoperfuziei placentare.

Hidroclorotiazida nu trebuie utilizată pentru tratarea hipertensiunii arteriale esentiale la gravide cu exceptia rarelor cazuri în care nu poate fi utilizat nici un alt tratament alternativ.

Alăptarea

Nu sunt disponibile informatii privind utilizarea losartan/hidroclorotiazidă în timpul alăptării. La om, hidroclorotiazida se excretă în lapte. De aceea nu se recomandă, utilizarea

losartan/hidroclorotiazidă în timpul alăptării. În timpul alăptării, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau unui sugar născut prematur sunt de preferat tratamente alternative cu un profil de sigurantă bine stabilit.

4.7     Efecte asupra capacitătii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacitătii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, în cazul conducerii vehiculelor sau al folosirii utilajelor, trebuie avut în vedere faptul că, în timpul administrării tratamentului antihipertensiv, în special în perioadele de initiere a tratamentului sau de crestere a dozei, pot apărea, ocazional, ameteli sau somnolentă.

4.8     Reactii adverse

Reactiile adverse de mai jos sunt clasificate în mod corespunzător, pe aparate, sisteme si organe, si în functie de frecventă, conform următoarei conventii:

Foarte frecvente:          ≥ 1/10

Frecvente:         ≥1/100 si <1/10

Mai putin frecvente:     ≥1/1000 până la <1/10

Rare:                 ≥1/10000 si <1/1000

Foarte rare:        < 1/10000

Cu frecventă necunoscută:        (frecventa nu poate fi estimată din datele disponibile)

În studiile clinice efectuate cu losartan sub formă de sare de potasiu si hidroclorotiazidă nu s-au observat reactii adverse specific datorate acestei combinatii. Reactiile adverse s-au limitat la acelea raportate anterior cu losartan sub formă de sare de potasiu si/sau hidroclorotiazidei.

În studiile clinice controlate efectuate pentru hipertensiune arterială esentială, ameteala a fost singura reactie adversă raportată ca fiind asociată administrării medicamentului si care a apărut cu o incidentă mai mare decât în cazul placebo la 1% sau mai multi dintre pacientii tratati cu losartan si hidroclorotiazidă.

Alături de aceste efecte, după punerea pe piată a medicamentului, au fost raportate reactii adverse suplimentare după cum urmează:

Tulburări hepatobiliare

Rare: hepatită

Investigatii diagnostice

Rare: hiperkaliemie, cresterea valorii ALT

Reactii adverse suplimentare, care au fost observate în cazul uneia dintre componentele individuale si care pot reprezenta reactii adverse potentiale cu combinatia losartan sub formă de sare de potasiu/hidroclorotiazidă, sunt următoarele:

Losartan

Tulburări hematologice si limfatice

Mai putin frecvente:     anemie, purpură Henoch-Schönlein, echimoze, hemoliză.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare:               reactii anafilactice, angioedem, urticarie.

Tulburări metabolice si de nutritie

Mai putin frecvente:     anorexie, gută.

Tulburări psihice

Frecvente:        insomnie.

Mai putin frecvente:     anxietate, boală anxioasă, atac de panică, confuzie, depresie, vise neobisnuite, tulburări de somn, somnolentă, afectarea memoriei.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente:        cefalee, ameteli.

Mai putin frecvente:     nervozitate, parestezii, neuropatie periferică, tremor, migrenă, sincopă.

Tulburări oculare

Mai putin frecvente:     vedere încetosată, senzatie de arsură/întepătură oculară, conjunctivită, scăderea acuitătii vizuale.

Tulburări acustice si vestibulare

Mai putin frecvente:     vertij, tinitus.

Tulburări cardiace

Mai putin frecvente:     hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică, durere retrosternală, angină pectorală, bloc atrio-ventricular de grad II, accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, palpitatii, aritmii (fibrilatii atrială, bradicardie sinusală, tahicardie, tahicardie ventriculară, fibrilatie ventriculară).

Tulburări vasculare

Mai putin frecvente:     vasculită.

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Frecvente:        tuse, infectie la nivelul căilor respiratorii superioare ,, congestie nazală, sinuzită, afectarea sinusurilor.

Mai putin frecvente:     disconfort faringian, faringită, laringită, dispnee, bronsită, epistaxis, rinită, congestie respiratorie

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente:        dureri abdominale, greată, diaree, dispepsie.

Mai putin frecvente:     constipatie, durere dentară, xerostomie, meteorism, gastrită, vărsături.

