Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

FLUCONAZOL ACTAVIS 150 mg
Denumire FLUCONAZOL ACTAVIS 150 mg
Denumire comuna internationala FLUCONAZOLUM
Actiune terapeutica ANTIMICOTICE DE UZ SISTEMIC DERIVATI DE TRIAZOL
Prescriptie PRF
Forma farmaceutica Capsule
Concentratia 150mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 100 caps.
Valabilitate ambalaj 3 ani
Cod ATC J02AC01
Firma - Tara producatoare ACTAVIS HF. - ISLANDA
Autorizatie de punere pe piata ACTAVIS GROUP PTC EHF. - ISLANDA

Ai un comentariu sau o intrebare despre FLUCONAZOL ACTAVIS 150 mg ? Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> monica (vizitator) : ce inseamna mai exact "in priza unica"? iau o singura pastila, intr-o singura zi, si gata -am scapat...
>> Dr. Toth Noemi : Priza unica inseama cum ati scris o singura pastila pe zi.
>> dr. Oana Iordache : Da.
>> FLUCONAZOL 100 mg Capsule, 100mg >> FLUCONAZOL 150 mg Capsule, 150 mg >> FLUCONAZOL 150 mg Capsule, 150mg >> FLUCONAZOL 50 mg Capsule, 50 mg >> FLUCONAZOL 50 mg Capsule, 50mg >> FLUCONAZOL SANDOZ 150 Capsule, 150mg >> FLUCONAZOL SANDOZ 50 Capsule, 50mg >> FLUCONAZOL TERAPIA 150 mg Capsule, 150mg >> FLUCONAZOL TERAPIA 50 mg Capsule, 50mg
Prospect       

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Fluconazol Actavis 50 mg capsule
Fluconazol Actavis 100 mg capsule
Fluconazol Actavis 150 mg capsule
Fluconazol Actavis 200 mg capsule

Fluconazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Fluconazol Actavis şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Fluconazol Actavis
3. Cum să luaţi Fluconazol Actavis
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Fluconazol Actavis
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE FLUCONAZOL ACTAVIS ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Fluconazol Actavis aparţine unei clase de medicamente numite antifungice şi este utilizat pentru tratamentul diverselor infecţii provocate de fungi şi levuri.
Acest medicament previne formarea normală a peretelui celulei fungice şi prin urmare creşterea fungică este inhibată, iar infecţia dispare. Fluconazol Actavis tratează doar infecţiile provocate de fungi, şi nu de flora bacteriană normală.

Fluconazol Actavis este utilizat în tratamentul:
- infecţiilor fungice acute şi recurente ale vaginului.
- infecţiilor fungice ale pielii (de exemplu la nivelul zonei inghinale, picioarelor sau altor părţi ale corpului), mucoaselor, gurii, tractului digestiv şi plămânilor.
- infecţii fungice ale tractului urinar la pacienţii cu răspuns imun scăzut.
- infecţii fungice sistemice (răspândite prin sânge)
- prevenirea infecţiilor fungice la pacienţii cu neutropenie (număr scăzut de anumit tip de celule albe ale sângelui), de exemplu la pacienţii cu SIDA sau după transplant de măduvă osoasă
- tratamentul curativ şi de întreţinere la pacienţii cu un anumit tip de meningită (provocată de criptococ) şi cu răspuns imun redus.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI FLUCONAZOL ACTAVIS

Nu luaţi Fluconazol Actavis
• dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la fluconazol (substanţa activă), la substanţe din acelaşi grup de medicamente (derivaţi de azoli) sau la oricare dintre componentele Fluconazol Actavis.
• în acelaşi timp cu medicamente care conţin :
- cisapridă (medicament pentru stimularea mişcărilor intestinului)
- astemizol (împotriva alergiei)
- pimozidă (pentru tratamentul tulburărilor psihice)
- chinidină (pentru tratamentul ritmului neregulat al inimii)
- terfenadină (împotriva alergiei)


Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Fluconazol Actavis
- dacă aveţi funcţia ficatului redusă. În rare cazuri, Fluconazolul în rare cazuri poate afecta ţesutul hepatic; acest efect dispare de obicei la sfârşitul tratamentului.
- dacă vă apar reacţii severe la nivelul pielii cu erupţii, descuamare severă sau vezicule. Medicul dumneavoastră trebuie să ia în considerare o posibilă întrerupere a tratamentului.
- dacă suferiţi de probleme ale inimii cum sunt ritm neregulat al inimii, funcţie cardiacă redusă, bătăi rare ale inimii, muşchi cardiac mărit şi insuficienţă cardiacă.
- dacă aveţi valori scăzute ale sărurilor în sânge (potasiu, calciu şi magneziu)
- dacă aveţi funcţie redusă a rinichilor
- dacă sunteţi femeie la vârsta fertilă. Trebuie să utilizaţi o metodă adecvată de contracepţie pe durata tratamentului pe termen lung cu Fluconazol Actavis
- dacă sunteţi tratat cu fluconazol la doze sub 400 mg pe zi, şi în acelaşi timp urmaţi tratament cu trefenadină (împotriva alergiei). Trebuie să fiţi atent monitorizat de medicul dumneavoastră.
- dacă sunteţi în tratament simultan cu warfarină (medicament pentru subţierea sângelui) sau cu fenitoină (medicament pentru tratamentul epilepsiei) vezi pct. Folosirea altor medicamente.

