suport@medipedia.ro 021.242.04.28 (Luni-Vineri: 8:00-16:30)
Unde caut?
  • Tot continutul
  • Articole
  • Dictionar
  • Forum
  • Unitati medicale

Cautare



ATENTIE

Aceste informatii au doar scop informativ si in niciun caz nu trebuie sa inlocuiasca recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu trebuie sa folositi aceste informatii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament. Medipedia nu isi asuma responsabilitatea asupra efectelor pe care le poate avea folosirea acestor informatii in alte scopuri decat au fost oferite.

NALDOREX 275 mg
Denumire NALDOREX 275 mg
Descriere Naldorex este un medicament care ameliorează simptomele durerii şi inflamaţiei şi scade febra.
Denumire comuna internationala NAPROXENUM
Actiune terapeutica ANTIINFLAMATOARE SI ANTIREUMATICE NESTEROIDIENE DERIVATI DE ACID PROPIONIC
Prescriptie P6L
Forma farmaceutica Comprimate filmate
Concentratia 275mg
Ambalaj Cutie cu blist. PVC/Al x 10 compr. film.
Valabilitate ambalaj 5 ani
Cod ATC M01AE02
Firma - Tara producatoare KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVACIA
Autorizatie de punere pe piata KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA

Ai un comentariu sau o intrebare despre NALDOREX 275 mg ?  Intreaba pe forum:  
Nume afisat:
E-mail (optional):
Intrebare:

Introduceti codul de mai sus:



>> maftei loredana (vizitator) : poti inlocui naldorex cu tadlete cu reuxen este unul si acelasi lucru asa mi sa spus la farmacie
>> Nicoleta (vizitator) : cu ce pot inlocui tabletele de naldorex ????
>> dr. Oana Iordache : Cele 2 preparate au aceeasi substanta activa.
>> dr. Oana Iordache : Pt nicoleta Se pot inlocui cu reuxen concentratii identice.
Prospect si alte informatii despre NALDOREX 275 mg, comprimate filmate       

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Naldorex 275 mg
comprimate filmate
Naproxen sodic

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agraveazǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ
nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:
1. Ce este Naldorex şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Naldorex
3. Cum să luaţi Naldorex
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Naldorex
6. Informaţii suplimentare

1. Ce este Naldorex şi pentru ce se utilizează

Naldorex este un medicament care ameliorează simptomele durerii şi inflamaţiei şi scade febra. Acesta acţionează prin inhibarea formării de prostaglandine.

Naldorex este utilizat pentru tratamentul simptomelor din:
· poliatrită reumatoidă, artroză (artrită degenerativă), spondilită anchilozantă, artrită juvenilă idiopatică;
· afecţiuni acute musculoscheletice (cum sunt entorse si deformaţii, traumatisme directe, dureri lombosacrate, tenosinovite şi bursite)
· atac de gută
· dureri periodice lunare (denumite şi dureri menstruale sau dismenoree)
· dureri postoperatorii acute şi stări inflamatorii (de exemplu după intervenţii chirurgicale, extracţii dentare).

2. Înainte să luaţi Naldorex

Nu luaţi Naldorex
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la naproxen sodic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă aţi avut vreodată dificultăţi în respiraţie (astm bronşic), blânde (urticarie) sau inflamaţia mucoasei nasului (rinită) la administrarea acidului acetilsalicilic şi a altor medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS, medicamente antireumatice nesteroidiene);
- dacă aţi avut sau aveţi ulcer al stomacului sau intestinului subţire (ulcer gastro-intestinal) sau alte probleme gastro-intestinale;
- dacă aţi avut sângerare sau perforaţie gastro-intestinală la administrarea AINS.
- dacă aţi avut insuficienţă severă a ficatului sau insuficienţă a rinichilor;
- dacă aveţi insuficienţă a inimii;
- dacă sunteţi gravidă în ultimul trimestru de sarcină.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Naldorex

- dacă aveţi sau aţi avut în trecut sângerarea, ulcer sau perforaţie intestinală, trebuie să fiţi monitorizat cu atenţie de medicul dumneavoastră; o precauţie deosebită este necesară în colita ulceroasă şi boala Crohn, deoarece afecţiunea poate reapărea sau se poate agrava. Pot apărea reacţii adverse gastro-intestinale grave cu sau fără vreo problemă anterioară; este posibilă sângerarea şi perforaţia intestinală (o gaură în peretele intestinal);
- dacă aveţi insuficienţă a ficatului sau rinichilor;
- dacă aveţi insuficienţă a inimii
- dacă aveţi tensiune arterială crescută.