Tulburări hepatobiliare

Frecventă necunoscută: tulburări ale functiei hepatice.

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat

Mai putin frecvente:     alopecie, dermatită, xerodermie,, eritem, hiperemie cutanată tranzitorie, fotosensibilitate, prurit, eruptii cutanate tranzitorii, urticarie, transpiratii.

Tulburări musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv

Frecvente:        crampe musculare, dorsalgii, dureri ale membrelor inferioare, mialgie

Mai putin frecvente:     dureri ale bratelor, tumefiere articulară, dureri ale genunchiului, dureri musculo-scheletice, dureri ale umărului, rigiditate, artralgii, artrită, coxalgie, fibromialgie, slăbiciune musculară.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Mai putin frecvente:     nicturie, polakiurie, infectii ale tractului urinar.

Tulburări ale aparatului genital si sânului

Mai putin frecvente:     scăderea libidoului, impotentă.

Tulburări generale si la nivelul locului de administrare

Frecvente:        astenie, fatigabilitate, durere toracică.

Mai putin frecvente:     edem facial, febră.

Investigatii diagnostice

Frecvente:        hiperkaliemie, scăderi usoare ale hematocritului si hemoglobinei.

Mai putin frecvente:     cresteri usoare ale valorilor serice ale ureei si creatininei.

Foarte rare:       cresteri ale valorilor enzimelor hepatice si bilirubinemiei.

Hidroclorotiazidă

Tulburări hematologice si limfatice

Mai putin frecvente:     agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică, leucopenie, purpură, trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare:               reactie anafilactică.

Tulburări metabolice si de nutritie

Mai putin frecvente:     anorexie, hiperglicemie, hiperuricemie, hipokaliemie, hiponatremie.

Tulburări psihice

Mai putin frecvente:     insomnie.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente:        cefalee.

Tulburări oculare

Mai putin frecvente:      vedere încetosată tranzitorie, xantopsie.

Tulburări vasculare

Mai putin frecvente:      angeită necrozantă (vasculită, vasculită cutanată).

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Mai putin frecvente:     detresă respiratorie, incluzând pneumonită si edem pulmonar.

Tulburări gastrointestinale

Tulburări hepatobiliare

Mai putin frecvente:     icter (colestază intrahepatică), pancreatită.

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat

Mai putin frecvente:     fotosensibilitate, urticarie, necroliză epidermică toxică.

Tulburări musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv

Mai putin frecvente:     crampe musculare.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Mai putin frecvente:     glicozurie, nefrită interstitială, disfunctie renală, insuficientă renală.

Tulburări generale si la nivelul locului de administrare

Mai putin frecvente:     febră, ameteli.

4.9     Supradozaj

Nu sunt disponibile informatii specifice referitoare la tratamentul supradozajului cu losartan/hidroclorotiazidă. Tratamentul este unul simptomatic si de sustinere a functiilor vitale. Terapia cu losartan/hidroclorotiazidă trebuie întreruptă iar pacientul trebuie supravegheat cu atentie. Măsurile sugerate includ inducerea vărsăturilor dacă ingestia este recentă, precum si corectarea deshidratării, dezechilibrului electrolitic, comei hepatice si hipotensiunii arteriale prin proceduri consacrate.

Losartan

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Cele mai probabile manifestări ale supradozajului sunt hipotensiunea arterială si tahicardia; bradicardia poate să apară prin stimulare parasimpatică (vagală). Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, trebuie instituit un tratament de sustinere.

Nici losartanul si nici metabolitul său activ nu pot fi eliminati prin hemodializă.

Hidroclorotiazidă

Semnele si simptomele cel mai frecvent observate sunt cele datorate depletiei electrolitice (hipokaliemie, hipocloremie, hiponatremie) si deshidratării rezultate prin diureză. excesivă. Dacă s-au administrat si digitalice, hipokaliemia poate accentua aritmiile cardiace.

Nu a fost stabilit gradul în care hidroclorotiazida este eliminată prin hemodializă.