Întrerupeţi administrarea de Fluconazol Actavis şi contactaţi imediat un medic dacă observaţi unul dintre următoarele simptome :

- umflarea feţei, limbii şi/sau gâtului
- dificultăţi la înghiţire
- urticarie şi dificultăţi în respiraţie.
Acestea pot fi simptomele unei reacţii alergice severe (anafilaxie).


Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Nu luaţi fluconazol concomitent cu următoarele medicamente:
- cisapridă (medicament pentru stimularea mişcărilor intestinului)
- terfenadină (împotriva alergiei) dacă vi se administrează fluconazol la doze de 400 mg sau mai mult
- astemizol (împotriva alergiei)
- chinidină (pentru tratamentul ritmului neregulat al inimii)
- pimozidă (pentru tratamentul tulburărilor psihice)

Alte medicamente care pot afecta acţiunea fluconazolului:
- didanosină (medicament pentru tratamentul SIDA)
- hidroclorotiazidă (diuretic, de exemplu utilizat pentru a scădea tensiunea arterială)
- rifampicină (antibiotic)
- eritromicină (antibiotic)

Alte medicamente care pot fi afectate de fluconazol:
- alfentanil, fentanil, metadonă (similare morfinei, medicamente pentru ameliorarea durerilor puternice)
- amfotericină B (medicament pentru tratamentul infecţiilor fungice)
- amitriptilină, nortriptilină (medicamente pentru tratamentul depresiei)
- anumite benzodiazepine, cum sunt midazolam şi triazolam (sedative)
- atorvastatină, simvstatină şi fluvastatină (medicamente pentru scăderea valorilor colesterolului din sânge)
- blocante ale canalelor de calciu (medicamente pentru angină pectorală, tensiune arterială crescută, şi anumite tipuri de ritm cardiac neregulat), cum sunt nifedipină, isradipină, nicardipină, amlodipină şi felodipină
- carbamazepină, fenitoină (medicamente pentru tratamentul epilepsiei)
- celecoxib (medicamente pentru îndepărtarea durerii)
- ciclosporină (medicament care reduce răspunsul imun)
- alcaloizi din ergot (pentru tratamentul migrenei)
- halofantrină (pentru tratamentul malariei)
- medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, cum sunt de exemplu ibuprofen, flurbiprofen, naproxen, lornoxicam, meloxicam şi diclofenac (pentru tratamentul durerii, febrei şi inflamaţiei)
- ciclofosfamidă (medicament pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer)
- losartan (medicament pentru tratamentul hipertensiunii arteriale)
- medicamente contraceptive, combinate (medicamente contraceptive ce conţin mai mult de un hormon)
- prednison (corticosteroid)
- rifabutină (utilizată pentru tratamentul infecţiilor cu anumite tipuri de bacterii, de exemplu pentru tuberculoză)
- saquinavir, zidovudină (medicamente pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
- sulfoniluree (medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat de tip II) cum sunt glibenclamidă, gliclazidă, glimepiridă, glipizidă, clorpropamidă şi tolbutamidă
- tacrolimus, sirolimus (pentru prevenirea rejecţiei organelor transplantate)
- teofilină (medicament pentru tratamentul astmului bronşic)
- trimetrexat (afectează sistemul imunitar)
- vitamina A
- vincristină şi vinblastină (medicamente anticancer)
- warfarină (medicament ce subţiază sângele).


Utilizarea Fluconazol Actavis cu alimente şi băuturi
Fluconazol Actavis poate fi utilizat cu sau fără alimente.


Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Sarcina
Fluconazol nu trebuie utilizat pe durata sarcinii cu excepţia cazurilor atent evaluate medical sau dacă există un risc acut de deces.
În timpul tratamentului de lungă durată cu fluconazol, femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace.

Alăptarea
Fluconazolul se elimină în laptele matern. Alăptarea poate fi continuată după o doză unică de 200 mg fluconazol sau mai puţin. Alăptarea trebuie întreruptă la doze mai mari sau la doze repetate de fluconazol.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca tratamentul cu Fluconazol Actavis să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, utilizarea fluconazolului poate provoca reacţii adverse (ameţeli şi convulsii) care pot afecta capacitatea de a conduce în siguranţă în traficul rutier sau siguranţa la locul de muncă.