Tratamentul cu Naldorex poate pune probleme în cazul în care vreţi să rămăneţi gravidă. Trebuie să vă informaţi medicul dacă doriţi să deveniţi gravidă sau aveţi probleme să rămâneţi gravidă.

Utilizarea medicamentelor similare Naldorex poate fi asociată cu o creştere uşoară a riscului atacului de inimă (infarct miocardic) sau accident vascular cerebral. Riscurile sunt mai mari în cazul dozelor mari şi tratamentului prelungit. Nu depăşiţi doza recomandată sau durata tratamentului.

Similar altor medicamente administrate pacienţilor vârstnici, naproxenul sodic trebuie utilizat în cea mai mică doză ce asigură eficacitate.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recen orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Ca rezultat al interacţiunii cu alte medicamente, efectele Naldorex sau ale acestor medicamente pot fi crescute sau scăzute. Acest lucru apare în cazul utilizării concomitente a:
- altor medicamente contra durerii (acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene),
- medicamente utilizate pentru prevenirea coagulării sângelui (warfarină),
- medicamente utilizate în tratamentul diabetului zaharat (sulfoniluree),
- medicamente utilizate în tratamentul epilepsiei (derivaţi de hidantoină),
- medicamente utilizate în tratamentul tensiunii arteriale crescute,
- medicamente care cresc cantitatea de urină eliminată (furosemid),
- medicamente utilizate în tratamentul bolilor psihice (litiu),
- medicamente care determină eliminarea acidului uric din organism şi previn atacurile de gută (probenecid),
- medicamente care inhibă sistemul imunitar (ciclosporină),
- medicamente utilizate în tratamentul bolilor maligne (metotrexat),
- medicamente utilizate în tratamentul SIDA (zidovudină)
- medicamente utilizate în tratamentul durerilor şi inflamaţiilor articulaţiilor (corticosteroizi).

Utilizarea Naldorex împreună cu alimente şi băuturi

Luaţi comprimatele cu o cantitate suficientă de lichid şi, de preferat, împreună cu alimente.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Utilizarea naproxenului sodic nu este recomandată în timpul sarcinii. Medicul va determina dacă beneficiul administrării medicamentului la gravidă este mai mare decât riscul posibil asupra fătului.
De aceea, în timpul sarcinii, trebuie să luaţi acest medicament numai la indicaţia medicului dumneavoastră.
Nu trebuie să luaţi acest medicament în ultimul trimestru de sarcină.
În timpul tratamentului cu Naldorex nu este recomandată alăptarea.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Naldorex nu prezintă sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. La utilizarea AINS, pot apare ameţeli, somnolenţă, oboseală şi tulburări ale vederii. În cazul apariţiei acestor reacţii adverse, pacienţii nu trebuie să conducă sau să folosească utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Naldorex
Acest medicament conţine 1,09 mmol (sau 25 mg) de sodiu la fiecare doză. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţi care ţin regim fără sare.

3. Cum să luaţi Naldorex

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Luaţi comprimatele cu o cantitate suficientă de lichid şi, de preferat, împreună cu alimente.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 16 ani

Poliartrită reumatoidă, artroză, spondilită anchilozantă
Doza zilnică iniţială recomandată este de 550 până la 1100 mg naproxen sodic, divizată în două prize.
Doza de naproxen sodic de menţinere poate fi mai mare sau mai mică, în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Nu trebuie depăşită doua unică de 1100 mg.

Tulburări acute musculoscheletice

Doza zilnică iniţială recomandată este de 550 mg naproxen sodic, urmată de 550 mg naproxen sodic la interval de 12 ore sau 275 mg naproxen sodic la interval de 6–8 ore.

Atac de gută

Doza zilnică iniţială recomandată este de 825 mg naproxen sodic, urmată de 275 mg naproxen sodic la interval de 8 ore.

Dureri periodice lunare

Doza zilnică iniţială recomandată este de 550 mg naproxen sodic, urmată de 550 mg naproxen sodic la interval de 12 ore sau 275 mg naproxen sodic la interval de 6 – 8 ore, dacă este necesar.

Durere acută postoperatorie
Doza zilnică iniţială recomandată este de 550 mg naproxen sodic, urmată de 550 mg naproxen sodic la interval de 12 ore sau 275 mg naproxen sodic la interval de 6–8 ore.