5.       PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE

5.1     Proprietăti farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antagonisti de angiotensină II si diuretice, codul ATC: C09DA01

Losartan-Hidroclorotiazidă

Componentele losartan/hidroclorotiazidă s-au dovedit a avea un efect aditiv de reducere a tensiunii arteriale, reducând tensiunea arterială într-o măsură mai mare decât fiecare component utilizată în monoterapie. Acest efect este considerat a fi rezultatul actiunii complementare ale ambelor componente. În plus, ca rezultat al efectului său diuretic, hidroclorotiazida creste activitatea reninei plasmatice, creste secretia de aldosteron, scade potasemia si creste concentratiile de angiotensină II. Administrarea losartanului blochează toate actiunile relevante din punct de vedere fiziologic ale angiotensinei II iar prin inhibarea aldosteronului poate tinde să atenueze pierderea de potasiu asociată utilizării diureticului.

S-a demonstrat că losartanul are un efect uricozuric usor si tranzitoriu. S-a observat că hidroclorotiazida determină cresteri modeste ale acidului uric; asocierea de losartan si hidroclorotiazidă tinde să atenueze hiperuricemia indusă de diuretic.

Efectul antihipertensiv al losartan/hidroclorotiazidă se mentine pe o perioadă de 24 de ore. În studiile clinice cu durată de cel putin un an, efectul antihipertensiv s-a mentinut prin administrarea unui tratament continuu. În pofida scăderii semnificative a valorilor tensiunii arteriale, administrarea losartan/hidroclorotiazidă nu a avut un efect semnificativ din punct de vedere clinic asupra frecventei cardiace. În studii clinice, după 12 săptămâni de tratament cu losartan 50 mg/hidroclorotiazidă 12,5 mg, tensiunea arterială diastolică în pozitia sezândă s-a redus cu o medie de până la 13,2 mmHg.

Losartan/hidroclorotiazidă este eficace în reducerea tensiunii arteriale la pacienti de sex masculin si feminin, de rasă neagră si din alte rase, tineri (< 65 ani) si vârstnici (> 65 ani) si este eficace în toate stadiile de hipertensiune arterială.

Losartan

Losartanul este un antagonist oral al receptorilor de angiotensină II (tipul AT1), obtinut prin sinteză. Angiotensina II, un vasoconstrictor puternic, reprezintă principalul hormon activ al sistemului renină-angiotensină si un important determinant al fiziopatologiei hipertensiunii arteriale. Angiotensina II se leagă de receptorul AT1 prezent în multe tesuturi (de exemplu în musculature netedă vasculară, glanda suprarenală si inimă) si exercită câteva actiuni biologice importante, incluzând vasoconstrictia si eliberarea de aldosteron. De asemenea, angiotensina II stimulează proliferarea celulelor musculare netede.

Losartanul blochează în mod selectiv receptorul AT1. Losartanul si metabolitul său activ farmacologic, acidul carboxilic E-3174, blochează in vitro si in vivo toate actiunile angiotensinei II relevante din punct de vedere fiziologic, indiferent de sursă sau de calea de sinteză. Losartanul nu prezintă un efect agonist si nici nu blochează alti receptori hormonali sau canale ionice importante pentru reglarea cardiovasculară. Mai mult decât atât, losartanul nu inhibă ECA (kininaza II), enzima care degradează bradikinina. În consecintă, nu se înregistrează potentarea reactiilor adverse mediate de bradikinină.

În timpul administrării de losartan, suprimarea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra secretiei de renină duce la cresterea activitătii reninei plasmatice (ARP). Cresterea ARP duce la cresterea concentratiilor angiotensinei II în plasmă. Chiar în conditiile acestor cresteri, activitatea antihipertensivă si scăderea concentratiei plasmatice de aldosteron sunt mentinute, indicând blocarea eficace a receptorului angiotensinei II. După întreruperea administrării de losartan, valorile ARP si angiotensinei II au scăzut în decurs de 3 zile până la valorile initiale.

Atât losartanul cât si principalul său metabolit activ prezintă o afinitate mult mai mare pentru receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2. Metabolitul activ este de 10 până la 40 ori mai activ decât losartanul în functie de greutate.

Într-un studiu proiectat specific pentru a evalua incidenta tusei la pacientii tratati cu losartan comparativ cu pacientii tratati cu inhibitori ai ECA, incidenta tusei raportată de pacientii cărora li s-a administrat losartan sau hidroclorotiazidă a fost similară si a fost semnificativ mai mică decât la pacientii tratati cu un inhibitor ECA. În plus, într-o analiză globală a 16 studii clinice de tip dublu orb efectuate la 4131 pacienti, incidenta tusei raportată spontan de pacientii tratati cu losartan a fost similară (3,1%) cu cea constatată la pacientii cărora li s-a administrat placebo (2,6%) sau hidroclorotiazidă (4,1%), în timp ce incidenta tusei în cazul inhibitorilor ECA a fost de 8,8%.