Informaţii importante privind unele componente ale Fluconazol Actavis
Acest medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. CUM SĂ LUAŢI FLUCONAZOL ACTAVIS

Luaţi întotdeauna Fluconazol Actavis exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza zilnică depinde de tipul infecţiei fungice şi de severitatea acesteia. Doza uzuală variază între 50 şi 400 mg zilnic. Pentru anumite infecţii, doza uzuală în prima zi este de 800 mg.

Capsulele trebuie înghiţite întregi cu o jumătate de pahar de apă şi nu este necesar să fie luate cu alimente.

Adulţi:

Infecţii fungice ale vaginului: 150 mg fluconazol în priză unică.

Infecţii fungice ale pielii: o doză de 150 mg fluconazol o dată pe săptămână timp de 2-4 săptămâni.

Infecţii fungice ale mucoaselor (de exemplu gură, tract digestiv sau plămâni): 50 mg până la 100 mg fluconazol pe zi, timp de 2-4 săptămâni.

Infecţii fungice ale tractului urinar la pacienţii cu răspuns imun scăzut: 50 mg fluconazol pe zi, timp de 2-4 săptămâni. În cazuri severe doza poate fi crescută la 100 mg pe zi.

Infecţii fungice sistemice (răspândite prin sânge): doza iniţiala obişnuită este de 400 până la 800 mg fluconazol în prima zi şi apoi 200 până la 400 mg zilnic. Durata tratamentului depinde de rezultatele obţinute.

Prevenirea infecţiilor fungice la pacienţii cu neutropenie (număr scăzut de anumit tip de celule albe ale sângelui): 400 mg fluconazol o dată pe zi. Durata tratamentului depinde de numărul celulelor din sânge. În funcţie de acesta, medicul va decide durata tratamentului.

Tratamentul curativ şi de întreţinere la pacienţii cu un anumit tip de meningită (provocată de criptococ) şi cu răspuns imun redus: doza de început este de 400 mg fluconazol în prima zi, urmată de 200-400 mg fluconazol zilnic, timp de cel puţin 6-8 săptămâni. Pentru prevenirea recurenţei infecţiilor criptococice, doza uzuală este de 100-200 mg fluconazol.

Copii şi adolescenţi
Fluconazolul poate fi disponibil în alte forme de prezentare, de exemplu lichidă, pentru copii cu vârsta sub 5-6 ani.
Doza uzuală pentru copii variază între 3-12 mg/kg şi zi. Doza maximă pentru copii este de 400 mg fluconazol. Durata tratamentului depinde de tipul şi severitatea infecţiei.

Vârstnici
Se recomandă aceleaşi doze ca şi la adult, cu excepţia cazului în care există afecţiuni renale.

Adulţi, copii şi adolescenţi cu funcţie renală redusă

Ajustarea dozei nu este necesară în tratamentul cu doză unică.În cazul tratamentului cu doze multiple medicul vă va modifica doza în funcţie de starea rinichilor.


Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Fluconazol Actavis
Contactaţi imediat medicul dumneavoastră, farmacistul sau o unitate de primiri urgenţe dacă aţi luat mai multe capsule de Fluconzol Actavis decât este specificat în acest prospect sau decât v-a prescris medicul dumneavoastră.
Simptomele supradozajului pot fi confuzie şi comportament şi gânduri anormale.


Dacă uitaţi să luaţi Fluconazol Actavis
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă reamintiţi. Dacă este aproape timpul pentru următoarea doză, nu luaţi doza omisă. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza omisă.


Dacă întrerupeţi administrarea Fluconazol Actavis
Este important să continuaţi tratamentul până când simptomele au dispărut şi până când testele de laborator arată că infecţia fungică a fost eliminată. O perioadă prea scurtă a tratamentului poate duce la reapariţia bolii.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Fluconazol Actavis poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Frecvenţele reacţiilor adverse au fost enumerate mai jos în concordanţă cu următoarele definiţii:
Foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10
Frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
Mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
Rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
Frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Frecvente:
- dureri de cap
- dureri abdominale, diaree, greaţă, vărsături
- creşterea valorilor enzimelor hepatice (test de funcţionare a ficatului)
- erupţii trecătoare pe piele