Artrită juvenilă idiopatică

La adolescenţii cu vârsta de 16 ani şi greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, doza zilnică iniţială recomandată este de 550 până la 825 mg naproxen sodic, divizată în doua prize.

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani
Naldorex nu este recomandat la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 16 ani.

Vârstnici
Naldorex se recomandă a se utiliza în cea mai mică doză eficace.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Naldorex trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală. Doza administrată trebuie redusă. Nu luaţi Naldorex dacă aveţi insuficienţă renală severă (vezi ‘Nu luaţi Naldorex’).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Naldorex trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Trebuie utilizată o doză redusă. Nu luaţi Naldorex dacă aveţi insuficienţă hepatică severă (vezi ‘Nu luaţi Naldorex’).

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani

Naldorex nu este destinat urilizării la copiii şi adolescenţii sub 16 ani.

Dacă aveţi impresia că efectul Naldorex este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă aţi luat mai mult Naldorex decât trebuie
Supradozajul poate determina durere abdominală, greaţă, vărsături, ameţeli, sunete în urechi, iritabilitate şi, în cazuri mai severe, vărsături cu sânge (hematemeză), sânge în scaun (melenă), tulburări ale conştienţei, tulburări ale respiraţiei, convulsii şi insuficienţă a rinichilor.
În cazul unei supradoze, medicul va lua măsurile adecvate de tratament.

Dacă aţi uitat să luaţi Naldorex

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Luaţi medicamentul aproximativ în aceeaşi perioadă a zilei. Dacă uitaţi să luaţi medicamentul la ora stabilită, luaţi-l atunci când vă amintiţi.

Dacă încetaţi să luaţi Naldorex

Dacă luaţi naproxen sodic pentru scurt timp, pentru ameliorarea durerii, puteţi întrerupe tratamentul în siguranţă atunci când nu mai aveţi nevoie. Dacă vi s-a prescris un tratament pentru o perioadă îndelungată, înainte de a întrerupe tratamentul, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Întrerupeţi imediat administrarea Naldorex şi adresaţi-vă medicului dacă apare una dintre afecţiunile următoare, care pot fi semne posibile de reacţii adverse severe:
· tulburări grave ale stomacului, arsuri şi durere abdominală
· vărsături cu sânge sau cu aspect în zaţ de cafea
· scaune de culoare neagră sau sânge în urină
· reacţii ale pielii, cum sunt erupţiile cu mâncărime
· dificultăţi în respiraţie şi/sau umflături ale feţei sau gâtului
· oboseală asociată cu pierderea poftei de mâncare
· durere în gât, aspciată cu ulcere ale gurii, oboseală şi febră
· sângeră ri ale nasului, sângerări ale pielii
· oboseală anormală, combinată cu scăderea cantităţii de urină
· umflături ale feţei, picioarelor sau labei piciorului
· dureri în piept
· tulburări ale conştienţei.

Reacţiile adverse sunt clasificate pe grupuri în ordinea frecvenţei:
Foarte frecvente - Afectează mai mult de 1 utilizator din 10
Frecvente - Afectează de la 1 până la 10 utilizatori din 100
Mai puţin frecvente - Afectează de la 1 până la 10 utilizatori din 1000
Rare - Afectează de la 1 până la 10 utilizatori din 10000
Foarte rare - Afectează mai puţin de 1 din 10000 utilizatori
Cu frecvenţă necunoscută - Frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Apariţia reacţiilor adverse este de obicei asociată cu utilizarea unor doze mari de medicament.

Frecvente:

- constipaţie, durere abdominală, greaţă, dispepsie, diaree, stomatită,
- durere de cap, vertij, ameţeli, somnolenţă,
- măncărimi, erupţie trecătoare pe piele, sângereare în piele sau mucoase (echimoze), puncte şi pete mici, roşiatice pe piele, determinate de sângerări minore în sau sub piele (purpură),
- sunete în urechi (tinitus), tulburări ale auzului,
- tulburări ale vederii,
- edeme, bătăi frecvente şi puternice ale inimii (palpitaţii),
- sete, transpiraţii,
- dificultăţi ale respiraţiei (dispnee).