La pacientii hipertensivi nediabetici cu proteinurie, administrarea losartanului sub formă de sare de potasiu reduce semnificativ proteinuria, excretia fractionată de albumină si IgG. Losartanul mentine rata filtrării glomerulare si reduce fractia filtrată. . În general, losartanul provoacă o scădere a valorilor serice ale acidului uric (de obicei < 0,4 mg/dl), care a fost persistentă în cazul tratamentului cronic.

Losartanul nu are niciun efect asupra reflexelor autonome si niciun efect sustinut asupra concentratiei plasmatice a norepinefrinei.

La pacientii cu insuficientă ventriculară stângă, dozele de 25 mg si 50 mg losartan au determinat efecte hemodinamice si neurohormonale pozitive, caracterizate printr-o cresterea a indexului cardiac si scăderea rezistentei în capilare pulmonare, rezistentei vasculare sistemice, tensiunii arteriale sistemice medii si frecventei cardiace, precum si o scădere a concentratiilor circulante de aldosteron si, respectiv de norepinefrină. La acesti pacienti cu insuficientă cardiacă, aparitia hipotensiunii arteriale a fost dependentă de doză.

Studii clinice la pacienti cu hipertensiune arterială

În studii clinice controlate, administrarea losartanului o dată pe zi la pacienti cu hipertensiune arterială esentială usoară până la moderată a determinat scăderi semnificative statistic ale tensiunii arteriale sistolice si diastolice. Măsurarea tensiunii arteriale la 24 ore după administrarea dozei, comparativ cu 5-6 ore după administrarea dozei, a demonstrat scăderea tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore; ritmul natural diurn a fost păstrat. Scăderea tensiunii arteriale la sfârsitul perioadei dinaintea următoarei doze a fost 70-80% din efectul observat la 5-6 ore după administrarea dozei.

Întreruperea tratamentului cu losartan la pacientii hipertensivi nu a determinat o crestere brutală a tensiunii arteriale (efect rebound). În pofida scăderii semnificative a tensiunii arteriale, administrarea de losartan nu a avut efect semnificativ clinic asupra frecventei cardiace.

Eficacitatea losartanului este similară la bărbati si femei, precum si la pacientii hipertensivi mai tineri (cu vârsta sub 65 ani) si la cei vârstnici.

Studiul LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic randomizat, triplu-orb, controlat cu un comparator activ, efectuat la 9193 pacienti hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 si 80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă documentată prin ECG. Pacientii au fost randomizati pentru a li se administra o dată pe zi losartan 50 mg sau atenolol 50 mg. În cazul în care tensiunea arterială tintă (< 140/90 mm Hg) nu a fost atinsă, initial s-a adăugat la tratament hidroclorotiazidă (12,5 mg) si, dacă a fost necesar, s-a crescut ulterior doza de losartan sau atenolol la 100 mg o dată pe zi. Dacă a fost necesar, pentru a atinge tensiunea arterială tintă au fost adăugate alte antihipertensive, cu exceptia inhibitorilor ECA, antagonistilor angiotensinei II sau betablocantelor.

Durata medie a perioadei de urmărire a fost de 4,8 ani.

Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea si mortalitatea cardiovasculară, măsurat printr-o reducere a incidentei combinate a decesului de cauză cardiovasculară, accidentului vascular cerebral si infarctului miocardic. Tensiunea arterială a fost scăzută în mod semnificativ, la valori similare în cele două grupuri. Pentru pacientii la care criteriul principal final de evaluare compus a fost atins, tratamentul cu losartan a determinat reducerea riscului cu 13% (p = 0,021, interval de încredere 95% 0,77-0,98) comparativ cu atenololul. Aceasta a fost atribuită în principal unei reduceri a incidentei accidentului vascular cerebral. Tratametul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25% comparativ cu atenololul (p = 0,001, interval de încredere 95% 0,63-0,89). Ratele pentru decesul de cauză cardiovasculară si pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferente semnificative între grupurile de tratament.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este un diuretic tiazidic. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este pe deplin cunoscut. Tiazidele influentează mecanismul tubular renal de reabsorbtie a electrolitilor, crescând în mod direct excretia sodiului si clorului în cantităti aproximativ echivalente. Actiunea diuretică a hidroclorotiazidei reduce volumul plasmatic, creste activitatea reninei plasmatice si creste secretia de aldosteron, având drept consecintă cresteri ale potasiului urinar si pierderi de bicarbonat si scăderi ale potasiului seric. Legătura renină-aldosteron este mediată de către angiotensina II si, prin urmare, administrarea în asociere a unui antagonist al receptorului de angiotensină II tinde să anuleze pierderile de potasiu asociate utilizării diureticelor tiazidice.