Mai puţin frecvente:
- anemie (număr redus de celule roşii în sânge)
- pierderea poftei de mâncare
- valori scăzute de potasiu în sânge
- ameţeli, convulsii, perturbări ale simţului tactil, tremor, senzaţie de învârtire (vertij), somnolenţă, perturbări ale simţului gustativ
- insomnie
- uscarea gurii, constipaţie, indigestie, flatulenţă
- icter, acumularea bilei în ficat, afectare hepatică, creşterea valorilor pigmentului biliar în sânge
- senzaţie de mâncărime, urticarie, trasnpiraţii abundente
- dureri musculare
- oboseală, senzaţie de discomfort, slăbiciune, febră

Rare număr scăzut de celule albe ale sângelui (de toate tipurile) şi de plachete sanguine
- creşterea conţinutului de grăsime în sânge
- reacţii de hipersensibilitate, care pot fi grave cu umflarea feţei, limbii şi/sau gâtului şi
- dificultăţi în respiraţie neregularităţi ale rimului cardiac
- afectare a ficatului datorită medicamentului (hepatotoxicitate), insuficienţă hepatică, hepatită,
- degenerarea celulelor ficatului
- reacţii alergice severe (angioedem) cu umflarea feţei (de exemplu buze şi pleoape), limbii, mâinilor şi picioarelor şi dificultăţi în respiraţie, căderea părului, reacţii severe la nivelul pielii cu erupţii, exfoliere severă şi/sau băşici şi febră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ FLUCONAZOL ACTAVIS

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Fluconazol Actavis după data de expirare înscrisă pe cutie după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 250C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Fluconazol Actavis

Substanţa activă este fluconazolul.
Fiecare capsulă conţine fluconazol 50 mg.
Fiecare capsulă conţine fluconazol 100 mg.
Fiecare capsulă conţine fluconazol 150 mg.
Fiecare capsulă conţine fluconazol 200 mg.

Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei:
Lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
Capsula:
Fluconazol Actavis 50 mg, capsule, Fluconazol Actavis 100 mg, capsule
Gelatină, dioxid de titan (E 171), indigotină(E 132).
Fluconazol Actavis 150 mg, capsule
Gelatină, dioxid de titan (E 171)
Fluconazol Actavis 200 mg, capsule
Gelatină, dioxid de titan (E 171), indigotină (E 132), oxid galben de fier (E 172), oxid negru de fier (E 172)


Cum arată Fluconazol Actavis şi conţinutul ambalajului
Capsule

Fluconazol Actavis 50 mg, capsule:
Capsule gelatinoase de mărimea 3, cu cap de culoare albastru pal şi corp de culoare albă şi, conţinând pulbere albă
Fluconazol Actavis 100 mg, capsule:
Capsule gelatinoase de mărimea 2, cu cap de culoare albastru pal şi corp de culoare albă, conţinând pulbere albă.
.

Fluconazol Actavis 150 mg, capsule:
Capsule gelatinoase de mărimea 1, cu cap şi corp de culoare albă, conţinând pulbere albă.

Fluconazol Actavis 200 mg, capsule:
Capsule gelatinoase de mărimea 0, cu cap de culoare albastră şi corp de culoare albă, conţinând pulbere albă
Mărimi de ambalaj: 1, 2, 4, 6, 7, 10, 12, 14, 20, 21, 28, 30, 50, 60, 90, 100 de capsule în cutii cu blistere

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Actavis Group PTC ehf.
Reykjavikurvegur 76-78
220 Hafnarfjordur, Islanda

Fabricant

Actavis hf.
Reykjavíkurvegur 76-78, 220 Hafnarfjörður, Islanda

Acest medicament a fost autorizat în statele membre ale Uniunii Europene sub următoarele denumiri:

Danemarca Flucamed

Austria Fluconazol Actavis 50/100/150/200 mg Kapseln
Cipru, Malta Candizol
Republica Chehia, Olanda Fluconazol Actavis 50/100/150/200 mg
Germania Fluconazol-Actavis 50/100/150/200 mg Hartkapseln
Estonia, Suedia Fluconazol Actavis
Grecia Fluconazole/Actavis
Ungaria Femgin
Irlanda Fluconazole Actavis
Lituania Fluconazole Actavis 50/100/150/200 mg kietos kapsules
Letonia Fluconazole Actavis 50/150 mg cietās kapsulas
Polonia Flukonazol Actavis
Portugalia Fluconazol Sivatca
Romania Fluconazol Actavis 50mg, 100mg, 150mg, 200mg capsule
Slovacia Femgin 50/100/150/200 mg capsule


Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2011.

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Brăila: Medicamentul prescris în reţete fictive pentru bolnavii de cancer nu este oncologic, ci împotriva micozelor Medicamentul în cazul căruia 13 persoane, între care medici, farmacişti, funcţionari de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi angajaţi ai unui lanţ de farmacii din Brăila au fost reţinute pentru că ar fi implicate în dosarul reţetelor fictive prescrise pentru bolnavii de cancer, respectiv 'V...