Mai puţin frecvente:

- sângerare gastro-intestinală şi/sau perforaţie a stomacului, vărsături cu sânge din stomac sau esofag (hematemeză), sânge în scaun (melenă), vărsături,
- modificări ale valorilor concentraţiilor în sânge ale enzimelor ficatului, icter,
- depresie, vise anormale, imposibilitate de concentrare, insomnie, stare de rău,
- durere musculară şi slăbiciune musculară,
- căderea părului (alopecie), dermatită fotosensibilă,
- tulburări ale auzului,
- insuficienţă cardiacă congestivă (medicamentele similare Naldorex pot fi asociate cu creşterea uşoară a riscului de atac de inimă (infarct miocardic) sau accident vascular cerebral)),
- reacţii de hipersensibilitate,
- pirexie – tremurături şi febră,
- tulburări ale menstruaţiei,
- tulburări ale funcţiei rinichilor (nefrită glomerulară, hematurie, nefrită interstiţialăs, sindrom nefrotic, insuficienţă renală, necroză a papilelor renale),
- modificări ale numărului unor celule din sânge (eozonofilie, granulocitopenie, leucopenie, trombocitopenie),
- pneumonie (pneumonie eozinofilică).

Reacţii adverse a căror relaţie cauzală cu naproxenul sodic este necunoscută:

- modificări ale numărului unor celule din sânge (anemie aplastică,anemie hemolitică),
- inflamarea învelişului sistemului nervos central (meningită aseptică), tulburări psihice (cognitive),
- reacţii de hipersensibilitate a pielii (necroliză epidermică, eritem polimorf, reacţii de fotosensibilitate similare cu porfiria cutanată tardivă şi epidermoliza buloasă, sindrom Stevens-Johnson, urticarie),
- inflamarea mucoasei gurii (stomatită ulceroasă),
- inflamarea vaselor de sânge (vasculită),
- reacţii de hipersensibilitate (edem angioneurotic), creşterea cantităţii de zahăr din sânge (hiperglicemie), scăderea cantităţii de zahăr din sânge (hipoglicemie).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ NALDOREX

Nu lăsaţi acest medicament la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Păstraţi blisterul în cutie, pentru a fi protejat de lumină.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Naldorex
- Substanţa activă este naproxen sodic. Fiecare comprimat filmat conţine naproxen sodic 275 mg, care este echivalent cu naproxen 250 mg.
- Celelalte component sunt povidonă K30, celuloză microcristalină (E460), talc (E553b) şi stearat de magneziu (E572) în nucleul comprimatului, şi hipromeloză (E464), dioxid de titan (E171),
macrogol şi indigotină (E132) în filmul comprimatului.

Cum arată Naldorex şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate ovale, uşor biconvexe, de culoare albastru deschis.
Comprimatele filmate sunt disponibile în cutii cu 10, 20, 30 şi 60 comprimate în blistere.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

KRKA, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto
Slovenia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:


Numele Statului Membru : Denumirea comercială a medicamentului
Portugalia : Naproxeno Krka
Ungaria, Latvia, Polonia : Nalgesin
România : Naldorex
Austria : Naproxen Krka

Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2012

Ai o intrebare despre acest medicament? Poti intreba aici.
Citeste si...
Dismenoreea poate fi tratată Dismenoreea (durerea din timpul menstruaţiei localizată în abdomenul inferior) poate fi tratată atât medicamentos, cât şi printr-un stil de viaţă adecvat şi anume: odihnă, un regim echilibrat, consum redus de cafea.
Sfaturi in caz de entorse Entorsa – este o leziune inchisa a unei articulatii , care a fost fortata sa faca o miscare / deplasare exagerata, dupa care suprafetele articulare ale oaselor au revenit la pozitia initiala. Prin urmare, oasele sunt la locul lor, dar dupa ce, in timpul miscarii fortate s-au intins / rupt, partial...
Copiii bolnavi de artrita juvenila idiopatica – forma sistemica, victime ale unei suferinte care ar putea fi evitata Societatea Romana de Reumatologie Pediatrica atrage atentia asupra insuficientei tratamentului unor categorii de copii cu artrita idiopatica juvenila.
Covasna: Peste 100 de persoane cu fracturi şi entorse au fost tratate în ultima săptămână la Spitalul Judeţean Peste 100 de persoane care s-au ales cu fracturi sau entorse după ce au căzut pe gheaţă au fost tratate în ultima săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.
Ambulanţa a avut 36 de solicitări pentru suspiciuni de fracturi şi entorse, în 24 de ore Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a avut 36 de solicitări pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, de luni de la ora 16,00 până marţi la aceeaşi oră, a declarat pentru AGERPRES managerul instituţiei, dr. Alis Grasu.
Tratamente la Marea Neagra Destinatiile de cura de la Marea Neagra sunt situate la sud de Constanta, pe malul marii aproape de lacul Techirghiol.
Copyright © 2014 Info World. Termeni si conditii.