După administrarea orală, efectul diuretic se instalează în 2 ore, atinge un maxim în aproximativ 4 ore si durează aproximativ 6 până la 12 ore; efectul antihipertensiv persistă până la 24 de ore.

5.2 Proprietăti farmacocinetice

Absorbtie

Losartan

După administrarea orală, losartanul este bine absorbit si este metabolizat la primul pasaj, formând un metabolit activ, acidul carboxilic, si alti metaboliti inactivi. Biodisponibilitatea sistemică a comprimatelor de losartan este de aproximativ 33%. Media concentratiilor plasmatice maxime ale losartanului si ale metabolitului său activ este atinsă la 1 oră, respectiv la 3-4 ore. Atunci când medicamentul a fost administrat cu o masă standard nu s-a observat un efect clinic semnificativ asupra profilului concentratiei plasmatice al losartanului.

Distributie

Losartan

Atât losartanul cât si metabolitul său activ sunt legati ≥ 99% de proteinele plasmatice, în special de albumine. Volumul de distributie al losartanului este de 34 litri. Studii efectuate la sobolan au arătat faptul că losartanul traversează foarte putin, chiar deloc, bariera hematoencefalică..

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida traversează bariera fetoplacentară dar nu si pe cea hematoencefalică si se excretă în lapte.

Metabolizare

Losartan

Aproximativ 14% dintr-o doză de losartan administrată intravenos sau oral este transformată în metabolitul său activ. După administrarea orală sau intravenoasă de losartan sub formă se sare de potasiu marcat radioactiv cu 14C, radioactivitatea plasmatică circulantă este atribuită în principal losartanului si metabolitului său activ. La aproximativ 1% dintre subiectii studiati s-a observat o conversie minimă a losartanului în metabolitul său activ.

Pe lângă metabolitul activ se formează si metaboliti inactivi, incluzând 2 metaboliti principali, formati prin hidroxilarea lantului lateral butilic si un metabolit secundar, un glucuronoconjugat de N-2 tetrazol.

Eliminare

Losartan

Clearance-ul plasmatic al losartanului si al metabolitului său activ este de aproximativ 600 ml/min, respectiv de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului si al metabolitului său activ este de aproximativ 74 ml/min, respectiv de 26 ml/min. Când losartanul este administrat pe cale orală, aproximativ 4% din doză se excretă nemodificată prin urină si aproximativ 6% din doză se excretă prin urină sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului si a metabolitului său activ este liniară la doze orale de losartan potasic de până la 200 mg.

După administrarea orală, concentratiile plasmatice ale losartanului si ale metabolitului său activ scad poliexponential cu un timp de înjumătătire plasmatică terminal de aproximativ 2 ore, respectiv de 6-9 ore. În timpul administrării unei doze de 100 mg o dată pe zi, nici losartanul si nici metabolitul său activ nu se acumulează semnificativ în plasmă.

La eliminarea losartanului si a metabolitilor săi contribuie atât excretia biliară cât si cea urinară. La om, după administrarea unei doze orale de losartan marcat radioactiv 14C, aproximativ 35% din radioactivitate se regăseste în urină si 58% în materiile fecale.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotizida nu est metabolizată dar este eliminată rapid pe cale renală. Atunci când concentratiile plasmatice au fost urmărite timp de cel putin 24 de ore, s-a observat că timpul de înjumătătire plasmatică variază între 5,6 si 14,8 ore. Cel putin 61% din doza orală este eliminată nemodificată în decurs de 24 ore.

Caracteristici la pacienti

Losartan-Hidroclorotiazidă

La pacientii hipertensivi vârstnici, concentratiile plasmatice ale losartanului si ale metabolitului său activ si absorbtia hidroclorotiazidei, nu prezintă deosebiri semnificative fată decele ale pacientilor hipertensivi tineri.

Losartan

După administrarea orală la pacienti cu ciroză hepatică alcoolică usoară până la moderată, concentratiile plasmatice ale losartanului si ale metabolitului său activ au fost de 5 ori, respectiv de 1,7 ori mai mari decât cele observate la bărbatii voluntari tineri.

Nici losartanul nici metabolitul său activ nu pot fi eliminati prin hemodializă.

5.3     Date preclinice de sigurantă

Datele pre-clinice nu au evidentiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor conventionale de farmacologie generală, genotoxicitate si potential carcinogen. Toxicitatea potentială a losartan/hidroclorotiazidă după administrarea orală a fost evaluat printr-o serie de studii de toxicitate cronică cu durata de până la sase luni,efectuate la sobolan si câine, iar modificările observate în aceste studii efectuate cu această asociere au fost determinate în principal de componenta losartan. Administrarea combinatiei losartan/hidroclorotiazidă a indus o scădere a parametrilor seriei eritrocitare (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), o crestere avalorii N-ureei serice, o scădere a greutătii inimii (fără corelatie histologică) si modificări gastro-intestinale (leziuni ale membranei mucoase, ulceratii, eroziuni, hemoragii). Nu au existat dovezi de teratogenitate la sobolani sau iepuri tratati cu combinatia losartan/hidroclorotiazidă. Atunci când femelele au fost tratate înainte de gestatie si pe întreaga durată a acesteia, a fost observată toxicitate fetală la sobolani, evidentiată printr-o crestere usoară a incidentei coastelor supranumerare la generatia F1. După cum s-a observat în studii efectuate cu losartan în monoterapie, reactiile adverse fetale si neonatale, incluzând toxicitate renală si deces fetal, au apărut atunci când femelele gestante de sobolan au fost tratate cu combinatia losartan/hidroclorotiazidă în faza tardivă a gestatiei si/sau în timpul alăptării.

6.       PARTICULARITĂTI FARMACEUTICE

6.1     Lista excipientilor

Nucleu

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb pregelatinizat

Stearat de magneziu

Hidroxipropilceluloză

Strat de filmare

Hipromeloză

Macrogol 400

Dioxid de titan (E 171)

(OPADRY Y-1-7000 Alb)

6.2     Incompatibilităti

Nu este cazul.

6.3     Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4     Precautii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30ºC.

6.5     Natura si continutul ambalajului

Cutie cu blistere din PVC/Al a câte 14, 28, 30, 56 comprimate.

Este posibil ca nu toate dimensiunile de ambalaje să fie comercializate.

6.6     Precautii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Acest medicament nu necesită conditii speciale de păstrare.

7.       DETINĂTORUL AUTORIZATIEI DE COMERCIALIZARE

Tecnimede – Sociedade Técnico-Medicinal S.A. Rua da Tapada Grande nº 2, Abrunheira 2710-089 Sintra Portugalia

8.       NUMĂRUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATĂ

3131/2010/01-02-03-04

9.       DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZATIEI

Autorizare - Decembrie 2010

10.     DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2010

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Unul din doi adulti sufera de hipertensiune Unul din doi adulti sufera de hipertensiune, afectiune care reprezinta un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral si pentru demente, a declarat prof. dr. Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie a Spitalului Universitar, cu prilejul campaniei de depistare a hipertensiunii.
Hipertensiunea arterială poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, recomandă medicii DSP Bihor Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru viaţa sa, a cărui sănătate depinde, în primul rând, de gradul său de informare şi educaţie, de modul cum aplică cunoştinţele în prevenirea bolilor şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, au subliniat miercuri specialiştii medicali reuniţi la o masă rotundă...
Hipertensiunea arterială, o importantă problemă de sănătate publică Hipertensiunea arterială reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, care afectează peste 40% din populaţia adultă a României, spun specialiştii.
Hipertensiunea arterială ar putea fi tratată fără pastile Stimularea rinichilor cu impulsuri electrice ar putea duce la normalizarea tensiunii arteriale, susţin oameni de ştiinţă australieni care au dezvoltat şi testat în practică noua modalitate de combatere a hipertensiunii arteriale, relatează joi portalul theheart.org.
Hipertensiunea arteriala si homeopatia Hipertensiunea arteriala poate fi generata de reducerea calibrului vaselor sanguine prin procesul de ateromatoza. Un diagnostic de certitudine privind ateromatoza nu se poate pune decat prin arteriografie .
Hipertensiunea arteriala Cum poate fi depistată hipertensiunea arterială şi care sunt cauzele apariţiei acestei boli, aflaţi de la prof. univ. dr. Mariana Dorobanţu, şef Clinica de Cardiologie, Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă